CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Romanii vechi. Istoria Noastra și Valahii sud-dunareni

 

 

Simona Motoroiu, Recenzie asupra “Românii Peninsulei Balcanice”, Mihai Eminescu, Opere complete, X, p. 123-125

 

 

 

 

 

Pentru a înţelege semnificaţiile articolului Românii Peninsulei Balcanice este necesar să-l plasăm în contextul istoric în care a fost scris. În vara anului 1878, în acelaşi timp cu desfăşurarea Congresului de la Berlin, lui Eminescu îi este încredinţată traducerea din limba germană a primului volum, din cele cinci, ale tratatului lui Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente din istoria românilor.

Interesul deja existent pentru situaţia românităţii de la sudul Dunării se amplifică mai ales datorită faptului că în cadrul Congresului de la Berlin nu se aduce în discuţie situaţia românilor transdanubieni.

Iată ce spune Eminescu: „Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles. “Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor. […] Numai noi, cu maniera noastră de a vedea, sântem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar şi pentru cei de un neam cu noi…” (p. 123).

Lipsa legăturilor dintre românii din jurul graniţelor şi românii din interiorul graniţelor statutui devine o problemă de interes major pentru Eminescu, care îi va dedica o parte din articolele sale. Marele poet se va angaja în timp într-o amplă campanie de presă în scopul de a prezenta soarta conaţionalilor noştri atât opiniei publice, cât şi conducătorilor statului român, care neglijează, intenţionat sau nu, preocuparea pentru soarta acestora.

Oprindu-se asupra cazului românilor de la sud de Dunăre (cărora le va mai dedica un articol în 1880 intitulat La 4/6 iunie… în care va trasa mult mai clar coordonatele entopolitice ale acestora) Eminescu le face în primul rând o portretizare concisă şi elocventă din punct de vedere etnografic, geopolitic şi istoric. Conform reperelor de identificare geografico-istorice – spune el – „nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odessa şi de Kiev.” (p. 123)

Pentru a creiona portretul entografic al românilor sud Dunăreni, Eminescu apelează la descrierea lui Fallmerayer din Fragmente asupra Orientului: „Vlahii Tesaliei se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui […]

Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în contact cu conaţionalii lor de pe malul stîng al Dunării. […] se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile…, încât, prin bogăţia turmelor de oi, sânt vestiţi în Rumelia toată… Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii le sînt în privinţa acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte.” (p. 124).

Articolul lui Mihai Eminescu oferă detalii importante despre românii de la sudul Dunării, care aflându-se în afara statutui român nu se pot manifesta în cadre etnopolitice proprii şi sunt nevoiţi să se lupte cu stăpânirile străine pentru a-şi câştiga drepturile care le pot asigura continuitatea (religie şi învăţământ în limba maternă, etc.). În ciuda nenumăratelor obstacole ridicate de administraţia locală şi lipsei de ajutor din partea statului român, aceste comunităţi româneşti au reuşit să-şi menţină specificul şi organicitatea.

Pe lângă aceste semnificaţii, articolul reprezintă pentru cercetătorii din zilele noastre un text cu valoare inestimabilă (având în vedere multitudinea de informaţii care ne este oferită într-un text de 2 pagini) ce nu trebuie să lipsească din bibliografia lucrărilor de specialitate pe această temă.

Mihail Eminescu (1876), Despre românii din Timoc-Serbia, din N.A. Constantinescu, Chestiunea Timoceană, 1941, p77-78

La 1876, Eminescu scria:

“Lor nu le e permis a avea şcoale, ba nici în biserică nu e eprmisă liturghia în romîneşte.” “Loialitatea lor faţă de statul sârb va fi răsplătită cu cea mai laşă cruzime, chiar atunci când ei îşi dau sângele pentru apărarea ţării, ca în 1976 când fură învinşi de turci.”
“În armata a III-a care e condusă de generalul Leşainin şi care-şi are reazimul său în întăriturile de la Zaicear, se află cei mai mulţi români, care par a exista numai ca să poarte vina bătăilor pe care le mănâncă vitejii sârbi.

A da vina pe români la pierderi şi a pune învingerile numai pe seama sârbilor, ni se pare nedemn din partea onorabililor turcofagi de peste Dunăre. Patru ostaşi români sunt împuşcaţi ca pedeapsă. Bătaia ce o capătă renumitul Cernaieff la Niš are acelaşi rezultat: decimarea unui regiment românesc. Întradevăr, multă cauză de a se însufleţi pentru gloria sârbească n-ar fi având românul”.

Intrebare : Cine a fost Sfantul Valah protector al cetății Ragusa (Dubrovnik-ul de azi), care în dialectul italienilor de sud este numit Biagio, în al celor de nord este Baggio, la români este Bagiu și in dialectul aromân este Abagiu, nume de la care provine și Abagia, adica Abazia-(vezi si localitate in Istria)-nume de proprietate monahala?

Pot sa afirm ca neamul românesc este norocos pentru ca interesul meu pentru originea numelui familiei mele mi-a dat șansa să găsesc în Italia că, la origine toți aceștia au avut numele BAGULUM, care este numele de familie al lui Constantin cel Mare fondatorul Constantinopolului si semnatarul Edictului Crestin de la Milano!

Cunoaștem ca viitorul împarat Constantin s-a născut la Naissus (azi localitatea Niš din Serbia).

Proprietățile familiei lui se numeau Terrae Bagulum, iar dupa ce Constantin a devenit imparat, domeniul sau a devenit Terra Bagulum, acesta fiind confirmat in cronicile medievale de mai tarziu care scriu despre Terra Blachorum in anul 1222 prin care se indica inclusiv Transilvania, in perioada de maxima expansiune teritoriala a statului dinastiei Asanestilor.
De aici avem doua lucruri importante: Sfantul Valah (sau Blasie) nu este altul decat Sf. Constantin cel Mare, nascut la Niš, iar imparația lui, Terra Bagulum (sau Blachorum)era cea care includea si Ragusa!

Mult mai tarziu in 1776, parte a Terrei Blachorum devenita Republica Ragusa redusa in teritoriu si despartita de restul romanitatii balcanice (vezi foto sus) ,a fost primul stat valah din lume ce a recunoscut independenta SUA, o realizare a acelor timpuri de un curaj de excepție, prin care s-a dat cale libera spre libertate și afirmare a ceea ce a devenit prima putere politico-economica a lumii moderne!

Sursa: Astra Romana

 

03/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Şi morţii vorbesc…

 

Totul a început la 28 iunie 1940 când Imperiul Sovietic, respectând tradiţiile de jaf ale Rusiei ţariste, cu consimţământul direct al Imperiului German, a ocupat teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru.

 

 

Imagini pentru grupul de rezistenţă din orhei photos

Foto: Membri ai grupului de rezistenţă antisovietică din Orhei – Majadahonda (1940 – 1941).

 

În timpul terorii instalate în Basarabia imediat după venirea sovieticilor, foştii elevi ai Liceului de băieţi „Vasile Lupu” se organizau elaborând planuri de luptă împotriva ocupanţilor.

Anatol Gumă a reuşit să facă legătură cu liceeni fideli. Locul de întâlnire a fost stabilit lîngă izvorul de la casa lui Pavel Boguş, la Tabăra. Acolo au fost prezenţi Victor Gumă, Grigore Mihu, Constantin Sîrbu, Onisim Cozma şi alţii.

În timpul unei discuţii aprinse despre activitatea antiumană şi antinaţională a autorităţilor sovietice s-a decis să se întreprindă acţiuni de luptă prin crearea unei organizaţii. Tinerii erau convinşi că vor lupta pentru drepate, libertate şi demnitate.

Mai mult decât atât, mulţi dintre ei doreau să se răzbune pentru rudele lor care au fost deportate în Siberia.

Trebuie să mă răzbun, spunea Ion Bacalu, nu numai pentru tatăl meu, membru al Parlamentului Românesc, nu numai că că noi, copiii lui şi mama, am fost aruncaţi în stradă”.

Un alt elev, Vsevolod Ciobanu spunea:

Eu am venit din convingere şi necesitate de a lupta împotriva contropitorilor, la fel să mă răzbun pentru tatăl meu.

Deoarece înţelegea perfect sentimentele colegilor săi, Anatol Gumă a susţinut propunerea lui Gheorghe Martînov de a declanşa o propagandă antisovietică prin intermediul proclamaţiilor şi ziarelor.

S-a propus să se organizeze următoarea şedinţă după 1 septembrie unde va fi stabilită structura organizaţiei, componenţa nominală, denumirea ei şi programul de activitate.

 

Jurământul

 

De la 1 septembrie 1940, mulţi foşti liceeni deveniseră deja studenţi ai Şcolii Pedagogice din Orhei: Anatol Gumă, Onisim Cozma, fost elev al Seminarului Teologic din Chişinău, Victor Brodeţchi, Dumitru Avramoglo, Victor Gumă, Dumitru Dobîndă, Grigore Mihu, Gherghe Martînov, Anatol Cotun, Ion Bacalu, Pavel Boguş, Oleg Frunză, fost elev la Liceului Militar din Chişinău, şi alţii; o altă parte din liceeni erau elevi ai Şcolii medii nr.2 din oraş.

În prima duminică a lunii octombrie a avut loc următoare întâlnire a grupului în pădurea de la marginea oraşului Orhei.

La această adunare care însuma peste treizeci de tineri, foşti liceeni, seminarişti, elevi; au asistat şi un grup de fete, eleve ale Şcolii nr. 2, foste liceene ale Liceului de fete „Maria Doamnă”  .  Acestea erau: Eleonora Vascan, Tamara Jovmir, Maria Vascan, Larisa Martînov şi Rita Stoianov  .  În rândul organizaţiei au mai fost primiţi şi elevii Braşoveanu Eugen şi Cotun Anatol. 

Trebuie de specificat faptul că la acea dată membrii activi înscrişi în organizaţie erau în număr de 32.

La propunerea lui Anatol Cotun   organizaţia urma să primească denumirea „Majadahonda”, după un oraş din Spania, unde în 1937 un detaşament de basarabeni a luptat împotriva lui Franco, devenit ulterior un simbol ar rezistenţei .

 

 

DOSARUL PENAL nr. 2233                                                           

STRICT SECRET

Vol.V, p. 1444


S C H E M A

de activitate a Organizaţiei ilegale „MAJADAHONDA” a tineretului studios din oraşul Orhei (1940-1941) (perioada de iniţiere a organizaţiei)

CONDUCEREA

Anatol Gumă,

Victor Gumă,

 conducător

 locţiitor

GRUPUL NR.I

GRUPUL NR.II 

GRUPUL NR.III

GRUPUL DE FETE

Anatol Gumă

Vichentie Eprov

Dumitru Avramoglo

Eleonora Vascan

Victor Brodeţchi

Constantin Sîrbu

Dumitru Dobîndă

Maria Vîscan

Ion Bacalu

Eugen Braşoveanu

Onisim Cozma

Tamara Jovmir

Pavel Boguş

Victor Gumă

Anatol Cotun

Larisa(Lora) Martînov

Grigore Mihu

Leonid Budeanu

Vlad Alexeev

Rita Stoianov

Oleg Frunză

Veaceslav Aşvitz

Vsevolod Ciobanu

Dusea Creciun

Iacob Blănaru

Vlad Dodon

Dumitru Stici

Anatol Duca

Valerian Dumitrescu

Mihail Druguş


REZERVĂ

 

Arcadie Ţelea, student, Iaşi
Vladimir Gumă, student, Chişinău
Gheorghe Croitoru, elev, Şcoala Pedagogică
Sergiu Buiuc, elev, Şcoala Pedagogică

 

PROFESORI Membri ai organizaţiei ilegale „Majadahonda

Dumitru Munteanu
Maria Majaru


Primirea în organizaţia „Majadahonda” se făcea prin depunerea jurământului de credinţă Patriei şi poporului.

Fiecare membru trebuia să spună jurământul:

 

Eu, cetăţean al României, patriot al neamului românesc din provincia Basarabia, în aceste clipe grele pentru ţara noastră jur:Jur să-mi precupeţesc puterile şi viaţa în lupta cu ocupanţii sovietici;
Jur să lupt cu toate mijloacele posibile pentru eliberarea pământului strămoşesc de sub călcâiul bolşevic;
Jur să lupt până la ultima picătură de sânge pentru eliberarea Basarabiei şi unirea cu Patria-Mamă;
Jur, în caz de voi cădea în mâinile călăilor, să nu-mi trădez cauza şi tovarăşii de luptă;
Dacă sub torturi voi divulga secretele organizaţiei sau numele colegilor mei, blestemul şi sângele lor să cadă nu numai asupra mea, ci şi pe tot neamul meu.
Dacă voi încălca acest jurământ, pedeapsa lui Dumnezeu şi a colegilor mei să mă şteargă de pe faţa pământului ca trădător ticălos, iar numele meu să fie batjocorit în veac. Moarte ocupanţilor bolşevici şi trădătorilor de neam!

De asemenea, tot atunci s-a hotărât editarea unui ziar intitulat  „Cu fruntea-n sus! ” a cărui redactor a fost numit Gheorge Martînov .

La luptă, fraţi români!

 

În lunile noiembrie şi decembrie din anul 1940, tinerii membri ai organizaţiei din Orhei au întreprins un şir de acţiuni subversive împotriva administraţiei sovietice.

Au început să fie distribuite proclamaţii.  Din ce în ce mai dese erau înscripţiile pe pereţi: „Nu credeţi ocupanţilor bolşevici!”, „Căraţi-vă acasă, barbarilor!”, „Moarte ocupanţilor stalinişti!”.

Trupele NKVD-ului încercau din răsputeri să pună mâna pe „bandiţii” care îndrăznesc să sfideze noua „ordine sovietică”  .

În decembrie, la una din adunările conspirative de pe strada Dorobanţilor nr. 3, conducătorul organizaţiei Anatol Gumă propune o acţiune importantă, şi anume lipirea prin şcoli a afişelor anticomuniste şi arborarea tricolorului pe cele mai importante instituţii din oraş în ziua de 25 decembrie (Crăciun): pe imobilul care adăpostea sediul NKVD, pe clădirea fostei Prefecturi unde se afla Comitetul de Partid Comunist şi pe fosta clădire a Primăriei.

În acest scop au fost create trei grupe de acţiune şi una de rezervă.

 

Fostul sediul al NKVD-ului din Orhei, R.S.S.Moldovenească, preluat de pe stelapopa.unimedia.md

Fostul sediul al NKVD-ului din Orhei, R.S.S.Moldovenească, preluat de pe stelapopa.unimedia.md

 

 

Crăciun cu tricolor

 

Doar într-o singură noapte, tinerii au reuşit să dea jos “cârpa” roşie a sovieticilor şi au înălţat steagul tricolor. “Am urcat pe scara de incendiu a casei doctorului Coteanu”, îşi aminteşte Oleg Frunză, unul dintre supravieţuitorii grupului, aventura acelei nopţi.

De acolo nu ne-a fost greu să punem drapelul nostru. Dimineaţa am ieşit să vedem reacţiile oamenilor. Nu le venea să creadă ceea ce vedeau”.

Autorităţile bolşevice au intrat în alertă. Chiar şeful secţiei judeţene de securitate, Gavril Goldenberg, a condus ancheta pentru depistarea “elementelor rebele antisovietice”. “Ne-au luat, ne-au bătut, dar nu am recunoscut şi nu ne-am pârât unii pe alţii. Poate până la urmă am fi făcut-o, dar a venit războiul şi am fost mutaţi în Kazan…

Anatol Gumă, conducătorul mişcării, avea să declare – declaraţie consemnată în dosarul penal ce i s-a instrumentat – “Lupt împotriva regimului de ocupaţie, care ne-a furat libertatea, din convingere şi am un scop bine determinat: reîntregirea cu Ţara Mamă, discreditarea regimului stabilit în Basarabia”.

Şi încheia cu cuvintele:

Sunt tânăr şi iubesc viaţa şi libertatea. Oricine la 19 ani iubeşte viaţa şi luptă pentru ea” (16).

Noi acţiuni

 

Următoarele acţiuni ale grupului s-au concentrat asupra răspândirii foilor volante cu mesaje anticomuniste: „Jos călăul Stalin!”, „Jos bolşevismul!”, „Căraţi-vă acasă!”, „Jos trădătorii neamului!” etc.

La adunarea din 26 ianuarie, care a întrunit de data aceasta un grup mai restrâns de membri pentru a păstra starea de clandestinitate, Dumitru Avramoglo le-a mulţumit prietenilor pentru îndelinirea cu succes a misiunii:

Am făcut un lucru excepţional. Centrul e satisfăcut de activitatea noastră. Acum cred că toţi îşi dau seama de politica minciunoasă a contropitorilor. Făcând o totalizare a evenimentelor şi represiilor din o jumătate de an, te poţi uşor convinge că ocupanţii au scopul de a ne nimici. Lor nu le trebuim noi, locuitorii acestui meleag, ci pământul nostru, ca să-l populeze cu lepădăturile lor.

Arestările în masă, maltratările, împuşcarea fără vină a românilor basarabeni, ducerea zilnică din oraş cu camioanele în direcţii necunoscute a sute şi mii de oameni nevinovaţi ne conving uşor despre scopul ocupanţilor – distrugerea nemului nostru.

Unei terori groaznice sunt supuşi intelectualii, preoţimea, cei mai buni gospodari, ţăranii înstăriţi, numiţi „kulaci”. Închisoarea nu-i mai încape pe toţi arestaţii. Au fost luate la evidenţă toate subsolurile şi beciurile instituţiilor din oraş, inclusiv al primăriei, care în prezent sunt arhipline cu arestaţi, pe care-i aduc şi din sate. Nu le mai ajung miliţieni, NKVD-işti, au adus şi unităţi militare.

Noi am făcut primii paşi, dar nu ne putem opri aici, nu ne putem mărgini la cele făcute. Înainte avem o cale grea, o luptă crâncenă, sunt convins că şi în alte locuri oamenii, tineretul, populaţia nu stau cu mâinile în sân. Trebuie să răspundem contropitorilor la fărădelegile lor.

Să facem totul ce depinde de noi, să dăm lovituri cât mai simţitoare, ca orăşenii, locuitorii judeţului şi nu numai ei să ştie că există lupta de rezistenţă împotriva bolşevicilor. Cred că şi fraţii noştri se gândesc la noi şi în curând ne vom descătuşa din jugul sovietic. Noi să le ajutăm de aici.

Deci, la luptă, fraţilor!

Conform relatării unui supravieţuitor din organizaţia „Majadahonda” – Oleg Frunză – care avea atunci doar 17 ani, membrii organizaţiei şi-au servit Ţara fotografiind aeroporul de la Ciocâlteni, jud. Orhei – de unde decolau avionele militare sovietice, trimiţând imaginile Statului Major al Armatei Române.

CERTIFICAT

(dosar penal nr. 2233 K.K.SS, vol. V, pag. 1459)


SENTINŢA Tribunalul Militar al Districtului Militar Odesa din 24 iunie 1941 cu privire la condamnarea inculpaţilor la pedeapsa capitală – MOARTE prin ÎMPUŞCARE:

1.    Gumă Anatol Ştefan, a.n. 1921, s. Brânzeni, elev, a. II, Şc. Ped.
2.    Eprov Vichentie Profir, a.n. 1920, s. Verejeni, elev, a. II, Şc. Ped.
3.    Mihu Grigore Ion, a.n. 1921, s. Ghiduleni, elev, a. II, Şc. Ped.
4.    Brodeţchi Victor Vasile, a.n. 1922, s. Puţuntei, elev, a. II, Şc. Ped.
5.    Cotun Anatol Tudor, a. n. 1922, s. Sămăşcani, elev, a. I, Şc. Ped.
6.    Dobîndă Dumitru Mihai, a.n. 1921, s. Ghtlova, elev, a.II, Şc. Ped.
7.    Cizma Onisim Ştefan, a.n. 1922, s. Văscăuţi, elev, a.II, Şc. Ped.
8.    Grăjdian Mihai Halambie, a.n. 1922, elev, a. II. Şc. Ped.

A FOST EXECUTATĂ la 27 IUNIE 1941
Secretarul judecăţii Tr. Militar al D.M.O. (Akselrod)

13 iulie 1941 

 


Şi morţii vorbesc

 Autorul Petru Bunacalea, povesteşte cum stăpâna casei, a pornit să-i destăinuie tragedia unei întâmplări care se petrecuse în curtea unei clădiri din apropiere, sub un gard de scânduri, ai cărei martori, fără voie, au fost ea şi soţul.

Povesti, oftând mereu cu ochii înlăcrimaţi despre un mormânt proaspăt descoperit de câinele lor., despre un tânăr însângerat, îngropat de viu, care reuşise să scoată capul în afara gropii şi să articuleze câteva cuvinte răzleţe, despre nişte crime odioase făptuite de către ocupanţii ruşi…

 – Tare mă întristez când mă gândesc că n-am putut să-l salvăm atunci, încheie femeia istorisirea tainică, pe care o purta ca pe un talisman la piept.

Ar fi destăinuit băiatul tot…tot…Erau nouă…opt morţi în groapa ceea de sub gard…Lumea trebuie să ştie ce crime au săvârşit antihriştii…Numele lor nu trebuie uitat…

I-am jurat atunci bunei românce că voi păstra totul în taină. În 1950 am făcut iar un drum la Chişinău cu gândul să mă întâlnesc cu familia ce mi-a povestit această istorie tragică.

Dar n-am mai găsit-o. Vecinii mi-au spus că în 1949 au fost deportaţi şi că mai bine ar fi să nu mă arăt pe acolo. Despre soarta acestor oameni n-am mai aflat nimic…”  

Fii ai României reîntregite, care nu au reuşit să fie salvaţi de glorioasa Armată Română, crescuţi şi educaţi în spiritul tradiţiilor neamului românesc, aceşti tineri români nu au putut şi nu au dorit să accepte un alt mod de viaţă, un alt regim social, deportările în masă, represiunile…

Pentru ei era o mare nenorocire să admită „ca pământul nostru, apărat de strămoşi cu preţul vieţii, să fie pângărit de bolşevici”.  

Le-a fost hărăzit să cunoască încă din tinereţe gustul amar al înfrângerii, dar şi al speranţei.

Flacăra ce le-a încălzit sufletele, i-a ajutat să reziste şi să-şi menţină verticalitatea într-o lume a terorii şi a minciunii, a fost setea de Libertate, dragostea de Neam şi Ţară.

Cu profundă durere şi indignare, Gala Galaction nota la 2 iulie 1940 în jurnalul său:

Ce le trebuia acestor monştri – întinşi pe două continente – bietul nostru petic de pământ? Şi cum poate fi justificat, în logica omenească, faptul odios al acestei tâlhării internaţionale?

 

 

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/19/ziua-de-19-septembrie-in-istoria-romanilor/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/19/o-istorie-a-zilei-de-19-septembrie-video/

 

 

 

Sursa:

http://www.istoria.md/articol/818/Grupul_de_rezisten%C5%A3%C4%83_antisovietic%C4%83_din_Orhei___Majadahonda

19/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 5 comentarii

26 august 1888 – S-a născut generalul român Constantin Pantazi,fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944

Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 - 23 august 1944

Constantin Pantazi, general român, fost Ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944

Generalul Constantin Pantazi s-a născut la 26 august 1888 la Călăraşi, România. A urmat şcoala Militara de Infanterie şi Cavalerie, apoi, şcoala Superioară de Război.

A fost Ministru de Război în guvernul Antonescu (perioada precisă 23 ianuarie 1942 – 23 august 1944), anterior fiind comandantul Diviziei 3 Cavalerie, comandantul Diviziei blindate şi subsecretar de Stat al Armatei de uscat, primind în anul 1943 gradul de general de armată.

Gen. Constantin Pantazi a fost unul din cei mai fideli colaboratori ai Mareşalului Ion Antonescu.

A fost arestat împreuna cu grupul de deţinuţi din care făcea parte şi mareşalul Antonescu, care a fost predat în custodia sovieticilor între anii 1944-1946.

La 17 mai 1946, „Tribunalul Poporului” având în componenţă politruci ignoranţi despre care se ştie ce pregătire aveau, l-a condamnat la moarte, fiind acuzat de „crime de război” şi „crimă de dezastrul ţării”.
Execuţia sa a fost planificată să aibă loc la data de 1 iunie 1946.

Primul ministru Petru Groza și ministrul de Justiție Lucrețiu Pătrășcanu au semnat un decret de comutare a pedepsei cu moartea la 1 iunie 1946 și l-au  înaintat pentru contra-semnare Regelui Mihai I, care i-a schimbat pedeapsa în „muncă silnică pe viaţă”, în timp ce acesta mergea spre locul de execuție.

Încarcerat iniţial la abatorul uman al închisorii comuniste de la Aiud, generalul Pantazi a fost transferat la închisoarea Rîmnicu-Sărat, unde a murit orb, celula sa din subteran neavând fereastră.

Diabetul şi scleroza vaselor renale precum şi bătaile cumplite i-au pus capăt vieţii la 23 ianuarie 1958. 

Nu trebuie uitat regimul de exterminare fizică la care regimul criminal comunist a supus şi alţi  generali români, după cum urmează:

  • La Aiud, au murit în chinuri groaznice, bătrîni, orbi, bolnavi de plămîni, anchilozaţi, bătuţi crunt, scuipaţi şi batjocoriţi, 21 de generali, lînga care precizăm telegrafic anul morţii. Comandanţi: Aurel Aldea – 1949, Constantin Anton – 1950, Constantin Antonie – 1952, Emanoel Barzotescu – 1951, Ion Carlaont – 1950, Dumitru Carlaont – 1952, Constantin Eftimiu – 1950, Nicolae Gheneraru – 1950, Iosif Iacobici – 1952, Gheorghe Koslinschi – 1950, Nicolae Macici – 1950, Gheorghe Macici – 1952, Socrate Mardari – 1954, Gabriel Negrei – 1951 (avea 83 de ani), Constantin Petrovicescu – 1949, Olimpia Stavrat – 1951, Gheorghe Stavrescu – 1951, Ion Sichitiu – 1952, Nicolae Stoenescu – 1951, Ion Topor – 1950, Alexandru Vatamanu – 1951.

  • La închisoarea de tristă amintire Sighet, au trecut în lumea umbrelor masacraţi în urma unor schingiuiri prelungite 17 generali şi un contraamiral: Henri Cihoski – 1950, Grigore Georgescu – 1952, Alexandru Glatz – 1953, Gheorghe Marinescu – 1952, Nicolae Marinescu – 1953, Nicolae Pais – 1952, Alexandru Popovici – 1953 (96 de ani), Epure Popovici – 1953, Cehan Racovita – 1954, Mihail Racovita – 1954, Radu Rosculet – 1952, Nicolae Samsonovici – 1950, Nicolae Tataranu – 1952, Alexandru Tatarascu – 1951, Gheorghe Vasiliu – 1954, Aurel Vlad, Anton Zwiedinek – 1953.

  • La Jilava, au murit în chinuri cumplite sau au fost executaţi şi îngropaţi în locuri neştiute un mareşal şi 11 generali: Ion Antonescu – 1946, Radu Baldescu – 1953, Sergiu Enulescu – 1949, Constantin Iordachescu – 1950, Gheorghe Iliescu – 1957, Ion Mihailescu – 1949, Ion Negulescu – 1949, Radu Rosetti – 1949, Constantin Teodorescu – 1950, Dumitru Teodorescu – 1957, Constantin Piky Vasiliu – 1946, Mihail Voicu – 1958.

  • La închisoarea Văcăreşti, delirul masacrării s-a abătut asupra unui grup de nouă generali: Ioan Arbore – 1954, Nicolae Ciuperca – 1950, Constantin Constantin – 1948, Grigore Cornicioiu – 1952, Constantin Ilasievici – 1955, Radu Korne – 1949, Vasile Mainescu – 1953, Ioan Mihailescu – 1957, Gheorghe Rozin – 1961.

  • Lîngă digurile lagărelor de exterminare de la Canalul Morţii, au avut parte de o moarte cumplită şase generali: Gheorghe Giosan – 1953, Ioan Ilcusu – 1953, Alexandru Nicolici – 1953, Emil Palangeanu – 1953, Nicolae Stoenescu – 1959, Constantin Voiculescu – 1953.

  • La închisoarea Făgăraş, au fost masacraţi cinci generali: Emanoil Leoveanu – 1959, Gheorghe Stefan Liteanu – 1959, Gheorghe Lintes – 1955, Ion Popescu – 1954, Vasile Zorzor – 1952.

  • În beciurile fără ferestre de la Rîmnicul-Sărat, au murit orbi, infometaţi şi bolnavi de tuberculoză trei gene­rali: Gheorghe Dobre – 1959, Gheorghe Jienescu – 1953, Constantin Pantazi – 1958.

  • La închisoarea Piteşti, au fost exterminaţi doi gene­rali: Mihail Kiriacescu – 1960, Constantin Trestioreanu – 1957.

  • Enumărăm o serie de temniţe în care au murit cîte un singur general: Botoşani – Ion Petrovan (1963); Galaţi – Petre Vasilescu (1959); Gherla – Vasile Pascu (1960); Tg. Ocna – Constantin Tobescu (1951); Ocnele Mari – Arthur Popescu (1952); Dej – Traian Teodorescu (1951).

Dumnezeu să îi odihnească pe toţi.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/26/o-istorie-a-zilei-de-26-august-video-3/

 

 

 

26/08/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat asta: