CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cea mai mare catastrofă epidemică din istoria României

 

 

 

 

Tifosul exantematic este responsabil de cea mai mare catastrofă epidemică din România.

  Tifosul, o boală infecţioasă, transmisă de păduchi, a cărei denumire vine din grecescul „typhos” (ameţit), termen care descrie felul în care ajungeau să se simtă cei cuprinşi de molimă, mai este cunoscută ca şi „boala tranşeelor“, pentru faptul că a fost asociată zonelor de conflict armat.

Soldaţii români care au luptat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) au avut de suferit de pe urma acestei boli. La fel şi ostaşii noştri din Primul Război Mondial. Cruntul an 1916, când armata română a fost  nevoită să se retragă în Moldova s-a încheiat cu mii de morţi, din caza penuriei de hrană, apă potabilă şi medicamente, care a dus declanşarea epidemiei de tifos şi a febrei recurente.

Acum 100 de ani, cea mai gravă epidemie din istoria României: 300.000 de oameni au murit de tifos exantematic

Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 din Europa de Est și Uniunea Sovietică a reprezentat pentru România cea mai mare epidemie din istoria sa. Valul îmbolnăvirilor a pornit din Regatul Serbiei în 1914, a ajuns în Europa de Est și pe teritoriul fostului Imperiu Rus până în 1922, lăsând în urmă, numai în Rusia, între 2,5 și 3 milioane de morți.

Epidemia a ucis în Regatul României 300.000 de oameni. Numărului i se alătură victimele din Basarabia, Bucovina și Transilvania. Printre cei răpuși de tifos exantematic pe câmpul de luptă în perioada de evoluție a epidemiei se numără aproape 350 de medici, adică o cincime din corpul medical și 1.000 de sanitari români, 4 medici francezi și un număr mare de infirmiere din Misiunea Militară Franceză.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în București au fost semnalate cazuri de tifos chiar înainte de Războiul de Independență mai ales în penitenciare, unde reprezenta principala boală.

În timpul asediului Vidinului, a izbucnit prima epidemie de tifos, principalii transmițători ai bolii fiind refugiații bulgari și prizonierii turci.

Cazurile au continuat să apară printre cei care trăiau în mizerie sau munceau în condiții insalubre – vagabonzii, nomazii, servitorii din Oltenia aflați în serviciul precupeților, vizitiii angajați de serviciului municipal de curățire a străzilor.

 

 

Doctorul Ioan Cantacuzino

 

 

În 1906 tifosul a fost evidențiat doar în București și împrejurimi, dar în 1911 a apărut în patru județe, dintre care trei din Muntenia și unul din sudul Moldovei.

În 1915 deja în patru județe din Moldova au fost semnalate cazuri, precum și în patru județe din Oltenia și unul din Muntenia, alături de cele două județe din Cadrilater.

Conform doctorului Ioan Cantacuzino, un prim focar de tifos cu 5 cazuri a apărut în cadrul aceleiași familii dintr-un sat dobrogean, posibil aflat în relație cu trupele ruse din zonă sau cu afluxul de bulgari veniți pe ascuns de peste graniță. Odată cu evacuarea militară a capului de pod de la Silistra, s-a luat decizia de a fi retrași și ostaticii bulgari și turci, iar membrii populației turco-bulgare au continuat să fie evacuați ca suspecți, din Dobrogea.

La începutul lunii septembrie 1916 au fost semnalate cazuri de tifos la Galați printre răniții ruși și sârbi.

Pe 19 septembrie 1916 au apărut primele cazuri ale bolii în rândurile trupelor militare din Galați și, curând, au apărut cazuri și în rândurile militarilor care luptau în Dobrogea, iar după 28 septembrie și în rândul civililor.

În timp de război când stresul, lipsa de igienă, alimentația deficitară și imposibilitatea de a schimba hainele, extinderea bolii a fost greu de evitat.

Epuizate, prost hrănite și prost îmbrăcate, retrăgându-se prin frig, cu condiții de cantonament extem de dificile, care nu permiteau îngrijirea corporală, lipsa posibilităților de aprovizionare, lipsa în cadrul populațieie civile a medicilor, precum și imposibilitatea izolării bolnavilor au constituit un mediu propice pentru răspândirea bolii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Epidemia a intrat în faza acută începând cu ianuarie 1917, după finalizarea retragerii armatei și a refugiaților în Moldova, iar faza de maxima virulență s-a suprapus primelor luni ale anului 1917.

În prima jumătate a lunii ianuarie 1917, în registrele infirmeriilor regimentare au apărut din ce în ce mai des diagnostice precum „gripă infecțioasă” sau „stare tifică gravă”, în realitate fiind cazuri de tifos exantematic. De abia în a doua jumătate a lunii ianuarie, existența epidemiei a fost recunoscută oficial.

 

 

 

 

 

 

 

Vârful epidemiei a fost atins în cursul lunii martie 1917, când mortalitatea a fost peste 30%. La sfârșitul lunii mai 1917 morbiditatea și mortalitatea scăzuseră semnificativ, astfel că doctorul Ioan Cantacuzino a declarat că epidemia fusese practic stinsă, fiind semnalate numai câteva cazuri izolate în luna iulie.

Combaterea bolii și îngrijirea bolnavilor au beneficiat de patronajul moral, material și personal al Reginei Maria care, fără a cunoaște „teama și scârba de molimă”, după cum consemna Constantin Argetoianu, și „cu un dispreț desăvârșit de pericol” nu s-a temut să se arate exact acolo unde epidemia era mai violentă.

Sacrificiul sanitarilor militari români în lupta pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic din primele luni ale anului 1917 a fost răsplătit de societatea românească interbelică, pe 9 iunie 1932 când la București a fost dezvelit un monument închinat „Eroilor sanitari”, iar pentru activitatea sa desfășurată la conducerea Directoratului Sănătății Publice, Iuliu Hațieganu l-a denumit pe doctorul Ioan Cantacuzino „medicul curant al întregii națiuni române, consemnează http://dosaresecrete.blogspot.com/2020/02/acum-100-de-ani-cea-mai-grava-epidemie  

 

 

 

 

 

Publicitate

01/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Epidemia de coronavirus și inexplicabila repetare a pandemiilor la fiecare 100 de ani

 

 

 

 

Epidemia care lovește la 100 de ani – coincidență sau mână criminală?

 

 

 

 

Panica pune încet-încet stăpânire pe întreaga lume pe măsură ce bilanțul epidemiei de coronavirus din China se agravează. La ora actuală sunt mii de cazuri la nivel mondial răspâ ndite nu doar în China și Asia, dar  și pe alte continente.

Ceea ce pare și mai ciudat, este că practic la fiecare 100 de ani omenirea este confruntată cu pandemii catastrofale, iar numărul victimelor din ce în ce mai mare.

Astfel, în timp ce organizațiile internaționale se codesc să declare o pandemie, oamenii și-au adus aminte că acum 100 de ani, în 1920, lumea se confrunta cu apogeul unei epidemii de gripă spaniolă,  care debutase în 1918.

A fost un dezastru greu de imaginat – 500 milioane infectați la nivel mondial, iar stimările privind numărul morților merg de la 50 la 100 de milioane de oameni.

La 1820 lumea se lupta cu o epidemie de holeră, care a decimat Asia  și a ajuns până în Europa și al cărei bilanț catastrofal nu a putut fi niciodată stabilit. Ne putem face doar o idee despre mortalitatea ridicată a epidemiei dacă ținem cont că numai în Bangkok, în Tailanda,  au murit 30.000 de oameni.

La 1720, epidemia de ciumă bubonică din Europa a distrus populația orașului francez Marseille, provocând moartea a 50.000 deoameni  în oraș și încă 50.000 în ținuturile învecinate.

 La începutul anilor 1600, epidemia de tuberculoza, cunoscuta sub denumirea de Marea Ciuma Alba, a devastat populația europeana timp de aproximativ 200 de ani, ucigând fiecare al saptelea purtator. Mai tarziu, tuberculoza a devenit o problema constanta in cadrul coloniilor din America. Chiar si spre sfarsitul secolului XIX, 10% din totalul deceselor erau cauzate de tuberculoză.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este prea devreme să spunem ce ne așteaptă de la actuala epidemie, dar perspectivele sunt înspăimântătoare. Potrivit specialiștilor, rata mortalității în cazul infecției cu coronavirus este de 15%, mult mai mult decât alte infecții similare, în care mortalitatea este de doar 3%.
La fel de grav este faptul că specialiștii chinezi au anunțat că boala se poate transmite încă din perioada de incubație, cu mult înainte ca purtătorul să dea semne de boală.

Această posibilitate face ca toate măsurile de control luate pe glob să fie inutile. Controalele de pe aeroporturi nu servesc la nimic dacă un pasager purtător de coronavirus se prezeintă perfect sănătos, fără febră, fără măcar să strănute. Este foarte posibil ca oamenii aceștia să umble o săptămână sau două printr-un oraș european, împrăștiind coronavirusul în stânga și-n dreapta.

Am putea crede că este un mod prin care planeta mai reduce din populație, dar la fel de bine ne putem întreba dacă nu este vorba de forțe obscure care încearcă același lucru.

Tot mai multă lume vorbește de o armă biologică, de un virus scăpat din laborator sau pur și simplu un virus plantat discret – nu întâmplător în China, o țară care deranjează prin puterea economică.

Iar efectele se văd, coronavirusul nu a lovit puternic doar populația, ci și economia Chinei, scrie https://bpnews.ro/ /epidemia-care-loveste-la-100-de-ani-coincidenta-sau-mana-criminala/

22/02/2020 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Alarma in Europa datorata „sindromului nasului alb”

Un rezumat al articolului „Europa: allarme Sindrome del naso bianco

 

O noua epidemie responsabila de moartea unui milion de lilieci in Statele Unite, a inceput sa se raspandeasca  si printre liliecii  din Franta.

Peste 20% dintre aceste  mamifere sunt  amenintata de aparitia acestei noi  boli, Sindromul nasului alb (white-nose syndrome) . Intr-un articol publicat in revista de specialitate „Emerging Infectious Diseases”, cercetatori de la Colegiul Universitar din Dublin, Irlanda, de la Institutul Pasteur din Paris, Franta si cei din grupul de cercetare Chirotteri d’Aquitania, au confirmat faptul ca maladia a ajuns si in Europa, detectata fiind in Franta.

Liliecii afectati de acest sindrom au o ciuperca alba care le creste pe bot (de unde si denumirea maladiei), pe spinare si pe aripi. Nu este clar insa daca ciuperca in chestiune este cauza bolii sau ii afecteaza pe cei deja bolnavi si slabiti. Ceea ce este sigur este ca animalele ies din letargie cu mult inainte de venirea primaverii, isi consuma prematur rezervele de grasime si apoi mor de foame. Ciuperca incriminata, identificata recent, este „Geomyces destructans”, o noua specie foarte asemanatoare cu „G. pannorum” si este  patogena  pentru fiinta umana.

Este o ciuperca careia ii place frigul si nu traieste la temperaturi mai mari de 20 de grade, atacand liliecii aflati in hibernare cand acestora li se incetineste metabolismul si le scade temperatura corporala.
Pe intreg globul, liliecii au un rol ecologic crucial in controlul populatiilor de insecte, polenizarea plantelor si dispersarea de seminte. Reducerea  masiva a numarului acestora ar putea avea consecinte grave, mai ales datorita pierderii ireversibile  a biodiversitatii mamiferelor, si disparitiei  unor ecosisteme din cauza proliferarii necontrolata a insectelor daunatoare pentru pentru oameni si pentru culturile agricole..

Sursa: Galileo

05/03/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: