CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mii de burse din partea statului român pentru elevii români de școală generală din Ucraina

 

 

 

5500 de elevi români de școală generală din Ucraina vor primi burse din partea statului român

Pentru al treilea an consecutiv, elevii români care învață în clasele I-III din Ucraina vor fi sprijiniți de România cu o bursă anuală. Astfel, pentru 5500 de copii, statul român va asigura burse de studiu în valoare de câte 1000 de lei.

Despre acest aspect a vorbit secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) Ovidiu Burdușa.

Programul de acordare de burse elevilor etnici români din Ucraina, demarat în 2018, reprezintă un proiect strategic pentru România, păstrarea identității lingvistice fiind o prioritate pentru Guvernul român. În anii 2018-2019, au fost acordate 5645 de burse elevilor etnici români de clasa I și a II-a, cu domiciliul în Ucraina care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, înscriși în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019.

În anul 2019, numărul burselor acordate a crescut de la 1645 (2018) la 3700. Proiectul se află în al treilea an de implementare, iar în acest moment, se lucrează la Hotărârea de Guvern pentru suplimentarea bugetului DRP în vederea acordării de burse elevilor etnici români înscriși în anul școlar 2019-2020 (…)

Pentru anul acesta, estimăm aproximativ 5500 de elevi de etnie română din Ucraina care vor beneficia de burse de studiu în valoare de 1000 lei/anual. Vorbim aici de elevii etnici români din Ucraina înscriși în clasele I-III în anul școlar 2019-2020”, a declarat secretarul de stat într-un interviu acordat BucPress.

Ovidiu Burdușa a precizat că acest sprijin oferit de statul român a contribuit la creșterea numărului de români care doresc să își înscrie copiii în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă din Ucraina, relatează https://infoprut.ro.

Întrebat dacă există un plan de extindere al proiectului acordării burselor pentru elevi și pentru profesori sau educatori, secretarul de stat al DRP a răspuns că intenționează să extindă programul în Serbia și în Ungaria și că în prezent se discută la nivelul DRP și al Ministerului Educației și Cercetării din România să fie inițiate programe de stagii de formare dedicate profesorilor români din Ucraina.

Publicitate

13/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În Ucraina s-a pus în mişcare un proces de deznaționalizare rapidă şi brutală a vorbitorilor de limba română

 

 

 

Image result for harta etnica a ucrainei

“Ucraina sfidează România! La Kiev, semnătura lui Poroșenco tocmai a pus pe roate un proces de deznaționalizare brutală a vorbitorilor de limba română din statul vecin”

13_eugen_tomacReferitor la promulgarea legii educației din Ucraina, deputatul român Eugen Tomac a declarant pe contul său de facebook:

„L-am avut astăzi invitat la Parlament pe Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov. Speram să obținem niște răspunsuri referitoare la abuzul comis asupra celor 500.000 de români din statul vecin după promulgarea Legii Educației. N-am aflat nimic nou. Dimpotrivă.

Prin poziția exprimată, domnul Bankov a confirmat, pentru cine nu era suficient de clar, că statul ucrainean desconsideră normele democratice spre care pretinde că aspiră, dar mai ales, desconsideră România”, transmite Romanian Global News.

„I-am amintit prevederile articolului 13, punctul 5 din Tratatul de bază, semnat între România şi Ucraina în 1997, prin care partea ucraineană se angajează, negru pe alb, să respecte dreptul minorităţii române de a fi instruită în limba maternă.

Drept răspuns, domnul ambasador a spus, dincolo de voalările diplomatice, că prevederile Tratatului nu sunt obligatorii. L-am întrebat şi despre divizarea artificială între români și moldoveni pe care Ucraina o menţine în mod voit. Pe asta a preferat s-o ocolească. Concluzia este simplă. „Bunovoinţa” domnului Bankov nu schimbă deloc datele problemei.

Vom cere în continuare, prin toate mijloacele posibile, ca şcolile româneşti să funcţioneze în continuare, iar cele care au fost închise, să fie redeschise, mai afirmă deputatul.

„Ucraina sfidează România! La Kiev, semnătura lui Poroșenco tocmai a pus pe roate un proces de deznaționalizare brutală a vorbitorilor de limba română din statul vecin.

Noi nu am cerut decât respectarea Tratatului bilateral de bază semnat între România și Ucraina, în 1997, care garantează învățământul în limba română în regiunile locuite de români.

Drepturile românilor nu sunt negociabile!”

De asemenea, fostul ministru al apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a transmis și el un mesaj pe contul său de socializare: „Promulgarea noii legi a învățămăntului de către Petru Poroșenko este un gest inamical și dușmănos nu doar la adresa celor peste 500 000 de români din Ucraina ci și la adresa României și Republicii Moldova.

În Ucraina minoritatea românească este acasă, pe pământurile ei, ocupate abuziv de URSS și nu merită un astfel de tratament.

Lupta cu imperialismul rus nu ar trebui să afecteze minoritățile loiale statului ucrainean. În timp ce etnicii români luptă și își dau viața în Donbas apărând integritatea statului ucrainean, acasă, copiilor lor le sunt închise școlile și interzis învățământul în limba maternă. Noua lege a învățământului încalcă atât principiile europene în materie de drepturille minorităților cât și Tratatul bilateral dintre România și Ucraina.

Fortificarea statului ucrainean nu se poate face prin deznaționalizarea românilor, prin absorbția lor de majoritate.

Încălcând cu bună știință legislația internațională și tratatele bilaterale la care este parte, Ucraina se așează pe aceiași linie cu Federația Rusă. Este timpul ca România să reevalueze tratatul de bază cu Ucraina și sprijinul pe care îl acordă acestei țări, deja neprietenă”.

Ambasadorul Ucrainei la București a încercat să-i aburească pe parlamentarii români: “Nu se închide nicio școală în Ucraina unde predarea este acum în limba minorităților”

Ambasadorul Ucrainei la București, Oleksandr Bankov (foto), a dat asigurări marți la Parlament că nu se va închide nicio școală din Ucraina unde predarea este acum în limba minorităților și că nici profesorii nu vor fi dați afară, transmite www.agerpres.ro, preluat de Romanian Global News.

Imagini pentru Oleksandr Bankov,

O delegație de parlamentari s-a întâlnit marți la Parlament cu ambasadorul Ucrainei, după ce președintele Petro Poroșenko a promulgat noua lege a educației, care limitează predarea în limbile minorităților.

„Nu este vorba aici despre închiderea școlilor. Nu se închide nicio școală în Ucraina unde predarea este acum în limba minorității respective, nu doar a minorității române, ci și a altor minorități prezente pe teritoriul Ucrainei. Nu vorbim de profesori care vor fi dați afară pentru că acum ei predau limba română și nu pot preda limba ucraineană.

Se prevede și prin legea respectivă, și prin finanțarea Ministerului Învățământului ca acei profesori care predau acum în limba minorităților să aibă — finanțat de stat — programe de pregătire profesională pentru a preda și în limba ucraineană”, a declarat diplomatul ucrainean.Potrivit acestuia, implementarea legii se va face prin mai multe acte normative, care țin de curricule și de alte aspecte.

El a susținut că legea adoptată pe 5 septembrie de Parlamentul ucrainean și promulgată luni seară de președinte introduce „reformă foarte complexă și globală” a sistemului de învățământ din Ucraina și nu vizează exclusiv minoritățile naționale, care sunt prezente și beneficiază de drepturi prin Constituție.
„Legea vizează sistemul de învățământ din Ucraina în complexitate. Noi, ca țară, și o spun în calitate de ambasador, înțelegem toate îngrijorările din poziția părții române, înțelegem că introducerea reformei respective trebuie discutată și clarificată pentru că, în momentul de față, avem legea adoptată de Parlament și promulgată de președinte, dar încă nu sunt discuții despre reglementarea legii respective.

Și acolo trebuie discutate abordări, pe care le vom avea împreună în ceea ce privește și minoritățile naționale. Vorbesc de implementarea ca procedură”, a explicat ambasadorul.

El a anunțat că există o perioadă de tranziție după promulgarea legii, timp în care vor trebui elaborate curricula și alte acte normative. Oleksandr Bankov a adăugat că legea introduce învățământul în limba ucraineană începând cu școala secundară — clasa a V-a.

Asimilarea românilor se va face în câtva timp, nu brusc, explică cu tupeu diplomatul ucrainian”Elevii care beneficiază de învățământul în limba maternă, adică a unei minorități naționale, în școlile din Ucraina care au acea predare în limba maternă nu pot trece brusc la predarea la limba ucraineană și din acest motiv introducerea este graduală, astfel încât vom avea clase cu predare în ambele limbi — una oficială și alta a minorității respective”, a mai susținut el.

 

 

27/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Delegația Parlamentului României va propune la Sesiunea Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), dezbaterea de urgență a situației îngrijorătoare generate de restrângerea drastică a dreptului la învățământ în limba maternă a românilor a minorităţilor neucrainene. VIDEO

 

 

 

Image result for Titus Corlăţean photos

Foto: Senatorul Titus Corlățean, fost ministru de externe al României

 

 

 

Delegația Parlamentului României la APCE va propune dezbaterea de urgență la Sesiunea APCE a situației îngrijorătoare din Ucraina generate de restrângerea drastică a dreptului la învățământ în limba maternă

Președintele Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), senatorul Titus Corlățean, a convocat miercuri, 13 septembrie 2017, o ședință de urgență a delegației române pe tema situației îngrijorătoare generate de adoptarea de către Rada Supremă a Ucrainei a unei noi legi a educației, potrivit căreia este restrâns în mod drastic dreptul la învățământ în limba maternă pentru persoanele aparținând minorităților naționale, inclusiv pentru membrii comunității românești autohtone din Ucraina, transmite Romanian Global News.

În acest context, Delegația Parlamentului României la APCE a hotărât demararea procedurii de înscriere pe ordinea de zi a celei de-a patra părți a Sesiunii ordinare a APCE (Strasbourg, 9-13 octombrie 2017) a unui punct privind organizarea unei dezbateri de urgență pe acest subiect, care va include și propunerea adoptării unei rezoluții a Adunării Parlamentare.

Amintim că la rândul său Avocatul Poporului din România, s-a sesizat recent din oficiu și  a cerut clarificări Ombudsman-ului ucrainean, în legătură cu adoptarea noii legi a Educației din Ucraina, care afectează învățământul în limba maternă în cazul comunității etnicilor români.

 

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu și se va adresa Împuternicitului Parlamentului de la Kiev pentru drepturile omului (Ombudsman), doamna Valeria Lutkovska, pentru a cere clarificări în legătură cu adoptarea noii legi a Educației din Ucraina, care, în esență, desființează sistemul de învățământ în limba maternă, afectând, implicit, comunitatea celor aproximativ 400.000 de etnici români aflați pe teritoriul Ucrainei”, informează un comunicat al Avocatului Poporului transmis, vineri, Agerpres.

 

 

 

 

 

 

Image result for harta etnica a ucrainei

 

 

 

 

Sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului vizează posibila încălcare a drepturilor cetățenilor români din Ucraina, astfel cum sunt acestea reglementate în art. 7 din Constituția României privind românii din străinătate, art. 2 al Protocolului Adițional nr. 1 din 20 martie 1952 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 14 din Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale, art. 8 din Carta Europeană a limbilor regionale sau minoritare și art. 13 din Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare între România și Ucraina.

La rândul lor, Ministrul de Externe Teodor Melescanu, alaturi de omologii sai din Bulgaria, Grecia si Ungaria, a transmis ministrului Afacerilor Externe al Ucrainei, Secretarului General al Consiliului Europei si Inaltului Comisar al OSCE pentru Minoritati Nationale o scrisoare comuna prin care isi exprima ingrijorarea fata de adoptarea recenta de catre Rada Suprema a Ucrainei (Parlamentul)  a proiectului de Lege a Invatamantului din Ucraina si cer asigurarea protectiei drepturilor minoritatilor nationale.

Noua lege a educaţiei din Ucraina – care va fi trimisă pentru promulgare presedintelui Petro Porosenko – prevede introducerea treptata a noului sistem si, prin aceasta, inlocuirea materiilor care se predau in limba română cu discipline care vor fi predate in limba ucraineană.

Prima faza a reformei va avea loc incepand cu 1 septembrie 2018 (reforma claselor primare si a gradiniţelor). Predarea materiilor in limba româna se va pastra doar in clasele primare (1-4).

De la 1 septembrie 2022, reforma va fi implementata in cazul claselor medii, iar din 2027-in clasele superioare (9-12).

Această aşa zisă reformă a sistemului de invatamant din Ucraina a starnit un val de critici, comunitatea de români din Ucraina vorbind despre un proces de lichidare a scolilor romanesti si de ucrainizare a minoritatilor etnice.

In acest sens, a fost semnat un apel catre preşedintele Ucrainei, Petro Porosenko, prin care se solicită respingerea prin veto a acestei legi, considerată a fi una care ar putea genera noi conflicte şi instabilitate.

Datele Ministerului Afacerilor Externe din Ucraina arata ca, in prezent, in aceasta tara locuiesc peste 400.000 de etnici romani, potrivit TVR Moldova.

 

CITIŢI :

http://www.rgnpress.ro/rgn_17/categorii/politic/25786-2017-09-15-10-59-36.html

http://www.ziare.com/social/romani/avocatul-poporului-s-a-autosesizat-in-cazul-noii-legi-a-educatiei-din-ucraina-si-cere-clarificari-autoritatilor-de-la-kiev-1481330

 

 

 

18/09/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: