R.Moldova s-a lăsat prinsă în capcana energetică întinsă de Rusia

România salvează energetic Chișinăul, iar autoritățile moldovene prin cedarea întregii cantități de gaze pe care o primește R.Moldova de la „Gazprom”, salvează Transnistria și finanțează separatismul acestei regiuni proruse.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu de la Deutsche Welle consemnează că Sâmbătă, la ora 13.00, România a început să livreze gaze prin conducta Iaşi-Ungheni-Chișinău, în Republica Moldova .

Peste câteva ore, ministrul moldovean al infrastructurii, Andrei Spânu, a anunțat că Chișinăul va ceda Transnistriei (regiunea separatistă prorusă din stânga Nistrului), cel puțin în luna decembrie, toate cele 5,7 milioane de metri cubi de gaz pe zi (mai puțin de 50% din necesarul Republicii Moldova) pe care le primește Moldova de la „Gazprom”.

În schimb, Chișinăul ar urma să primească energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, gestionată de regimul separatist pro-rus de la Tiraspol, la prețul de 73 USD/MW – ceea ce înseamnă cu 11 USD mai scump față de prețul la care aceeași centrală livra curent Chișinăului până pe 1 noiembrie 2022.

Un eșec cât o trădare, vândut cetățenilor în tariful la energie

Altfel spus, Chișinăul a cedat tot gazul (ieftin) regimului separatist, a primit în schimb curent mai scump, iar consumatorilor li se spune că „afacerea” cu separatiștii este avantajoasă, deoarece va permite reducerea tarifului la energia electrică până la 4 lei per kWh (cu 20%). Asta în condițiile în care cu numai 2 zile în urmă, pe 2 decembrie, tariful la energia electrică a fost majorat cu 1,14 lei (până la 5,91 lei).

Adică mai întâi au mărit tariful, urmând ca, după tranzacția cu regimul separatist, să-l reducă din nou, mizând pe faptul că populația o să se bucure și o să laude guvernarea că se gândește la popor.

Ceea ce nu spun însă cei care au girat această înțelegere opacă este că pretinsa reducere a prețului la energie este pur și simplu ștearsă de prețul de achiziție a gazului pe care Chișinăul va fi nevoit să-l achite în februarie și martie (prin achiziții la preț de piață).

Anunțul vizând tranzacția cu separatiștii, care nu a fost însoțit de explicații imediate, a șocat opinia publică din Republica Moldova. Moldovenilor li s-a spus doar că afacerea „este un compromis rezonabil” și că, după ce au rămas fără gaze la zi, moldovenii din dreapta Nistrului vor fi asigurați cu gaze din micile stocuri pe care Chișinăul a reușit să și le facă în România și Ucraina (unde cad rachete rusești).

Pentru gazul din stocuri, Chișinăul a plătit vara și toamna prețuri mari – în medie de 1000 de dolari mia de metri cubi.

„Gazprom” livrează însă acum R. Moldova gaze la prețul de 785 de dolari. Așadar, Chișinăul a decis să cedeze acest gaz mai ieftin Transnistriei, iar consumatorilor de pe malul drept al Nistrului să le vândă gaz scump din stocuri.

Explicația ministrului Spânu, care a venit abia duminică, este că „în această săptămână, electricitatea cumpărata de „Energocom” de pe bursa română a depășit 400 EUR/MW”. Procurarea la preț de peste 400 EUR/MW ar fi dus inevitabil, spune el, la o creștere suplimentară de tarif în luna decembrie – „cel mai probabil peste 8 lei” moldovenești per kWh. Chișinăul are contracte pentru luna decembrie cu furnizori din România (Hidroelectrica, OMV Petrom, etc.).

Capcana rusească i-a fost întinsă Chișinăului încă în octombrie

În octombrie 2022, „Gazprom” a neglijat prevederile contractului cu Moldova – a limitat livrările cu 30% și a plafonat volumul pentru Moldova la numai 5,7 milioane metri cubi de gaz pe zi. Pe timp de iarnă, aceasta înseamnă aproximativ 40% din necesarul ambelor maluri ale Nistrului sau 100% din necesarul de gaz al Transnistriei.

La Tiraspol s-a înscenat o panică menită să justifice un demers al regimului separatist adresat Kremlinului, despre o posibilă „catastrofă umanitară” în Transnistria. Administrația separatistă pro-rusă de la Tiraspol a anunțat „stare de urgență economică” din cauza deficitului de gaze. Centrala de la Cuciurgan a redus livrările de curent către Chișinău de la 70% la 27% după care a sistat livrările în totalitate. Chișinăul s-a pomenit practic fără soluții energetice asigurate.

Timp de câteva zile a cumpărat curent din Ucraina până când Rusia a bombardat sistemul energetic ucrainean. Moldova a rămas în beznă. Și-a revenit datorită României, care a început livrările de curent către Chișinău în regim de avarie. S-au mobilizat donatorii externi. UE a suplimentat în regim de urgență ajutorul pentru Moldova, Germania a donat 40 de milioane de euro ca „ajutor la contor” pentru moldoveni, la Paris, în cadrul Platformei de sprijin pentru Moldova, Emmanuel Macron a anunțat un alt ajutor suplimentar de peste 100 de milioane de euro pentru ca Moldova să reziste energetic în fața șantajului energetic rusesc.

Un gest suspect, ambalat în declarații siropoase pe placul moldovenilor

Peste doar câteva zile, Chișinăul cedează întregul volum de gaze Transnistriei și-i repornește întreaga mașinărie economică producătoare de bani murdari, iar moldovenii sunt îndemnați de către exponenții guvernării de la Chișinău să se bucure că „pentru prima dată în istoria țării, malul drept al Nistrului nu mai folosește gaze naturale de la Gazprom” și că „independența energetică este tot mai aproape”.

Stocurile de gaz ale Chișinăului (din România și Ucraina) sunt acum de 250 milioane de metri cubi. Autoritățile spun că această cantitate ar fi suficientă pentru două luni de iarnă (în condițiile în care centralele termice interne funcționează pe bază de păcură). Prețul mediu al acestui gaz stocat este 1000 de dolari mia de metri cubi față de prețul gazului de la Gazprom de 785 de dolari mia de metri cubi. Sâmbătă, 3 decembrie, prețul spot al gazului pe piața internațională era de 1515 euro mia de metri cubi.

Experții anticipează că acest preț va crește pe măsură ce iarna își va intra în drepturi. Când sunt întrebați de unde și la ce preț va cumpăra Moldova gaz peste două luni (când se vor epuiza rezervele), responsabilii de la Chișinău spun că nu se știe ce va fi, pentru că războiul e la hotar, dar „Moldova va fi mai puternică și noi, toți împreună, solidari, vom reuși” – ne asigură ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu.

Planul de suprimare economică a regimului separatist pro-rus de la Tiraspol, în spatele rezistenței armatei ucrainene, a eșuat. Regimul separatist de la Tiraspol, ostil integrității teritoriale a Republicii Moldova, a fost salvat de guvernarea pro-europeană de la Chișinău sau cel puțin de anumiți exponenți ai acestei guvernări care, în virtutea conjuncturii politice, s-au pomenit în funcții de conducere.

Despre acest plan se știa de la începutul lunii noiembrie, dar nimeni nu-și imagina că decidenții de la Chișinău îl vor accepta.

Chișinăul nu are un plan pentru o Transnistrie fără un regim separatist

„Această conducere, dar și cele anterioare, nu și-ar fi asumat încetarea finanțării regimului separatist pentru că nu există niciun plan de reintegrare. În momentul în care îți asumi să duci regimult separatist la faliment trebuie să știi ce să faci ulterior cu regiunea transnistreană”, susține Irina Tabaranu, jurnalistă de la Chișinău, specializată în problematica transnistreană.

„Guvernarea nu știe, nu vrea să știe și nu face nimic pentru asta. Lasă regiunea transnistreană să plutească pentru că nu știe ce să facă cu ea dacă se îneacă”, menționează jurnalista în contextul deciziei anunțate sâmbătă seară de către Chișinău.

Ipoteza că separatiștii și decidenții de la Chișinău știau demult că Transnistria va primi tot gazul rusesc (5,7 milioane metri cubi – exact cât a decis să dea Gazpromul – înseamnă 100% din necesarul Transnistriei) este susținută de câteva elemente de analiză.

În primul rând, Uzina Metalurgică de la Rîbnița, al doilea cel mai mare consumator de gaze din regiunea transnistreană (care a fost oprită după ce Chișinăul a limitat livrările de gaz spre Transnistria), și-a publicat încă la începutul lunii noiembrie planul de topire a 16 mii de tone de metal, ceea ce denotă că cei care o gestionează erau siguri că vor avea cantitatea necesară de gaze.

Al doilea element este că „Moldovagaz” nu a transferat către „Gazprom”, până pe 20 noiembrie, avansul în proporție de 50% pentru luna decembrie, așa cum sever insista până acum, în fiecare lună, furnizorul rus.

Creditul de peste 1 miliard de lei îl restituie moldovenii prin tarif

Și încă un aspect… Tiraspolul nu plătește Gazprom-ului pentru gazul consumat. Nu achită nimic de peste 30 de ani. Datoria (tolerată necondiționat de ruși) acumulată de Transnistria depășește 8 miliarde de dolari.

Decizia Chișinăului de a ceda regiunii transnistrene întregul volum de gaz va face ca această datorie să crească în continuare într-un ritm mai accentuat decât dacă ar fi existat limitări în ceea ce privește livrările.

În luna octombrie, Guvernul de la Chișinău a ajutat „Moldovagaz” să-și achite plățile către Gazprom. Compania de stat „Energocom” a creditat „Moldovagaz” cu 1 miliard 50 de milioane de lei moldovenești, pentru ca aceasta să-și poată achita datoriile față de furnizorul rus. Creditul urmează a fi rambursat până pe 1 mai 2023. L-am întrebat pe directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, cum va restitui compania acest credit statului în condițiile în care tot volumul de gaze se duce în Transistria, care nu-și achită consumul?

„Creditul va fi întors din contul devierilor financiare pe care trebuie să le recuperăm de la consumatori (de pe malul drept al Nistrului – n.n.). Aceste devieri sunt incluse în tariful actual pe care îl achită consumatorii”, ne-a spus Ceban. El ne-a asigurat că populația de pe malul drept al Nistrului (Chișinăul) nu va achita pentru consumatorii de pe malul stâng (Transnistria) care nu plătesc. „Devierile financiare întotdeauna au fost calculate în funcție doar de consumul malului drept”, ne-a explicat Ceban.

Potrivit lui, pentru gazul din stocuri, furnizat în decembrie consumatorilor de pe malul drept al Nistrului, „Moldovagaz” (în care Gazprom deține pachetul de 51%) nu va transfera plățile către Gazprom, ci către întreprinderea de stat „Energocom”, care a cumpărat și stocat acest gaz în vara și toamna acestui an.

Întrebări fără răspuns

În aceste condiții nu este clar de ce este menținută în schemă acestă companie controlată de „Gazprom” în condițiile în care stocurile de gaz sunt ale companiei „Energocom” care aparține statului.

De asemenea, nu este clar de ce consumatorii moldoveni sunt somați prin tarif să achite devierile financiare ale „Moldovagaz” (fiica „Gazpromului”) în condițiile în care Chișinăul cumpără gaz de pe piața europeană și îl stochează pentru „zile negre”, de teama șantajului rusesc, în România și Ucraina?

Este o eroare să crezi că „Gazprom” nu va soma „Moldovagaz” să plătească pentru gazul livrat în Transnistria, susține fostul ministru moldovean al Justiției, Ion Păduraru. Gazpromul își recuperează periodic acești bani prin Arbitrajul de la Moscova.

Există zeci de plângeri depuse în acest sens, în ultimii ani, de către „Gazprom” în arbitrajul rus. „Totul se acumulează”, precizează Păduraru.

Dar ce valoare are contractul semnat sâmbătă de către SA „Energocom” și Centrala de la Cuciurgan gestionată de un regim separatist pro-rus ilegal de la Tiraspol – o centrală „privatizată” ilegal de o firmă din Rusia în baza „legislației” transnistrene?

Cine, cum și în baza legislației cărei țări poate fi sancționat acest furnizor de curent în cazul în care, la ordinul Kremlinului, ar stinge mâine lumina în Moldova?

De-a lungul istoriei de 30 de ani a Moldovei independente, acest furnizor a făcut asta nu odată, atunci când Rusia a vrut să obțină anumite cedări din partea Chișinăului în favoarea Transnistriei.

Zilele trecute, DW a mai dezvăluit o schemă absurdă prin care Chișinăul a atras România și UE în finanțarea separatismului transnistrean „din motive umanitare”.

Este vorba de un coridor de alimentare a Transnistriei cu carburanți, firmele transnistrene fiind scutite de orice impozite și accize de către autoritățile constituționale de la Chișinău.

Prejudiciul anual generat bugetului național al Republicii Moldova prin această schemă este de 4 miliarde de lei.

Publicitate

REPUBLICA MOLDOVA ESTE VICTIMA UNUI RĂZBOI HIBRID DECLANȘAT DE RUSIA

©EPA-EFE/DUMITRU DORU  |   Susținătorii partidului politic prorus ”Șor” protestează lângă clădirea Guvernului din Chișinău, Moldova

Rusia a declanșat un război hibrid împotriva Republicii Moldova

https://www.veridica.ro relatează că ultimele evoluții de la Chișinău sugerează că Republica Moldova pare să fi devenit ținta unui război hibrid declanșat de Federația Rusă pentru a da jos actuala putere proeuropeană și a readuce acest stat în sfera de influență a Moscovei.

Autoritățile de la Chișinău sunt nevoite să facă față unei crize energetice fără precedent, scumpirilor în lanț la cele mai importante produse și servicii, dar și protestelor organizate de partide în spatele cărora se crede că stau serviciile secrete de la Moscova.

Acestor provocări li se adaugă și criza de securitate tot mai accentuată ca urmare a războiului din Ucraina, în special a atacurilor cu rachete și drone din ultimele săptămâni asupra infrastructurii energetice ucrainene.

Bombardamentul rusesc care pare să fi vizat simultan Ucraina și Republica Moldova

Fragmente dintr-o rachetă rusească Kalibr au căzut, la 31 octombrie, în apropierea localității Naslavcea din nordul Republicii Moldova, la frontiera cu Ucraina. Racheta, care aparent țintea complexul electro-energetic de la Novodnestrovsk, pe Nistru, fie că a fost doborâtă de antiaeriana ucraineană, fie că s-a prăbușit din cauza unei defecțiuni tehnice, potrivit autorităților de la Chișinău. Suflul exploziei a avariat mai multe case din Naslavcea.

La câteva ore după acest incident, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) de la Chișinău, invocând Convenţia de la Viena din 1961, a anunțat că unul din diplomații de la Ambasada Rusiei a fost declarat persona non-grata și obligat să părăsească teritoriul Republicii Moldova. MAEIE nu a făcut public numele diplomatului, ci a subliniat doar că atacurile cu rachete asupra Ucrainei „escaladează în continuare riscurile de securitate”, iar cetățenii moldoveni „resimt tot mai mult efectele dezastruoase ale războiului”. Moscova, la rândul ei, a expulzat și ea un diplomat de la Ambasada Republicii Moldova la Moscova.

Incidentul de la Naslavcea nu este primul de acest gen. La 10 octombrie, trei rachete rusești au survolat teritoriul Republicii Moldova, țintind obiective de pe teritoriul Ucrainei. Autoritățile de la Chișinău au cerut explicații Federației Ruse în legătură cu încălcarea spațiului aerian moldovenesc, însă nu le-au primit nici până astăzi.

Pe la nodul electroenergetic de la Novodnestrovsk, care pare să fi fost ținta rachetei distruse lângă Naslavcea, trece singura linie de tensiune înaltă care leagă direct Republica Moldova de Ucraina. Celelalte trec pe teritoriul separatist al Transnistriei. Linia de la Novodnestrovsk poate asigura transportul a până la 70% din necesarul de curent electric al Republicii Moldova. Pe la Novodnestrovsk, Chișinăul poate cumpăra curent inclusiv din UE. Distrugerea acestei linii ar fi făcut Chișinăul dependent aproape în totalitate de administrația secesionistă de la Tiraspol în ceea ce privește asigurarea cu energie electrică.

Una peste alta, la 31 octombrie, adică exact în ziua în care lângă Naslavcea a fost doborâtă racheta rusească, centrala termoelectrică de la Cuciurgan, aflată pe teritoriul controlat de administrația separatistă de la Tiraspol, a anunțat Chișinăul că încetează să mai livreze curent electric pe malul drept al Nistrului. Până la data respectivă, această centrală, controlată de compania rusă RAO EES, asigura cel puțin 70% din consumul de curent din Republica Moldova. Alte 30% erau cumpărate din Ucraina, însă după ce Rusia a început, la sfârșitul lunii septembrie, să bombardeze masiv infrastructura electroenergetică a acestei țări, Kievul a sistat orice export de curent.

În prezent, Republica Moldova cumpără energie electrică în proporție de aproape 90% din România, restul fiind producție proprie.

Necesarul de curent este asigurat prin contractele comerciale încheiate cu două companii din România, prin achiziții pe piața OPCOM, dar și prin contractul de avarie care acoperă, în prezent, un deficit de aproximativ 8%, potrivit autorităților de la Chișinău. În aceste condiții, în care se înregistrează un deficit relativ mic, riscurile unor deconectări masive sunt în scădere, afirmă autoritățile de la Chișinău,

Venirea unor partide proruse la putere ar putea aprofunda și mai mult criza energetică în R.Moldova

Compania rusă Gazprom, care semnase cu Republica Moldova, acum un an, un contract de livrare a gazelor până în 2026, a redus, din 1 octombrie, cu o treime livrările de gaz, invocând faptul că nu poate asigura întregul volum din cauza războiului din Ucraina.

Trebuie precizat că din totalul de gaze pe care compania rusă le furniza în Republica Moldova, două treimi erau consumate de către Transnistria, iar o treime de teritoriul controlat de către autoritățile constituționale de la Chișinău. Unul din cei mai mari consumatori de gaze din Transnistria este centrala de la Cuciurgan care, până nu demult, primea gratis din Federația Rusă cantitatea de gaze necesară pentru producția curentului electric pe care îl vindea ulterior Chișinăului.

O formă de subvenționare a regimului secesionist de la Tiraspol de către administrația de la Kremlin și un instrument de exercitare a presiunilor asupra autorităților Republicii Moldova, care în 31 de ani de independență nu au reușit să-și diversifice sursele de alimentare cu resurse energetice, rămânând legată de cele livrate din Rusia sau din Transnistria.

Cu doar câteva zile înainte ca Rusia să înceapă bombardamentele masive asupra infrastructurii energetice din Ucraina, la Chișinău începeau proteste împotriva actualei puteri proeuropene, organizate de Partidul Șor. Formațiunea este condusă de oligarhul fugar Ilan Șor, dat în căutare internațională de către autoritățile de la Chișinău pentru implicare în furtul a peste un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc. Ilan Șor, care se află de mai mulți ani în Israel și își conduce partidul de la distanță, a fost recent sancționat de Statele Unite în baza Legii Magnițki, alături de alte persoane și entități din Republica Moldova, inclusiv celălalt mare oligarh fugar, Vladimir Plahotniuc. Partidul Șor deține șase locuri din totalul celor 101 în Parlamentul de la Chișinău.

În septembrie, reprezentanții acestui partid își anunțaseră intenția de organiza proteste non-stop care să ducă la debarcarea actualei puteri, pe care o acuzau de scumpirile în lanț din ultima perioadă, întâi de toate la produsele alimentare, medicamente, utilități și carburanți. O altă acuzație adusă celor de la guvernare, în primul rând președintelui Maia Sandu, era că ar fi deteriorat intenționat relația cu Rusia și, din această cauză, prețul la gaze a explodat. Protestele organizate de Partidul Șor nu au reușit însă să ia turațiile dorite de organizatori și s-au transformat într-un fel de manifestații de duminică după amiază.

Totuși, Partidul Șor, alături de comuniștii care li s-au alăturat, dar și de socialiștii care au protestat separat, au încercat să vehiculeze ideea că, în cazul în care la guvernare ar ajunge partidele proruse, Rusia va accepta să vândă gaz ieftin Republicii Moldova, ceea ce ar pune capăt scumpirilor din ultimul timp.

Afirmația nu este susținută însă și de argumente, potrivit experților. Reprezentanții acestor partide de opoziție, toate trei de factură prorusă, par să nu țină cont de faptul că o eventuală (re)venire a lor la putere nu va rămâne fără reacție la Kiev. Am putea presupune că Ucraina ar bloca conductele prin care ajunge gazul rusesc în Republica Moldova, pentru ca nu cumva Chișinăul să le permită rușilor să deschidă, de pe teritoriul său, un nou front. E de presupus, la fel, că nici România nu s-ar arăta atât de deschisă să furnizeze curent Republicii Moldova, dacă la putere s-ar afla un regim favorabil Rusiei și ostil Uniunii Europene și NATO.

Prin urmare, o presupusă accedere la putere a unor partide proruse ar putea însemna pentru Republica Moldova un colaps energetic, deteriorarea relațiilor cu Bruxellesul și Washingtonul, și, în consecință, diminuarea dramatică a exporturilor și aprofundarea crizei economice. Republica Moldova are frontieră doar cu România și Ucraina și orice schimbare a cursului european la Chișinău ar duce inevitabil la blocarea economică și politică a țării.

Federația Rusă se pare însă că exact asta își dorește – să împiedice orice perspectivă europeană a Chișinăului. O demonstrează investigațiile apărute în ultimul timp în presa internațională, dar și în cea de la Chișinău.

Ilan Șor și FSB-ul rusesc, de la furtul miliardului de dolari, la protestele din 2022

Ziarul american Washington Post publica, la sfârșit de octombrie, un articol în care afirma că Moscova încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova, în timp ce situația sa în Ucraina este tot mai șubredă. Documente secrete citate de publicația americană – furnizate de serviciile secrete ucrainene – arată că Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a trimis pe diverse căi zeci de milioane de dolari pentru a crea în Republica Moldova o rețea de politicieni care să reorienteze această țară spre Moscova.

FSB ar fi delegat o echipă de experți în tehnologii politice care să consilieze Partidul Șor. După ce liderul socialist Igor Dodon a pierdut alegerile prezidențiale în 2020, Moscova pare să-i fi căutat un înlocuitor în persoana lui Ilan Șor. Potrivit documentelor citate de Washington Post, experții angajați de Kremlin au ajuns prima dată la Chișinău în martie 2021 pentru a consilia în secret Partidul Șor.

Printre măsurile recomandate de către aceștia ar fi fost și faptul ca Partidul Șor să șteargă cât mai mult posibil din „contextul negativ”, o posibilă referință la condamnarea lui Ilan Șor în prima instanță la 7 ani și șase luni de închisoare pentru implicarea în furtul miliardului. O condamnare care, de altfel, nu a fost încă executată.

Pe acest fundal, guvernul de la Chișinău a cerut Curții Constituționale scoaterea în afara legii a Partidului Șor ca formațiune politică ce este finanțată din exterior, contrar legislației naționale, și care periclitează suveranitatea și independența Republicii Moldova.

Rusia pare să aplice și de această data mecanismele pe care le-a folosit în regiune și în 2014, adică agresarea militară a Ucrainei și crearea unor crize care să ducă, în final, la schimbarea puterii și a politicii externe în Republica Moldova.

Pentru mai multă claritate trebuie spus că furtul, în 2014, a cel puțin un miliard de dolari din sistemul bancar moldovenesc, a fost, în opinia mai multor experți, o operațiune pusă la cale de către serviciile speciale din Federația Rusă.

Fostul șef adjunct al Serviciului Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) din cadrul Centrului Național Anticorupție de la Chișinău, Mihail Gofman, care a fost nevoit să emigreze în SUA, declara în 2016 că „Acum se vede clar că a fost o diversiune împotriva statului, pusă la cale de serviciile altor state, cu folosirea sinergiei persoanelor din autoritățile naționale, prin corupție și șantaj. La acel moment [în 2014] , Republica Moldova se afla într-o situație bună.

Erau investiții occidentale, veneau reprezentanți ai cancelariilor europene și toți vorbeau despre o poveste de succes care într-o buna zi a dispărut”.

Iar principalul suspect în dosarul cui privire la furtul miliardului este nimeni altul decât Ilan Șor, pe care Moscova își dorește, se pare, să-l aducă la putere la Chișinău, alături, poate, și de alte forțe proruse.

O schimbare de putere pe care să o folosească nu doar împotriva Occidentului, ci, întâi de toate împotriva Ucrainei.

Partidul AUR, la doi ani de la lansare și după 1 an de activitate în Parlament

Foto: Claudiu Târziu și George Simion, copreședinții Partidului Alianța pentru Unirea Românilor

Se împlinesc doi ani de la lansarea oficială a Partidului Alianța pentru Unirea Românilor, pe 1 decembrie 2019, la Alba Iulia.

Pentru că aceasta formațiune politică a reprezentat o „surpriză“ pe scena politică românească, voi aborda cei doi ani de existență ai formațiunii prin cât mai multă obiectivitate, oferind o analiză la rece a plusurilor și minusurilor pe care AUR le-a avut în bătătorirea tumultosului drum din politica românească, scrie jurnalista Ioana Ivan în https://r3media.ro.

Formațiunea politică a început destul de firav, ca o continuitate a candidaturii lui George Simion la Alegerile Europarlamentare din 2019 și a Mișcării politice România Mare în Europa, cu o lansare la Alba Iulia, pe 1 Decembrie 2019, și cu un congres la Iași, pe 24 Ianuarie 2020, dar fără un impact major la publicul din România.

Desigur că existau mai multe „filoane“ care se uniseră în AUR, cel unionist, cel creștin care simțea o oarecare dezamăgire după eșecul Referendumului pentru Familie, după cum afirma și co-președintele Claudiu Târziu într-o emisiune cu jurnalistul Mirel Curea, însă toate aceste elemente nu primiseră un imbold necesar pentru a se individualiza ca un tot unitar.

Faptul că, în martie 2020, a izbucnit pandemia de coronavirus, a venit ca o praștie care și-a întins coarda în spatele nucii tari care se coagulase în AUR.

Geniul celor care au lucrat la strategia partidului în 2020 a fost tocmai faptul că au știut să profite de fiecare greșeală pe care Guvernul țării de la acea vreme, dar și alte instituții ale statului le-au făcut, însă fără a fi un partid care neaga pandemia sau existența virusului.

Practic, cei de la AUR au profitat de numeroasele erori făcute de Guvernul Ludovic Orban: închiderea bisericilor, închiderea piețelor, restrângerea dreptului de circulație, și au pus înaintea acestor măsuri aberante drepturile constituționale ale cetățenilor, pe care le-au explicat pe limba românului într-o caravană ce a tranzitat toată țara și a punctat majoritatea centrelor urbane din România.

O primă greșeală a Alianței pentru Unirea Românilor a fost în toamna anului 2020, după Alegerile Locale, care au fost pierdute asumat, așa cum a precizat George Simion, când, poate din grabă, poate din neatenție, pe listele pentru Alegerile Parlamentare au ajuns și oameni care nu au reprezentat elemente pozitive pentru imaginea partidului.

Sunt cunoscute cazurile lui Francisc Tobă, Mihai Lasca și Diana Șoșoacă, personaje care, fără a le contesta buna credință în a face ceva pentru România, au reprezentat o problemă imediat după intrarea în Parlament.

Dacă în cazul primilor doi a fost vorba de neatenție din partea conducerii partidului, manifestările Dianei Șoșoacă riscau să facă din partid o anexă a propriei persoane, aceasta nereușind să își asume faptul că face parte dintr-o organizație și trebuie să respecte anumite reguli.

În cele din urmă, personalitatea vulcanică a fost extirpată din sânul AUR, fiind lăsată să se manifeste independent, chiar dacă o parte dintre crezurile Dianei Șoșoacă converg în puncte comune cu cele ale AUR.

S-au grăbit mulți să discrediteze AUR, imediat după accederea în Parlament, etichetând partidul în fel și chip doar pentru că așa era curentul.

Cu toate astea, am apreciat la AUR modul în care și-au respectat până în prezent una dintre cele mai mari promisiuni din campania electorală, aceea de a nu cheltui bani din subvenția primită de la stat.

Nu spun că a fost bine sau a fost rău, însă faptul că partidul a rezistat un an fără acei bani, ba chiar a crescut în sondaje, denotă faptul că orice partid putea renunța la respectiva subvenție și putea rămâne fără probleme pe scena politică. Partidele se țin cu oameni, nu cu bani!

Un alt succes al partidului e legat de participarea, sub același nume și aceeași siglă, la Alegerile Parlamentare din Republica Moldova. Chiar dacă AUR de peste Prut funcționează distinct de AUR de la București, cele două formațiuni fac parte din același conglomerat care încearcă să apropie cele două state românești.

Nu au reușit să acceadă în Parlamentul Republicii Moldova, însă simpla participare, practic a aceluiași partid, a spart gheața după mulți ani și multe încercări de a închega o formațiune politică unionistă în stânga Prutului.

De cealaltă parte, sunt de remarcat proiectele pe care Alianța pentru unirea Românilor le întreprinde în Balcani, acolo unde există comunități etnice românești, dar și în nordul Bucovinei și nordul și sudul Basarabiei.

Demersurile făcute în Serbia și Albania de deputatul Ringo Dămureanu sunt esențiale pentru a păstra cât mai vii comunitățile românești de acolo.

În același timp, Dan Tanasă și Ionuț Neagu, parlamentari AUR, primesc, la rândul lor, câte o bilă albă pentru că protejează drepturile românilor din județele Covasna, Harghita și Mureș și sancționează orice derapaj ce poate aduce atingere integrității teritoriale a României.

Dan Puric aprecia în urmă cu jumătate de an faptul că este pentru prima dat când aude vorbindu-se, în Senatul României, de martirii din închisorile comuniste.

Chiar dacă a „deranjat“ făcând acest lucru, Sorin Lavric a reușit să își umple pătrățica de responsabilitate și simplul fapt că evocă anumite personalități conferă Parlamentului o fărâmă de noblețe și demnitate, chiar dacă la acest moment se manifestă punctiform și parcă împotriva morilor de vânt.

Aș mai aminti de Sorin Muncaciu, Antonio Andrușceac și Rodica Boancă, parlamentari AUR care au devenit vizibili pe scena publică, valorificându-și experiența în poziții și proiecte ce țin de sfera Medicinei, Socialului și cea a Educației.

Dacă îi numărăm pe cei de mai sus, vom vedea că 9 parlamentari AUR din 43 au o vizibilitate destul de mare în spațiul public, adică aproximativ 20% din numărul total. Asta în condițiile în care există critici la nivel de presă mainstream că în AUR nu se individualizează alți parlamentari în afară de George Simion și Claudiu Târziu.

Care este procentul de parlamentari PSD, PNL sau USR pe care îi cunoașteți cu nume și prenume și care își fac treaba în domeniul lor de interes?

Dincolo de toate aceste impulsuri pe care AUR le-a dat și care au reprezentat premiere incontestabile în politica din România, nu pot să nu remarc o oarecare lentoare pe plan internațional.

Într-adevăr, au existat unele vizite și contacte cu formațiuni politice similare din Spania, Polinia și Italia, însă până în prezent nu s-au putut concretiza în ceva clar.

Dorința de accedere în ECR trebuie să se materializeze cât mai curând, pentru ca partidul să poată avea legitimitate pe plan european și să se folosească de acest lucru în câștigarea unui număr cât mai mare de europarlamentari la viitoarele alegeri. Un grup de lucru dedicat, care să se ocupe exclusiv de rezolvarea acestor probleme, ar fi de bun augur.

De asemenea, partidul ezită în a avea poziții clare față de alte forțe din România care vin pe același electorat, dar nu este nici foarte decis în ceea ce privește persoana lui Călin Georgescu. Dacă George Simion a declarat că „noi susținem proiectul Apă, Hrană, Energie“, Claudiu Târziu a tranșat problema și a spus că în 2024 „vom veni cu premier propriu“.

Da, poate George Simion a vorbit pentru prezent, însă proiectul „Apă, Hrană, Energie“ se identifică cu persoana lui Călin Georgescu, iar în 2024 nu poți veni cu un alt premier dar să spui că susții același proiect. Micile nuanțe din prezent pot evolua în falii greu de lipit în viitor.

Chiar dacă este un partid de dreapta, AUR trebuie să manifeste și dorința de implementare a unor măsuri sociale. Criza economică ce deja a venit și are să devină și mai acerbă, cumulată cu un caracter social profund înrădăcinat îndeosebi în mediul rural, îi obligă pe cei de la AUR să expună public și măsuri sociale care să câștige încrederea electoratului.

Succes, AUR!