CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Înființarea Direcţiei Generale a Securităţii Poporului (Securitatea)

 

 

 

Foto: Primul din stânga-Gheorghiu-Dej. A patra din stnga- „tovarăşa”Ana Pauker.

 

 

 

Înființarea DGSP

    În toate ţările din estul şi centrul Europei intrate în orbita Moscovei, partidele comuniste au acţionat în preluarea puterii ca adevărate „brigăzi de şoc” ale „mişcării revoluţionare”[1], după expresia lui Stalin, care au luat „măsuri reale pentru lichidarea asupririi capitaliste şi moşiereşti”, pentru a uşura „situaţia popoarelor care lâncezesc sub jugul capitalismului”[2].

În perspectiva impunerii mondiale a comunismului, noile regimuri instalate în ţările ocupate la finele războiului de armata sovietică joacă un rol extrem de important, socotea Stalin: „a fost greu atâta timp cât brigada de şoc a fost una singură.

Dar asta a fost odată. Acum lucrurile stau altfel. Acum au apărut noi brigăzi de şoc – ţările de democraţie populară”[3].
   Instituţionalizarea regimului comunist în România a însemnat şi lichidarea vechilor structuri de informaţii şi ordine publică – Siguranţa, Poliţia, Jandarmeria, Secţia a II-a de informaţii din Marele Stat Major, Serviciul Special de Informaţii – şi înlocuirea lor cu noi instituţii organizate după model sovietic: Securitatea, Miliţia şi Direcţia de Informaţii Militare.

Oricât de complicate ar părea la prima vedere pregătirile pentru „naşterea” poliţiei politice comuniste, începutul a fost crearea cadrului legal[4].
  

Mai întâi a avut loc, la 10 iunie 1948, o şedinţă de analiză în cadrul Secretariatului CC. al PMR la care Gheorghe Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georghescu au căzut de acord asupra structurii noii Direcţii Generale a Securităţii Poporului (DGSP), subliniind că aceasta va fi o „instituţie militarizată, la care schema de organizare, principiile, bugetul şi personalul nu se vor da publicităţii”. Secretariatul C.C. al PMR urma să trimită, pentru completarea personalului necesar, numai cadre verificate şi l-a însărcinat pe Teohari Georgescu, ministrul de Interne, „ca în timpul cel mai scurt să aplice în viaţă hotărârile de mai sus, astfel ca DGSP să poată îndeplini toate sarcinile ce-i stau în faţă”[5].
  

La 30 august 1948, Preşedinţia Marii Adunări Naţionale a emis Decretul numărul 221 de înfiinţare în cadrul Ministerului de Interne a Direcţiei Generale a Securităţii Poporului (DGSP)[6].

La rândul său, Preşedinţia Consiliului de Miniştri avea subordonat Serviciul Special de Informaţii, păstrat în „gestiunea” sa de dinainte de război, cu sarcini în domeniile informaţiilor externe şi a contraspionajului, ca serviciu funcţional.

Noua DGSP, conform Decretului 221, avea rolul „de a apăra cuceririle democratice şi de a asigura securitatea RPR împotriva uneltirilor duşmanilor interni şi externi”.

Pentru îndeplinirea rolului său, organele de Securitate, cu competenţă extinsă pe întreg teritoriul ţării, aveau ca sarcină „instrumentarea infracţiunilor ce primejduiesc regimul democratic şi securitatea poporului”, formulare generală și ambiguă, care permitea ilegalităţi şi represalii de mare amploare[7].

 DGSP a fost organizată în 10 direcţii centrale: Direcţia I (informaţii interne), Direcţia a II-a (contrasabotaj), Direcţia a III-a (contrainformaţii în penitenciare), Direcţia a IV-a (contrainformaţii militare), Direcţia a V-a (cercetări penale), Direcţia a VI-a (protecţia ministerelor), Direcţia a VII-a (tehnică), Direcţia a VIII-a (cadre), Direcţia a IX-a (Secţia politică a PMR), Direcţia a X-a (administrativă).

Departamentele auxiliare erau de două categorii: cele cu sarcini operative, care se ocupau cu cenzura corespondenţei, supravegherea şi interceptarea convorbirilor; cele neoperative cu sarcini de secretariat, cifru, evidenţă şi arhive.

Unităţile teritoriale erau structurate respectând organizarea administrativ-teritorială a ţării din acea perioadă, adică împărţirea pe regiuni. În structura unităţilor teritoriale se regăsesc corespondenţii unităţilor centrale sub formă de servicii, secţii, birouri (informaţii interne, contrainformaţii, anchete penale etc).

Acestea se subordonau conducerii locale, dar unităţile centrale, fiecare pe profilul său, aveau drept de dispoziţie şi control, coordonând şi răspunzând de activitatea specifică pe întreg teritoriul ţării.

Ca unităţi teritoriale funcţionau Direcţiile Regionale Braşov, Cluj, Constanţa. Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Suceava şi Timişoara. Tot ca structură teritorială a fost organizată şi Securitatea Capitalei şi birourile de securitate ale raioanelor, potrivit organizării administrative.

Prin DGSP a fost practic înlocuită Direcţia Generală a Poliţiei de Siguranţă. Oficial, noua instituţie rămânea o direcţie a Ministerului Afacerilor Interne.
   Scris într-un limbaj propagandistic, Decretul 221 contura doar liniile principale de funcţionare ale Direcţiei Securităţii Poporului.

Detaliile de încadrare, dotare, atribuţiile şi competenţele specifice urmau a fi stabilite şi transmise ca „decizii şi instrucţiuni” secrete şi directe ale Ministerului de Interne, fără girul vreunui for legislativ.

Odată înscrise în registrul special al DGSP şi comunicate cadrelor competente, instrucţiunile şi deciziile Ministerului Internelor erau executate prioritar celor specificate prin legi şi acte oficiale publice.

Libertatea de mişcare şi decizie a Internelor nu era atât de sigură pe cât poate părea. Fără un cadru instituţional bine pus la punct, Direcţia Securităţii Poporului a suferit în primii săi ani mai multe reorganizări.

La începutul anului 1949[8], de pildă, au apărut alte două organe ce vizau securitatea internă: Direcţia Generală a Miliţiei (instituţie ce a înlocuit Poliţia, condusă de alt general de etnie evreiască şi provenienţă rusă – Pavel Cristescu – pe numele „nou”) şi Trupele de Securitate, „înlocuitoarele” jandarmilor.

La 30 martie 1950, DGSP-ul îşi schimbă denumirea în Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS), ale cărei competenţe se vor lărgi prin înglobarea în structurile ei a Serviciului Special de Informaţii (aprilie 1951).

Printre obiectivele Securităţii, asemănătoare sau identice cu cele ale NKVD-ului, se numărau „demascarea activităţii de spionaj imperialist”, precum şi „identificarea şi distrugerea oricărei forme de activitate antidemocratică subversivă a duşmanilor poporului”[9].

În categoria „duşmanilor poporului”, adică a celor care se opun regimului comunist, au fost trecuţi foştii proprietari de întreprinderi, moşierii, liderii partidelor istorice, foşti ofiţeri şi poliţişti. Iar mai târziu, ţăranii.
   Nici în ceea ce priveşte cadrele sale Securitatea nu a „strălucit”, în primii ani suferind un deficit mai ales la nivelul ofiţerilor.

În 1949, în cadrul DGSP-ului funcţionau zece direcţii naţionale şi 13 regionale. În aceste direcţii lucrau, în 1949, 1.148 de cadre, dintre care 848 figurau ca salariaţi de birou sau muncitori necalificaţi.

Este perioada în care dactilografele, instalatorii, şoferii sau chelnerii au fost încadraţi ca… ofiţeri inferiori.

Cu salarii mult peste cele medii. Pentru a deveni „lucrător la Securitate” era nevoie de un dosar care să demonstreze „originea sănătoasă” şi „ura de clasă” a „elementului” angajat, urmând ca acesta să se perfecţioneze pe parcurs într-ale muncii de informaţii[10].
   Cu toată lipsa de cadre competente şi instruite, Securitatea a reuşit să stârnească groaza nu doar cetăţenilor de rând, ci şi membrilor de partid.

De altfel, unul dintre viitori săi conducători din anii ’50, Alexandru Drăghici, a recunoscut omnipotenţa instituţiei:

„Securitatea era şi este un instrument al partidului. Este obligată să respecte legalitatea, dar legalitatea o întoarcem cum ne convine”[11].

La conferinţa comandanţilor Miliţiei şi Securităţii (28 februarie 1950), Teoharie Georgescu, în calitate de ministru de Interne ce avea în subordine Securitatea, declara:

„Va fi mai uşor să trimitem (arestaţii – n.n.) în unităţile de muncă, în Justiţie să nu mai trimitem, fiindcă este mai greu, trebuie să facem acte, trebuie să găsim dovezi…”.

Astfel, fără probe şi dovezi, „duşmanii poporului” au înfundat puşcăriile şi coloniile de muncă, cei mai mulţi fără judecată, alţii obligaţi, prin metode „specifice”, să recunoască vini imaginare, mulţi arestaţi fără mandat de la procuror, ci doar pe baza ordinului telefonic al vreunui ofiţer zelos şi a denunţurilor unor „cetăţeni vigilenţi”.

 

 

 

 

Harta: Centre de detenţie, puşcării politice şi lagăre de muncă în timpul dictaturii comuniste

 

Aceasta este şi cauza datorită căreia sunt imposibil de stabilit cifrele exacte ale celor care au avut de suferit la modul direct de pe urma Securităţii şi pot fi declaraţi fără putinţă de tăgadă victime ale regimului comunist.
  

Direcţia de Informaţii Externe (DIE) sau serviciul de spionaj al Securităţii, ce se afla în subordinea ministrului de Interne Teohari Georgescu, a fost înfiinţată prin Decretul 50 din 30 martie 1951.

Ca şi „suratele” ei din domeniu, a avut un „mentor” sovietic – pe Alexandr Mihailovici Saharovski[12]. Supranumit „arhitectul DIE”, Saharovski a „lucrat” acest serviciu ca o oficină a spionajului sovietic în România, motiv pentru care istoricii spionajului consideră DIE ca având cea mai mare contribuţie la sovietizarea ţării, derulată pe parcursul a trei decenii. Manualul de instrucţiuni al cadrelor DIE era, de altfel, „Istoria spionajului sovietic”.

Fraza de început a manualului a rămas un fel de motto pentru generaţii întregi de ofiţeri: „Spionajul capitalist raportează istoria, noi o creăm”.

Succesul organizării şi funcţionării DIE l-a făcut pe Saharovski să-şi caracterizeze „creaţia” din România ca fiind „diamantul cel mai de preţ din coroana sa profesională”[13].
   Episodul Cehoslovacia 1968 a readus pentru regimul de la Bucureşti un nou factor de risc: spionajul sovietic.

În ceea ce priveşte spionajul „imperialist”, acesta s-a dovedit mult prea palid în comparaţie cu presiunile exercitate de sovietici prin intermediul unei vaste reţele de agenţi lăsaţi în conservare după retragerea armatei şi a consilierilor şi apoi, reactivaţi ca agenţi de influenţă, bine infiltraţi în mediile importante ale puterii, înţelegând prin aceasta „organizaţiile de partid şi de stat”.

Pentru depistarea şi neutralizarea lor, s-a creat în structura Securităţii o unitate specială care a beneficiat de dotări moderne şi ofiţeri de elită. În ultimii zece ani ai regimului comunist, datorită exacerbării cultului personalităţii cuplului dictatorial, munca de securitate a fost deturnată din nou de pe făgaşul ei normal.

Ofiţerii de securitate au fost consideraţi „activişti de partid într-un domeniu special”, iar principalul obiectiv al „muncii de securitate”: „apărarea secretarului general al partidului şi a familiei sale”[14].
 

  În teritoriu au fost create Direcţiile Regionale de Securitate, un fel de securităţi locale, structurate la rândul lor în servicii şi birouri pe profil, similare celor centrale.

După noua organizare administrativ-teritorială, Direcţiile Regionale de Securitate au fost înlocuite cu Direcţii judeţene de securitate.

Această organigramă a cunoscut în anii următori o serie de modificări.

Importante schimbări s-au produs şi în politica de cadre, aspect sesizat şi de specialiştii instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul informa ţiilor şi securităţii din statele NATO.

Extrem de interesantă este dezvăluirea făcută de acelaşi Tjeerd Sleeswijk Wisser:

„Experţilor din agenţiile de informaţii aparţinând statelor NATO le este binecunoscut faptul că ofiţerii din structurile interne şi externe ale fostei Securităţi a statului din timpul lui Ceauşescu nu erau formaţi sau specializaţi în Academiile KGB-ului.

Această situaţie, unică în sistemul ţărilor comuniste frăţeşti, a fost instituită în România încă de la începutul anilor ’60 şi a fost menţinută cu stricteţe pe tot parcursul regimului comunist.

In contrast, regimurile comuniste frăţeşti din Ungaria, Cehoslovacia şi Polonia de exemplu şi-au pregătit sistematic un număr important de cadre de informaţii în URSS până la «revoluţiile de catifea»”[15].

Prin Ordinul nr. 04553 din decembrie 1977, s-a înfiinţat Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă ‘USLA).

Practic marea unitate centrală s-a format din ofiţerii de la compartimentul antiterorist, desprins din Direcţia a IlI-a (Contraspionaj) şi din Batalionul de intervenţie, desprins, la rândul lui, din Trupele de Securitate.

USLA, al cărui efectiv de cadre nu a depăşit niciodată 600, din care jumătate ofiţeri, iar cealaltă jumătate subofiţeri, a fost dotată cu echipament specific activităţii antiteroriste cumpărat din R.F. Germania, iar la scurt timp a devenit o „unitate de elită a Securităţii”, organizată şi instruită după modelul vest-german, celebrul GSG-9″ (Granzchutzgruppe organizat la 26 septembrie 1972)[16].
  

Încă din primii ani după înfiinţare, USLA a cooperat cu structuri similare din străinătate. După cum rezultă dintr-un raport olograf, în baza unui protocol încheiat între Departamentul Securităţii Statului şi Securitatea Al Fatah din cadrul Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, cadre USLA au fost pregătite de către instructori palestinieni, la Beirut.

Grupul de luptători USLA s-a deplasat în exterior pentru instruire, in perioada 1979-1980. sub conducerea şefului de stat major al unităţii.
   În primăvara anului 1978, Consiliul Securităţii Statului, ca organ deliberativ şi de conducere al Departamentul Securităţii Statului (DSS) a fost desfiinţat.

Prin Decretul Consiliului de Stat, nr.121, din 3 aprilie 1978, DSS devenea o instituţie distinctă în cadrul Ministerului de Interne, având ca principală sarcină de a „răspunde de modul în care se aplică politica partidului şi statului în domeniul apărării securităţii statului”[17].

Prin această prevedere, DSS devine o instituţie subordonată direct Preşedintelui României şi secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu.

Noua organigramă din 1978 păstra împărţirea în direcţii centrale şi securităţi judeţene.

Prin Decretul 121 din 1978 s-a înfiinţat Inspectoratul de Securitate al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Conform unei metodologii interne, acesta era structurat pe servicii şi birouri, iar problematica dată în competenţă corespundea profilurilor unităţilor informative centrale.

Prăpastia între Securitate şi partid s-a adâncit treptat, o dată cu pretenţiile primilor secretari de a aproba folosirea ca informatori a membrilor de partid, ca să nu mai vorbim de teza iritantă care-i considera pe ofiţeri „revoluţionari de profesie într-un domeniu special”.

Enervarea era îndreptăţită. întrucât, ofiţerii de elită ai Securităţii au refuzat să fie părtaşi cu elemetele corupte şi protejate, pe care le întâlneau mai la tot pasul.

Munca de Securitate în domeniul contraspionajului a fost serios influenţată de Decretul 408 din 1985, care prevedea în esenţă că orice contact al unui cetăţean român cu un străin trebuia adus imediat la cunoştinţa organelor de partid şi a Ministerului de Interne.

Nerespectarea acestei prevederi constituia „o abatere de la conduita civică şi de partid”. Prin urmare, nerapotarea unei banale discuţii cu un străin constituia un delict penal.

Consecinţele au fost dintre cele mai nefaste pentru activitatea de contraspionaj. Reintroducându-se camuflat principiul care funcţiona în anii ’50, conform căruia „orice străin e un posibil spion”, prevederile Decretului 408 a modificat substanţial „baza de lucru”, sporind cantitatea în detrimentul calităţii[18].
  

Societatea comunista, mai mult decât celelalte și-a propus să șteargă în totalitate trecutul, urmărind înlăturarea, prin orice mijloace a unor categorii întregi de persoane.

Pentru a-și duce la îndeplinire un astfel de obiectiv societatea comunistă avea nevoie de o justiție obedientă coroborat cu un serviciu special bine organiza, iar acesta avea să se numească Directia Generala a Securitatii Statului și de un sistem concentraționar capabil să înghita cât mai multe victime.

Dar toate acestea nu puteau apărea peste noapte, iar pentru a salva revoluția multe din vechile instituții au fost desființate, în timp ce altele au cunoscut numeroase îmbunătățiri.

După Revoluția română din 1989, la data de 30 decembrie 1989, printr-o hotărâre a Frontului Salvării Naționale, organele de securitate au fost dizolvate[19].
   La data de 26 martie 1990, prin decretul nr. 181, a fost înființată instituția de stat Serviciul Român de Informații, specializată în domeniul culegerii de informații privind siguranța națională iar la 29 iulie 1991 a fost emisă Legea nr. 51 care stabilea noile amenințări la adresa siguranței naționale a României și sunt stabilite organele de stat care au atribuții în acest domeniu: Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, precum și structuri din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne și Ministerului Justiției.

Activitatea acestora este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
   Conform informației oficiale – adesea repetata de SRI – aproximativ 40% dintre lucrătorii SRI au fost angajați după 1989, ceea ce înseamnă că 60% aparțin fostei Securități.

Astfel, este greu de crezut că acești 40% , în caz că dăm crezare procentului, nu au avut nici o legatură cu fosta Securitate; este aproape de netăgăduit că ei erau colaboratori, prieteni, în tot cazul persoane sigure. Oamenii din rețeaua interna și cei din rețeaua externă a serviciilor secrete s-au schimbat între ei – spune opinia publică.

Este de observat faptul că nici unul dintre membrii care aparținuseră părții rele a Securității (respectiv a acelui procent de 40% dintre lucrători, concediați în 1990) nu este cunoscut.
   În concluzie, principala schimbare adusa de Revolutie în activitatea serviciilor secrete constă în aceea că ele nu mai au dreptul să aresteze, să deschidă dosare împotriva unor persoane etc., deci au încetat să mai reprezinte o institutie paralelă de (in)justiție și represiune, așa cum era inainte de 1990.

  Costia Bogdan Andrei

https://stiai-despre-istorie.blogspot.com/

Bibliografie (surse):

 

[1]I.V. Stalin, Cuvântare rostită la Congresul al XIX-lea al PCUS, Bucureşti, Editura pentru Literatură Politică, 1952, pp. 4-5.
[2] Ibidem.
[3] Vladimir Tismăneanu, Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania, Raport Final, Editura Humanitas, București, 2007, p. 169.
[4] Paula Mihailov Chiciuc, Începuturile temutei instituții a Securității, în “Jurnalul Național”, 23 mai 2007, An 15, nr. 4307-4336+supl.
[5] Cristian Troncotă, Istoria securitatii regimului comunist din România : 1948-1964, vol. I, Editura Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, București, 2003, p. 47.
[6] Dennis, Deletant, Teroarea comunista in România : Gheorghiu-Dej si statul politienesc, 1948-1965, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 34.
[7] Ibidem, pp. 40-43.
[8] Vladimir Tismăneanu, Arheologia terorii, Editura Curtea Veche, București, 2008, pp. 79-86.
[9] Ibidem, p. 93.
[10] Marius Oprea, Bastionul cruzimii : o istorie a Securităţii (1948-1964), Editura Polirom, Iași, 2008, p. 45.
[11] Marius Oprea, Banalitatea răului – O istorie a Securității în documente 1949-1989, Editura Polirom, București, 2002, p. 78.
[12] Neagu Cosma, Securitatea, poliţia politică, dosare, informatori, Editura Globus, București, 1998, p. 98.
[13] Ibidem, p. 102.
[14] Denis Deletant, Securitatea si statul politienesc în România (1948-1964), în “Dosarele istoriei” ,an I, nr. 5/1996, p. 28.
[15] Gheorghe Onisoru, O clasificare a represiunii în S. Curtois et al, “Cartea neagra a comunismului”, Editura Humanitas, Fund. Ac. Civica, Buc., 1997, p. 738.
[16] Ibidem, p. 745.
[17] Ionel Gal, Rațiune și represiune în Ministerul de Interne 1965-1989, Editura Dominor, Iași, 2001, p. 190.
[18] Neagu Cosma, Cupola. Securitatea văzută din interior. Pagini de memorii, Editura Globus, București, 1994, p. 220.
[19] Vlad Georgescu, Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre, Ediția a treia, Editura Humanitas, București, 1992, p. 287.

31/08/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Dezvaluiri:CINE ERAU DUSMANII PUTERII SOVIETICE.Basarabia impotriva comunismului.

Istoria dezvaluita (continuare) : DUSMANII PUTERII SOVIETICE
D U S M A N I  I   P U T E R I I    S O V I E T I C E   (   Basarabia impotriva comunismului ) 
                                                

 continuarea articolului  https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/05/30/istoria-nu-se-uitapentru-ca-riscam-sa-o-repetam-popoarele-nu-trebuie-sa-uite/

De la apariţia ocupantului rus în 1812  pe aceste meleaguri până în prezent, nimeni n-a adus atâta nenorocire, batjocură şi moarte în această bucată de Moldovă mai mult, decât Imperiul ţarist  şi Imperiul sovietic. Nu există sat ori oraş ,care să nu pătimit mai mult sau mai puţin de pe urma ocupanţilor sovietici.

Prin sovietici se are în vedere nu numai ruşii, ci şi ucrainenii, evreii, cozile de topor din aşa numita republică autonomă sovietică socialistă moldovenească, venite pe tancurile ruseşti de peste Nistru etc.   

1944. Pe urme încă calde a operaţiilor militare au poposit ocupanţii . Printre cei care prezentau şi apărau această putere erau unităţile de elită a NKVD-ului.

Acesta era un mecanism de teroare, un fel de ghestapou, numai că sovietic, care avea ca sarcină generală apărarea puterii sovietice şi a ideologiei bolşevice, nimicirea morală şi fizică a „duşmanilor poporului” şi altele, inclusiv terorismul internaţional şi exportul de revoluţie.            

Despre evenimentele din 1944 în Moldova sovietică şi în capitala ei, oraşul Chişinău, s-au scris cărţi, monografii, poezii, pictate tablouri, turnate filme şi documentare şi artistice, compusă muzică, ridicate statui şi obeliscuri. Şi toate aceste opere politizate la maxim de ideologia stalinistă slăvesc armata roşie, care „ne-a eliberat” şi a uitat să se întoarcă acasă, pe Lenin, care ne-a adus lumină, (şi s-a mirat mult când a văzut că aici era deja lumină) şi alte poveşti roşii.             

Tot ce are omul mai de preţ se reduce la viaţă, familie şi casă. Cu câtă trudă şi efort îşi construieşte omul o casă. De câte bunuri se limitează şi el şi familia sa pentru a vedea construită sau cumpărată o casă.

Dar ce simte omul când nişte venetici înarmaţi te dau afară din casa ta, instalându-se pentru totdeauna aici şi folosindu-se de toate bunurile adunate cu atâta trudă?       

      Încearcă şi spune că nu te-a eliberat! Te-a eliberat pe tine de casă, şi casa a eliberat-o de tine! Cu regret şi astăzi se mai găseşte câte un istoric aventurier cu simbrie la Moscova sau Kiev, care stoarce din deget informaţii mincinoase „ştiinţifice” cum că oamenii din Basarabia şi-au dorit  venirea ruşilor.
 

Iuda Iscarioteanul are urmaşi ?
 În toate perioadele istorice, majoritatea comunităţilor minoritare (ruşi, ucraineni, evrei etc.)  din
Basarabia au fost pe poziţii diametral opuse faţă de  populaţia românească autohtonă..

În majoritatea cazurilor acestea au făcut front comun pentru a impune interesele lor  asupra majorităţii naţionale. Şi de fiecare dată  au învins !Au învins majoritatea românească, deoarece de partea celor în minoritate era puterea sovietică cu toate componentele sale: armată, închisori, KGB-ul, spitale de psihiatrie şi alte instituţii ale unui stat totalitar.                                                                                                                                    

Cine au fost totuşi  acei luptători pentru instaurarea puterii sovietice în Basarabia ? Cine  a susţinut şi aşteptat ocupaţia  Basarabiei  de URSS în 1940, în 1944  ? Răspunsul la această întrebare îl găsim tot în documentele sovietice.

Cum se spune pe la noi: „pasărea pre limba ei piere !”. În Arhiva organizaţiilor social-politice a RM (fosta Arhivă a CC al PCM), alături de alte documente, se păstrează şi un fond arhivistic deosebit de important intitulat „Colecţia de documente privind  mişcarea  ilegală comunistă din Basarabia 1900-1975 ”,care în limbaj arhivistic  are cifrul : F.50 , adică fondul nr.50 .

În respectivul fond, în inventarul nr.6, alături de alte dosare de arhivă, se păstrează şi dosarele personale ale  celor care au luptat ilegal în Basarabia împotriva autorităţilor române pentru  instaurarea puterii sovietice în Moldova.

Consider oportun de a prezenta stimatului nostru cititor această listă  de dosare  personale,  respectând ordinea şi numele conform originalului, (sursa citată, pag. 3-6)              Numărul                                  Numele luptătorului              dosarului                                  ilegalist  23                                     Abramovici  Şail Moiseevici 24                                     Arm  Augusta Şulimovna 25                                     Avramescu Idas Iontelevna 26                                     Averbuh Şeindel Leibovna 27                                     Baadji Nicolai Antonovici 28                                     Bernard  Raiss 29                                     Brodscaia Dvoira Zaharovna 30                                     Britva  Liuba  Aronovna 31                                     Bruhis Srul Pinhusovici 32                                     Budeştscaia Ester Isacovna 33                                     Bujor Iosif Aronovici 34                                     Boguslavschii Iacov Tovievici 35                                     Boguslavschaia Pesea Iacovlevna 36                                     Vigdorcic Lazari Ioilovici 37                                     Vainberg  Niuchi (Beniamin)Marcovici 38                                     Vainştok Lia Isacovna 39                                     Vişcanţan Polia Efimovna 40                                     Grinman Isaac Iosifovici 41                                     Gudis Lev Şmilovici 42                                     Galigfarb Abram Isacovici 43                                     Grimberg Fira Izrailevna 44                                     Gerştein Haim Srulevici 45                                     Diner Etea Iacovlevna 46                                     Escanazi Ilia Iosifovici 47                                     Erlih  Marc Semienovici 48                                     Zighelibaum Abram Marcovici 49                                     Zeigher  SimonVolfovici 50                                     Kriper Moisei Grigorievici 51                                     Crivoruc  Haia Gherşevna 52                                     Constantinovschii Ilia Davâdovici 53                                     Crivoruc Ion Moiseevici 54                                     Kaţ Adolf Iosifovici 55                                     Chellerman Dmitrii Mihailovici 56                                     Coifman Iacov Buruhovici 57                                     Codresca Ivan Dmitrievici 58                                     Lempert Fişeli Şlemovici 59                                     Lobel Solomon Moiseevici 60                                     Lupan Andrei Pavlovici 61                                     Ler Betea Iosifovna 62                                     Mozeş Evghenii Ignatievici 63                                     Morghenştein Izraili Marcovici 64                                     Meguş Tuba Abramovna 65                                     Oighenştein Mihail Nicolaevici 66                                     Oighenştein Lev  Nicolaevici 67                                     Ormos T..J. 68                                     Pastar Zisea Leibovici 69                                     Petrov Petr Ivanovici 70                                     Ralli Valter Marcovici 71                                     Reidiboim Rahili Isacovna(Zelicovna) 72                                     Reievici Iacov Moiseevici 73                                     Rosman Lupa Beruhovici 74                                     Rosman Erna Abramovna 75                                     Rabinovici Faiga Ianchelevna 76                                     Romanenco Nicolai Nicolaevici 77                                     Raievici Iacov Moiseevici 78                                     Sinitifcher Fridl   Molseevici 79                                   Scvorţov Mihail Iacovlievici (numele adevărat- Leibovici Izrail Abramovici) 80                                     Slepenciuc  Fiodor Andreevici 81                                     Toma Soripin- Toma Solomonovici 82                                     Fihman (Mucinic)Riva 83                                     Farştein David Rafailovici 84                                     Faerştein Raisa Gherşcovna 85                                     Ţucherman Mare Borisovici 86                                     Cernei Semion Fedorovici 87                                     Cioclo Mordco  Ghidalevici 88                                     Şveiţ Dvoira Ghedalievna 89                                    Şehter Roza Borisovna
Nu voi comenta, e clar  şi aşa  cine pândea porţile ţării ca în momentul potrivit să le deschidă duşmanului !
 

Ai scris scrisori  – în Siberia !

Aparatul represiv sovietic a făcut multe victime printre oamenii care încercau sa lupte, să opună rezistenţă ocupanţilor sovietici. Sunt mii de cazuri, când în urma unei  vorbe, a unui cuvânt spus sau scris împotriva regimului sovietic, omul era băgat la închisoare pentru mulţi ani.

Cenzura sovietică controla tot . Ea hotăra care cărţi se poate să fie citite de cetăţeni şi care să fie interzise, ce fel de muzică să asculte, ce filme să privească etc.

Pentru a-i depista pe „duşmanii poporului” cenzura sovietică supunea unui control riguros şi corespondenţa poştală atât civilă, cît şi militară.

Pentru confirmare vă propun un  fragment al unui document[i] de arhivă:   

 „ SECRET”           Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 15 noiembrie  1945 a fost condamnat pe art.54-10 alin.2 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM(Lagăr de Corecţie prin Muncă-n.a) şi 5 ani de interdicţie de drepturi,           CELAC IACOV CONSTANTINOVICI, anul naşterii 1915, originar  din satul Butarovca,  raionul Soroca, RSSM, fără de partid, studii – 4 clase,  din ţărani mijlocaşi, până la arestare a lucrat ca miliţian în secţia de miliţie a judeţului Soroca,   RSSM.         

  CELAC a fost condamnat pentru faptul, că în anul 1945 a scris câteva scrisori cu conţinut antisovietic şi le-a expediat prin poştă fraţilor săi Dumitru şi Grigore, care făceau serviciul militar în Armata sovietică.

Acest lucru se confirmă prin mărturia condamnatului CELAC şi prin probe materiale.         

  Astfel, urmează de recunoscut, că CELAC a comis infracţiunea prevăzută în art. 54-10 alin.2  al CP al RSSU şi a fost condamnat corect.”  

 Probabil, că   cititorul a observat, că  respectiva persoană  nu a participat la acţiuni active, deschise împotriva  sistemului de ocupaţie sovietic.

Doar  şi-a exprimat o opinie personală  pe care a împărtăşit-o fraţilor săi.

Adică, cenzura prin tot felul de metode draconice ţinea  orice familie sub un control riguros, chiar şi familiile miliţienilor.   După arestările şi deportările masive sovietice din 1940-1941 şi 1948-1949 în casele oamenilor s-a instalat  Frica. 

 Frica de armele şi baionetele ruseşti, frica de ne cunoaşterea limbii ruse, că nu va şti ce să-i răspundă nacialnicului(şefului-n.a), frica că mâne-poimâne va fi arestat şi dus în Siberia, frica că în orice moment pot veni ocupanţii sau slugoii lor din raion sau sat pentru a confisca calul din grajd, vaca din ocol  sau ultima bucăţică de la gura copiilor săi.

Zilnic, sau cel puţin săptămânal din diferite localităţi dispăreau fără urmă oameni, familii întregi preponderent din cei mai activi şi buni gospodari.

Averea acestora era confiscată de stat sau de mai multe ori era împărţită între cei care trebuiau sa îndeplinească această procedură.

 Persista şi frica, că va fi trădat de rude, prieteni, vecini că a fost membru al unui partid politic din România, sau a avut vre-o funcţie la primărie în cadrul statului unitar român.

Cine a spart”capul” lui Lenin ?

  
Atmosfera  psihologică încordată  şi frica-acestea erau instrumente sovietice sigure şi verificate încă în 1937 în Rusia. Era o frică reciprocă a unuia faţă de celălalt.

Cu toate acestea au fost multe exemple de nesupunere, de rezistenţă de luptă împotriva statului agresiv şi totalitar sovietic. Unele forme de luptă erau  individuale şi modeste altele de dimensiuni mai mari şi mai bine organizate. Unul din aceştea a fost cel care i-a spart „capul” lui Lenin .

Mai corect spus – bustul  întemeetorului şi conducătorului  statului sovietic, care era amplasat în centrul satului(chiar de la prima ocupaţie sovietică din 1940, apoi cea de-a doua din 1944, exista o tendinţă propagandistică de a înălţa în fiecare localitate câte un monument, sau cel puţin un bust lui Lenin,Stalin şi câte un monument al soldatului sovietic, pentru noi şi din banii noştri, ca să nu uităm niciodată cine este stăpânul.)

Dar, cred că ar fi mai bine să vedem fragmentul  documentului cu pricina:      

„ SECRET           Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 20 august 1952 a fost condamnat pe art. 54-10 alin.1 şi art.69-I alin.I ale CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi,GUZGAN GRIGORII FIODOROVICI, anul naşterii 1906, originar şi locuitor al satului Hăsnăşenii Mari,  raionul Bălţi, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, fără de partid, studii – 3 clase, colhoznic, căsătorit, în anii 1935 – 1937 a fost membru al partidul cuzist.        

   GUZGAN G.F. a fost condamnat pentru faptul, că în anii 1947 – 1950 făcea agitaţie antisovietică în rîndul locuitorilor din satul Hăsnăşenii Mari .

În anul 1947 în incinta sovietului sătesc a spart bustul fondatorului PCUS şi Statului sovietic, răspîndea calomnii defăimătoare în adresa URSS, a ameninţat cu răfuială pe preşedintele sovietului sătesc Ţurcan Sofia şi pe preşedintele colhozului Barbaroş în legătură cu activitatea lor în sat.           Infracţiunea comisă de GUZGAN a fost denunţată prin depoziţiile martorilor: TENER I.A., RUSSU S.G., CIOFU L.I., SÎRBUŞCA A.I., ŢURCAN S.I. şi BARABOŞ V.I. (p. d. 212-216).            Astfel, GUZGAN a fost recunoscut vinovat conform art. 54-10 alin.1  al CP al RSSU şi a fost condamnat corect.”

Nu vă place Patria Sovietică ?

Mai jos prezentăm un fragment al unui document de arhivă, care confirmă faptul, că nemulţumirea şi lupta se ducea nu numai individual dar şi în grup.
   „SECRET .  Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti din 11 martie 1953 au fost condamnaţi: ZAPOROJAN SERGHEI FIODOROVICI – anul naşterii 1924, originar din oraşul Chişinău, moldovean, fără de partid, preot în satul Chiţcani, raionul Teleneşti; BALAN GHEORGHII FIODOROVICI – anul naşterii 1906, originar şi locuitor al satului Chiţcani, raionul Teleneşti, din ţărani mijlocaşi, particular, moldovean, fără de partid, ştiutor de carte, fost membru al partidului „cuziştilor”, staroste bisirecesc; RACU IVAN TRIFONOVICI –  anul naşterii 1900, originar şi locuitor al satului Chiţcani, raionul Teleneşti, colhoznic, fost membru al partidului „liberalilor”, membru al sovietului bisericesc şi staroste bisirecesc, pe art. 54-10 alin. 2 şi art.54-11  al CP al RSSU  la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi  deportarea ulterioară a fiecăruia pe 5 ani.          

 CALCÂI PIOTR ANTONOVICI –  anul naşterii 1889, originar şi locuitor al    satului Chiţcani, raionul Teleneşti, moldovean, fără de partid, ştiutor de carte, fost membru al partidului „cuziştilor”, colhoznic, membru al sovietului bisericesc, pe art.art.54-3,  54-10 alin. 2 şi 54-11  al CP al RSSU  la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi  deportarea ulterioară  pe 5 ani. ZAPOROJAN, BALAN, RACU şi CALCÂI au fost condamnaţi pentru faptul, că, fiind ostili faţă de Puterea sovietică, sistematic făceau agitaţie antisovietică în rândul locuitorilor satului Chiţcani, folosind în acest scop prejudecăţile religioase.

Cleveteau condiţiile de trai din Uniunea Sovietică şi orânduiala colhoznică, răspândeau idei defetiste, activitatea duşmănoasă o direcţionau spre suspendarea măsurilor, efectuate de partid şi Guvernul Sovietic.

Pe lângă aceasta, CALCÂI, în perioada ocupaţiei temporare a Moldovei, era membru al primăriei, sistematic, la indicaţia jandarmeriei, patrula prin sat.          

Acest fapt se confirmă prin depoziţiile a  martorilor: ŞVEDOV D.N. (p.d. 268), VERDÎŞ B.V. (p.d. 269), GRUZIN M.M., ANTON D.G., PETRACHI F.N., ARAMA N.A. şi alţii (p.d. 269-275). Astfel, urmează de recunoscut, că ZAPOROJAN, BALAN, RACU şi CALCÂI au fost condamnaţi corect.”

Istoria celor învinşi o scriu învingătorii !       
                                 

Documentele prezentate şi cele care vor urma au fost întocmite de angajaţii procuraturii sau a securităţii sovietice evident în limba rusă, după cum se scriau toate documentele de stat. Din lipsa  cunoştinţelor acestora a onomasticii şi denumirii localităţilor româneşti din Basarabia, în respectivele documente au fost admise unele regretabile erori.

Dar documentul este document, chiar dacă este scris de oameni cu mâinile pline de sânge şi cu mai puţină carte.  

Culmea obrăzniciei ocupanţilor  sovietici a fost atunci, când după ce au ocupat pământul românesc al Basarabiei, pe cei care luptau împotriva sovieticilor sau cel puţin care nu le susţineau politica erau învinuiţi în trădare de patrie !

Adică după august 1944 patria românilor din Basarabia şi a celorlalţi locuitori a devenit URSS ? Zeci şi sute de locuitori au fost judecaţi fiind învinuiţi  în trădare de patrie.

În unele  documente sovietice  poate fi depistată expresia „locul ispăşirii pedepsei nu este cunoscut”,fapt care confirmă că autorităţile sovietice în majoritatea cazurilor nu duceau o evidenţă a celor arestaţi şi deportaţi din Basarabia.

Împortant pentru ei era să-i ducă de la casele lor…şi cât mai departe ! Iar în casele acestora erau aduşi ruşi, ucraineni, evrei etc.Scopul era schimbarea raportului uman în favoarea ocupanţilor.   

 Maşina de propagandă şi agitaţie ,uriaşa maşină sângeroasă a nkvd- ului , kgb-ului a distrus multe vieţi atât moral, cat şi fizic, dar n-au izbutit să îndobitocească mintea băştinaşilor ! Posibilitatea de a regenera , de a se renaşte din scrum asemeni pasării Phenix.

Locul  bunicilor şi părinţilor noştri împuşcaţi ,băgaţi în gropi cu var, exilaţi în Siberia, maltrataţi şi furaţi în propria casă l-au luat copiii şi nepoţii lor…

Jos cu bolşevicii !

Mai jos vă propunem câteva documente,despre activitatea a două organizaţii antisovietice,care au activat în Basarabia după război şi care au fost depistate de către organele de forţă sovietice.

Este vorba de  ONB (Organizaţia Naţionalistă din Basarabia) şi „Sabia Dreptăţii”(extrase din Fondul arhivistic al Procuraturii RSSM)                                                                                                            
                                                                                                      

  SECRET. PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM

R E C U R S  (în ordinea supravegherii)
                                                                  

La sentinţa Judecătoriei Supreme  RSSM pe dosarul lui BRIDIGHIN F.I,MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I.                                                                                                       

Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 au fost condamnaţi pe art. 54-2 al CP al RSSU , în conformitate cu art. 2 al  Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, şi art. 46 al CP al RSSU   la 15 ani de detenţie în LCM, fiecare din persoanele indicate mai jos, şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,
          1.BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI , anul naşterii 1918, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          2.MITREANU ANANII SEMIONOVICI, anul naşterii 1923, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, necăsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          3.COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI, anul naşterii 1904, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          4.BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI, anul naşterii 1913, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  ca învăţător-educator în internatul de copii din Bădiceni.           BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I. au fost condamnaţi pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de Puterea sovietică, în noiembrie 1946 au devenit membri ai unei organizaţii antisovietice, numită „ONB” – „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia”, care avea drept scop răscoala armată împotriva puterii sovietice.           Împreună cu persoanele enumerate au fost condamnaţi: BRIGHIDIN Alexei Fiodorovici, GRAJDEANU Fiodor Savovici, GUŞAN Alexandr Eliseevici şi DRAGALIN Ivan Ivanovici.           La sfîrşitul lunii noiembrie 1946 ei toţi au asistat la adunarea, organizată şi condusă de conducătorii ei BATRÎNEAC VASILII, DOMAŞCAN Pimin şi DOMOŞCAN Nicolai (condamnaţi pe alt dosar).      

     La această adunare au participat la discutarea chestiunilor privind atragerea noilor membri în răndurile organizaţiei „ONB”, procurarea armamentului, săvîrşirea actelor teroriste asupra activului sovietic de partid şi atacarea depozitelor de stat în scopul jefuirii lor.

BRIDIGHIN Alexei atunci a propus în ziua şedinţei festive legate de sărbătorirea revoluţiei socialiste din octombrie să arunce în sovietul sătesc din Bădiceni o grenadă în scopul omorîrii activiştilor sovietici.        

   Pe lîngă aceasta, ei făceau agitaţie antisovietică, lăudau condiţiile de trai în România burgheză, totodată clevetind puterea sovietică.      

     Acest fapt este confirmat prin mărturiile tuturor condamnaţilor şi depoziţiile martorilor DOMAŞCAN N.G. şi DOMOŞCAN P.I. (proces-verbal al şedinţei de judecată vol. 2 p.d. 231-269).        

   Astfel, urmează de recunoscut, că 8 persoane – membri ai unei organizaţii contrarevoluţionare au fost traşi la răspundere penală şi condamnaţi corect.

Totodată, avînd în vedere, că BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I., precum se vede din materialele dosarului, au fost membri ai organizaţiei antisovietice un timp scurt şi activitatea lor duşmănoasă nu a fost constatată, acest fapt nefiind luat în vedere de judecată, consider pedeapsa  de 15 ani de LCM stabilită fiecăruia  prea dură. În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,  R O G : 1.Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie  1948 referitor la BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI, MITREANU ANANII SEMIONOVICI, COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI şi BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI  de modificat, pedeapsa de micşorat pînă la 10 ani de LCM, cu menţinerea celor 5 ani de interdicţie de drepturi şi confiscarea averii.

2. Referitor la ceilalţi condamnaţi  sentinţa nu se modifică.          http://www.tribuna-basarabiei.ro     F.3085, inv.1, d.783, f.161 -163                                                                                                 

SECRET .COLEGIULUI JUDICIAR PE AFACERI PENALE AL  JUDECĂTORIEI SUPREME A URSS

R E C U R S     (în ordinea supravegherii) 

   Pe dosarul lui BRIDIGHIN F.I,  MITREANU A.S.şi  alţii                                                                                                                                                                       

   Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 au fost condamnaţi pe art. 54-2, 54-11 al CP al RSSU , în conformitate cu Decretul din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, şi art. 46 al CP al RSSU   la 15 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,
          1.BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI , anul naşterii 1918, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          2.MITREANU ANANII SEMIONOVICI, anul naşterii 1923, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, necăsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          3.COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI, anul naşterii 1904, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, căsătorit, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  în propria gospodărie.
          4.BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI, anul naşterii 1913, originar din  satul Bădiceni, raionul Zguriţa, RSSM, moldovean,  cetăţean al URSS, ştiutor de carte, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare lucra  ca învăţător-educator în internatul de copii din Bădiceni.
          Prin aceeaşi sentinţă, împreunp cu persoanele enumerate, au fost, de asemenea, condamnaţi: BRIGHIDIN Alexei Frolovici la 25 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii; GUŞAN Alexandr Eliseevici la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii; GRAJDEANU Fiodor Savovici la 15 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii şi DRAGALIN Ivan Ivanovici la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii.

Ultimii doi, GRAJDEANU şi DRAGALIN, au murit în lagăr.
BRIGHIDIN A.F., GRAJDEANU A.S., BRIGHIDIN F.I. şi  MITREANU A.S. au fost condamnaţi pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de Puterea sovietică, în noiembrie 1946 de bună voie au devenit membri ai  organizaţiei antisovietice, numită „ONB” – „Organizaţia Naţionalistă din Basarabia”, care avea drept scop răscoala armată împotriva puterii sovietice în Moldova, săvîrşirea actelor teroriste împotriva activului sovietic de partid.               

      La sfîrşitul lunii noiembrie 1946 ei toţi au asistat la adunarea, organizată şi condusă de conducătorii ei BATRÎNEAC Vasilii, DOMAŞCAN Pimon şi DOMAŞCAN Nicolai (condamnaţi pe alt dosar).
          La această adunare ei  au participat activ  la discutarea chestiunilor privind atragerea noilor membri în răndurile organizaţiei „ONB”, procurarea armamentului, săvîrşirea actelor teroriste asupra activului sovietic de partid şi atacarea depozitelor de stat în scopul jefuirii lor.

 BRIDIGHIN Alexei atunci a propus în ziua şedinţei festive legate de sărbătorirea revoluţiei socialiste din octombrie să arunce în sovietul sătesc din Bădiceni o grenadă în scopul omorîrii activiştilor sovietici.
          La această adunare BRIDIGHIN Alexei a fost ales conducător al organizaţiei „ONB” în satul Bădiceni. La sfîrşitul adunării BRIGHIDIN A.F., GRAJDEANU A.S., BRIGHIDIN F.I. şi  MITREANU au primit bilete de membru al „ONB”.
          COBÎLAŞ, DRAGALIN, GUŞAN şi BATRÎNEAC, fiind ostili puterii sovietice, în noiembrie 1946 au fost atraşi în organizaţia „ONB”.          

Toţi ei, după intrarea în această organizaţie, au acceptat să lupte activ împotriva Puterii sovietice, precum şi să atragă în „ONB” noi membri, să caute arme.         

  Pe lîngă aceasta, persoanele enumerate mai sus făceau agitaţie antisovietică, lăudau condiţiile de trai în România burgheză, totodată clevetind puterea sovietică.
          Persoanele menţionate, atît în ancheta preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, şi-au recunoscut vinovăţia pe deplin, fiind totodată demascaţi şi prin depoziţiile martorilor DOMAŞCAN N.G. şi DOMOŞCAN P.I. (vol.1 p.d. 33-45, 67-87, 116-127, 152-164, 182-189, 204-213, 232-237, 254-260; vol. 2 p.d. 230-269).           Astfel, urmează de recunoscut, că  persoanele enumerate, fără excepţii,  au fost aduşi în faţa judecăţii  corect.

Totodată, avînd în vedere, că BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I.,  au fost membri ai organizaţiei antisovietice un timp scurt şi activitatea lor duşmănoasă nu a fost constatată, precum şi faptul, că pedeapsa stabilită de Judecătoria Supremă a RSSM de 15 ani de LCM fiecare nu corespunde legii, deoarece art. 54-2 al CP al RSSU prevede pedeapsa cu moartea „prin împuşcare”, dar conform Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea” împuşcarea se înlocuieşte cu 25 ani de LCM. Astfel, pedeapsa pentru BRIGHIDIN F.I., MITREANU A.S. şi alţii, conform legilor indicate, urma a fi stabilită de 25 ani de LCM sau, în cazul unor circumstanţe atenuante, în conformitate cu art.54-2 al CP al RSSU – 10 ani de LCM. Luînd în consideraţie aceste circumstanţe, comisia pentru reexaminarea cazurilor la şedinţa sa din 30 noiembrie 1954 a decis contestarea sentinţei Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie 1948 privind micşorarea pedepsei lui  BRIDIGHIN F.I, MITREANU A.S., COBÎLAŞ F.P. şi  BATRÎNEAC S.I. pînă la 10 ani de LCM şi în conformitate cu această hotărîre de către procurorul RSSM la 07.12.1954 a fost înaintat la Prezidiumul Judecătoriei Supreme a RSSM un recurs. 

  Prezidiumul Judecătoriei Supreme a RSSM la şedinţa sa din 9 decembrie 1954 a respins recursul procurorului republicii şi a păstrat pentru persoanele indicate pedeapsa stabilită anterior. Consider decizia Prezidiumului Judecătoriei Supreme a RSSM din 9 decembrie 1954, precum şi sentinţa Judecătoriei Supreme din 12 ianuarie 1948, drept ilegale şi pasibile anulării din motivele indicate mai sus.

În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome,                                                     

                                                                             R O G :

Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 12 ianuarie  1948 şi decizia Prezidiumului Judecătoriei Supreme a RSSM din 9 decembrie 1954 referitor la BRIDIGHIN FIODOR IVANOVICI, MITREANU ANANII SEMIONOVICI, COBÎLAŞ FIODOR TIMOFEEVICI şi BATRÎNEAC SEMION IVANOVICI  de anulat, pedeapsa de stabilit în conformitate cu art. 54-2 al CP al RSSU – 10 ani de LCM. În rest sentinţa nu se modifică.          

 Procurorul General al URSS Consilier juridic de stat în funcţiune                                               (RUDENKO)

Procurorul RSS Moldoveneşti Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)
                                                                       

                                                                            F.3085, inv.1, d.783, f.164 -167                                                                                                   SECRET
                PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM
R E C U R S                                                                                                             (în ordinea supravegherii)
De către Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti la 23-24 septembrie 1950, pentru participare la organizaţia antisovietică numită „Sabia dreptăţii”, au fost condamnaţi:
1.     LUNGU Piotr Vasilievici; 2.     BOBEICO Alexandr Mihailovici; 3.     MORARI Ivan Ilarionovici; 4.     ŢURCAN Vasilii Stepanovici; 5.     LEAHU David Mihailovici; 6.     MORĂRESCU Chiril Ivanovici; 7.     OLEINIC Vasilii Panteleevici; 8.     ISTRATII Pavel Semionovici; 9.     GUŢU Evghenii Mihailovici; 10. GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici.

Judecata a stabilit, că organizaţia contrarevoluţionară cu numele „Sabia dreptăţii”, depistată de organele de anchetă, în anii 1949-1950 activa pe teritoriul raioanelor Bălţi, Lipcani, Tîrnovo şi Drochia din RSS Moldovenească.         

  Participanţii acestei organizaţii antisovietice, în lupta lor contra Puterii sovietice,  aveau drept sarcină de bază: atragerea membrilor noi din rîndul elementelor duşmănoase, confecţionarea şi răspîndărea printre populaţie a documentelor antisovietice, încercarea de a stabili legături cu alte elemente ostile faţă de puterea sovietică.         

  Referitor la fiecare inculpat s-a atabilit:
1. LUNGU Piotr Vasilievici, anul naşterii 1930, originar din satul Cotiujeni, raionul Lipcani, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fără de partid, necăsătorit, are studii medii, pînă la arestare locuia în oraşul Bălţi, făcea studiile la şcoala pedagogică.
2. BOBEICO Alexandr Mihailovici, anul naşterii 1922, originar şi locuitor al satului Drochia, raionul Tîrnovo, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, în perioada Războiului pentru Apărarea Patriei a făcut serviciul în Armata română, lucra fotograf.
3. MORARI Ivan Ilarionovici, anul naşterii 1929, originar din satul Slănina, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia în satul Şurî, raionul Drochia RSSM, lucra ca învăţător în şcoala primară. 
4. ŢURCAN Vasilii Stepanovici, anul naşterii 1932, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, fost membru al ULCTM, studii medii neterminate, pînă la arestare era student al şcolii pedagogice din Bălţi.
          Toţi patru au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că LUNGU P.V., MORARI I.I., ŢURCAN V.S., fiind studenţi ai şcolii pedagogice din Bălţi, iar BOBEICO A.M., lucrînd ca fotograf în oraşul Bălţi, în anii 1948-1950, în anturajul lor făceau agitaţie antisovietică, în anul 1949 au creat şi condus organizaţia contrarevoluţionară „Sabia dreptăţii”, atrăgeau în această organizaţie oameni noi, întocmeau şi răspîndeau scrisori, în care cleveteau politica partidului comunist şi Guvernului sovietic, lăudau regimul ţărilor capitaliste.          

Activitatea criminală a acestor persoane a fost confirmată prin mărturisirile personale atît în ancheta preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, prin probe materiale şi depoziţiile martorilor: LUNGU N.V., GRUBÎI M.I. şi LEAHU G.M. (vol.I  p.d. 106-345, vol. 3 p.d. 198-293, vol.5 p.d. 7-31, 45-93, vol.4 p.d. 367).
5. LEAHU David Mihailovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani săraci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca croitor particular.
6. MORĂRESCU Chiril Ivanovici, anul naşterii 1916, originar din satul Şurî, raionul Drochia, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la staţia Drochia, lucra ca paznic la judecătoria norodnică.
7. OLEINIC Vasilii Panteleevici, anul naşterii 1904, originar din satul Slănina, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.
          LEAHU, MORĂRESCU şi OLEINIC au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU la 10 ani de detenţie în LCM fiecare, 5 ani de interdicţie de drepturi şi 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei fiecare pentru faptul, că fiind nemulţămiţi de regimul sovietic existent, au făcut legături cu conducătorii organizaţiei antisovietice „Sabia dreptăţii” şi, în anturajul lor, făceau agitaţie antisovietică.        

   Faptul efectuării de către persoanele susnumite a agitaţiei antisovietice este confirmat prin mărturisirile condamnaţilor LEAHU, MORARESCU, şi depoziţiile martorilor: IAROSLAVSCHII F.V., VÎŞCO V.L., ŢAPUŞA S.A. şi alţii (vol.3 p.d. 90-94, vol.4 p.d. 368, 369, 370, 372, 373).
          Referitor la apartenenţa lui LEAHU, MORĂRESCU şi OLEINIC la organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii”, acest fapt nu a fost confirmat în şedinţa de judectă a Judecătoriei Supreme a RSSM, de aceia art. 54-11 urmează a fi exclus .      

     8. ISTRATII Pavel Semionovici, anul naşterii 1894, originar din satul Mîndîc, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani culaci, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare locuia la locul de origine, era colhoznic.
          A fost condamnat pe art. 54-10 alin. 2 şi art. 54-11 al CP al RSSU, cu sancţiunea art. 54-2 al CP al RSSU, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea” la 25 ani de LCM, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.
          ISTRATII a fost condamnat pentru faptul, că în vara anului 1949 a stabilit legături cu conducătorii organizaţiei contrarevoluţionare „Sabia dreptăţii” şi desfăşura agitaţie antisovietică în rîndurile populaţiei. Pe lîngă aceasta, în anul 1941 a organizat întîlnirea şefului de post a jandarmeriei, îi acorda ajutor activ, chemînd la interogatoriu activiştii sovietici. În anul 1942 a ţinut la adunarea ţăranilor din satul Mîndîc o cuvîntare antisovietică.           În şedinţa de judecată s-a stabilit, că ISTRATII, fiind ostil faţă de puterea sovietică, în perioada ocupaţiei temporare a Moldovei desfăşura în anturajul său agitaţie antisovietică. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ISTRATII Eremei Mihailovici, MOLODOI Andrei Fiodorovici, CVASNIUC Leontii Fiodorovici şi infracţiunea comisă de el trebuie calificată numai pe art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Însă, apartenenţa lui la o organizaţie contrarevoluţionară nu a fost demonstrată în şedinţa de judecată (vol.4 p.d. 364-376).
9. GUŢU Evghenii Mihailovici, anul naşterii 1912, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, provine din ţărani mijlocaşi, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.
10. GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici, anul naşterii 1915, originar din satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM, moldovean, cetăţean al URSS, ştiutor de carte, fără de partid, n-a făcut serviciul militar în Armata sovietică, pînă la arestare era în ilegalitate.
          GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost condamnaţi pe art. 54-10 alin. 1, art. 54-3 şi art. 54-11 al CP al RSSU şi în cumulul infracţiunii săvîrşite, cu luarea în consideraţie a Decretului din 26 mai 1947 „Privind abolirea pedepsei cu moartea”, la 25 ani de LCM fiecare, 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea întregii averi şi 10 ani de deportare în regiunile îndepărtate ale URSS.
          GUŢU şi GHEORGHILAŞ au fost recunoscuţi de judecată vinovaţi de faptul, că, fiind ostili faţă de Puterea sovietică, în toamna anului 1949, prin BOBEICO au stabilit legături cu organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii” şi desfăşurau agitaţie antisovietică. În perioada ocupaţiei temporare a RSSM colaborau activ cu ocupanţii fascişti. GHEORGHILAŞ participa de rînd cu jandarmii români la maltratarea şi batjocorirea cetăţenilor sovietici. GUŢU, împreună cu jandarmii, a participat la uciderea învăţătorului VAISMAN(persoană de mare  încredere a sovieticilor – n.a.)      

     Analizînd probele de condamnare a lui GUŢU şi GHEORGHILAŞ, s-a stabilit, că în ancheta preliminară condamnatul BOBEICO a declarat, că l-a atras în organizaţia antisovietică pe GUŢU E.M. (vol. 2 p.d. 47-52, 154-158). Însă, în şedinţa de judecată şi-a schimbat depoziţiile şi a declarat:           „…la 13 ianuarie 1950 la mine a fost LUNGU şi a cerut lista persoanelor care ar putea fi în organizaţie. La acest moment eu deja discutasem cu GHEORGHILAŞ, OLEINIC şi GUŢU, ei toţi îşi exprimau nemulţumirea faţă de puterea sovietică. Referitor la organizaţie nu am avut discuţii …” (proces-verbal al şedinţei de judecată vol.4 p.d. 367).      

     Prin materialele şedinţei preliminare şi celei judiciare s-a stabilit, că GUŢU în perioada ocupaţiei teritoriului Moldovei  era în funcţia de instructor pentru pregătirea premilitarilor şi acorda ajutor ocupanţilor. Acest fapt se confirmă prin depoziţiile martorilor: ŢURCAN P.I., BUZNEA G.I., CEAILIC A.I., CERETEU F.A. (vol.4 p.d. 26, 28, 34-35, 38, 47) şi infracţiunea săvîrşită de GUŢU urmează a fi calificată numai conform art. 54-3 al CP al RSSU. Referitor la participarea lui GUŢU la o organizaţie antisovietică şi desfăşurarea de către acesta a agitaţiei antisovietice, precum şi participarea lui la uciderea cetăţeanului VAISMAN, acestea nu au fost demonstrate.   

        Referitor la GHEORGHILAŞ, în şedinţa de judecată s-a stabilit, că el a colaborat cu ocupanţii. Această acuzaţie se confirmă prin mărturisirea inculpatului însuşi, depoziţiile martorului GROISMAN Ester Şmulevici (vol.4 p.d. 370, 371, 373).       

  În legătură cu alte fapte de acuzare referitor la GHEORGHILAŞ prin materialele dosarului nu s-a stabilit:        

   În ancheta preliminară BOBEICO a declarat, că GHEORGHILAŞ a devenit membru al unei organizaţii antisovietice (vol.2 p.d. 132-137), dar în şedinţa de judecată nu a confirmat aceste depoziţii. Condamnatul GHEORGHILAŞ, de asemenea, în ancheta preliminară a recunoscut că a participat în organizaţie (vol.3 p.d. 44-50), dar în şedinţa de judecată a declarat, că nu a acceptat să devină membru al unei organizaţii antisovietice şi nu a desfăşurat agitaţie antisovietică (vol.4 p.d. 370). Alte probe privind participarea lui GHEORGHILAŞ în organizaţie şi desfăşurarea agitaţiei antisovietice nu există, de aceea art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU din acuzarea lui GHEORGHILAŞ urmează a fi excluse.           Astfel, verificînd toate materialele, consider, că vinovăţia condamnaţilor LUNGU P.V., BOBEICO A.M., MORARI I.I. şi ŢURCAN V.S. a fost demonstrată pe deplin, infracţiunea comisă de ei a fost calificată corect şi pedeapsa stabilită corespunde celor înfăptuite.      

     Referitor la LEAHU D.I., MORĂRESCU C.I. şi OLEINIC V.P. s-a stabilit, că ei desfăşurau agitaţie antisovietică, adică au comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 1 al CP al RSSU. Acuzarea lui LEAHU D.I., MORĂRESCU C.I. şi OLEINIC V.P. pe art. 54-11 al CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.       

    Prin materialele anchetei judiciare s-a demonstrat, că condamnatul ISTRATII P.S. a comis infracţiunea prevăzută de art. 54-10 alin. 2 al CP al RSSU. Apartenenţa lui la o organizaţie antisovietică nu a fost demonstrată.           Referitor la condamnaţii GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. s-a constatat, că ei au săvîrşit infracţiunea prevăzută de art. 54-3  al CP al RSSU. Acuzarea lui GUŢU E.M. şi GHEORGHILAŞ M.F. pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 ale CP al RSSU nu a fost demonstrată şi urmează a fi exclusă.           Referitor la sentinţa stabilită pentru condamnaţii ISTRATII, GUŢU şi GHEORGHILAŞ, consider că este prea dură, deoarece infracţiunile săvîrşite de ei nu au dus la urmări grave.       

    În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,
                                        R O G :          

 1. Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 23-24 noiembrie 1950 referitor la LUNGU Piotr Vasilievici, BOBEICO Alexandr Mihailovici, MORARI Ivan Ilarionovici şi ŢURCAN Vasilii Stepanovici nu se modifică.           2. Referitor la condamnaţii LEAHU David Mihailovici, MORĂRESCU Chiril Ivanovici şi OLEINIC Vasilii Panteleevici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, în rest sentinţa nu se modifică.         

  3. Referitor la condamnatul ISTRATII Pavel Semionovici de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM, în rest sentinţa nu se modifică.           4. Referitor la condamnaţii GUŢU Evghenii Mihailovici şi GHEORGHILAŞ Mihail Fiodorovici  de exclus din sentinţă acuzarea pe art. 54-10 alin. 1 şi art. 54-11 al CP al RSSU din lipsă de probe, cu micşorarea pedepsei pînă la 10 ani de LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, în rest sentinţa nu se modifică.          

 5. De exclus pentru toţi condamnaţii 10 ani de deportare după ispăşirea pedepsei stabilite.

Procurorul RSS Moldoveneşti Consilier juridic de stat de clasa 3                                   (A. KAZANIR)
                                                                            F.3085, inv.1, d.783, f. 98 – 105                                                                                                

  SECRET
                PREZIDIUMULUI JUDECĂTORIEI SUPREME A RSSM
R E C U R S                                                                                                             (în ordinea supravegherii)
                                                                   La sentinţa Judecătoriei Supreme                                                                    a RSSM pe dosarul lui BERGHIE                                                                    Ilia Chirilovici Prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti din 15 martie 1951 a fost condamnat pe art. 54-3, art. 54-10 alin. 2 şi art. 54-11 al CP al RSSU cu sancţiunea art. 54-2 al CP al RSSU la 25 ani de detenţie în LCM şi 5 ani de interdicţie de drepturi, cu confiscarea averii,
BERGHIE ILIA CHIRILOVICI, anul naşterii 1915, originar din satul Slobozia, raionul Vertiujeni, RSSM, provine din familia unui slujitor de cult, moldovean, cetăţean al URSS, fără de partid, studii medii, căsătorit, fără antecedente penale,  pînă la arestare locuia în satul Drochia, raionul Tîrnova, RSSM. BERGHIE I.C. a fost condamnat pentru faptul, că fiind ostil faţă de Puterea sovietică, locuind pe teritoriul temporar ocupat de trupele româno-germane în satul Maramonovca, raionul Tîrnova, RSSM, desfăşura activitate colaboraţionistă şi făcea agitaţie antisovietică în rîndurile populaţiei. În anii 1942-1943, fiind instructor pentru pregătirea premilitară, pregătea cadre militare pentru armata română şi în rîndurile premilitarilor clevetea Armata sovietică şi statul sovietic, expunea idei defetiste referitor la Uniunea sovietică în războiul cu Germania fascistă, lăuda armata română fascistă. În anul 1949 la propunerea lui BOBEICO A.M. (condamnat) a devenit membru al organizaţiei antisovietice „Sabia dreptăţii”, constituită de BOBEICO şi alţii pentru lupta cu Puterea sovietică, ceea ce se confirmă prin lista persoanelor atrase în această organizaţie (p.d. 88). Acest lucru se confirmă prin depoziţiile martorilor în şedinţa de judecată: HARABARA P.P. (p.d. 250 verso – 251), PODGURSCHII A.G. (p.d. 251), ŞMATOK N.P. (p.d. 251 verso – 252), EFTODIEVA E.V. (p.d. 252),  PARIEVSCHII A.P. (p.d. 252 verso – 253), precum şi prin mărturiile lui BOBEICO A.M. (condamnat) depuse în ancheta preliminară (p.d. 106-114, 173-188) şi DUDUN P.A. (p.d. 104-105), MANZIUK A.M. (p-d- 118-120).
Condamnatul BERGHIE I.C. atît în şedinţa preliminară, cît şi în şedinţa de judecată, nu şi-a recunoscut vinovăţia (p.d. 252 verso – 254). Astfel, urmează de recunoscut, că activitatea criminală a lui BERGHIE  prin materialele anchetei preliminare şi celei judiciare a fost pe deplin demonstrată şi el a fost condamnat de judecată corect.

 Totodată, avind în vedere, că BERGHIE cu toate că a fost recrutat de organizaţia antisovietică „Sabia dreptăţii”, practic nu a desfăşurat activitate antisovietică şi pedeapsa stabilită de judecată este prea dură. În baza celor expuse şi conducîndu-mă de art. 16 al Legii privind organizarea judiciară în URSS, republicile unionale şi autonome şi Decretul Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS din 14 august 1954,
                                        R O G : Sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM din 15 martie  1951 referitor la BERGHIE ILIA CHIRILOVICI de modificat, pedeapsa de micşorat pînă la 10 ani de LCM. În rest sentinţa nu se modifică.
Procurorul RSS Moldoveneşti Consilier juridic de stat de clasa 3                                  

 (A. KAZANIR) 
 F.3085, inv.1, d.783, f. 125 – 127
 

Sursa: www.tribuna-basarabiei.ro / 31.05.2010

Autor: ALEXANDRU MORARU, istoric,arhivist şi  publicist (Chişinău)  

31/05/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: