CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

”OMUL NOU” CONSTRUCTOR AL COMUNISMULUI, VIITORUL DE AUR AL OMENIRII

Comuniştii români au acţionat după mo­delul sovietic şi pentru a crea așa zisul „om nou”, constructor a socialismului.

Consilierii bolşevici se găseau în toate mini­sterele. Se urmărea inocularea în mintea oamenilor, mai ales a tinerilor, a aşa-zisei misiuni istorice a clasei muncitoare, idee care reprezenta miezul în jurul căreia s-a derulat întreg fenomenul represiunii, scrie https://fericiticeiprigoniti.net/istoria-prigoanei

Comunismul era considerat ca fiind cea mai dreaptă dintre orânduirile sociale. El trebuia să for­meze binecunoscutul,  om nou, care urma să aibă rolul de a înlătura tot răul existent în lume, prin purifi­carea societăţii socialiste de elementele nocive.

Marea burghezie şi moşierime, aparţinând vechiului regim, purtau, în opinia noilor conducători, vina tuturor re­lelor din ţara noastră. Reprezentanţii lor nu ar fi făcut nimic bun pentru România. Avându-se în vedere acest lucru, a apărut ideea reeducării prin „spălarea creierelor” sau „robo­tizarea individului”. Orice legătură cu lumea occidentală era calificată drept atitudine duşmănoasă faţă de noul regim, fiind aspru pedepsită de justiţia populară.

În schimbul loialităţii faţă de noul regim, care se înfi­ripa sub protecţia cizmei sovietice, inginerii, economiştii, contabilii şi chiar unii foşti patroni de întreprinderi, sau fiii acestora, au fost acceptaţi în continuare la conducerea uzine­lor, fabricilor, şantierelor de construcţii, băncilor naţionali­zate prin actul de la 11 iunie 1948, deoarecc P.M.R, nu for­mase încă propriile cadre de specialitate. După ce nu au mai fost utili, comuniştii s-au debarasat imediat de ei, aruncându-i în închisorile Gulagului românesc, sub tot felul de vini, de cele mai multe ori imaginare.

Termenul de Gulag este de fapt un cuvânt rezultat prin unirea iniţialelor denumirii sovietice a Direcţiei Generale a Lagărelor, adică Glavnoe Upravlenie Lagerei, ce avea în subordine aproximativ 2500 de unităţi. În aceste lagăre se desfăşură o intensă şi sistematică acţiune de exterminare a adversarilor politici ori a celor care, într-un fel sau altul, au manifestat opoziţie faţă de regim.

De obicei, lagărele bolşe­vice erau situate în zone greu accesibile, cu temperaturi ex­trem de scăzute. Cele mai multe se găseau în Siberia, unde condiţiile de muncă erau epuizante, iar hrana abia asigura existenţa de zi cu zi.

Aleksandr Soljenițîn*, un supravieţuitor al regimului de exterminare din lagărele bol­şevice sovietice, a condamnat cu tărie crimele comise de autorităţile staliniste în celebrul roman documentar Arhipelagul Gulag, publicat mai întâi la Paris în 1973, apoi şi în U.R.S.S., un an după aceea.

Autorul supune atenţiei cititorului atât propria sa experienţă, cât şi mărturiile zguduitoare a circa 200 de victime ale gulagului sovietic.

Cartea i-a adus autorului Pre­miul Nobel pentru Literatură şi în acelaşi timp o extraordi­nară popularitate în ţară, dar mai ales în străinătate.

Publi­carea romanului a stârnit în acelaşi timp o reacţie foarte dură din partea K.G.B.-ului, deoarece erau dezvăluite opiniei pu­blice de pretutindeni metodele sale de exterminare. De aceea Aleksandr Soljeniţîn s-a văzut nevoit să accepte o anumită colaborare temporară cu puterea sovietică, fără compromi­suri esenţiale.

După preluarea conducerii Partidului Comunist al Uni­unii Sovietice de către Mihail Gorbaciov, în calitatea de secretar general, s-a instituit un regim reformator în anul 1986. Prin Glasnost şi Perestroika se fac tot mai auzite vo­cile foştilor deţinuţi politici, care îşi creează asociaţii pre­cum Memorial Vazvra Scenie.

Realităţile sovietice destul de dure au fost prezentate şi de români. Primul dintre ei, scriitorul de stânga Panait Istrati, a scris celebra lucrare Spovedania unui învins, o prezen­tare destul de obiectivă, care are la bază o călătorie de aproape doi ani întreprinsă de autor, în anii ’30, în „paradisul bolşevic”.

În toamna anului 1936, după ce şi-a satisfăcut serviciul militar la un regiment din Cetatea Albă, tânărul Dumitru Mircescu, atras de ideile comuniste, a trecut Nistrul înot, pentru a-şi găsi fericirea în Uniunea Sovietică.

El a ajuns mai întâi la Odessa, trecând de grănicerii români şi ruşi. N.K.D.V.-ul, considerându-l spion român, l-a deferit imediat justiţiei militare sovietice, care l-a condamnat la 10 ani de muncă silnică, deşi nu exista nici o probă concludentă împo­triva lui decât trecerea ilegală a frontierei.

Tânărul temerar a fost expediat împreună cu alţi condamnaţi în lagărul de la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. Condiţiile din acest lagăr al Gulagului sovietic erau dintre cele mai proaste: lucru as­pru în mină, temperaturi extrem de scăzute, foamete şi alte neajunsuri. A supravieţuit în mod miraculos şi a reuşit peste ani să aştearnă pe hârtie cele trăite şi văzute.

Tot la Vorkuta a ajuns şi părintele profesor basarabean Vasile Ţepordei **, deportat de sovietici în anul 1951, fiind socotit adversar al regimului comunist din Uniunea Sovietică.

Condiţiile de aici erau la fel de grele ca în anul 1936. Munca era epuizantă, hrana foarte proastă, condiţiile de locuit absolut primitive, temperaturi de – 30 °C şi chiar – 40°C.

El fusese acuzat că în perioada interbelică a desfaşurat o susţinută activitate anti-bolşevică, publicând articole incendiare în paginile publica­ţiilor Raza sau Gazeta Basarabiei.

În perioada de­tenţiei a suferit injurii, bătăi, torturi, înfometări, ameninţări cu moartea.

(Constantin I. Stan – Crucea reeducării)

NOTE

*Aleksandr Isaievici Soljeniţîn (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, RSFS Rusă – d. 3 august 2008, Moscova, Federaţia Rusă) a fost un romancier rus, activist şi dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi barbaria gulagurilor şi a lagărelor de muncă forţată din Uniunea Sovietică.

Soljenitin era căpitan de artilerie când a fost arestat,după ce i-a fost interceptată o scrisoare către un prieten în care îl critica pe Stalin. A fost condamnat la 8 ani de lagar de munca (Articolul 58). Vremelnic, rămâne langa Moscova intr-o saraska, inchisoare speciala in care savantii arestati erau pusi sa faca cercetare in folos sovietic. Din 1950, munceste in lagarele de reeducare din Karaganda. Sotia (Natalia Resetovskaia) divorteaza. Este chinuit de o tumoare malignă.

Deşi, de cele mai multe ori, scrierile sale au fost interzise, a reuşit să publice o serie de cărţi, dintre care cele mai cunoscute sunt: „Arhipelagul Gulag”, „O zi din viaţa lui Ivan Denisovici” sau „Pavilionul canceroşilor”.

„Pentru forţa etică cu care a continuat tradiţiile inalienabile ale literaturii ruseşti”, Soljeniţîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970.

A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbuşirea regimului comunist.

**Preotul român basarabean Vasile Țepordei s-a născut la 5 februarie 1908, în sudul Basarabiei. După ce a absolvit ca premiant Facultatea de Teologie din Chișinău, s-a dedicat învățământului, funcționând la licee de tradiție din oraș.

A editat și condus revistele „Raza” și „Basarabia” (foto) și a publicat mai multe cărți. În 1940, s-a refugiat la Bucureşti, reîntorcându-se la Chişinău în anul următor, pentru ca în 1944, sub amenințarea trupelor cotropitoare sovietice, să ia din nou calea pribegiei spre Bucureşti, unde avea să slujească în calitate de preot la Biserica Mărcuţa, după un scurt popas în Parohia Islaz.

Arestat în septembrie 1948, în 1949 judecat de un tribunal militar sovietic la Constanţa şi condamnat la 25 de ani muncă silnică; a executat 8 ani din ea în mai multe lagăre siberiene, ultimul fiind la Vorkuta, dincolo de Cercul Polar. Eliberat în 1956,[a fost reintegrat în preoţie, ca paroh în Islaz, județul Ilfov (1956-1966) şi la biserica „Mărcuţa” din Bucureşti (din 1966).

Deși a fost chinuit în Gulagul sovietic și persecutat mai bine de o jumătate de viață, Dumnezeu l-a ținut ca să scrie până în ultima clipă a vieții sale, la 94 de ani.

CONCEPTUL COMUNIST SOVIETIC AL ”OMULUI NOU”

Pentru unii lideri bolșevici forjarea omului nou era ceva asemănător cu transformarea oamenilor în mașini – maximal de productivi în muncă, deciși și organizați. Imaginea „mașinii” în raport cu omul era adeseori folosită în acea vreme.

Unul dintre ideologii bolșevici Nikolai Bukharin declara în acest sens: „Ne confruntăm cu problema prelucrării oamenilor și transformarea lor în astfel de mașini vii, care în toate acțiunile lor ar fi ghidate de noi principii, de o nouă ideologie proletară”.

Altă teorie a educării omului nou era promovată în anul 1922 de pedagogul sovietic Pavel Blonsky, inventatorul termenului „homotehnie” (человеководствo). Acesta spunea că „alături de fitotehnie și zootehnie, ar trebui să existe o știință omogenă cu ele – homotehnia”.

Într-un anumit sens, noua eră, era anilor 1930, a conturat linia către crearea științei de „creșterii a oamenilor”. În curând a devenit clar cine ar putea pretinde la rolul principalului „homotehnolog” al țării sovietice, care era nimeni altul decât liderul său, Iosif Stalin. Acesta sublinia în anul în 1934 că „oamenii ar trebui să fie crescuți cu grijă și atenție, la fel cum un grădinar crește un pom fructifer preferat”.

Construcția acestui centaur sociocultural, unui Homo Sovieticus original, a fost întreprinsă în cu seriozitate în URSS. Oamenii care și-au trăit cea mai mare parte a vieții în vremurile prerevoluționare păreau bolșevicilor un material de modelare mult mai puțin promițător decât copiii și adolescenții, schimbarea unui adult fiind mult mai dificilă decât a unui copil.

Pentru majoritatea revoluționarilor care au ajuns la putere, copilul părea un fel de tabula rasa, o bucată de lut, din care cu o anumită dexteritate era posibil să modelezi orice. 

După cum menționa Anatoli Lunaciarski, comisarul Educației Populare din URSS în anii 1920: „Un copil de vârstă preșcolară poate fi lipit, un copil de școală poate fi îndoit, un adolescent poate fi frânt, iar pe un adult doar mormântul îl îndreaptă”.

Sociologul rus Iurii Levada definește Homo Sovieticus ca un „om simplu sovietic” (popular „sovok”), care „este ca toți ceilalți”, impersonal, opus la tot ce este elitar şi original, „transparent” (adică accesibil pentru un control de „sus”), modest (primitiv) cu cerințe reduse la necesitățile de supraviețuire, făcut pentru totdeauna, impasibil la schimbări şi ușor de condus (de fapt supus mecanismului primitiv de conducere).

La rândul său, Andrei Sineavski a aprofundat și mai mult această natură contrafăcută și duplicitară a „omului nou”, considerând că „omul sovietic – este întotdeauna un criminal, potențial criminal sau unul care încă n-a fost prins. Din simplu considerent, că supraviețuirea în sistemul socialist era legată într-o formă sau alta cu încălcarea legilor, dacă desigur, nu vrei să ajungi ultimul mizerabil și să-ți construiești cariera printr-o ascensiune socială, în elita socialistă, pentru care nu există legi”. 

Tocmai acestui om nou, marginal, îi revenea rolul principal pe scena politică a statului sovietic, care în scurt timp urma să se înmulțească până a deveni majoritar şi important în rolul butaforic de purtător al „dictaturii proletariatului”.

Unul din instrumentele principale în această operă de modelare a omului nou, așa cum prevedea Lenin, a fost „revoluția culturală” sovietică, care presupunea un „salt gigantic de la înapoierea culturală a majorității populației țării la o înaltă alfabetizare generală şi crearea unei noi intelighenții numeroase, populare şi socialiste”.

Stalin a dezvoltat acest concept, revoluția culturală urmărind apariția intelighenției, care „nu a cunoscut jugul exploatării, care ura exploatatorii şi era gata să servească popoarele URSS cu încredere şi adevăr”.

În realitate, „revoluția culturală” sovietică a însemnat o teroare anti-intelectuală, însoțită de nimicirea fizică masivă a purtătorilor culturii europenizate în Rusia şi în celelalte republici sovietice, a elitei intelectuale şi artistice, a oamenilor educați în general, de suprimarea libertății individuale în creația intelectuală şi artistică, de statuarea a dogmatismului ideologic, constată https://moldova.europalibera.org.

Din istoria rusă şi mondială au fost excluse sute şi mii de personalități marcante, iar o mare parte a moștenirii culturale a popoarelor din URSS a fost scoasă din uz și interzisă.

Pentru zeci de decenii a devenit o normalitate „producerea” organizată regulată de către stat a marilor savanți, scriitori, pictori, a unor direcții de cercetare ştiinţifică şi a curentelor artistice.

Publicitate

24/05/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

În zorii zilei de 5 februarie 1953 s-a stins din viață, într-o celulă a închisorii Sighet, patriotul român Iuliu Maniu, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este YmEwOTQzMjExZTljZDJmNDZlMzliN2E2ZTZm.thumb_-600x338.jpg

5 februarie 1953. Cumplitul sfârşit al lui Iuliu Maniu…

În zorii zilei de 5 februarie 1953 se stingea, într-o celulă a închisorii Sighet, liderul opoziţiei democratice anticomuniste din România, Iuliu Maniu, preşedintele Partidului Naţional Ţărănesc.

Născut la 8 ianuarie 1873 la Şimleul Silvaniei, Iuliu Maniu (foto) şi-a făcut studiile superioare în drept la Budapesta şi Viena.

Între 1898 şi1915 a fost avocat al Mitropoliei Române Unite din Blaj, iar în 1906 devine deputat în colegiul Vinţul de Jos, comitatul Alba.

Va avea un aport important în evenimentele care au premergătoare unirii Ardealului cu Ţara, în 1918, participând ca delegat la adunarea de la Alba Iulia şi fiind ales preşedinte al Consiliului Dirigent, guvernul de tranziţie al Transilvaniei până la 4 aprilie 1920.
În 1926, Partidul Naţional Român din Ardeal, al cărui lider era, fuzionează cu Partidul Ţărănesc, Iuliu Maniu devenind preşedintele acestui partid, iar la 8 noiembrie 1928 devine preşedinte al Consiliului de Miniştri, PNŢ obţinând 77,7% din voturi.

În 1930 va avea un rol determinant în readucerea pe tronul României a lui Carol al II-lea, fapt pe care îl va regreta amarnic, ca urmare a politicii iresponsabile a acestui aventurier.
În noiembrie 1937, va iniţia un pact de colaborare electorală cu Partidul “Totul pentru Ţară” (legionarii) şi cu Partidul Liberal – George Brătianu, reuşind astfel să învingă Partidul Naţional Liberal aservit intereselor lui Carol al II-lea.

În 1938, Iuliu Maniu se manifestă ca ferm opozant faţă de suspendarea regimului democratic şi instaurarea unei dictaturi personale de către Carol al II-lea şi camarila sa. În mai 1938 va depune mărturie în procesul lui Corneliu Zelea Codreanu, făcându-i acestuia o caracterizare deosebită: “Urmărind personalitatea domniei sale, m-am convins că e de o sinceritate, de o consecvenţă şi de o onorabilitate care sunt foarte rare în viaţa noastră politică”.

Va manifesta opoziţie faţă de egimul dictatorial al lui Ion Antonescu. A jucat un rol important în evenimentele de la 23 august 1944, sperând că anglo-americanii nu vor abandona România în mâna sovieticilor, iluzie amarnică, plătită cu viaţa. Se va manifesta ca un ferm opozant al manevrelor comuniştilor de a instaura, la adăpostul ocupaţiei sovietice, un regim de tipul celui de la Kremlin. PNŢ devine principalul obstacol politic în calea comunizării României, în jurul lui Iuliu Maniu strângându-se toate forţele politice româneşti, inclusiv legionarii şi ofiţerii armatei române.

Comuniştii i-au reproşat lui Iuliu Maniu suportul politic şi moral acordat legionarilor de-a lungul timpului. Realitatea a fost că Iuliu Maniu, departe de a fi un adept sau susţinător al Mişcării Legionare, a nutrit sentimente de preţuire pentru întemeietorului acesteia şi a văzut în potenţialul numeric, organizatoric şi ideologic al acestei organizaţii un un aport semnificativ la lupta anticomunistă a poporului român.

El va justifica deschiderea faţă de militanţii Mişcării Legionare prin această declaraţie din ziarul Dreptatea, în septembrie 1944: 

“Sunt acum mai mult de doi ani de când câţiva membri autorizaţi ai Conducerii Mişcării Legionare mi-au adus la cunoştinţă decizia lor de a revizui orientările de politică internă şi externă a grupării lor. Ei au recunoscut că au ajuns la convingerea, datorită experienţei dictaturilor ce s-au succedat începând cu fostul rege Carol al doilea şi până în zilele noastre, că regimul dictatorial şi totalitar nu corespunde temperamentului poporului român şi că actualele evenimente sociale şi economice din România nu fac decât să întărească această opinie.

Aceste declaraţii ale conducătorilor Mişcării d-voastră erau dealtcum în acord cu declaraţia categorică ce mi-a făcut-o întemeietorul Mişcării, Corneliu Codreanu, cu ocazia penultimei întrevederi ce am avut-o cu el când mi-a spus ceea ce îl lega de Germania nu erau principiile naţional-socialiste, ci credinţa că în războiul mondial ce se va declanşa, Germania va ieşi învingătoare şi deci va trebui să existe în România o mişcare ce-ar putea servi de cadru protector pentru armonizarea intereselor ei cu exigenţele eventualului învingător.

Însă acum este clar că Germania va fi învinsă. Dictatura, starea de asediu şi cenzura au făcut imposibil ca aceste opinii ale conducerii D-voastră să poată fi exprimate, să poată fi public manifestate şi în consecinţă, a trebuit să suportaţi o atmosferă grea ce s-a creat în jurul D-voastră.”

În iulie 1947, PNŢ este scos în afara legii, iar Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi ceilalţi lideri sunt arestaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Iuliu Maniu avea 75 de ani la data arestării, şi va primi o condamnare de Maniu este condamnat la închisoare pe viaţă sub acuzaţia de înaltă trădare şi spionaj în favoarea anglo-americanilor. Sentinţa a fost dată în data de la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu fiind este încarcerat mai întâi în penitenciarul Galaţi, iar din august 1951, la Sighet.

Moare la 5 februarie 1953, grav bolnav şi lipsit de orice asistenţă medicală, fiind aruncat într-o groapă anonimă, motiv pentru care rămăşiţele sale pământeşti nu au putut fi identificate nici până astăzi.

Actul său de deces a fost eliberat abia în 1957, când un decret secret al stăpânirii comuniste reglementa eliberarea certificatelor pentru mii de decese survenite în închisorile şi lagărele de exterminare timp de 10 ani şi care nu erau consemnate în nici un fel în registrele de stare civilă.

SURSA: Muzeul Rezistenţei

07/02/2022 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: