CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM SE EXPLICĂ străvechea ură față de evrei și de bancheri ?

Istoria unei vechi maladii: cum s-a ajuns la ura față de evrei și de bancheri

Este în general cunoscut că în lume, formele de naționalism, excludere socială și xenofobia sînt concentrate în special asupra evreilor. 

Xenofobia, anti-semitismul și războiul dintre clasele sociale au început să fie tot mai mult în centrul analizelor unor publicații prestigioase din Europa, dar și a unor studii publicate recent.

Dispreţul pentru „oamenii banului” are o istorie controversată, care datează încă de pe vremea lui Iisus, care „i-a expulzat pe cei care schimbau bani din templu”.

În plus, Biblia ne spune că „banii sunt sursa tututor relelor”.

Tot în Biblie găsit termenul utilizat de evrei pentru a desemna „dobânda”. Acest termen este „neshek” şi înseamnă „muşcătură”, iar în anul 1311 Biserica Catolică a interzis folosirea acestei expresii.

În Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, iar în anul 1311 Biserica Catolică a interzis folosirea acestei expresii.

De asemenea, genialul poet italian Dante a asociat persoanele care împrumutau bani cu „al şaptealea cerc al Iadului”, în care erau incluşi şi locuitorii din Sodoma şi Gomora.

În Europa medievală, evreii au intrat în conflict cu populația majoritară nu numai pentru că nu erau creştini, ci pentru că lichidarea lor era cea mai bună metodă de a scăpa de datorii.

 Faimosul economist Karl Marx, care provenea dntr-o familie de evrei, îi numeşte pe aceştia „întruchiparea capitalismului”, al cărui curs străvechi putea fi schimbat numai prin revoluţie.

Ura faţă de bancheri şi demonizarea acestora este un lucru evident în lumea actuală, fie că este vorba de înalţii funcţionari, sau de simpli angajaţi din sucursalele bancare.

O „etichetă negativă” a fost alipită acestei meserii, considerată responsabilă pentru toate dezastrele sociale, economice şi numai, de la începutul lumii şi până în prezent.

Cei care au pus bazele „Protocoalelor Înţelepţilor Sionului” doreau ca lumea să creadă că evreii sunt implicaţi într-o conspiraţie globală diabolică.

„Protocoalele înţelepţilor Sionului” este o broşură care a circulat la începutul secolului al XX-lea în Europa şi care conţine aşa-zise planuri de dominație mondială întocmite de evrei.

Cu toate acestea, autorul articolului aminteşte că finanţele stau totuşi în spatele acţiunilor care au dus la dezvoltarea societăţii.

Publicația britanică The Economist a redactat un eseu interesant despre modul în care a evoluat fenomenul de ură față de bancheri, precum și concepțiile legate de evreii care conduc lumea, care dețin controlul asupra banilor și finanțelor mondiale.

Atitudinea împotriva bancherilor și a celorlalți „moneymen” are o istorie foarte lungă, scrie The Economist, care pornește cu exemplele de la Iisus Hristos care i-a dat afară din templu pe zarafi. Apoi, începuturile creștinismului pleacă de la ideea că „iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor”.

De asemenea, în Islam, profetul Mohamed a interzis dobânda, în timp ce evreii se referă la dobândă ca neshek (mușcătură).

Biserica Romano-Catolică a interzis dobânda în 1311, iar Dante îi considera pe cei care împrumută bani ca fiind condamnați la cel de-al șaptelea cerc al iadului.

Prejudecata privind pe cei care împrumută bani, precursorii bancherilor de astăzi, s-a dovedit periculoasă, scriu cei de la The Economist, care arată că civilizațiile care au reușit să nu mai interzică împrumuturile de bani cu dobândă au ajuns la prosperitate, în timp ce societățile unde acest tip de activitate a rămas interzisă au rămas sărace.

Este cazul nordului Italiei, care în secolul al XV-lea a cunoscut un boom economic, după ce familia de Medici și alte familii „bancare” au căi de a transforma activitatea de creditare într-o activitate legală.

Etapa următoare a fost a lui Luther și a lui Calvin, pentru care împrumutul de bani era acceptabil. În tot acest timp, lumea islamică rămânea în sărăcie, dar cu regula că dobânda este interzisă.

În anul 1000, PIB-ul Europei avea o pondere de 11,1% în PIB-ul global, în timp ce Orientul Mijlociu avea o pondere de 8,6%. În 1700, Europa avea o pondere de 13,5%, în comparație cu 3,4% ale Orientului.

Prejudecățile împotriva „finanțiștilor” au avut și consecințe mai puțin economice. De-a lungul istoriei, cei care au împrumutat bani cu dobândă au fost persecutați. Minoritățile etnice, în special evreii din Europa dar și cei din America, ca și chinezii din Asia, din simplul motiv că „succesul aducea cu sine succesul”.

Pentru Karl Marx, evreu de altfel, evreii erau întruchiparea capitalismului și nu puteau fi salvați din acest „blestem ancestral” decât prin revoluție.

„Protocoalele Înțelepților Sionului” își doreau să-i determine pe oameni să creadă că finanțiștii evrei erau angrenați într-o conspirație mondială. De asemenea, atitudini și curente de acest gen au circulat despre minoritățile chinezilor din Asia.

Războiul dintre clasele sociale a fost unul dintre pericolele asupra căruia insista economistul american Nouriel Roubini și a început să fie vizibil din momentul în care a apărut mișcarea Occupy Wall-Street.

În zilele noastre, demonizarea bancherilor și prejudecățile etnice ating noi cote. În numărul din luna august a Journal of Business Ethics, un articol redactat de Clive R. Boddy, profesor la Nottingham Business School din cadrul Nottingham Trent University a pus pe jar lumea financiară în care acesta scria că sectorul financiar a fost cucerit de către psihopați, pe care-i definea ca fiind oameni lipsiți de conștiință, cu foarte puține emoții și care prezintă incapacitatea de a avea sentimente de simpatie sau empatie față de alți oameni.

Protestele împotriva celor 1%, mai ales când aceștia lucrează pentru Goldman Sachs sau N.M. Rothschild, pot genera emoții care sunt greu de ținut în frâu, scriu jurnaliștii, citând în încheiere un studiu al Boston Review unde se arată că 25% din americanii care nu sunt de origine evreiască, sunt de părere că evreii sunt de vină pentru criza financiară.

Antisemitismul nu a revenit în Germania. A fost tot timpul prezent”

Fiecare al cincelea cetăţean german este „latent” antisemit, relevă un studiu realizat de o comisie de experţi sub dublul patronaj al Parlamentului şi Guvernului de la Berlin. Fenomenul a fost studiat de o echipă de specialişti, din care au făcut parte, între alţii, istorici, sociologi, dar şi teologi islamici.
Peter Longerich, de la University of London, purtătorul de cuvânt al echipei care a redactat studiul, a definit, de altfel, antisemitismul ca fiind liantul în mediile radicale de dreapta. Dar fenomenul se manifestă şi în cercurile islamiste.

Constatările experţilor reuniţi la cererea autorităţilor federale plasează Germania într-un context mai larg, specific Orientului Mijlociu şi Europei; de fapt, rezultatele studiului nu vin decât să certifice şi cuantifice speculaţii, singura necunoscută reală fiind dimensiunea fenomenului.

Prejudecăţile şi clişeele anti-evreieşti nu sunt, însă, doar apanajul grupărilor de extremă dreaptă sau al islamiştilor. Instincte anti-semite se regăsesc adânc în interiorul societăţii germane.

„Fenomenul nu a revenit în miezul societăţii; a fost tot timpul prezent acolo şi este străvechi”, a explicat istoricul Julius Schöps, directorul centrului Moses Mendelssohn pentru studii euro-iudaice de la Universitatea din Potsdam.

Lupta împotriva capitalului evreiesc mondial” și la unguri

Odată cu grava criză financiară în care se află Ungaria, extremiştii de dreapta au descoperit un nou inamic: capitalul străin – care vrea să stoarcă Ungaria şi să distrugă naţiunea maghiară. Manifestaţiile recente ale partidului Jobbik s-au desfăşurat sub sloganul „Au plecat tancurile, au venit băncile!“, mesaj care dă de înţeles că locul foştilor stăpâni sovietici a fost luat de aşa zisul capital evreiesc mondial. Jobbik-iştii nici nu fac eforturi să se ascundă în spatele aluziilor.

De pildă, în Parlamentul de la Budapesta, acuză în mod constant atât majoritatea guvernamentală cât şi opoziţia socialistă şi liberală că ar reprezenta interesele Israelului şi ale evreilor, nu pe cele ale maghiarilor.
Circa un milion de unguri au luat credite în valută pe care le pot plăti din ce în ce mai greu, întrucât forint-ul maghiar s-a devalorizat foarte mult în ultimii ani. Nu e de mirare, aşadar, că sloganurile Jobbik au priză la o parte a publicului maghiar.

Mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Jobbik-ului dă roade: extremiştii de dreapta sunt cotaţi cu 20 la sută din totalul voturilor şi devin astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, în urma partidul populist-conservator-naţional Fidesz, de guvernamânt, depăşindu-i clar pe socialiştii.

Concluzii: Criza economică a adus cu sine și un val de xenofobie

În cadrul unui interviu, Roubini avea să declare că revolta mondială se va extinde din cauza frustrărilor oamenilor privind creșterea șomajului și a stării de instabilitate.

Demonstrațiile populare recente, de la Orientul Mijlociu și Israel până la Marea Britanie și furia populară crescândă din China si, în curând în alte economii avansate și țări emergente, toate sunt conduse de aceleași motive și tensiuni: inegalitatea care crește, șomajul și lipsa de speranță.

„Criza din 2008 ne-a arătat că sistemul financiar global are nevoie de un tratament dur. Băncile trebuie să fie forțate să dețină rezerve mai mari. „Armele de distrugere în masă” trebuie să fie dezamorsate, iar cultura pentru bonusuri trebuie modificată.

Dacă demonizarea bancherilor nu va rezolva problema, aceasta ar putea, dacă rămâne nesupravegheată să readucă la viață o mai veche urâțenie”, scriu jurnaliștii de la (https://www.economist.com).

23/03/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

RUSIA ȘI INTERESELE EI ÎN ROMÂNIA

România va fi cucerită de Rusia” - Previziunea îngrijorătoare care urmează  să vină peste câteva luni - IMPACT

Interesele Rusiei în România

Cât de „ocupată“ este România, în acest moment, de foştii securişti şi cât de puternic este prezentă Rusia pe teritoriul ţării noastre?

Acestea sunt problemele reale la care trebuie să ajungem dezbătând cazul „trădarea lui Pacepa“, atât de vehiculat în ultimele săptămâni. Generalul de Securitate care a fugit la americani în 1978 e acuzat acum, de istorici precum Larry Watts şi Cristian Troncotă, dar şi de foşti securişti precum Ioan Talpeş, că a fost agent KGB.

El ar fi „defectat“ la comanda sovieticilor, cu scopul de a strica imaginea României şi a lui Nicolae Ceauşescu.
Prin cele spuse, cei de mai sus confirmă, de fapt, că ruşii au avut permanent o puternică agentură în România, agenţii lor fiind infiltraţi până la cel mai înalt nivel,constată https://mateiudrea.wordpress.com/ interesele-rusiei-in-romania/

Războiul agenturilor

Succesiunea de evenimente din decembrie 1989, dar mai ales ceea ce a urmat, indică faptul că serviciile de spionaj sovietice au amplasat fie agenţi, fie oameni agreaţi, în cele mai înalte funcţii ale statului român.

Ce şi cât s-a schimbat de atunci? Aceasta este întrebarea esenţială şi al cărei răspuns ar putea să ne dea explicaţii pentru situaţia în care se află acum România.

O serie de întâmplări, analogii şi raţionamente ne pot ajuta să ne apropiem de realitate, chiar dacă informaţiile explicite sunt sărace, iar autorităţile, inclusiv serviciile secrete româneşti, nu discută niciodată subiectul.
România este, în acest moment, zonă de graniţă a lumii occidentale şi a structurilor politice, sociale şi militare atlantice. Dintotdeauna, ţările de frontieră au fost ţinta predilectă a activităţii de spionaj (vezi Stockholm, Elveţia şi Istanbul în Al Doilea Război Mondial, Berlinul de Vest, RF Germania şi Austria în timpul Războiului Rece, Liban, Siria şi Iordania acum, în contextul conflictului israeliano-arab).

Nu există niciun motiv ca să credem că România este ocolită de acest fenomen, atât timp cât guvernele ţărilor baltice, de exemplu (de asemenea, zonă de graniţă a UE şi NATO cu sfera de influenţă rusească), au acuzat, uneori deschis, amestecul serviciilor de spionaj de la Moscova.

Semnele că Moscova e activă

Chiar dacă, între timp, România a intrat sub umbrela americană şi a Uniunii Europene, SRI şi SIE au pornit la drum, în 1989, cu oameni agreaţi şi chiar decoraţi de KGB (vezi numirea lui Mihai Caraman la conducerea Serviciului de Informaţii Externe). La fel, conducerea statului român. Destui dintre politicienii influenţi de acum (inclusiv premierul Victor Ponta) au fost formaţi la şcoala lui Ion Iliescu şi a lui Petre Roman – amândoi, încă activi politic.
La începutul anilor 2000, guvernul lui Adrian Năstase le-a cedat ruşilor aproape întreaga industrie siderurgică. Printre combinatele date în condiţii dezastruoase – şi cele pe care acum Mechel le vinde la fier vechi.

Lipsa oricăror prevederi contractuale care să protejeze România de astfel de acţiuni distrugătoare pentru economia naţională reprezintă una dintre responsabilităţile de care fostul premier şi acoliţii săi de atunci nu vor scăpa niciodată.
Absenţa reacţiei din partea guvernului de acum în faţa acţiunii ruşilor la Mechel arată că, între timp, lucrurile nu s-au schimbat. De asemenea, combinatele de aluminiu au fost date, de foarte mult timp, tot companiilor ruseşti.

Există, mai ales în ultimul an, un discurs anti-occidental tot mai puternic şi pe din ce în ce mai multe voci, sprijinit şi popularizat de mijloace mass-media.

Sferele de influenţă: cine şi cât ia

Ceea ce se întâmplă în România sugerează, mai degrabă, o împărţire a sferelor de influenţă ale Occidentului şi Rusiei în România.

O parte a industriei a fost preluată de Rusia, o alta – de firme din Occident. La fel, resursele naturale.

O altă parte a industriei a fost dezactivată, iar o altă „felie“ a încăput pe mâna foştilor securişti şi activişti de partid.
Situaţia din prezent seamănă destul de bine, la nivel macro, cu cea în care România a ajuns la finalul perioadei interbelice: un stat slab, corupt, cu afacerişti autohtoni „făcuţi“ din afacerile cu bugetul, industria şi resursele exploatate de companii străine, clasă politică incompetentă, iar marile puteri – foarte active la nivelul agenţilor de influenţă.

Bătălia vizibilă se dă în plan mediatic, pentru a se influenţa opinia populaţiei sau pentru a se crea impresia că există anumite curente de opinie.

Iar aici România e forfecată între campanii purtate de cercuri financiare din Occident (cum ar fi cea plătită cu zeci de milioane de euro pentru pornirea exploatării la Roşia Montană şi a zăcămintelor de gaze de şist) şi campanii care se potrivesc mănuşă cu interesele Moscovei (cum ar fi cea de convingere a românilor că toate relele li se trag de la Uniunea Europeană).

29/12/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MITURI LEGATE DE ECONOMIA ROMÂNIEI DIN TIMPUL REGIMULUI COMUNIST


Miturile economiei românești din perioada regimului comunist sunt folosite ca argument de fiecare dată când nostalgicii după acel regim au prilejul să-și facă publice opiniile, scrie https://www.analizeeconomice.ro

Un prim mit e acela potrivit căruia economia de atunci era superioară celei de astăzi în ceea ce privește dimensiunile.
Economia de astăzi comensurată prin valoarea PIB în USD este de peste trei ori mai mare decât economia ultimului an de comunism calculată la valoarea de atunci în USD.

Anul 1989 era unul de scădere economică față de cel anterior. PIB-ul național de la acea dată raportat la cursul oficial al dolarului (1 dolar = 14,92 lei), avea o valoare de 53,6 miliarde USD.

PIB-ul României în anul 2013, calculat în USD la cursul de anul trecut (1 dolar = 3,3279 lei), a fost de 189,6 miliarde.

Dacă luăm în calcul devalorizarea dolarului din 1989 încoace, ceea ce înseamnă că un dolar din anul 1989 valora circa 1,92 dolari anul trecut, atunci rezultă că, la valoarea reală a dolarului, PIB-ul din 2013 e aproape de două ori mai mare decât cel din 1989 (98,7 mld. USD față de 53,6 mled. USD). Oricum ai calcula, fie la valoarea reală, fie la cea nominală a dolarului, rezultatul e că economia din 2013 este mai dezvoltată decât cea din 1989.

Al doilea mit e legat de productivitatea proverbială a industriei din regimul comunist. Și acest mit este fals. Industria de dinainte de 1989 avea un aport la formarea pib-ului de 46%, ceea ce însemna în cifre absolute circa 24,6 mld. USD (la cursul din 1989). În anul 2013, aportul industriei la formarea pib-ului național era de 30%, respectiv 56,8 mld. USD (la cursul din 2013).

Aducând cele două valori la prețuri comparabile, rezultă că anul trecut industria a însumat circa 29,6 mld. USD (56,8/1,92=29,6). Deci, chiar și la valoare reală, există o creștere.

Dacă ținem cont că în 1989 existau circa 3,84 milioane de angajați în sectorul industrial, iar în anul 2013 numărul acestora era de circa 1,36 milioane, atunci e mai mult decât evident că nu se poate vorbi de o productivitate superioară înainte de 1989.

În valori reale, productivitatea unui angajat în sectorul industrial din România anului 2013 e de trei ori mai mare decât cea înregistrată de un angajat din 1989 (21.702$ față de 6.413$). Așa se explică și de ce în era comunistă nu exista șomaj. El exista, dar era bine mascat prin numărul de angajați supradimensionat, și de aici provine productivitatea extrem de redusă.

Al treilea mit e legat de exporturile realizate înainte de 1989. Anul căderii comunismului a avut un total al exporturilor de circa 10,5 mld. USD la cursul oficial din acel an. Exporturile pe anul 2013 au totalizat circa 65,8 mld. USD la cursul de anul trecut. Aplicând deflatarea aferentă dolarului, rezultă un total de 34,3 mld. USD echivalenți cu anul 1989. Deci, exporturile de anul trecut sunt de trei ori și ceva mai mari la valoarea reală decât cele din 1989.

Toată lumea avea o locuință.De fapt, toată lumea stătea într-o locuință, mai mult sau mai puțin înghesuiți, proprietatea statului reprezentând circa o treime din totalul de locuințe (2,61 milioane din totalul de 8 milioane). În mediul urban circa 56% din locuințe erau în proprietatea statului. Față de 1989, fondul de locuințe a crescut cu aproape 800 mii, deci aproximativ cu 10%, iar proprietatea de stat s-a diminuat până la 1,16% din totalul locuințelor.

Dacă raportăm numărul de persoane pe locuință la numărul total de locuințe, rezultă că aproximativ o treime din români stăteau în locuințe închiriate de la stat înainte de 1989, față de circa 1,16%, câți erau în această situație anul trecut.

Productivitatea la hectar în agricultura CAP-urilor era mult superioară celei de astăzi. Agricultura comunistă era poate mai organizată, dar în nici un caz nu putea fi bănuită de productivitate. Producțiile medii la hectar în anul 1989 erau:

Cereale boabe – 3.011 kg/ha;
Grâu – 3.235 kg/ha;
Porumb boabe – 2.756 kg/ha;
Floarea soarelui – 1.409 kg/ha;
Rapiță – 831 kg/ha;
Cartofi – 10.964 kg/ha.

Producțiile medii la hectar în 2013 erau : cereale boabe – 3.854 kg/ha; grâu – 468kg/ha; porumb boabe – 4.488kg/ha; floarea soarelui – 1.993kg/ha; rapiță – 2.408kg/ha; cartofi – 15.953kg/ha.

Chiar și producțiile totale la nivel național sunt superioare celor din 1989. Astfel, dacă în 1989, producția totală de cereale boabe se ridica la 17,17 mil. tone, în 2013 producția a fost de 20,89 mil. tone. La porumb boabe, producția în 2013 a fost de 11,3 mil. tone, față de 6,8 mil. tone în 1989. La floarea soarelui, producția totală a crescut de 4 ori (2,1 mil tone față de 0,5 mil. tone), la rapiță de 60 ori. Creșteri mici s-au înregistrat la cartofi și grâu boabe.

Numărul de tractoare agricole a crescut față de 1989 cu 50% (de la 127 mii la 191 mii). În ceea ce privește cantitatea de insecticide folosită, aceasta este de peste 22 de ori mai mică, circa 822 mii kg substanță activă față de 18,5 milioane kg în anul 1989.

Nostalgia după timpurile de mult apuse cred că ține mai mult de regretul unei tinereți trecute decât de cel al unor timpuri economice glorioase.

22/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: