CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Romanii vechi. Istoria Noastra și Valahii sud-dunareni

 

 

Simona Motoroiu, Recenzie asupra “Românii Peninsulei Balcanice”, Mihai Eminescu, Opere complete, X, p. 123-125

 

 

 

 

 

Pentru a înţelege semnificaţiile articolului Românii Peninsulei Balcanice este necesar să-l plasăm în contextul istoric în care a fost scris. În vara anului 1878, în acelaşi timp cu desfăşurarea Congresului de la Berlin, lui Eminescu îi este încredinţată traducerea din limba germană a primului volum, din cele cinci, ale tratatului lui Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente din istoria românilor.

Interesul deja existent pentru situaţia românităţii de la sudul Dunării se amplifică mai ales datorită faptului că în cadrul Congresului de la Berlin nu se aduce în discuţie situaţia românilor transdanubieni.

Iată ce spune Eminescu: „Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles. “Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor. […] Numai noi, cu maniera noastră de a vedea, sântem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar şi pentru cei de un neam cu noi…” (p. 123).

Lipsa legăturilor dintre românii din jurul graniţelor şi românii din interiorul graniţelor statutui devine o problemă de interes major pentru Eminescu, care îi va dedica o parte din articolele sale. Marele poet se va angaja în timp într-o amplă campanie de presă în scopul de a prezenta soarta conaţionalilor noştri atât opiniei publice, cât şi conducătorilor statului român, care neglijează, intenţionat sau nu, preocuparea pentru soarta acestora.

Oprindu-se asupra cazului românilor de la sud de Dunăre (cărora le va mai dedica un articol în 1880 intitulat La 4/6 iunie… în care va trasa mult mai clar coordonatele entopolitice ale acestora) Eminescu le face în primul rând o portretizare concisă şi elocventă din punct de vedere etnografic, geopolitic şi istoric. Conform reperelor de identificare geografico-istorice – spune el – „nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odessa şi de Kiev.” (p. 123)

Pentru a creiona portretul entografic al românilor sud Dunăreni, Eminescu apelează la descrierea lui Fallmerayer din Fragmente asupra Orientului: „Vlahii Tesaliei se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui […]

Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în contact cu conaţionalii lor de pe malul stîng al Dunării. […] se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile…, încât, prin bogăţia turmelor de oi, sânt vestiţi în Rumelia toată… Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii le sînt în privinţa acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte.” (p. 124).

Articolul lui Mihai Eminescu oferă detalii importante despre românii de la sudul Dunării, care aflându-se în afara statutui român nu se pot manifesta în cadre etnopolitice proprii şi sunt nevoiţi să se lupte cu stăpânirile străine pentru a-şi câştiga drepturile care le pot asigura continuitatea (religie şi învăţământ în limba maternă, etc.). În ciuda nenumăratelor obstacole ridicate de administraţia locală şi lipsei de ajutor din partea statului român, aceste comunităţi româneşti au reuşit să-şi menţină specificul şi organicitatea.

Pe lângă aceste semnificaţii, articolul reprezintă pentru cercetătorii din zilele noastre un text cu valoare inestimabilă (având în vedere multitudinea de informaţii care ne este oferită într-un text de 2 pagini) ce nu trebuie să lipsească din bibliografia lucrărilor de specialitate pe această temă.

Mihail Eminescu (1876), Despre românii din Timoc-Serbia, din N.A. Constantinescu, Chestiunea Timoceană, 1941, p77-78

La 1876, Eminescu scria:

“Lor nu le e permis a avea şcoale, ba nici în biserică nu e eprmisă liturghia în romîneşte.” “Loialitatea lor faţă de statul sârb va fi răsplătită cu cea mai laşă cruzime, chiar atunci când ei îşi dau sângele pentru apărarea ţării, ca în 1976 când fură învinşi de turci.”
“În armata a III-a care e condusă de generalul Leşainin şi care-şi are reazimul său în întăriturile de la Zaicear, se află cei mai mulţi români, care par a exista numai ca să poarte vina bătăilor pe care le mănâncă vitejii sârbi.

A da vina pe români la pierderi şi a pune învingerile numai pe seama sârbilor, ni se pare nedemn din partea onorabililor turcofagi de peste Dunăre. Patru ostaşi români sunt împuşcaţi ca pedeapsă. Bătaia ce o capătă renumitul Cernaieff la Niš are acelaşi rezultat: decimarea unui regiment românesc. Întradevăr, multă cauză de a se însufleţi pentru gloria sârbească n-ar fi având românul”.

Intrebare : Cine a fost Sfantul Valah protector al cetății Ragusa (Dubrovnik-ul de azi), care în dialectul italienilor de sud este numit Biagio, în al celor de nord este Baggio, la români este Bagiu și in dialectul aromân este Abagiu, nume de la care provine și Abagia, adica Abazia-(vezi si localitate in Istria)-nume de proprietate monahala?

Pot sa afirm ca neamul românesc este norocos pentru ca interesul meu pentru originea numelui familiei mele mi-a dat șansa să găsesc în Italia că, la origine toți aceștia au avut numele BAGULUM, care este numele de familie al lui Constantin cel Mare fondatorul Constantinopolului si semnatarul Edictului Crestin de la Milano!

Cunoaștem ca viitorul împarat Constantin s-a născut la Naissus (azi localitatea Niš din Serbia).

Proprietățile familiei lui se numeau Terrae Bagulum, iar dupa ce Constantin a devenit imparat, domeniul sau a devenit Terra Bagulum, acesta fiind confirmat in cronicile medievale de mai tarziu care scriu despre Terra Blachorum in anul 1222 prin care se indica inclusiv Transilvania, in perioada de maxima expansiune teritoriala a statului dinastiei Asanestilor.
De aici avem doua lucruri importante: Sfantul Valah (sau Blasie) nu este altul decat Sf. Constantin cel Mare, nascut la Niš, iar imparația lui, Terra Bagulum (sau Blachorum)era cea care includea si Ragusa!

Mult mai tarziu in 1776, parte a Terrei Blachorum devenita Republica Ragusa redusa in teritoriu si despartita de restul romanitatii balcanice (vezi foto sus) ,a fost primul stat valah din lume ce a recunoscut independenta SUA, o realizare a acelor timpuri de un curaj de excepție, prin care s-a dat cale libera spre libertate și afirmare a ceea ce a devenit prima putere politico-economica a lumii moderne!

Sursa: Astra Romana

 

03/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria Khazariei, imperiul uitat al evreilor. VIDEO

 

 

 

 

 

Harta kaganatului khazar

 

 

Ce legatura exista intre khazari si evrei ?! Unde au ajuns khazarii dupa ce au parasit Nordul Marii Caspice si al Marii Negre ?

Cum au decis khazarii sa adopte religia iudaica ?

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/08/dosare-secrete-o-istorie-nestiuta-triburile-de-khazari-poporul-alessi-maghiarii/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15/05/2016 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

COMOARA ULTIMULUI ŢAR AL RUSIEI

Niclae al II lea

În conformitate cu articolul 59 al Constituției Ruse din 23 aprilie 1906, „… titlul complet al Maiestății Sale Imperiale este după cum urmează: Noi, –– prin mila lui Dumnezeu, Împărat și Autocrat al Întregii Rusii, Țar al Moscovei, Kievului, Vladimirului, Novgorodului, Astrahanului, Poloniei  , Siberiei, Crimeii, Georgiei, Stăpân al Pskovului, Mare Duce de Smolensk, Lituania, Volkinia, Podolia și Finlanda, Prinț de Estonia, Livonia, Curlanda și Semgalle, Samogiția, Bialostok, Karelia, Tver, Iugoria, Perm, Viatka, Bulgaria și al altor țări, Stăpân și Mare Duce al Novgorodului de Jos, Cernigov, Riazan, Poloțk, Rostov, Iaroslav, Belosero, Oudoria, Obdoria, Condia, Vitebsk și a toată Regiunea de Nord, Stăpân și Suverean al Ținutului Iveriei, Kartaliniei, Kabardinei și al Provinciilor Armenești, Suveran al Prinților Montani și Circasieni, Stăpân al Turkestanului, Duce de Schleswig, Holstein, Stormarn, Ditmarschen și Oldenburg, Prinț Moștenitor de Norvegia, și așa mai departe, și așa mai departe, și așa mai departe.”

Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov (în rusă Николай Александрович Романов)s-a (nascut in ziua de  18 mai/[6 mai Stil vechi ] 1868 .A  fost ultimul împărat al Rusiei. A domnit din  anul 1894  până la abdicarea sa din 15 martie 1917 la sfârșitul revoluției din februarie.

Ţarul Nicolae al II-lea Romanov, impreuna cu sotia, cele patru fiice si fiul sau, precum si cativa servitori ce ii insoteau, au fost executati in timpul Revolutiei Bolsevice, pe 17 iulie 1918, in  Ecaterinburg.

Legenda spune că, acum aproape un secol, câteva vagoane de tren pline ochi cu aur, aparţinând ţarului Nicolae al II-lea, s-au scufundat într-un lac din Siberia. Săptămâna trecută, în timp ce explorau adâncimile lacului Baikal cu un submarin, cercetătorii au găsit ceea ce ar putea fi aurul pierdut al ruşilor.

Submarinele Mir, pe urmele misterului de 90 de ani

Bair Tsyrenov, cercetător în cadrul Fondului de Protecţie al Lacului Baikal, înainta liniştit cu submarinul său Mir, la 400 de metri adâncime, în pântecul liniştit al lacului. Deodată, ceva auriu a strălucit în faţa luminilor submersibilului. La început, cei trei membri ai echipajului au descoperit grinzi de oţel care arătau ca şinele de tren. Apoi au observat că aceste grinzi aveau o neobişnuită strălucire, de parcă ar fi fost poleite cu aur, povesteşte Tsyrenov pentru publicaţia germană Der Spiegel.

În ultimii doi ani, cele două submersibile de explorare Mir (faimoase pentru că au oferit primele imagini din adâncuri cu Titanicul), care operează de obicei în apele Oceanului Atlantic şi Indian, au lucrat în apele lacului Baikal, cel mai mare rezervor de apă dulce.

Expediţia celor două submersibile trebuia ar fi trebuit să se încheie în august. Însă descoperirea lui Tsyrenov a iniţiat o nouă misiune: acum submarinele caută tezaurul ultimului ţar, care lipseşte de 90 de ani şi care, potrivit legendei, zace pe fundul lacului siberian.

5.000 de lăzi şi 1700 de saci cu aur

Experţii ruşi şi jurnaliştii cred că descoperirile recente fac parte din aurul pe care amiralul Aleksandr Kolchak, conducătorul “gărzilor ale” (organizaţie anti-bolşevică) l-ar fi luat în stăpânire în timpul războiului civil din Rusia. Într-o mare ofensivă din 1919, Kolchack şi armata sa au izgonit trupele bolşevice din Kazan, un oraş la est de Moscova, şi au preluat controlul asupra rezervei de aur ruseşti, care fusese ascunsă la Kazan la cererea ţarului Nicolae al II-lea.

Temându-se că trupele gemane ar putea să pună mâna pe tezaur în timpul Primului Război Mondial, Nicolae al II-lea a dat ordin ca 500 de tone de aur să fie transportate de la Sankt Petersburg la Kazan. Aurul, care valora 650 de milioane de ruble, a fost depus în 5.000 de lăzi şi 1.700 de saci, trupele cerând 40 de vagoane de tren pentru călătorie.

Kolchack nu au avut însă prea mult noroc după victoria de la Kazan. Deşi le cerea trupelor să lupte în continuare împtriva regimului bolşevic autoritar, Kolchack însuşi a instaurat ulterior un regim de dictatură militară în zona pe care o controla. După ce “roşii” au pornit o contraofensivă, amiralul a fost capturat de trupele sovietice şi a fost executat prin împuşcare.

S-a scufundat aurul în lac?

Corpul de armată cehoslovac, care a luptat contra bolşevicilor alături de Kolchak, a oferit guvernului de la Moscova valoarea a 410 milioane de ruble în aur pentru a-şi asigura întoacerea acasă. Dar ce s-a întâmplat cu restul? Urme ale aurului s-au pierdut în Siberia.

Potrivit legendei, gărzile albe au încercat să traverseze lacul Baikal cu trenul, cu toate că şinele erau îngheţate din cauza iernii. Dar greutatea vagoanelor a spart gheaţa şi trenul s-a prăbuşit în lac. Chiar şi acum, trenul este folosit pentru a traversa lacul în timpul iernii.

Mulţi dintre cei interesaţi de tezaur speră că descoperirea senzaţională va fi confirmată. Anul trecut, unul din submarinele Mir a găsit fragmente de cale ferată în timpul unei scufundări, dar şi câteva lăzi cu muniţie datând din perioada războiului civil. Cu toate astea, istoricii au îndoieli că acesta este aurul ţarului. Este mult mai probabil ca aurul să nu se fi pierdut, afirmă ei. Se poate ca “alibi” să fi luat tezaurul, să-l fi scos din ţară şi să-l depoziteze în bănci din Marea Britanie şi Japonia. O altă ipoteză este că cehii care se retrăgeau l-au luat cu ei şi astfel se explică prosperitatea neaşteptată a ţării în anii ‘20.

“Pentru moment, este greu să afirmăm că este chiar aurul pe care-l transporta Kolchak”, a declarat Tsyrenov pentru Der Spigel. “Din nefericire, nu am reuşit să recuperăm niciunul dintre cuferele cu aur”, a adăugat unul din colegii lui, Roman Afonin.

Dar Bair Tsyrenov şi colegii săi, care se pregătesc pentru următoarele scufundări, încearcă acum să rezolve misterul aurului ţarului. Orice s-ar întâmpla, conchide Afonin, “legenda va dăinui.”

Autor:FLAVIA DRAGAN

Sursa

06/09/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: