25 decembrie 1989 – ZIUA EXECUȚIEI SOȚILOR CEAUȘESCU ȘI ÎNCEPUTUL LUPTEI PENTRU PUTERE ÎN ROMÂNIA ELIBERATĂ DE COMUNISM

Un Tribunal Militar Extraordinar l-a judecat la Târgoviște procesul cuplului dictatorial Nicolae și Elena Ceaușescu.

Dictatorul comunist si soția acestuia au fost acuzați de “genocid, subminarea puterii de stat prin organizarea de actiuni armate impotriva poporului, distrugerea bunurilor obștești, subminarea economiei nationale, precum și pentru incercarea de a fugi din tară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse in bănci straine”, s-a anunțat în cursul serii de luni 25 decembrie 1989, la Televiziunea Română.

În comunicatul citit pe postul national de televiziune s-a mai precizat ca Tribunalului Militar Exceptional a decis ca “pentru aceste crime grave impotriva poporului roman si Romaniei, inculpatii Nicolae Ceausescu si Elena Ceausescu sunt condamnati la moarte si confiscarea averii”.

Cel care a emis documentul a fost Ion Iliescu, care a semnat ca preşedinte al Consiliului FSN. Implicati in condamnarea la moarte a soților Ceaușescu au fost şi adjunctul ministrului Apărarii, generalul Victor Stanculescu, precum si Gelu Voican Voiculescu, care a supravegheat şi înhumarea cuplului.

De asemenea, românii au fost informați ca “sentința a rămas definitivă și a fost executată” și ca TVR va prezenta înregistrări din timpul procesului și din momentul punerii în aplicare a hotărârii membrilor Tribunalului.

Procesul a avut loc la Garnizoana militară din Targoviste, judecator fiind Gica Popa, procuror – Dan Voinea, iar avocat al familiei Ceausescu – Nicolae Teodorescu, acesta din urma fiind insa un inchizitor, nu un aparator al clientilor sai.

Liderul comunist nu a recunoscut calitatea completului de judecata, declarând ca nu da socoteala decât in faţa Marii Adunari Nationale.

Procesul nu a respectat procedurile legale, iar instituirea Tribunalului Militar Exceptional a fost facută print-un act scris de mână şi semnat cu o zi inainte de uciderea cuplului Ceausescu.

Execuţia au avut loc tot în unitatea militară din Târgovişte, chiar în prima zi de Crăciun.

Sentinţa dată de Tribunalul Militar Excepţional a fost pusă imediat in aplicare, la ora 14.50, Nicolae si Elena Ceauşescu fiind ucişi cu mai multe focuri de pistol mitralieră, iar filmul acesteia a fost prezentat la televiziune, înainte de miezul nopţii.

Coincidenţă sau nu, rezultatul a fost cel aşteptat: vărsarea de sânge în țară a luat sfârşit.

În aceiași zi, Televiziunea Română a transmis în direct, pentru prima dată, slujba de Crăciun de la Patriarhia Română.

De asemenea, s-a constituit Uniunea Democrată Maghiară din România/UDMR (înregistrată oficial la 28.I.1990), primul conducător al acestei formaţiuni politice fiind Domokos Géza (decembrie 1989-ianuarie 1993), fost membru al Biroului Comitetului Central al UTC (1956-1966), consilier la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă și apoi membru supleant al CC al PCR (1969-1984).

Tot în data de 25 decembrie 1989, a apărut în locul ziarului „Scânteia” fostul oficios al PCR, primul număr al ziarului “Adevărul”, după seria editată de Al.V. Beldiman (1871–1888).

Bucuria a fost urmată de jale. Românii şi-au petrecut primul Crăciun liber în cimitire. Pe 26 decembrie 1989, 13 oraşe-martir îşi îngropau morţii. România era în doliu.

Revoluţia a învins. În 89, De Crăciun, românii şi-au luat raţia de libertate. Curajul şi sacrificiul suprem al celor peste 1.000 de morţi ne obligă să rescriem viitorul, dar şi să aflăm ce s-a întîmplat acum 25 de ani.

Întrebarea „Cine a tras atunci în noi şi de ce?” rămâne încă, la trecerea celor 33 de ani de la acele zile și nopți însângerate, una retorică.

Publicitate

DEZVĂLUIRI PRIVITOARE LA ROLUL SPIONAJULUI MILITAR SOVIETIC ÎN PROVOCAREA ȘI DESFĂȘURAREA REVOLUȚIEI ANTICOMUNISTE DIN ROMÂNIA

 

 

 

 

 

 

Foto: Executarea cuplului Ceaușescu

În urmă cu 30 de ani, pe 25 decembrie 1989, cuplul dictatorial Nicolae Ceauşescu și soția sa Elena au fost executați la peretele unei toalete ce aparţinea unei unităţi militare din Târgovişte, după ce tot într-o toaletă Iliescu şi Brucan au pus la cale execuţia.

Evenimentele de la sfârșitul lui decembrie 1989 vor fi asociate pentru totdeauna în rândul europenilor cu sângeroasa revoluție anticomunistă, care a dus la răsturnarea regimului Ceaușescu.

Succesul rebeliunii anticomuniste din România este privit în Occident ca o aplecare a viitoarelor revoluții „portocalii”, care implică agenții CIA şi BND. Dar acest lucru nu este deloc adevărat!

Iată că în ultimii ani, au început să apară noi informații despre evenimentele sângeroase din România anului 1989, provocând o mulțime de întrebări, iar răspunsuri complete nu vom primi prea curând.

Ultimele documente ruseşti dezvăluite de arhive, indică faptul că inițiatorul loviturii de stat a fost … URSS , care a căutat să elimine amenințarea nucleară românească.

Direcția principală de informații a Forțelor armate ale URSS a efectuat o operațiune „strălucită” pentru a schimba un conducător contestat de est şi vest, care a stabilit producția de plutoniu și a promis că va crea propriile sale arme nucleare până în 2000, ceea ce ar fi putut dezechilibra raportul de forţe din lume.

 Oficialităţile ruso-sovietice, presa rusă şi serviciile secrete de la Moscova au propria variantă a răsturnării cuplului Ceauşescu de la putere după 25 de ani de conducere suverană şi discreţionară în acelaşi timp ațării noastre.

Ar trebui acum  să cunoaştem şi varianta ruso-sovietică a revoluţiei din decembrie 1989.

E interesant de știut că GRU, și nu KGB, s-a implicat masiv în revoluţia română din decembrie 1989. Nu ştim dacă varianta propusă de ruşi de a explica răsturnarea lui Ceauşescu este reală, dar e bine să o cunoaştem ca să ştim cum să completăm tabloul complicatei şi complexei revoluţii române.

Varianta rusească a răsturnării regimului ceauşist sună  cam așa: SUA l-au sprijinit pe Nicolae Ceaușescu începând cu 1968, în timp ce acesta încerca să spargă lagărul socialist, iar forțele speciale GRU nu au permis Republicii Moldova să se întoarcă în România.

Americanii, au folosit„geniul Carpaților”, după care l-au aruncat apoi fără milă la lada de gunoi a istoriei, dar Mihail Gorbaciov a fost cel care a semnat sentința de condamnare la moarte.

 

Scurtă istorie

La sfârșitul anilor 80, confruntarea dintre țările supuse  și  Moscova atinsese punctul culminant. Cursul anti-sovietic al lui Ceaușescu a fost susținut activ de Washington, oferind României protecția sa și încercând să o înstrăineze în continuare de tabăra socialistă.

Având în vedere situația, secretarul general PCUS, Mihail Gorbaciov a decis să schimbe puterea în România și să lichideze programul său nuclear. Sarcina a fost atribuită conducerii GRU, care s-a confruntat eficace cu serviciile secrete româneşti, efectuând una dintre cele mai bune operații secrete din istorie împotriva unui stat suveran.

Participarea la programul nuclear din orice țară este plină de costuri financiare serioase. România, care nu avea rezerve monetare puternice și nu dorea să ia împrumuturi occidentale, și-a mărit semnificativ exportul de produse în străinătate.

Acest lucru a afectat negativ situația economică din țară, creând un deficit acut, care a provocat la început un murmur liniștit, apoi un val de indignare populară. Serviciile secrete sovietice nu puteau aduce decât un chibrit la „praful de pușcă” al nemulţumirilor pentru a sufla România din interior.

La 4 decembrie 1989, în cadrul ultimei sale întâlniri cu N. Ceaușescu, liderul sovietic a încercat să se întoarcă la o soluționare pașnică a problemei, dar dictatorul român era sigur pe el că nu va cădea ca şi colegii din lagăr în urma revoluţiilor paşnice. Refuzul lui Ceauşescu de a pleca de la putere a însemnat propria condamnare la moarte de către sovietici.Un lucru mai puţin cunoscut îl scot acum ruşii la iveală: Ceauşescu a refuzat, de asemenea, azilul politic propus în URSS.
Povestea lui Nicolae Ceaușescu este un caz clasic al modului în care Washingtonul este gata să sprijine pe oricine sub pretextul „valorilor democratice”, atât timp cât este în interesul național .

Și dacă interesele naționale nu mai au nevoie de nimeni, atunci își iau la revedere de la „protejat” fără ceremonii speciale! Obiectivul de politică externă al lui Ceaușescu era de a reduce dependența României de URSS și de alte țări ale taberei socialiste.

Printre cei mai strălucitori pași în această direcție au fost: sprijin pentru Primăvara Praga; păstrarea relațiilor diplomatice cu Israel după războiul de șase zile din 1967 și cu Chile după lovitura de stat a lui Augusto Pinochet din 1973; recunoașterea Germaniei fără „aprobarea” fraților mai mari de la Moscova.

Ceauşescu a fost favorizat de Occident, premiat în orice mod posibil și sprijinit cu miliarde de dolari ca împrumuturi. În anii 70 (după unele standarde), a primit peste 20 de miliarde de dolari!

În 1984 România era singura țară membră a lagărului socialist care nu a boicotat Jocurile Olimpice de Vară din Los Angeles, pentru care Ceaușescu a primit Premiul Olimpic în 1985.

Totul s-a schimbat, așa cum se întâmplă cu iubirea occidentală, când Ceaușescu a încetat să-și mai satisfacă financiar binefăcătorii. Premiile, vizitele, împrumuturile și alte „favoruri” au încetat nu din cauza longevității sale politice sau a regulii nedemocratice, ci din cauza unei discrepanțe cu interesele occidentale.

Aici a apărut prima revoluție a culorilor din regiune cu ansamblul de mecanisme tradiționale de „întoarcere a democrației”: de la dezinformare la provocări. Ani mai târziu, s-au deschis noi detalii despre evenimentele din 1989.

În timpul unei anchete oficiale din 2007, s-a dovedit că ordinul de a împușca demonstranții la Timișoara nu a fost dat de Ceaușescu către armată (pentru care a fost împușcat după un proces de două ore), ci de „cine a trecut de partea oamenilor” generalul Stănculescu.

El a fost unul dintre organizatorii procesului lui Ceaușescu și a pregătit executarea lui, în colaborare cu sovieticii şi serviciile secrete maghiare. Și fostul prim-ministru al Ungariei, Miklos Nemeth, a recunoscut ulterior că serviciile secrete maghiare au furnizat armament opoziției române.

Și dacă Ceaușescu nu ar fi fost împușcat? Astăzi este greu să ne imaginăm ce s-ar întâmpla cu Europa dacă dictatorul din Carpaţi, cunoscut pentru militantismul său, ar reuși să-și creeze propriile arme nucleare la sfârșitul secolului.

Aproape cu siguranță Ceaușescu ar fi cerut întoarcerea Moldovei și Basarabiei ucrainene (regiunea Cernăuți), precum și o parte din Transilvania (Ungaria) în România Mare.

Acest lucru ar fi putut fi începutul celui de-al treilea război mondial, care a fost împiedicat de acțiunile extrem de dure ale angajaților Direcției de informații principale ale Armatei URSS.

E un punct de vedere interesant pe care nu-l cred, dar e bine de ştiut că serviciile secrete militare sovietice au acţionat extrem de activ în deturnarea revoltei populare în favoarea complotului fesenist condus de Iliescu şi Brucan.

Au fost circa 30.000 de turişti sovietici. Ruşii şi americanii nu ar fi permis o Românie care ar fi deţinut arma atomică, iar acţiunile de unire ale Basarabiei cu România crea frisoane puternice la Moscova.

Într-o zi când se vor deschide arhivele, vom afla implicarea profesionistă a DSS -ului bucureştean în acţiunile de emancipare naţională de la Chişinău din anii 1986 -1989, fapt ce a deranjat URSS, RFG, Franţa şi SUA, scrie Ionuţ Ţene pe blogul http://www.napocanews.ro/2019/12/varianta-rusa-a-revolutiei-din-decembrie-1989 

 

 Foto: ”Revoluționarul” Ion Iliescu în primele momente după fuga lui Ceaușescu

 

 

Ion Iliescu a fost  acuzat de trădare în Dosarul Revoluției fiind trimis în judecată de procurorii militari printre altele, pentru că a solicitat public în timpul revoltei populare  din decembrie 1989 intervenția militară a URSS în țara noastră.

De aceeași faptă s-au fă cut vinovați  Gelu Voican Voiculescu, Silviu Brucan și generalul Nicolae Militaru,  însă  infracțiunea de trădare s-a prescris, astfel că autorii nu mai pot fi trași la răspundere penală.

Anunțul privind solicitarea intervenției militare a URSS a fost făcut la TVR, pe 23 decembrie, la ora 10.30 dimineața, dată  la care  TVR era sub control militar, iar armata era sub controlul grupării conduse de Ion Iliescu, membrii acestei grupări sunt cei care au luat decizia de a chema trupele sovietice, masate la granița de est a României.

  Iliescu și Gelu Voican Voiculescu sunt acuzați și de crime împotriva umanității, fapte care nu s-au prescis, au mai arătat procurorii în actul de sesizare al instanței

Gruparea Iliescu s-a constituit după 1968 ca „o grupare dizidentă care a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS”, se mai arată în rechizitoriul publicat în g4media.ro.

„În cursul zilei de 23 decembrie 1989, aproximativ orele 10:30, crainicul TVR (…) a transmis „în direct” următorul mesaj:

„Suntem informaţi că s-a luat legătura cu Ambasada Sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenţii străine şi-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmaţi, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.” La scurt timp, postul naţional de radio a transmis un mesaj similar. Ulterior acestui prim moment, mesajul televizat a fost repetat.  

Este lesne de realizat gravitatea mesajului. Se punea problema ca pe teritoriul României să pătrundă trupe aparţinând unui stat străin, mai precis ale URSS. Tocmai dată fiind gravitatea comunicatului, se exclude varianta conform căreia angajaţii TVR au transmis acest mesaj în mod independent, fără o autorizare prealabilă. La momentul emiterii mesajului, TVR se afla sub control militar. (…)” 

 „La fel de clar este şi faptul că prezenţa trupelor sovietice pe graniţa de Est, nu a fost o întâmplare, ca urmare a unui anunţ întâmplător al TVR. Este mai presus de orice dubiu faptul că această prezenţă a fost posibilă pentru că a existat în prealabil o solicitare în acest sens, venită de la vârful puterii politico-militare a României. Totuşi, a lipsit acordul din partea persoanei abilitate – generalul (…) (Ștefan Gușă – n.red.)”, este menționat în rechizitoriu. Procurorii mai arată că, ulterior Revoluției, toți cei din rețeaua Iliescu au negat constant faptul că ar fi chemat trupele sovietice și au încercat să-și ascundă filosovietismul, dar și colaborarea cu serviciile secrete ale URSS. „(…) la data de 23 decembrie 1989, ţara noastră s-a confruntat cu o situaţie foarte periculoasă, cu posibile consecinţe extreme. Doar comportamentul exemplar al Şefului Statului Major al Armatei Române şi al militarilor aflaţi în serviciul de pază al frontierei de stat a preîntâmpinat o situaţie militară total nefavorabilă ţării noastre, cu posibile consecinţe nefaste pe termen lung”. 

Rechizitoriul procurorilor scrie că generalul Gușă,  a fost  omul care a împiedicat intrarea armatei ruse în România.

Seful statului major al armatei, generalul Ștefan Gușă, și șeful statului major al trupelor de grăniceri, colonelul Petre Geantă, s-au opus solicitării de ajutor militar din partea URSS. În scurt timp, au fost retrogradați și trimiși în unități militare din afara Bucureștiului.

„Ulterior Revoluţiei, toţi cei implicaţi în chemarea trupelor sovietice ( Iliescu Ion, gl. Militaru Nicolae, Voican Voiculescu, Brucan Silviu ) au negat vehement acest fapt”.

„Totodată, s-a argumentat că una dintre motivaţiile uciderii cuplului Ceauşescu a reprezentat-o ascunderea realităţii conform căreia, puterea în România a fost preluată de o grupare filosovietică, ante-constituită, formată din foşti nomenclaturişti marginalizaţi şi militari pro-sovietici, cu studiile efectuate în fosta URSS, care aveau nevoie de legitimare în faţa poporului român”.

Citiți și: Rechizitoriul din Dosarul Revoluției: Ion Iliescu este acuzat de procurori de trădare, pentru intervenția militară a URSS, dar fapta s-a prescris

Ultima întâlnire dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, desfășurată la Moscova pe 4 decembrie 1989, nu a adus o îmbunătățire a relațiilor dintre cele două per­so­nalități ale blocului socialist și o armonizare a viziunilor privind viitorul socialismului în lume. Delegația română a insistat pentru organizarea unei întâlniri a celor doi prim-miniștri pentru a examina unele aspecte ale relațiilor economice, mai ales în condițiile în care URSS anunțase intenția de a trece în relațiile economice cu țările socialiste la decontări în valută convertibilă și la prețurile mondiale.

Prim-ministrul Nikolai I. Rîjkov a propus ca întâlnirea să aibă loc pe 9 ianuarie 1990, însă Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României socialiste, a solicitat o devansare a datei, în condițiile în care România se confrunta cu dificultăți economice severe. Referindu-se la acest moment, istoricul Vasile Buga consemnează: 

„În acest moment al discuției dintre cei doi premieri a in­ter­venit Mihail Gorbaciov, care li s-a adresat: «Veți mai trăi până la 9 ianuarie!», formulă interpretată într-o serie de medii românești cu pretenții, inclusiv politice, în sensul că liderul sovietic i-a prorocit liderului român că nu va mai apuca ziua de 9 ianuarie 1990. Repet, remarca făcută era adresată celor doi premieri. De altfel, formula deriva din sintagma des folosită în rusă: «pojiviom, uvidim» («om trăi și om vedea»), care era uzitată de Mihail Gorbaciov în momentele în care nu dorea să se angajeze în stabilirea unei date exacte”.

În drumul spre aeroport, Nicolae Ceaușescu va fi însoțit de către Vitali I. Vorotnikov care va declara: „În aceeași seară (a zilei de 4 decembrie – n. n.) m-am dus după Ceaușescu la reședință. L-am salutat. El a mormăit ceva pe sub nas. Ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre aeroport. N. Ceaușescu ședea pe banchetă, avea capul băgat în gulerul paltonului, a tăcut tot drumul.

La scara avionului și-a luat rămas bun și s-a urcat în avion. Știrea de presă referitoare la întâlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Mihail S. Gorbaciov, realizată cu multă dificultate și prin consultarea de câteva ori a celor doi lideri de partid și de stat, men­ționa faptul că întâlnirea „s-a desfășurat într-o atmosferă tovărășească”. Ob­servatorii scenei relațiilor internaționale înțelegeau, astfel, că răceala domnise în cursul convorbirii. Regimul lui Nicolae Ceaușescu începea să se dovedească anacronic în contextul noilor transformări din arena relațiilor internaționale și a dialogului Est – Vest.

În timpul lucrărilor celui de-al II-lea Congres al Deputaţilor Poporului al URSS, Mihail S. Gorbaciov îi informase pe deputaţi despre ultimele evenimente din România, menţionând faptul că în noaptea de 22 spre 23 decembrie 1989 situaţia se înrăutăţise mult, că reprezentanţii CFSN declaraseră că doresc dezvoltarea colaborării cu URSS şi că România va respecta obligaţiile referitoare la Tratatul de la Varşovia.

Ambasada SUA la Moscova avea să fie informată, pe 24 decembrie 1989, că partea română ştia că la frontiera sovieto-română fuseseră instalate spitale militare pentru primirea răniţilor din România, iar o garnitură de 11 vagoane (cu mărfuri în valoare de 0,5 milioane ruble) era în aşteptarea semnalului de plecare.

Societatea de Cruce Roşie şi Semilună Roşie din URSS erau şi ele pregătite să ofere ajutor României, respectiv instrumentar operatoriu, feşe, truse medicale etc. RSS Moldovenească pregătise ajutoare de primă necesitate: medicamente, alimente, îmbrăcăminte etc. Pe 5 ianuarie 1990, ministrul de Externe al URSS, Eduard A. Şevardnadze, avea să declare, într-un interviu acordat ziarului Komsomolsakaia Pravda, că Ambasada URSS din România organizase primirea şi livrarea ajutoarelor trimise din Uniunea Sovietică, din care numai medicamentele reprezentau circa 700.000 de ruble.

Pe 26 decembrie 1989, Mihail S. Gorbaciov avea să-i adreseze o telegramă de felicitare președintelului CFSN, Ion Iliescu, în care îl încredința asupra faptului că „poporul prieten român va avea sprijin din partea popoarelor și a conducerii Uniunii Sovietice”, relevând, totodată, că România și URSS „sunt unite prin legături îndelungate și trainice de alianță, sunt unite de legături economice și culturale rodnice”. 

Secretarul general al CC al PCUS își exprima convingerea că pentru cele două state se deschideau „noi posibilități largi pentru dezvoltarea și întărirea colaborării româno-sovietice”. Cotidianul Pravda va publica pe prima pagină, în dimineața zilei de 28 decembrie 1989, o știre despre convorbirea telefonică dintre Ion Iliescu și Mihail S. Gorbaciov, din 27 decembrie 1989, menționând faptul că președintele CFSN a mulțumit pentru sprijinul acordat românilor în acele zile grele în care s-a decis soarta României.

Cei doi șefi de stat au fost de accord că „în prezent, o desosebită importanță o au înțelegerea și sprijinul reciproc al celor două țări și popoare, adâncirea în continuare a colaborării în toate sferele vieții”. 

Pe 25 decembrie 1989, la Centrul de Presă al MAE al URSS, Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, va sublinia, în faţa mass-media internă şi internaţională, că „în cadrul Tratatului de la Varşovia nu a fost examinată problema vreunei forme de acţiuni militare sau amestec în evenimentele petrecute în România”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În ceea ce priveşte posibilitatea unei intervenţii militare sovietice în România, ca urmare a unei ,,permisiuni” a SUA fostul ambasador al SUA la Moscova, Jack F. Matlock (1987 – 1991) îi va declara corespondentului Radio România Actualităţi de la Moscova, Alexandr Beleavski, într-un interviu din 4 aprilie 2013, că a avut o convorbire cu Ivan P. Aboimov, adjunctul ministrului de Externe al URSS, pe 24 decembrie 1989, însă Statele Unite nu au cerut o intervenţie militară sovietică în România.

Diplomatul american menţiona faptul că Statele Unite au informat Moscova că erau dispuse să accepte, ca nefiind un amestec în treburile interne româneşti, trimiterea unor avioane care să-i evacueze pe cetăţenii sovietici surprinşi de evenimente în România şi aflaţi în dificultate.

În timpul vizitei lui Eduard A. Şevardnadze de la București, din 6 ianuarie 1990, după cum mărturisea Sergiu Celac, fost ministru de Externe în perioada 28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990,totuși, „nu s-a intrat foarte adânc în substanța relațiilor bilaterale, dar s-a convenit ca, atunci când ambele părți urmau să fie pregătite, să aibă loc o discuție serioasă, însoțită de delegații competente pentru o revizuire a cadrului juridic al relațiilor bilaterale”.

Sergiu Celac a apreciat că vizita ministrului de externe sovietic „a constituit mai mult o vizită de informare din partea sovietică, de familiarizare cu personajele politice care preluaseră puterea și veniseră la conducerea României, de înțelegere generală a orientării lor politice și a evoluției evenimentelor, dar poate mai mult decât orice, de informare exactă cu privire la tot ceea ce se petrecuse în România și încotro se îndrepta statul român”.

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2014/10/29/romania-lui-ceausescu-si-capacitatea-de-a-construi-arme-nucleare/

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.napocanews.ro/2019/12/varianta-rusa-a-revolutiei-din-decembrie-1989-moarte-si-agenti-

https://www.aesgs.ro/relatiile-romano-sovietice-sub-semnul-perestroikai-si-al-revolutiei-romane

https://www.libertatea.ro/stiri/ion-iliescu-acuzat-de-tradare-in-dosarul-revolutiei-1989-a-chemat-trupele-rusesti-in-romania-cine-este-omul-care-a-impiedicat-dezastrul-2609644

ULTIMA NOAPTE LA PALAT. CE AU FĂCUT OAMENII LUI CEAUȘESCU ÎN NOAPTEA DE 21 DECEMBRIE 1989?

  
   

Dialoguri cu Stefan Andrei, alias Machiavelli, şi Dumitru Burlan,„sosia lui Ceaușescu”

Spionii sovietici bântuiau pe sub nasul lui Ceaușescu în anul 1989.

Ce fac agenții ruși acum, la vreme de Jihad prin Bucureşti?

Am fost la Snagov împreună cu colonelul Dumitru Burlan, cel supranumit „sosia lui Ceaușescu”. Am asistat astfel la o confruntare între un reprezentant al activiștilor comuniști şi un ofițer al serviciilor secrete de-atunci pe tema „Cine-a tras în noi după 22”. Primul se consideră trădat de Ceaușescu fiindcă președintele a fugit şi „nu a lăsat niciun răspuns”, vorba cântecului despre „Calul Bălan, priponit de-un leuştean”… Celălalt era militar şi nu se consideră trădat.Amândoi însă au făcut pușcărie după 1990, fără să fie vinovați.

Stefan Andrei avea 80 de ani în iarna lui 2012, când am avut ultima discuție cu el. Fostul demnitar comunist avea aceeași memorie prodigioasă şi demnitatea să nu se dezică de propriul trecut. Așa cum nu s-a dezis nici de Violeta lui, atunci când Elena Ceaușescu i-a cerut pe un ton partinic să divorțeze.

 

 

 

Foto: Ștefan Andrei și soția sa, actrița Violeta Andrei

 

 

 

A apărat-o atunci, cu tot riscul mazilirii, o apără şi acum: „Serghei Mizil ăsta este un cretin, spune că nevastă-mea n-a fost persecutată, când ea era interzisă să mai facă film, şi de la televiziune. Spune că mie îmi venea somonul cu avionul din străinătate. Un idiot!…”

Cam așa ne-a întâmpinat când ne-am dus să-l revedem la Snagov. Era la trecerea dintre ani. Tocmai publicase o carte, un interviu fluviu, intitulată sugestiv „Stăpânul secretelor lui Ceaușescu. I se spune Machiavelli”.

Stefan Andrei este un om cultivat şi nu cred că greșesc dacă afirm că el a completat tripleta de aur din politica perioadei comuniste, alături de Ion Gheorghe Maurer şi Corneliu Mănescu. Așa cum a putut să fie acea politică în plină dictatură, construită la umbra Uniunii Sovietice. Generația lui Stefan Andrei a moderat, prin naționalismul ei, până şi ideologia bolșevică, militând pentru interesele românilor.

Atât cât se mai putea atunci. Era reacția de supraviețuire națională în condiții absolut iraționale. Un moment similar de răbufnire scitică putea să-l determine pe cancelarul Otto von Bismarck să mediteze cu voce tare: „Românii nu sunt o națiune, ci o profesie”.

Şi de peste o sută deani, afirmația este interpretată prin două extreme: ori Bismarck a remarcat oportunismul nostru funciar, fie şi ca formă de supraviețuire în circumstanțe extreme, ori şi el a fost nevoit să recunoască o anume perspicacitate a românilor pentru combinații şi tratative. În orice caz, Nikita Hrușciov a rămas captivul primei versiuni, așa cum înclină şi unii istorici actuali din țara noastră:

„În România, chiar şi printre oficialii Partidului Comunist, se dezvoltă o atitudine nesănătoasă, naționalistă şi antisovietică, care trebuia retezată de la rădăcină… Mămăligarii nu sunt o națiune, ci o curvă.”

Stefan Andrei face parte din acea generație de „mămăligari”, care a încercat să scoată România dintr-o lume aberantă într-o dictatură personală.Şi de aceea, nu-l uită pe Ion Iliescu…

În 1999, Stefan Andrei îmi spunea că Ion Iliescu ar fi vrut să rămână şi el în căruța puterii, chiar dacă era incompetent, dar Mult Iubitu şi Prea Ciuruitu nu l-a mai tolerat. „Ceaușescu nu l-a mai primit pe Iliescu nici pe şişlete”, adică pe scândura din spate a căruței.Şi Ion Iliescu s-a răzbunat.

Răzbunarea

„Pe toți din Comitetul Politic Executiv ne-a condamnat că am fost de acord să se folosească forța armelor la Timișoara.În primul rând, nu era de competenta mea. Era de competența forțelor armate. Nu intra în atribuțiunea noastră. Comandantul suprem conducea direct Armata, Securitatea, Internele, Procuratura şi Externele. Eu nici nu participam la ședințele de guvern.

Nici eu, nici Postelnicu sau Homoşteanu sau Coman. Noi nu participam la ședințele de guvern. Eu aveam legătură directă cu Ceaușescu, ca președinte al țării, iar ei discutau direct cu Ceaușescu în calitate de comandant suprem”, mi-a explicat Stefan Andrei într-o bodegă de la Snagov. „Deci, bă copile, jurământul se depunea către comandantul suprem. Nu față de Comitetul Politic Executiv al PCR”.

Ion Iliescu ar fi putut măcar să ceară aplicarea legii pentru fiecare demnitar în parte, așa cum trebuia să intervină pentru un proces echitabil în privința lui Nicolae Ceaușescu, binefăcătorul lui. Nu a făcut-o. Care să fie misterul?

„Scopul lui Brucan era să decapiteze partidul. Să rămână partidul fără conducere. Brucan discutase cu Iliescu”.

Iliescu este o curviştină. Fiindcă noi am fost achitați, iar el a făcut recurs şi ne-au condamnat. El cu Vasile Ionel, care era agent sovietic, au stabilit şi pedepsele noastre.

Se știa că Vasile Ionel era agent sovietic mai demult, separat de Militaru. Fusese scos de la armată şi băgat la conducerea Canalului. A fost interceptat în timp ce discuta cu sovieticii”.

Spionii sovietici

– E adevărat că Militaru umbla deghizat în femeie pe la Consulatul sovietic de la Constanța?

– Așa este. Trosca l-a prins. El i-a raportat generalului Nuţă, care era șeful Contrainformațiilor militare. Nuţă i-a transmis informația lui Ceaușescu. În Constituția de-atunci, era condamnat doar cel care spiona în favoarea unei puteri inamice. Iar rușii spuneau: ce putere inamică suntem noi pentru voi? Ce secrete militare aveți voi față de noi care vă dăm şi arme? Nu mai aveai argumente.

Trebuia să mergem în Crimeea cu Ceaușescu. „Uite, mă, ce face măgarul ăsta de Militaru… Şi i-am spus: Tovarășe Ceaușescu, dacă mergeți cu poziția asta în Crimeea, este o catastrofă. Tot ce stabilisem eu să le cerem – materii prime – nu mai stătea în picioare pentru că Brejnev ne spunea clar: Voi spuneți că spionii aparțin unor puteri inamice. Păi Uniunea Sovietică este o putere inamică față de România?

Ce secrete militare aveți față de noi? A, există internaționaliști care critică pozițiile voastre, pe care le critic şi eu. Așa că discuția se putea bloca.

– Ce rol au avut sovieticii în moartea lui Ceaușescu, domnule ministru? Generalul Victor Stănculescu, Sergiu Nicolaescu, Petre Roman au confirmat că au existat 15.000-40.000 de agenți sovietici în România.

– Eu am avut o discuție cu generalul Mihai Caraman. El a fost la mine la Snagov de 7 ori după 1990. În septembrie 1990, erau 30.000 de agenți sovietici la noi, zice el.

Caraman a mers la Iliescu şi i-a spus în toamna lui 1990. I-a spus şi lui Roman. A fost trimis Virgil Măgureanu la Moscova pentru retragerea acestor agenți sovietici. Eu am făcut publică problema după discuția cu Caraman. Şi el a fost schimbat apoi.

– Agenții ruși s-au aliniat şi au plecat disciplinat înapoi? Știați ceva ?

– Știa numai Securitatea.

– Dumneavoastră știați, domnule Burlan?

– Eu v-am zis că în blocul sovietic din Piața Aviatorilor, în septembrie 1989, tot personalul a fost retras. Nu a mai rămas niciun membru al Ambasadei.

– Şi atunci unde au stat acești 30-40.000 de agenți ? Este o armată. Cum nu știați?

– Aveau toată structura necesară în Bucureşti. Le-a asigurat cazarea.

– Şi dumneavoastră de la servicii nu știați?

– Iulian Vlad știa. Era informat.

Şi aici intervine Ștefan Andrei să potolească spiritele cu un nou argument.

– Înainte de 1989, nu erau luați în evidență cei din țările socialiste.

– Cum să nu? Eram obligat să raportez la Miliţie că a venit Ivan la mine.

– Nu, Securitatea nu știa cine a intrat în țară din Cehoslovacia sau din Ungaria. La frontiera ungară erau mai multe urme de picioare spre România, decât dinspre România spre Ungaria.

 

 

 

 

 

 

Foto: col. Dumitru Burlan

 

 

 

 

Aici, Dumitru Burlan mai vine cu o nuanță:

„Nu erau înregistrați după nume, dar numeric erau înregistrați”.

– Nu aveați legătură cu grănicerii?

– Era la armată, la grăniceri. Vlad știa, dar el nu putea lua măsuri fiindcă era de acord cu aceste treburi. El făcea parte din conspirație. În 1991, recunoaște că l-a trădat pe Ceaușescu.

O alternativă plauzibilă: Nicu Ceaușescu în locul tatălui

– A existat o problemă extrem de controversată: tentativa unor demnitari comuniști din eșalonul al doilea de a-l înlătura pe Ceaușescu pentru a-l pune în loc pe Nicu. Cât de adevărată a fost această tentativă? Domnul Dumitru Burlan zice că această conspirație a existat.

– Asta nu știu. Eu știu ce am întreprins eu. S-a pus problema ca, după moartea lui Nicolae Ceaușescu, care știam că este apropiată (din surse sovietice şi vest-germane), să evităm ca în România să se întâmple ca în China, unde nevasta lui Chian Chin a luat puterea.

În componența de-atunci a Comitetului Politic Executiv, unde Ceaușescu avea 85% devotament în orice condiții şi până la capăt, singura soluție era ca, după moartea lui, să-i atragem pe cei care erau cei mai apropiați de Elena Ceaușescu. Şi veneam cu varianta provizorie Nicu Ceaușescu.

– Deci v-ați gândit la această alternativă?

– Dar am discutat-o chiar. Ion Traian Ștefănescu poate s-o confirme. M-am văzut cu el la moartea fratelui meu de la Craiova. Am discutat în parc…

– Deci se confirmă ce spunea colonelul Dumitru Burlan, sosia lui Ceaușescu.

„Eu, cu un colectiv de alți 4 ofițeri, am înregistrat tot ce a discutat Nicu. Ne-a cerut Elena Ceaușescu să arătăm tot ce face Nicu. În guvernul pe care-l preconiza Nicu, trebuiau să intre: Ion Traian Ștefănescu, Constantin Boștină, Constantin Olteanu, Tudor Mohora, Cornel Burtică, Stefan Andrei şi alți câțiva”, a precizat colonelul Burlan.

– Știați sau nu, domnule ministru, că făceați parte din acea conspirație?

– Nu. Auzisem multe variante…

– Dar noi v-am înregistrat…, intervine Dumitru Burlan.

– Una din variante o prezintă Rogojanu. El spune că grupul de la Comana – știu şi eu de la o femeie…

– Ana Blandiana?

– Nu contează… Mai mergeau şi alte femei. Se vedea că în funcțiile executive – zice Rogojanu – să fiu eu şi Gogu Rădulescu. Eu nu aveam relații cu grupul de la Comana. Nu am fost niciodată acolo. Cu Gogu Rădulescu aveam relații bune, dar știam că el este iudaizat. A trăit cu o evreică. Tatăl lui era lăutar ţigan şi maică-sa era cântăreață rusoaică. Nevasta lui era evreică. Iar fratele lui era violoncelist la Filarmonica de Stat. Când a plecat Burtică din conducerea UTM, în 1982, nu se punea problema schimbării lui Ceaușescu.

Dumitru Burlan: – Asta a fost în 1984. Noi i-am înregistrat, normal.

Stefan Andrei: – Eu aveam discuții cu Ion Traian Ștefănescu, şi cu Ioan Totu, şi cu Nicolae Giosan. Olteanu nu a fost în grup pentru că era foarte bun prieten cu Postelnicu.

Casetele spun tot, dar Dumitru Burlan le-a predat generalului Neagoe. „Eu nu am participat”, neagă Andrei şi acum. „Nu ați participat, dar ați fost propus, a replicat colonelul. Trebuie să-mi dați dreptate într-o chestiune: Ceaușescu nu putea să ia nicio măsură contra lui Nicu”.

„El știa că noi mergem pe varianta Nicușor, nu cu maică-sa, își amintește ministrul Andrei. Era un lucru caraghios. La Congresul al XIV-lea din noiembrie 1989, mă anunță Nicușor de la Sibiu: „Tovarăşu Andrei, am auzit că ați fost desemnat să veniți la conferința județeană de partid. E foarte bine că mai discutăm…”.

Nicușor a fost înregistrat de Securitate (Dumitru Burlan râde) şi înregistrarea a ajuns la Elena Ceaușescu. Pe mine nu m-a mai trimis tovarășa la Sibiu. A mers Ion Coman, iar pe mine m-a trimis la… Bihor”.

„Nicușor nu putea să facă nimic de capul lui, spune colonelul. L-a trimis pe Constantin Olteanu la Moscova la o conferință a Pactului de la Varșovia să ia acordul lui Gorbaciov”.

Aici discuția sare în aer:

– Hai, mă, că asta-i poveste, mă! Lasă-mă-n pace, mă! Nici nu l-a primit Gorbaciov.

– L-a primit.

– Nu l-a primit. Aveam ambasador la Moscova, care mi-a spus. Nu, nu l-a primit.

– Şi atunci, aghiotantul lui Olteanu minte?

– Olteanu nu este o figură. Am relații bune cu el. A fost muncitor, a stat la secția militară ani de zile. În trei ani, ajunge general cu patru stele, ministrul Apărării, secretar cu propaganda. Aiureală!

– Dar măsurile luate? Ședința Comitetului Politic Executiv, când a plecat Olteanu la Moscova? Ceaușescu a luat măsuri de îndepărtare a tuturor: Constantin Olteanu a fost făcut primar general al Capitalei, Nicușor a fost dus prim secretar la Sibiu, Ion Traian Ștefănescu a fost dus la Sălaj, Boștină a fost trimis la Botoșani.

– Au fost luate aceste măsuri, dar nu din cauza asta, mă.

– A vrut să vă destrame.

– Funcția de prim secretar pentru Nicu era mai importantă decât cea de prim secretat la UTC. Trebuia să cunoască munca de partid. Sibiul era cel mai ușor de condus.

„Instalează-l pe măgarul de Iliescu la Editura Tehnică”

Ministrul Stefan Andrei nu crede că Ion Iliescu a fost pe 15-17 decembrie 1989 la Moscova, așa cum mi-a povestit un lucrător de la Ambasada României din Rusia.

– Nu, nu a fost. În 1988 am fost la expoziția de la Moscova ca șef al delegației. Şi Talîzin, omologul meu, mi-a spus în mașină, de față cu Radu Păunescu, ministrul Industriei Grele, că conducerea sovietică roagă pe tovarășul Ceaușescu să fie de acord ca tovarășul Iliescu să facă o vizită la Moscova şi să se întâlnească cu colegii de facultate. Radu Păunescu trăiește. Se știa că nu i se va da voie lui Iliescu. Încă nu se cunoaște exact care a fost rețeaua sovietică din România în timpul lui Ceaușescu…

Iliescu s-a văzut cu Militaru când a fost scos de la Ape, în 1985. Şi eu am vorbit cu Ion Dincă, era de încredere şi mi-a spus. Era şi el partizanul lui Nicușor, dar era contra lui Olteanu şi a lui Postelnicu. Stătea în celulă cu Vlad şi Dincă nu vorbea cu el. Şi a venit la mine. Eu eram la etajul 3, la CC. Este un culoar lung acolo. În biroul dinspre intrarea C. Eram la controlul muncitoresc. Mă mutasem în biroul lui Ilie Verdeţ care fusese la Controlul Muncitoresc.

Pe aripa asta mică a Comitetului Central, era Dincă. Șeful meu de cabinet era prieten cu colonelul acela frumos, care era prieten cu Daraboinea de la mine. Şi zice: “Sâmbătă, au mutat instalația de ascultare de la tovarășul Verdeţ la tovarășul Andrei pentru că tovarășul Sîrbu – care era în locul meu – nu merită o asemenea instalație”. Era o instalație mai complicată, mai sofisticată. Şi ne plimbam pe culoarul ăsta. Ce e, tovarăşu Dincă? “M-a chemat tovarăşu Ceaușescu… şi mi-a zis uite, du-te şi instalează-l pe măgarul ăsta de Iliescu la Editura Tehnică pentru că sunt informații că el a discutat cu Nicolae Militaru. Dar te duci mai târziu, ca să punem mai întâi în locul lui Walter Roman la Editura Politică pe Dumitru Ghișe, pentru ca nu cumva Iliescu să ceară să meargă el la Editura Politică…” E clar?

A doua chestiune, şi am martori pe Avram şi pe Oprea.

A venit o informare că academicianul Simionescu de la Iași discuta cu un prieten care era informator: “Bă băiete, m-am dus cu Iliescu la plimbare, mă. Ce l-a criticat pe Ceaușescu de era să-mi cadă pantalonii de pe mine, mă.” A discutat cu profesori de la Politehnică, de la Medicină şi cu cei de la Teatru. Eu nu mergeam cu Ceaușescu în vizită decât întâmplător. La deschiderea anului universitar lua pe Bobu şi pe Curticeanu. Pe mine m-a luat doar în două vizite în țară. În 1979, am fost la Timișoara. Aruncau șvabii pe mașina lui cereri de plecare din țară. De-acolo am mers la Arad, am dormit la Săvârşin. Şi de-acolo am mers la Oradea. I-am zis tovarăşului că mă duc acasă. Şi în 1976, am aranjat plecarea în URSS, am fost la Soci, în Armenia, în Georgia, la Batumi, pe urmă am vizitat Chișinăul. La Batumi, vine veste din țară că a murit Gheorghe Stoica, pe care Ceaușescu nu-l suporta. “Mă, da îngropații-l până vin eu…”

Trebuia să mergem la Chişinău. În același timp, Ceaușescu a aranjat să aibă loc şi inaugurarea la Combinatul de Utilaj Greu de la Iași. Mă băieți, la aeroport se aruncau scrisori pe mașină. “Ia vedete ce vor ăștia!” 95% voiau case, a zis consilierul Raţ. Era şi Manea Mănescu. Şi Ceaușescu îl întreabă pe Iliescu. “Mă Iliescu, da tu cum stai cu planul la construcțiile de locuințe din fondul de stat?” Şi zice – 40-50%. «Mă, asta este lipsă de răspundere politică. Alți primi-secretari îmi cer să le măresc fondurile pentru construcția de locuințe şi aici, la Iași, unde ai institut de proiectări, ai trust de construcții, facultate de construcții… Mai lasă dracului teatrul şi Universitatea, Iliescule, şi ocupă-te de problemele oamenilor, Iliescule! Problema locuințelor de la Iași este fundamentală pentru politica partidului, mai ales că am dărâmat cartierele vechi, am construit fabrici şi combinate.»

Şi atunci mi-am dat seama că Iliescu se clatină. Era cea mai gravă problemă pentru care l-a făcut arșice, de față cu noi.

Iliescu pierdea timpul cu teatrul, cu bârfe şi, când a ajuns la conducere, el a fost Patriarhul distrugerii economiei naționale.

– Mi-ați spus în 1999 că Ceaușescu nu l-ar primi pe Iliescu nici pe şişlete. Credeți la fel şi acum?

– Iliescu voia să rămână pe şişlete, adică în căruța puterii. Nu există măcar un document în care Iliescu să fi criticat politica partidului comunist. Niciodată! A venit şi a prezentat Canalul Bucureşti-Dunăre, nu a spus că nu e de acord. Iar în 1990, primul lucru pe care l-a făcut a fost să oprească lucrările la canal. Ca să nu intre în istorie Canalul Bucureşti-Dunăre cu numele lui Ceaușescu. Iliescu avea niște raporturi speciale cu familia Ceaușescu. Nimeni nu-şi putea permite ce-şi permitea el. În afară de Ion Gheorghe Maurer. Pentru că Elena Ceaușescu, care mi se adresa cu “Andrei”, mi-a spus mie: “Mergeam cu Ionel de mână la frate-meu la Văcărești şi ieri am mers la taică-său”. Lui Verdeţ îi zicea „Ilie” şi lui Iliescu îi spunea „Ionel”. “Am mers cu Ionel la Târgu-Jiu. Schimbam trenul la Filiași, dormeam la o familie într-o odaie eu, mama lui adoptivă şi Ionel de care nu ne jenam că era un copil în pantaloni scurți”.

Prin urmare, relațiile lor datau din timpul războiului.

Ea îi povestea Suzanei Gâdea că, într-o seară, a condus-o Ionel. Suzana a fost un excelent profesor la metalurgie şi inginer, nu şi ministru al Culturii. Primul secretar la Sectorul 1 era Virgil Cazacu. Şi mi-a zis Suzana Gâdea că Elena i-a spus că ea a fost prietenă cu unchiul lui Iliescu. A fost dragoste între ei. Şi pe urmă, Ceaușescu s-a bătut ca el să plece la studii în Uniunea Sovietică. În plus, când Ceaușescu a devenit secretar al CC al partidului şi a organizat o conferință națională a UTM în 1954, la Sala Dinamo. Cu acest prilej, a dez-iudaizat conducerea UTM. Era Paul Cornea secretar cu propaganda şi a fost pus un român, Petre Gheorghe, exclus apoi fiindcă nevasta lui avea șapte amanți la Piteşti. L-a scos pe Mușat pentru că trăia cu Cornelia Filipaș şi l-a pus pe Cornel Fulger, secretar de la Bicaz, bunicul Alessandrei Stoicescu.

Cultul personalității

L-a pus pe Virgil Trofin secretar cu probleme organizatorice. Era maior de armată. În Biroul CC UTM, membru supleant l-a pus pe Iliescu, care era la studii la Moscova. Era contra naturii! nici nu era de față. Ceaușescu l-a propus. L-a trimis secretar al Uniunii Internaționale a Studenților. S-a creat asociația studenților. Congresul UTC din 1955. Trofin era prim secretar la UTM. Cornelia Filipaș a fost înlocuită de Cornelia Dinescu. La studenți a fost pus președinte Ion Iliescu, care nu avea nicio experiență în domeniu. Trăise la Moscova, avea bursă mare, nu făcea muncă patriotică. Când veneau, 90% primeau locuri la odihnă din cota noastră.

În 1953, toată țara a fost înfometată şi la cămin se mânca numai mazăre. Eu şi câțiva am protestat. Pe mine şi pe Trifan ne-a chemat evreul Petre Lupu care ne-a spus să nu mai comentăm. Şi Iliescu ajunge președinte la studenți. Eu eram șef al comisiei culturale şi al comisiei internaționale. La Conferința a doua studenților, a venit Gheorghiu-Dej, care a condus prezidiul. Paloș şi Blajovici de la organizația de masă de la Lupu ne-au cerut să strigăm “Gheorghiu-Dej, Gheorghiu-Dej!”. Ne-a pus Ceaușescu. Dej a ridicat mâna: “Nu e frumos. Strigați România-PMR!”

Al doilea moment. Dej a ținut o cuvântare la Conferința din 1959. “Tovarăși, în fabrici muncitorii sunt la un loc români, maghiari, germani… De ce învățământul să fie altfel? Românii într-o parte şi maghiarii în altă parte? Să unificăm învățământul!”

Ce a făcut Iliescu? A scos elevii români din liceele maghiare. O tâmpenie!

Apoi a unificat Dej învățământul româno-maghiar. Mergeam la conferința UTM de la Târgu-Mureș din 1958 şi s-a ținut în maghiară, cu interpret. M-am dus la Biblioteca cu cărți maghiare de lux şi cărțile românești într-o singură cămăruță la Institutul de Medicină din Cluj.

În pauză, Dej zice: “Măi, schimbați-l pe Iliescu ăsta de la conducere… este exact ca taică-său, uite cum se roșește, cum se aprinde, cum dă din fund…” “E foarte bun!”, zice Ceaușescu. “Dacă e foarte bun, faceți-l ministru, dar scoateți-l din munca de partid. E exact taică-său…”

Tatăl lui Ion Iliescu a votat la Moscova pentru dezmembrarea României

Tatăl lui Iliescu, din discuțiile cu ilegaliștii de la Târgu-Jiu, a avut niște simpatii legionare inițial. Legionarii aveau ITB-ul, aveau organizație muncitorească pe timpul lui Hori Sima. Mihai Caraman mi-a zis. Când a ajuns șef la SIE în 1989, Mihai Caraman a mers la Iliescu. “Tovarășe Iliescu, am văzut dosarul mamei dumneavoastră adoptive şi scrie la verificare că tatăl dumneavoastră a avut simpatii legionare”. “Păi cam așa e”, a spus Iliescu.

Intră în PC, merge la Congresul de la Moscova din 1930-1931, acolo s-au pronunțat ca Basarabia să meargă la URSS, Transilvania să aibă autonomie până la despărțire, Dobrogea să fie dată bulgarilor. Li s-a spus că dacă se duc în tara vor fi legați. Votaseră o decizie contrară Constituției. Așa a stat Iliescu câțiva ani în URSS. A venit de-acolo, a continuat activitatea şi cu Constantin David, la 1 mai 1939, au defilat ca portdrapel al metalurgiștilor.

După aceea a fost chemat la conducerea partidului, criticați şi sancționați fiindcă primiseră sarcină de la partid ca, atunci când ajung la mormântul Eroului Necunoscut din Parcul Carol, să strige lozinci politice. “Nu se putea, era fanfară acolo, era lume…” Lucrețiu Pătrășcanu, iudaizat şi el, cu amante evreice, cu nevastă evreică, zice nu, trebuia cu orice preț să scuipați în ciorba regelui. Că era manifestația de la 1 mai 1939 pentru apărarea frontierelor țării. Sub egida lui Carol II. Așa mi-au spus Ion Popescu-Puţuri şi alții. Tatăl lui Iliescu e arestat şi dus la Văcărești şi la lagărul de la Caracal. Antonescu i-a adunat pe toți la Târgu-Jiu.

Acolo era şi Auschnit, şi Victor Eftimiu pentru că spunea bancuri contra lui Antonescu. Şi Arghezi pentru “Baroane” şi Zaharia Stancu. Am citit “Zile de lagăr” a lui Zaharia Stancu, cu vreo 40 de ani în urmă. Acolo, când a ajuns, se impusese Gheorghe Gheorghjiu-Dej. El intrase în Partidul Comunist din 1932. Tatăl lui Iliescu din 1930, încă de la Congresul V de la Moscova. A început să comenteze. “Ce-i cu ăsta? De ce îl cheamă conducerea lagărului numai pe Gheorghiu-Dej?”

Pe urmă, Dej organiza înlocuirea lui Stefan Foriş, dar îl ocolea pe Iliescu-tatăl, care se cunoștea bine cu Foriş. L-au chemat pe Iliescu tatăl în ședința de partid. Mi-a spus un legionar că, în timp ce te căcai, spuneai una-alta despre Dej. Dacă mai faci așa, te excludem din partid. Nu s-a liniștit şi avea şi poziție anti-evreiască. Stefan Voicu, Gisela Vass care erau în lagăr spuneau că avea o poziție critică față de prezenta masivă a evreilor în Partidul Comunist. Inclusiv că unii au intrat în partid ca să fie deținuți politici şi nu ca evrei. L-au exclus din partid şi a murit exclus din partid la 1 mai 1945.

Ca să nu mai fiu în bătaia puștii, pe mine m-au pus adjunct de șef de secție la partid. Pe Ion Iliescu l-au făcut doar șef de sector, la științe sociale – marxism şi economie politică, având ca adjunct pe Costin Nădejde. După moartea lui Dej, Ceaușescu îl pune adjunct de șef de secție. El s-a ocupat la funeraliile lui Dej de terminarea mausoleului.

A doua chestiune, el, împreună cu Petre Lupu, au văzut telegramele noastre adresate cu ocazia morții lui Dej. Şi de unde înainte era 3 cincimi cu Dej şi 2 cincimi cu Ceaușescu, Petre Lupu şi cu Ion Iliescu ne-au schimbat scrisoarea dată în presă şi a apărut 4 cincimi pentru Ceaușescu şi o cincime pentru Dej. Apoi, în 1971 l-a făcut secretar al Comitetului Central. Când ne-am întors din China, a fost schimbat din nou.

– Ați pomenit de relațiile lui Ion Iliescu cu niște activiști importanți din garda veche a partidului. Asta explică de ce a venit el cu staliniștii la putere ? Brucan, Bârlădeanu, Militaru…

– Şi Gisella Vass. Era fiu de ilegalist. Între cei din conducere, Ion Iliescu era un om mai cultivat, mai democrat. Este un caz ciudat. Nevasta lui şi sora nevestei lui au făcut studii în URSS. Cazuri mai rare ca într-o familie să fie doi inși cu studii în Uniunea Sovietică. Trebuiau înlocuiți kominterniștii. Pe linie de partid, au fost promovați Verdeţ, Dăscălescu, Pană, Patilineţ. Cam 20 de inși pe an. Pe linie militară, la fel.

Ilegaliștii nu au fost încorporați în partid. Aveau pretenții speciale. Noi am luptat pentru acest regim, voi ați venit la masa pusă. Ca şi Iliescu şi Gorbaciov, ei mor comuniști. Situația internă din tara favorizează această percepție.

Acum unde am ajuns. Îți place, bă copile? Cu 3-4 milioane de români plecați din tara… Mii şi mii de hectare de pădure au fost luate de austrieci, Toacă la ele. La Sebeş şi la Siret. La Snagov la fel, au tăiat stejari de 100 de ani şi au lăsat numai carpeni. Intervin noi taxe pentru sănătate, învățământ. 6 milioane pensie. Ce să facă românii?

Eu am 25 de milioane de lei pensie.Sigur că noi ne puneam întrebări şi pe timpul lui Ceaușescu. Dacă sovieticii care au creat sistemul spun că mașinăria nu merge, cum să meargă în România ?

Noi am copiat de la ei. Logic nu?

I-ați spus vreodată lui Ceaușescu treaba asta?

– A, nu, că nu se putea discuta…

– Deci Ion Iliescu a venit cu staliniștii…

Ceaușescu avea o inteligență letală. De oltean

– L-ați cunoscut pe generalul Stănculescu înainte de 1990? Spune că a fost racolat de MI6. E adevărat? Era foarte important şi pentru destinul Dvs., nu?

– În cartea scrisă de Alex Stoenescu, Stănculescu spune așa: “Dacă mă suna Ștefan Andrei înainte de a veni Iliescu cu Nicolae Militaru, cu Nicolaescu, îi dădeam armata lui Stefan Andrei”.

– Şi de ce nu l-ați sunat pe Stănculescu?

– Pentru că eu nu voiam. Nu eram făcut pentru asta. Erau probleme foarte serioase şi eu n-am fost niciodată un bun organizator.

– Şi totuși Ceaușescu v-a întrebat «Tu ce crezi, Andrei ? »

– Nu m-a întrebat pe mine. Patru inși nu am mers la el să-l rugăm să rămână. Ceaușescu nu m-a întrebat pe mine nimic atunci. A spus că el pleacă. « În aceste condiții, alegeți-vă alt secretar general!» Şi atunci a luat cuvântul Dăscălescu: «Nu mergem mai departe fără dvs.!» A vorbit Nicolae Constantin: “Tovarășe Dăscălescu, nu-ti permitem să te răstești la Tovarăşu!”

A luat cuvântul Dumitru Popescu: “Dar cine a spus asta că mergem fără Ceaușescu?” Pacoste a pus mâna în ușă ca să nu iasă Ceaușescu de-acolo. Femeile au veni plângând, Postelnicu avea ochii umeziți, nu știu ce şi cutare… Patru inși – Mizil, Toma Ion, eu şi Pană nu ne-am dus la el.

– Şi nu v-a întrebat?

– Nu. Nu știu de unde a apărut… Măi Patrichi, bă copile, dacă eu nu știu… mi se pot reproșa multe lucruri, dar nu că nu am memorie… Ceaușescu era foarte abil. Avea o inteligență letală. Era inteligenta sifiliticului. Sifiliticul are niște momente de pisc, după care cade.

– Şi epilepticul la fel, şi schizofrenicul…

– Așa este. Tendințe de nebunie. Mare manipulator, după cum l-a aruncat pe Drăghici, omul lui de încredere… Înainte de a deveni ministrul comerțului exterior, vânzările de arme se făceau printr-un raport semnat de Milea şi de Stănculescu către Ceaușescu. Când am ajuns eu viceprim ministru la Comerț Exterior, ne-a chemat Ceaușescu pe toți trei. Apăruseră niște probleme pentru că dădeam armament şi iranienilor, şi irakienilor. Şi către Zimbabwe, şi Africii de Sud. Şi nu a mai vrut să apară răspunderea lui.

“Tovarăși, armamentul este tot o marfă. De tot exportul nostru de marfă răspunde Stefan Andrei. Eu am încredere în el. Nu-mi mai trimiteți mie rapoartele cu vânzările de armament, trimiteți-le lui. El vine şi mă consultă…” Toate rapoartele cu armament veneau de la Milea şi Stănculescu la mine. Stănculescu a băut la mine un butoi de cafea. Așa de frecvent venea. Ei nu-i mai prezentau lui Ceaușescu rapoartele. De aceea, am contribuit mult la dotarea Spitalului Militar Central. “Vă rugăm ca din fondurile cutare…” Nu era control.

I-am spus lui Ceaușescu: “Şi Polonia, şi Bulgaria, şi Ungaria cumpără carne de vită din depozitele americane din Germania Federală la un preț foarte avantajos. Haideți să cumpărăm 50.000 de tone de carne. Contra partidă, vrem să vindem o instalație de rachete de la sovietici – o vindem cu 50 de milioane de dolari şi dăm 50 de milioane pe carne. Tovarășe Ceaușescu, mulți cumpără tutun din Grecia. Dacă noi cumpărăm tutun, ne mai dau şi bani pentru protecția mediului. Ei primesc subvenție de la Piața Comună. De ce să nu folosim şi noi?”

Norocul să ai tehnica de ascultare cea mai sofisticată

– Oltenii, când eram eu copil, ține minte două lucruri: Gorjul este singurul județ din tara unde se mănâncă sarmale în stânga şi piftie în dreapta. Ei mănâncă piftie cu sarmale odată.Până la Țânțăreni la frontiera județului, mai jos nu este așa. Când eram eu copil, oltenii stăteau la altă masă separat de femei la nuntă. Şi bărbatul bea țuică. Le dădea rachiu de 25 de grade ca să taie pofta de mâncare. Cel mai în vârstă striga «Hai noroc şi pula calului!». Femeia ridica şi ea paharul: “Hai noroc şi ce-a zis Mărin!” Deci, la olteni nu se zice sănătate! Pentru că poți să fii sănătos şi să n-ai noroc. Ca pe Titanic, unde s-au înecat mulți oameni sănătoși fără noroc.

– Ați avut noroc în viață? Care ați vrea să fie epitaful dvs.?

– Ca în carte. “Am prevăzut totul şi nu am putut evita nimic”. Am avut şi noroc.

– Dar dacă nu ați putut evita nimic, cum ați avut noroc?

– Dacă nu mă cunoștea Ceaușescu, ce se întâmpla? Am avut șansa că am lucrat cu Stănculescu şi am fost cu el în Etiopia. În 1988. A mâncat bătaie Steaua cu 4-0 de la AC Milan, când au marcat Gulit, Van Basten. Era Lung în poartă. Eram la Roma, am fost în Etiopia, unde au încercat unii o lovitură de stat. Când s-a întors dintr-o vizită în RDG, președintele i-a omorât pe toți. Noi trebuia să facem o mare fabrică de armament acolo, ca fabrica nr. 4 de la Brașov. Am fost de două ori la masă cu președintele Mengistu. Atunci am văzut cum gândeşte Stănculescu. Am fost cu el în Libia în 1985. El avea un post special. Când venea un șef de stat, stătea în dreapta acestuia în mașină. Stătea la vila Lac 1 sau Lac 2, unde era cazat șeful de stat şi îl aducea la convorbiri cu mașina. Îl aducea acasă cu mașina, venea cu el seara la recepție, participa la recepții şi îl ducea înapoi la vilă. Era aghiotant al șefului de stat. Am avut cu el niște relații de încredere.

– Nu a încercat să vă prelucreze?

– Mă copile, cum să mă atragă ăsta? Eu zburam prea sus… Nu mergeau ăștia cu mine la p… Mă jignești… Cum să mă atragă ăsta? Generalul Vlad îmi spunea: Sunteți al doilea Titulescu. Măi Vladule, ai rămas la jocul de nasturi. Pe mine să mă raportezi? Eu merg la rugbi… Şi este propus candidat pentru CC la Congresul XIV la Hunedoara. Şi în final, Elena Ceaușescu, Dăscălescu definitivează lista CC care era mai mică decât numărul propus de județe şi Stănculescu nu este ales în CC. Vine la mine cu lacrimi în ochi. Ajunseseră la Ceaușescu deja informațiile despre discuțiile mele cu el pentru anumite probleme. Ceaușescu i-a spus lui Milea şi Milea i-a zis lui: “Du-te mai rar pe la tovarăşu Andrei.” Aveam aparatura cea mai bună.

– V-a ascultat domnul Burlan…

– Ce?… Nu e chiar așa.

– A venit de două ori generalul Cioroianu cu care făcusem liceul la Craiova şi a fost trecut în rezervă. El a vorbit, eu nu. “Mai bine nu mă propunea”, zice Stănculescu. Ai fost propus şi nu ai fost ales, spunea lumea. «Au fost aleși unii care sunt sub mine în nomenclatura ministerului». Îi dau telefon lui Coman: «Tovarășe Coman, de ce nu a fost ales tovarăşu Stănculescu?» . «Tovarășe, e mai în vârstă».«Stai, domnule, că e mai tânăr ca dumneata. Nu merge…» Mă duc la Ceaușescu. «TovarășeCeaușescu… ». «Măi, noi l-am trimis cam mult peste hotare». «Eu nu… ». « Sunt unele informații că lui i-au băgat o femeie în Ungaria în ultima vacanță şi a intrat pe mâna serviciilor maghiare şi sovietice». Asta mi-a spus Ceaușescu. În cartea cu Stoenescu, povestește că a avut o întâlnire la Balaton la o masă cu comandantul GRU pentru Europa răsăriteană. A stabilit relații.

Mult Iubitul – un intrigant, care s-a driblat singur

Ceaușescu era un om cu calități mari şi cu defecte extraordinare. În tinerețea mea era un jucător la Craiova , Iordănescu. Rudă cu Anghel Iordănescu. Un driblor extraordinar, dar, uneori se dribla şi pe el. Așa a făcut şi Ceaușescu: s-a driblat şi pe el. Una din măsuri – divizarea puterii. Când l-a pus pe Postelnicu șef la Securitate, eu am fost ultimul la Ceaușescu. Una din prostiile lui Ceaușescu, driblingul în plus, a fost că era intrigant. A spart secretariatul CC. Erau Verdeţ cu organizatoricul, nu Bobu.

Dumitru Popescu, Cornel Burtică şi eu . Ne-a spart. A încercat să se bage între mine şi Verdeţ. Mie îmi spunea că Burtică mă vorbea. „Uite ce-a spus Burtică…” Dacă eu ziceam ceva de propagandă sau de artă, îi spunea: „Uite Andrei ce-a zis”. Elena spunea: Voi cu Burtică sunteți ca doi frați siamezi. L-a chemat pe Vlad. „Uite, măi Vlad, îți încredințez un secret de partid, dar îți dai seama ce consecințe ar fi dacă se află. De ce s-a opus Postelnicu ca tu să fii comandantul Securității Statului?”

A doua chestiune. Făceam 50 de ani. Mi-a dat masă la CC şi seara am făcut una acasă. M-am văzut la Clubul diplomatic cu Burtică şi cu Popescu. El cu angoasa grupurilor din ilegalitate. Ne cheamă. „De ce ai mai dat masa asta când ai mai avut o masă?” Era tradiția ca, o dată pe an, toamna, prin noiembrie, să dea MAE o masă la Clubul Diplomatic. Veneau cu soțiile. Postelnicu informează: Tovarăşu Andrei a dat o masă la Clubul Diplomatic. Ce ai făcut tu acolo? Așa e de pe timpul lui Macovescu la MAE. Dar tu nu știi că acolo este un centru de spionaj? Păi zic ai noștri spionează, nu străinii spionează. Tot clubul e format din securiști.

“Da, dar la reuniuni, la un pahar de vin, diplomații…” “Tovarășe Ceaușescu, nu intră niciun diplomat acolo când dăm noi masa. Sunt numai cei de la MAE. Iar dvs. știți la fel de bine că în MAE am atâția ofițeri de securitate şi informatori, încât își asigură singuri securitatea. Burtică este prietenul meu de-atâția ani…” Burtică zice: “Am greșit că am mers”. Lichea! Popescu: “Ce v-a deranjat? Că s-a dat o masă sau că am fost noi trei?” “Nu, că pui întrebări provocatoare…” Asta îl enerva pe el, faptul că fusesem împreună.

Ministerul de Externe avea problemele lui, DIE avea problemele ei. Pe mine nu m-a informat nimeni, am aflat abia după 1990 că au fost probleme cu Carlos şi Ceaușescu, prin Arafat. La Paris, cu moartea lui Tănase, tot ce s-a întâmplat şi mie nu mi-a spus nimic. Chiar dacă jucam volei cu el. Chema pe Postelnicu şi pe Pleșiță să-l informeze ce mai este pe la Paris şi să le dea indicații, dar mie nu-mi zicea nimic.

Ce indicații îi dădea lui Milea mie nu-mi spunea nimic. Şi atunci, când el s-a suit în elicopter, ne-a lăsat cu ochii în soare. Nu a lăsat pe nimeni la conducere, nu a dat niciun ordin, nicio sarcină nimic.

– Asta l-am întrebat şi pe domnul colonel Dumitru Burlan: V-ați simțit trădat în momentul în care Ceaușescu a plecat cu elicopterul de pe clădirea CC în necunoscut?

– Da, eu m-am simțit trădat.

– Dar dvs.?

– Eu, de ce să mă simt trădat?

– Păi a plecat comandantul suprem şi nu a lăsat niciun răspuns… şi nu v-a zis măcar, bă, cedați clădirea CC sau apărați-o, dați-i foc, aruncați-o în aer! Faceți ceva !

– Nu era căderea mea să fiu informat. Fiecare avea treaba lui. Șeful statului putea să facă orice. Nu trebuia să-mi dea mie raportul.

Aici, fostul ministru iar fură foc şi începe iar un dialog despre ghicitoarea cu mânăstirea şi ciuperca. Era controlată Securitatea de PCR sau nu?

– Nu trebuia Ceaușescu să facă orice, trebuia să dea niște sarcini, niște ordine. Partid, te chem să faci cutare! Securitate, te chem să faci cutare!

– A subordonat Securitatea partidului

– Astea-s povești! Eu plec de la masă…

– Nu spunea el că Partidul este forța conducătoare în societate ?

– Da, bă, dar nu era șeful Securității. De fapt, Securitatea a fost instrumentul nu al Partidului Comunist, ci al lui Ceaușescu. Partidul era subordonat lui Ceaușescu. Armata era subordonată lui. Știi cu ce se ocupa Secția militară a CC? Cu învățământul de partid. Ceaușescu conducea direct totul: Armata, Securitatea, Internele, Externele, Procuratura. Tot!

– Eu trebuia să merg la Barbu, secretarul Organizației de partid din CC ca să-mi dea aprobare.

– Fii, domnule, serios că ăla era apă de ploaie, domnule! Păi eu, care eram secretar al CC al PCR, îmi potriveam ceasul după Barbu, domnule?

– Eu, ca să-l urmăresc pe Iosif Banc, pe Naș Leon sau pe Ghere din CC, eu trebuia să merg la Barbu să iau aprobare să mă lase să-i bag tehnică şi să-l urmăresc. Am fost un colectiv de 6 oameni care l-am supravegheat pe Banc şi l-am dat afară.

– Cu aprobarea cui: a lui Ceaușescu sau a Partidului?

– Cu a lui Ceaușescu.

– Banc a ajuns adeptul lui Dej, era prim secretar la Regiunea Autonomă Maghiară. Cu o nevastă curvuliţă. Era scârbit de Ceaușescu şi de ea. Ceaușescu m-a chemat şi mi-a spus: M-am gândit ca tu să fii secretar al CC cu controlul muncitoresc, în locul lui Verdeţ. Nu putem pune pe oricine în locul lui Verdeţ. Nu, nu vreau să merg acolo, dați-mi în altă parte, la Stefan Gheorghiu… Nu, te rog frumos, acceptă această numire. La Ceaușescu nu prima mutare era importantă, a doua mișcare este importantă. M-am gândit că vrea să cunosc economia internă şi apoi să mă numească la comerț exterior. Şi când i-a scos pe Oprea, Pungan, Totu, m-a căutat să mă pună viceprim ministru cu comerțul exterior. Eu eram la Ploştina, în mină. Elena nu prea voia şi l-a pus pe Pacoste. După un an, m-a pus pe mine. Când m-a pus la Controlul Muncitoresc, a zis: Măi Banc, m-am gândit la tine să te punem la Colegiul de partid.

“Tovarășe Ceaușescu, eu vreau să merg la pensie, nu mai pot, sunt bolnav…” E falsă întrebarea dacă securitatea sau partidul conducea România. Ceaușescu conducea tot. Eu am fost în CEPEX 15 ani. S-a analizat vreodată activitatea Securității în CEPEX ?

– Păi, treaba dvs.

– Știi că comandantul Securității şi ministrul Apărării nu au participat niciodată la ședința guvernului? Eu am fost şi în guvern. Niciodată nu am participat la ședința Guvernului. Externele se subordonau președintelui țării, iar voi erați subordonați direct comandantului suprem. Păi ce, Postelnicu se subordona lui Barbu?

– Ca să te urmăresc pe dumneata, trebuia să am aprobare de la secretarul de partid.

– Dacă zicea Ceaușescu: Urmărește-l pe Stefan Andrei!, mai mergeați la Barbu?

– Asta e altceva.

– Primii secretari la județe dădeau aprobare pentru urmărirea membrilor de partid.

– Pentru membrii CEPEX, nu Barbu dădea aprobări. Când l-am supravegheat noi pe Banc, am avut aprobare de sus. Pentru ceilalți membri din CEPEX, Naș Leon, Ghere, luam aprobare de la Barbu. Securitatea era subordonată partidului prin Hotărârea CEPEX din 1972.

Securitatea l-a trădat la Timișoara

– Eu am fost în sediu în 21 decembrie 1989. Securitatea se subordona comandantului suprem. În seara de 16-17 decembrie 1989, Ceaușescu a dat ordine lui Postelnicu, lui Vlad, lui Milea şi nu consultase CEPEX. Pe 17 are loc ședința, spune că sunt huligani la Timișoara, dă ordine să meargă în județe Olteanu, Pană, Dăscălescu, Bobu.

Ceaușescu a subordonat Securitatea mai mult decât Gheorghiu-Dej. El hotăra. Aranja cooperarea cu Carlos. Am știut eu ca ministru de Externe? A informat el CEPEX ? Ceaușescu ne-a informat despre conflictul de la Brașov abia după două săptămâni. El hotăra totul.

Povestea cu Sulina, unde au fost duse în 1988 substanțe nocive. Eu am fost sancționat cu vot de blam, cu Oprea. Mai rămăsese un vas cu un lichid din Italia. De față cu doi de la Securitate, fostul director adjunct de la Dunărea, care era adjunct de ministru la Comerț Exterior şi Diaconescu, director la Argus, am spus așa: «Luați măsuri că, dacă într-o săptămână, nu se scoate acest vas din apele românești, eu mă sui fără aprobarea tovarăşului Ceaușescu în avion, mă duc la Sulina să văd cine a luat banii».

După o săptămână, vine Diaconescu: «Tovarăşu Andrei, vasul a fost scos, aruncat în Marea Neagră…». Merg cu el la Ceaușescu. «Tovarășe Ceaușescu, ultima problemă cu aceste materiale a fost rezolvată. Sigur că m-a ajutat Securitatea în toată operațiunea». «Păi asta a fost treaba lor». Ei făcuseră afacerea.

Eu am fost un om corect şi nu am vrut să distrug. La un moment dat, am luat niște apă grea din Norvegia şi am vândut-o Israelului prin Dunărea. Asta l-a dat peste cap. Eu am vorbit în închisoare cu un personaj care a fost om de bază, șeful spatelui cu aprovizionarea la Timișoara, maiorul Eugen Ciucă. “Eu când am venit, m-am ocupat de tovarășul Nuţă. Care a zis să-i fac un cotlet, niște varză murată şi un vin sec negru. Când i-am spus lui Vlad să angajeze aici, Vlad a spus nu, că strada e problema Maliției. La care eu am spus: “Bine, dar voi ați creat problema cu Tőkés ! Voi ați raportat tot ». “Tovarăşu Andrei, şi Securitatea, şi Militai au făcut un pas înapoi., Au lăsat numai Armata, în frunte cu idiotul ăsta de Milea şi cu militari neinstruiți. Când a plecat Ceaușescu în Iran, l-a întrebat pe Milea – nu spun asta în carte: “Securitatea şi Internele m-au lăsat pe mine cu Armata la Timișoara”!

– Deci trădarea Securității s-a produs la Timișoara?

– În toată țara pentru că nu era un control de partid la Securitate şi la Armată. La ei nu se făcea control financiar. Aveau autocontrol. Ceaușescu chiar mi-a zis: Tovarășe Andrei, noi avem două categorii de membri de partid – Securitatea şi ceilalți? Dacă face unul de la Securitate o informare despre un alt diplomat, îl chemi de la post, poate îl dă afară şi din funcție. Dar nu-i pot pune față în față ca să nu se deconspire sursa”! Deci erau două categorii de membri de partid. Unde s-a ajuns cu asta? Cele mai multe trădări din diplomație au fost de la Securitate. Începând cu Pacepa. Securiștii formau 95% din numărul diplomaților.

Un cifror primeşte rapoarte şi indicaţii pentru agentura noastră din ţara respectivă. Doi cifrori au căzut în trei luni – cel de la Bonn şi cel de la Viena. După care a căzut comandantul Securităţii de la Craiova, Sprâncenatu. Am fost la Ceaușescu. În MAE, scoatem ambasadorul, sunt 6 posturi de diplomați. Câți să fie de la Securitate, şi câți de la MAE? Stabilim la Bruxelles 7 posturi cu Postelnicu. Bine, zic, 4 de la Securitate şi 3 de la MAE. Unul de pe lista de la Externe trădează. Contrar înțelegerii dintre mine şi Ceaușescu şi Postelnicu, el era tot de la Securitate. Şi i-a spus pe toți ceilalți. A mai rămas doar ambasadorul cu un diplomat acolo. Fapte, bă copile!

Pentru tarile străine, era mai interesant un ofițer de securitate, decât un diplomat. Pentru că el deținea secrete pe care diplomatul nu le avea.

Când a plecat Ceaușescu, nu a lăsat pe nimeni. A dat telefon lui Ștefănescu la Craiova. “Măi, rămâi cu partidul?” “Da, da, sunt cu partidul!” L-a sunat pe Găvănescu. „Da, cu partidu…”Dar nu a dat nicio indicație nimănui – faceți asta, faceți asta! A plecat cu nevastă-sa şi totul s-a prăbușit, iar pe noi ne-au arestat.

„Sosia lui Ceaușescu” crede că aici a fost cuiul lui Pepelea. „Dacă el nu pleca, nu se mai întâmpla ce s-a întâmplat”.

– Lucrurile vin mai de departe. El nu mai voia să fie informat. Nu mai voia vești proaste. Apoi, Constantin Olteanu venea cu buletinele Agerpres la Elena Ceaușescu, să aprobe ea ce îi dă lui Ceaușescu.

Leana l-a dus la zid – mai este o scuză pentru reflexele politice pierdute?

Caz povestit de Curticeanu. Pe 21 decembrie organizează mitingul. Elena Ceaușescu şi Nicolae Ceaușescu au hotărât să facă un miting, crezând că va fi ca în 1968. I-au dat telefon lui Barbu Petrescu, primarul Capitalei. Era în ședință de birou al Capitalei. Era de față omul care acum mi-a trimis niște bani. Volintiru! Era prim secretar la UTC pe Bucureşti. “Poți organiza mâine un miting?” “Da. La ce oră, cu ce efective?”. Ăsta-i adevărul. Este o ipoteză că majoritatea au fost mobilizați cu ajutorul Securităţii pe 22 decembrie.

– Adică tot dvs. l-ați răsturnat pe Ceaușescu… Hai,domne, că nu m-a chemat nimeni pe mine ca să ies în stradă pe 22 decembrie… Eu am ieșit de bună voie, nu a venit securistul la mine să-mi spună ce să fac… Eram membru de partid. Nu mi-e rușine.

– Tu poate că da, bă copile… Gh. Pană mi-a spus că un consătean de-al lui Petrescu, i-a spus că băiatul lui, Barbu Petrescu, e făcut cu fratele Petrescu al Elenei Ceaușescu. Așa a fost promovat Barbu până la viceprim ministru. Mă cheamă Ceaușescu şi zice “Analiză. Avem export mic pe construcții de mașini pe Vest. Nu sunt mulțumit. Ori desființez construcția de mașini, ori vă schimb pe voi, pe Andrei şi pe Petrescu ».

Nu l-am contrazis. M-a chemat pe mine, pe Dăscălescu şi pe Barbu Petrescu la el în birou. Şi i-am spus : «Chiar v-aș ruga să mă schimbați. Am deja doi ani, nu a rezistat nimeni atât, s-a plătit datoria externă. Eliberați-mă de-aici! Nu mi-am făcut concediul şi mă duc în spital să fac analizele, după care vedem. Dar vă spun o chestiune: cât timp va fi Barbu Petrescu viceprim ministru pe construcția de mașini, nu se vor rezolva problemele. Este incapabil, nu se bucură de respect.”. Barbu era de față.

Ceaușescu a zis – bine. A chemat-o pe ea, a mâncat. Mă cheamă după masă cu Dăscălescu. “Mă, hai să-l schimbăm pe Barbu Petrescu ăsta. Pe cine propuneți?” Dăscălescu: “Să-l punem pe Radu Ion, e muncitor, are școala profesională, ştie să lucreze, a condus şi Craiova, a condus şi Doljul, a condus şi Brașovul unde sunt unități de construcții de mașini.”. Cel care i-a spus în balcon la ureche “E Secu!”.

Ceaușescu zice: “Dă-l în pizda mă-si pe Barbu Petrescu ăsta! Îl trimitem…”. Şi i-a zis lui Bobu, lui Dăscălescu să-i propună să meargă secretar cu probleme economice la Capitală. Tâmpit cum era, Barbu se uită la ei: “Ce-e? Nu merg decât prim secretar”. “Băi tovarășe, tovarăşu Ceaușescu…” “Decât prim secretar!” Bobu şi Dăscălescu merg la Ceaușescu. Care îl trimite a doua oară “în pizda mă-sii” pe Barbu Petrescu. O cheamă şi pe ruda Elenei, care făcea pe adolescenta. “Uite ce spune tâmpitul ăsta!” Şi zice Elena: “Dragă, poate că nu știu ei…” Era într-o vineri 1988. Miercuri, ședință CEPEX: “Tovarăși, am o propunere. Cred că o să fiți de acord: să punem pe tovarăşu Olteanu să-l facem secretar şi prim secretar la Capitală pe Barbu Petrescu”. V-ați convins? După care l-a făcut membru plin al CEPEX.

– Când ați vorbit ultima dată cu Ceaușescu ?

– Am povestit scena asta de am înnebunit. Ce dracu, ți-am mai spus-o acum 12 ani. Pe 21 decembrie, la ora 10 noaptea. Fuseseră copiii. Voia să mă schimbe mai demult de la Comerț Exterior. De aceea, în ultimele 6 luni, mă chema tot timpul cu Văduva, care a murit din nefericire. Era din Gorj, de pe la Tulburea, aproape de Cărbuneşti. De unde-i Dumitru Burlan.

M-a chemat Ceaușescu. Era cu ea pe 21 decembrie, la 10 noaptea. Habar nu avea ce se întâmpla şi ce se pregătea. Înainte de Congresul XIV, se pregăteau propunerile pentru CC. Şi ea zicea : «Măi, da ăsta a avut un unchi care avea cârciumă. Măi, da nu poți găsi unul care să nu aibă un unchi cu cârciumă?” A trebuit să amânăm conferințele județene de partid pentru că ea nu pregătise delegații pentru congres de la județe. Ceaușescu stătea până la ora 1 noaptea ca să pregătească congresul. Iar în noaptea de 21 decembrie, s-a culcat la 22.30. Păi dacă știa că se pregătește răsturnarea lui, se mai culca? În ce situație era, dacă el nu şi-a pus problema?

– Înseamnă că nimeni nu l-a informat, domnule ministru.

– Eu nu eram în acel cerc.

– Dar Iulian Vlad i-a spus că totul e sub control. La fel au făcut Postelnicu, Dincă, Bobu…

– Nu, nu-i așa. M-a chemat şi îmi zice: “Uite Consiliul de Securitate, la propunerea Ungariei, cere să se discute situația din România”. Nu, tovarășe Ceaușescu, nu are nicio valoare pentru că China va recurge la dreptul de veto. “Uite comunitatea europeană întrerupe negocierile cu noi pentru un acord comercial”. Nu are nicio importantă, tovarășe Ceaușescu! Noi avem cu ei raporturi sectoriale: pe industrie ușoară, pe metalurgie, pe chimie, mobilă şi prin acest acord, voiam să le unim pe toate. Se discută în fiecare an. “Da, dar Uniunea comuniștilor din Iugoslavia a anunțat că întrerupe legăturile cu PCR”. Așa au fost întotdeauna iugoslavii, când ți-e lumea mai dragă, te lasă în apă, i-am zis. “Vezi ce bine e că avem cele două miliarde de dolari la fondul valutar centralizat, depuse în băncile din străinătate? Când ai bani, poți să asiguri temporar, dacă va fi un boicot împotriva României sau un embargou”.

– Ce naivitate pentru omul politic Ceaușescu de altădată! Era atât de bolnav?

– Era. S-a culcat şi nu am mai vorbit cu el. Cu Vlad a fost altceva. Când a plecat în Iran, m-a chemat Ceaușescu să mă întrebe dacă poate amâna. «Da, puteți amâna. Un șef de stat are acest drept să amâne vizita chiar şi înainte de a ateriza în ţara respectivă. Este un atribut al șefilor de state. Vă amintiți că v-am amânat întâlnirea cu Brejnev după evenimentele din Valea Jiului. I-am spus omologului meu Katuşev că nu puteţi veni că aveți niște treburi în tara. Şi el a întrebat : „Unde, în Valea Jiului ?» Deci știa. Înainte să plece în Iran, Ceaușescu a dat telefon la Timișoara şi a vorbit cu Coman şi cu Bălan. “Care-i situația?” “E bine. S-au aplicat indicațiile dumneavoastră.” “Măi, eu pot amâna vizita”. “Nu, puteţi pleca, e bine.”

Îi cheamă la el acasă pe Milea, pe Postelnicu şi pe Vlad. Ca să-i întrebe care-i situația. Vlad şi Potelnicu s-au pus de acord: situația este sub control, poate să plece în Iran.

Altă tâmpenie: o lasă pe ea la comandă cât a plecat în Iran. Şi mai apare o problemă. Toți cei care au fost în jurul ei nu au scos o vorbă. Milea, Postelnicu, Vlad, Curticeanu, Dincă nu au relatat ce a făcut ea cât a fost el în Iran. Nu avem nicio informație despre ce s-a întâmplat între 18 decembrie şi 20 decembrie.

Am aflat de la Dincă: Când s-a întors din Iran, a venit cu viteză mare la Bucureşti şi a chemat la el pe Postelnicu şi pe Dincă. A luat legătura cu Dăscălescu de la Timișoara. Şi Dăscălescu îi spune: 58 de morți. La care Ceaușescu, pe baza informației transmise de ea la Teheran, cum, dragă, tovărășii îmi spun că sunt 12-13 inși. La care caţa, “Da de unde ştie el, dragă?” “Măi, sunt 58 de morți?” “Da, 49 au fost deja incinerați”. “Cum – incinerați?” şi se uită la Postelnicu. Iar Postelnicu îndreaptă bărbia spre ea. “Au fost vagabonzi, persoane neidentificate, s-a primit ordin să fie incinerați…”

– Nimeni nu i-a revendicat. Erau agenți sovietici?

– Nu știu ce erau. Eu spun ce mi-a zis Dincă. Şi atunci Ceaușescu a înțeles că soția lui l-a mințit amarnic. Să povestească cei care au fost în preajma Elenei Ceaușescu ce s-a întâmplat în perioada 18-20 decembrie.

– De ce nu vorbesc nici acum ?

– Sunt multe motive…

– Până la urmă, noi românii l-am omorât pe Ceaușescu sau alții ?

– Doamne, e încurcată situația. Noii conducători aveau nevoie să creeze teroriștii. Iliescu a venit la masă pusă şi a lansat noțiunea de teroriști. Securiștii nu i-au organizat pe teroriști, au fost persecutați. Armata nu a făcut-o. Cine a organizat mișcarea teroriștilor în sprijinul vechiului regim? Cine a tras un glonț pentru Ceaușescu? Nimeni.

Eu stăteam pe Berna, lângă Londra. Trăgeau din cinci în cinci minute. Cine mai ştie câte cartușe s-au tras? Pe 22 am rămas în sediu. De la balconul CC, vorbeau Mazilu, artistul Diaconu, iar de jos tuburile maiorului Iliescu, ajuns general cu 4 stele, trăgeau în Consiliul de Stat, unde erau doi-trei ofițeri de securitate, care păzeau sediul. Sergiu Nicolaescu cheamă de la Ploiești un regiment. Se întâlnesc pe drum cu armament greu cu două Dacii. Vor să-i oprească, ăia nu înțeleg, trag şi-i omoară pe toți. Ce a fost cu Trosca, la Academia Militară, la Otopeni?

Buzăul, oraș erou şi nu s-a tras un foc.

– De ce vă ziceau ăștia Machiavelli?

– Nu știu. Machiavelli a fost o mare figură. Toată lumea ştie doar o expresie, nu a citit cărțile lui. Eu am 8 volume. A murit la 1529 şi a fost ministru de Externe al Florenței. Un pion al unirii Italiei,. Așa cum Neagoe Basarab dădea sfaturi unui tânăr politician. El a venit şi a spus că în politică nu contează sentimentele, ci interesele şi forța. Şi acum vin unii şi spun că nu știu ce diplomat englez a vorbit despre importanța intereselor în secolul XIX. Nu, mergeți la Machiavelli.

A refuzat să semneze că Basarabia nu aparține României

– Un moment aparte în activitatea politică de pe vremea lui Ceaușescu a fost relația cu Chișinăul. Ion Stănescu a făcut raport către Andropov şi i-a înhățat pe cei 4 disidenți – Alexandru Usatiuc-Bulgăr, Valeriu Graur, Alexandru Şoltoianu, Gheorghe Ghimpu. Cunoașteți că exista o mișcare de unificare în Basarabia.

– Da, exista şi relațiile dintre noi şi sovietici erau destul de tensionate din cauza Basarabiei. Pe ruși îi enerva foarte mult când prezentam hârțile cu România Mare. Noi le-am spus-o lor clar: respingem ideea că anexarea Basarabiei la 1812 a fost un act progresist. Noi nu acceptam ideea că există o națiune moldovenească, diferită de cea română. Nu acceptam ideea că există limba moldovenească.

– Erau poziții verbale sau documente care atestă opinia statului român de-atunci?

– Am avut discuții cu Katuşev la Snagov pe această problemă. Era secretar al CC al PCUS. Fusese trimis la Bucureşti înainte de vizita lui Ceaușescu la Moscova. “Noi nu avem pretenții teritoriale, dar considerăm că Basarabia a făcut parte din Moldova istorică şi a fost anexată de Imperiul Rus.”Venea Congresul Culturii şi Educației Socialiste.

Şi Katuşev zice: Dar de ce nu spuneți public că nu aveți pretenții teritoriale? Asta ne cer tovărășii din Moldova. La care Ceaușescu a răspuns: “Da? Hai vino încoace. Uite raportul meu la primul Congres al Culturii şi Educației Socialiste. Aici voi introduce această idee. Şi a spus apoi la congres: “România nu are pretenții teritoriale față de Uniunea Sovietică şi față de ceilalți vecini ai săi.” Venea după conferința de la Helsinki, care pornea de la recunoașterea granițelor actuale.

A doua chestiune, Ceaușescu nu a spus că nu are şi că nu va avea pretenții teritoriale. A spus “Nu are pretenții teritoriale”. Sovieticii au cerut să facem cu ei un act special în acest sens. Nu am acceptat așa ceva. În 1979, Gromîko la Moscova mi-a reproșat mie că de ce nu suntem de acord să facem împreună un act de recunoaștere a frontierelor actuale.

– Adică ceea ce au făcut Ion Iliescu şi Emil Constantinescu după 1990?

– Da. Să precizăm că nu avem pretenții teritoriale.

– Dar Ion Iliescu şi Emil Constantinescu puteau refuza să semneze pe timp de pace pentru reconfirmarea pactului Molotov-Ribbentrop?

– Niște bezmetici… ce știau ei de politică externă?

Hai să-mi iau niște țigări… mai fumez pentru că vreau să mă las.

“A prevăzut totul şi nu a evitat nimic”. Așa vrea să se scrie pe mormântul lui. A prevăzut, dar putea evita? Sau l-a trădat şi el pe Ceaușescu, îmbrobodindu-l, cum au făcut ceilalți? Vorba lui Machiavelli… 

Dar dacă nu ai niciun scop în minte?

Viorel Patrichi

http://basarabialiterara.com.md/?p=40364