„Ultimatumul lui Horea”- momentul culminant al revoltei românilor ardeleni de la 1784 pentru emanciparea națională și socială

   
    Izbucnită la sfârşitul lui octombrie 1784 Răscoala de sub conducerea lui Horea, Cloşca şi Crişan a cuprins rapid întreg Zarandul, răspândindu-se cu repeziciune spre comitatele învecinata.    

Cetele, ajunse pe Valea Mureşului, venind din Zarand, încep pregătiri pentru a ataca cetatea Devei, unde se refugiaseră numeroşi nobili împreună cu oficialităţile comitatului Hunedoara. Cele două atacuri din 6 şi 7 noiembrie 1784 asupra Devei nu au izbândit. Cu toate acestea răscoala a cuprins noi teritorii în munţi, spre Turda şi Cluj, pe Târnave, pe Valea Streiului, pe Mureş până la Arad, scrie M. Cerghedean în http://www.dacoromania -alba.ro.

Era momentul de vârf al răscoalei, era momentul când ţăranii răsculaţi se simţeau victorioşi, era momentul când a apărut “Ultimatumul lui Horea”.  

   Documentul este bine cunoscut şi prin conţinutul său viza lichidarea proprietăţii de tip feudal şi a privilegiilor nobiliare.

Ultimatumul prin cele patru puncte programatice viza, de fapt, transformarea societăţii transivănene într-una de tip modern, având la bază proprietatea liberă şi omul liber de orice îngrădire.

Nobilii să nu mai fie, să-şi părăsească pentru totdeauna moşiile, iar acestea să fie împărţite la poporul de rând. Ei nobilii, să trăiască dintr-o slujbă împărătească, unde o vor găsi, precum şi să plătească dare ca tot poporul.

Aceste prevederi însemnau de fapt nici o deosebire, însemnau constituirea în Transilvania (dacă s-ar fi realizat) a unei societăţi moderne, capitaliste. Și toate aceste înainte cu cinci ani înaintea izbucnirii Revoluţiei franceze care a zdruncinat din temelii întreaga Europă şi a însemnat începutul constituirii unor state moderne de tip capitalist.   

  În mod normal, acest document (ultimatum) a stârnit interesul şi controverse în lumea celor care s-au aplecat mai cu atenţie asupra evenimentelor din toamna şi primăvara anilor 1784-1785. Afirmaţii că este o contrafacere, că a fost adus din afara participanţilor la răscoală, că este o contrafacere ulterioară, că este pur şi simplu un fals au circulat şi mai circulă din păcate.     Ultimatumul adresat nobilimii şi oficialităţilor refugiate în cetatea Devei în numele lui Horea se păstrează în original la Arhivele Naţionale Deva.

El a fost întocmit la 11 noiembrie 1784 şi este înregistrat la comitat sub numărul 886 pe ziua de 13 noiembrie. Numărul de înregistrare şi data prezentării este scrisă cu aceeaşi mână care a făcut înregistrările la comitat în tot cursul lunii noiembrie 1784.  

   Într-o scrisoare din 6 decembrie 1784 adresată comitatului Hunedoarei, Carolus Brunek seful oficiului sării de la Şoimul face istoricul ultimatumului cerând recunoaşterea meritelor sale, pentru a fi cunoscute comitatului “punctele de pacificare” cerute de corifeii răscoalei.

La dânsul s-au prezentat cei trei delegaţi ai răsculaţilor, cerându-i să semneze şi să transmită cererile lor tablei comitatului. Documentul este scris de o mână, Brunek doar semnează. Comparând semnătura lui Brunek de pe ultimatum cu cele de pe alte documente scrise în întregime de el nu lasă nici un dubiu asupra autenticităţii.   

  Cine a conceput, cine a sistematizat ultimatumul? Aplecându-ne cu mai multă atenţie asupra realităţilor din vremea răscoalei, asupra tuturor frământărilor legate de acesta, tragem concluzia că aceasta este o operă locală, transilvăneană, născută din greutăţile şi aspiraţiile unei pături de oameni tot mai înstăriri capabili să susţină o elită intelectuală la nivelul comunităţilor săseşti, preoţi şi dascăli care la rândul lor erau pe deplin receptivi la ideile iluminismului european contemporan.   

  Pe de altă parte, ultimatumul a fost conceput şi redactat în zona Bradului, centru minier în deplină afirmare la data izbucnirii răscoalei. Adăugăm că minele de aur din zona Bradului, în proporţie de 70-80% erau în mâinile unor întreprinzători români şi că lucrătorii acestora erau în proporţie de 90 – 95% de asemenea români.

Administrarea şi exploatarea acestor mine presupun cunoştinţe mai multe şi o anumită emancipare în raport cu marea masă a ţăranilor ardeleni.

În Transilvania şi în zona Bradului, evident, trăia un număr mare de soldaţi şi „gradaţi” români lăsaţi la vatră sau veniţi în concedii şi care au servit sau serveau în regimentele împărăteşti, regimente care la rândul lor au colindat Europa şi implicit au intrat în legătură cu ideile la modă ale vremii.  

   Ideile cuprinse în ultimatum nu sunt o apariţie meteorica. Ele au circulat încă din timpul conscripţiilor militare din vara anului 1784 pe întreaga arie de desfăşurare a răscoalei. Le găsim exprimate parţial sau în totalitate, îngrozind şi motivând nobilimea să ceară anularea conscripţiei. La Hapria, satul care a plecat primul la conscripţie, oamenii afirmau că pe nobili îi vor scoate din sat, la fel şi cei din Sângătin şi Liorint.

La Şard, oamenii afirmau că nobilii urmează să trăiască cum vor şti, pentru că ei nu îi vor mai sluji. Aceleaşi afirmaţii pe Mureş, în comitatul Hunedoara şi în Tara Haţegului. Din perioada conscripţiei întâlnim şi o primă sistematizare a revendicărilor ţărăneşti.

Astfel, locuitorii satului Bozias de pe Târnave, stabileau în casa preotului condiţiile pentru care se înscriau ca militari:

   

„ l. Domni pământeşti să nu mai slujească.  

   2. Pământurile şi apartenenţele pe care le locuiesc să fie pe veci ale lor.  

   3. Să fie scutiţi de contribuţie regească.    

4. Exerciţii militare să facă numai o dată pe an.”
    

Aceleaşi idei le regăsim exprimate şi cu prilejul anulării conscripţiei militare dar şi în timpul răscoalei. Potrivit anchetei Iancovics, Horea comunică răsculaţilor că s-a ridicat din poruncă împărătească pentru a-i înlătura pe domnii, cei care se împotrivesc să-i omoare, iar cei care nu, să-i lege şi să-i ducă la Viena, iar averile lor să le prade.

În satul Musca, Horea cerea cetelor sale de asemenea să-i înlăture pe nobili precum şi pe slujbaşii Domeniului Zlatna, iar sarcini să nu mai presteze deloc. Cloşca la rându-i strigă în Baia de Arieş la 9 noiembrie că e poruncă să-i nimicească pe nobili.  

  Aceleaşi idei le întâlnim şi în comitatul Hunedoarei. Printre cetele care se pregătesc să atace Deva, nobila Barbara Gorffy a auzit pe răsculaţi discutând că nu au altceva de făcut decât să înlăture pe toţi nobilii şi să le ia averile. Ideile desfiinţării nobilimii şi împărţirea averilor acestora le întâlnim şi în revendicările formulate de ţărani cu ocazia armistiţiilor încheiate în diferite locuri cuprinse de răscoală.  

   Ideile ultimatumului le găsim, aşadar, prezente atât în gura conducătorilor cât şi în rândul mulţimii răsculaţilor şi în toate zonele afectate de răscoală.

Mai trebuie adăugat faptul că atestările păstrate sunt cuprinse în acte oficiale, ori este ştiut că oficialitatea a reuşit să prindă doar partea din frământările profunde ale vremii. Dar acest lucru mai înseamnă că ideile ultimatumului erau prezente şi în rândul nobilimii şi oficialităţilor.  

  Concluzionând, “Ultimatumul lui Horea” este momentul de vârf al răscoalei. El exprima de fapt, aspiraţiile societăţii, europene de la sfârşitul sec al XVII-lea, anticipând programele Revoluţiei franceze. Dorinţele de emancipare, general europene, de la sfârşitul secolului îsi găsesc în Transilvania forme specifice de exprimare.

Speranţele şi amploarea mişcărilor legate de conscripţia militară din vara lui 1784 sunt tocmai o expresie a acestei dorinţe de emancipare. Răbufnirea din toamna anului 1784, cel putin în faza de început, nu a fost altceva decât rezultatul dezamăgirilor legate de dorinta de emancipare. Trecând peste timp, forţele angajate în confruntările din 1784 le vom găsi prezente în luptă în 1848, când naţiunea română se afirmă explicit la Blaj.

Publicitate

Un articol apărut la 31 ianuarie 1785 în ziarul britanic The Times, care relata despre răscoala lui Horea

Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia

The Times din 1785: Românii, “deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni”

The Times era în 1785 un cotidian proaspăt apărut pe piaţă, primul său număr fiind editat în data de 1 ianuarie a acelui an. Nici nu se numea încă The Times, numele sub care au apărut primele 940 de numere, până la 1 ianuarie 1788, fiind The Universal Daily Register.

În arhiva celebrului cotidian lodonez The Times se găseşte un articol din 31 ianuarie 1785, care relata „la cald” despre răscoala lui Horea.

  Articolul a fost inserat în secţiunea „Ştiri”, pe prima coloană din a treia pagină (din totalul de patru câte avea la acea vreme ziarul) şi încerca să explice cauzele răscoalei caracterizându-l pe Horea, conducătorul acesteia, drept „un desperado îndrăzneţ”.

Ziarul londonez care manifesta o clară simpatie faţă de români, se arăta sceptic că situaţia în Transilvania va reveni la normal în scurt timp, deşi, de fapt, răscoala încetase de peste o lună, Horea fiind capturat în 27 decembrie 1784.

Dar, acum două secole, unei ştiri din Apuseni îi luau multe, multe săptămâni pentru a ajunge la Londra.

Iată o traducere a textului, publicat sub titlul „O relatare despre insurgenţii din Transilvania”:

„Aceşti oameni sunt valahi (Wallachians), coborâtori la origine din coloniştii romani care au fost aşezaţi în Dacia. Cei mai mulţi ţin de Biserica Grecească [ortodoxă], iar populaţia ţării pe care o locuiesc este crezută să fie de 670.000 de suflete.

 Sunt de constituţie puternică, înalţi şi bine făcuţi; deşi sunt supuşi celui mai împovărător jug al guvernării feudale, ei nu îşi dezmint originea romană. Reduşi la cel mai abject statut de sclavi, nu li se îngăduia să se bucure de niciun fel de drept de proprietate, fiind la mila stăpânilor lor, care nu puteau accepta că aceşti chinuiţi vasali ai lor ar putea gândi că ar avea nişte drepturi de revendicat.

Deposedaţi şi oprimaţi de sălbaticii lor stăpâni, ei erau obligaţi să îşi pună până şi soţiile la muncă în câmp, să cultive pământul, ca să poată fi capabili să satisfacă birurile absurde puse de stăpânii lor. Această stare de servitute nu mai putea fi tolerată, iar ei urmăreau cu consecvenţă un moment favorabil să se elibereze de ea.

De ceva timp era uşor de observat că inimile clocotesc în piepturile acestor oameni; după ceva vreme  au izbucnit şi au refuzat să îndeplinească îndatoririle feudale care le erau cerute; au transmis o listă cu plângerile lor Împăratului; dar deşi doleanţele erau îndreptăţite, şi susţinute de cele mai clare principii ale dreptului natural, acestea au fost nesocotite: nu era în interesul unor persoane puternice ca Împăratul să vadă aceste plângeri în adevărata lor lumină; ei au reuşit să se impună în faţa domnului lor şi nicio reparaţie nu a fost acordată acestei naţiuni oprimate.

Au vazut că nu au nimic la ce să se aştepte de la conducătorii lor; au simţit că trebuie să îşi ia soarta mâini; au aşteptat aşadar doar un moment propice pentru a scutura jugul împovărător al sclaviei. Această oportunitate le-a fost oferită în scurt timp.

Perspectivele unui război cu Olanda a făcut necesară recrutarea de armate imperiale; ofiţeri cu ordine de recrutare au fost trimişi în Transilvania ca şi în alte provincii. Valahii s-au mobilizat în număr mare şi s-au înrolat: le-au fost puse bineînţeles la dispoziţie arme şi echipament militar din arsenalele imperiale.

Procurându-şi astfel armele prin propria lor isteţime, au intrat imediat în război cu opresorii lor. Au ales un desperado îndrăzneţ să le fie căpetenie; se numeşte Hora sau Horiah, care a fost de mai multe ori condamnat la moarte pentru crime cumplite.

Acestea sunt cauzele adevărate ale insurecţiei, care va fi de aceea mai greu de stins în timp scurt, deoarece insurgenţii se tem să se încreadă în promisiunile care li se fac, cu condiţia de a preda armele şi a se întoare la îndatoririle lor”.

 

 

  CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/17/prinderea-lui-horea-closca-si-crisan-prin-tradare/

 

 

 

 

 

 http://www.rador.ro/2015/11/02/documentar-rascoala-lui-horea-closca-si-crisan-o-revolta-taraneasca-relatata-de-marile-ziare-ale-europei/

Prinderea prin trădare a eroilor Horea, Cloşca şi Crişan

 

 

 

 

Prinderea lui Horea şi Cloşca

După ce vicecontele Kray şi-a dat seama că Horea şi Cloşca s-au ascuns în labirintul necunoscut de armată a munţilor din faţa Albacului, a chemat la el pe pădurarul Anton Meltzer din Abrud. Acesta aflând de la vicecolonel că s-a pus premiu mare pe capul conducătorilor răscoalei a propus un plan de prindere. Pentru asigurarea succesului acestui plan ca şi ocrotirea gornicilor care urmau să formeze echipele de prindere a lui Horea şi Cloşca, Meltzer mai propusese postarea unei trupe de militari în satul de la poalele munţilor. Apoi pădurarul încredinţă executarea planului unui număr de şapte români din Râu Mare care cunoşteau bine munţii şi întreg ţinutul şi puteau să se apropie cu mult curaj de Horea, ca prieteni.      Astfel, fraţii Nuţu de 50 de ani şi Ion de 32 de ani, împreună cu Gheorghe, Vasile şi Simion Matieş, cu Simion, Iacob şi Dumitru Neagu şi cu Ştefan Trif, primind paşapoarte ca să poată umbla nestingheriţi de străjile militare, au plecat în căutarea lui Horea şi Cloşca, împărţiţi în trei trupe. Grupa lui Nuţu Maties a pornit peste muntele La Gura Muschilor spre Muntele Fulgerata, pe pârăul Fulgereti în sus, până la locul Scorucet. Au fost două zile de căutări zadarnice. Deabia a treia zi, luni 27 decembrie, au descoperit urme în zăpada căzută de curând. Urmând aceste urme au dat, mai întâi, peste Cristea Nicolae, straja lui Horea şi Cloşca, pe care l-au silit să mărturisească unde sunt ascunşi căpitanii.    Horea şi Cloşca, au fost prinşi la 27 decembrie sub un brad pe jumătate găunos, lângă un foc mare la care se încălzeau. Ţăranii de care s-au folosit au dat de urma lor pe zăpada căzută proaspăt. Prinseră mai întâi, la o mică depărtare, pe o strajă a lor pe care o forţară să le spună unde se află căpitanii. Ţăranii erau şapte la număr din care numai patru aveau puşti. Aceştia patru plecară înainte. Apropiindu-se de colibă, Horea îi primi ca pe prieteni. Îi întrebă dacă nu umblă cumva după vânat. Răspunseră că da şi că sunt siliţi să caute vânat pentru armată dar nu pot găsi nimic şi sunt pe jumătate îngheţaţi. Atunci Horea îi pofti să sadă lângă foc. Doi se aşezară lungă Horea, ceilalţi doi, lângă Cloşca. Acesta îi întrebă numaidecât ce noutăţi mai sunt în sate. Răspunseră că oamenii peste tot se plâng de mulţimea cea mare a soldaţilor (cătanelor) încât poporul trebuie să fugă. “Acuşi îi scoatem noi şi pe ei de aici şi-i dăm dracului” ripostă Cloşca, înjurând. În timpul acesta se apropiară de foc cei trei ţărani rămaşi în urmă.      În acest moment Ştefan Trif şi Nuţu Matieş se aruncară amândoi, unul asupra lui Horea, celălalt asupra lui Cloşca, îi prinseră de gât, îi trântiră la pământ şi cu ajutorul celorlalţi doi şi a celor trei sosiţi care alergară şi ei, îi legară. În timp ce îi legau, Horea scoase o mână de hârtii din sân şi le aruncă în flăcări. Ţăranii ocupaţi fiind de legare, nu le-au putut salva. Temându-se ca nu cumva să cadă asupra lor oamenii lui Horea, îi duseră cât putură mai repede într-o stână de oi, ceva mai îndepărtată, de unde anunţară trupa de soldaţi, în căutarea lor şi ei. Soldaţii sosiră numaidecât şi gornicii îi predară îndată pe amândoi. Horea şi Cloşca erau înarmaţi cu puşti şi lănci. Cloşca mai avea în plus şi o pereche de pistoale. Alte lucruri la dânşii nu s-au aflat, nici cai, nici bani, nici scrisori, decât doar la Cloşca 6 florini. Probabil că toate lucrurile – bănuieşte vicecolonelul Kray – le-au ascuns pe la prietenii lor sau le-au îngropat în pădure sub zăpadă. Ei spun că de aceea au stat aşa de mult ascunşi prin pădure pentru că voiau să meargă la Viena îndată ce vor fi sosit banii pe care-i ceruseră de la sate (Raportul în traducere).             Prinderea lui Horea şi Cloşca, de desenatorul Schedy şi de gravorul Franz Stober din Viena. Scena desenata din imaginaţie.        Horia şi Cloşca în închisoare, păzit de 4 gardieni. Gravură în aramă de autor necunoscut.

http://www.dacoromania-alba.ro/

Prof. Dr. Cloşca L. Băluţa

 

 

 

 

Prinderea lui Crişan

 

 

 

Escorta lui Horea şi Cloşca prin Zlatna şi întâmpinarea preotului Ioan Crişănuţ, gravură de Johan Hieranymus Leoschenkahe din Viena. Gravură în aramă de autor necunoscut, din colecţia „Biblioteca Universităţii din Cluj” 

 

Tabelul căpitanilor locali ai răscoalei de la 1784 a lui Horea, Cloşca şi Crişan

1. Gheorghe a lui Nistor din Albac  2. Preotul Gheorghiţă Nicola din Albac  3. Florea Juncu Nicola din Râul Mare  4. Nuţu Todea al lui Ţilă, din Râul Mare  5. Teodor Lazăr din Râul Mare  6. Ion Vârtan (numit de Horea) din Ponorel  7. Ilie Bursu, din Ponorel  8. Filip Drăgoiu din Ponorel  9. Ursu Şoldeş din Săcătura  10. Nicolae Pleşa din Scărişoara  11. Vasile Giurgiu din Scărişoara  12. Nicolae Tafe din Scărişoara  13. Igă Crângul din Scărişoara  14. Petru Goia (numit şi jurat de Horea) din Vidra  15. Iacob Todea (numit şi jurat de Horea) din Vidra  16. Toma Gligor (numit şi jurat de Horea) din Vidra  17. Pavel Bocu (numit şi jurat de Horea) din Vidra  18. Tulia Nicolae (numit şi jurat de Horea) din Vidra  19. Petru Nicola (numit şi jurat de Horea) din Vidra  20. Teodor Berindei din Câmpeni (numit de Horea)  21. Teodor Scoică din Câmpeni (numit de Horea)  22. Avram Nariţa din Sohodol (numit de Horea)  23. Ioan Culda din Sohodol (numit de Horea)  24. Ioan Iobagiu din Bistra (numit de Horea)  25. Teodor Caturu din Bistra (numit de Horea)  26. Rostie Floria din Bistra (numit de Horea)  27. Petru Oidă Ţică din Bistra (numit de Horea)  28. Ilie Sîntu din Vârşi  29. Toma Petruţă din Muşca, întărit de Horea  30. David Onu Surdu din Muşca  31. Samuil Marţi, nobil din Abrud  32. Ioan Biro din Roşia  33. Vasile Bodoroiu din Baia de Arieş  34. Teodor Faur din Baia de Arieş  35. Vasile Todor din Baia de Arieş  36. Ionaş Mămăligă din Mogoş, numit de Horea  37. Ilie Ştefu din Mogoş, numit de Horea  38. Iacob Giurca din Mogoş, numit de Horea  39. Savu Trifu din Mogoş, numit de Horea     Căpitani aleşi de popor  40. Vasile Marian din Mogoş  41. Onu Barbudin din Mogoş  42. Nicolae Barbu din Mogoş  43. Onuţ Ungureanu din Mogoş  44. Ioan Timariu din Mogoş  45. Vasile Jinariu din Mogoş  46. Lula Bârle din Mogoş  47. Gavrilă Bârle din Mogoş  48. Sântion Marian din Mogoş  49. Ioan Chirilă din Mogoş  50. Ionuţ Dandea din Bucium  51. Nicola Forde din Ponor  52. Solomon Ispas din Vulpăr  53. Ioan Muntean din Vulpăr  54. Drăgoiu Rotea din Cârna  55. Ionel Săcăreanu din Cârna  56. Serafim Goanţă din Cârna  57. Ionaşcu din Vinţu de Jos  58. Burdaş din Cricău (afirmativ de naţionalitate maghiară)  59. Simion Bogolia din Sălciua, comitatul Cluj  60. Ioan Bercla din Sălciua, comitatul Cluj  61. Ioan Iárai din Sân-Georgiul Trăscăului  62. Gheorghe Nicula din Vale  63. Simion Ferenţ din Vale     Numiţi de Crişan, G. Marcu şi T. Berna, fiind cei mai  mari căpitani ai Zarandului după Crişan  64. Gheorghe Marcu din Criscior, districtul Zarandului  65. Toma Berna din Vaca  66. Ioan Faur din Tomnaticu  67. Vasile Sgârciu din Sălişte-Abrud  68. Ilie Dâncuţ din Ociu  69. Micula (Niculae) Bibarţ din Blăjeni  70. Gheorghe Adam din Crişcior  71. Popa Costin din Criscior, ales de popor  72. Ioan Lucaci din Zam, comitatul Arad  73. Ioan Lupeciu din Petriş, comitatul Arad  74. Ioan Manu din Ilteu  75. Ursu Ribiţă (Stăniju) din Cerbi  76. Toma Micula din Sălişte (Zarand)  77. Gheorghe Brănişcanu din Săvârşin  78. Ioan Lopedatu din Săvârşin  79. Tripa Grozavu din Săvârşin  80. Ioan Tălmaşu din Săvârşin  81. Jucu Celnogeanu din Conop  82. Adam Babă din Baia de Criş  83. Ioan Sava din Baia de Criş  84. Adam Pagu din Baia de Criş, care în timpul răscoalei şi-ar fi luat şi titlul de vicecomite, fiindcă rămăsese comitatul fără funcţionari administrativi  85. Ioan Golcea din Brad  86. Ioan Suciu din Brad  87. Dănilă Todoranu din Brad     Căprari săteşti  1. Iacob Topa din Albac  2. Anghel al Manciului din Albac  3. Anghel al lui Ţilaş din Albac  4. Ispas Galdău din Rîul Mare  5. Gheorghe al lui Costin din Săcătura  6. Gheorghe al lui Cormeş din Săcătura  7. Bunu Corcheş din Săcătura  8. Ion Bădău din Săcătura  9. Ursu Uibar din Vidra, jurat de Horea  10. Petru Vesa din Cîmpeni  11. Lupu Dehelean din Cîmpeni     Numiţi de Cloşca:  12. Simion Mămăligă din Mogoş  13. Ioan Miclea din Mogoş  14. Ioan Sularu din Mogoş  15. Onu Sularu din Mogoş  16. Ioan Bogdan din Mogoş  17. Ioan Ţiuşanu din Mogoş     Recunoscuţi de popor:  18. Pavel Teiuşanu din Mogoş  19. Chirilă Suciu (Toader) din Mogoş     Numiţi de Horea:  20. Ignat Damian din Muşca  21. Petruţiu Macavei din Muşca  22. Văsii Gavrilă din Muşca     Numiţi şi juraţi de Horea:  23. Sântion Pavenu din  Muntele Gircuţa  24. Onu Pavenu din Muntele Gircuţa  25. Petru Neagu din Muntele Gircuţa  26. Lupu Roncea din Brezeşti  27. Ursu Roncea din Brezeşti  28. Ioan Vancu din Halaliş 29. Alexe Tănase din Petriş       Extras după Vasile Metea, “Munţii Apuseni”, anexa I-a Ec. Ioan Străjan

 

 

 Bibliografie:

 

1.Acte vieneze, III, 96; Arhiva comisiei, III, 549-550; D. Prodan, op. cit., p. 368-370
2.O. Beu, L’empereur Joseph II et la revolte de Horia, Sibiu, 1944, p. 87-89; D. Prodan, op. cit., p.372