CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

R.MOLDOVA ARE O EVOLUTIE ECONOMICA BUNA.Prognoza FMI: 3% creştere economică

Prognoza FMI: 3% creştere economică

Fondul Monetar Internaţional (FMI) apreciază optimist activitatea Guvernului Filat şi consideră că, la finele anului 2010, creşterea economică ar putea depăşi 3%.

Acest lucru l-a declarat reprezentantul permanent al FMI în Moldova, Tokhir Mirzoev, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii.

Tokhir Mirzoev consideră că guvernul îşi respectă programul coordonat cu FMI, iar activitatea executivului pe parcursul unui an poate fi apreciată pozitiv.

Reprezentantul FMI infirmă declaraţiile conform cărora prin revizuirea de joi a veniturilor şi cheltuielilor în bugetul pe anul 2010 guvernul a încălcat Memorandumul, deoarece „aceasta este o redistribuire a mijloacelor bugetare în cadrul parametrilor principali care au fost coordonaţi anterior”.

Referindu-se la intenţia guvernului de a creşte salariile şi pensiile pentru populaţia social-vulnerabilă, Mirzoev a menţionat că acest lucru la fel trebuie să se producă „în limitele fondurilor convenite, dacă guvernul va găsi rezerve”.

Potrivit lui, este mai bine ca bugetul pentru anul 2011 să fie pregătit în mod calitativ şi motivat, decât să fie adoptat în grabă acum, în condiţiile campaniei preelectorale.

Reprezentantul FMI a recunoscut că pledează pentru restabilirea impozitului pe venit, iar Guvernul RM s-a obligat să-l introducă în anul 2012.

„Anularea impozitului pe venitul reinvestit nu şi-a realizat aşteptările. Nu s-a produs nicio explozie de activitate antreprenorială. Partea veniturilor în buget este acoperită în general din contul surselor externe”, a subliniat Mirzoev.

(După INFOTAG)

27 Septembrie 2010

29/09/2010 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: