CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fascinația pentru Marx în vremuri de criză

Fantoma lui Marx în vremuri de criză

 

Neomarxiștii din cele patru zări exultă. Marele Nouriel Roubini, economistul apocaliptic care ar fi prevăzut criza, ne spune că Marx a avut dreptate.

“Karl Marx a spus-o bine. La un moment dat, capitalismul se poate autodistruge pentru că nu poţi transfera venituri dinspre forţa de muncă spre capital fără să se înregistreze un exces de capacitate de producţie şi lipsa unei cereri agregate. Asta se întâmplă acum”. *

Roubini ar fi evitat ridicolul dacă și-ar fi găsit puțin timp, între desele sale declarații pentru presă de când a devenit jucăria favorită a jurnaliștilor, să citească puțină critică a marxismului. Ar fi aflat, poate, că declarației sale din 2011 i-a răspuns filozoful Raymond Aron încă din 1955:

“Nodul demonstrației, în Capitalul, este concepția potrivit căreia salariul, ca orice marfă, ar avea o valoare, determinată de nevoile muncitorului și ale familiei sale. Or, această concepție este fie considerată într-un sens riguros și, în acest caz, creșterea salariilor în Occident o respinge fără drept de apel, fie interpretată în sens larg, nevoile ireductibile ale muncitorilor depind de psihologia colectivă și, în acest caz, concepția respectivă nu ne mai oferă nimic”.  **

Nu e o noutate invocarea lui Marx în vremuri de criză. Și în criza din 1929-1933 s-a vorbit mult despre “clarviziunea” marxismului. Însă prostia spusă de Roubini ne indică ceva mult mai grav. Ne arată, ca într-o oglindă, cât de mult educația noastră economică și istorică este impregnată în continuare de zgura marxismului.

Friederich Hayek explică cum “nu numai aceia care au transformat în mod conștient studiul istoriei economice într-un instrument de agitație politică – cum stau lucrurile în multe cazuri, de la Marx și Engels la Werner Sombart sau Sidney și Beatrice Webb -, ci și mulți dintre oamenii de știință care credeau cu sinceritate că abordau faptele fără prejudecăți, au produs rezultate care erau aproape la fel de tendențioase”.

“Nu este un accident că cercetătorii istoriei economice din cel mai mare și influent grup din perioada celor șaizeci de ani ce au precedat primul război mondial, Școala istorică germană, se mândreau în același timp cu titlul de Kathedersozialisten (socialiști de catedră); sau că succesorii lor spirituali, instituționaliștii americani, erau în majoritate de înclinație socialistă.

Întreaga atmosferă a acestor școli era de așa natură că unui tânăr studios i-ar fi trebuit o independență de spirit excepțională ca să nu cedeze presiunii opiniei academice. Niciun reproș nu era mai de temut sau mai fatal unei cariere academice decât acela de a fi un apologet al sistemului capitalist”. ***

Aceștia au pus bazele influenței uneori greu de detectat a marxismului în studiul economiei și istoriei economiei, înspecial. Chiar termenul de capitalism este, în conotațiile sale moderne, o creație a interpretării socialiste a istoriei economice.

Hayek ține să sublinieze că, “în multe privințe, este greșit să vorbim de capitalism ca și cum acesta ar fi fost un sistem nou și total diferit care a apărut brusc către sfârșitul secolului al XVIII-lea”.  ****

Spre deosebire de mulți dintre neomarxiștii bio din ziua de azi, Raymond Aron chiar l-a citit pe Marx. Suficient cât să detecteze frauda intelectuală din opera nepotului de rabin din Trier. Nu a fost singurul, din fericire.

Filozoful Karl Jaspers rezumă metoda lui Marx în modul următor:

“Stilul scrierilor lui Marx nu este acela al unui cercetător… nu citează exemple și nu citează fapte care i-ar infirma teoria, ci doar pe acelea care susțin sau confirmă fără dubiu ceea ce el consideră a fi adevărul ultim.

Întreaga abordare este de natură revendicativă, nu investigativă, este revendicarea a ceva proclamat ca fiind adevărul perfect, nu cu convingerea unui om de știință, ci cu aceea a unui credincios”.*****

Cum se explică, totuși, fascinația pentru Marx, atât de vizibilă mai ales în vremuri tulburi? Putem găsi una din explicații în atracția multor tineri, din toate epocile, față de ideea de Revoluție, menită să șteargă toate nedreptățile și să aducă oamenilor libertate, egalitate și fraternitate.

Totuși, cele două mari revoluții de referință pentru marxiștii ce vor și astăzi să dărâme capitalismul cel rău, din 1789 și 1917, nu se potrivesc cu teoria anticapitalistă. Mai întâi, Franța anului 1789 era oricum, numai capitalistă nu.

În privința prăbușirii Rusiei din 1917, “ea nu a fost cauzată neapărat de înfrângerile militare – deși foarte grele – sau de falimentul economiei, ci de inepția și de corupția administrației autocratice țariste”. ******

În explicația oferită de Herbert Heaton pentru căderea Rusiei țariste putem găsi, poate, și cauzele marilor drame din actuala criză: corupția, incompetența, populismul sau lăcomia umană.

Iar acestea nu vor dispărea prin revoluție sau prin înlăturarea capitalismului.

 

 

 

Surse:

https://franckmelen.wordpress.com/2011/11/22/fantoma-lui-marx-in-vremuri-de-criza/

* de pe Mediafax
** Raymond Aron, “L’opium des intellectuels”, Calmann-Lévy, 1955 / “Opiul intelectualilor”, Curtea Veche Publishing, 2005, p. 90
*** F.A. Hayek, “Capitalism and the Historians”, 1954, The University of Chicago / “Capitalismul și istoricii”, Humanitas 1998, p. 27
**** Ibidem, p. 20
***** Paul Johnson, “Intellectuals”, 1988 / “Intelectualii”, Humanitas, 2002, p. 95
****** Herbert Heaton, “Histoire économique de l’Europe. De 1750 à nos jours”, Librairie Armand Colin, Paris, 1952, p. 61

25/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Despre eliminarea românilor la ordinele lui Marx, Engels și Lenin. VIDEO

 „Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.”

 Aşa scria Engels în cotidianul „Neue Rheinische Zeitung”, apărut la 13 ianuarie 1849 şi republicat (nici nu se putea altfel – n.a.) în Opere Complete vol. 8, Moscova, 1977, pag. 229.

Acum, când este clar eșecul mondial al marxism-leninismului, declarația tovarășului Engels ne oferă un moment de iluminare: Noi, românii, nu suntem părtași la vinovăția, adeseori criminală, a celor care au dezlănțuit haitele de câini hămesiți de frustrări și de ură ai „revoluției mondiale”!

Dimpotrivă, am fost în chip explicit împotriva acestui așa zis spirit revoluționar, nu ne-am lăsat amăgiți de propaganda mincinoasă până la crimă dedicată „noii orânduiri” și, la nevoie, am pus mâna și pe par, parul contra-revoluției! 

Contra-revoluția la români, iată perspectiva din care Istoria poporului român trebuie rescrisă.  Declarația lui Engels subliniază apăsat și răspicat o trăsătură de caracter a poporului român: spiritul conservator, „reacționar”, contra-revoluționar, despre care Engels afirmă că ne caracterizează genetic!

Suntem singurul popor, vecin cu Rusia, care nu s-a contaminat de morbul revoluției, în anii Primului Război Mondial… Dimpotrivă, am stat stavilă, oprind extinderea revoluției spre Apus, efectiv punând parul pe revoluționari, adică pe bandele criminale maghiare ale lui Bela Kuhn și alți agenți ai lui Lenin și Trotzky.

Nu numai la Budapesta, ci și la Viena, la Praga… Moment astral, atunci când la Iași generalul Poetaș a dezarmat un regiment de soldați ruși, care trecuseră la înfăptuirea revoluției ordonate de Lenin.

I-a dezarmat pe rusnaci, le-a dat pantalonii jos și i-a bătut la cur cu centironul, să le vină mintea la cap!… Nu i-a împușcat, cum ar fi făcut orice general rus, fie alb, fie bolșevic, ci i-a tratat ca pe niște copii rătăciți! Asta și erau, bieții mujici…

Din tot imperiul sovietic, numai românii, din Basarabia, s-au desprins, refuzând noua orânduire instaurată prin Marea Revoluție din Octombrie…  (http://ioncoja.ro/romanii-un-popor-de-contrarevolutionari).

Larry L. Watts (n. 1956) este un istoric american care se ocupǎ în mod special de istoria României în perioada comunistă.  A absolvit cu master Universitătile din Washington, Seattle și UCLA. A obținut un doctorat la Umea University din Suedia.

Legăturile lui Larry Watts cu România sunt vechi, ele datează înainte de 1989, fapt care reiese din pașaportul sau eliberat la 16 martie 1984 de Ambasada Americană de la București.În 1989, în timpul revoluției din România, era consultant al Corporației RAND (Research ANd Development), un think tank (grup de expertiză) cu puternice legături cu Pentagonul.

 

 

 

 

 

 

 

“Oaia albă în turma neagră” și “Bomba dispărută a României – Rapoarte despre programul secret de arme nucleare”, sunt titlurile celor mai noi lucrări ale profesorului Larry Watts, aflate în curs de apariție, după cum ne-a dezvăluit istoricul Cristian Păunescu, energicul consultant al Băncii Naționale, în introducerea făcută cercetătorului american, înainte de noua sa prezență științifică de marcă la BNR, în cadrul Simpozionului anual de istorie şi civilizaţie bancară „Cristian Popişteanu”, ediţia a XXVI-a, 24 aprilie 2018.

În prezentarea sa de excepție (video), dr. Larry Watts a ținut audiența cu atenția încordată la maximum, în timp ce a explicat cum Marx, Engels și Lenin, au susţinut necesitatea eliminarii românilor pentru natura lor anticomunistă, iar Stalin a ținut permanent în corzi România prin șantajul Transilvania vs Basarabia.

 

 

 

 

 

 

20/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Pe scurt despre totalitarism şi caracteristicile sale. VIDEO

  

Totalitarismul  şi caracteristicile sale

 

 

In perioada interbelică, sistemul democratic de organizare politică a cunoscut o criză de mari proporţii, ilustrată de renaşterea unor vechi forme de autoritarism precum şi de apariţia totalitarismului.

Totalitarismul este un regim politic în care puterea aparţine în întregime unei persoane sau unui grup restrâns de persoane.

Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean.

Ideologia totalitaristă este opusă conceptului de societate deschisă.

        

 

Image3Fascismo e libertaNazism

Foto: Adolf Hitler(dreapta), Benito Mussolini (stânga); simboluri fasciste şi naziste

 

 

          Raymond Aron a definit totalitarismul astfel:

1. Fenomenul totalitar intervine la un regim care îi acordă unui partid monopolul activităţii politice.

2. Partidul care are monopolul este animat de, sau înarmat cu, o ideologie căreia îi conferă o autoritate absolută şi care, pe cale de consecinţă, devine adevărul oficial al Statului.

3. Pentru a răspândi acest adevăr oficial, Statul îşi rezervă, la rândul său, un dublu monopol: monopolul mijloacelor de forţă, şi monopolul mijloacelor de convingere. Toate mijloacele de comunicare – radioul, televiziunea, presa – sunt dirijate şi comandate de Stat şi de reprezentanţii acestuia.

4. Cea mai mare parte a activităţilor economice şi profesionale sunt supuse Statului şi devin, într-un fel, o parte a Statului însuşi. Şi, cum Statul este inseparabil de ideologia sa, majoritatea activităţilor economice şi profesionale „poartă culoarea” adevărului oficial.

5. Toate fiind activităţi de Stat, şi orice activitate fiind supusă ideologiei, o greşeală comisă într-o activitate economică sau profesională devine, în acelaşi timp, o greşeală ideologică. De unde, pe linia de sosire, se constată o politizare şi o transfigurare ideologică a tuturor greşelilor pe care este posibil să le facă indivizii şi, în concluzie, o teroare în acelaşi timp poliţistă şi ideologică. (…) Fenomenul este perfect atunci când toate aceste elemente sunt reunite şi îndeplinite în întregime.

Forma tradiţională de guvernare antidemocratică în istoria europeană era autoritarismul conservator.

Asa cum facusera Caterina cea Mare in Rusia si Metternich in   Austria, conducatorii unor asemenea guvernari au incercat sa previna acele transformari de substanta care ar fi subminat ordinea sociala existenta.

In acest scop,ei s-au bazat pe birocraţii obediente, departamente vigilente de politie şi armate de incredere.

Participarea populara la astfel de guvernari era interzisă sau limitată drastic la aliaţi naturali, precum aristocraţii, inalţii funcţionari sau inalţii ierarhi ai Bisericii.

Liberalii,democratii şi socialiştii erau persecutaţi ca radicali, fiind adesea intemniţaţi sau exilaţi.

Dupa primul razboi mondial,acest tip de guvernare autoritara a reaparut si s-a impus in aproape toata Europa.

Practic, în ajunul izbucnirii celui de-al doilea război mondial, guvernarea de tip democratic supravieţuise doar in Marea Britanie, Franţa,Tarile de Jos,Ţările din Scandinavia, Cehoslovacia si Elveţia.

Perioada interbelica a produs o formă noua de organizare social-politica: totalitarismul.

Deşi uneori totalitarismul se aseamăna in anumite aspecte practice cu autoritarismul, existau însă şi diferenţe esenţiale.

Totalitarismul a aparut pe scena istoriei odată cu mişcările de tip revoluţionar declanşate după razboiul total, desfăşurat în perioada 1914-1918.

Marele Razboi a determinat tendinţa de a subordona toate instituţiile si toate categoriile sociale unui obiectiv suprem: victoria. Nimic altceva nu conta.

Oamenii erau chemaţi sa faca sacrificii din ce in ce mai mari,iar libertatea lor personala a fost constant redusa prin intermediul unui control guvernamental din ce in ce mai accentuat.

Experienţa crucială a primului razboi mondial a fost dusă mai departe de catre Lenin si bolşevici, în timpul razboiului civil din Rusia.

Lenin a aratat cum o minoritate intransigentă poate sa faca un efort total şi să obţină victoria asupra unei majoritaţi mai puţin hotarâte, cum instituţiile şi drepturile umane pot fi subordonate nevoilor unui singur grup si liderului acestuia.

Intemeindu-se pe expeienţele din timpul primului razboi mondial şi al razboiului civil din Rusia, totalitarismul şi-a atins apogeul în anii ’30, în Rusia (I.V.Stalin), Germania (Adolf Hitler) si Italia (Benito Mussolini).

Bazându-se pe tehnologia modernă, statul  totalitar începea ca o dictatura ce exercita intraga putere politica, însa nu se oprea  acolo.

Treptat, statul instituia un control cât mai complet asupra tuturor aspectelor vieţii umane: economic, social, intelectual şi cultural.

Deşi un asemenea control nelimitat nu a putut fi niciodata pe deplin realizat, libertatea de acţiune a individului a fost in mare masură redusă.

Aceasta viziune grandioasă în privinta controlului absolut al statului era complet diferita de liberalismul si democratia secolului  al XIX-lea, dar si de autoritarismul conservator.

Intr-adevar totalitarismul a fost o revolta impotriva liberalismului.

Acesta din urma incerca sa limiteze puterea statului şi să protejeze drepturile sacre ale individului;liberalii se bazau pe rationalitate,armonie, progres pasnic si o clasa de mijloc puternică.

 

Toate acestea erau respinse de adepţii totalitarismului.

 

Spre deosebire de vechiul autoritarism, totalitarismul nu se baza doar pe o elita ci pe mase.Statul totalitar a cautat si,uneori,a reusit sa obtina sprijinul si chiar dragostea oamenilor obişnuiţi.

O alta caracteristica a statelor totalitare a fost dinamismul  lor fara limite, în care societatea a fost  complet mobilizata catre un aşa zis „ţel final”.

Acest ţel nu a fost niciodata limitat doar la supravietuirea regimului, aşa cum se întâmplă  in cazul unei dictaturi.Totalitarismul era, in cele din urma un fel de revoluţie permanentă, neterminată, in cadrul căreia transformarea profunda şi rapidă, impusă de sus, se desfăşura continuu.

   În istoria recentă, comunismul, fascismul şi nazismul au fost regimuri tipic totalitare. Comunismul, de extremă stângă, se baza pe ideea socială de egalitarism: toţi trebuiau să fie „egali”. Fascismul si derivatul său nazismul sunt ideologii totalitare de extremă dreapta care au o importantă componentă ultranationalistă, rasista şi antisemită.

Nazismul susţinea că fiecare naţiune trebuie să se formeze dintr-o rasă pură, ariană, numai din oameni ce aparţin aceleiaşi rase, fiecare rasă având la bază puterea militară.
Atat fasciştii cât si naziştii au imprumutat o serie de simboluri antice: cuvântul fascist provine de la fasciile romane; salutul fascist este preluat din Roma antica; acvila romana a fost preluata de catre fascisti;simbolul clasic al nazismului si anume svastica intoarsa,neagra intr-un cerc alb pe fond rosu a fost preluat din Antichitatea asiatica.

Pentru a-si consolida putera fascismul a apelat la aparatul represiv.Acesta era format din: camasile negre, Gestapo.

Fascismul avea si un caracter corporatist.O corporatie este o uniune economica compusa din    muncitori si patroni care isi desfasoara activitatea intr-un anumit domeniu.

Pentru ca toti sunt membrii ai aceleiasi corporatii, intre ei nu pot exista conflicte.Astfel grevele, sindicatele şi asociaţiile patronale au fost interzise.

Deşi chiar Benito Mussolini, conducătorul statului fascist italian, şi-a autodenumit regimul ca fiind totalitar, trebuie spus totuşi că nici unul dintre dictatorii interbelici nu a reusit sa construiasca în realitate un sistem atat de eficient precum cel din Uniunea Sovietica.

Nu pentru că nu ar fi dorit asa ceva, ci pentru ca infrângerea in cel de-al doilea razboi mondial a scurtat sever durata de viaţă a experimentelor totalitare din Germania si Italia.

In timp ce sistemul sovietic a fragmentat şi a distrus toate organismele sociale traditionale, a blocat apariţia altora noi şi şi-a extins controlul practic, asupra oricarei forme de activitate umana, fascistii si national-socialistii(nazistii) au lăsat, din lipsa de timp, ordinea economica si structura sociala, aproape intacte.

 

 

 

Vladimir Lenin

Foto: Lenin, Stalin şi simbolul comunist Secera şi Ciocanul

 

 

 

Din trecut- tabula rasa

 

Odată cu venirea lor la putere, grupările comuniste, urmând exemplul bolsevicilor ruşi, au avut drept scop înlocuirea societăţii existente considerată „purtătoarea tuturor relelor provocate de capitalism”, cu o nouă societate, înzestrată cu toate virtuţile şi speranţele.

 

Metodele folosite au fost: distrugerea si reconstrucţia.

In primul rând s-a aplicat distrugerea ţărănimii.Era cel mai important din punct de vedere numeric si cel mai legat in traditii.

Astfel s-a adoptat  diferentierea categoriilor in:funciari rentieri,ţărani-bogaţi care exploatează o parte din pământurile lor, taranii mijlocasi ce muncesc intreaga lor proprietate si taranii saraci,cu sau fara pamant.

In nici un stat,insa,Partidul nu s-a limitat numai expropierea latifundiarilor si la impartirea pamanturilor.Obiectivul principal nu era o reforma agrara,ci eliminarea fatisa din noua ordine sociala a taranimii tarditionale.

Cote foarte ridicate  au fost arbitrar fixate de catre conducatori,pentru a-i depista pe cei ‘rai’ din fiecare sat.Drept care au fost arestati tarani mijlocasi fiind supusi unor chinuri groaznice.

Aceste campanii de distrugere a proprietarilor rentieri si a tuturor tarnilor ale caror ‘pozitii de clasa’ erau socotite ostile au atins rezultate inspaimantatoare . Daca, in foarte putine tari-cum ar fi Polonia-,viata satului a rezistat hotiilor si hartuielilor,in alte parti nu a fost asa.

In China epurarea sub pretextul reformei agrare s-a soldat cu  pana la cinci milioane de victime.

Mai mult decat doar nimicirea „dusmanilor de clasa”, conducătorii totalitarişti au vizat de fapt dezagregarea societăţii civile.

Şi intelectualii au avut mult de suferit în perioada comunistă. Ziaristi, scriitori profesori ,care in „vechea oranduire” exercitau o importantă putere spirituala si morala, au fost expusi la presiuni puternice.

Ei nu mai aveau alte posibilitati decât sa se supuna noului regim sau să dispara intr-o tacere totală.In China, o lungă campanie de reformare a gandirii încerca sa facă ordine în rândul profesorilor de la universităţi , colegii şi şcoli,vizând de fapt pe toti intelectualii care nu renunţau repede la valorile democratice occidentale .

Pentru comunisti refacerea completa a societatii impunea eredicarea religiei si distrugerea bisericilor.Intr-adevar acestea din urma se prezentau peste tot ca puteri veritabile.Solid structurate de la baza la varf ,dispunand de resurse economice propii,bucurandu-se de un mare prestigiu in randul populatiilor atat prin mesajul lor universal,cat si prin morala,exercitnd o influenta majora prin scolile,publicatiile si asociatiilor lor si avand (mai presus de state) puternice legaturi de solidaritate,asemenea institutii puteau deveni „locul firesc de refugiu al unei eventuale opozitii”.

Controlul bisericilor ortodoxe (în Bulgaria, Romania,  Iugoslavia) s-a facut fara prea mari dificultati(dar nu si fara dureri), având in vedere legaturile cu patriarhul Moscovei, supus statului sovietic, insa conflictul s-a declansat cu  biserica catolica,aflată sub patronatul Romei.

„Prezenta bisericilor catolice majoritare sau puternice in Lituania ,Polonia, sau Cehoslovacia ameninta cu adevarat insasi fundamentele,deci existenta noilor regimuri”,afirmau comunistii.

La randul ei ,biserica catolica vedea în comunism răul suprem .

Iată de ce pe 13 iulie 1949  ea a decis excomunicarea membrilor de partid.Cum au actionat comunistii pentru a sufoca biserica în general şi cea ortodoxă şi  catolică în special?

Mai intâi le-au tăiat resursele materiale, apoi  au adoptat noi legislatii care prevedeau  laicizarea starii civile ,a casatoriilor,dar si secularizarea şcolilor şi a spitalelor.

Decimate, decapitate, jefuite, bisericile au continuat sa fie un potential pericol.

Pentru a le urmari indeaproape, în dioceze au fost numiţi comisari de stat („episcopi cu mustati”) care,plasati in birourile epscopilor, deveneau responsabili cu administratia episcopală.

Iata unele din multele metode prin care totalitariştii s-au impus determinând societatea să se teamă, să devină terorizată de regim, facând ca oamenii să se spioneze între ei şi să dezvaluie nelegiuirile celor din jur.

Partidul unic şi liderul a carui voinţă era prezentată drept “voinţa oficială”;

– Monopolul partidului – stat asupra mijloacelor de comunicare în masă;

– Existenţa unui aparat poliţienesc cu menirea precisă de a anihila  orice deviaţie ori rezistenţă la presiune;

– Planificarea economică centralizată şi controlul Puterii asupra iniţiativei economice.

 

Populaţiile aflate intre entuziasm şi teamă

 

Aceasta perioadă – numita „frontistă” – este deosebit de complexă, oferind aspecte contradictorii în care, de multe ori, observatorii au vazut (sau au vrut sa vadă) doar o singură faţă: fie aceea a entuziasmului şi adeziunii voluntare, fie aceea a manipularii şi terorii-de fapt, două chipuri ale aceleiasi realităţi.

La multi europeni,entuziasmul de a construi prin comunism o lume noua este cu atat mai puternic cu cat se bazeaza pe speranta de a crea un sistem democratic original, adaptat fiecarei ţări.

In primavara anului 1946, apărea un articol semnat de o inalta autoritate sovietică in care se preconiza pentru Germaniea un regim „intermediar, intre democratia burgheza si democraţia socialistă”.

Totusi, satisfactia unui numar mare de oameni de a participa la cladirea unui sistem mai just,mai eficace si potrivit specificului national nu trbuie sa ascunda multiplele violente ale aceleiasi perioade.

Nu toate se datoreaza aplicarii mecanice a totalitarismului stalinist.

Karel Barosek distinge, cu pertinenţă, de-a lungul anilor 1945-1948,o teroare „endogena” care, in Europa centrala,imbraca diverse forme:lupte incrancenate intre noile puteri si opozitia armată (Slovacia,Polonia),care se prelungesc mult dupa mai 1945; manifestari explozive anti-evreiesti in zeci de orase si sate în anul 1946;expulzari masive si brutale de populatii de origine germana sau maghiara

Cu toate acestea, atmosfera de tensiune si teama ce domina atunci in aceste tari este strans legata de accentuarea proceselor de control si presiune exercitate de comunisti pentru a distruge miscarile de rezistenta.

Conform lui Ion Florea, antinomia dintre totalitarism si democratie este asemeni unui conflict intre o putere excesiv sacralizata, cu o legitimitate aureolata de o vointa ancestrala (divina, naturala sau istorica), de o mistica „contrafacuta, si efortul democratiei de demistificare a politicii si puterii, care transfera legitimitatea spre optiunea masei, poporului, exprimata prin vot .     

    Trebuie spus ca si lupta pentru putere intr-un regim democratic inregistreaza nu doar confruntari politice si ideologice deschise, ci si „manevre tactice oculte” pentru a asigura reusita.  In regimurile totalitare, „se instituie monopolul creatiei politice, ideologice, netolerandu-se alte programe politice, teorii, utopii, mituri si prejudecati decat cele oficiale sau generate doar de ideologia partidului unic”, Conceptul de „popor” este preferat spre a servi manipularilor de ambele regimuri.

Tot ce se face, se face in numele poporului si pentru popor.  Dar istoria a inregistrat nenumarate crisme avand drept justificare aceasta sintagma combinata cu arhicunoscuta expresie a lui Machiavelli „Scopul scuza mijloacele”.

 O acumulare exploziva de nelinişti si nemulţumiri

În ultima perioadă a anilor 1980, toate motivele de nemultumire populara par sa se adauge si sa se amestece intr-un fel de „cocktail Molotov” uriaş, gata să ia foc la cea mai mică scânteie.

 

Salarii decente!

 

Exasperarea populatiilor supuse capriciilor unor conducatori tiranici atinge punctul maxim,accentuata fiind,fara indoiala,de vestea unor schimbari in „tarile fratesti”vecine.

Astfel,inca din ianuarie 1987,istoviti de penurii,restrictii si reduceri de salarii,cativa romani isi exprima-prin manifeste de propaganda clandestine nemultumirea  si dorinta de inlaturare a lui Ceausescu.

In noiembrie,revolte importante izbucnesc la Brasov, unde zeci de mii de muncitori de la uzinele de camioane Steagul Roşu,grupati,defileaza scandand: „Vrem paine!”,”Jos dictatura!”.

Primaria si sediul Partidului fiind luata cu asalt, poliţia solicita ajutorul armatei pentru inăbuşirea revoltei.

In alte părţi,unde dominante sunt echipele conducatoare favorabile reformelor, muncitorii sunt de asemenea gata sa coboare in stradă şi să faca grevă pentru a protesta împotriva încetinirii schimbărilor, promisiunilor nerespectate sau severităţii măsurilor de redresare.

In Iugoslavia, mişcarile greviste au luat amploare: de la 174 în 1982, ele ajungeau la 393 in 1984, 900 in 1986, şi s-au inmulţit pe parcursul anului 1987 ca reacţie în special la măsurile de blocare parţială a salariilor.

În URSS, intrarea masiva a clasei muncitoare pe scena perestroikai se produce în iulie 1989, odată cu greva a 100.000 de mineri din Kuzbass.

Până atunci, mişcările revendicative muncitoresti, rare şi restrânse(ca de exemplu greva soferilor de autobuz din Cehov, în septembrie 1987), fusesera mai degraba rău privite, presa oficială asimilându-le unei „ofensive directe impotriva perestroikai” şi stigmatizând,ca şi in trecut,”o mâna de oameni care-i indeamnă la greva pe cei care, de fapt, nu avusesera nici o intentie sa abandoneze lucrul”.

Dar miscarea minerilor din Kuzbass declansata in vara lui 1989 nu a putut fi tratata cu aceeasi dezinvoltura.Minerii nu cereau altceva decat aplicarea reformei economice.

Comitetul regional de greva,ales la 16 iulie 1989,solicita indeosebi autonomia deplina a intreprinderilor,precum si acordarea dreptului muncitorilor de definire a formei de proprietate a mijloacelor de productie.

Aceasta deplina potrivire a revendicarilor cu proiectile lui Gorbaciov l-a plasat pe acesta intr-o situatie delicata.La 18 iulie,el s-a limitat sa afirme ca „rolul conducator al Partidului” sa afla in pericol,si a anuntat cumpararea de catre strainatate a unor bunuri de consum in valoare de 100 de miliarde de rube.

Cinci zile mai tarziu,subliniind „caracterul dramatic al evenimentelor”,el a recunoscut ca era „foarte incurajator” sa vada ca muncitorii „iau initiativa cu hotarare.”

Atunci au intervenit acorduri in privinta salariilor si conditiilor de viata,care au contribuit la destinderea atmosferei.Daca,in opinia lui Mihail Gorbaciov,aceasta greva a minerilor reprezentase „cea mai dificila incercare” a mandatului sau,pentru multi observatori ea marcase conturarea,in sanul societatii civile,a unei forte noi.

Pâine!

Nemultumirea populatiei nu se exprima intotdeauna deschis,ramanand de multe ori secreta;dar in aceasta perioada de slabire a autoritatilor se simte gata sa tasneasca dintr-un moment in altul.In URSS,in special, efectele cumulate ale impulsurile si escurile perestroikai-care au contribuit la o degradare catastrofala a aprovizionarii cu alimente-au ridicat,treptat,majoritatea populatiei impotriva echipei lui Gorbaciov.

Lumea se plange de penurie,de proasta calitate a produselor,de diferentele enorme in aprovizionarea regiunilor,adevarate motive ale unor lupte economice intre republici.

Deficentele nu sunt mai putin insemnate-chiar dimpotriva-in privinta bunurilor de consum nealimentare.

Având in vedere dezorganizarea intreprinderilor,invechirea echipamentultui,dificultatile de aprovizionare,ratele de crestere sunt insuficiente,iar diversitatea si calitatea marfurilor sunt total nesatisfacatoare.

A devenit o problema achizitionarea unui televizor,a unei masini de spalat sau a unui aspirator.Situatia este la fel de ingrijoratoare  si exasperanta in Iugoslavia,unde nivelul de trai a cunoscut atunci o cadere vertiginoasa.

Pentru moment-marturiseste in aprilie 1987 un profesor croat unui ziarist-traiesc din rezervele mele.Masina mea mai poate rezista,vechiul meu frigider de asemenea,dar dupa aceea,daca nu se va produce vreo schimbare,nu le voi mai putea inlocui.

„Nemultumirea este atât de mare incat,in aceeasi perioada,un diplomat european acreditat la Belgrad nu gaseste decat aceste simple cuvinte pentru a reda starea de spirit:”Va exploda;vă spun că va exploda!”

Manifeste si graffiti

Cand sistemul se afla in plenitudinea fortelor sale si puterea nu renuntase deloc la pretentiile-i totalitare , singurul mod de a exprima critici era acela de a le formula in anonimat si clandestinitate absoluta.Pe furis,sunt aruncate manifeste in cutiile de scrisori sau la intrarile in cladiri,sunt mazgalite in graba graffiti pe pereti,sunt adresate scrisori anonome autoritatilor.Tot atatea initiative curajoase din partea unuor indivizi izolati sau a unor mici grupari clandestine.

Raporturile confidentiale ale KGB-ului-divulgate astazi-ce inventariaza cu minutiozitate toate aceste „acte antisovietice” ne permit aprecierea volumului si evolutiei acestora.Nu mai putin de 10.000 de manifeste si scrisori anonime sunt difuzate anual in prima jumatate a anilor 1960 in URSS.

Cele mai mari cantităţi de asemenea documente sunt descoperite în Ucraina,Azerbaidjan, Georgia, Letonia si bineinteles in Rusia, în regiunile Stavropol, Krasnoiarsk, Rostov , Leningrad si Moscova.In schimb,numeroase regiuni si republici(23 in 1965)nu sunt implicate.

Aceste scrisori anonime sunt trimise ata organizatiilor de partid,sovietelor,cat si redactiilor de ziare si reviste.

Ce spun aceste manifeste,graffiti si scrisori?Potrivit KGB-ului,ele „calomniaza PCUS si guvernul sovietic,ca de altfel si politica dusa de acestea,pun la indoiala constuirea unei societati comuniste in tara noastra,

Critica sistemul electoral si conditiile de viata ale muncitorilor,exprima idei nationaliste.Unii autori au chemat la organizarea de greve si miscari de masa pentru obtinerea imbunatatirii aprovizionarii populatiei cu marfuri,scaderii preturilor produselor alimentare,cresterii salariilor si pensiilor”.

Unele dintre aceste documente propun programe de actiune,altele invita populatia sa se mobilizeze:

„Oameni buni-se spune intr-un manifest distribuit in 1965- luaţi armele si distrugeţi capul balaurului roşu care de mai bine de o jumatate de secol sufoca aproape intreaga Europa”;”Nu-i departe vremea-proclama un afis din aceeasi perioada,atarnat pe peretii Universitatii din Moscova-in care vom starpi toata aceasta camarila birocrata platita gras”.Altele denunta direct partidul si intregul sistem:”Partidului ii este teama de glasnot,dictatura sa bazandu-se doar pe cenzura si inchisori.Nu cautati un vinvat pentru arbitrar si mizerie;nu este nici Stalin,nici Hrusciov,ci sistemul bazat pe un partid unic de tip politist ” .

Identificarea precisă a aproape jumatate din autori si difuzori de catre KGB permite afirmarea rolului determinant al intelectualilor si tinerilor.

Din cele 1.039 de persoane arestate pentru aceste delicte in primul semestru al anului 1962, 47% aveau mai putin de 30 de ani,iar 40% erau posesori de diplome de invatamant secundar si superior.

Unii autori sau difuzori sunt foarte tineri: 21% din cei arestati in primul semestru al anului 1965 au mai putin de 18 ani.

KGB-ul  incerca se explice aceasta deviere: „Sentimente ostile iau nastere în rândul tinerilor ca urmare a influenţelor persoanelor ce sustin idei nationaliste sau religioase. Aceste manifestări apar si ca urmare a lecturii romanelor politiste sau vizionarii vreunui film.”.

De multe ori manifestele si scrisorile emana din mici grupari.Numai in anul 1961 si in primul semestru din 1962, KGB-ul identifica 107 din ele.este vorba de grupuri foarte mici,ce numara in total 401 persoane,adica in jur de 3-4 persoane pe formatiune,alcatuite „in majoritate din tineri”.Orientarile lor sunt dintre cele mai diverse.

„Grupul de tineri”  intitulat „Partidul national socialist”,descoperit in 1963 in Voronej,avea drept scop „sa achizitioneze arme,munitii si in caz de razboi,sa ajute inamicul in dauna comunistilor”.Acesta se pare ca a fost si obiectivul „Uniunii panruse social-crestine de eliberare a poporului”,creata in 1964 la Leningrad si dezmembrata in 1967.

In schimb, „Uniunea comunarzilor”,animata de tineri cercetatori stiintifici din Leningrad-arestati in 1965-,avea drept program „trecerea de la dictatura birocratiei la dictatura proletariatului”.Pentru a-si difuza ideile,membrii grupului  editeaza un jurnal manuscris,Kolokol,pe care-l difuzeaza prin simpatizanti in mai multe orase din URSS.

Imaginea anilor negri!

 

Orice observator atent si liber ar fi putut descoperi fara dificultate in China anilor 1970,in Uniunea Sovietica a lui Leonid Brejnev si in tarile-satelit mii de trasaturi ale subdezvoltarii,de la cele mai superficiale la cele mai profunde.

In URSS,presa epocii Gorbaciov va scoate la iveala saracirea crescanda a tarii,o suta de milioane de persoane traind cu un venit mai mic de 100 de ruble pe luna,adica limita pragului de saracie(50-90 ruble).Structura bugetelor familiale este la fel ca in tarile in curs de dezvoltare:in China,ca si in URSS,mai bine de jumatate de venituri sunt alocate cumpararii de alimente.Cernenko,noul secretar general,recunoaste ca „foarte rar vad copii paine alba sau chifle” si ca „nu se gaseste faina de vanzare”.

Lipsurile din domeniul locuintelor sunt adeseori asemanatoare cu cele din tarile lumii a treia.

Iata,de exemplu,care erau,in anii 1960,conditiile de viata ale muncitorilor din cea mai mare uzina textila din Beijing:

„Construite in 1954,locuintele muncitoresti cuprind dormitoare si apartamente de 45 metri patrati.

Acestea din urma,concepute initial pt o familie,acum adapostesc 3 sau 4.cei 4.500 de muncitori ai uzinei dispun in medie de 2.9m patrati fiecare.O familie de 8 persoane se inghesuie pe o suprafata de 15m patrati,alta de 4 membrii pe 9.5m patrati.

Un inginer si familia sa trăiesc 5 oameni pe 12.5 m patraţi.Mai multe generaţii traiesc intr-o singura camera imparţită în mici incăperi prin mai multe draperii atârnate de tavan.Obiecte si ustensile de bucatarie, de la imbracaminte pâna la bicicleta, totul este atranat de pereti-chiar si de tavan,cinci sute de cupluri casatorite traiesc in dormitoare, barbati si femei separati;doua-trei mame impart cu copii lor o camera minusculă.

In aceste conditii de promiscuitate,violurile şi incesturile nu sunt rare. Delincvenţa juvenila este in creştere”.

In materie de sănatate, situatia nu inceteaza sa se degradeze, atingand niveluri alarmante. După datele culese de Francoise Thom din presa sovietica, începand cu mijlocul anilor ’70 se inregistra o recrudescenţă a maladiilor infantile la adulţi, o crestere puternica a cancerului la plămâni şi,in general,o scadere vertiginoasa a speranţei de viată – care la barbati scădea de la 68 de ani la 64.

Sunt semnalate numeroase patologii regionale, precum insalubritatea apei care, in Uzbekistan, cauza in fiecare an moartea a 33.000 de copii.

Mortalitatea si morbiditatea infantila prezinta caracteristici nelinistitoare: 18 la mie din nou-nascuti decedau imediat dupa nastere; mortalitatea infantila crestea de la 3 la 7%.

Innoirea corpului medical şi a infrastructurilor spitalicesti eramai mult decat insuficienta.Cladirile cu destinatie sanitara se invecheau si duceau lipsa de materiale şi medicamente.

 

Demolarea sistemului politic şi economic bazat pe proprietate privata asupra mijloacelor de productie sub pretextul abolirii exploatarii si inlocuirea lui cu un regim de dominatie totalitara a oamenilor de catre statul dominat el insuşi de catre partidul unic si obligatoriu al societaţii, dominat la rândul lui de catre grupuri de putere, a fost insoţită de greşeli criminale împotriva a sute de mii de oameni nevinovati, acestea fiind repudiate apoi la modul abstract si formal, de obicei după moarte dictatorului.

Aceasta situaţie nu se mai poate repeta!

Stim cu toii ca perioada totalitara a fost o perioada nefasta(precum reiese de mai sus),dar multe aspecte ale acesteia nu ne sunt cunoscute de aceea este foarte important sa fim informati.

Ideologiile totalitare  sunt un fenomen complex, iar discutiile asupra genezei, manifestarilor si tipologiei acestora fiind departe de a fi incheiate, motiv pentru care  este nevoie de prezentarea diverselor căi prin care au fost instaurate şi cum au evoluat.

Prin urmare, mass-media este o prima soluţie, fiind cea mai rapidă si eficienta sursa de informare.

Acum, în secolul 21 presa este liberă, spre deosebire de perioada de dictatura când era folosita cu scopul de a promova ideologia regimului respectiv şi aşa zisele benefiicii ale acestuia.

E timpul ca istoricii si specialistii sa ne dezvaluie avantajele ,dezavantajele si formele de manifestare a acestor regimuri pentru a putea trage concluziile.

Orice nivel de dezvoltare am atins si oricat de imposibila ar parea astazi revenirea acelor regimuri este bine sa fim pregatiti pentru ca acesta poate reveni prin <ca urmare a acţiunii unor  forţe complet straine de traditiile noastre  de viaţă şi de gândire> .

Din moment ce primul pas e facut – demersul de a convinge oamenii sa respingă orice tentativă de a instaura un regim care le ingrădeşte libertăţile – este necesar să ne asigurăm că nu există pericolul ca o ideologie totalitară să ne fie impusa prin diverse forme de constrângere. 

Ar trebui ca toata lumea sa înţeleagă ca toţi suntem egali şi că democraţia este soluţia ideală, dar pentru că intotdeauna exista excepţii de la regulă, este indicata eliminarea posibilelor pericole, dacă este posibil fără recursul la violenţă.

Armele de distrugere în masă şi cele biologice ar trebui interzise definitiv. Doar nu avem nevoie de ele pentru că azi nu ne mai luptăm (90%din popoarele lumii) pentru teritorii şi putere.

Popoarele civilizate au înţeles că pot convieţui în pace, ajutându-se reciproc şi transformând lupta pentru supremaţie într-o competiţie paşnică, care să asigure progresul şi să îmbunătăţească în acelaşi timp nivelul de viaţă al oamenilor.

 

Trăsăturile comune ale regimurilor totalitare (comunism, fascism, nazism):

  • Conducătorul unic

  • Monopartitism

  • Ideologia unică

  • Partid unic

  • Nerespectarea drepturilor și libertăților cetățenești

  • Promovarea cultului personalității

  • Aplicarea cenzurii

  • Demagogie și propaganda

  • Interesele individului sunt subordonate intereselor statului

  • Regimul este menținut prin teroare și violență cu ajutorul poliției politice

  • Statul se implică în toate domeniile de activitate (inclusiv în viața privată a cetățenilor săi)

  • Oponenții regimului sunt exterminați sau trimiși în închisori (epurare politică)

 

 

CITIŢI ŞI : 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/14/care-este-diferenta-intre-stalinism-nazism-marxism-socialism-fascism-comunism/

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse): 

 

http://istoria.md/articol/141/Totalitarism,_regim_politic

 Raymond Aron, Démocratie et Totalitarisme (Democraţie şi Totalitarism), Folio Essais, Gallimard, 1965.

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Secolul-al-XXlea-intre-democra58.php

https://iasromania.wordpress.com/2011/02/15/ce-este-fascismul/

http://ro.paradox.wikia.com/wiki/Fascismul_si_nazismul

http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Totalitarismul-Fascismul-si-Na91.php

15/02/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: