CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ROMÂNISMUL LA RĂSĂRIT DE PRUT, ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI al XX -lea

 

Imagini pentru basarabia sub atac bolsevic photos

Teritoriul românesc numit Basarabia s-a unit benevol cu România în 1918, în baza deciziei Sfatului Ţării, primul Parlament al acestei provincii, exponentul conştiinţei naţionale româneşti a populaţiei băştinaşe basarabene.

Forţele motrice a acestei Uniri n-au fost împrejurările politice şi istorice, ci românismul locuitorilor teritoriului dintre Prut şi Nistru, conservat şi ocrotit de Biserică, de ţărănime, dar şi de intelectuali şi alţi adevăraţi patrioţi, care tot din rândul ţărănimii îşi trăgeau obârşia.
La 28 octombrie 1920, prin încheierea Convenţiei internaţionale în chestiunea Basarabiei, care a avut loc la Paris, între Anglia, Franţa, Italia, Japonia pe de o parte şi România, se recunoştea suzeranitatea României asupra Basarabiei.

Convenţia a fost semnată, dar n-a fost ratificată de Japonia. Uniunea Sovietică, prin încheierea la Londra a pactelor de neagresiune din 3 şi 4 iulie 1933, de fapt recunoştea şi ea actul Unirii Basarabiei cu România.

După istoricul Alexandru Boldur „prin Convenţiile din 1933 Sovietele au creat Basarabiei o situaţie prin care «posesiunea» se transformă inevitabil în «drept», starea de fapt se îmbracă în forme legitime juridice”.

„Prin urmare, consideră A. Boldur, înainte de 1940 situaţia Basarabiei se baza din punct de vedere juridic pe:

1. Voinţa populaţiei Basarabiei de a trăi în componenţa statului naţional românesc.

2. Voinţa României de a avea această provincie în competenţa teritoriului său.

3. Voinţa principial exprimată în 1917 a guvernului sovietic, de a socoti liber de
legătură cu statul rusesc oricare popor din cuprinsul vechii Rusii ţariste.

4.Dreptul de autodeterminare a naţionalităţilor, recunoscut de guvernele revoluţiei ruse,
anterioare sovietelor.

5. Angajamentul formal al Sovietelor de a respecta integritatea teritorială a României,
înţelegând prin teritoriul românesc şi cel al Basarabiei, şi de a se abţine pentru totdeauna de
orice agresiune în această direcţie”.

Cu toate acestea, Uniunea Sovietică, prin ultimatumul din 26 iunie 1940, s-a dedat laun act  de agresiune contra României, cerând sub amenințare Basarabia şi Nordul Bucovinei.

România acedat fără a opune o cât de mică rezistenţă întru salvarea demnităţii româneşti, contrar voinţei multor români, în primul rând a celor basarabeni. Unul dintre aceşti protestatari a fost şi marele patriot, profesorul Ştefan Ciobanu, originar din comuna Tălmaza, judeţul Tighina, una dintre cele mai mari localităţi basarabene de pe malul drept al Nistrului.
Reproducem integral declaraţia profesorului Ştefan Ciobanu, rostită în şedinţa Consiliului de Coroană al României din 27 iunie 1940, la care el a fost invitat ca fiind ministru al cultelor şi artelor al României. Marele patriot român din Basarabia s-a pronunţat pentru neacceptarea ultimatumului şi pentru opunerea rezistenţei.

În şedinţa de la amiază profesorul Şt. Ciobanu spunea:

„Sire! Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut parte integrantă din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti.
Populaţia românească de răsărit a Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contracte.

Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi aduse recent de ruşi, are un caracter eminamente românesc.

După o rezistenţă dârză a întregii populaţii în contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări, după grele suferinţe pe care le-a îndurat din partea stăpânirii barbare ruseşti, poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţionare ruseşti din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza dreptului de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă România.
Unirea se face prin organul revoluţionar legal al Basarabiei, unire care a fost cerută încă la începutul revoluţiei din 1918 de diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor.

Dorinţa de a se realiza unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică.

Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele statului român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia care şi-a arătat ataşamentul condiţionat faţă de Neamul şi Ţara Românească şi faţă de tron? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului nostru istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora care s-au
jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru?

Chiar minoritarii şi-au arătat tot devotamentul faţă de neamul românesc, manifestat în diferite alegeri şi în vizita regală recentă la Chişinău, şi-au manifestat dorinţa de a trăi în cadrul românismului.
Sire! Părăsirea Basarabiei de armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ea ar însemna să aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte.

Răspunsul ce trebuie dat Sovietelor:  rezistenţă până la sfârşit.

În lupta ce se va da în contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de Armata Română.

Sire! (spunea patriotul basarabean Şt. Ciobanu, la şedinţa care a continuat în seara zilei de 27.06.1940) Susţin întru totul declaraţia pe care am făcut-o în
şedinţa de la amiază. Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care şi din punct de vedere istoric, şi ca structură etnografică, este românească să fie cedată ruşilor fără nici un gest de apărare, ca populaţia ei să fie lăsată pradă. Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală.

Noi, care am simţit cizma robiei ruseşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat, că dreptatea noastră va fi restabilită. Eu cred ceva mai mult.

Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste.

Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor.

De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei reînvie ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât
aceea de sub regimul ţarist.

Politica agresivă faţa de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie, la fel și  reînvierea imperialismului a renăscut şi visul obsesiv de cucerire a Constantinopolului, precum şi ideea panslavistă, idei alimentate de o întreagă literatură în decursul unui şir de veacuri.

Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre Peninsula Balcanică. Politica lor de apropiere faţă de
bulgari şi de sârbi nu este decât o încercare de a realiza visul slavofîlilor. Şi dacă vom ţine seama că la bulgari şi sârbi exista în stare latentă şi mişcarea  ruşii mâine vor pretinde Dobrogea, fie pentru ei, fie pentru bulgari, ca să facă joncţiunea între ei şi statul bulgar.

Cedarea Basarabiei ar deştepta şi poftele ungurilor şi ale bulgarilor.
Sire, decât să ne răşluiască ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.
Aceste înflăcărate, zguduitoare şi pătrunse de o profundă durere cuvinte ale lui Şt. Ciobanu, dar şi ale altor cu adevăraţi patrioţi l-au făcut pe Regele Carol al II-lea al României să noteze în memoriile sale:

„Consiliul are loc şi am ieşit din el amărât şi dezgustat, toţi cei care făceau pe eroii la prânz s-au dezumflat. Numai 6 voturi, din cei prezenţi 26, au fost pentru rezistenţă. Numele lor merită să fie înscrise cu litere de aur în cartea demnităţii româneşti: Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silvio Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu.” (subl. n.).

Cu toate acestea, Basarabia a fost „cedată” de România spre a fi anexată a doua oară de Uniunea Sovietică imperială.

Se cunoaşte că odată cu anexarea  la 28 iunie 1940, regimul comunist de ocupaţie şi-a pus scopul să dezrădăcineze şi să lichideze românismul basarabean.

În acest scop autorităţile sovietice au organizat în Basarabia un regim de persecuții atroce  persecutarea tuturor acelora care, într-un mod sau altul, şi-au demonstrat deschis ataşamentul faţă de români şi România.

Prin exterminarea fizică, deportările masive în repetate rânduri în Siberia, procesele judiciare şi extrajudiciare, conştienta organizare în Basarabia a foametei în anii 1946 – 47, prefacerea râului românesc Prut în zid chinezesc, interzicerea rostirii adevărului privind trecutul românesc al Basarabiei şi alte măsuri, totuşi, sovietele n-au reuşit să nimicească spiritul românesc în Basarabia.

Cu toate interzicerile, represiunile şi teroarea, nu toţi basarabenii, nu toţi savanţii sovietici, au acceptat teoria pseudoştiinţifică şi antiromânească privind existenţa în aşa – zisa Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, a unui popor şi a unei limbi distincte față de de poporul și limba română.

Românismul moldovenilor basarabeni n-a putut şi nu poate fi înăbuşit.

 

 

Surse:

http://www.pl.md/public/files/Gheorghe_Ghimpu/Constiinta_Nationala_a_Romanilor_Moldoveni_Gheorghe_Ghimpu.pdf

05/05/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Câteva rânduri de istorie despre Golgota Basarabiei. VIDEO

Basarabia și Golgota Neamului Românesc!

E Săptămîna Mare, Săptămâna Neagră, a Patimilor, așa că nu merită să facem politică. Mai curând câteva rânduri de istorie despre o Golgotă românească…

După lupte grele duse în perioada 22 iunie – 26 iulie 1941, trupele române şi germane au eliberat Basarabia. În timpul retragerii, trupele sovietice au devastat şi ars totul în cale, scrie Florian Bichir în www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.

Omul care a trăit şi a suferit pentru întregirea neamului românesc

Preotul Vasile Ţepordei s-a născut la 5 februarie 1908, în sudul Basarabiei. După ce a absolvit ca premiant Facultatea de Teologie din Chişinău, s-a dedicat învăţământului, funcţionând la licee de tradiţie din oraş. A editat şi condus revistele „Raza” şi „Basarabia” şi a publicat mai multe cărţi.

În cuvântul cucerniciei sale de până în 1940, s-a simţit ca la nimeni altul durerea basarabeanului supus rusificării şi comunismului, precum şi atitudinea fermă împotriva acestor nenorociri.

În 1940, s-a refugiat la Bucureşti, repatriindu-se la Chişinău în anul următor, pentru ca în 1944, sub presiunea trupelor de ocupaţie sovietice, să ia din nou calea pribegiei spre Bucureşti, unde avea să slujească în calitate de preot la Biserica Mărcuţa, după un scurt popas în Parohia Islaz.

Între 1944 şi 1948, a fost continuu hărţuit şi interogat de Securitate, sub presiunea sovieticilor, pentru ca în cele din urmă să fie arestat şi predat trupelor de ocupaţie ruseşti, judecat de Tribunalul Militar din Constanţa, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi trimis în lagărul de la Vorcuta, dincolo de Cercul Polar.

 

 

 

 

Preotul Vasile Ţepordei, revenit pe plaiurile natale, scria în amintirile sale publicate sub titlul „Amintiri din Gulag”:

„Am regăsit Basarabia românească ruinată, pustiită şi îndoliată, cu populaţia decimată de execuţii şi deportări în anul înrobirii sovietice. Regimul sovietic a exploatat-o barbar, a înjosit-o, a încercat să o desfiinţeze, să-i mutileze sufletul şi s-o îndepărteze de ţara-mamă, România.

În Basarabia am găsit ruine, încă fumegânde, pretutindeni morminte, trei mii de case goale ale celor deportaţi, văduve, orfani, lacrimi, durere şi suferinţă obştească”.

În timpul retragerii, bolşevicii au incendiat şi aruncat în aer mai multe şcoli, clădiri ale unor instituţii publice, clădiri administrative, mori, poduri, şosele şi calea ferată, precum şi multe biserici.

Toate clădirile Mitropoliei: palatul, Consiliul eparhial, splendida „Casă eparhială”, fabrica de lumânări şi alte construcţii, în valoare de câteva miliarde, împreună cu tot inventarul, au fost aruncate în aer şi incendiate”.

Într-un articol scris la scurt timp după eliberarea Basarabiei, pr. prof. Sergiu C. Roşea descria astfel starea în care a fost găsită Biserica basarabeană:

„I. Parohii lipsite de preoţi, unii se refugiase sau se repatriase în Ţara rămasă liberă, alţii au fost omorâţi sau deportaţi;

II. Biserici distruse total sau în parte, Mitropolia din Chişinău, Catedrala oraşului, care, după cum se ştie, a fost incendiată de comunişti în timpul retragerii;

III. Biserici devastate, (Buna-Vestire, grecească, capelele Liceelor Alecu Russo, B. P. Hasdeu, Sfatul Ţării, Şcoala Normală de învăţători, Liceul Eparhial de fete etc.), prefăcute în muzee anti-religioase (capela Liceului de fete Regina Măria), cluburi politice (capela militară de lângă închisoarea centrală, capela fostului Liceu militar), teatru (frumoasa capelă a Seminarului teologic) sau în arhive pentru NKVD (Biserica Maica Domnului „Bucuria tuturor scârbiţilor” de pe lângă Azilul Alexandru cel Bun, fost Aleksandru Nevski) etc. etc;

IV. Averile bisericeşti şi imobilele eparhiale distruse, istorica „Sală eparhială” în care s-au sărbătorit atâtea evenimente istorice, palatul mitropolitan, muzeul arheologic-bisericesc etc; V. Arhivele şi sigiliile confiscate.

Relatările martorilor oculari sunt zguduitoare. Autorităţile bolşevice au comis multe crime chiar în subteranele Palatului Mitropolitan din Chişinău, unde se aflase Consistoriul Bisericesc şi fabrica de luminări, iar sovieticii stabiliseră acolo secţia de spionaj a N.K.V.D.- ului. Aici s-au găsit şi instrumentele de tortură.

La fel, s-au profanat şi clădirile Seminarului şi a Facultăţii de Teologie, şcolile bisericeşti etc., toate fiind transformate în închisori pentru civili, militari, inclusiv şi preoţi. Majoritatea bisericilor din Chişinău au fost transformate în depozite, grajduri, săli de spectacole, cinematografe.

Crucile de pe turle au fost coborâte, iar cele în relief au fost acoperite cu panouri roşii ce reprezentau secera şi ciocanul sau portretele lui Stalin şi Lenin.

În Transnistria situația era similară. După 23 de ani de putere sovietică, în Transnistria mai funcționa doar o singură biserică, în raza cimitirului nr. 2 din Odesa, avându-l ca paroh pe preotul de origine română Vasile Braga.

Nici un ierarh ortodox nu exercita jurisdicție canonică în teritoriu. Din cele 891 de biserici ortodoxe parohiale sau mănăstirești care funcționau în provincie în 1917, fuseseră demolate 258, altele 269 fuseseră distruse parțial, iar 363 fuseseră transformate în clădiri cu destinație profană (depozite, cluburi, centre de agitație comunistă etc).

Nici una din cele 13 mănăstiri și schituri de până la 1917 nu mai funcționa în 1942. Din sută în sută de ani (vezi 1812-1918), Basarabia urcă Golgota Neamului Românesc. Poate – și mă voi ruga acum în Săptămâna Patimilor – vine și Învierea!

 

 

 

https://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-tepordei/1791-amintiri-despre-preotul-vasile-tepordei

 

 

03/04/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Un erou al Armatei Române ucis în lupta pentru apărarea Basarabiei de hoardele comuniste

 

Generalul – erou  român Stan Poetaş  si  lupta pentru apărarea Basarabiei de hoardele comuniste


Unirea Basarabiei cu România din 27 martie 1918 s-a realizat numai datorită clasei politice basarabene, numai susţinerii din partea Guvernului României şi datorită eroismului Armatei Române, care s-a încadrat direct în luptele cu bandele comuniste venite din Rusia.

Un caz aparte care ne arată eroismul forţelor armate româneşti este lupta eroică a unităţilor militare sub conducerea generalului Stan Poetaş în nordul Basarabiei.
Stan Poetaş s-a născut la 5 decembrie 1870 în România. A urmat şcoala primară, gimnaziul, mai apoi şcoala militară, pe care a absolvit-o în 1889. La vârsta de 19 ani devine ofiţer.

Din acest an începe ascensiunea în cariera militară de la gradul de sublocotenent, comandant de pluton până la gradul de colonel, comandant al Regimentului 40 Infanterie Călugăreni în 1916, când România a intrat în războiul pentru întregirea Ţării.

În 1916-1918, Stan Poetaş a condus ostaşii săi în luptele din Dobrogea, a participat la luptele pentru Bucureşti din decembrie 1916.

Mai apoi s-a retras la Mărăşeşti. Fiind în fruntea Brigăzii 17 Infanterie, a luptat eroic şi a realizat în practică deviza: „Pe aici nu se trece!”.

La Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz armatele austro-germane au fost oprite.
Trebuie menţionat faptul că, după cum scrie col. (r.) Gheorghe Timofte din Botoşani, „armata română era prezentă în Basarabia şi Bucovina la solicitarea reprezentanţilor legali ai acestor fruntarii.

Ea a asigurat numai ordinea şi apărarea populaţiei de atacurile bandelor de soldaţi proveniţi din armata rusă aflată în descompunere şi nu a intervenit în hotărârile pe care le-a luat Sfatul Ţării şi Congresul General al Bucovinei”.
Conducerea României a fost nevoită să folosească armata pentru a apăra populaţia Basarabiei de incursiunile grupărilor comuniste ale Rusiei Sovietice care activau în Ucraina.
În această zonă (Hotin-Soroca), în 1918 a fost transferată Brigada 17 Infanterie sub conducerea generalului Stan Poetaş.

Aici erau multe semne privind pregătirile grupărilor teroriste de peste Nistru, însă „unităţile române, neavând încă în această zonă un serviciu de informaţii corespunzător, n-au luat măsurile necesare pentru prevenirea unui atac prin surprindere, cu toate că un ordin al generalului Constantin Prezan, comandantul Marelui Cartier General, le cerea să aibă o atitudine binevoitoare faţă de populaţia paşnică şi să le apere averile şi viaţa, iar faţă de inamici şi răufăcători să se procedeze cu toată asprimea” (Gheorghe Timofte).
Sosind la Drochia şi mai apoi la Hotin, generalul Stan Poetaş a organizat unităţile militare în aşa mod, ca să nu fie atacaţi prin surprindere.

Situaţia era foarte complicată. Râul Nistru era îngheţat şi unităţile teroriste treceau liber în Basarabia. Teroriştii din aceste unităţi au înarmat populaţia unor sate din această zonă.

Au angajat şi unele elemente din rândurile moldovenilor, precum era G.I.Bărbuţă, basarabean din Călăraşi. În nordul Basarabiei, după cum scrie istoricul român Costin Scurtu, au existat trei sectoare de trecere din Ucraina în Basarabia:

1) Zveniek-Hotin,

2) Berezovo-Lamancăuţi şi

3) Moghiliov-Otaci. În zona Hotinului era concentrată banda lui G.Bărbuţă. La 5/18 ianuarie 1919 au fost primite anumite informaţii despre pregătirea bandelor bolşevice şi petliuriste de a trece Nistrul. S-au luat măsuri de întărire a frontierei.

Însă la 6-7 ianuarie 1919, la orele 3.40, bandele comuniste au trecut Nistrul într-un număr de 5.000 de oameni, 300 de călăreţi şi 10 tunuri şi au atacat trupele române din zona Otaci, între satele Călăraşi şi Verzani. Companiile 11 şi 27 grăniceri s-au retras spre Ocniţa, Secureni, Briceni şi Româncăuţi. În zona de atac se aflau două batalioane de infanterie şi două baterii sub comanda generalului Stan Poetaş.

La orele 9 dimineaţa el a primit informaţii că bolşevicii au trecut Nistrul şi în alte sate de frontieră.

Trupele române au fost atacate din spate din unele sate  unde populaţia ruso-ucraineană s-a răsculat.

Secţia mitraliere a batalionului 1 din Regimentul 34 Infanterie ce apăra podul de la Otaci a fost nevoită să se retragă spre Otaci, de unde supraveghea satele Vălcineţ, Călărăşăuca şi Otaci.

Văzând că situaţia este complicată, generalul Stan Poetaş a decis să inspecteze sectorul din dreapta Batalionului 2 din Regimentul 34 Infanterie. S-a îndreptat pe şoseaua Otaci-Călărăşăuca. În timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călăraşovca, a fost împuşcat din spate de către oamenii din banda lui G.Bărbuţă.

A fost omorât şi cadavrul batjocorit. Cercetările ulterioare au stabilit că generalul Stan Poetaş a fost ochit de către un bandit rusificat din banda lui G.Bărbuţă – un oarecare S.Fosu.

Acest S.Fosu a fost prins, judecat şi condamnat la moarte în anul 1929, iar G.Bărbuţă şi bandiţii lui au fost prinşi şi executaţi de către forţele hatmanului Petliura dincolo de Nistru.


Moartea generalului Stan Poetaş a fost un fapt întâmplător. El putea să se protejeze, să rămână în viaţă.

Dar nu credea că locuitorii satului Călărăşăuca se vor răscula şi vor aplica armele. El pur şi simplu nu cunoştea ce-a însemnat, la acea oră, dominaţia Rusiei timp de peste 106 ani în Basarabia.

Mentalitatea basarabenilor fusese rusificată şi trădătorii, lichelele ruso-ucrainene din aceste sate au participat la prădarea populaţiei şi săvârşirea mai multor acte de terorism.

Cunoscutul istoric român Constantin Chiriţescu a subliniat următoarele despre moartea generalului Stan Poetaş:

„I-a fost dat să moară, lovit de un glonţ mişel, tras din spate, acestui eroi legendar al armatei române, care la Topraisar, Neajlov şi la Mărăşeşti, înfruntase de atâtea ori moartea în faţă, în cele mai dramatice momente ale războiului nostru”.

Comanda trupelor o preia colonelul Ion Petrescu, care raportează către comandamentul Diviziei a 9-a: „domnul general mort sau prizonier” (Constantin Chiriţescu. Istoria războiului pentru întregirea României, Buc., 1989).
Între timp, oştirile române sub conducerea colonelului Ion Petrescu s-au regrupat în direcţia satului Sauca.

De la 9 ianuarie 1919 se începe ofensiva armatelor române pentru a elibera judeţele Hotin şi Soroca de bandele bolşevice.

În această zi, Bateria 7 din Regimentul 13 Artilerie şi Bateria 3 din Regimentul 35 au format detaşamentul sub conducerea maiorului Lascăr, care a înaintat spre Ocniţa.

Au fost întâmpinaţi cu focuri de armă în satul Bârnova, dar au preluat iniţiativa şi au respins bandele bolşevice din sat. Mai apoi au eliberat localităţile Arioneşti, Unguri, Călărăşăuca, Ocniţa, Otaci, Vălcineţ, Mereşeuca, Soroca, Lincăuţi, Postava, Drepcăuţi, Româncăuţi, Sauca, Codreni.

La 10 ianuarie au fost aduse trupe suplimentare. Ostaşii din divizia a 9-a aduşi din Dobrogea au pus stăpânire pe înălţimile de pe malul Nistrului şi au oprit înaintarea bandelor de peste Nistru.

Detaşamentele maiorului Butunoiu au atacat de la sud de-a lungul Nistrului.

În această zi de 11 ianuarie 1919, „corpul mult regretatului comandant Poetaş a fost dezgropat din zăpadă, depus în sicriu şi evacuat spre Soroca”. A fost înmormântat la 14 ianuarie 1919 în orasul Soroca.

În această zonă a fost dislocată Brigada 2 Roşiori, comandată de generalul Cleante Davidoglu; la Hotin, Regimentul 4 Roşiori; la Noua Suliţă, Brigada 1 Roşiori şi Regimentul 3 Călăraşi; la Colomeea, Regimentul 1 Roşiori; subunităţi ale Regimentului 40 Infanterie la Larga, Briceni, Secuieni; Regimentul 5 Roşiori la Otaci, însărcinat cu paza Nistrului de la Otaci la Soroca” (Gheorghe Timofte).

Detaşamentul generalului Davidoglu a constatat că bandele bolşevice au pierdut în lupte peste 400 de persoane.

Cercetând teritoriile şi satele eliberate, comandamentul român a găsit sute de cadavre ale soldaţilor români cu urme de torturi, omorâţi de bolşevici: la Hotin, Otaci şi alte localităţi, zeci de corpuri neînsufleţite ale ostaşilor români, care au fost torturate până la moarte, având ochii scoşi, limbile tăiate sau smulse pentru că vorbeau în limba română.

Imaginile de mai sus sunt ale cadavrelor soldaţilor români din regimentul 3 roşiori 
(sub comanda generalului Stan Poetaş) torturati şi multilati de  bolşevicii ruşi
sursa: Memorie şi onoare, Românii în primul război mondial, 2008

Corpurile lor erau atârnate în copaci de-a lungul şoselelor.
În concluzie, vom sublinia că mai multe sate din zona Hotinului şi Sorocii s-au scufundat în mocirla bolşevicilor ruşi.

Populaţia satelor Sauca, Otaci, Hotin, Călărăşăuca, Ladona, Naslavcea, Aristovca, Progoradca, Medibăuţi, Stânceni, Dobzac, Cristineşti, Verzani, Ocniţa, Secureni, Briceni, Româncăuţi, Vălcineţ, Mereşeuca, Lencăuţi, Parcova, Grăzdăuţi, Arioneşti, Unguri, Bârnova şi altele a rămas vinovată de moartea generalului Stan Poetaş şi a zeci de ostaşi şi ofiţeri români, care şi-au dat viaţa pentru apărarea Basarabiei de bandele bolşevice trimise de Lenin, Stalin şi Troţki, Rakovski şi Dzerjinski.

În istoria acestor sate perioada ianuarie-februarie 1919 va rămâne ca o pată neagră, sângeroasă pe sufletul fiecărui locuitor.

Trădătorii au fost pedepsiţi şi restabilit adevărul istoric.

După cum ne mărturiseşte acad. Demir Dragnev, în 1920, la propunerea preotului Gavriil Vâşcu, satul Cureşniţa din judeţul Soroca a fost denumit cu numele generalului Poetaş.

Totodată, în 1929 în oraşul Soroca, în semn de stimă şi recunoştinţă, a fost înălţat un monument al generalului Stan Poetaş.

Imagini pentru statuia Generalul Stan Poetaş photos

Statuia generalului Stan Poetaş la Soroca
(foto: Wikipedia.ro)


Propunem ca edilii oraşului Soroca să studieze problema de a restabili monumentul generalului Stan Poetaş, iar primăriile satelor rebele din regiunea Hotin şi Soroca să susţină material şi financiar restabilirea monumentului generalului Stan Poetaş.

Acesta va fi un act de recunoştinţă faţă de Armata Română şi toţi acei ostaşi care au murit pentru apărarea libertăţii şi democraţiei în Basarabia.

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

prof. univ. Gheorghe CERNEA, http://www.literaturasiarta.md 

Costin Scurtu, Armata terestră română din Dobrogea (1829 – 1919), Editura Muzeului Marinei Militare Române în 2008

Anatol Leşcu, Românii basarabeni în istoria militară a Rusiei, Editura militară, 2009

Constantin Kiriţescu, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1989

Nicolea Ciobanu şi colectiv, Enciclopedia primului război mondial, editura Teora, 2000
Cristea Marius şi Smaranda Cutean, Memorie şi onoare. Românii în primul război mondial, editura Altip, 2008

Glenn Torey, Armata revoluţionară rusă şi România în 1917, Editura militară, 2005

Ştefan Ciobanu, Unirea Basarabiei, Editura Alfa, Iaşi, 2001
Pantelimon Halipa, Anatolie Moraru – Testament pentru urmaşi, Editura Hyperion, Chişinău, 1991

Vasile Harea, Basarabia pe drumul unirii, Editura Eminescu, 1995
Alexandru Boldur, Imperialismul sovietic şi România, Editura Militară, Bucureşti, 2000.

 

 

cristiannegrea.blogspot.ro 

05/11/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: