MISTERE ȘI ÎNTREBĂRI NEELUCIDATE DIN VREMEA RUSIEI SOVIETICE

Anii care au trecut de la disoluţia Uniunii Sovietice au fost o „mină de aur” pentru istorici, pentru valoarea informaţiilor descoperite în arhive şi memorii. În multe sensuri, istoria sovietică abia a început să fie înţeleasă, după ce istoricii au pus cap la cap mărturii și documente din arhive referitoare la evenimente cândva secrete. Cu toate acestea, rămân o mulțime de lucruri care încă nu au fost clarificate.

Valorosul volum „Masterpieces of History:The Peaceful End of the Cold War in Europe” dezvăluia în urmă cu câțiva ani o serie de documente strict secrete fascinante despre revoluţiile din 1989.

Vladislav Zubok, unul din editorii volumului, l-a comparat cu partea observabilă a lunii – pentru că există încă numeroase aspecte ale trecutului care încă nu au fost clarificate.

Iată în cele ce urmează o listă arbitrară de întrebări și mistere sovietice care încă aşteaptă să fie explicate și descoperite, prezentate de scriitorul și jurnalistul american David E. Hoffman, fostul conducător între anii 1996 şi 2001 al biroului din Moscova al prestigioasei publicații Washington Post.

1.Ce s-a întâmplat cu miliardele de dolari în aur şi bani deţinute de Partidul Comunist după dispariţia URSS? Mai multe rapoarte de presă din acea perioadă susţineau că banii au fost transferaţi rapid în conturi din bănci străine, dar niciodată nu a fost adusă vreo dovadă.

Igor Gaidar, premierul lui Boris Elţîn, a angajat cândva o firmă internaţională de detectivi particulari (Kroll Associates) pentru a-l ajuta să găsească banii, dar nu s-a înregistrat niciun progres. De câţi bani a fost vorba şi unde au dispărut?

2. A dezvoltat vreodată URSS o armă nucleară portabilă? S-a speculat mult, dar nu a existat niciodată vreo dovadă în acest sens. Generalul rus Alexander Lebed a spus în 1997 că s-au construit cam 100 de dispozitive nucleare de mărimea unei valize şi jumătate din ele au dispărut. Dar afirmaţia lui Lebed a fost vagă şi incompletă, iar alţii au negat ori au pretins că acesta le-a confundat cu mine nucleare terestre. Cine avea dreptate?

3. În prima săptămână după dezastrul nuclear de la Cernobîl, din aprilie 1986, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a fost nefiresc de tăcut. Nu a vorbit pe această temă decât pe 14 mai, după mai bine de două săptămâni. Ce s-a petrecut în acele zile la nivel oficial? De ce acest om de acţiune a părut atât de imobil?

4. De la începutul anilor ’70, liderii sovietici au aprobat un program secret de dezvoltare a armelor biologice.Cunoaştem liniile generale ale cercetării, dar nu cunoaştem aproape nimic despre latura militară.A existat un „concept de utilizare” sau o doctrină militară pentru utilizarea acestei arme? Împotriva cui, pe ce câmp de luptă? Au fost create arme cu destinaţie specială? Ce s-a întâmplat cu ele după dispariţia URSS?

5. Ne lipsesc încă informaţii esenţiale legate de criza rachetelor din Cuba, cum ar fi ce li s-a spus revoluţionarilor cubanezi Raul Castro şi Che Guevara în timpul vizitei lor în URSS înainte de criza din ’62, sau lui Fidel Castro după aceea. Chiar dacă au apărut înregistrările şedinţelor Politburo şi cablograme din timpul crizei, dialogul acestora cu liderul sovietic Nikita Hruşciov înainte şi după eveniment ar putea aduce o perspectivă nouă asupra motivului pentru care armele nucleare au fost implementate acolo şi ce lecţii s-au tras din respectiva experienţă.

6. În cartea sa din 1999, Ken Alibek, un dezertor care fusese adjunctul directorului responsabil de programul biologic sovietic, a declarat că „principalul obiectiv” al operaţiunii „Flautul” a KGB a fost să „dezvolte agenţi biologici psihotropici şi neurotropici care să fie folosiţi de KGB în operaţiuni speciale – inclusiv în asasinate politice”. Care a fost scopul şi utilitatea finală a acestei operaţiuni?

7.Începând cu 1981, Moscova a trimis instrucţiuni urgente către KGB şi GRU, serviciilor militare secrete, să strângă informaţii despre o posibilă primă lovitură nucleară americană. Instrucţiunile au fost cunoscute sub numele de RYAN, de la Raketno-Yadernoe Napadenie (atac cu rachete nucleare).

Oleg Gordievski, un agent KGB care spiona pentru britanici, a oferit informaţii Occidentului despre RYAN şi detalii despre această operaţiune au fost publicate de Gordievsky şi Christopher Andrew în lucrarea lor din 1990, intitulată „KGB:The Inside Story”. Dar nu ştim în continuare cum au reacţionat liderii de la Moscova la rapoartele primite, în special şeful spionajului Iuri Andropov, care a devenit secretar general în 1982. Era Kremlinul atât de paranoic faţă de războiul nuclear după cum părea?

8. La începutul anilor 1980, sovieticii au construit un buncăr subteran uriaş în Munţii Ural, cunoscut sub numele de „Grot”, pentru a fi folosit ca un post de comandă pentru Forţele de Rachete Strategice, în cazul unui eveniment nuclear. Serviciile americane de informaţii au descoperit dovezi că buncărul se afla în faza de construcţie, dar toată afacerea a fost învăluită în mister. Care a fost scopul original al lui Grot?

9. Uneori, un secret poate fi ascuns într-o mulţime de date. Timp de mulţi ani Statele Unite au fost nedumerite asupra modului în care economia sovietică era legată de necesităţile de securitate şi apărare. Având sisteme economice diferite, monede, materiale şi metode diferite de construcţie, costul de producţie al unui tanc sovietic era cu siguranţă diferit de cel american.

Chiar şi rapoarte contemporane interne, cum a fost cel realizat de Vitali Kataiev, unul dintre angajaţii Comitetului Central, pe care l-am folosit în cartea mea „The Dead Hand”, lăsau multe întrebări fără răspuns. Kataiev estima că 20 de procente din economia sovietică erau destinate apărării (CIA estima 15-17%), dar erau multe variabile, de la calculul real al costurilor cu forţa de muncă şi materialele într-o economie planificată până la faptul că fabricile sovietice din domeniul apărării produceau televizoare şi maşini de cusut. Cât de dificiă de susţinut era cursa înarmărilor pentru URSS?

10. Cât de eficient au informat serviciile de informaţii externe conducerea sovietică? Când a venit vorba despre analizarea Iniţiativei Strategice de Apărare (SDI) a lui Ronald Reagan, Kataiev spunea că întotdeauna KGB-ul supraestima pericolul, agenţiei fiindu-i teamă să nu-l subestimeze. Gordievski spunea că multe rapoarte ale KGB erau compilate din informaţii apărute în ziare din cauza lipsei unor surse mai bune. Cât de bune erau informaţiile KGB-ului? Cât de sistemică a fost înclinaţia de a spune conducerii ce-şi dorea să audă?

Articol apărut în revista Foreign Policy România, numărul 23, iulie-august 2011 și republicat de https://historia.ro/sectiune/general/top-10-mistere-ale-rusiei.

Publicitate

Romanii vechi. Istoria Noastra și Valahii sud-dunareni

 

 

Simona Motoroiu, Recenzie asupra “Românii Peninsulei Balcanice”, Mihai Eminescu, Opere complete, X, p. 123-125

 

 

  Ragusa și sfinții

 

 

 

Pentru a înţelege semnificaţiile articolului Românii Peninsulei Balcanice este necesar să-l plasăm în contextul istoric în care a fost scris. În vara anului 1878, în acelaşi timp cu desfăşurarea Congresului de la Berlin, lui Eminescu îi este încredinţată traducerea din limba germană a primului volum, din cele cinci, ale tratatului lui Eudoxiu Hurmuzachi, Fragmente din istoria românilor.

Interesul deja existent pentru situaţia românităţii de la sudul Dunării se amplifică mai ales datorită faptului că în cadrul Congresului de la Berlin nu se aduce în discuţie situaţia românilor transdanubieni.

Iată ce spune Eminescu: „Cu ocazia Congresului de la Berlin aproape toate popoarele Peninsulei Balcanice au dat semne de viaţă, numai românii transdanubieni nu. Cauza e lesne de înţeles. “Toate celelalte fragmente de populaţiuni stau în legături de cultură cu acele centre politice create de naţionalităţile lor. […] Numai noi, cu maniera noastră de a vedea, sântem străini în Orient şi rămânem neînţeleşi chiar şi pentru cei de un neam cu noi…” (p. 123).

Lipsa legăturilor dintre românii din jurul graniţelor şi românii din interiorul graniţelor statutui devine o problemă de interes major pentru Eminescu, care îi va dedica o parte din articolele sale. Marele poet se va angaja în timp într-o amplă campanie de presă în scopul de a prezenta soarta conaţionalilor noştri atât opiniei publice, cât şi conducătorilor statului român, care neglijează, intenţionat sau nu, preocuparea pentru soarta acestora.

Oprindu-se asupra cazului românilor de la sud de Dunăre (cărora le va mai dedica un articol în 1880 intitulat La 4/6 iunie… în care va trasa mult mai clar coordonatele entopolitice ale acestora) Eminescu le face în primul rând o portretizare concisă şi elocventă din punct de vedere etnografic, geopolitic şi istoric. Conform reperelor de identificare geografico-istorice – spune el – „nu există un stat în Europa Orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră. Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Erţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, în Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru, până aproape de Odessa şi de Kiev.” (p. 123)

Pentru a creiona portretul entografic al românilor sud Dunăreni, Eminescu apelează la descrierea lui Fallmerayer din Fragmente asupra Orientului: „Vlahii Tesaliei se numesc români, ca şi conaţionalii lor din Principatele dunărene, vorbesc o italienească stricată şi locuiesc în creierii munţilor Pindului şi pe cele două laturi ale lui […]

Fie rămăşiţe ale coloniilor militare romane, fie barbari autohtoni latinizaţi, ei se întind şi se ramifică de-a lungul şirului de munţi prin Macedonia Superioară până sus în Balcani şi au stat odată în contact cu conaţionalii lor de pe malul stîng al Dunării. […] se ocupă puţin cu agricultura, dar cu atât mai mult cu cultura vitelor şi cu câşlile…, încât, prin bogăţia turmelor de oi, sânt vestiţi în Rumelia toată… Sobri, având instinct de căsnicie şi industrie, românii le sînt în privinţa acestor calităţi cu mult superiori celora ce vorbesc greceşte.” (p. 124).

Articolul lui Mihai Eminescu oferă detalii importante despre românii de la sudul Dunării, care aflându-se în afara statutui român nu se pot manifesta în cadre etnopolitice proprii şi sunt nevoiţi să se lupte cu stăpânirile străine pentru a-şi câştiga drepturile care le pot asigura continuitatea (religie şi învăţământ în limba maternă, etc.). În ciuda nenumăratelor obstacole ridicate de administraţia locală şi lipsei de ajutor din partea statului român, aceste comunităţi româneşti au reuşit să-şi menţină specificul şi organicitatea.

Pe lângă aceste semnificaţii, articolul reprezintă pentru cercetătorii din zilele noastre un text cu valoare inestimabilă (având în vedere multitudinea de informaţii care ne este oferită într-un text de 2 pagini) ce nu trebuie să lipsească din bibliografia lucrărilor de specialitate pe această temă.

Mihail Eminescu (1876), Despre românii din Timoc-Serbia, din N.A. Constantinescu, Chestiunea Timoceană, 1941, p77-78

La 1876, Eminescu scria:

“Lor nu le e permis a avea şcoale, ba nici în biserică nu e eprmisă liturghia în romîneşte.” “Loialitatea lor faţă de statul sârb va fi răsplătită cu cea mai laşă cruzime, chiar atunci când ei îşi dau sângele pentru apărarea ţării, ca în 1976 când fură învinşi de turci.”
“În armata a III-a care e condusă de generalul Leşainin şi care-şi are reazimul său în întăriturile de la Zaicear, se află cei mai mulţi români, care par a exista numai ca să poarte vina bătăilor pe care le mănâncă vitejii sârbi.

A da vina pe români la pierderi şi a pune învingerile numai pe seama sârbilor, ni se pare nedemn din partea onorabililor turcofagi de peste Dunăre. Patru ostaşi români sunt împuşcaţi ca pedeapsă. Bătaia ce o capătă renumitul Cernaieff la Niš are acelaşi rezultat: decimarea unui regiment românesc. Întradevăr, multă cauză de a se însufleţi pentru gloria sârbească n-ar fi având românul”.

Intrebare : Cine a fost Sfantul Valah protector al cetății Ragusa (Dubrovnik-ul de azi), care în dialectul italienilor de sud este numit Biagio, în al celor de nord este Baggio, la români este Bagiu și in dialectul aromân este Abagiu, nume de la care provine și Abagia, adica Abazia-(vezi si localitate in Istria)-nume de proprietate monahala?

Pot sa afirm ca neamul românesc este norocos pentru ca interesul meu pentru originea numelui familiei mele mi-a dat șansa să găsesc în Italia că, la origine toți aceștia au avut numele BAGULUM, care este numele de familie al lui Constantin cel Mare fondatorul Constantinopolului si semnatarul Edictului Crestin de la Milano!

Cunoaștem ca viitorul împarat Constantin s-a născut la Naissus (azi localitatea Niš din Serbia).

Proprietățile familiei lui se numeau Terrae Bagulum, iar dupa ce Constantin a devenit imparat, domeniul sau a devenit Terra Bagulum, acesta fiind confirmat in cronicile medievale de mai tarziu care scriu despre Terra Blachorum in anul 1222 prin care se indica inclusiv Transilvania, in perioada de maxima expansiune teritoriala a statului dinastiei Asanestilor.
De aici avem doua lucruri importante: Sfantul Valah (sau Blasie) nu este altul decat Sf. Constantin cel Mare, nascut la Niš, iar imparația lui, Terra Bagulum (sau Blachorum)era cea care includea si Ragusa!

Mult mai tarziu in 1776, parte a Terrei Blachorum devenita Republica Ragusa redusa in teritoriu si despartita de restul romanitatii balcanice (vezi foto sus) ,a fost primul stat valah din lume ce a recunoscut independenta SUA, o realizare a acelor timpuri de un curaj de excepție, prin care s-a dat cale libera spre libertate și afirmare a ceea ce a devenit prima putere politico-economica a lumii moderne!

Sursa: Astra Romana

 

Istoria Khazariei, imperiul uitat al evreilor. VIDEO

 

 

 

 

 

Harta kaganatului khazar

 

 

Ce legatura exista intre khazari si evrei ?! Unde au ajuns khazarii dupa ce au parasit Nordul Marii Caspice si al Marii Negre ?

Cum au decis khazarii sa adopte religia iudaica ?

 

 

 

 

 

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/03/08/dosare-secrete-o-istorie-nestiuta-triburile-de-khazari-poporul-alessi-maghiarii/