După 30 de ani de la măcelul din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș, firele diversiunii duc la Budapesta și Moscova.

 

 

 

 

 

Foto: Tg. Mureș 20 martie 1990

 

 

În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să creeze premisele destrămării României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace cum ar fi realizarea, cel puțin al unui vid de putere: la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu după ce, la 12 ianuarie 1990, avusese loc acțiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu iar la 28 ianuarie, somarea ultimativă, din partea liderilor partidelor istorice – mai puțin Radu Câmpeanu – a autorităților provizorii să predea puterea. [Zeno Millea, Secesiunea Ardealului, Editura Carpatica, 2002, p. 33 și urm. http://www.scribd.com/doc/59119613/Secesiunea-Ardealului]

A urmat la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, trecerea graniței de către câteva mii de persoane de cetățenie ungară cu intenția de a manifesta la Satu Mare, unde doar prezența de spirit a autorităților și reacția adecvată a locuitorilor români ai municipiului au împiedicat în ultimul moment ca situația să nu degenereze.

La 19-20 martie, după mai bine de două luni de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți.

Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.

Prima etapă a acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR. (Documentarul MAE ungar „1989 – A csodák éve Magyarországon és Európában” – Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, consemnează, la p. 98, că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989. [http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/…)

Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile unui pseudo disident, Károly Király.

Membru fondator al UDMR, Király a fost între 1968–1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR.
Károly Király pierde toate aceste funcții importante în statul comunist român în urma unui scandal sexual.

„După decenii de fidelitate servilă faţă de regim, schimbă brusc cursul. Format în mediul sovietic, Király, (…) atacă cultul personalităţii lui Ceaușescu și neprincipialitatea ideologică a regimului, probleme care, deși reale, erau irelevante în contextul politicii în domeniul minorităţilor, pe care le atacase anterior in corpore.

Erau însă în deplină conformitate cu scopurile politicii sovietice (s.n.).” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania, The Clash within the Warsaw Pact and The End of the Cold War, Editura RAO, 2013, pp. 214-217
Marginalizat politic, Király este contactat de serviciile de informații ungare care îl ajută să își creeze o aură o aură de oponent al regimului. În această calitate, încearcă să mondializeze problema Transilvaniei.

În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, București, Editura politică, 1983, p.142]
Istoricul Larry Watts crede că nu este exclus ca fostul nomenclaturist să fi fost agent cu dublă subordonare.

„Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, atunci când Gorbaciov a venit la București în ’87, și Károly Király era consemnat la domiciliu, Ambasada sovietică a trimis la Târgu-Mureş un automobil, și l-a adus pe aceste la recepția la care a fost invitat şi Ceauşescu, iar Gorbaciov a stat de vorbă cu Király vreo zece minute.” [Irina Airinei, „Anamnesis”, ed. MarLink, București 2011, p. 348.]

La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează la Târgu-Mureş, împreună cu alții, un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc.

La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul scris în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera să aibă controlul asupra comunității maghiare prin Király, fără a mai verifica cine era în realitate fostul prim-secretar PCR Covasna, membru al CC al PCR și membru supleant al CPEx, îl numeşte pe Károly Király, la 9 ianuarie 1990, prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Király desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit, în consens, la paritate între români și maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă.

Aceștia, împreună cu Károly Király, vor amorsa o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, manifestații de intimidare a populației românești, încercarea de scindare pe criterii etnice a Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) etc. [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]
Profanarea monumentelor românești vine „ca bonus”, dar, psihologic vorbind, dezinformarea/diversiunea instrumentată de av. Elöd Kincses, vicepreședinte al Consiliului județean Mureș, cum că românii ar fi profanat ei înșiși (sic!) monumentul lui Avram Iancu pentru a-i culpabiliza pe maghiari, a fost picătura care a umplut paharul. Toate acestea petrec pe fondul unei inexplicabile indiferențe a conducerii provizorii a României.
„Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: «Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureș (…) am hotărât să ne organizăm».” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, p. 170.] (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României  
 
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

 

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…

În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU , Virgil Măgureanu și Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state – URSS și Ungaria – ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.
Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:

1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic și de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărți ale Ungariei Mari și de materiale de propagandă revizioniste aduse din țara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio F M 105 din New York, este prezentată o știre care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth:

„Asociaţia Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceauşescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”.

Efectele psihologice a acestor acțiuni atât asupra românilor cât și a maghiarilor au fost considerabile instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă și încordare.

2. În acest context, președintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea ţării pe Károly Király; se poate presupune că Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” față de Ceaușescu.

3. Károly Király rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari.

4. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea și eliminarea directorilor de origine română ai instituțiilor și întreprinderilor.

Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu, exemplu concludent de „gândire magică primitivă” constând în atacarea/desființarea simbolurilor adversarului.
Este amorsată „criza separării școlilor” la care o contribuție semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în „activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind colaborarea cu fosta Securitate. [http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12-15;]

Criza separării școlilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată ministrul educației Mihai Șora decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română.

În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară și scandează: „Suntem frați, nu ne separați!” și „Suntem de naționalitate copii!”

 

[Virusul, acum știe toată lumea, este “un agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase”. În calculatoare este programul intrus care încearcă să distrugă sistemul invadat. Figurativ, este “sursa unui rău moral”, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online.

 

 

 

Tov. Mihai Șora și tovarășa Smaranda Enache

 

 

  

Nu știm care dintre aceste explicații i se potrivește mai bine lui Mihai Șora, dar Raportul oficial al Parlamentului României privind evenimentele dramatice din 19-20 martie 1990 de la Târgu Mureș menționează explicit drept “factorul detonator” al crizei măsurile arbitrare întreprinse de Mihai Șora, pe atunci Ministru al Învățământului, în dauna elevilor români și în favoarea celor maghiari.

Dacă am fi tratat autorii și actorii loviturii de stat din decembrie 1989 drept ceea ce au fost – viruși – și am fi găsit rapid și remediul extirpării pandemiei de agenți sovietici România nu ar fi fost atât de infectată astăzi.

Privind retrospectiv, peste ani, istoria trăită chiar de noi, acum analizată pe baza documentelor și a informațiilor acumulate în 30 de ani de presă, putem face liniștiți observația că toate firele Operațiunii Târgu Mureș duc la Budapesta și Moscova, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online].

 

 

 

 

 

 

 

Peste trei luni Mihai Șora va demisiona din guvernul Petre Roman pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanți ai Alianței Civice.

Comentând declarația făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a zilei naționale de 1 Decembrie:

„Aș dori ca toți românii să se regăsească în patria-mamă”, într-un interviu dat săptămânalului francez L’Express Șora va susține: „Iliescu este incoerent: el dorește pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei! (sic!) [L’Express – 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux]

 

5. Românii, care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane și participarea la ședințele în care se dezbate degradarea situației din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.

6. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată și/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.
Aflat sub influența lui Károly Király, care îl dezinformează, președintele CPUN Ion Iliescu nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR și „temporizează” rezolvarea situației. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”

7. În prima parte a lunii februarie, Károly Király pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan [Képujság, A tizedes még a többiek, nr. 8 din 24.02.1990], la invitația Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie sosește la Budapesta și pastorul László Tőkés.

8. La Târgu-Mureș au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul-procesiune cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütő, notoriu fost nomenclaturist comunist – 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna – putând fi interpreta și ca posibil exercițiu de mobilizare.

9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea și ocuparea, așezați pe jos, a spațiilor publice ale IMF. [Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în „acțiuni nonviolente de acțiune” http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict…
Greva este intens mediatizată pe plan internațional de ziariști olandezi (care vorbesc limba maghiară…) prezenți prompt la acțiune. Crește afluența de ziariști „internaționali” din presă audio-vizuală, înzestrați cu camere video, aparate de fotografiat și de înregistrat, care irită trecătorii cu insistența lor în a pune întrebări tendențioase și care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.

10. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, la Târgu-Mureș are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav.

Károly Király, care se întorsese din Ungaria și se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş și a-i proteja pe studenții maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie.

După ce criza separării școlilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Károly Király și a avocatului Előd Kincses (ale cărui apeluri la radio și cuvântări publice erau considerate defăimătoare) și contra-mitingurile maghiarilor se potențează reciproc.
La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se în care găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile locale au susținut că „persoane rămase neidentificate”, au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de sătenii care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susține că atacul ar fi fost nemotivat.

Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliția e depășită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul András Sütő este grav molestat.
Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucnește un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane și alta de români estimată la 2-3000 de persoane după ce cordonul firav de polițiști care despărțeau cele două tabere este rupt.

Rezultatul: 6 morți, câte trei din fiecare tabără, și 168 de răniți: 33 de naționalitate maghiară și 135 de naționalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informații din cărțile col. Ioan Judea, Tîrgu-Mureș, Cumpăna lui martie, ed. Tipomur, 1991 și av. Kincses Elod, Martie negru la Târgu-Mureș, Kriterion 2015. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 7
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

„Nu e nevoie să veniți domnule președinte, situația poate fi ținută sub control”
Un jurnal personal despre acest dramatic eveniment „20 martie 1990 – Imagini blânde de la Târgu-Mureș”este accesibil pe internet la adresa http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurna…

Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente, capătă semnificații deosebite privind modul în care s-a ajuns la escaladarea extremă a violențelor.
Cea dintâi este s-a petrecut în dimineața zilei de 20 martie în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezența lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Tg. Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România, Dorin Suciu, corespondentul TVR şi Simonfi Katalin, de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele în seara precedentă la sediul partidelor politice, a căror victimă fusese scriitorul András Sütő, a sunat pe „firul scurt” președintele Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea acestuia.

Iliescu a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureş pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control.

Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuși ținut „sub control”, sechestrat în propriul birou cu cuțitul la gât. La propriu…

La scurt timp, în jurul orei 18, a urmat declanșarea confruntării violente dintre cei grupul masiv de maghiari și cel al românilor, cam de cinci ori mai puțin numeros.
Soarta peliculei filmate de mine de la etajul al 5-lea al hotelului Grand, și care cuprindea principalele secvențe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei de 20 martie ridică multe semne de întrebare.

După vizionarea în masa de montaj, Teodor Brateș (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 dezinformarea „teroriștii Securității”) a decis ca reportajul să nu se difuzeze.
Filmul există în arhiva Ministerului Apărării Naționale.

A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din inițiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvențe importante.

Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de polițiști care despărțea masivul grup de demonstranții maghiari de grupul mult mai mic de demonstranți români. Operațiunea a fost executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un grup de indivizi înarmați cu bâte scurte și care, după îmbrăcăminte, nu păreau în nici un caz a fi săteni veniți de pe valea Gurghiului.

Cine erau aceștia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informații de la „surse care doresc să își păstreze anonimatul”, înclin să cred că făceau parte dintre cei specializați în gherilă urbană în cazarma din Bicske.
Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez, este discuția pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la plecarea lui Károly Király, în prima parte a lunii februarie, la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală.

Generalul mi-a spus că a fost informat că era vorba de un pretext pentru ca Király, care fusese racolat de serviciile de informații ungare (AVO), să coordoneze „direct din centrală”, prin emisari, manevrarea situației de la Târgu-Mureș. Pe baza acelei informări, gen. (r) Scrieciu a și făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Károly Király.

Relativ recent, am aflat că informația era reală și că îi fusese furnizată de serviciile de informații ale armatei. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 8

 

Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

Dorin Suciu

De la războiul psihologic la cel de imagine prin dezinformare și manipulare mediatică.

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, cu ocazia unei conferințe de presă la Târgu-Mureș.
O informație relevantă în acest sens este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise șeful serviciului de contraspionaj militar.

Astfel, „…înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, un alt agent de bază al serviciilor de infirmații ungare, colonelul Sándor Arady (fost cetățean român, emigrat în Ungaria și revenit ulterior ca atașat militar) a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania”. [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209]
În legătură cu posibila implicarea în acțiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informații străine, astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10000 de turiști din Ungaria au fost dirijați spre Transilvania.

Cam 7000 spre Satu Mare, care era foarte aproape de granița româno-ungară, restul de 3000 spre Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita și Covasna și o parte spre Timișoara și Arad.

La Satu Mare acțiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de diverse plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă și cultură fiind împiedicată.
În ultima perioadă au apărut analize și cărți ale unor publiciști, reputați specialiști în intelligence și istorici care sunt de părere că ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureș a avut un evident vector antistatal, susținut de profesioniști ai dezinformării, intoxicării și diversiunii care au acționat atât din interiorul cât și din afara țării amorsând un veritabil război psihologic.

Până a putea ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care a fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României, cel al „pogromului antimaghiar”.
El s-a fundamentat tot pe o dezinformare care, prin manipularea opiniei publice internaționale, a încercat acreditarea ideii că la Târgu-Mureș ar fi avut loc un pogrom (!) împotriva maghiarilor și că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte şovini incurabili iar minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu!

Dezinformarea „pogromul antimaghiar” a fost emisă prima oară de András Sütő în emisiunea PANORAMA a televiziunii naționale ungare la data de 20 martie. Într-un interviu înregistrat, acesta anunța că UDMR va cere guvernului și parlamentului apărarea cu armata a integrității fizice a minorității maghiare (?!) Dialogul cu reporterul se încheie cu un apel al lui Sütő către Organizația Națiunilor Unite și comunitatea internaţională în care se clama că „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania este o realitate concretă” [Anca Florea, Păstrați România întreagă, Editura „Viitorul Românesc”, 1996, p. 38]

În mod evident, înregistrarea interviului cu András Sütő nu putea fi făcută decât înainte de 19 martie, când scriitorul a fost molestat și, deci, anterior violențelor interetnice din 20 martie! Referirile la „pogromul” – ce avea să se întâmple abia peste una sau două zile! – arată că lansarea dezinformării „pogromul de la Târgu Mureș” formulare logomahică prin excelență – a fost premeditată.

Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian Toronto Star în ziua precedentă gravelor incidente soldate cu morți și răniți (!), episcopul László Tőkés susține că „violența va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorității maghiare” și pretinde că „un grup naționalist de dreapta, Vatra Românească, (…) încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească țara, să emigreze în Ungaria.”
Cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, dezinformarea a fost preluată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Mânat şi de raţiuni electorale, acesta a afirmat la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est, că la 20 martie la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare.
Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura totuși de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989, așa că dezinformarea a avut un impact major.

Referindu-se direct la aserțiunile lui Gyula Horn, istoricul Larry L. Watts remarcă: „Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu Mureș continuă să circule, dar puțini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 și 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 și 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniți în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă la doar 33 de răniți. (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Dezinformarea a fost preluată și colportată de episcopul reformat László Tőkés care la 28 martie, cu ocazia unui congres ecumenic calvin, (reformat) care a avut loc la Geneva a susținut că: „Există acolo, la Târgu-Mureș, un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii și violenței.”

În ceea ce privește lungul șir de dezinformări care au urmat, dincolo de manipularea românilor și maghiarilor, deopotrivă, sau de încercările de intoxicare a autorităților române și organismelor internaționale, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mişcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4 din Marea Britanie și de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar, țăran român din localitatea Ibănești, drept maghiar.
Deși irlandezul Gary Honeyford, reporter al postului Sky News, care înregistrat in extenso violențele interetnice din 20 martie, a infirmat ferm ideea unui pogrom antimaghiar, [http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c&feature=player_embedded] dezinformările, folosite pentru a fabrica cele mai grosolane manipulări ale publicului internaţional, au proliferat. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat în documentarul Bad Neibours – Vecini răi – difuzat de televiziunea Channel Four din Marea Britanie, ca și de televiziunea ZDF din Germania, drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem a fost că nefericitul purta un pulover verde!

Cele două televiziuni nu și-au cerut scuze nici când s-a dovedit că au dezinformat publicul.
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibours – Vecini răi – prezentat de Channel 4 – a recunoscut într-un interviu cu ziaristul Mihai Mincan că a „distorsionat realitatea”, că filmul a fost comandat după „evenimentele din 20 martie” și că a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg și a precizat că el nu i-a consultat pe reprezentanții românilor, ci doar pe ai maghiarilor. Întrebat dacă cunoștea identitatea reală a victimei, Swain a răspuns că da, știa, dar că faptul nu-l interesa…
[http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflict…
La 4 octombrie 1990, după ce identitatea lui Mihăilă Cofar fusese de mult elucidată, trei turiste românce la Paris asistau uluite la o scenă incredibilă prezentată la o emisiune dedicată dramei din 20 martie de postul de televiziune Antenne 2. Atunci când pe micul ecran a apărut secvenţă atroce a schilodirii lui Cofar, invitată a postului respectiv, Smaranda Enache, personaj de tristă amintire care contribuise din plin la agravarea crizei separării școlilor din Târgu Mureș, a exclamat: „Iată de ce e în stare poporul român. [Cuvântul liber, 4 februarie 1991].

Ulterior, ziarul din Târgu Mureș a prezentat identitatea celor trei persoane: Elena Buşe, din Bistriţa Năsăud, Corina Ichim, fiica dnei Bușe, și Rodica Crăciun, din București, cazate la Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Peste doar o săptămână, la 14 octombrie 1990, când lucrurile păreau că se liniștiseră, András Sütő supralicitează. Revista „A hét” – Săptămâna – nr. 44 relatează că acesta, aflat la Viena, a declarat în biserica evanghelică de pe Strada Linden: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri, pentru că la Târgu-Mureș se prefigurează deja cel de-al doilea” (sic!). Este lansată ideea „endemizării” pogromului, o variantă „îmbunătățită” a diversiunii inițiale. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 9
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

A fost conflictul interetnic de la Târgu Mureș provocat de «odioasa Securitate»?
Semnificativă este și „cariera internațională” a dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureș”. Dincolo de dobândirea de capital politic de politicienii de la Budapesta, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Apoi, odată amorsată, pe la începutul anului 1991, dezinformare a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat „pogromul endemic” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România.
Agentul de influență pentru punerea în operă a intoxicării a devenit acelaşi episcop Tőkés.

Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, în cotidianul The Washington Times, într-un articol (apărut pe patru coloane!) cu titlul „Ethnic Cleansing in Transylvania” enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”! După aceea, folosind filiera bisericii calvine, dezinformarea a fost propagată de László Tőkés în Olanda…
În acest context, al filierelor de transmisie a manipulărilor, este foarte interesant de reamintit că studenții maghiari, care în martie 1990 făceau grevă pe treptele Universității de Medicină și Farmacie, erau intervievați, fotografiați și filmați de reporteri olandezi care vorbeau ungurește.

Azi, explicația e simplă: aceștia erau foarte probabil urmașii revoluționarilor unguri care se refugiaseră în Olanda în 1956. Pe același tip de filieră religioasă și de acțiune politică se situează în zilele noastre blocarea aderării României la spațiul Schengen.
S-au lansat şi alte speculații pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990.

Astfel, fostul nomenclaturist comunist András Sütö, reciclat în „cărturar a al maghiarimii” și devenit evident agent de influență în presa occidentală, lansează la 19 martie 1994 la Duna TV o variantă… îmbunătățită și adăugită:

„…Puterea provizorie a instrumentat pogromul antimaghiar din 20 martie 1990. După care, făcându-ne pe noi responsabili de cele întâmplate, a folosit evenimentele tragice de la Târgu-Mureș ca pretext pentru înființarea SRI.” O alegație absurdă având în vedere că România nu avea nevoie de pretexte ca să înființeze un serviciu de informații generale, prerogativă care, oricum, face parte din dreptul inalienabil al unui stat suveran!
De altfel, este de notorietate că la acea dată Securitatea era desfiinţată, conducerea ei arestată iar membri ei închiși prin cazărmile armatei.

Oricum, se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii!
Peste un deceniu, dezinformarea lansată de András Sütö va fi preluată și „dezvoltată” de Gabriel Andreescu, activist APADOR CH, în prelegerea ținută la sediul fundației Bernády din Târgu Mureș în martie 2005 și publicată ulterior în ziarul Ziua.
Inspirat de elucubrațiile lui Andreescu, Előd Kincses, personaj controversat al evenimentelor dramatice din martie 1990, refugiat o perioadă la Budapesta, va susţine și el că la Târgu-Mureş ar fi avut loc o „diversiune cu mai multe scopuri”: înainte de toate legitimizarea înființării SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal! La rândul său, senatorul UDMR György Frunda va relua şi el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!).

Într-un raport prezentat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF) se arătă că:

„Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (s.n.)”.

Într-o carte recent lansată, gen. bg. Vasile Mălureanu arată că înființarea unui serviciu național cu competență generală era decisă cu mult înainte de martie 1990 și accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă” a unei „centuri de siguranță” informative.
Împrumutând elemente structurale și organizatorice de la modelele de servicii de informații americane, canadiene și europene, Decretul nr. 181 din 26 martie 1990 privind înființarea SRI a reflectat și preocuparea pentru instabilitatea internă. [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale: perspectiva unui ofițer de informații, Editura PACO 2016. pp.293-302”.

Este evident că „evenimentele de la 20 martie de la Târgu Mureș” au precipitat reînființarea unui serviciu național de informații, așa cum este evident că bazându-se pe paralogismul „Post hoc, propter ergo hoc” – După, deci din acea cauză – au fost numeroși „logomahi” care au profitat pentru a promova o nouă dezinformare mascată sub forma unui fals silogism: odioasa Securitate a provocat conflictul interetnic de la Târgu Mureș pentru a forța înființarea SRI, deci SRI este urmașul odioasei Securități… (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – ultimul episod
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

De la războaiele psihologic și de imagine la războiul logistic și „țara-mamă din interior”
În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populația ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români și maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare. Aceasta, împreună cu manipularea și diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media – mai puțin în cea din țară și masiv în cea internațională unde agenții de influență și-au făcut din plin jocul – au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine bazat pe formula „pogromul de la Târgu Mureș” s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp și încă foarte aproape de România: în Kosovo pe vremea când Serbia era condusă de Miloșevici…
Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în țările limitrofe un exerciţiu curent.

Astfel, ulterior eșuării tentativei din martie 90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul țării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ținutul secuiesc”. Și nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puțin decât „țara-mamă din interior”!

Ar mai trebui amintit urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care dorește crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc.

Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic și de imagine purtat împotriva României…

 

Epilog – Cercul se închide

Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat într-un celebru discurs că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat însă la 20 martie 1990 la Târgu-Mureș pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greșeli involuntare… Drept care mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta și Muzeul Terorii, condus de istoricul Maria Schmidt, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare și nu numai, au organizat un simpozion intitulat „Condamnați să conviețuiască”. (sic!) Invitați de onoare au fost László Tőkés, Smaranda Enache și Gabriel Andreescu.

Printre altele, simpozionul a susținut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Tg. Mureș…

Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat din presa ungară că Károly Király, despre care în timpul crizei de la Târgu Mureș s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăiește bine-sănătos în țara vecină și că împlinind 85 de ani a fost decorat cu cea mai înaltă distincție pentru merite deosebite de János Ader, președintele Ungariei…
*
La întrebarea „De ce și cum s-a întâmplat de fapt acel episod sângeros și imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic care relatează primul caz de război psihologic din istorie. Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese țara Canaanului, cea unde „curge lapte și miere”, a cucerit cetatea Ierihonului:
„Iar la al șaptelea ocol al zidurilor cetății, pe când preoții sunau din trâmbițe și chimvale, Iosua a poruncit poporului: „Strigați tare, căci Domnul v-a dat în mână cetatea (…) iar zidurile s-au prăbușit îndată și gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Și astfel au cuprins cetatea”.
Biblia, Cartea lui Iosua 6, 16 și 20

 

Sursa:  http://www.condeiulardelean.ro/articol/martie-1990-pogromul-de-la-targu-mures-o-etapa-razboaielor-psihologice-si-de-imagine-duse.

 

 ADDENDA
 

Raportul pus la rece

La fel ca și Raportul Comisiei Senatului privind evenimentele din Decembrie 1989, pe care nici Parchetul nu îl avea mai an deși susține că cercetează de 30 de ani lovitura de stat mascată în revoluție, nici Raportul Comisiei parlamentare de anchetă care a investigat evenimentele din Martie 1990 nu a fost dat publicității, deși, chipurile, parlamentarii sunt reprezentanții noștri.

Mai mult, copia Raportului intrată în posesia noastră poartă explicit indicația NU SE ÎMPRUMUTĂ.

 

 

 

 

 

 

O altă asemănare cu cele două situații este legată de opiniile separate ale celor s-au ocupat de anchete.

Dacă în cazul Decembrie 1989, senatorul țărănist Șerban Săndulescu a simțit nevoia să conceapă un Raport separat, cu mai multe informații despre conspirația și rolul sovieticilor în lovitura de stat, la fel, în privința Comisiei pentru Târgu Mureș, Ioan Mânzatu, inventator în domeniul farmaceutic și om politic independent de garda fesenistă, ca fondator al Partidului Republican, a făcut public, “pe surse”, propriul Raport-sinteză.

 

 

 

 

Din Raportul Mânzatu rezultă că operațiunea a fost realizată printr-o dinamică în crescendo, prin etape provocatoare și tehnici subversive stabilite profesionist, începând cu decembrie 1989.

Mânzatu amintește crimele bestiale săvârșite de unii maghiari asupra personalului român din structurile Ministerului de Interne din județele Harghita, Covasna și Mureș și apoi pașii care au dus la ridicarea tensiunii în martie 1990 cu tendințele secesioniste ale unei părți a populației maghiare instigată de factori interni și externi scrie http://www.ziaristionline.ro/2020/03/20/mihai-sora-virusul-care-a-starnit-conflictul-de-la-targu-mures-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990-toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-victor-roncea-in-ev/

 

SCURTĂ ISTORIE A ALEGERILOR PREZIDENȚIALE ÎN ROMÂNIA

Foto: Președinții pe care i-a avut România

 

 

Primul președinte pe care l-au avut românii a fost Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist care s-a aflat în fruntea țării timp de 22 de ani în urma unor așa zise ”alegeri”, falsificate regulat, care îl declarau câștigător cu procente stupefiante, ce nu coborau  niciodată sub 99% din numărul votanților.

Încă nu împlinise 72 de ani când  ”iubitul conducător”a fost executat împreună cu soția, în urma condamnarii lor la moarte de către un Tribunal  Militar Excepțional, fiind socotiți vinovați de genocid, acte de diversiune, subminarea puterii de stat și a economiei naționale.

Cei doi fost înmormântați în cimitirul militar Ghencea din București, pe 30 decembrie 1989.

 

După sângeroasa Revolutie anticomunistă din 1989, Presedintia României a fost deținută mai întâi de Ion Iliescu (1990-1996), apoi de Emil Constantinescu (1996-2000), apoi un nou mandat al lui Ion Iliescu (2000-2004), urmat de Traian Băsescu (2004-2007), Nicolae Vacaroiu (interimar 2007), din nou Traian Basescu (2007-2012), Crin Antonescu (interimar 2012) și din nou Traian Basescu (2012-2014).

În prezent, România are un președinte care provine dintr-o familie de sași transilvăneni – Klaus Iohannis – ales pe 21 noiembrie 2014 și care este al patrulea președinte cu origini germane ales în perioada post-comunistă,într-o țară din Europa de Est.

Klaus Iohannis candidează din nou, în ziua de 10 noiembrie 2019, pentru a fi reales într-un nou mandat de președinte al românilor.

Frământările provocate de trecerea de la dictatura comunistă la democrație, s-au reflectat și în rezultatele alegerilor prezidențiale din țara noastră.

România se află încă într-o perioada de tranziție, fiind angajată într-un proces de creștere în plan economic și social. 

 

 

Remember: 

 

 

20 mai 1990, ”alegerile din Duminica Orbului”.

Prezență la vot: 86,19%. 85% l-au votat pe Ion Iliescu.  Alegerile prezidenţiale din 1990 au fost singurele din istoria electorală de după 1989 în urma cărora preşedintele României a fost ales din primul tur de scrutin.

27 septembrie 1992 – turul I. Prezență la vot: 76,29%, dintre care Ion Iliescu (FDSN) 47,34%, iar Emil Constantinescu (CDR) 31,24%.

11 octombrie 1992 – turul II. Prezență la vot: 73,23%, câștigând Ion Iliescu (61,43%).

3 noiembrie 1996 – turul I. Prezență la vot: 76,01%, dintre care Ion Iliescu (PDSR) – 32.25%; Emil Constantinescu (CDR) – 28.22%; Petre Roman (USD) – 20.54%; György Frunda (UDMR) – 6.02%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) 4.72%;
Gheorghe Funar (PUNR) – 3.22%.

17 noiembrie 1996 – turul II. Prezență la vot: 75,9%; Emil Constantinescu (CDR) – 54,41%; Ion Iliescu (PDSR) – 45,59%.

26 noiembrie 2000 – turul I. Prezență la vot: Ion Iliescu (PDSR) – 36,35%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 28,34%;
Theodor Stolojan (PNL) – 11,78%; Mugur Isărescu (CDR) – 9,54%; György Frunda (UDMR) – 6,22%; Petre Roman (PD) – 2,99%; Teodor Meleșcanu (ApR) – 1,91%.

10 decembrie 2000 – turul II. Prezență la vot: 57,50%; Ion Iliescu (PDSR) – 66,83%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 33,17%.

28 noiembrie 2004 – turul I. Prezență la vot: 58,5%, dintre care Adrian Năstase (PSD – PUR) – 40,97%; Traian Băsescu
(Alianța Dreptate și Adevăr) – 33, 92%; Corneliu Vadim Tudor (PRM) – 12,57%.

12 decembrie 2004 – turul II. Prezență la vot: 55,2%; Traian Băsescu (Alianța Dreptate și Adevăr) – 51,23%

22 noiembrie 2009 – turul I. Traian Băsescu (PD-L) – 32,44%; Mircea Geoană (PSD) – 31,15%

6 decembrie 2009 – turul II. Prezență la vot: 64,10%

Conform exit-poll-urilor care nu includeau estimările voturilor la secțiile din străinătate, Mircea Geoană era dat câștigător al alegerilor.Conform rezultatelor de luni, 7 decembrie 2009, publicate de Biroul Electoral Central, Traian Băsescu a câștigat alegerile cu 50,33% din numărul total de voturi valabil exprimate, Mircea Geoană obținând 49,57%.

Aceste date au rămas provizorii până la validarea lor de către Curtea Constituțională. Curtea Constituțională a validat rezultatele, după ce a cerut o renumărare a voturilor anulate; această renumărare nu a dus la o schimbare semnificativă a rezultatelor.

În străinătate au votat 147.754 de cetățeni români, cei mai multi cu domiciliul in Italia – peste 40.000. Acesta a fost cel mai mare număr de votanți în străinătate de până atunci.

2 noiembrie 2014 – turul I. Prezență la vot: 53,17. Klaus Iohannis – Partidul Național Liberal (Alianța Creștin Liberală PNL–PDL) – 30,37%; Victor Ponta Partidul Social Democrat (Alianța PSD–UNPR–PC) – 40,44%.

16 noiembrie 2014 – turul II. Klaus Iohannis – Partidul Național Liberal (Alianța Creștin Liberală PNL–PDL) – 54,43%; Victor Ponta Partidul Social Democrat (Alianța PSD–UNPR–PC) – 45,56%.

 

(Sursa: https://newsweek.ro/istoria-alegerile-prezidentiale-in-romania)

Klaus Werner Iohannis a avut norocul chior de a-şi exercita primul mandat cu un Guvern PSD

 

 

 

 

Cum va obține Klaus Iohannis, dormind, al doilea mandat

 

 În postdecembrism, au fost și alte alegeri prezidențiale în care președintele în exercițiu a candidat pentru un nou mandat.

O privire aruncată asupra istoriei recente ne dezvăluie date semnificative despre situația președinților în exercițiu care au candidat pentru un al doilea mandat.

Ion Iliescu a candidat pentru un nou mandat la alegerile din noiembrie 1996.

Sărim direct la alegerile din noiembrie 1996, deoarece pe cele din mai 1990 și septembrie-octombrie 1992 nu le considerăm edificatoare pentru pluralismul politic minim.

A avut drept contracandidat pe Emil Constantinescu, din partea CDR, dar și pe Petre Roman din partea PD.

La guvernare se afla din 1992 partidul lui Ion Iliescu, PDSR. Campania electorală a fost dominată de atacarea în valuri a lui Ion Iliescu de către principalii contracandidați, de la Emil Constantinescu pînă la Gheorghe Funar.

Atît Corneliu Vadim Tudor, cît și Gheorghe Funar trecuseră în Opoziție după spargerea Patrulaterului Roșu. Ion Iliescu a fost atacat în principal ca responsabil pentru guvernarea PDSR.

Scrutinul din noiembrie 1996 a fost prezentat de adversarii lui Ion Iliescu ca o schimbare a întregului regim.

De altfel sloganul CDR a fost Schimbarea. Ion Iliescu a cîștigat totuși primul tur de scrutin cu 32,25 %. L-a pierdut pe al doilea.

Ar fi cîștigat dacă Petre Roman nu i-ar fi dat în al doilea tur voturile sale, Voturi obținute, culmea! de la electoratul lui Ion Iliescu, electoratului fostului FSN.

Pentru gestul său, Petre Roman a fost răsplătit cu funcția de președinte al Senatului. a fost catastrofală pentru PD-ul lui Petre Roman.

Un sondaj de opinie din perioada 23-28 octombrie 1996 dădea următoarea clasificare: Ion Iliescu – 32% Emil Constantinescu – 28% Petre Roman – 21,50% György Frunda – 6% Corneliu Vadim Tudor – 3,50% Gheorghe Funar – 2% Ion Iliescu a candidat la alegerile din 2000. N-ar fi cîștigat dacă nu ar fi fost, scoasă din pălăria Sistemului, Diversiunea cu Vadim Tudor.

Liderul extremist a intrat în turul al doilea. Electoratul de Dreapta s-a precipitat să aleagă răul cel mic. Pe Ion Iliescu, adică.

Șmecheria a fost reeditată în Franța lui 2017. S-a făcut în așa fel ca în finală să ajungă Marie Le Pen.

Emmanuel Macron, candidatul Sistemului, n-a avut nici o problemă s-o bată.

Radu Portocală atrage atenția, în cartea sa despre Diversiunea Miracolul Macron, că Frontul Național e lăsat dinadins și stimulat chiar pe scena politică a Franței pentru a fi folosit, cînd e nevoie, ca sperietoare a Republicii.

În 2000, Ion Iliescu a avut totuși avantajul că PDSR era în Opoziție. Candidații Dreptei au purtat povara unei guvernări dezastruoase.

La alegerile din 2000 președintele în exercițiu, Emil Constantinescu, n-a mai participat. Inițial el și-a exprimat dorința de a candida.

Însă pe 17 iulie 2000, într-o transmisiune tv de la Palatul Cotroceni, Emil Constantinescu și-a anunțat decizia de a nu mai candida pentru un nou mandat în alegerile prezidențiale.

Istoricii – unii – susțin că sondajele îl dădeau perdant. Emil Constantinescu se prăbușise împreună cu CDR.

Traian Băsescu a candidat pentru al doilea mandat la alegerile din 2009.

La primul tur a ieșit pe primul loc cu 32,44% din voturi. Principalul contracandidat a fost Mircea Geoană din partea PSD.

Din partea dreaptă a avut drept contracandidat pe Crin Antonescu de la PNL. Mircea Geoană a obținut în primul tur 31,15% din voturi.

Crin Antonescu a obținut 20,02% din voturi.

În al doilea tur, din 6 decembrie 2009, Traian Băsescu a obținut 50,34%, cîștigînd astfel alegerile.

Contracandidatul său, Mircea Geoană, a obținut 5.206.747 voturi, adică 49,66%. Rezultatul strîns și-a avut cauza în faptul că voturile lui Crin Antonescu n-au mers la Traian Băsescu toate, deși Crin Antonescu ceruse să se voteze după conștiință.

Acest fapt își are cauza în atacurile lui Crin Antonescu dinaintea primului tur la adresa lui Traian Băsescu. Traian Băsescu a fost candidatul cel mai atacat de ceilalți candidați.

Acestei realități i s-a adăugat cea a unei Coaliții politico-mediatice antiBăsescu unică în postdecembrism.

Partid de guvernămînt era PDL. Traian Băsescu a trebuit să ducă și povara guvernării.

Prin raportare la ceilalți președinți care au candidat pentru un al doilea mandat, Klaus Iohannis are următoarele aspecte:

 

1. Beneficiază de o guvernare aparținînd PSD.

Prin urmare candidatul PSD e atacat sistematic de către Klaus Iohannis ca responsabil de dezastrul Guvernării. Nici un președinte n-a avut pleașca de a se confrunta cu un candidat de la PSD aflat în funcția de premier.

Singurul contracandidat serios pentru Klaus Iohannis e Dan Barna, din partea Dreaptă. Greu de crezut că Dan Barna va intra în turul al doilea în locul lui Klaus Iohannis.

Sondajele de opinie îl dau pe Klaus Iohannis cîștigător al primului tur cu 43%. Candidatul PSD, Viorica Dăncilă are doar 18%.

Dan Barna, din partea USR, are 15%. Klaus Iohannis nu e atacat de nici unul dintre ceilalți candidați. Nici măcar de candidatul PSD. De presă nici nu mai vorbim.

Asistăm astfel la o Coaliție politico-mediatică inițiată și dirijată de Sistem avînd drept slogan Să-l votăm pe Klaus Iohannis în timp ce doarme!

 

2. Spre deosebire de Traian Băsescu, Klaus Iohannis a dus o viață dulce în regimul PSD.

Partidul lui Liviu Dragnea, deși deținător al unei majorități unice în postdecembrism prin rezultatul votului, nu i-a pus probleme de supraviețuire președintelui. Nici măcar nu s-a încercat suspendarea.

 

3. E greu de crezut că Klaus Iohannis nu va obține chiar și dormind un al doilea mandat.

Abia după victorie vor începe adevăratele probleme pentru Klaus Iohannis. PSD va pleca de la guvernare.

Klaus Iohannis va avea un guvern al său și prin asta responsabilitatea guvernării. Asta nu va avea nici o importanță.

Klaus Iohannis va fi la al doilea mandat. Nu va risca să nu mai fie ales.

A avut norocul, norocul chior, de a deține primul mandat cu un Guvern PSD. A fost suficient să dea din gură împotriva PSD.

Văzînd cum se aranjează lucrurile pentru Klaus Iohannis ești tentat să crezi că incredibila victorie a PSD din decembrie 2016 a fost o Diversiune pusă la cale pentru ca Klaus Iohannis să cîștige un al doilea mandat fluierînd.

Așa de mult l-a ajutat guvernarea PSD să cîștige capital politic fără să facă nimic timp de cinci ani.

 

 

Sursa: Ion Cristoiu Blog