CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

1918: Legiunea voluntarilor ardeleni apără Praga, sprijinind constituirea statului independent cehoslovac

 

 

 

 

În urmă cu  100 de ani, Imperiul Austro-Ungar era în plină disoluție. Ultimul împărat austro-ungar, Carol I, încerca să găsească o soluție pentru a-și salva tronul, însă a eșuat, fiind detronat atât din calitatea sa de împărat al Austriei, cât și din cea de rege al Ungariei și silit să plece în exil.

În Ungaria, puterea a fost preluată de bolșevici, care au proclamat Republica Sovietică Ungară.

O tentativă de revoluție bolșevică s-a produs și la Viena, dar a eșuat datorită celor 60.000 de soldați români reorganizați de Iuliu Maniu și comandați de generalul Ioan Boeriu, care fusese avansat în noiembrie 1918 la rangul de mareșal.

Românii au ocupat Viena, au restabilit ordinea și apoi au plecat spre țară. 

În același timp, românii au ocupat și Praga, capitala Cehiei unde se aflau atunci câteva mii de soldați români din armata austro-ungară, organizați într-o legiune condusă de căpitanul Silviu Alexandru.

Acesta se afla sub autoritatea  politică a lui  Iuliu Maniu și era ajutat de 20 de ofițeri și de 80 de subofițeri. Iuliu Maniu i-a cerut lui Silviu Alexandru să protejeze Comitetul Național Cehoslovac de încercările unor generali austrieci, care doreau să îi aresteze pe membrii Comitetului.

Pe atunci, Praga era un oraş care suferise o intensă colonizare germană. Austriecii doreau ca Praga, ba chiar întreaga Cehie, să rămână în componenţa Austriei, iar unii propuneau chiar formarea unei federaţii austriaco-ceheşti, însă liderii cehi au respins aceste propuneri.

La Praga în toamna anului 1918 s-au aflat Regimentul 2 Brașov (încartiruit în cazarma „Franz Joseph”), o parte a Regimentului 51 Cluj (cu o componentă românească mai mare de 50 %, și Regimentul 37 Oradea (încartiruit în cazarma „Albrechts”).

Pe data de 28 octombrie 1918 Consiliul Național Cehoslovac a proclamat independența cehilor, act asociat cu ocuparea principalelor instituții administrative și manifestații cu caracter național. În aceeași zi trupele românești concentrate în Praga au refuzat să tragă în manifestanții cehi[3] pentru a înăbuși demonstratiile de stradă.

Deoarece majoritatea unităților militare constituite din cehi și slovaci – la acea vreme erau angajate în luptă în alte zone ale imperiului și constituirea unei forțe armate naționale cehoslovace era doar începută, liderii cehoslovaci mizând pe spiritul de solidaritate al românilor, au apelat la sprijinul acestor forțe militare pentru a opune rezistență unor eventuale acțiuni cu caracter represiv, cu atât mai mult cu cât în oraș se găseau și regimentele 68 Szolnok (maghiar) și 73 Eger (german)..

De aceea, pentru că membrii Comitetului Național Cehoslovac nu dispuneau de trupe bine înarmate, legiunea românească a ocupat Praga aproape o lună, sub ordinele Comitetului, care a avut astfel răgazul să formeze o forță armată capabilă să asigure ordinea în capitală. 

 Pentru a-și individualiza soldații, la câteva zile de la constituirea legiunii, respectiv la 9 noiembrie 1918, comandamentul acesteia a dispus ca toți soldații, subofițerii și ofițerii să renunțe la vechile însemne imperiale și să poarte, în locul acestora, pe braț și pe chipiu o panglică tricoloră cu inscripția „Legiunea Română”.Organizarea și funcționarea Legiunii Române din Praga a decurs după riguroase norme militare. 

Conform ordinelor de zi, emise în perioada 4–24 noiembrie 1918, comandamentul legiunii române a luat o serie de măsuri pentru echiparea și înarmarea unităților militare românești, pentru instituirea ordinii și disciplinei în unități, pentru organizarea unei propagande active care să îi împiedice pe soldații români să intre în contact cu ideile propagate de revoluția bolșevică din Rusia, pentru crearea unor condiții acceptabile de igienă, precum și pentru asigurarea grabnică a asistenței militare.

De asemenea s-au depus eforturi enorme pentru localizarea, concentrarea, organizarea și încadrarea soldaților români, din fosta armata austro-ungară în cadrul legiunii române.Pentru îndeplinirea acestora, legiunea a fost împărțită în cinci companii la comanda cărora au fost numiți ofițeriși subofițeri competenți, apreciați și respectați de către soldați.

În paralel, respectând înțelegerea încheiată cu liderii Consiliului Național Cehoslovac, legionarii români și-au adus aportul la menținerea ordinii pe străzile orașului Praga, la sprijinirea acțiunilor desfășurate de Regimentul 28 ceh, la lucrările pentru întărirea și fortificarea cazărmilor militare din oraș, precum și a altor puncte importante ale orașului, pregătite pentru o eventuală intervenție. 

 

La rândul său, Consiliul Național Cehoslovac a pus la dispoziția legiunii române un spațiu pentru încărtiruirea unităților militare, precum și armament, alimente, medicamente și o soldă zilnică.

Conducerea Legiunii Române din Praga intenționa să acorde sprijin militar cehilor și pentru eliberarea Slovaciei, amenințată trupele maghiare, însă, în urma știrilor primite din Ardeal, privind convocarea Marii Adunări Naționale ce urma să se desfășoare la Alba-Iulia, s-a renunțat la acest plan, conducerea legiunii trecând la elaborarea unui plan de expediere a soldaților spre Transilvania.

După o lună, Legiunea Română care ocupase Praga pentru a menține ordinea, a predat administraţia publică în mâinile noilor autorităţi.

După aceste acţiuni, ostaşii români s-au întors în Transilvania.

Imagini pentru legiunea ardeleană la Praga 1918 photos

Românii apărând Praga. Fragmente din activitatea Legiunii Române din Praga …

 Spre sfârșitul lunii noiembrie a anului 1918, odată cu eșecul ultimelor încercări deredresare a monarhiei austro-ungare și a restabilirii ordinii în Praga, deoarece de pe front numai soseau soldați români, cei mai mulți fiind mobilizați pentru cauza națională în diverse organisme naționale, Legiunea Română din Praga și-a considerat misiunea încheiată.

Astfel,după o lună de activitate, la 24 noiembrie 1918, Legiunea Română din Praga își sistează activitatea, luând drumul Transilvaniei, după ce, în prealabil, la cererea comandei românești, Consiliul Național Cehoslovac a pus la dispoziția legiunii echipamentul și armamentul necesar, precum și o garnitură de tren. 

Pentru a nu întâmpina dificultăți pe drum și pentru a verifica posibilitatea întoarcerii prin Galiția, în prealabil, a fost trimisă o echipă de recunoaștere până la Cracovia, condusă de sublocotenentul Comșa.Rezultatul a fost însă nefavorabil, întrucât în Galiția izbucnise un adevărat război civil între ucrainieni și polonezi,linia ferată dintre Lemberg și Colomea fiind întreruptă.

Astfel, întrucât refuzul forurilor conducătoare maghiare a făcut ca traversarea Ungariei pe drumul cel mai scurt spreTransilvania să devină dificilă, s-a decis ca drumul de întoarcere să treacă prin Austria și Regatul Sârbo-Croato-Sloven, pentru a ajunge la timp pentru deschiderea Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia.

 La 25 noiembrie, în jurul orei 13, militarii români au fost îmbarcați în trenul special pregătit pentru ei, fiind însoțiți de o companie cehă și de muzică militară.Conform mărturiilor sublocotenentului Gavril Munteanu, în acel moment o „[…] mulțime de praghezi și-au luat rămas bun, în necontenite strigăte și urale și fâlfâiri de stegulețe și batiste”  iar din partea Consiliului Național Cehoslovac, ca semn al prețuirii, a fost înmânat legiunii române un drapel tricolor românesc, însoțit de suma de 150.000 de coroane menite să acopere cheltuielile de transport, precum și de o scrisoare de recomandare din partea acestuia pentru autoritățile sârbo-croato-slovene, pentru a înlesni călătoria legiunii române. 

Din sursele cercetate, rezultă că unitățile românești au fost comandate, pe perioada călătoriei, de către locotenentul Virgil Mircea, căpitanul Alexandru Simon și locotenentul Zeno Herbay, fiind reținuți în Praga pentru a rezolva ultimele probleme legate de predarea inventarului.

 După acest moment,majoritatea ofițerilor și soldaților români, foștii membri ai Legiunii Române din Praga s-au înrolat în gărzile naționale, în armata română din Transilvania, punându-se în slujba națiunii române, de acum liberă și unită.

Cehoslovacii și românii aveau să lupte împreună, câteva luni mai târziu, împotriva Republicii Sovietice Ungare, care dorea să păstreze administrația maghiară în Slovacia și în Transilvania.

Ofensiva Armatei Regale Române, însoțită de corpurile de voluntari ardeleni, au salvat tânăra armată cehoslovacă, ce se confrunta cu spectrul unei înfrângeri.In 1919, Armata Regală Română a cucerit Budapesta și a desființat republica sovietică ungară condusă de bolșevicul Kun Bela.  

 Legiunea Română din Praga, deși cu o existență efemeră, a reușit să-și îndeplinească scopul cu care a fost constituită,acela al concentrării, organizării și expedierii soldaților români spre Transilvania și punerea acestora în slujba mișcării naționale.

Activând într-o perioadă tulbure, marcată de puternice schimbări militare, politice și sociale, care au culminat cu destrămarea și prăbușire amonarhiei austro-ungare, Legiunea Română din Praga, prin unitățile sale, și-a adus contribuția la proclamarea independenței statului cehoslovac, precum și la apărarea acestuia, până la constituirea unei forțe armate proprii.

Recunoscând meritele legionarilor români, în anul 1935, autoritățile cehoslovace,  în prezența reprezentantului României, doctor Gheorghe Repede (fost membru al legiunii), prezent la Praga, au amplasat pe clădirea comandamentului militar o placă omagială pe care stau scrise următoarele cuvinte:

 „În această clădire s-a preluat imperiul cehoslovac, cu prețiosul concurs al soldaților români din armata poporului aliat”.

 

 

 

Surse:

 

https://www.academia.edu/19838505/Rom%C3%A2nii_ap%C3%A3r%C3%A2nd_Praga._Fragmente_din_activitatea_Legiunii_Rom%C3%A2ne_din_Praga_30_octombrie-24_noiembrie_1918_Romanians_defending_Prague._Fragments_from_the_activity_of_the_Romanian_Legion_of_Prague_October_30-November_24_1918_

https://www.rfi.ro/politica-101999-pagina-de-istorie-povestea-legiunii-romanesti-ocupat-praga

Publicitate

07/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Doi români pentru eternitate

 

 

 

 

 

    Foto: Generalul  Ioan Boeriu                            Omul politic Iuliu Maniu

          n.1859 – d.1949                                                  n.1873 – d.1953

 

Una dintre cele mai importante personalități din istoria românilor ardeleni a fost generalul Ioan Boeriu, un erou al Primului Război Mondial, decorat atât de împăratul austro-ungar Carol I, cât și de Regele Ferdinand I al României.

Numele său germanizat de administraţia imperială austriacă era: Johann Boeriu Freiherr von Polichna.

Născut la 10 octombrie 1859, în localitatea Vaida Recea, Comitatul Făgăraş, azi Recea, judeţul Braşov – decedat la  2 aprilie 1949, Sibiu, a fost Feldmarschalleutnant în Armata Austro-Ungariei, ridicat la rangul de baron, comandant de regiment, decorat cu Ordinul Maria Terezia, apoi general de corp de armată în România Mare.

Ioan Boeriu a fost la comanda trupelor românești care au ocupat în toamna anului 1918, Viena și Praga, iar în anul 1919 a fost comandantul trupelor de români ardeleni care au ocupat, alături de Armata Regală Română, Budapesta.

Tatăl său era militar de carieră. Părinții lui Ioan Boeriu ar fi vrut să îl facă preot, însă el s-a înscris la Școala de Cadeți de Infanterie din Sibiu, pe care a terminat-o cu calificativul „eminent”.

După ce a devenit ofițer în armata austro-ungară,  în anul 1914 a fost avansat colonel la comanda Regimentul 76 infanterie, care s-a distins în luptele contra armatei ruse, fiind artizanul victoriei austro-ungare de la Polichna, bătălie în care a fost grav rănit.

Rămas infirm,  a primit gradul de general, titlul de baron, Ordinul Maria Tereza și funcții de comandă în Ministerul de Război din Viena.

În 11 noiembrie 1918, împăratul Carol I al Austriei i-a oferit gradul de Feldmarschalleutnant.

Ioan Boeriu, împreună cu Iuliu Maniu, au preluat comanda celor 60.000 de soldați români din fosta armată imperială austro- ungară, care rămăseseră singura forță organizată din Viena și imprejurimi, necuprinsă de febra revoluției bolșevice.

După ce au depus jurământul de credință față de națiunea română, soldații lui Ioan Boeriu au ocupat Viena și Praga, au restaurat ordinea, au predat puterea celor în drept și apoi au plecat spre Transilvania unde au acționat pentru înfăptuirea Marii Uniri.

Consiliul Român al Militarilor din Viena, autointitulat Senatul Militar Român Central al Ofiţerilor şi Soldaţilor din Viena, s-a subordonat Consiliului Naţional Român Central  și se ocupa de toţi militarii transilvăneni, bănăţeni, bucovineni din Austro-Ungaria.

           

Trei generali români: Ioan Boeriu din Vaida- Recea, Făgăraş preşedintele senatului militar din Viena; Alexandru Hanzu din Cacova- Sibiului la Praga şi Dănilă Pop din Aciuţa- Hălmajului, Comitatul Arad, la Bratislava, au cerut celor 70 000 de militari români aflați sub comanda lor să depună faţă de Consiliului Național Central Român din Transilvania, condus Ştefan Ciceo Pop, următorul jurământ:

Jur credinţă naţiunii române şi supunere în toate Consiliului Naţional Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi în nici un caz şi sub nici o împrejurare. Aşa să-mi ajute Dumnezeu” . Cei trei generali au devenit secretari de stat ai  guvernului românesc.

Militarii români din Austro-Ungaria, care au depus  jurământul au văzut pentru prima dată atunci, tricolorul regal cu coroana regală şi s-au mirat mult pentru că ei nu cunoşteau decât tricolorul românesc din Ardeal, cu cele trei culori expuse pe verticală şi nu pe orizontală.   

 

 

 

Imagini pentru legiunea ardeleană la Praga 1918 photos

 

 

 

 

La 1 Decembrie 1918, Adunarea Națională de la Alba Iulia l-a numit pe Ioan Boeriu comandant al trupelor din subordinea Consiliului Dirigent al Transilvaniei, pe care le-a condus, alături de Armata Regală Română, împotriva armatei maghiare.

Ioan Boeriu a contribuit și  la eliberarea Budapestei de comuniști, în 1919. După desființarea Consiliului Dirigent, el a primit comanda Corpului VII de armată din Sibiu.

S-a pensionat în 1921, când a fost decorat cu Coroana României de Regele Unirii, Ferdinand I. Ioan Boeriu a fost și membru al Senatului României și s-a implicat în activitatea ASTRA. A murit la 90 de ani, în 1949, la Sibiu.

 

 

 

 

 

 

Foto: Trupele de români ardeleni aflate sub comanda Consiliul Naţional Român Central din Transilvania la 14 noiembrie 1918. Imagini de la sfinţirea Drapelului Tricolor la Viena.

În această perioadă sub coordonarea lui Iuliu Maniu, reprezentantul Consiliului Naţional Român de la Viena şi a generalului Ioan Boeriu, s-au desfăşurat o serie de acţiuni şi manifestări în favoarea unirii românilor într-un singur stat unitar naţional.

Cu această ocazie, la Viena s-a organizat şi o slujbă religioasă solemnă, de amploare, de sfinţire a primului drapel tricolor – albastru-galben- roşu al Consiliului Naţional Român Militar, moment deosebit care a fost imortalizat  de către fotograful albaiulian Samoilă Mârza, pe care sfârşitul primului război l-a găsit fotograf militar în armata austro-ungară la Trieste.

Fotografiile  respective, au rămas singurele „poze document” de la această acţiune importantă pentru istoria noastră naţională.

Întrucât rolul şi importanţa acțiunilor generalului Ioan Boeriu la Viena sunt mai puţin cunoscute, redăm în continuare un extras din lucrarea „Eroi uitaţi ai României Mari. Primul general român al Transilvaniei”, autor Camelia Oniciu (28.11.2014).

 

„Armata românilor din inima imperiului austro-ungar

… Sfârşitul războiului, din toamna anului 1918, l-a găsit pe generalul român în fruntea Senatului Militar Român din Viena, unde conducea Sfatul central al ofiţerilor şi soldaţilor români din Ardeal şi Bucovina. În Viena, Ioan Boeriu şi politicianul Iuliu Maniu au scris o importantă pagină de istorie, care a împiedicat instaurarea comunismului în capitala Austriei, aflată în pragul revoluţiei bolşevice.

Armata austro-ungară era la un pas de dezmembrare, în urma unui val uriaş de dezertări. Întreaga Vienă era în haos, greva generală, provocată de bolşevici, cuprinsese şi autorităţile, inclusiv armata şi poliţia, iar populaţia era înspăimântată de violenţe, violuri şi tâlhării.

În aceste momente apocaliptice, Maniu şi Boeriu s-au prezentat în audienţă la Ministerul de Război, la generalul von Straeger Steiger, şi au cerut să li se dea putere deplină pentru restabilirea ordinii. Au solicitat şi li s-a acordat conducerea cazărmilor Carol şi Ferdinand, unităţi militare în care luptau mulţi români.

Cei doi lideri au format o adevărată armată naţională românească, ce dispunea de 60.000 de soldaţi în Viena şi în împrejurimi. Plus alţi 100.000, răspândiţi în tot imperiul.

A alungat comunismul din trei ţări

Militarii români din armata austriacă au fost organizaţi sub conducerea unui stat-major comandat de baronul Ioan Boeriu, care a instalat comandamentul chiar într-o aripă a Ministerului de Război din Viena.

Senatul românilor a fost autoritatea care a condus Viena timp de 55 de zile, până când autorităţile austriece au reuşit să recapete controlul asupra capitalei și a țării.

Astfel, unităţile comandate de Boeriu au scăpat capitala austriacă de un dezastru imens: instaurarea republicii bolşevice. Soldaţii români au impresionat prin disciplină şi prin vitejie. Dacă nu ar fi fost românii, Austria ar fi riscat să aibă soarta Ungariei.

 Regimentele cezaro- crăieşti, formate cu  români din Viena, respectiv R. 64 I. Orăştie şi R 31 I. din Sibiu, comandate tot de generalul Ioan Boeriu au reinstalat ordinea şi liniştea în oraş. În acele zile pe străzile şi bulevardele Vienei au mărşăluit militarii ardeleni şi au răsunat marşurile militare şi cântecele româneşti: Deşteaptă-te române, Balada Iancului (Strigă Bărnuţ din Sibiu/ Că Ardealul nu-i pustiu..), Doamne ocroteşte-i pe români, La Arme şi Ardealul ne cheamă.

 Se poate spune că generalul Ioan Boeriu și  militarii români din Ardeal a ocupat Viena,în noiembrie 1918, instaurând ordinea grav amenințată de trupele austriece bolșevizate. 

Distrugătorul regimurilor comuniste , Ioan Boeriu, a restaurat pacea şi ordinea şi în Praga, alături de Iuliu Maniu care a avut şi el un rol important, organizând într-o Legiune Românească miile de români staţionaţi în Praga şi proveniţi din Cluj, Braşov şi Oradea.

Timp de 20 de zile, Legiunea Românească a ocupat Praga, a menținut ordinea, după care a predat administraţia publică în mâinile noilor autorităţi. După aceste acţiuni de răsunet, ostaşii români care luptaseră sub steag străin, în frunte cu Boeriu, s-au întors în Transilvania.”

 

 

 

 

 

 

Viena, 14 noiembrie 1918. Imagini de la ceremonia sfințirii drapelului Consiliului Național Român Militar

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://www.rfi.ro/cultura-98388-pagina-de-istorie-generalul-ioan-boeriu-romanul-ocupat-viena-praga-budapesta

https://www.dacoromania-alba.ro/ec. Ioan STRĂJAN

 

http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/senatul-militar-roman-central-din-viena 

 

http://www.wikiwand.com/ro/Legiunea_Rom%C3%A2n%C4%83_din_Praga

 

 

 

 

 

Bibliografie selectivă:

 

 

  1. Ioan-Aurel Pop, coordonator, Istoria Transilvaniei, vol. III, ediția a II-a, 2016, Academia Română-Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, pag. 467-475;609-647, autor Vasile Vesa.

  2. Florin Constantiniu, O istorie sinceră a poporului român, editura Univers Enciclopedic, 1997, București, pag. 295-313.

  3. Glenn E. Torrey, România în Primul Război Mondial, editura Meteor Publishing, 2014, pag. 340-355.

  4. Ilie Hanzu, ,, Luptele de la Orlat și Cacova Sibiului” , editura Salgo, Sibiu 2017, pag. 165-201.

  5. Istoria Militară a Poporului Român, cursuri de uz intern editate de Academia Militară, 1982.

14/04/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SATE BASARABENE CARE AU PURTAT NUMELE EROILOR MARII UNIRI

Biserica din Bârnova în care este îngropat Ion Inculeţ

Biserica din Bârnova în care este îngropat Ion Inculeţ

Pentru contribuţia de excepţie la unificarea Basarabiei cu România, prin votarea Actului Unirii din 27 martie 1918, dar şi pentru susţinerea populaţiei din unele localităţi, numele a câţiva fruntaşi ai Sfatului Ţării a fost acordat unor sate basarabene. Printre cei care s-au învrednicit de această onoare au fost Ion Inculeţ, Ion Pelivan, Anton Crihan, Vasile Ţanţu. Numele lui Pan Halippa îl poartă o mahala din comuna Ulmu, r-nul Ialoveni. 

Mai jos, vă propunem o scurtă incursiune istorică.

Satul Inculeţ
 
Ion Inculeţ s-a născut pe 5 mai 1884, în comuna Răzeni, judeţul Chişinău. A fost preşedinte al Sfatului Ţării. La 27 martie 1918 votează pentru unirea Basarabiei cu România. Ulterior a deţinut funcţii dintre cele mai înalte în Guvernul de la Bucureşti. A decedat la 19 noiembrie 1940 la Bucureşti şi este înmormântat la Biserica din comuna Bârnova, jud. Iaşi.

Nu am consemnat o dată certă a apariţiei satului cu această denumire. Aflăm despre el la prima reformă administrativă a Regatului României din 1925, când satul Inculeţ figurează în componenţa comunei Cişmea, judeţul Orhei, comună în care mai intra localitatea Ocniţa-Ţărani. Pe parcursul celor 22 de ani în care Basarabia s-a aflat în componenţa României (1918-1940) satul a mai făcut parte din comunele Ciocâlteni (1929-1931) şi Cucuruzeni (1931-1940). Şi-a păstrat denumirea de Inculeţ până în anul 1946, când autorităţile sovietice au decis că ea „nu mai corespunde realităţilor socialiste”. Astfel, la 25 septembrie 1946, Comitetul executiv al Sovietului de deputaţi al raionului Chiperceni aprobă „decizia adunării generale” a locuitorilor satului Inculeţ din 23 august acelaşi an, prin care aceştia rugau administraţia raională să schimbe denumirea satului. Solicitarea a fost aprobată de către Comitetul executiv al judeţului Orhei, la 26 noiembrie 1946, iar la 10 aprilie 1947 Prezidiul Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti a emis decretul prin care satul Inculeţ a devenit Ustia. La proiectul de decret se anexa o notă informativă în care se spunea că „denumirea satului Inculeţ a fost dată de români, în cinstea miniştrilor-trădători ai poporului moldovenesc”.


Extras din procesul-verbal privind schimbarea denumirii satului Inculeţ în Ustia, 26 septembrie 1946

Mişcarea de eliberare naţională de la sfârşitul anilor ’80 ai secolului trecut a repus în discuţie necesitatea revenirii localităţii la denumirea de până la 1940. Astfel, satul Ustia devine din nou Inculeţ, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut. După reforma administrativă din 1998 este inclus în judeţul Orhei, comuna Cucuruzeni. Actualmente, în baza reformei administrative din anul 2001, localitatea ce poartă numele Inculeţ se află în comuna Zorile, acelaşi raion.

Satul Crihan(a)

Anton Crihan s-a născut pe 10 iulie 1893, la Sângerei, judeţul Bălţi, şi a fost unul dintre fruntaşii Sfatului Ţării, raportor al Legii privind reforma agrară din anul 1918. La 27 martie 1918 a votat unirea Basarabiei cu România. A fost deputat în Parlamentul României de mai multe ori. A decedat la 9 decembrie 1993, la Saint Louis, Statele Unite ale Americii. Este înmormântat în Cimitirul Central din Chişinău.


Profesorul, scriitorul şi omul poltici Anton Crihan

Localitatea Crihana este trecută în registrele oficiale după 1924. Fiind o localitate mică, a făcut parte din comunele Ciocâlteni (1929-1931) şi Cucuruzeni (1931-1940). Denumirea satului a fost schimbată tot în 1946. Instigaţi de regimul comunist, membrii Consiliului raional Chiperceni, în şedinţa din 25 septembrie 1946, au examinat hotărârea „adunării generale a locuitorilor” satului Crihana din 23 august 1946 (adunarea a avut loc în aceeaşi zi cu cea din s. Inculeţ) privind schimbarea denumirii satului în Novosiolovca. Consiliul judeţean Orhei, la 21 noiembrie 1946, a aprobat schimbarea denumirii. Procedura s-a încheiat la 26 ianuarie 1948 prin semnarea de către Feodor Brovko, preşedintele Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti, a unui decret în acest sens.


Extras din procesul-verbal privind schimbarea denumirii satului Crihana în Novosiolovca, 25 septembrie 1946

Nota explicativă este identică celei ce se referă la satul Inculeţ: „Denumirea satului a fost atribuită de români, în cinstea miniştrilor-trădători ai poporului moldovenesc”. După 1990 s-a revenit la denumirea de Crihan(a). La reforma administrativă din anul 2001, localitatea a devenit centru de comună şi actualmente are în componenţa sa satele Cucuruzenii de Sus şi Sirota.

Satul Pelivan

Ion Pelivan s-a născut pe 1 aprilie 1876, în comuna Răzeni, judeţul Chişinău. A fost unul dintre cei mai de vază reprezentanţi ai mişcării de renaştere naţională din Basarabia de la începutul sec. al XX-lea. La 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România. A fost ministru al Justiţiei în Guvernul Petre Cazacu, deputat, senator şi trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar (ambasador) al României pe lângă Guvernul R. Letone. A decedat la 25 ianuarie 1954, la închisoarea Sighet.

Apariţia satului Pelivan se datorează unei calamităţi naturale. Astfel, în urma inundaţilor din 4-5 aprilie 1932, provocate de topirea bruscă a zăpezilor, vatra satului Mitoc din judeţul Orhei, aflată în valea râului Răut, a fost inundată şi acoperită cu apă. Peste 300 de familii au rămas fără case. Ion Pelivan, trimis pentru a ajuta sinistraţii, a insistat ca „Ferma-model Orhei”, ce aparţinea statului, să cedeze 60 de hectare pentru reaşezarea unei noi localităţi. Odată cu transferarea, localnicii au denumit satul în cinstea salvatorului lor – Pelivan. La început, denumirea localităţii Pelivan nu a fost consemnată oficial. Ea nu era trecută în inventarele/cadastrele guvernamentale, fiind considerată o mahala a vetrei satului Mitoc, ceea ce nu i-a împiedicat pe locuitorii satului să o numească tot timpul Pelivan. Am găsit totuşi o menţiune oficială la 1940.


Ancheta deputatului Ion Pelivan

În perioada sovietică, localitatea a purtat denumirea de Mitocul Nou, trecând de mai multe ori dintr-un soviet sătesc în altul. Însă urmaşii celor pe care Ion Pelivan i-a salvat de la inundaţie nu au uitat fapta lui. Pe 14 decembrie 1990, adunarea generală a satului a decis revenirea la denumirea de Pelivan. Modificarea a fost confirmată la 22 ianuarie 1992 de Parlamentul R. Moldova care a aprobat decizia sătenilor. Comuna Pelivan are peste 1.200 de gospodării şi peste 4.000 de locuitori. Gimnaziul din localitate poartă numele lui Ion Pelivan.


Satul Vasile Ţanţu

Vasile Ţanţu s-a născut în anul 1883, în comuna Horodişte, judeţul Chişinău. A fost preşedinte al Biroului de organizare a Sfatului Ţării. La 27 martie 1918 a votat pentru unirea Basarabiei cu România. A deţinut şi funcţia de preşedinte al Blocului Moldovenesc din Sfatul Ţării, iar ulterior pe cea de prefect al judeţului Chişinău. A decedat la 10 ianuarie 1937, la Chişinău. Este înmormântat la Cimitirul Central din Chişinău.

Din paginile revistei „Moldova de la Nistru”, din 1919, aflăm ca a existat şi un sat care a purtat numele lui Vasile Ţanţu. Astfel, aici este plasată o fotografie a unui grup de ţărani întruniţi undeva în câmp, dedesubtul căreia este scris: „Locuitorii din satele Boldureşti şi Nisporeni la botezul satului „V. Ţanţu”, 1919, judeţul Chişinău”.

 

Alte detalii care ar confirma informaţia lipsesc: de exemplu, locul amplasării, data botezului satului etc. Nici actele oficiale şi nici reformele administrative nu au consfinţit denumirea noii localităţi cu numele deputatului. Însă, din denumirile de sate amintite în contextul botezului deducem că satul Vasile Ţanţu s-a aflat în imediata apropiere a localităţilor Nisporeni şi Boldureşti. Mai ţine minte cineva această localitate şi cum a dispărut?

Mahalaua Halippa

Pan Halippa s-a născut pe 1 iulie 1883, în comuna Cubolta, judeţul Soroca. A fost vicepreşedinte, apoi preşedinte al Sfatului Ţării. La 27 martie 1918 votează pentru unirea Basarabiei cu România, iar la 27 noiembrie acelaşi an, sub preşedinţia sa, Sfatul Ţării renunţă la condiţiile unirii stabilite în Declaraţia din 27 martie 1918. Ulterior a fost ministru, deputat şi senator. Regimul sovietic l-a condamnat la 25 de ani de gulag. A decedat la 30 aprilie 1937, la Bucureşti, şi este înmormântat la Cimitirul Mănăstirii Cernica de lângă Bucureşti.
Denumirea Halippa se referă la o parte – o mahala – a actualei comune Ulmu, raionul Ialoveni. În urma reformei agrare din anii 1919-1924 din Basarabia, satul Ulmu s-a dezvoltat şi, în lipsă de pământuri ale obştii, a trecut râul Botna şi s-a extins pe pământurile lui Pan Halippa, primite în anul 1928 de la Guvernul României.

 


Mahalaua Pan Halippa din satul Ulmu, r-nul IaloveniStrada Pan Halippa din satul Ulmu, r-nul Ialoveni

Halippa a cedat aceste pământuri ale sale celor care nu aveau loc de case. Atunci şi actualmente, cei ce locuiesc în mahalaua respectivă, întrebaţi fiind unde se află casa lor răspund: „La Halippa”. Denumirea s-a înrădăcinat în toponimele satului. Ulmenii şi-au exprimat recunoştinţa şi prin numirea străzii principale a mahalalei în cinstea lui Pan Halippa.


Adevăraţi eroi naţionali

Popularitatea de care s-a bucurat Sfatul Ţării pe tot parcursul perioadei interbelice a fost legată atât de istoricul Act al Unirii Basarabiei cu România, votat la 27 martie 1918, cât şi de numele celor care au alcătuit organul reprezentativ al Basarabiei din anii 1917-1918. Prin fapta săvârşită, deputaţii Sfatului Ţării deveniseră adevăraţi eroi naţionali. Nimeni nu putea concura, după popularitate, cu cei care au readus Basarabia la trupul Ţării, de unde a fost răpită în anul 1812, şi au pus temeliile României Mari.

Imediat după Unire, numele mai multor deputaţi au apărut în denumirile de străzi, instituţii de învăţământ, societăţi culturale, cooperative. Cu numele unor fruntaşi ai legislativului basarabean au fost botezate şi câteva sate, de acest merit bucurându-se Ion Inculeţ, Anton Crihan, Ion Pelivan şi Vasile Ţanţu. Numele lui Pan Halippa a fost acordat unei mahalale din comuna Ulmu, jud. Lăpuşna, situată nu departe de Chişinău. Satele respective şi-au menţinut denumirea pe toată perioada românească, dar regimul comunist, instaurat după reocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, a intervenit şi aici, denaturând brutal adevărul.

Mihai Taşcă, dr. în drept

Sursa: Ziarul Timpul md.

25/03/2011 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: