CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

  Scandalul de la Valea Uzului continuă. Un Apel al Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș solicită autorităților locale și centrale să facă toate demersurile necesare pentru cinstirea EROILOR NEAMULUI ROMÂNESC în Cimitirul eroilor de la Valea Uzului

 

Scurt istoric

Inițial cimitirul civil de la  Valea Uzului deservea mica localitate Uzvolgy, aflată aproape de fosta graniță a Austro-Ungariei cu regatul României, iar după Marele Război de Reîntregire a Neamului a devenit cimitir militar.
Aici sunt înhumate rămășițele a 1143 militari, de diverse naționalități, după cum urmează:
159 eroi cunoscuți (români, ruși, italieni, sârbi, unguri, austrieci și germani);
984 eroi necunoscuți.

După încetarea luptelor și încheierea păcii, s-a trecut la strângerea rămășițelor pământești din locurile de conflict și înhumarea acestora cu onorurile cuvenite.

Astfel, după ce s-a delimitat cimitirul civil existent, și recensământul luptătorilor îngropați deja de către armata austro-ungară în 1917 (350 eroi din regimentul 9-10 Honvezi), asociația Cultul Eroilor – Comitetul Central Bucuresti, în 1926 și 1927, a depus efortul de a identifica și înhuma un număr suplimentar de 793 eroi inamici.

Totodată, Cultul Eroilor a îngrijit lucrările realizate anterior de armata ungară, pregătind cimitirul și pentru ulterioare înhumări de oseminte, dacă se vor afla. S-au realizat lucrări generale de îngrijire generală a cimitirului, ridicându-se gard de 2 metri, construindu-se alei cu pietriș, o poartă de acces cu însemnele asociației, ridicarea unei capele pentru slujire religioasă ș.a.

Dat fiind că aici se găsesc oseminte ale unor soldați din  cele 4 armate beligerante ale primului război mondial,aparținând unui număr de  7 naționalități, cimitirul a căpătat denumirea de Cimitirul Internațional al Eroilor, denumire păstrată până astăzi.

Imagini pentru cimitir valea uzului photos

Foto: Cruci ale eroilor de război români pângărite de extremiști maghiari  în Cimitirul  Valea Uzului

 

Prefectul de Harghita atacă în instanță decizia primăriei Sânmartin de a interzice accesul în cimitirul eroilor de la Valea Uzului
​Decizia primăriei de la Sânmartin de a interzice pentru 30 de zile accesul în cimitirul eroilor de la Valea Uzilui va fi atacată în instanță de prefectul de Harghita. ​”Instituţia Prefectului, eu personal consider că această hotărâre, acest act administrativ, nu este în concordanţă cu prevederile legale, deci este ilegal.

În cursul zilei de astăzi vom face demersurile necesare pentru a demara o acţiune la instanţa de contencios administrativ pentru anularea acestei hotărâri, a acestui demers extrem de nesănătos şi care vine în contradicţie cu legea (…). Eu vă spun că nu se va închide, pentru că actul administrativ, în momentul atacării lui, este suspendat de drept”, a declarat prefectul Jean-Adrian Andrei.

În hotărârea Consiliului Local Sânmartin se arată că se interzice, începând de miercuri, accesul în incinta cimitirului pe o perioadă de 30 zile, cu excepţia lucrărilor de mentenanţă. Hotărârea a fost emisă în data de 23 mai, aceeaşi zi în care viceprimarul localităţii a fost dus la audieri, la poliţie, după ce mai multe incidente au avut loc la cimitirul de la Valea Uzului, respectiv crucile amplasate în memoria eroilor români au fost acoperite cu saci negri de plastic, iar mai mulţi activişti români au susţinut că au fost agresaţi de extremişti maghiari.

Consiliul Judeţean Harghita a anunţat că „miercuri, la ora 13,00, se va închide cimitirul militar de la Valea Uzului”, iar preşedintele instituţiei a postat pe pagina sa de Facebook un eveniment denumit „Megvédjük nem Hagyjuk” („Apărăm, nu renunţăm” – n.r.) în care se dau detalii despre acest demers la care sunt invitaţi cetăţenii şi presa.

Cimitirul eroilor de la Valea Uzului este cel mai mare din judeţul Harghita care adăposteşte rămăşiţele pământeşti a peste 1.100 de militari decedaţi în Primul şi al Doilea Război Mondial, din mai multe ţări.Autorităţile locale din oraşul Dărmăneşti, judeţul Bacău, au decis să ridice acolo mai multe cruci în memoria soldaţilor români căzuţi în Primul şi al Doilea Război Mondial şi un monument pentru eroii care şi-au dat viaţa acolo, indiferent de naţionalitate, dar autorităţile din Sânmartin şi liderii UDMR susţin că demersul este ilegal, întrucât cimitirul se află în domeniul public al comunei harghitene, iar crucile ar fi amplasate pe locul unor potenţiale morminte nedescoperite ale soldaţilor maghiari.

Pe de altă parte, autorităţile din Dărmăneşti susţin că au autorizaţiile necesare pentru ridicarea crucilor şi că cimitirul se află pe teritoriul acestei localităţi.

De asemenea, liderii UDMR spun că în cimitirul respectiv nu se află îngropaţi soldaţi români, în vreme ce autorităţile din Dărmăneşti susţin că acolo îşi dorm somnul de veci şi soldaţii români, alături şi de militari de alte naţionalităţi.Datele Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor arată că în cimitirul de la Valea Uzului sunt îngropate rămăşiţele pământeşti a 149 de eroi români, 8 soldaţi români necunoscuţi, 1.155 militari din armate străine, respectiv 794 unguri, 108 germani, 4 ruşi, trei sârbi, doi austrieci, doi italieni şi 242 de eroi neidentificaţi.

Problema cimitirului din Valea Uzului, respectiv audierea viceprimarului din Sânmartin, au reprezentant motivele pentru care UDMR a decis să înceteze, săptămâna trecută, colaboarea cu coaliţia de guvernământ PSD-ALDE scrie https://www.hotnews.ro/stiri-esential 

Apelul FCRCHM către participanții la acțiunile de omagiere a Eroilor de la Valea Uzului pentru comportare demnă, plină de respect și profundă cinstire a memoriei eroilor

Conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș (FCRCHM), alături de societatea civilă românească din țară și din străinătate, au luat cunoștință cu indignare de ultimele acțiuni antiromânești desfășurate la Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului, unde liniștea eroilor căzuți pe front, în cele două războaie mondiale, este tulburată de cei care împart cimitirele eroilor după criteriul etnic, transmite Biroul de presă al FCRCHM, preluat de Romanian Global News.

După ce crucile a zeci de eroi români, amplasate de către primăria orașului Dărmănești în Cimitirul Internațional al Eroilor Valea Uzului, au fost profanate de către un „grup de inițiativă maghiar”, fiind acoperite cu saci de gunoi, de culoare neagră, legați cu scotch, după ce activiști pentru drepturile românilor din zonele unde suntem numeric minoritari au fost agresați la poarta cimitirului, au urmat decizia primăriei de la Sânmartin de a interzice pentru 30 de zile accesul în cimitir și legarea cu lanțuri a porților, de către preşedintele Consiliului Judeţean Harghita.

Aflând din spațiul public de intențiile mai multor grupuri de oameni care simt românește de a se deplasa la Cimitirul Internaţional al Eroilor de la Valea Uzului în ziua de 6 iunie, de Ziua Eroilor, pentru a cinsti memoria Eroilor și a participa la slujba de pomenire a acestora, FCRCHM susține și se alătură acestor inițiative.

În același timp, FCRCHM face un APEL către toți participanții la acțiunile de omagiere a Eroilor de la Valea Uzului, grupuri organizate sau persoane fizice, să aibă o comportare demnă, plină de respect și profundă cinstire a memoriei eroilor și, cel mai important, să nu răspundă provocărilor de orice fel, indiferent din ce parte vor veni acestea.

Totodată, adresăm același îndemn la echilibru, calm și respect și concetățenilor de etnie maghiară, în mod deosebit liderilor acestora, care continuă provocările cu scopul menținerii în spațiul public a unei pseudoprobleme interetnice, în contradicție cu legislația și practica românească și europeană privind organizarea cimitirelor internaționale, unde își dorm somnul de veci militari din mai multe țări.

Luând act cu nedumerită surprindere de lipsa oricărei reacții a Ministerului Apărării Naționale și a Oficiului Național pentru Cultul Eroilor față de situația creată în jurul Cimitirului Militar Internațional din Valea Uzului, FCRCHM solicită autorităților locale și centrale să facă toate demersurile necesare pentru ca EROII NEAMULUI ROMÂNESC să fie cinstiți, conform prevederilor legale și rânduielilor Bisericii Ortodoxe, oriunde pe teritoriul României, indiferent de limitele administrative ale județelor.

31/05/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | 4 comentarii

Generatia Scut a anului 1948

Procesul comunismului (VII). Generația 1948 a fost „una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut”

O generatie nu este numai o varsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea intr-o perioada data.

„Generatia 1948” si-a adus contributia la framantarile cruciale ale acelor timpuri, reactionand organizat sau in afara partidelor, sub diverse forme individuale sau de „nuclee organizate”.

Tineri si mai putin tineri, de la elevi si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtand greul razboiului anticomunist, cat si in special al recucerii Ardealului de Nord, ei au trebuit sa raspunda la incercarea de a ni se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat. In fata acestui cataclism, cunoscand anticipat consecintele lui, s-a ridicat ca un zid de aparare si „generatia de la 1948”.

Aceasta generatie nu a fost o generatie „anti”, ci una de aparare, o generatie „scut”.

A  apartinut neamului romanesc pentru ca nu i-a tradat aspiratiile si i-a onorat valorile cu manifestarii proprii patrimoniului sau spiritual si biologic.

Conceptia de viata a fost cea constatata de-a lungul veacurilor la voievozi si carturari, avand ca temelie crestinismul romanesc, relevat si prin generatia de la 1922, reactionand spontan contra celor ce atentau la legea si traditiile noastre.

La 1 iunie 1946, în centrul universitar din Cluj a fost declanșată o „grevă de protest și revendicare”.  

Ȋn fruntea studenților se afla Valeriu Anania, cel ce avea să devină, peste ani, mitropolit al Clujului. Istoria grevei studențești din ’46 a rămas consemnată în cartea sa, „Memorii”.

„După câte am aflat, la Universitatea din București s-a încercat ceva, dar acțiunea a fost repede înăbușită; prezența instituțiile centrale nu le-a permis niciodată studenților bucureșteni să aibă un rol în viața publică”, scria Valeriu Anania. 

 

Ȋnsă studenții din București nu rămăseseră deloc nepăsători la lupta pe care o duceau colegii lor din Cluj.

Dovadă e mărturia lui Traian Popescu(foto), participant la protestele ce au avut loc la Școala Politehnică din Capitală.

 .

 

 

 

Se cere „deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios”

 

„Ȋn luna mai se petrec evenimentele bine cunoscute de la Cluj, când căminul studențesc este atacat de muncitorii de la fabrica Dermata, devenită ulterior Clujeana.

Ȋn semn de solidaritate cu colegii din Cluj și pe fundalul nemulțumirilor acumulate, în București Politehnica declanșează greva generală.

Se anunță începerea ei printr-un miting care urma să  se țină în Marele Amfiteatru.

Ȋn ajun sunt date jos tablourile marilor dascăli, bărboșii, cum li se spunea: Marx, Engels, Lenin, Stalin.

 

Mitingul se deschide în Marele Amfiteatru care era arhiplin, total neîncăpător. Ȋn prezidiu, cinci studenți. Se dă citire moțiunii de protest în care se cere:

 

1. Ȋncetarea acțiunilor agresive împotriva studenților din Cluj, atacați în cămin de un grup de muncitori de la Dermata, stabilirea vinovaților și sancționarea lor.

2. Ȋncetarea acțiunilor samavolnice privind bursele și taxele școlare care se făceau total discriminatoriu pentru studenții români.

3. Deschiderea cursurilor universitare cu serviciu religios.

4. Ȋncetarea presiunilor asupra profesorilor de a primi ca asistenți cadre total necorespunzătoare.

5. Ȋmbunătățirea urgentă a alocațiilor pentru hrană studenților de la căminul Barbu Delavrancea, aflați într-o precară stare de subnutriție.

Ȋn timpul citirii acestei moțiuni, se produce o ușoară rumoare, anunțându-se din student în student că sosește Agronomia. Trebuie să precizez că, în acei ani, Școala Politehnică, în afară de facultățile clasice, cuprindea sub același rectorat Agronomia și Arhitectura.”

 „Suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată”

 

„Studenții de la Agronomie au sosit într-un mod cu totul impresionant, de la Șosea, unde se află și acum sediul lor, încolonați cu Drapelul Tricolor în frunte și cântând „Deșteaptă-te române” și „Pe-al nostru steag”.

Sunt primiți cu ovații în această înghesuială care devine sufocantă. 

Se cere de către cei din prezidiu prezența rectorului. Acesta ne transmite că va veni, dar întârzie, fiind în discuții cu ministerul.

 

Către prânz, sosește recorul prof. Petre Sergescu, ilustru matematician, plecat apoi în Franța ca profesor la Sorbona.

Acesta, lac de apă, promite că va preda memoriul guvernului și ministrului învățământului.

Suntem insistent rugați să părăsim amfiteatrul, asigurându-ne de toată solicitudinea.

Deși cei noi veniți în toamna lui 1944 nu au participat la grevă, totuși la un moment dat atmosfera se încinge datorită câtorva veniți acolo pentru a cere sistarea grevei.

 

Se strigă că printre noi sunt agitatori care nu sprijină revendicările noastre și se cere plecarea lor din sală.

Ȋn acest vacarm intră în amfiteatru un sublocotenent. Cere ca să se facă liniște, ce o dată realizată îi dă posibilitatea să vorbească.

Face însă imprudența să rostească o singură frază: „vă ordon să părăsiți sala”.

Identificat ca făcând parte din Divizia „Tudor Vladimirescu”, constituită în Rusia, este huiduit și obligat să plece în fluierături.

Un student venit de la rectorat anunță că Memoriul a fost transmis și că rectorul ne roagă din nou insistent să părăsim amfiteatrul.

 

De la Căminul Politehnicii ni se comunică hotărârea comitetului de acolo, de a ne trimite hrană rece – de fapt, pâine și mămăligă – în caz că va trebui să se stea și peste noapte.

Dar în același timp suntem anunțati că Politehnica este înconjurată de armată, curtea fiind înțesată de militari.”

 

Din nou, apar camioanele de „muncitori înarmați cu răngi”

 

„După restabilirea liniștii, studenții de la tribună anunță că greva va continua, până la satisfacerea doleanțelor. Se fixează totodată pichete de greviști care să oprească intrarea la cursuri a acelora care se opuneau acestei acțiuni și care erau în minoritate.

Ȋn momentul în care am ieșit din amfiteatu pentru a vedea ce se întâmplă afară, am rămas uluiți.

Pe lângă zidurile exterioare ale clădirilor din curtea Politehnicii erau instalați ostași, umăr la umăr, cu pistol mitralieră la piept. Toți erau gradați de la sergent în sus. Ne priveau cu multă simpatie și ne mai și încurajau, spunându-ne că ei n-au încotro, pentru că sunt în serviciu comandat. Trebuie să accentuez că nu a existat din partea acestora nici cel mai mic gest de ostilitate.

 

Era după-amiază, către orele 17:00. Ȋn curtea principală de la ieșirea spre Polizu ne aștepta altă surpriză. Ȋntrucât porțile de fier fuseseră ferecate, în stradă se aflau două camioane de muncitori înarmați cu răngi. Hotelurile din jur erau înțesate cu agenți de siguranță.

Nu s-a ieșit pentru a nu se da naștere la bătăi de stradă, deși noi eram mai numeroși. S-a început strecurarea câte unul-doi pe o poartă laterală, ce corespundea cu clădirea Liceului Industrial Polizu.

 

Un alt grup a început să poarte discuții prin grilaj cu muncitorii. Ȋn timp ce în curte rămâneau din ce în ce mai puțini, muncitorii s-au retras și ei, nefiind prea convinși de „misiunea lor muncitorească”.

 

Deși spre seară ne-am retras cu toții, greva a continuat și în zilele următoare, numai trei zile însă, când pe de o parte s-a comunicat însușirea moțiunii de către autorități, iar pe de altă parte, deoarece cei noi veniți în Politehnică nu au putut fi determinați să se solidarizeze cu masa greviștilor.

 

Au urmat imediat descinderi ale Siguranței Statului la căminul studențesc „Barbu Delavrancea” de la șosea, făcându-se arestări, deși o serie de studenți avertizați reușiseră să fugă. Studenții de la Facultatea de Arhitectură, mai omogeni și mai fermi, au refuzat începerea cursurilor până în toamna anului 1946.

Ȋn următorii doi ani, lupta de apărare nu a încetat, tinerii de atunci luând calea muntelui, a rezistenței armate, alții a închisorilor.

Această generație 1948 s-a ridicat cu toate puterile ei, ca un zid de apărare în fața cataclismului care amenința ființa neamului românesc. Ea nu a fost o generație „anti”, ci una de apărare a tuturor virtuților și a valorilor noastre – o generație scut.”     

 

Traian Popescu a fost arestat în 1948 și condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru „înaltă trădare”.

La descrierea infracțiunii, în fișa sa matricolă penală se menționează că „în facultate a activat în org. suversive (sic!) legionare complotând împotriva regimului de dem. – pop.”. A fost închis în penitenciarele din Jilava, Pitești, Gherla, Aiud și Văcărești. A fost eliberat în 1964, prin Decretul de grațiere nr. 176.

 

In octombrie 1948 are loc primul mare proces al acestui an, denumit procesul Marii Tradari Nationale. In acest proces, caruia comunistii i-au dat o mare amploare, au fost implicate persoane care nici nu s-au cunoscut intre ele, dar fiecare, in pozitia lui, s-a opus comunismului. Iata numele principalilor acuzati aflati in boxa: Alexandru Popp, Ion Bujoiu, prof. Gh. Manu, Max Auschnitt, Nicolaie Margineanu, Dimitrie Gheorghiu, Alex. Bals, Horia Macelariu, Gh. Bontila, Nicolaie Patrascu, Eugen Teodorescu, Nistor Chioreanu.

La 1 decembrie este interzisa Biserica Greco-catolica si este arestata ierarhia ei. Vizata inca de mult de Siguranta si urmarita in cele mai mici amanunte in relatiile cu Vaticanul.Istoria unui neam este in mare masura raspunsul pe care acesta il da provocarilor mediului inconjurator.

Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate intregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, este putin cunoscuta.

Istoria unui neam este în mare masura raspunsul pe care acesta îl da provocarilor mediului înconjurator. Daca un astfel de raspuns nu exista, identitatea nationala s-a pierdut.

Întelegându-si menirea si acceptând-o, cei ce îsi asuma conducerea societatii – sub toate aspectele ei – vor ramîne înscrisi în Cartea Neamului ca personalitati, grupuri sociale si, mai ales, ca generatii reprezentive.

Istoria românilor nu este lipsita de asemenea situatii. Generatiile eroice au modelat sufletul neamului, au creat cultura, legislatie, filosofie, si au dat în esenta raspunsul national la chemarea lui Iisus:Crestinismul românesc.
Noi, cei care ne-am confruntat cu evenimentele anilor ’40-’60 suntem si noi o generatie reprezentativa a neamului nostru? La o jumatate de veac de la acele timpuri, monografia generatiei tinere – studenti si elevi – care a fost supusa unei decapitari asemenea celei aplicate întregului spectru polito-religios-cultural-national al epocii, nu este cunoscuta.
O generatie nu este numai o vârsta biologica. Ci o stare de spirit caracterizata prin raspunsurile date problemelor cu care se confrunta natiunea într-o perioada data.
Apreciem ca „generatia 1948” si-a adus contributia la framântarile cruciale ale acelor timpuri.
Tineri si mai putin tineri, de la elevi de liceu si studenti la cei cu raspunderi familiale, purtând greul razboiului anticomunist, cât si în special al recucerii Ardealului de Nord, toti acesti membri ai generatiei noaste s-au confruntat cu atentatul la fiintarea istorica si geografica a poporului român.

Ei au trebuit sa raspunda la încercarea de a i se falsifica spiritualitatea si cultura prin desfiintarea institutiilor de baza ale societatii si ruperea filmului unei istorii bimilenare.

Totul era atacat…

a. Originea românilor nu mai era geto-daco-romana, iar limba era prezentata ca o forma neoslava.
b. Familia, ca institutie de baza a societatii a fost atacata fiind supusa la o încrâncenata lupta între parinti si copii. Acestia erau învrajbiti împotriva parintilor, carora li se recunostea doar meritul de a-i fi conceput, restul – educatia, pozitia în societate – revenind statului. Parinti si copii, soti, frati si rude erau cuprinsi de paienjenisul supraveghierii reciproce diabolic dirijat dinafara prin obligativitatea delatiunii ridicata la rang de virtute ca înalta ratiune de stat.
c. Armonia sociala, prezentata, ca si familia, drept o minciuna, taranii, muncitorii, intelectualii fiind obligati sa se supuna razboiului „luptei de clasa” si organizati a se denigra reciproc.
d. Traditiile au fost interzise sau mistificate.
e. Forta care a unit generatie de generatie, religia crestina, prezentata ca un opium dat maselor si înlocuita prin cele mai abjecte metode de denigrare, cu materialismul stiintific, ucigator al libertatii spirituale, distrugator al idealurilor si al bunei cresteri.

 
Când teritoriul national, pamântul stramosesc ne-a fost calcat, aceasta generatie nu a ezitat sa-si puna chezasie „pe aici nu se trece!”.

Generatia 1948  a fost strivita nu numai la figurat, ci si la propriu.

A  luat drumul muntelui, ca de atâtea ori în vremuri de bejenie pentru neamul românesc, sau calea închisorilor.

S-a aparat din munti ceea ce comunismul ataca cu mare virulenta: satul românesc. Vârfurilor studentimii si elevilor, datorita atitudinilor de aparatori, în care s-au înrolat fara reticenta – li s-a taiat posibilitatea de formare profesionala la care le dadea dreptul calitatile intelectuale pe care le dovedisera cu prisosinta.

Coborâti în iadul închisorilor, spiritul lor viu, inteligent nu a pierit ci, fecundat de vrajmasiile vietii, s-a cristalizat, s-a rafinat.
Dar supravietuitorii acestei generatii nu si-au spus ultimul cuvânt, desi calvarul lor nu a încetat odata cu iesirea din transeele luptei de aparare a identitatii neamului românesc.

Eliberati în masa începând cu primavara lui 1964, acesti „fosti tineri” încearca sa-si vindece ranile fizice, dar mai ales pe cele sufletesti, din anii monstruozitatii pe care o ura nemarginita a dezlantuit-o.
Analizându-si cu luciditate înfrângerile, punându-le la piciorul Crucii lui Iisus, stiind ca înfrânt nu esti decât daca nu-ti mai poti gasi libertatea spirituala, deci personalitatea, acesti tineri tânjeau si dupa împlinirea vietii personale, familiale si profesionale.

Iesiti din închisori într-o „lume” care nu-i voia, care se ferea de ei, care îi privea ca pe niste morti-vii, acesti fosti „tineri” au înfrânt adversitatile unei structuri organizate pe principii straine neamului nostru, si-au reluat locurile în amfiteatre si în fata comisiilor de examen.

Au studiat cu seriozitate si capacitatea lor intelectuala deosebita s-a impus.

A fost o adevarata competitie între durerea personala si setea de înfaptuire, care a condus la realizari superioare celor ce nu au cunoscut drama generatiei noastre.

Unii au luat studiile de la început, schimbându-si chiar profilul profesional, terminând pe primele locuri sau chiar sefi de promotie, alaturându-se tineriolor de care îi despartea o generatie.

Au devenit ingineri, medici, profesori, preoti, multi preoti monahi, alti meseriasi de elita, de data asta cu studii.
Aceasta este Generatia de la 1948. Tinerii acestia nu au fost mercenarii nimanui, n-au fost nici „revolutionari de profesie”, nici nu au trait o „moda”. Ei au fost robii unui crez.

Învinsa vremelnic, Generatia de la 1948 a  înscris totusi o fila de istorie eroica pe care, din pacate, contemporanii o ignora sau, în cel mai bun caz, o subliniaza timid si nesemnificativ.
Putini supravietuitori ai ei, trimit acest mesaj având constiinta datoriei împlinite.

 

Sursa: Traian Popescu – „File din procesul comunismului”, Editura Scara, 2004; Traian Popescu, „Renasterea Banateana”, 4 noiembrie 2002; http://www.activenews.ro/cultura/Procesul-comunismului-VII-.-Generatia-1948-a-fost-una-de-aparare-a-tuturor-virtutilor-si-a-valorilor-noastre–o-generatie-scut ;

05/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: