CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SE MAI NASC ÎN ROMÂNIA ASTFEL DE OAMENI ? O lecție pentru prezent desprinsă din trecut …

 

 

 

 

 

 

Învățătorul Emilian I. Bâldea. Gorjean. Voluntar erou în Primul Razboi Mondial, decorat de Regele Ferdinand I și lăudat pentru abnegația sa de Nicolae Iorga.

 

 

Emilian a fost fiul Polixeniei şi al lui Ion Bâldea, și s-a  născut în comuna Teleşti, în ziua de 31 octombrie 1893. Tatăl său fusese și el învăţător.

În 1916, când Ţara a intrat în Marele Război pentru reîntregirea neamului, tânărul s-a înrolat ca voluntar în Armata Română, încă din cea dintâi zi a mobilizării generale..

Va face parte din Regimentul 18 Infanterie Gorj, luptând la Buliga, în Pasul Vulcan, pe frontul din Hunedoara, pe dealul Bran şi pe Valea Streiului, în cele din urmă pe Muntele Pietrosu, unde este grav rănit.

A rămas cu un grad de invaliditate de 20% și a fost definitiv reformat în  data de 4 noiembrie 1917.

Pe 4 iunie 1918 este decorat cu Virtutea Militară, clasa a II-a, “pentru vitejia şi avântul de care a dat dovadă în luptele din Transilvania”, și a fost avansat la gradul de caporal.

Având în vedere că este invalid de război, statul îi acordă o pensie.

Când aude aşa ceva, Emilian trimite o scrisoare către autorităţi, prin care  refuza să primească pensia la care avea dreptul, motivând că statul este slăbit în urma războiului și motivând că are pamânt și pădure care să-i asigure existența.

Când  regimul comunist venit cu tancurile sovietice  a început reprimarea făptuitorilor României Mari, eroul Emilian I Bâldea a intrat şi el în atenția organelor aservite Moscovei, care l-au acuzat pentru convingerile sale politice și antisovietice.

 

 

„Domnule învăţător, vedeţi că ăştia vor să vă aresteze”…

 

 

Primea din ce în ce mai multe semnale de la consătenii săi. Ba chiar unii care aveau date precise i-au spus că a doua zi, nu mai târziu, îl vor încătuşa.

Avertizat de iminenta sa arestare, în noaptea de 25-26 mai 1947 își va scrie Testamentul de o excepțională valoare morală, care ar trebui să ne fie îndreptar nouă şi generaţiilor viitoare:

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„M’am gândit la acest lucru în urmă pregătirilor ce simt că se fac că să fiu arestat din cauza credințelor și simțămintelor mele românesti, de către oameni care afișează pe la toate raspântiile că reprezintă democrația nouă.

Bănuind că din cauza suferințelor ce port în corpul meu de pe urma războiului din 1916-1918, n’aș putea să suport regimul la care aș fi supus acolo unde aș fi dus și din această cauza firul vieții mele s’ar întrerupe, m’am hotarât să las pe această cale câteva recomandări și dispoziţiuni soției mele și copiilor mei.

În primul rând le reamintesc să nu uite că sunt români și această recomandaţiune să treacă mai departe din tată în fiu atâta timp cât va dura neamul meu. Să nu uite că cinstea și omenia sunt podoabe cu care s’au mândrit înaintasii mei și la fel să ramâna și celor care vor veni după mine. Să fie iubitori ai bisericii și gliei strămoșești. Să fie întotdeauna îmbrăcaţi în haina modestiei.

Să lucreze în viața lor mai mult pentru binele public decât pentru al lor personal. Să fie oameni ai datoriei în orice direcție ar activa în viața lor pe care o doresc plină de fapte bune. Să nu considere puținul ce le ramâne de pe urma mea ca o încurajare la trândavie ci să fie sîrguinciosi și chibzuiți…

Tuturor, o caldă îmbrăţişare de soț și părinte în clipa când voi fi despărțit de viață, iar țării mele pe care am iubit-o și pentru care m-am jertfit îi urez viitor de aur”.

Pe 26 mai 1947, la poarta casei lui s-au înfiinţat slugile regimului roşu şi l-au luat cu ei, ducându-l la carceră.

Va urma un proces cu final dinainte pregătit, în care gorjeanul a continuat să facă ceea ce toată viaţa a crezut de cuviinţă: Să nu-şi plece fruntea şi să spună exact ce gândeşte.

La acuzele care i s-au adus, cum că nu iubeşte noul regim stalinist, s-a ridicat în picioare şi vocea, acum tunătoare, face ca sala, plină cu rânjete aduse special pentru a preamări minciuna, să tacă pe dată.

În fața completului de judecată și-a reafirmat convingerile patriotice declarând că:

„Dacă poporul rus vrea să aibă recunoștința poporului român, să ne dea Basarabia înapoi”.

După proces a fost condamnat și închis la închisoarea Văcărești, unde a avut șansa să reziste perioadei de detenție. După eliberare se întoarce în sat și s-a implicat din nou activ în viață comunității, pâna în ziua de 23 martie 1970 când a încetat din viață.

 

Fragment din cartea «Târgu Jiu odinioară – Crâmpeie de istorie şi parfum de epocă», de Ion Ţîrlea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://jienii.ro/2018/11/13/inaltator-testamentului-eroului-gorjean-emilian-baldea-cheia-vesniciei-nationale/

 

https://adevarul.ro/locale/targu-jiu/ 

http://anonimus.ro/2019/03/ramas-infirm-a-refuzat-pensia-speciala-de-invalid-de-razboi-motivand-ca-statul-a-iesit-slabit-din-razboi/

Publicitate

10/04/2019 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Eroii care au infaptuit Marea Unire a românilor. VIDEO

Hora

Nicolae Grigorescu – Hora

 

 

 

Poporul român este printre cele mai vechi din Europa. Primele sale forme de organizare teritoriala după trecerea migratorilor s-au numit „romanii populare”, iar în secolele X-XIII au intemeiat structuri statale: ducate, cnezate sau voievodate, din care în secolele XIII-XIV s-au coagulat cele trei ţări române, de religie ortodoxă.
Românii din Transilvania s-au apărat trei secole de atacurile regatului Ungariei, însă în cele din urmă teritoriul dintre munţi a fost cotropit si colonizat de maghiari, secui şi saşi, uniţi în 1437 de actul Unio Trium Naţionum.

Transilvania a fost redenumită „Ardeal”, ortodoxia a fost scoasă în afara legii, iar terenurile au fost acordate fidelilor coroanei.

Austria a ocupat Transilvania în 1691 şi a anexat Bucovina în 1775, iar Rusia a cotropit în 1812 tinutul romanesc dintre Prut si Nistru pe care l-a numit Basarabia.

Ideea statului unitar român a apărut în 1744, cînd Inochentie Micu-Klein a scris Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae (Petiţia Valahilor din Transilvania), urmat de intelectualii ardeleni greco-catolici Gheorghe Şincai şi Petru Maior. Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan, în 1784, a prefigurat Revoluţia de la 1848, cînd la Blaj s-a strigat „Noi vrem să ne unim cu ţara!”

După Unirea în 1859 a principatelor Moldova şi Ţara Românească, România şi-a proclamat independenţa în 1877.
Regele Carol I a susţinut lupta naţională a românilor din Austro-Ungaria, în forme discrete şi indirecte. Lupta pentru unire a fost dusă pe plan politic, de Partidul Naţional Român din Transilvania, care în perioada 1882-1892 a redactat Memorandul în mai multe limbi, ceea ce a dus la cunoaşterea problemei românilor în toată Europa (maghiarizarea forţată).
La creşterea dorinţei de unire a contribuit şi progresul României sub domnia de 40 de ani a lui Carol I. După doi ani de neutralitate, armata română a intrat în război de partea Antantei şi contra Puterilor Centrale şi forţa armelor a dus, după alţi doi ani, la unirea Basarabiei (27 martie 1918), Bucovinei (28 noiembrie 1918) şi a Transilvaniei (1 decembrie 1918 / 18 noiembrie 1918 pe stil vechi) cu patria mamă. Statul naţional unitar a fost recunoscut internaţional şi consfinţit de Constituţia din 1923.

La sfîrşitul Primului Război Mondial, marile puteri aveau interesul ca naţiunile etnice să devină independente. Cele două mari imperii europene, Austro-Ungaria şi Rusia, au fost dezmembrate şi au apărut statele naţionale, republici şi regate.

La implinirea visului de a trăi într-un singur stat şi-a adus contribuţia o clasa politica insufletita de un patriotism de nezduncinat.
1 Decembrie, Ziua Naţională, este o sărbătoare, dar pentru romani are şi o notă de tristeţe, acum cand de la cel mai important eveniment din istoria României au trecut 100 de ani, însă ţara nu mai este aceeaşi ca in urma cu un secol.

Avem milioane de români în afara graniţelor, dar păstrăm speranţa să trăim laolaltă, intr-un viitor mai bun. Ne gîndim la românii din afara României şi nu putem uita că sîntem de acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă.

La mulţi ani, România, la multi ani români, oriunde v-ati afla !

 

 Sursa: http://www.graiul.ro/2018/11/30/eroii-marii-uniri/

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/12/05/ziua-de-5-decembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/05/o-istorie-a-zilei-de-5-decembrie-video/

 

 

 

 

05/12/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Maiorul erou Valeriu Carp – „Peste Putna nu se trece!”. VIDEO

 

 

 

„Din ordinul meu şi pe a mea răspundere, deschideţi focul!”

La 23 august 1939, împăraţii Răsăritului şi Apusului şi-au dat mâna încheind, prin intermediul miniştrilor lor de externe, Molotov şi Ribbentrop, un “pact de neagresiune” care prevedea, în secret, împărţirea Europei. Unul (Adolf Hitler) îşi adjudeca, în numele “uniunii europene” naţional-socialiste, partea occidentală şi centrală a continentului, celălalt (I.V. Stalin), în numele “uniunii europene” comuniste, Răsăritul şi partea central-răsăriteană.

O frontieră a ruşinii brăzda harta Lumii Vechii, de la Nord spre Sud, smulgând Finlandei regiunile estice, desfiinţând Ţările Baltice, împărţind Polonia în două şi pulverizând România Mare.

Ruşii pretindeau nordul şi estul Moldovei, arbitrar denumite de “hoţii de pământuri” ai veacurilor precedente “Bucovina” (în 1786) şi “Basarabia” (în 1807), urmând să dispună, în favoarea satelitului lor, Bulgaria, şi de Dobrogea, iar germanii, interesaţi de petrolul românesc, dar şi de menţinerea în Axă a celui ce se declarase primul “fascist” al lumii postbelice, bătrânul amiral de Bálaton, Miklos Horthy aveau libertatea de a decide în privinţa restului.

Urmare a trocului de popoare din august 1939, în prima jumătate a lunii septembrie 1940, Polonia a fost invadată de armatele nazisto-sovietice, Finlanda şi Ţările Baltice cotropite de ruşi. Marea Britanie şi Franţa au declarat război celor doi agresori pe care Societatea Naţiunilor i-a condamnat.

În aceste condiţii, România a primit notele ultimative din 26 şi 27/28 iunie 1940 şi sub presiunea Germaniei, regele Carol al II-lea (1930-1940) şi miniştrii săi au cedat.

Pentru armata română a început umilinţa retragerii fără un foc de armă de la hotarele întemeiate de Muşatini şi, în acelaşi timp, calvarul. Pentru că bandele de cazaci şi trupele regulate ale “Armatei Roşii” nu au respectat nici măcar termenul de 4 zile, impus de Moscova, hărţuind trenurile regimentare, batjocorind, în scopul provocării, ofiţerii şi trupa. Şi nu au respectat nici măcar noua linie de frontieră impusă tot de Moscova, depăşind-o şi înaintând pas cu pas în adâncimea teritoriului.

Aşa a căzut, în Nord, Herţa şi invadatorul şi-a început înaintarea spre Putna şi Suceava, localităţile-simbol ale mândriei şi vitejiei de odinioară ale românilor, în epoca marelui Ştefan. De nestăvilit, pentru că la Bucureşti îşi făcuse loc deruta, frica şi trădarea!

Regele nu a îndrăznit să reacţioneze, guvernul nici atât, astfel că, de la ministrul de război nevenind nici un ordin, Divizia 7 a generalului Stavrat şi-a continuat retragerea spre nicăieri. Unde s-ar fi oprit invadatorii, stimulaţi de obedienţa generalilor, de trădarea oştirii române de către elita politică, numai Dumnezeu ştie!

Din fericire pentru un popor în al cărui cod genetic este înscrisă supravieţuirea, în astfel de momente apar Eroii! Adevăraţii eroi, cei cărora le datorăm parte din însăşi fiinţa noastră, cei care-şi fac mai mult decât datoria, dovedind că şi românii pot supune voinţei lor vremurile, dar care nu pătrund în cartea de aur a istoriei neamului pentru că impostura şi ticăloşia, neputând suferii comparaţia, fac tot ce pot spre a le arunca numele în uitare!

Curajul lor fără egal rămâne să fie povestit urmaşilor de către martori, dacă aceştia au şansa să supravieţuiască.

Un astfel de erou a fost atunci maiorul Valeriu Carp  (n. 27 noiembrie 1897, Iași, județul Iași – d. iulie 1944, Pașcani), comandantul Batalionului 3 din Regimentul 16 Infanterie al Diviziei 7, cel care şi-a asumat o răspundere pe care nici comandanţii regimentului şi diviziei, ministrul de război, guvernul şi regele nu au îndrăznit să şi-o asume. Aflat în ariergardă, a lăsat regimentul să-şi continue ruşinoasa retragere şi, cu de la sine putere, a ordonat ofiţerilor batalionului său:

“De aici nu ne mai retragem! Peste Putna nu se trece! Mergeţi la unităţi, organizaţi-vă poziţii de apărare şi, dacă ruşii mai înaintează un pas, DIN ORDINUL MEU ŞI PE A MEA RĂSPUNDERE, deschide-ţi focul!”

Astfel, “mareea roşie” a fost oprită cu foc pe aliniamentul care a devenit, în Nord, graniţa României, aliniamentul Valeriu Carp. Incidentul odată produs, ameninţând să se transforme în scandal internaţional, ruşii au trebuit să cedeze.

Un ofiţer oarecare, un comandant de batalion, a decis astfel, în locul politicienilor şi capilor armatei, oferindu-ne o frontieră şi scăpându-ne de ruşinea de a vizita astăzi, cu paşaport, mormântul lui Ştefan cel Mare!

Pentru curajul său maiorul Valeriu Carp a fost declarat de sovietici şi a rămas până astăzi… criminal de război!

I s-a atribuit vina de a fi judecat ulterior, condamnat şi executat, în conformitate cu legea marţială, două duzini de cetăţeni români trădători, care i-au întâmpinat cu pâine şi sare pe invadatori, au atacat trupele române, acţionând ca o coloană a V-a sovietică.

Din nenorocire făceau parte din categoria “supraoamenilor”, a adepţilor unei anumite religii care le permite să se considere mai oameni decât oamenii. Nimic nou sub soare! Vlad Ţepeş a executat 341 de catolici şi a rămas până astăzi simbolul Satanei.

Gabriel Bethlen şi Ştefan cel Mare au tras în ţeapă mii de români ortodocşi, în Transilvania şi Muntenia şi, ultimul, zeci de mii de tătari şi nimeni nu s-a sesizat, dovadă că, în ochii unora, nu suntem toţi egali în faţa lui Dumnezeu!

Cei care l-au acuzat pe maiorul Carp de moartea agenţilor lor sunt aceiaşi cu cei care, chiar în acele zile, au atras, sub pretextul acordării dreptului de strămutare în România, populaţia străvechilor sate româneşti de pe Siret şi Siveţel (Tărăşeni, Suceveni, Bănila, Poiana Mare, Boian, Igeşti, Cireş, Adâncata, Hliboca, Volcineţ, Crasna, Ciudei, Sinăuţii Vechi, Bahrineşti etc.) la Fântâna Albă (Belaia Kriniţa) şi i-au masacrat fără milă.

Dar ce contează, în cumpăna justiţiei lumii “civilizate”, 15.000 de români, populaţie civilă, bărbaţi tineri şi bătrâni, femei, copii, ucişi pentru singura vină de a se fi născut români, pe pământul strămoşilor lor, în comparaţie cu 20-25 de terorişti “aleşi”, reprezentanţi ai Dumnezeului-BAN?

Exonerat de răspundere de Conducătorul României şi el recomandat încă memoriei colective drept “fascist” şi “criminal de război”, pentru vina de a fi încercat să ne apere “sărăcia şi nevoile şi neamul”, maiorul Valeriu Carp a avut şansa pe care o au numai eroii autentici – aceea de a cădea în luptă pentru patria sa, în iulie 1944, la Paşcani.

Neputându-se răzbuna pe trupul său, neputându-l executa sau târî prin gulag-uri pe cel ce le interzisese, prin gestul eroic de a nu se conforma ordinelor primite, înaintarea în adâncimea teritoriului românesc, bolşevicii s-au răzbunat pe amintirea sa.

Pentru 55 de ani, Valeriu Carp a fost aruncat în uitare!

Şi ar fi fost poate, asemeni multor eroi autentici, definitiv şters din memoria colectivă a neamului său, intoxicat cu “eroi” de teapa unui Filimou Sârbu, I.M. Pacepa sau Mircea Răceanu, dacă un bătrân şi suferind veteran de război, astăzi în vârstă de 86 de ani, pe vremea aceea tânăr locotenent, în subordinea maiorului Valeriu Carp, nu şi-ar fi adunat ultimele puteri, pentru a-şi aşterne pe hârtie, amintirile, în folosul generaţiilor tinere, născute spre neşansa lor în minciună, hrănite cu iluzii şi promisiuni deşarte de adepţii lui Iuda.

În ianuarie 1999, colonelul (r) Ioan Ambrosă îşi publica parţial memoriile la Editura “Fiat Lux”, unul dintre punctele forte ale lucrării sale – “Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul” – fiind relatarea odiseei maiorului Valeriu Carp. Ca “Motto”, bătrânul cavaler ne transmite în cuvinte simple o constatare tulburătoare, care se constituie într-un adevăr de un cumplit tragism pentru militarii români ai tuturor timpurilor: “Celor ce şi-au servit cu credinţă patria, dar au fost lipsiţi de recunoştinţa ei”.

Iată de ce, tocmai pentru a repara această nedreptate într-un caz concret, cu valoare de simbol pentru toţi aceia care mai simt româneşte, am scris aceste rânduri, în atenţia colegilor de generaţie şi a camarazilor de front ai maiorului Valeriu Carp.

“Asociaţia Naţională Cultul Eroilor” are datoria de onoare de a face postum dreptate, în pofida a ceea ce ar putea spune diverşi senatori din SUA, CSI, Insulele Capului Verde sau Bangladesh, în cazul Valeriu Carp!

Armata română îşi va recăpăta demnitatea pe care i-au terfelit-o elita politică în vara anului 1940 şi nu numai, abia atunci când singurul militar şi român care a avut curajul să-şi asume în acele clipe de cumpănă, răspunderea unei decizii româneşti îşi va primi locul pe care-l merită, în galeria eroilor autentici ai neamului!

Abia atunci când bustul maiorului Valeriu Carp va străjui hotarul pe care el l-a fixat şi apărat, pentru NOI, cei de astăzi, împotrivindu-se, ca David lui Goliat, celui mai cumplit flagel al secolului XX! 

 

 

 

 

 

 

http://www.dacoromania-alba.ro/

Colonel dr. MIRCEA DOGARU

04/01/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: