Foto: Regina Maria și Regele Ferdinand îi decorează pe soldații care luptat la Mărășești în august 1917
După victoria armatei române de la Mărăşti, armata germană și-a mutat centrul ofensivei între Siret și cotul Carpaților, pe direcția Focșani-Mărășești-Adjud.
Germanii au încercat străpungerea frontului atât în zona Oituz, concomitent cu un atac în sudul Moldovei, între cotul Carpaţilor şi Siret (zona situată la Nord de Focşani, având ca punct strategic localitatea Mărăşeşti).
Prin cele două acţiuni ofensive, aflate în strânsă legătură, Germania şi aliaţii săi de pe Frontul de Est (Austro-Ungaria, Bulgaria şi Turcia) urmăreau scoaterea României din război şi pătrunderea în sudul Ucrainei, ceea ce ar fi creat premisele câştigării războiului în est.
Foto: Cuib de mitralieră al Armatei Române în Primul Război Mondial
Ofensiva germană de la Mărășești a început în dimineața lui 24 iulie printr-un violent bombardament de artilerie, la momentul în care în acest sector avea loc o importantă dislocare de trupe ruse, care erau îndreptate spre Bucovina, pentru a preveni un atac.
În acelaşi timp s-a produs şi defecțiunea unor mari unități ruse care au refuzat să lupte și s-au retras, astfel încât unitățile românești trebuiau să acopere rapid pozițiile părăsite.
A revenit generalului Constantin Cristescu dificila misiune de a reconstitui linia românească a frontului, prin organizarea unor noi poziții de luptă în locul celor părăsite de ruși, pentru a evita destrămarea frontului.
Prin durată şi intensitate, această bătălie a fost cea mai mare de pe frontul românesc din tot cursul Primului Război Mondial.
Confruntările s-au desfăşurat pe o lungime a frontului de cca. 35 km, întreaga fâşie a frontului având cca. 75 km (între Nămoloasa şi Valea Sării).
Aici stăteau faţă în faţă efective importante: de o parte Armata IV rusă (care avea 84 de batalioane, 32 de escadroane şi 79 de baterii) şi Armata I română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic etc. (forţele luptătoare ale armatei române însumau 170 000 de oameni); de cealaltă parte, Armata IX germană, cu 174 de batalioane, 16 escadroane, 150 de baterii, trei escadrile, o companie de ciclişti etc.
Bătălia de la Mărăşeşti, continuarea în timp şi spaţiu a celei de la Mărăşti, a durat 28 de zile şi s-a finalizat la 6 august 1917.
Prin rezistenţa viguroasă a trupelor româno-ruse la Mărăşeşti şi Oituz, inamicul a fost forţat să renunţe la ofensivă, eşuând în încercarea de a ocupa Moldova şi de a scoate România din război.
Conform înţelegerii dintre germani şi austro-ungari, dacă armatele române erau învinse, întreg teritoriul românesc urma să fie anexat de Austro-Ungaria, ducând la dizolvarea României că stat.
A eșuat astfel unul din cele mai periculoase planuri ofensive ale armatei germane, dornică de a exploata anarhia din rândul trupelor ruseşti care se bolşevizau rapid.
Lupte înverșunate s-au dus pe platoul Muncelului, la Răzoare, pe dealurile Panciului, pe podul de la Cosmești, la Doaga, în zona satului Dumbrava, în marginea orașului Mărășești, în care s-au distins luptătorii regimentului 32 infanterie ”Mircea”, care pe 25 iulie au fost protagoniștii unui atac inedit și celebru.
Datorită căldurii extreme au șarjat la baionetă liniile inamice în cămăși, reputând o victorie răsunătoare.
Militarii companiei 1 mitraliere din Regimentul 51 infanterie, comandată de căpitanul Grigore Ignat au fost ”găsiți morți cu mâinile încleștate pe piese, sub un morman de cadavre inamice”.
Foto: Căpitanul Grigore Ignat
Sergentul Ignat Iliescu din regimentul 51 infanterie ”văzând pe comandantul de pluton rănit, ia comanda și cu dor nebun de răzbunare s-aruncă prin surprindere asupra unei companii inamice de mitraliere, trece prin baionetă toți servanții, cu ofițer cu tot și reușește cu plutonul său să captureze opt mitraliere”.
Foto: Ecaterina Teodoroiu
În ultima zi a operațiunilor a căzut în luptă în sectorul Muncelu, sublocotenentul Ecaterina Teodoroiu, eroina de la Jiu.
În ordinul de zi se menționa:
”Ecaterina Teodoroiu a fost la înălțimea celor mai viteji apărători ai patriei sale, pe care i-a trecut prin puterea cu care își înfrângea slăbiciunea femeiască, știind să dovedească vigoarea bărbăției de trup și de suflet și calitățile întregi ale unui ostaș îndrăzneț, neobosit și plin de entuziasmul de a se face folositor cu orice preț… Aceea care în vitejia-i comunicativă a murit în clipa când se descoperea spre a-și îndemna ostașii cu vorbele ”Înainte băieți, nu vă lăsați, sunteți cu mine”, are drept din clipa aceasta la cinstirea veșnică a tuturor românilor”.
Pierderile trupelor române în morţi, răniţi sau dispăruţi s-au cifrat la 610 ofiţeri şi 26 800 soldaţi şi gradaţi; Armata a IV-a rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la cca. 25 650 de oameni.
De cealaltă parte, Armata a IX-a germană, principala grupare de forţe a inamicului, a avut 60 000 – 65 000 de oameni scoşi din luptă (morţi, răniţi şi dispăruţi).
După o lună de lupte, armata inamică a fost silită să treacă la defensivă.
Statul român îşi continua existenţa, şi a crescut speranţa românilor într-un deznodământ favorabil al războiului.
Mărășeștii, după expresia din ordinul de zi al generalului Eremia Grigorescu ”au fost mormântul iluziilor germane”.
Aici, generalul Mackensen, comandantul forţelor germane a cunoscut ”ce este înfângerea”.
Mulţi ostaşi de toate gradele au fost distinşi, pentru eroismul de care au dat dovadă, cu ordine şi medalii şi alte recompense, iar drapelele unui mare număr de unităţi române au fost decorate cu ordinul „Mihai Viteazul„; comandantul Armatei I generalul Eremia Grigorescu împreună cu alţi generali şi ofiţeri au fost decoraţi, de asemenea, cu ordinul „Mihai Viteazul„.
Mausoleul Eroilor din Mărășești
Cea mai sinceră recunoaştere a eroismului românilor în timpul acelor nemaiîntâlnite încleştări armate , o avem de la însuşi generalul Anton Ludwig August von Mackensen, comandantul armatelor germane şi austro-ungare care atacau la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz :
„Dupa ce am luptat cu românii în 1916, am crezut cã a dispãrut armata românã, cã ea nu existã în 1917 când trebuia sã fac un nou efort şi sã cuceresc şi restul României.
Dar când a început bãtãlia de la Mãrãşeşti, Mãrãşti, Oituz, mi s-a spus cã în faţa mea este armata românã despre care eu aveam convingerea cã dispãruse. Dar armata românã înviase din cenuşa ei ca pasãrea Phoenix.
Rapoartele de front veneau năpraznice:
<<Nu sunt români, sunt negri ca dracii şi viteji! N-au nici o haină pe ei! Sunt şi în pielea goală! Sau în cămăşi. Şi la baionetă nu putem să rezistăm!>> Atacul la baionetă îi speria pe toţi! Şi fugeau… fugeau nemţii, care nu fugeau de obicei, de data asta fugeau!”
Aşa povestea Mackensen: „Pe mine m-a bătut la Mărăşeşti armata română, care a înviat ca o pasăre Phoenix, şi care a speriat armata germană!”…
( O convorbire cu Mackensen din 1939 a generalul român Titus Gârbea (1893 – 1998), fost ataşat militar la Berlin.)
Bătălia de la Mărăști. «Prima victorie adevărată din istoria armatei române moderne»
La 24 iulie 1917, stil nou (11 iulie 1917, stil vechi) începe bătălia de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie ca la carte asupra trupelor germano-austro-ungare (19 iulie/1 august 1917).
Victoria Armatei Române din vara anului 1917 face parte din seria marilor bătălii în urma cărora trupele române au reuşit să oprească ofensiva germano-austro-ungară care urmărea scoaterea ţării noastre din război şi pătrunderea în partea ucraineană a Rusiei.
Bătălia de la Mărăști reprezintă de asemenea una dintre cele mai importante victorii ale Armatei Române, atât în timpul Marelui Război, cât și din istoria militară a poporului român.
Lupta s-a bucurat de o mare atenție atât în perioada interbelică cât și în perioada național-comunistă.
În ambele perioade, victoria Armatei Române a fost însă intens exploatată în scop propagandistic. Dacă în prima dintre perioade, victoria de la Mărăști a pus bazele unui adevărat „cult al personalității Mareșalului Averescu”, în cea de-a doua perioadă, pe lângă aspectele mai mult literare decât istorice, am putut observa diminuarea, până la omitere, a impactului pe care l-a avut revoluția din 1917 asupra evenimentelor.
Armata Regală Română fusese reorganizată și reînarmată cu ajutorul Misiunii Militare Franceze, condusă de generalul Henri Berthelot.
Militarii germani și cei austro-ungari erau siguri că vor învinge, după victoriile lor din toamna anului precedent.
Armata română din primăvara anului 1917 era radical schimbată față de cea din toamna anului 1916. Dotările cu armament și echipament modern au fost urmate de o atentă instrucție în materie de folosire a acestuia.
În plus, celebrul discurs al regelui Ferdinand referitor la reformele agrară și electorală și noile înzestrări ale armatei au favorizat creşterea moralului soldatului român.
Astfel, soldatul român nu avea doar un scop pentru care să lupte, ci și posibilitatea concretă de a atinge acest scop, întrucât el se putea măsura cu inamicul, din punctul de vedere al dotării cu armament.
Acesta trebuia, așa cum s-a și întâmplat, să vadă pentru prima dată ostașul german bătând în retragere.
Generalul român Alexandru Averescu (n.1859-d.1938)
Ofensiva română de la Mărăşti a fost pregătită strategic în lunile mai – iunie, cînd au avut loc întîlniri la nivel înalt între oficialităţile române şi ruse.
După eşecurile din 1916, se încerca preluarea iniţiativei pe Frontul de Est printr-o dublă ofensivă: rusă în Bucovina şi românească în sudul Moldovei, în direcţia Brăilei.
Detaliile acţiunii erau cuprinse în „Ordinul de operaţiuni nr. 1638”, semnat de comandantul trupelor române, Alexandru Averescu. Obiectivul Armatei II, căreia se adresa ordinul, era străpungerea frontului în zona Nămoloasa, prin executarea unei ofensive energice pe valea Putnei.
Pentru aceasta Averescu a decis desfăşurarea unui atac general în întreaga fîşie pe care era desfăşurată Armata II, lungă de 37 km, între dealul Arşiţa Mocanului şi Răcoasa.
Lovitura principală, inclusiv sectorul de rupere, cu o lărgime de 13 km, a fost stabilită la flancul stîng al dispozitivului, împărţit în două sectoare.
Cu câteva ore înainte de începerea desfășurării marii ofensive, regele Ferdinand a trimis Armatei o telegramă:
“Mult așteptata zi a sosit, când după luni de repaus și refacere, iarăși puteți arăta dușmanului vitejia strămoșească. Porniți la luptă cu brațul oțelit, cu inima sus, cu sufletul plin de dorul de biruință, purtați drapelele înainte. Alungați dușmanul din pământul strămoșesc, fiți plini de vitejie, plini de toate virtuțile ostăsești”.
La 24 iulie 1917, stil nou (11 iulie 1917, stil vechi) începe bătălia ofensivă de la Mărăști, în care Armata Română condusă de generalul Alexandru Averescu, obține o victorie ca la carte (19 iulie/1 august 1917) asupra trupelor germano-austro-ungare.
Totalul forţelor Armatei a II-a se ridica la circa 50 000 de oameni, împărţiţi în 56 de batalioane şi 14 escadroane.
Dotarea tehnică cuprindea, între altele, 228 de tunuri, 448 de mitraliere şi 21 de avioane.
Pe timpul desfăşurării ofensivei, armata a fost sprijinită de Divizia 1 cavalerie, Brigada 2 călăraşi, Brigada de grăniceri, Batalionul 17 pioneri.
Trupele germane şi austro-ungare totalizau 21 de batalioane de infanterie şi 36 de escadroane de cavalerie, înzestrate cu 252 de mitraliere, 142 de tunuri şi erau sprijinite de un puternic sistem de lucrări genistice.
Concomitent cu acţiunea marilor unităţi române a trecut la ofensivă, la flancul stîng al Armatei II, Corpul 8 şi Divizia 3 trăgători Turkestan din Armata IV rusă, care aveau misiunea de a cuceri vîrful Momîia şi satul Ireşti.
Prin ofensiva de la Mărăşti, frontul inamic a fost distrus pe o lăţime de 30 km şi o adîncime de 20 km, fiind eliberate 30 de localităţi. Pierderile proprii s-au ridicat la 1 466 de morţi (între care 37 ofiţeri), 3 052 de răniţi (73 de ofiţeri) şi 367 de dispăruţi, iar cele provocate inamicului au constat în cîteva mii de morţi, 2 793 de prizonieri (între care 23 de ofiţeri) şi un impresionant material de război (40 de tunuri, 30 de mortiere, 22 de mitraliere etc.).
Pe lângă numeroasele pierderi cauzate inamicului, Averescu, viitorul mareșal al României enunța:
„Moralul ofițerilor și trupei Armatei II române s-a ridicat foarte mult, căci pentru întâia oară după 11 luni de la intrarea României în război, ei au văzut că inamicul atacat fuge din fața lor, că el cedează terenul, că-i iau prizonieri, că-i capturează material (arme, mitraliere, tunuri).
Urmările victoriei de la Mărăşti au fost importante pe plan strategic, Armata IX germană, comandată de feldmareşalul August von Mackensen fiind nevoită să-şi schimbe direcţia de ofensivă, plănuită iniţial între Siret şi Prut, mai spre nord-vest, în zona Focşani-Mărăşeşti.
Acest fapt a reprezentat un ajutor indirect pentru următoarele confruntări din zona de sud a Moldovei, la Mărăşeşti şi Oituz, deoarece Mackensen nu a avut timp să-şi grupeze toate forţele pe noua direcţie de atac.
In timpul acestei bătălii, s-a realizat cel mai înalt ritm mediu zilnic de ofensivă din anul 1917 înregistrat pe teatrul de operațiuni european de partea aliată.
Victoria de la Mărăști a venit la timp pentru a reface moralul Armatei Române, care a eliberat şi primele sate ocupate de Puterile Centrale în 1916.
Aproape 5.000 de soldați români morți, răniți sau dispăruți au plătit pentru această victorie. După Mărăşti, au urmat victoriile românești de la Mărășești și Oituz, care au reprezentat temelia Marii Uniri din 1918.
Foto: Mausoleul de la Mărăşti. A fost ridicat pe locul unde s-a dat bătălia şi face parte, alături de alte obiective istorice, din Câmpul istoric de la Mărăşti (satul Mărăşti a fost distrus în întregime în timpul luptelor şi refăcut după război).
Principalele cauze ale înfrângerii armatelor germano- austro-ungare la Mărăști au fost identificate corect de arhiducele Iosif și prezentate în raportul său, după cum urmează:
„O admirabilă cooperare între artilerie, infanterie și aviație la străpungerea si pregătirea ei. Aviația a condus nesupărată tragerile artileriei.” „Pe punctele de trecere au acționat excelent aruncătoarele de mine.”
„Epuizarea trupelor (…) în retragere pe teren accidentat”
Armata româna „își schimba necontenit trupele din linia întâi, care erau duse de locuitorii din partea locului.”
Victoria de la Mărăşti a fost o adevărată capodoperă de artă militară şi a probat calităţile de comandant ale generalului Alexandru Averescu, care îşi nota în jurnalul său că:
„Poporul României moderne trebuie să-şi întipărească bine în suflet ziua de 11 iulie 1917, cînd în acea zi, pentru întîia dată, armata sa tînără, care-şi primise botezul de sînge numai cu 40 de ani înainte la Griviţa, înscrie în istoria sa prima victorie în adevăratul înţeles al cuvîntului, adică victorie ofensivă şi definitivă”.
„Pe aici nu se trece!”, deviza născuta pe câmpul de luptă al Mărăşeştilor, a intrat in istorie prin jertfa a peste 27 000 de români care au tinut piept atacurilor armatei germane în trei mari bătălii ale Primului Război Mondial, în iulie şi august 1917.
La 6/19 august 1917 a avut loc atacul general al trupelor Puterilor Centrale, marcând apogeul luptelor de la Mărăşeşti. Grupul de atac german condus de gen. von Morgen (format din 5 divizii de infanterie) a lovitul frontul dintre Panciu şi Mărăşeşti apărat de români.
Istoria consemneaza in doar cateva randuri, o fapta de vitejie romaneasca petrecuta în preajma pădurii Răzoare, in lupta ce s-a dus pentru cota 100, care domina campul de batalie şi asigura controlul ultimei terase spre Siret.
Aici s-a jertfit compania de mitraliere comandată de capitanul Grigore Ignat,care, rezistând până la ultimul om, a întârziat avansarea inamicului.
Pentru lichidarea inamicului, gen. Ion Popescu a organizat un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând trupele germane să se retragă cu mari pierderi.
Teodor Grigoriu s-a născut în 1896 la Cetate, în judeţul Dolj. A absolvit, în 1913, al Liceului „Carol I“ din Craiova.
În timpul războiului a avut gradul de sublocotenent în compania de mitraliori condusă de căpitanul Grigore Ignat, eroul de la Mărăşeşti.
În bătălia de la Răzoare-Mărăşeşti din 6 august 1917 tot efectivul de 180 de ostaşi a căzut eroic in lupta cu un inamic ssuperior numeric.
El a fost găsit de nemţi rănit grav la cap şi fără uniformă. Era însă încălţat în cizme şi au crezut că e ofiţer de-al lor. A fost operat imediat la Focşani şi trimis la un spital din Germania, la Stettin. Acolo s-a refăcut şi după o perioadă de amnezie s-a constatat că e român.
A fost trimis atunci într-un lagăr de prizonieri, din nord, din insula Strahlsund – Danholen si a fost repatriat la 5 iunie 1918, după pacea de la Buftea.
Numele său este trecut în dreapta intrării în Mausoleul Eroilor de la Mărăşeşti alături de al maiorului Grigore Ignat şi al soldatilor eroicei Companii de mitraliori.
Românii l-au crezut mort, nu au actualizat lista supraviețuitorilor și astfel el aparea printre cei trecuți la cele veșnice.
A dus o existenţă ştearsă, de funcţionar la Craiova.
În perioada comunistă a fost ignorat, pana cand pregătirile aniversării a 50 de ani de la luptele de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz l-au readus în atenţie.
A fost înaintat atunci la gradul de colonel, apoi de general, i s-au acordat onoruri şi a fost trecut în rezervă.
A fost decorat cu Virtutea Ostăşească clasa I, Steaua României clasa I şi alte ordine şi decoraţii românşti şi străine.A murit la Craiova, în anul 1974. Este Cetăţean de onoare al municipiului Craiova.
„Întru slava eroilor neamului” a fost ridicat un mare Mausoleu la Mărăşesti, cel mai impunator din ţară, şi au fost inaltate altele la Mărăşti şi Soveja, iar povestirile despre marile lor fapte de arme au intrat pentru totdeauna în conştiinţa românilor.
Căpitanul Ignat a fost decorat cu ordinul „ Mihai Viteazu” post mortem şi slăvit în înatul ordin de zi „pentru vitejia şi avântul cu care a luptat cu compania de mitraliere în lupta de la Mărăşeşti Răzoare, la 6 august 1917, unde aflându-se cu compania sa la centrul Diviziei 13, pe unde trupele germane au reuşit să pătrundă a rămas neclintit pe poziţie secerând valurile duşmane până la respingerea completă a vrăjmaşului, după care a fost gasit mort, cu eroica sa companie, aproape acoperit de trupurile inamicilor”
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
CER SI PAMANT ROMANESC 