CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CUM A RATAT ROMÂNIA ÎN URMĂ CU 75 DE ANI ADERAREA LA PLANUL MARSHALL ȘI OPORTUNITATEA DE A-ȘI RELUA RAPID RECONSTRUȚIA DUPĂ RĂZBOI

În urmă cu 75 de ani, secretarul de stat american George C. Marshall prezenta în Congresul American un plan ce s-a dovedit a fi cel mai de succes proiect de reconstrucţie civilă al secolului XX.

Președintele Harry Truman și Secretarul de Stat George Marshall. Marshall a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1953 pentru strategia sa „Planul Marshall”, care avea ca scop reconstruirea Europei după război. Sursa foto: Profimedia

European Recovery Program, cunoscut sub numele de Planul Marshall , a fost un program american de sprijinire a redresării Europei, dupa cel de al Doilea Război Mondial, prin acordarea de credite țărilor ruinate de războiul mondial care abia se încheiase, pentru eradicarea foametei și reconstrucţia Europei ruinate de război.

Pentru prima oară, proiectul lui George Catlet Marshall, la acea vreme secretar de stat, a fost prezentat însă pe 5 iunie 1947, în cadrul unui discurs susţinut la Universitatea Harward.

„Statele Unite fac tot ce le stă în putere pentru a pune pe picioare economia mondială. Politica noastră nu se îndreaptă împotriva unei ţări anume sau a vreunei doctrine politice, ci împotriva foametei, a sărăciei, a haosului.”

Programul era destinat tuturor țărilor europene, inclusiv Uniunii Sovietice, iar acceptarea și implementarea lui urma să fie negociată (de către Franța, Marea Britanie şi URSS) la Paris, în iunie-iulie 1947.

Stalin a acceptat inițial propunerea, crezând că este un nou program tip „Lend – Lease” şi a trimis la Paris o echipă de negociere consistentă, condusă de Molotov.

În mijlocul negocierilor, pe 30 iunie, Molotov a primit o telegramă cifrată de la Stalin, s-a îngălbenit, apoi și-a schimbat atitudinea şi a refuzat participarea la Planul Marshall.

Imediat Moscova a ordonat tuturor țărilor în curs de sovietizare să respingă acest Plan. Cea mai dramatică situație a avut-o guvernul cehoslovac, care acceptase deja invitația la Paris și care după ce a fost chemat la o discuție cu Stalin, pe 9 iulie 1947, și-a schimbat radical poziția.

Ulterior,ministrul de Externe cehoslovac Jan Masaryk, ce se opusese acestei decizii la întrevederea cu Stalin, va fi găsit „sinucis” pe caldarâm, peste câteva luni.

România, aflată la acea data sub ocupația sovietică, a primit invitația să participe la acest program, dar în data de 5 iulie a respins-o după ce URSS, la rândul ei, o respinsese.

Țările care au rămas în program au fost Austria, Belgia, Danemarca, Franța, Grecia, Islanda, Irlanda, Italia, Luxemburg, Țările de Jos, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elveția, Turcia, Regatul Unit și Germania de Vest. Între 1948 şi 1952, aceste țări au beneficiat de credite, mărfuri şi servicii care la acea vreme au însumat 14 mld.US$.

Numai în anul 1949, pentru proaspăt înfiinţata Republică Federală a Germaniei, au fost alocate 1,3 mld.US$.

Astfel, Planul Marshall a stimulat milioane de vest-europeni să se apuce de treabă şi să reconstruiască ce fusese distrus în război.

Câţiva ani mai târziu, producţia țărilor beneficiare ajunsese chiar mai mare decât cea de dinaintea celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Planul Marshall a consolidat Republica Federală în vestul continentului, dar a contribuit în acelaşi timp şi la accelerarea scindării deja previzibile a Europei, în Est şi Vest, când, după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, începuse o competiție strategică acerbă între SUA și URSS pentru influență în Europa.

Foto: presedintele american Harry Truman semnează planul Marshall.

Între 1948-1958, vestul Germaniei, devenit între timp Republica Federală Germană, a cunoscut o creștere economică atât de mare, încât a început să se vorbească despre un „miracol german”. În 1950, producția industrială s-a triplat, iar șomajul a scăzut de la 10% la 4%. 

URSS era într-un avantaj considerabil, rezultat atât în urma înțelegerilor de la Teheran, Ialta, Moscova sau Potsdam cât și a faptului că trupele sovietice ajunseseră în inima Europei. Filosofia lui Stalin, devoalată de Milovan Djilas, era aceea că „…cel ce a ocupat un teritoriu este îndreptățit să-și impună sistemul social”.

În plus, țările occidentale erau distruse de război iar partidele comuniste, manevrate de la Moscova, tindeau să provoace revolte ori aveau șanse mari să câștige puterea în sudul Europei, prin alegeri.

Urmarea imediată a fost aceea că țările Europei de est, inclusiv România, au intrat pentru următorii 40 de ani în lagărul sovietic.

După Planul Marshall ambele blocuri au avut reacții în oglindă, cu decizii de tip acțiune – reacțiune. Dacă americanii au propus Planul Marshall, sovieticii au venit şi ei cu un Plan Molotov şi au fondat imediat Cominform-ul (în septembrie 1947), apoi Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER), în 1949. Daca occidentalii au fondat NATO, în aprilie 1949, atunci sovieticii au venit cu Tratatul de la Varșovia.(https://www.hotnews.ro/cum-refuzat-romania-planului-marshall).

Conform https://www.contributors.ro/romania-si-planul-marshall, un documentar din Arhiva MAE al României, descria exact procesul de decizie pentru refuzul Planului Marshall.

Documentarul începea cu un mesaj al ministerului de Externe sovietic din 5 iulie 1947, adresat șefului diplomației române, Gh. Tătărescu, prin care informează că sovieticii refuză acest Plan. În acest documentar se găsesc şi telegramele șefilor de misiune din Franța, Marea Britanie, Olanda dar şi scrisori ale ambasadorilor români, cum ar fi Iorgu Iordan, ambasadorul României la Moscova, ce sugerau ce ar trebui să facă România.

Ministrul de Externe si vice-prim-ministru Tătărescu scria în aceste telegrame că amână decizia până pe 10 iulie, însă, pe 9 iulie, făcea public un Comunicat prin care Guvernul refuza Planul Marshall, spunând că „Guvernul român nu poate colabora cu o asemenea acțiune ineficientă în termeni economici și periculoasă, în termeni politici.”

El explica mai târziu reprezentantului american la București Melbourne că „… dacă eu sau colegii mei am devia de la politica sovietică, ar fi posibil să ne găsiți la Lacul Baikal, o regiune din Rusia..”

Cu toate notele de protest ale americanilor, în primăvara anului 1947 au loc arestări în masă ale liderilor opoziției iar, pe 14 iulie 1947 are loc arestarea lui Mihalache de la Tămădău și, imediat, a lui Iuliu Maniu.

În Jurnalul său, Grigore Gafencu povestește cum diaspora politică românească din Occident a redactat o Declarație pentru cei doi lideri, Bidault (Franța) și Bevin (Marea Britanie), care prezidau conferința de la Paris din 14 iulie, susținând Planul Marshall în numele celor 3 partide de opoziție din România și criticând Planul Molotov.

Competiția din timpul Războiului Rece a arătat fezabilitatea Planului Marshall, care se transformă după 1960 în Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), organizație în care România a devenit, recent, stat candidat.

28/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Trenduri economice: SITUAȚIA datoriilor în ROMÂNIA ȘI ÎN LUME pe înţelesul tuturor

Foto: Imaginea prezintă grafic situaţia datoriilor ţărilor lumii de la cele mai îndatorate(ruşu aprins) la cele mai puţin îndatorate (verde).

Situaţia datoriilor lumii pe înţelesul tuturor, explicată de https://trenduri.blogspot.com.

Cum stau alte ţări ale lumii din punct de vedere al datoriei şi, mai ales, a capacităţii de a şi-o plăti?

Curiozitatea ar fi trebuit să vă împingă să vedeţi dacă celelalte ţări stau mai bine sau mai rău decât SUA. Vom face acest lucru acum, da nu înainte de a vă prezenta un alt indicator esenţial.

Ieri, când ne-am referit la datorie, am vorbit de fapt despre datoria publică, adică datoria făcută de către stat. Există şi o altă componentă a datoriei, anume cea privată, adică datoriile făcute de entităţile economice din statul respectiv.

Spre exemplu, pentru o investiţie o firmă se împrumută o anumită sumă de bani. Acea datorie nu e a statului, ci a companiei respective.

Dar şi ea, după cum vom vedea, afectează negativ statul şi datoria sa publică, mai ales atunci când apar tot felul de înţelegeri oculte. 

În 2000 România avea o datorie publică de 20% din PIB. În 2021 a sărit de 50%. Cum s-a putut întâmpla asta în condiţiile în care PIB-ul a crescut de la 40 mld. EUR la 240 mld EUR?

Adică la un PIB de şase ori mai mare avem o datorie publică de cincisprezece ori mai mare! Cum se poate întâmpla aşa ceva?

Momentul cheie care ne-a împins pe tăvălugul pe care suntem acum a fost în 2009, atunci când România, pentru a acoperi datoria privată (în mare parte a băncilor străine de la noi) s-a împrumutat cu 20 mld. $ de la FMI.

Practic atunci datoria privată a ţării s-a transferat în datorie public. Mai pe şleau, statul român s-a împrmutat pentru a da business unor companii private, business din care şi-au acoperit datoriile proprii cu datorii ale statului. 

Mulţi dintre cei care mă citesc ştiu povestea, pentru ceilalţi o voi spune pe scurt. Statul român, prin BNR, s-a împrumutat de la FMI cu 20 mld. $ la o dobândă derizorie. Atenţie, aceşti bani au ajuns la BNR, doar o mică parte a mers la Ministerul de Finanţe.

Cu banii respectivi BNR a împrumutat băncile comerciale la o dobândă similară, iar băncile comerciale(în majoritate covârşitoare străine) au împrumutat statul la dobânzi cocoşătoare. Tradus, statul român a făcut rost de finanţare ieftină pentru a permite băncilor să-l împrumute scump. Şi uite-aşa, datoria privată a băncilor(care era datorie către băncile mamă) s-a transformat în datorie a statului român. E important de înţeles acest mecanism pervers care ne-a împins pe o pantă a îndatorării din care ne va fi extrem de greu de ieşit.

Avem acum toate ingredientele pentru a ne uita şi în ograda celorlalte state. Dar, pentru început, să adăugăm la datoria publică a SUA datoria sa privată pentru a vedea cum stăm. Aceasta este de 23 trilioane $, cea mai mare parte a sa – aproximativ 17 trilioane – fiind datorie a instituţiilor financiare şi doar restul datorie a companiilor. Cu alte cuvnte, datoria totală a SUA este de 53 trilioane de $, adică de 2.65 de ori mai mare decât PIB-ul. Cum vi se pare? Ştiu, e imens!

Şi-acum să vedem celelalte state. Cum stă China, a doua cea mai mare economie a lumii? La un buget de 15 trilioane $, China are o datorie publică de 2.4 trilioane $. Asta înseamnă 15% din PIB ceea ce e excelent. Doar că avem o parte întunecată, anume datoria privată a cărei componenţă nu prea o ştim. China are 27 trilioane datorie privată, iar asta înseamnă că avem de-a face cu o datorie totală de două ori mai mare decât PIB-ul. 

A treia economie a lumii e Japonia. Cu un PIB de 5 trilioane $, Japonia are o datorie publică de … 12 trilioane$, fiind cea mai îndatorată ţară dezvoltată a lumii. La datoriile publice de 2.4 ori mai mari decât PIB-ul, ar trebui adăugate datoriile private care, de asemenea, sunt imense, de 2.39 ori mai mari decât PIB-ul. Pur şi simplu, aceste cifre par ireale!

Ajungem la Germania care stă destul de bine: o datorie publică de 60% din PIB şi o datorie privată de 84% din PIB. Faţă de ceea ce am văzut la japonezi pare mărunţiş. Dar chiar şi aşa avem o datorie totală de 1.5 ori mai mare decât PIB-ul. Anglia, următoarea economie a lumii, are o datorie publică de 85% din PIB şi o datorie privată de 215%din PIB. Avem aşadar o datorie totală de trei ori mai mare decât PIB-ul. Franţa are 95% din PIB datorie publică şi aproape 300% datorie privată. India are o datorie publică de 74% din PIB şi o datorie privată de 55% din PIB. Ultima dintre marile economii este Italia a cărei datorie publică este de 134% din PIB, iar datorie privată de 156% din PIB.

Ce înţelegem din aceste cifre ameţitoare? În primul rând că toată lumea este „pe datorie”. Apoi remarcăm că, în afara Germaniei şi a Indiei, „moda” ţărilor dezvoltate este să aibă datorii totale cam de trei ori mai mari decât PIB-ul. 

Dacă am merge în coada clasamentului am vedea altă realitate. Burundi, cu un PIB de 3.2 mld.$ are o datorie publică de 1.5 mld. $, iar Nigerul, la 13 mld.$ PIB are o datorie de 6.12 mld$. Deci cu jumătate din PIB datorie cam toţi suntem datori!

Pun deocamdată punct aici. Aş fi vrut să trag azi concluziile, dar deja m-am întins prea mult, dar cel puţin cred că v-am dat câteva instrumente pentru a putea privi cu obiectivitate realitatea.

 În ’89 România nu avea nicio datorie externă?

E adevărat că în ’89 România nu avea nicio datorie externă?

Mulți dintr români regretă perioada comunistă, iar unul dintre argumentele aduse este acela că Nicolae Ceaușescu reușise să achite întreaga datorie externă a României, scrie publicistul Claudiu Petrișor, pe site-ului shtiu.ro. 

Este oare adevărat că în anul 1989, atunci când dictatorul a fost împușcat, țara noastră nu avea nicio datorie externă?

În luna decembrie a anului 1989, România avea investiţii şi datorii de recuperat în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari. Ba mai mult, se pare că țara noastră avea în conturi în jur de două miliarde de dolari cash. Cât despre datoria externă, aceasta practic nu exista la acea vreme.

În aprilie 1989, cu 8 luni înainte să fie executat la Târgoviște alături de soția sa, Nicolae Ceaușescu anunţa printr-un discurs rambursarea integrală a creditelor internaţionale.

„Zilele de 12-14 aprilie marchează, se poate spune, o deplină independență economică și politică a României! Pentru prima dată în istoria sa îndelungată, România nu mai are nicio datorie externă, nu mai plătește tribut nimănui și este cu adevărat independentă și economic, și politic!”, afirma dictatorul cu mândrie în propria cuvântare.

Acesta continua: „La sfârșitul lunii martie am lichidat datoria externă a țării, care în 1980 reprezenta peste 11 miliarde de dolari. În total, din 1975 până în martie 1989 am plătit circa 21 de miliarde de dolari, din care dobânda reprezintă peste 7 miliarde de dolari”.

Potrivit experților economici, Nicolae Ceaușescu spunea adevărul în discursul susținut Plenarei Comitetului Central. Așadar, România a fost pentru o scurtă perioadă de timp unul dintre puținele state din lume care și-au achitat INTEGRAL datoria externă.

Totuși, după anul 1989, nu doar că au dispărut cele două miliarde de dolari cash, dar oamenii politici din democrație nu au reușit să recupereze datorii de la partenerii externi în valoare de aproximativ 8 miliarde de dolari.

29/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Un comentariu

O PROPUNERE PUBLICĂ DE DISTRUGERE A BISERICII ORTODOXE ROMÂNE, SUB PRETEXTUL REZOLVĂRII CRIZEI ECONOMICE !

 

 

 

 

 

Originile răului. Taina comunismului | Anacronic

 

Fotografie din anul 1930 – Bolșevici jefuind o biserică

 Liviu Antonesei, un fost politician, ”intelectual” de ocazie,  cere nici mai mult, nici mai puțin, Rechiziționarea de urgență a unor proprietăți ale Bisericii Ortodoxe Române și Naționalizarea acestora imediat după ce trece criza.

El e de părere că BOR nu va face de bună voie donații statului român și atunci trebuie procedat în forță.

Așa ceva nu s-a mai auzit din vremurile de început ale comunismului !

 Antonesei i-a depășit pe un Andrei Caramitru și pe useriștii care strigau de mama focului la începutul epidemiei că virusul se răspândește prin biserici, uitând că mall-urile și localurile de distracție funcționau în exact aceeași perioadă la foc automat.

Faptul că Antonesei a circulat la viața lui prin preajma prietenilor lui Soros din România, nu e întâmplător.

crime bolsevice | CER SI PAMANT ROMANESC

Cercurile neomarxiste # ”progresiste” consideră că a sosit momentul să inițieze lovitura finală dată BOR, că dacă tot au rămas românii fără industrie, fără cultură, fără presă liberă, fără resurse, de ce să nu li se ia și sufletul, laolaltă cu istoria și cu trecutul?

Pentru că miza distrugerii Bisericii Ortodoxe nu este una financiară, așa cum vrea să ne păcălească Liviu Antonesei, ci una spirituală sau, mai bine zis, anti-spirituală.

Cu o populație băgată în case și amenințată cu pușcăria, speriată cu viruși și pusă în stare de arest la domiciliu, singurul reazem a mai rămas Biserica și credința. Dar supunerea populației nu e desăvârșită dacă mai au o instanță superioară în care să creadă și la care să se raporteze.

”Progresiștii” lui Liviu Antonesei nu vor să confiște bunurile Bisericii, de fapt, ci credința cu totul, pentru ca sclavii să uite că sunt oameni și să fie carne de tun pentru globalism.

  Nu avuțiile băncilor sau ale corporațiilor care scot anual din România miliarde de euro nefiscalizați, nu resursele României privatizate cum a vrut UE și FMI,  Nu Biserica Catolică și nici alte biserici, numai Biserica Ortodoxă Română este vinovată și trebuie confiscată.

Globaliștii nu se mai încurcă de mult nici cu catolicii, nici de reformații, nici de alte culte…. Biserica Ortodoxă e singura care păstrează vie flacăra credinței și a tradiției, și de aceea ”progresiștii” neomarxiști sorosiști  se împiedică de ea.

 

Iată cu ce ”propuneri” năzdrăvane vine acest domn Antonesei și cum se căznește el să le justifice:

” Vinovații de „zădărnicirea răspîndirii molimei” sînt mult mai numeroși, începînd cu pomenitul Ficus și partidul său de suflet. Joaca iresponsabilă de-a „guvernu mieu” și anticipatele cînd virusul ne intrase pe ușă e vina lor.
Nu mai spun că era să ajungem la un Cîțu premier!

Nu că LuCovid Orban ar fi vreo lumină, mai ales că de o bucată de vreme conduce guvernul din autoizolare!
Dar toate jocurile astea au însemnat pierdere de timp, cheltuire de energii, ba chiar contribuții directe la răspîndirea virusului, de-ar fi să ne gîndim numai la amiralul fără flotă!
În fine, un mare noroc al nostru este faptul că BOR a acumulat o avere uriașă!

Nu era mică nici pe vremea comuniștilor, dar acum a devenit cea mai mare corporație din România.
Pentru contribuția directă la propagarea epidemiei, BOR va trebui să plătească.
Cei vinovați direct de aceste fapte reprobabile, dar și cei care i-au încurajat, nu i-au înpiedicat, au închis ochii etc. vor trebui să răspundă în fața justiției pămînești, pînă va veni vremea celei din ceruri.
Miile de cazuri de contaminare, sutele de morți – e varianta optimistă -, care vor surveni în urma evenimentelor spectacol – marșuri, procesiuni, slujbe, împărtășiri fără respectarea regulilor minime de igienă etc. – sînt ușor de documentat, nu doar pentru că avem filme, mărturii și fotografii, ci și pentru că experiența altor țări, mai avansate în molimă!, ne arată că traseul epidemiologic poate fi stabilit cu exactitate.
În sfârșit, ierarhii a căror vinovăție legală nu poate fi dovedită, ar trebui să-și asume uriașa vinovăție morală – să se retragă o vreme la mînăstire și să se căiască.
Cum a făcut Patriarhul Teoctist, chiar dacă acela a fost adus înapoi de succesor ca să-și aranjeze succesiunea. Și măcar a fost o gazdă demnă pentru Papa Ioan Paul al II-lea!Dar plata în ordine juridică și morală e ceva, cea în fața lui Dumneeu e altceva și cu totul altceva este plata în resurse pentru refacerea țării.
Cum nu mă aștept ca BOR să procedeze la donații uriașe, cum a procedat biserica din Grecia la vremea marii lor crize, va trebui procedat la o expropiere în interes național.
Mai ales că o bună parte a acestei avuții a fost obținută în marginea legii sau de-a dreptul ilegal, datorită slabiciunii statului – și a lăcomiei unor reprezentanți ai acestuia, care ar trebui în sfîrșit anchetați – și prin bunăvoința Justiției.
În ciuda faptului că legea restituirilor se referă exclusiv la bunurile confiscate de regimul comunist, cea mai mare parte a bunurilor recuperate fuseseră supuse expropierii averilor mănăstirești din vremea lui Cuza!
O altă parte a bunurilor sînt daruri inexplicabile logic și economic ale unor politruci vremelnici, cum ar fi sediul Patriarhiei, fostul sediu al Parlamentului pentru cei care au memoria scurtă, aproape toate hotelurile PCR din județe, sediul studioului de televiziune din Iași, terenuri, acareturi, păduri.
Cele potrivite ar trebui rechiziționate pe durata pandemiei, apoi recuperate în termeni legali, inclusiv prin naționalizare.
Proprietatea este sacră și inviolabilă desigur, nu însă și cea obținută prin încălcare legii…
Aceste măsuri nu pot fi luate de actualii guvernanți, nici de actuala clasă politică în întregul său care, cum sper, va fi măturată de cele două crize.
Sigur că vor avea un răgaz, măcar pînă la finele pandemiei, că înțeleg despre ce este vorba, deci inclusiv că stau sub amenințarea disoluției. Nu-mi fac iluzii, dar nu prea schimbi echipa în asemenea împrejurări. Îi vom judeca, din toate punctele de vedere după ce trece încercarea asta, pardon războiul, uitasem că ei sînt niște războinici, deși am fi avut nevoie de niște minți lucide, ordonate, capabile să ia decizii rapide, adesea instant!

Sigur că nu sînt în stare, dar vom vedea la sfîrșit ce facem cu ei. Știm un lucru și mai greu, să găsim ce să punem în loc”, susține Liviu Antonesei în ”argumentația” sa pe blogul https://antoneseiliviu.wordpress.com.

29/03/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: