CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mesaje peste timp de la Domnul Mihai Eminescu: ”Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine”

 

Mihai Eminescu, „Liber-cugetător, liberă-cugetare”, „Timpul”, 2 februarie 1879, în „Opere”, 1989, vol. X, p. 187

 

„Biserica răsăriteană e de optsprezece sute de ani păstrătoarea elementului latin de lângă Dunăre. Ea a stabilit şi a unificat limba noastră într-un mod atât de admirabil, încât suntem singurul popor fără dialecte propriu-zise;

ea ne-a ferit în mod egal de înghițirea printre poloni, unguri, tătari şi turci; ea este încă astăzi singura armă de apărare şi singurul sprijin al milioanelor de români cari trăiesc dincolo de hotarele noastre.

Cine-o combate pe ea şi ritualurile ei poate fi cosmopolit, socialist, republican universal şi orice i-o veni în minte, dar numai român nu e.”

Mihai Eminescu – 14 august 1882, Mihai Eminescu, „Timpul”, în „Opere”, Vol. XIII, pp. 168-169

„Despreţuind Biserica noastră naţională şi înjosind-o, atei şi francmasoni cum sunt toţi, ei ne-au lipsit de arma cea mai puternică în lupta naţională;

dispreţuind limba prin împestriţări şi prin frazeologie străină, au lovit un al doilea element de unitate;

despreţuind datinele drepte şi vechi şi introducând la noi moravurile statelor în decadenţă, ei au modificat toată viaţa noastră publică şi privată în aşa grad încât românul ajunge a se simţi străin în ţara sa proprie.

Odinioară o Biserică plină de oameni, toţi având frica lui Dumnezeu, toţi sperând de la El mântuire şi îndreptându-şi vieţile după învăţăturile Lui.

Spiritul speculei, al vânătorii după avere fără muncă şi după plăceri materiale a omorât sufletele. (…)

Biserica lui Mateiu Basarab şi a lui Varlaam, maica spirituală a neamului românesc, care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică a poporului, ea care domneşte puternică dincolo de graniţele noastre şi e azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are stat, ce va deveni ea în mâna tagmei patriotice?

Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine.”

Cine crede că România își va găsi un drum copiind modele mai mult sau mai puțin viabile se înșală, vrea să ne spună Eminescu atunci când avertizează pe cei care gândeau la un panaceu universal miraculos care poate să rezolve toate neajunsurile oricărei societăți.

„Cum numim pe aceia care zic c‑au descoperit o singură doctorie pentru toate bolile din lume, un leac fără greș, care, de ești nebun, te face cu minte, de‑ai asurzit, te face s‑auzi, în sfârșit orice‑ai avea, pecingine, chelie, ciupituri de vărsat, degerătură, perdea la ochi, durere de măsele, tot c‑o alipie te unge și tot cu‑n praf te‑ndoapă? Pe un asemenea doctor l‑am numi șarlatan. Ce să zicem acum de doctorii poporului românesc, care la toate neajunsurile noastre, tot cu‑n praf ne‑ndoapă, care cine știe de ce o fi bun? (…) Aceste prafuri și alifii le‑am luat de ni‑i acru sufletul de ele și tot rău. Or fi bune buruienile acestea pentru ceva, dar se vede că nu pentru ceea ce ne lipsește tocmai nouă” (Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, pag. 25).

Nemulțumirea lui Eminescu exprimată atât în poezie, dar mai ales ca jurnalist venea din faptul că potențialul acestui neam nu e valorificat. El deplânge în Scrisoarea a III-a soarta românilor, blestemați parcă să li se predea lecții de patriotism, de cultură și viață autentice din partea unor nulități: „Tot ce‑n țările vecine e smintit și stârpitură/ Tot ce‑i însemnat cu pata putrejunii de natură/ Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții/Toți se scurseră aicea și formează patrioții”.

Eminescu știa că Dumnezeu dăruise acestui neam o țară rodnică, bogată, în care puteau trăi liberi de sărăcie și greutăți. Vorbind despre trecutul glorios și despre prezentul mizer în care se bălăceau românii spre sfârșitul secolului al XIX‑lea, ziaristul de la Timpul nu putea să nu constate cu tristețe:

„Sărăcia e izvorul a aproape tuturor relelor din lume; boala, darul beţiei, furtişagul, zavistuirea bunurilor altuia, traiul rău în familie, lipsa de credinţă, răutatea, aproape toate sunt câştigate sau prin sărăcie proprie sau, atavistic, prin sărăcia strămoşilor. Sărăcia trebuie luată în înţelesul ei adevărat. Sărac e cel ce se simte sărac, căruia îi trebuie neapărat mai mult decât are.

Calităţile morale ale unui popor atârnă – abstrăgând de climă şi de rasă – de la starea sa economică. Blândeţea caracteristică a poporului românesc dovedeşte că în trecut el a trăit economiceşte mulţămit, c‑au avut ce‑i trebuia” (Mihai Eminescu, Opere, vol. X, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1989, p. 30).

 

Imagini pentru Eminescu photos

Mihai Eminescu – n.15 ianuarie 1850, la Botoşani, d.15 iunie 1889, București. 

„Înaintea negrei străinătăţi care împânzeşte ţara cad codrii noştri seculari şi, împreună cu ei, toată istoria, tot caracterul nostru. Moartea, decreşterea populaţiei îndeplineşte apoi restul: stârpirea fizică a neamului românesc.”

 

Publicitate

06/03/2019 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

„Greșalele in politică sunt crime, căci in urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se-mpiedică dezvoltarea unei țări intregi și se-mpiedică, pentru zeci de ani inainte, viitorul ei.”

 

 

 

Mihai Eminescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fișier:Eminescu.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850, Botosani –  decedat 15 iunie 1889, Bucuresti), poet, prozator și jurnalist român, a fost și este cea mai importantă voce poetică din cultura româna.

Despre moartea sa, criticul George Calinescu a scris:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

 

 

18/01/2016 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

„Nu există un stat în Europa orientală, nu există o ţară de la Adriatica până la Marea Neagră, care să nu cuprindă bucăţi din naţionalitatea noastră.

Începând de la ciobanii din Istria, de la morlacii din Bosnia şi Herţegovina, găsim pas cu pas fragmentele acestei mari unităţi etnice în munţii Albaniei, în Macedonia şi Tesalia, în Pind ca şi în Balcani, în Serbia, Bulgaria, în Grecia până sub zidurile Atenei, apoi, de dincolo de Tisa începând, în toată regiunea Daciei Traiane până dincolo de Nistru până aproape de Odesa şi Kiev […]

Acest fragment de popor, atât de nebăgat în seamă astăzi, când nici în ziaristică, nici la congres [Congresul de la Berlin din 1878] nu s-a pomenit despre el, are îndărătul lui un trecut strălucit câştigat prin proprie vitejie faţă de nişte duşmani cu mult superiori în cultura şi arta războiului.”

 

 

 

 

 

 

– Mihai Eminescu –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fișier:Eminescu.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 Mihai Eminescu (născut la 15 ianuarie 1850, Botosani –  decedat 15 iunie 1889, Bucuresti), poet, prozator si jurnalist român, a fost si este cea mai importantă voce poetică din cultura româna.

Despre moartea sa, criticul George Calinescu a scris:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

 

 

26/12/2015 Posted by | ROMÂNII DESPRE ROMÂNI | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: