CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Un primar român luptă impotriva incorporării Maramureşului la Ucraina sovietică

 

 

 

Manastirea Barsana

 

 

 

 

 

Cum a luptat primarul Ştrifundă din Borşa ca Maramureşul istoric să nu fie ocupat de sovietici – 5 martie 1945

 

Puţini ştiu că, în martie 1945, Comitetul Central sovietic de la Kiev a pus la cale încorporarea Maramureşului istoric la Ucraina subcarpatică comunistă.

Comuniştii sovietici controlaţi de ucraineanul Hrusciov au încurajat acţiunile separatiste ale avocatului rutean Ion Odoviciuc din Sighet pentru a organiza o diversiune: o adunare generală în zonă, care să proclame unirea Maramureşului istoric cu URSS.

Trupele maghiare care s-au retras din Maramureş au lăsat un vacuum politic de care au profitat sovieticii, care blocau reinstaurarea administraţiei româneşti şi funcţionarea Comitetului Naţional Român.

Situaţia se agravează foarte grav şi în Maramureşul istoric, când un grup de ucrainieni conduşi de aventurierul Ion Odoviciuc, proclamă la Sighet „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică” şi Comitetul Naţional Român este alungat, instituindu – se un Comitet Popular.

Limba română a fost interzisă şi, paradoxal, pengo-ul unguresc este declarat monedă oficială.

Primarul Borşei, legendarul Ştrifundă, adună ţăranii români revoltaţi şi iau cu asalt „manu militari” oraşul Sighet.

S-au dat lupte cu morţi şi răniţi.Oraşul Sighet a fost eliberat la data de 17 octombrie 1944 de către Armata 40 Sovietică.

 În aceeaşi zi comandantul sovietic a îndrumat pe unii dintre românii care suferiseră persecuţii în timpul administraţiei ungare, să preia administraţia locală, „până la venirea autorităţilor de la Bucureşti”, fiind organizat un Mare Sfat Naţional, cu delegaţi din partea fiecărei comune.

Se constituie cu acea ocazie un Consiliu Naţional Român (C.N.R.), preşedinte fiind ales Dr. Ioan Bilţiu Dăncuş (ce primeşte şi delegaţie de primar al oraşului Sighet).

C.N.R v a lua masuri de organizare democratică a întregului judeţ, sub conducerea prefectului dr. Petru Mihali şi va intra în scurt timp în divergenţă cu Consiliul Ruteno Maghiar din Maramureş.

La 28 ianuarie 1945 aventurierul Ion Odoviciuc, şeful parchetului în C.N.R., proclama „unirea Maramureşului cu mama Ucraina Sovietică”, iar de a doua zi, 29 ianuarie 1945 administraţia locală este preluată de la români de către Comitetul Poporului din Sighet, propus de FND, condus de Odoviciuc ca prefect.

Ca urmare primarul Bilţiu fuge şi se refugiază la Bucureşti. Ceilalţi români sunt arestaţi de I. Odoviciuc şi duşi la Ujgorod (vor fi eliberaţi de abia în octombrie 1945!).

Insurecţia comunistă reuşise aşadar şi aici (pe filiera ucraineano maghiară), chiar dacă nu existau autorităţi militare sovietice de ocupaţie.

In 4 februarie 1945, Comitetul Poporului, condus de Odoviciuc, hotărăşte eliminarea limbii române ca limbă oficială, înlocuind o cu ce ucraineană. Se hotărăşte dizolvarea Comitetului Naţional Român.

Paradoxal moneda locală rămâne cea a statului maghiar: pengõ.

La 5 martie 1945 este semnalat un atac nereuşit al românilor din comunele învecinate asupra Sighetului ucrainian, soldat cu morţi şi răniţi.

În împrejurările create, Consiliul Naţional Român a hotărât ţinerea unei adunări a românilor la Sighet, pe data de 5 martie 1945.

La Borşa, primarul Gavrilă Mihăilă Strifundă (reprezenta comuna, împreună cu preotul Eugen Botoş, în Consiliul Naţional Român) şi a îmbărbătat oamenii să plece în număr mare la Sighet.

S-au adunat oameni pe traseu, circa 10.000, din comune. Oamenii lui Ion Odoviuciuc, îmbrăcaţi în uniforme sovietice, au tras în mulţime de pe malul Văii Izei.

Au căzut multe victime. Totuşi, după această mişcare, sovieticii nu l-au mai sprijinit pe Odoniuciuc, care a  fugit după 7 aprilie 1945 în Ucraina.

Instalarea administraţiei româneşti centrale în Maramureş, a avut loc oficial doar la 9 aprilie 1945 (în urma ordinului Mareşalului Stalin).

Fostul primar Ştrifundă este arestat de securitate şi moare în 1961, în închisoarea Botoşani.

La Conferinţa administrativă din 17 octombrie 1945, noul prefect al guvernului, Iulian Chitta afirma, pentru a combate zvonurile „alarmante” ce încă circulau cu privire la situaţia judeţului: „Maramureşul a fost încadrat definitiv în statul român, la Patria Mama”.

Istoriografia comunistă a evitat să vorbească despre încercarea marelui frate „prieten” comunist de a anexa Maramureşul istoric.

Nici după 1990 nu s-a făcut mai nimic în amintirea eroicei lupte de menţinere a Maramureşului istoric în graniţele ţării de către legendarul primar Gavrilă Mihăilă Strifundă.

Dacă nu ar fi fost acest primar „omul potrivit la locul potrivit” astăzi noi, românii, am fi mers cu paşaport la Sighet şi Săpânţa.

Faptul că autorităţile locale şi naţionale nu comemorează şi nu-l cinstesc pe acest primar patriot, care a salvat de la ocupaţie o parte din trupul ţării, spune multe despre indiferenţă, uitare şi trădare.

 

 

Ionuţ Ţene

Surse: napocanews.ro ; foaienationala.ro

29/03/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

VIDEO:CANTECE PENTRU EROII NOSTRI

02/12/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GRUPUL DE REZISTENTÃ ARMATÃ IMPOTRIVA COMUNISMULUI DIN COMUNA TEREGOVA, BANAT, 1948-1949

„Odata cu anul 1947 (dupa ce comunistii au castigat alegerile din 1946, furand voturile), armata rosie incepe implantarea bolsevismului la noi in tara. Cei care constituiau o primejdie pentru comunisti erau desfiintati prin exterminare.

 Primul obstacol inlaturat a fost monarhia. L-au alungat pe regele Mihai in mod necinstit si abuziv. Au urmarit indeaproape pe ofiterii monarhisti, partidele istorice si pe toti cei care se gaseau luptand pentru apararea neamului romanesc -in mod special pe legionari, care au depasit procentul de 70 la suta din toate grupurile anticomuniste de rezistenta armata din tara. Portile inchisorilor s’au deschis. Au intrat cu miile, cu zecile de mii si chiar cu sutele de mii. Muntii nostri au inceput sa gazduiasca o multime de romani, constituiti in grupuri armate. Erau partizanii.

Asa a luat fiinta si grupul de partizani din Teregova, condus de Spiru Blanaru, Petre Domasneanu si Gheorghe Ionescu, in 1948.

Cand Gheorghe Ionescu, notar public liberal, organizeaza in comuna Teregova o formatie de lupta, juramantul fiind luat de parintele Alexandru Nicolci din Teregova, Spiru Blanaru facea parte dintr’un grup armat de partizani, constituit in munti. Gheorghe Ionescu face aceasta organizatie pentru a veni in ajutorul grupurilor de partizani din munti, conduse de Spiru Blanaru si de Colonelul Uta. In vremea aceea nu se mai facea deosebire intre taranisti, liberali, militari sau legionari. Toti erau romani, cu o singura datorie, aceea de a apara fiinta neamului de dusmanii de la rasarit, bolsevicii. Gheorghe Ionescu a organizat comuna Teregova pentru a putea sustine si aproviziona grupul lui Spiru Blanaru si al Col. Uta, care nu a vrut grup separat. Cand a fost obligat sa fuga in munti, el s’a dus in grupul lui Spiru Blanaru, unde a condus si a luptat alaturi de comandantul grupului, Spiru.

 Revenim la lupta impotriva comunismului: La sfarsitul lui 1948 si inceputul lui 1949, Spiru Blanaru, cu grupul sau, se gasea pe dealurile Teregovei, organizandu-se si aprovizionandu-se. Iarna aspra se napustea tot mai naprasnic. Frigul nu cruta pe nimeni. Se gandeau tot mai mult la greutatile care vor veni. Aprovizionarea cu arme si alimente devenea o problema. Aveau arme, dar nu erau suficiente. In munti fugeau tot mai multi romani. Dupa cum am mai mentionat, scopul organizarii Teregovei era de a ajuta grupurile din padure cu arme si alimente. Securitatea se organiza pentru a inabusi actiunile grupurilor de partizani.

LUPTELE DE LA TEREGOVA

Era acalmie. Ca intotdeauna, inainte de furtuna, oamenii erau nelinistiti. Asteptau sa se intample ceva. Adesea ieseau din case si plecau prin comuna, fara nici un rost. Un du-te-vino peste tot. Dupa Sf. Ioan, in Ianuarie 1949, cam prin 9-10 Ianuarie, seara, securitatea aresteaza pe Grigore Ianosega, zis Ionescu, si pe Moise Anculia, zis Pasule, membri activi ai organizatiei din comuna. Toata Teregova se afla in alerta.

Cei din organizatie se temeau de o denuntare a celor doi arestati, in cazul in care ar fi cedat la ancheta. Aflati in aceeasi situatie (destul de peruculoasa pentru existenta grupului si a organizatiei), oamenii lui Spiru Blanaru se hotarasc sa atace primaria comunei, unde erau cei doi arestati. Dupa orele 22:30 incepe atacul asupra Primariei din Teregova. Se arunca mai multe grenade in curtea primariei, producand panica. Se deschide foc de mitraliera din geamurile localului. Toti ostasii si jandarmii au fugit care’ncotro, impreuna cu ofiterii de paza. Partizanii au intrat in Primarie si au eliberat pe cei doi arestati, Grigore Ianosega si Moise Anculia (care s’a dus cu ei); Grigore Ianosega n’a voit sa-i urmeze: singur s’a dus in padure. De acum, furtuna se declansase. A doua zi, in comuna Teregova, securitatea a adus un batalion de ostasi pentru lupta. Erau decisi sa lichideze cu partizanii. Noi, cei de jos, care aveam misiunea de a le coordona grupurile, am inceput lucru. Aprovizionam cu arme si alimente.

Zilnic se facea drum in padure, pe cai ocolite. Unul cate unul, cei din comuna se duceau in grupul lui Spiru Blanaru. In 16 Ianuarie apare legea care prevedea pedeapsa cu moartea pentru toti aceia despre care se dovedea ca lupta impotriva statului, pricinuind moartea in randurile securitatii. Nu ne-a mai ramas decat lupta pe viata si pe moarte. In 23 Ianuarie 1949, eu m’am dus la Spiru Blanaru pentru a ne intelege asupra a ceea ce aveam de facut. Ne asteptam, fara indoiala, la un atac de proportii mari din partea securitatii. Am ajuns condus acolo de Tudor Ruset, curierul meu. Grupul isi avea locul fixat pe dealul Tomnacica, la nord-vest de Teregova. Pana acolo erau aproximativ 7 km. Slatina-Timis se afla la o distanta de 15 km. In toate comunele din jur se instapanise o atmosfera grea.

 Un neastampar ne cuprinsese pe noi toti, care ne angajaseram in lupta. Era multa speranta si nestramutata credinta ca vom birui. Toti ne rugam si nadajduiam in mai bine. Cale de intoarcere nu mai aveam. Lupta impotriva comunismului trebuia dusa chiar cu pretul vietii. Simteam cu totii ca moartea ne dadea tarcoale. Noi eram putini. Ei erau multi. Stalin, prin armata lui, era in spatele lor.

Noi, cei putini, aveam credinta in Dumnezeu si misiunea noastra de a apara credinta, neamul si tara. Dupa lungi discutii, am cazut de acord cu tot grupul, in frunte cu Spiru Blanaru si Petru Domasneanu, sa nu se raspunda la provocarile securitatii si sa nu se dea un atac frontal. Este mai bine ca tot grupul sa se retraga spre granita cu Iugoslavia. In cazul cand vor fi surprinsi, atunci se vor apara luptand. In vremea aceea, Gheorghe Ionescu, notarul public din Teregova, se ocupa de aprovizionarea cu arme si alimente pentru grup. El conducea organizatia din comuna. In 25 Ianuarie 1949 eu am fost arestat de securitate si luat de la catedra.

 Eram profesor la Slatina-Timis. Pana seara, grupul a fost informat de caderea mea. Personal, Spiru Blanaru a coborat in Slatina-Timis si a stat de vorba cu sotia mea, informandu-se de cele petrecute cu mine. Si-au dat seama ca nu-i de gluma. Au inceput retragerea spre muntele Semenic, parasind locul lor din Tomnacica. Dupa un timp, arestarile s’au inmultit in Teregova. Gheorghe Ionescu s’a dus si el in munti, impreuna cu mai multi oameni din comuna.

LUPTELE DE LA PIETRELE ALBE

Februarie 1949. Iarna grea cu multa zapada. Gerul nemilos se arata din ce in ce mai aspru. Asteptam cu infrigurare atacul securitatii. Partizanii patrulau si pandeau din locuri ascunse, cunoscute numai de ei. Se infratisera cu muntele, cu hatisurile, cu locurile tainuite, de unde in voie puteau sa observe orice miscare a inamicului. Duminica, 21 Februarie 1949, au fost prinsi doi agenti ai securitatii. Spiru Blanaru si Gheorghe Ionescu se asteptau la un atac in mod sigur. S’au pregatit de lupta. Se aflau pe dealul Carciobat, sub muntele Semenic. De aici s’au deplasat spre Pietrele albe. Ajunsi aici s’au asezat in linie de aparare.

 Nu mai aveau timp sa se ascunda. Era in ziua de 22 Februarie 1949. Zapada inalta, gerul aspru, faceau ca lupta sa fie mai crancena. Securitatea a deschis focul cu toate armele, in flancul stang al grupului. Din aceasta pozitie, partizanii au respins atacul securitatii cu un foc nemilos de mitraliera si alte arme. La mitraliera noastra se aflau Ion Berzescu Berda si Petru Berzescu Berda, tragator si incarcator, frati. Spiru Blanaru conducea lupta. Au cazut multi morti de partea securitatii. De la partizani nici un mort. Armata s’a retras, incarcandu-si mortii in carute. Vazand ca flancul stang este bine fixat la teren si inzestrat cu armament bun, securitatea a deschis un alt atac la flancul drept. Aici au facut o bresa.

Doi partizani au cazut in lupta: Petru Anculia, zis Miloi, si Gheorghe Urdareanu de la Domasnea. Se apropia de inserat. Grupul a facut o manevra de retragere organizata, derutand securitatea prin sustinerea retragerii cu foc continuu de catre centrul de aparare a liniei de lupta. Lupta a durat pana tarziu in noapte. Securitatea era hartuita din toate partile de grupuri de cate trei partizani. In adancul noptii, partizanii au reusit sa scape de urmarire. Se asteptau la un alt atac mai bine pus la punct.

 De comun acord cu grupul, Spiru Blanaru, Petru Domasneanu si Gheorghe Ionescu hotarasc sa imparta grupul in mai multe parti si sa dispara din raza de actiune a armatei. Gheorghe Ionescu pleaca spre Orsova, Petru Domasneanu se retrage spre Iablanita, iar Spiru Blanaru se retrage spre muntele Tarcu, la Fenes. Era inceputul lui Martie 1949. Ningea fara incetare. Zapada crestea mereu, ingreunand tot mai mult retragerea luptatorilor partizani. In urma infrangerii de la Pietrele albe, securitatea a organizat urmarirea din intreaga zona a Teregovei, extinzand-o pana la Domasnea, Cornereva, Mehadia. Inspre Caransebes au cuprins toate comunele din jurul Slatinei-Timis. Spiru Blanaru, cu grupul lui, s’a retras de la Pietrele albe catre Fenes. Intre Rusca si Fenes, la locul numit Tarsnitura, se organizeaza iarasi in aparare, pregatindu-se de lupta. Un grup in frunte cu Spiru Blanaru, format din Petre Berzescu, Iacob Cimpoca si Ion Caraiman, pleaca dupa informatii catre Fenes. Pe pozitia de aparare au ramas Nicole Horescu, Anisoara Horescu si Ion Berzescu. Tarziu in noapte s’au intors de la Fenes Petru Berzescu si Iacob Cimpoca. Ei au adus vestea de cele intamplate in lupta de la Fenes. Aici, Spiru Blanaru, urmarit de securitate, raspunde cu foc. In timpul acesta, Petru Berzescu si Iacob Cimpoca s’au retras, tragand cu armele. In lupta a cazut, lovit mortal, Ion Caraiman, iar Spiru Blanaru a fost ranit la picior. Era in 12 Martie 1949. Albul zapezii de pe colinele Fenesului se inrosise, sangele celor doi curgea, in acea iarna cu zapada mare, in apararea neamului romanesc de urgia comunista, sangele lor se infratea cu omatul mare, jertfindu-se pentru glie si neam. Spiru Blanaru a fost arestat si dus la securitatea din Caransebes. Nu a incercat nici o sinucidere cu grenada. Dupa luptele de la Fenes, grupul s’a retras la Teregova si Domasnea. Aici au fost inconjurati si prinsi. In tot timpul luptelor dela Fenes au fost urmariti si de aviatie. Zapada fiind extrem de mare, le-a ingreunat partizanilor retragerea si chiar apararea. Pentru a insela urmarirea, au incaltat opincile cu gurguiul la spate. Asa au mai reusit sa scape de urmarire. Pe dealul Doranie, dupa Tomnacica, spre N-E de Teregova, a mai fost o incercare de rezistenta din partea lui Iovan Berzescu I si Horea Smultea, in zilele de 13 si 14 Martie 1949. Ei au cazut in lupta, murind pentru lege si neam. Cei care au scapat de urmarire au ajuns in grupul Uta. Acolo s’au inscris alte pagini de glorie, aparand fiinta neamului. Grupul lui Spiru Blanaru inscrie o pagina in istoria neamului romanesc, a luptei cu arma in mana impotriva comunismului. In analele O.N.U., ei sunt mentionati de catre ministrul de externe al U.R.S.S. ca: „banditi de pe dealurile Teregovei, care lupta impotriva comunismului”. Era in anul 1949…”

Atanasie Berzescu – fost detinut politic (Gazeta de Vest, August, 1992)

 

21/04/2010 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: