FUNDĂTURA eurasianismul lui Putin și Dughin – o colecție de falsuri, prejudecăți, clișee dogmatice, speculații și visuri grandomane

Eurasianismul geopolitic orientat către exterior predicat astăzi de ideologul acestuia, Aleksandr Dughin sau de țarul Putin, nu trebuie confundat cu doctrina eurasianismului formulată în anii ’20-’30 ai secolului XX de către profesorul Nikolai Trubețkoi, o doctrină care se sprijinea pe asumarea moștenirii istorice și culturale tătaro-mongole, fiind orientată către interior,constată https://cubreacovblog.wordpress.com

Eurasianismul lui Putin și Dughin reprezintă o colecție impresionant de largă și foarte eclectică de falsuri, sofisme și prejudecăți, clișee dogmatice și etichete politice, speculații și visuri grandomane, toate servite într-un sos propagandistic condimentat cu elemente preluate din arsenalul țarismului, kominternismului, național-bolșevismului, panslavismului, misticismului politic sau panortodoxismului rus.

Scopul adepților platformei eurasianiste, când ne referim concret la Republica Moldova, este readucerea ei în matca imperială rusă, iar mai exact în prizonieratul geopolitic al Moscovei sub pretextul unor sofisme pe teme de morală, alimentate de o frică irațională față de restul lumii, mai cu seamă față de un Occident ”decadent”, ”putred” și ”muribund”, dar și de un soi de dragoste subită față de o Rusie ”puternică”, ”apărătoare și promotoare a valorilor creștine”, ”aflată în plin avânt”.

Foto: Aleksandr Dughin

Eurasianiștii visează o ”Rusie Mare din Carpați până la Oceanul Pacific, de la Marea Baltică până în Kamceatka, din Karelia până în Munții Pamir”, dar nu-și ascund nici visul de construire a unui imperiu rus global și de ”cotropire și anexare a Uniunii Europene”, care să fie pusă sub sceptrul unui țar rus pe care Dughin, prin recurs la conceptul medieval ”Moscova – a treia Romă”, îl numește ”наш русский римский царь” (țarul nostru roman rus).

Am putea vorbi aici doar despre o mitologie geopolitică sau despre fantasme, dacă adepții acestei ideologii neoimperiale nu ar insista asupra punerii programului lor în practică.

Un alt scop al eurasianiștilor este înlocuirea mentalității culturale și politice eurocentrice cu una kremlinocentrică.

Consider că un asemenea efort este sortit eșecului. Și pentru că nu este la mijloc o simplă inconștiență, efortul relativ proaspeților eurasianiști de la Chișinău trădează o vinovată complicitate cu interesele Moscovei.

Scopurile pe care și le-a fixat eurasianismul putinisto-dughinist sunt irealizabile în lumea de astăzi, cu care Moscova a intrat într-un conflict deschis.

Această situație ne demonstrează că eurasianiștii de la noi, inclusiv grupusculul din fruntea PPCD, nu aderă sincer și plenar la cauza noastră națională, făcând cauză comună cu o Moscovă tot mai deșănțată și mai depășită de realități, complexată, frustrată, agresivă, violentă și sustrasă dinamicii europene și internaționale.

Vom mai reține că eurasianiștii susțin separatismul provocat și alimentat de Moscova în spațiul post-sovietic, opunându-se consolidării și afirmării depline a noilor state scăpate de sub tutela Rusiei.

Printre atleții eurasianismului sin R.Moldova se regăsesc nume cunoscute publicului larg , iar majoritatea dintre aceștia au și formulat sau îmbrățișează ideea otrăvită a legalizării prezenței militare ruse peste Prut, prin ”convertirea dezavantajului în avantaj”.

Gâlceava Rusiei eurasianiste și a acoliților ei cu lumea

Constatăm că neoimperialismul rus drapat în haina ideologică a eurasianismului, este unul reactiv și reprezintă o contratendință opusă fenomenului globalizării, în general, și curentelor integratoare european și euroatlantic, în particular.

El se sprijină pe construcția putredă a CSI și aspiră fără succes la preluarea inițiativei geopolitice în regiune prin crearea unei ipotetice Uniuni Eurasiatice, cu o imposibilă Uniune vamală și o la fel de imposibilă Organizație de securitate militară colectivă, prin care Federația Rusă, numită cu suficientă ironie sănătoasă și ”Imperiul Alcoolic”, încearcă într-un mod aproape caricatural să imite Uniunea Europeană și NATO, pe care nu le poate și nici nu cred că le va putea vreodată contrabalanța.

Totodată, Moscova eurasianistă de astăzi refuză o geopolitică internă realistă și răspunde tuturor provocărilor din interior într-un mod cu totul neputincios și agresiv, adesea marcat de note isterice și paranoidale, punându-i cetățeanului rus pe masă tot soiul de restricții și măsuri punitive, amenințări cu pedeapsa penală (inclusiv pentru comentarii pe internet, văzut drept un instrument al CIA inventat pentru a submina temeliile Federației Ruse, precum și pentru importul, confecționarea sau comercializarea lenjeriei intime de damă cu dantele!), cenzură, propagandă de cea mai joasă speță care amalgamează național-bolșevism, panslavism, un fals conservatorism, panortodoxism rusocentric, militarism și șovinism etnic rusesc, iar puzderiei de popoare neruse captive din federația pe picioare de lut – o verticală a puterii, constrângeri sociale, culturale și identitare (a se vedea interdicția folosirii oricărui alt alfabet decât cel rus pentru limbile popoarelor ”federale” neruse), la pachet cu moștenirea ideologică a sovietelor.

Toate acestea pe fundalul unei tot mai accentuate autoostracizări internaționale.

Eurasianiștii de la Chișinău ne prezintă Rusia ca pe un adevărat apărător și promotor al valorilor tradiționale (conservatoare și creștine), pe când oricine se convinge că realitatea rusă contrastează izbitor cu definițiile îndulcite peste măsură, pe care ni le servesc aceștia. Răspândacii mitului despre sănătatea morală a Rusiei trec ușor cu vederea faptul că aceasta are în continuare în cuprinsul său, ca să dăm doar un exemplu de suprafață, un număr de monumente ale lui Lenin care îl depășește pe cel de biserici.

Chiar dacă se acoperă de ochii publicului cu ceea ce numesc valori morale și pe care ei înșiși nu le practică, nu e un secret că adepții și apologeții eurasianismului sunt, de fapt, promotorii unui model de țară măcinată de contradicții majore și lipsită de suficiente resurse interne pentru a depăși catastrofa morală în care se află și pentru a face față multiplelor provocări interne și externe de natură politică, economică, tehnologică sau militară.

În loc să se concentreze realist și pragmatic pe problematica internă hipercomplexă, cu finalitatea clară a unei maxime rentabilităzi a societății ruse, Moscova eurasianistă își îndreaptă privirile înfometate în exterior, stăpânită de demonul neoimperialismului. Patima imperială rusă estompează rațiunea până la anularea ei completă.

Puternic marcată de antagonisme interne și de frica de a le rezolva într-o cheie pozitivă, neputând totodată practica normalitatea la ea acasă, Rusia recurge la eurasianism, în încercarea disperată de a se opune inevitabilei sale disoluții mai apropiate sau mai îndepărtate în timp și de a face față unei tot mai strânse concurențe regionale și internaționale.

Vedem că frustrările care generează discursul eurasianist neoimperial, deciziile și comportamentul administrației de la Moscova sunt alimentate de falsa idee formulată public atât de Vladimir Putin, cât și de ideologul Alexandr Dughin, cum că prăbușirea URSS ar fi însemnat ”cea mai mare catastrofă a secolului XX”.

De aici și conceptul neoimperial de ”vecinătate apropiată” ca eufemism nostalgic pentru spațiul fostei URSS, ale cărei frontiere, întotdeauna nedrepte, Moscova le consideră în continuare ca fiind valabile și intangibile.

Războiul moldo-rus din Transnistria, cel ruso-georgian din Oseția de sud și Abhazia, anexarea Crimeii și războiul ruso-ucrainean din regiunile Donețk și Lugansk au confirmat în mod incontestabil dorința Moscovei eurasianiste de scoatere cu forța a Republicii Moldova, a Georgiei și Ucrainei (tustrele state preponderent ortodoxe!), dar și a altor state post sovietice de pe scena politică internațională și reducerea lor la rolul de auxiliari, readuși cu sila în siajul centrului rus de putere politică, militară, economică și spiritual-religioasă, pentru a putea reconstitui ceea ce Patriarhul Kiril Gundiaev a definit drept ”Lume Rusă”, un alt eufemism geopolitic pentru fosta URSS, dar și pentru mult visata ”Rusie Mare din Carpați până în Pamir”.

Eurasianismul moscovit este lipsit complet nu doar de realism, ci și de luciditate și pragmatism. El relevă o inadecvare flagrantă la noile realități și un conflict al Moscovei cu lumea liberă.

Veleitățile neoimperiale ale Kremlinului sunt puse în mișcare de frustrările explicabile generate de pierderea statutului internațional al Moscovei din perioada bipolarității ruso-occidentale cunoscută și ca perioada Războiului Rece, care s-a încheiat cu unipolaritatea euro-atlantică în condițiile unei Păci Reci. Moscova eurasianistă vrea să întoarcă timpul îndărăt.

Ea nu se poate împăca cu gândul că nu mai este de mult o putere globală, ci doar una regională și, pe deasupra, în vădit declin, depășită la majoritatea capitolelor de principalii săi concurenți geopolitici. Incapabilă de restructurare internă pe principiul libertății persoanelor și națiunilor, rămânând tributară neoimperialismului său agresiv, Federația Rusă va rata în definitiv reorganizarea și modernizarea de care are atât de mult nevoie.

Avem de a face cu o Rusie eurasianistă lipsită complet de atractivitate și de capacitate integratoare, supusă ea însăși unor riscuri majore de disoluție sau prăbușire sub greutatea propriei problematici de ordin economic, moral, confesional, interetnic etc. Rusia eurasianistă nu este un bun model de urmat pentru nimeni. Ea a ajuns un organism suferind de o sumedenie de boli interne, în timp ce le prescrie tratamente nu doar tuturor vecinilor imediați, din așa-zisa ”vecinătate apropiată”, dar și marilor actori politici, economici și militari ai lumii de astăzi.

Îndemn la realism. Statistici versus propagandă

În realitate, Rusia profundă, nu închipuita și idilica ”Sfântă Rusie”, traversează o stare de marasm moral și dezechilibre interne majore, iar radiografia statistică oficială vorbește de la sine:

52% de atei și agnostici declarați, o comunitate musulmană robustă cuprinzând între 20 și 30 de milioane de etnici neruși, cel mai adesea priviți cu suspiciune și ostilitate,

doar 2% dintre ruşii declaraţi ortodocşi frecventează biserica măcar o dată pe an (Patriarhia Moscovei este o comunitate ultraminoritară numeric în corpul social al Federației Ruse, iar dintre limbile zecilor de popoare neruse Biblia este tradusă integral doar în tuvină și mordvină), 10 mii de avorturi zilnic (locul întâi în lume!),

5 milioane de persoane vagaboande (așa numiții ”bomji”),

peste 3 milioane de prostituate în interior și 1,5 milioane de rusoaice prestatoare de ”servicii sexuale” peste hotare, în Europa și Asia,

5 milioane de narcomani, cu o rată a mortalității de peste 100 de mii anual, 6 milioane de persoane infectate cu virusul HIV-SIDA,

peste 6 milioane de persoane alienate ori suferind de diverse boli mintale, 7 milioane de cupluri infertile,

peste 3 milioane de infracțiuni anual, dintre care peste 80 de mii de omoruri, peste 1 milion de deținuți (mai mult decât în întreaga URSS în timpul represiunilor staliniste), cu o rată de 800-810 deținuți la 100 de mii de locuitori,

peste 42 de milioane de alcoolici în stadii diferite (locul întâi în lume, care i-a și atras Rusiei supranumele de Imperiu Alcoolic!),

31 de milioane de copii sub 18 ani, dintre care peste 30% bolnavi grav sau cronic, peste 750 de mii de orfani de ambii părinți (peste numărul de la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial, când, în întreaga URSS, existau 678 de mii de orfani),

peste 2 milioane de analfabeți și 1,5 milioane de funcționari în aparatul administrativ (triplu față de perioada sovietică!), mita și șpăgile constituind circa 33,5 miliarde de dolari anual.

La capitolul narcomanie și alcoolism, Rusia depășește toate cele 28 de state membre ale UE luate la un loc!

Aceasta este doar una dintre fotografiile adevăratei și nenorocitei Rusii de care se exaltă adepții școlii geopolitice eurasianiste, dacă o privim fără ochelarii propagandistici ai lui Dughin sau Putin!

Așa arată pe viu Rusia eurasianistă doritoare să se întindă mai întâi din Carpați până în Pamir și apoi să cotropească și ”decadenta”, ”putreda” Uniune Europeană! O Rusie ca ”buric al pământului”, o Rusie pretins mesianică, o Rusie care produce mai puțin decât consumă, o Rusie devenită o banală ”pompă de benzină a lumii” și care, iată, va introduce, chiar de anul acesta, pentru populația subnutrită din mai multe regiuni ale sale sistemul de cartele pentru produsele alimentare de bază!

Dar, vorba lui Dughin: ”Noi însă vom spune: funcționează economia sau nu funcționează, dar ce spune țarul nostru roman rus – bine, bine, eurasiatic – , european, imperial, roman, anume aia și va fi. Și ce, parcă ați avea încotro? Economia e un lucru bun, dar neimportant!  Căci nu doar cu pâine se va sătura…., le va aminti țarul!”.

Concluzia mea fermă este că eurasianismul, un fel de manilovism geopolitic, nu are nicio șansă reală de succes în Republica Moldova. Vrabia mălai visează și calicul comândare! Eșecul eurasianiștilor este garantat de simplul fapt că aceștia sunt opaci la realitățile vii, fiind prea lipiți cu inima de deșertăciunile lumii acesteia şi cred în Rusia mai mult decât în Dumnezeu.

Oricum, trebuie să fim întotdeauna pregătiți în fața oricărui efort de seducție pe care se chinuie să-l facă, stângaci și ridicol, adepții săi de la noi.

Publicitate

BASARABIA și teama de România

„Cele două milioane de români (din Basarabia, n.n.) au adunat în curgerea veacurilor mai multe si mai frumoase comori decît nouăzeci de milioane de ruși vor putea sa adune cândva.”

(Mihai Eminescu, „România în lupta cu panslavismul”, Timpul, iunie 1878).

Personal, cred ca Transnistria va ramâne la R.Moldova, chiar dacă Rusia se va întări în Ucraina, pentru că importanța Transnistriei va scădea, si oricum, măcar atât trebuie sa stie rușii: ca nu pote sa tot ia, fără să dea nimic în loc.

Având deocamdată controlul aproape absolut al Marii Negre prin prezența militară masivă din Crimeea, si controlul Caucazului, știind ca republica Moldova este luata sub aripa de UE, SUA si NATO, deținerea in continuare a controlului asupra Transnistriei ar putea aduce asupra Rusisi presiuni pe care nu le va putea suporta.

Mai ales că, din toata Uniunea Europeana, Germania este de departe cea mai alergică și refractară la existența unei „găuri negre” la granița Uniunii, controlată de Rusia.

Asa cum am afirmat de atatea ori, a crescut enorm importanta geopolitica a republicii Moldova (Transnistria inclusă) pentru UE, SUA si NATO, si a intarit pe masura rolul de vector euroatlantic al României, de la Marea Neagră.

România este aliat strategic cu SUA, iar susținerea SUA oferă României cea mai mare libertate de a se implica in problemele importante ale politicii internationale o dovadă fiind Strategia Nationala de Apărare, prin care România poate lansa atacuri militare preventive.

Crește rolul României între Germania, SUA si Rusia, iar arta consacrat românească de a face politică pe sârmă va fi din nou la inălțime.

Totul va depinde de cum se va gestiona si rezolva problema Transnistria – Moldova – Romania.

Duetul SUA – UE are interes puternic de a aduce securitate deplina a coridorului energetic Romania – Marea Neagra – Georgia – Azerbaidjan – Marea Caspica – Kazahstan, si a coridorului strategic Marea Neagra – Marea Baltică.

Cunoscutul geopolitician rus Aleksandr Dughin, un apropiat al lui Putin, pune in raspunderea României impărtirea geopolitică mondiala în multipolară si unipolară.

Si anume, daca impreuna cu Bulgaria , a ales alianța cu SUA, pe post de cordon sanitar intre UE (Germania) si Rusia, lumea va fi unipolara, cu centrul în SUA:
„In consecinta, alegerea geopolitica a Romaniei este urmatoarea: fie de partea continentalismului, ca tara cu o veche identitate europeana, fie atlantistă, indeplinindu-si astfel rolul de „cordon sanitar” in favoarea SUA.

Prima optiune implica, printre altele, edificarea unei politici amicale fata de Rusia, in timp ce a doua inseamnă nu numai orientare anti-Rusia, ci si o discrepanță față de geopolitica continentalistă a Europei inseși, fapt ce duce la slabirea suveranitatii europene in favoarea SUA si a lumii unipolare. Aceasta alegere geopolitica conferă Bucurestiului cea mai mare libertate de a se implica in problemele importante ale politicii internationale.” (Alexandr Dughin, „Geopolitica Romaniei”, Moscova, 01.10.2009)
Se pare că deja, Romania a ales. Se mai intreaba cineva de ce am optat pentru avioanele F-16? Din acelasi motiv pentru care am acceptat amplasarea a doua baze militare americane si amplasarea scutului anti rachetă.

Dughin scoate din ecuație Polonia, deoarece este o țară profund catolică. In plus, România e singura țară capabilă de mediere între lumea ortotoxa, estică, si cea catolica, vestică.

Pozitie scoasa in evidenta de altfel de vizita la Bucuresti a papei Ioan Paul al II-ea, prima vizita a unui papă intr-o tara ortodoxă.
Parintele Dumitru Staniloaie, unul din cei mai mari teologi ai Europei secolului XX, a spus mai limpede:
„Ortodoxia românească uneste luciditatea latină a catolicismului si intelegerea rațională a realului, proprie Occidentului, cu sentimentul tainei nepatrunse a existenței, propriu popoarelor din Răsăritul Europei.”

Faptul ca am fost primii crestini din Europa, ca suntem singurii care am pastrat crestinismul in varianta sa originară, si ca vorbim o limba romanica, sunt alte argumente forte ale ecumenismului romanesc, mai spunea părintele Staniloae!
(Sunt deci evidente motivele „geloziei” patriarhiei de la Moscova pe ortodoxia romaneasca: ecumenismul nostru este unul natural, pe când cel rusesc este unul forțat, agresiv, primitiv. Iar reactivarea Episcopiei Dubăsarilor și a toata Transnistria a iritat la culme Moscova, care nu intelege si nu accepta cursul firesc al istoriei. Inca.)

Si, mai spune, Dughin:
„Desi o tara mica din estul Europei, Romania a avut in plan intelectual o contributie semnificativa la civilizatie, comparabila cu aceea a natiunilor europene mari, aproape depasindu-le. Aceasta caracteristica a intelectualismului romanesc reflecta spiritul gandirii europene, indisolubil legat de spiritul traditiei, avandu-si originile cu sol, radacini si tendinte, in Antichitate, cat si in eternul Orient european ortodox, ramas neschimbat.”
„Identitatea romaneasca face in acelasi timp o simbioza intre vectorii civilizatiei, de Vest si de Est, fara a evidentia, in final, pe niciunul dintre acestia. In aceasta consta unicitatea Romaniei ca societate, ca tara, si a romanilor ca popor.”

Faptul ca un geopolitician de marca, rus, acorda atata importanta Romaniei, nici nu ar trebui sa ne mire prea mult! In ultimele sute de ani, trei mari imperii au „gravitat” in jurul Romaniei: imperiul Austriac, imperiul Rus, si imperiul Otoman. Si tot timpul au tratat Romania ca pe un ax, care trebuie sau nu scos. Tot timpul au fost tentate , dar niciodata nu au avut curajul sa-si duca pana la capat pornirea : scoaterea Romaniei de pe harta cu siguranta ar fi provocat dezechilibre prea mari pentru a putea fi suportate de vreun imperiu!

Totusi, au avut o principala grija aceste imperii, tot timpul: sa nu fie niciodata prea multi romani la un loc. Ei bine, se pare ca acum este nevoie de cat mai multi romani la un loc: noile echilibre globale de putere obliga la aceasta.

Este clar ca Basarabia este importantă pentru ca nici unul din vecinii noștri nu agreează o Românie mai puternică în mijlocul lor. Faptul că lacul de romanitate se poate transforma într-o mare, in mijlocul oceanului slav, le da mari motive de ingrijorare.

Ca sa nu mai pomenesc de Ungaria. Si asta pentru ca toti vecinii au pamanturi romanesti si populații românești smulse de la noi de-a lungul istoriei, si alipirea Basarabiei ar crea un precedent periculos pentru ei.

Atat doar că, spre deosebire de cazul reunificarii Germaniei, cand Franța și Marea Britanie s-au opus pe față, oficial, vecinii nostri nu au acest curaj. Probabil pentru ca stiu ei de ce.
Singurii care ne susțin sunt SUA si UE – Germania, pentru ca România este singura țară din zona capabilă sa proiecteze vectorul euroatlantic la Marea Neagra Extinsă.

Puternica campanie anti România, promovată în unele medii europene ilustrează de fapt teama de o Românie puternică. Dupa coordonarea, amploarea si intinderea campaniei, comanda venea de foarte sus. Deci teama de Romania a ajuns la altitudini mari.Daca am fi slabi, nu ne-ar băga nimeni în seamă…

Otto von Bismarck, ”cancelarul de oțel”, cel care a unificat pentru prima data poporul german într-un singur stat, spunea cu privire la România:
„La 1866 aveam putința sa o zdrobesc, dar m-am ferit chiar de a o jigni prea mult, fiind un stat cu menire de a civiliza si de a menține ordinea, el merită sa fie susținut, iar nu distrus.

Viitorul României stă în munca ei spre a trage folos din avutiile imense ce poseda. Interesul va este a deveni un stat puternic la Marea Neagra, a avea un port important ca Odesa si vot preponderent la Constantinopol.

Nu uitați insemnătatea Mării Negre, căci de acolo incepe cheia Dardanelelor. Independența o aveti; cu Occidentul sunteti in legatură directă; Orientul va este deschis. Deveniți dar de acum un element de producțiune; deveniți un element de civilizațiune, de ordine si prin aceasta veti ajunge a domina Peninsula Balcanică. Va trebuie insă, pentru a ajunge la acest tel, seriozitate, munca onestă.”

Foto: Aleksandr Gelievici Dughin (nascut 7 ianuarie 1962) este un geopolitician, filosof, sociolog si politician rus. El militeaza pentru o lume multipolară, pentru crearea unui suprastat eurasiatic, format din UE, Rusia, Asia Centrala, care să se opună hegemoniei americane și care să formeze un pol de putere continentala care sa se opuna puterii maritime. Dorește ca România să fie prietenă a Rusiei, deoarece este „o tară ortodoxă, cu o misiune metafizică și o responsabilitate sporită pentru soarta Europei.”

A scris mai multe carți de geopolitică, dintre care cea mai importantă este „Fundamentele geopoliticii”, 1997.

Sursa: Articolul ”Basarabia, Valea Fergana si teama de Romania”de Virgiliu Culiceanu, publicat de http://cristiannegrea.blogspot.com.

Geopolitica, forţele secrete ale istoriei și MARELE RĂZBOI AL CONTINENTELOR

Aleksandr Dughin este considerat de mulți drept unul dintre cei mai influenți consilieri pe care i-a avut Putin.

Născut în 1962, fiu al unui inalt membru al spionajului militar sovietic, el este un politolog cunoscut pentru teoriile sale despre invierea unui imperius rus opus intereselor nord-atlantice, un adept al panslavismului și un apropiat al Kremlinului, Bisericii Ortodoxe Ruse si armatei ruse.

A scris mai multe cărți de geopolitică, între care cea mai cunoscută este  Bazele geopoliticii (1997).

Conceptual, Dughin caută să îmbine tradiția geopoliticii clasice germane  cu cea a gîndirii panslaviste , precum și cu mistica  teosofică rusească; (Wikpedia.ro).

De asemenea, Aleksandr Dughin a evocat influența exercitată asupra sa de gânditorii români Jean Pârvulescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade.

Este cunoscut ca un ideolog vocal al revirimentului imperialist rus prin miscarile politice pe care le-a fondat sau organizat, precum Partidul Bolșevic Național, Frontul Bolșevic Național sau Partidul Eurasia.

Acţiunile politice ale lui Putin și ideile promovate de ideologul Dughin nu vin decât să confirme că există o reciprocitate între aceştia doi.

Teoriile promovate de Dughin concordă din plin cu poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin asupra unor subiecte cum ar fi:centralismul statului, autoritatea Bisericii Ortodoxe Ruse şi renaşterea Rusiei ca o mare putere în construcţia Uniunii Euroasiatice.

Geopolitica şi forţele secrete ale istoriei

Modelele “conspiraţiei” sunt extrem de variate. Sub acest aspect, cu siguranţă, conceptul de conspiraţie “iudeo-masonică”, atât de răspândită astăzi în cele mai diverse cercuri capătă popularitate. În principiu, această teorie merită cel mai aprofundat studiu şi trebuie să recunoaştem că nu avem o analiză completă şi ştiinţifică pe această temă, în ciuda sutelor şi miilor de lucrări care ori au elogiat-o, ori au defăimat-o.
Dar în lucrarea de faţă va trebui să examinăm un model conspirologic total diferit, bazat pe un sistem de coordinate distincte faţă de versiunea “iudaic-masonică”. Vom încerca să descriem în mare conspiraţia mondială a celor două forţe “oculte” opuse a căror opoziţie şi luptă secretă au predeterminat logica istoriei lumii.

În opinia noastră, aceste forţe sunt mai mult caracterizate, nu atât ca fiind naţionaliste şi nici nu apaţin unei organizaţii secrete masonice sau paramasonice; orientarea lor geopolitică este una datorată divergenţelor radicale.
Cât despre explicarea “secretului” final al acestor forţe contrare, suntem înclinaţi să-l descoperim în diferenţa dintre două alternative şi dintre proiecte care se exclud reciproc; stă mai presus de diferenţele naţionale, politice, ideologice şi religioase şi uneşte într-un singur grup oameni cu opinii şi credinţe contrare. Modelul nostru este modelul “conspiraţiei geopolitice”.

Bazele geopoliticii

Să ne amintim axiomele de bază ale geopoliticii – o ştiinţă care a fost denumită “politică geografică” şi a cărei alcătuire este datorată expertului politic şi omului de ştiinţă Halford Mackinder (1861-1947). Termenul de “geopolitică” a fost folosit pentru prima dată de suedezul Rudolf Kjellen (1864-1922) şi apoi introdus în limba germană de Karl Haushofer (1869-1946).
Totuşi, părintele geopoliticii rămâne Mackinder, al cărui model fundamental a stat la baza tuturor studiilor geopolitice ulterioare. Meritul lui Mackinder constă în faptul că a reuşit să contureze şi să înţeleagă legile clare, obiective ale istoriei politice, geografice şi economice ale omenirii. Dacă termenul “geopolitică” a apărut relativ recent, substanţa lui are o istorie milenară. Esenţa doctrinei geopolitice poate fi schiţată în câteva principii. În istoria lumii există două tendinţe opuse, într-o perpetuă competiţie pentru asimilarea de pământ şi spaţiu – linia de acces către “calea terestră” şi linia de acces “maritimă”. În funcţie de ce tendinţă urmează (cea “terestră” sau cea “maritimă”), statele, popoarele, naţiunile, conştiinţa lor istorică, political or internă şi externă, psihologia lor, viziunea lor asupra lumii sunt conturate conform unor reguli foarte stricte.
Dându-i un asemenea înţeles, este foarte uşor să vorbim despre viziunea globală asupra spaţiului “terestru”, “continental” sau chiar despre “stepă” (“stepa” este “pământ” în înţelesul său pur, ideal) şi despre viziunea mondială asupra spaţiului “maritim”, “insular”, “oceanic” sau “acvatic”. (Notăm în treacăt că primele indicii ale unei căi de acces similare pot fi găsite în lucrările unor slavofili ruşi ca Khomyakov şi Kiryevsky).
În antichitate puterile “maritime” care au devenit simboluri istorice ale civilizaţiei “acvatice” au fost Fenicia şi Cartagina. Imperiul terestru, opus Cartaginei a fost Roma. Războaiele pumice sunt definiţia perfectă a ceea ce înseamnă opoziţia dintre “civilizaţia maritimă” şi “civilizaţia terestră”. În perioada modernă şi în istoria recentă Anglia a devenit polul “insular” şi “maritim”, “stăpâna mărilor” iar mai târziu, America-insula gigant continent. Anglia, ca şi Fenicia antică s-a angajat îndeosebi în comerţul maritime şi în colonizarea de coastă, acesta fiind instrumentul de bază al dominaţiei sale.
Geopolitica de tip fenician-anglo-saxon a generat un model de civilizaţie special, “mercantil-capitalist-de piaţă”, întâlnit în primul rând în interesele economice şi materiale şi în principiile liberalismului economic. Aşadar, în ciuda tuturor variaţiilor istorice posibile, civilizaţia “maritimă” face întotdeauna referire la superioritatea economiei în faţa politicului. Contrar modelului fenician, Roma a reprezentat o mostră de structură războinică, hegemonică, bazată pe control administrativ şi religiozitate civilă, cu principiul “politica deasupra economiei”. Roma este un exemplu de imperiu non-maritim, terestru, pur continental, care a invadat adânc continental şi a asimilat popoarele supuse, “romanizând” imediat după cucerire.
În istoria modernă reîncarnarea puterii “terestre” a fost Imperiul Rus şi, de asemenea imperiul central-european: Austria şi Germania. Rusia-Germania-Austria sunt simbolurile esenţiale ale “geopoliticii terestre” în Epoca Modernă.
Mackinder a demonstrat clar că în ultimele secole “atitudine maritimă” înseamnă “atlantism”, iar în zilele noastre, “puterile maritime”, mai presus de toate sunt Anglia şi America, ţări anglo-saxone.

Împotriva “atlantismului” care întruchipează superioritatea individualismului, “liberalismul economic” şi a “democraţiei de tip protestant”, stă “eurasismul”, care necesită în mod obligatoriu autoritate, ierarhie şi stabiliment “comunitar” al principiilor naţional-statale mai presus de interesele banale umane, individualiste şi economice.
Atitudinea eurasistă exprimată clar este tipică Rusiei şi Germaniei, cele două puteri continentale ale căror viziuni geopolitice şi economice sunt complet contrare celor ale Angliei şi Statelor Unite, “atlantiştilor”.

Metafizica războiului ocult

Opoziţia dintre Ordinul Atlantic și Ordinul Eurasiatic de-a lungul secolelor și mileniilor, care a îmbrăcat cele mai variate forme, reprezintă într-un anumit sens cel mai mare conținut conspirativ al istoriei, istorie a marilor pasiuni planetare, a oamenilor și religiilor, raselor și tradițiilor, spiritului și trupului, păcii și războiului. În confruntarea dintre cele doua ordine nu trebuie sa vedem o imagine moralistă și simplistă a luptei între Dumnezeu și Diavol, adevăr și minciună, îngeri și demoni etc.
Pe aceasta luptă dintre două modalități opuse de a vedea lumea, dintre cele doua imagini metafizice ale vieții, dintre cele doua căi către cosmos și prin cosmos, dintre cele doua principii mărețe, nu numai opuse unul altuia dar și indispensabile în esența lor – odată ce pe această pereche se bazează toate procesele cosmogonice și cosmologice, se bazează toate parcursurile ciclice ale istoriei umane.
Ordinul Eurasia, Ordinul Principului Masculin, Soarelui, Ierarhiei, reprezintă proiecția Muntelui, Apollo, Ormuzd, Hristos Pantocrator. Eurasia ca Tărâm al Estului este Tărâm al Luminii, Tărâm al Raiului, Tărâm al Imperiului, Tărâm al Speranței, Tărâm al Polului.
Ordinul Atlantic, Ordinul Principiului Feminin, al Lunii, al Egalității Orgiastice, reprezintă proiecția egipteanului Seth, Python, Ahriman, Suferinței lui Christos, Omului scufundat în disperarea metafizica a celui care se roagă singur în grădina Ghetsimani. Atlanticul, Atlantida ca Tărâm al Vestului, este Tărâm al Nopții, Tărâm al “gropii exilului” (cum a spus un islamic sufist), Centrul Planetar al Scepticismului, Tărâmul Marelui ”Spleen” (Plictiseală) Metafizic.
Ambele ordine au cele mai adânci rădăcini ontologice și sacre și au motivarea metafizică de a însemna ceea ce înseamnă. A considera oricare dintre aceste ordine ca un accident istoric ar însemna a nega logica secretă a ciclurilor umane și cosmice. Alegerea unei cai geopolitice oglindește alegerea unei cai metafizice, ezoterice, calea Spiritualității către univers.
Nu exista din acest motiv garanții (fiind imposibil propri-zis) de a afirma că Eurasia este bună iar Atlanticul este rău, ca Roma este sfânta și Cartagina este blestemată și nici invers. Totuși, oricine este solicitat de Ordin va trebui să facă un pas hotărât în a-l servi. Legile lumii noastre sunt în așa fel făcute încât rezultatul Marii Bătălii nu este prestabilit, rezultatul dramei “Eurasia împotriva Atlanticului” depinde în totalitate de solidaritatea planetară a tuturor acelor chemați să servească, de toți soldații geopoliticii, toți agenții secreți al Mării și Pământului.
Rezultatul razboiului cosmic al lui Apollo cu Șarpele Python depinde de fiecare dintre noi, fie ca înțelegem sau nu acest lucru.

Sfârşitul timpurilor

Toate doctrinele religioase şi metafizice descriu Sfârşitul Timpurilor, sfârşitul ciclului, ca Ultima Bătălie, Bătălia Finală. Tradiţii diferite au tratat în mod diferit acest conflict şi, câteodată ceea ce într-o tradiţie este „echipa Răului”, devine în cealaltă tradiţie „echipa Binelui” şi invers. De exemplu pentru creştinii ortodocşi de la sfârşitul timpurilor, iudaismul este considerat ca fiind religia Anticristului şi pentru evrei – „creştinii goiymi din ţările de nord ai regelui Gog” acţionează ca o concentrare a Răului escatologic. Hinduşii consideră că al Zecelea Avatar, acela care trebuie să vină la sfârşitul ciclului, va distruge „Budiştii” iar Budiştii cred că Buddha Timpurilor Viitoare, Salvatorul Maitreya, va apărea în comunitatea budistă.
Toate acestea nu stau mărturie la relativitatea diviziunii rolurilor din Ultima Bătălie, cât la imposibilitatea de alegere a unui Bine evident prin sine însuşi, pentru a se păzi oricine şi pentru a lua parte la lupta escatologică de partea ”corectă”. Se vorbeşte despre Ultimele Timpuri, când „chiar şi alesul va fi ispitit”. Opţiunea alegerii dintre cele două „echipe” escatologice nu poate fi ceva formal. Este alegerea Spiritului, este cel mai mare noroc, este cea mai mare dramă metafizică.
Din acest motiv, nimic din realitatea epocii escatologice – şi multe autorităţi tradiţionale şi religioase afirmă că noi trăim acum exact într-o asemenea epocă – nu poate servi ca negativitate absolută sau pozitivitate absolută. Şi este prosteşte să absolutizezi orice formă politică, echivalând-o cu „Răul absolut” sau cu „Binele absolut”. Până şi începutul alegerii adevărate stă dincolo de graniţele ideologiilor politice exterioare, dincolo de graniţele separării dintre democraţi, fascişti şi comunişti.
Adevărata alegere începe la un nivel al geopoliticii şi urcă mai departe pe „spirala profetică” (conform expresiei lui Jean Pârvulescu) către abisurile misticismului, metafizicii, gnosticismului, către abisurile Secretului divin de nepătruns. Ordinul atlantic şi Ordinul eurasian sunt ultimele secrete ale istoriei umane publice. De fapt, înăuntrul acestor Ordine mai există şi alte cercuri mai închise, mai misterioase, legate de metafizica pură.
Dar oricum, adevărata, riguroasă şi conştiincioasă luptă escatologică începe chiar cu Ordinul Eurasia sau cu Ordinul Atlantic. Chiar fără a te scufunda adânc în secretele ultime, pur și simplu doar lucrând pentru Ordin, este suficient să fii un participant activ, chemat și ales, al Marii Drame.

Lupta finală

Cuvântul nemţesc „Endkampf” („Bătălia finală”) exprimă esenţa situaţiei planetare moderne. Motivele escatologice, ale sfârșitului lumii penetrează nu numai mişcările religioase şi mistice dar şi politica imediată, economia, viaţa cotidiană. Încă din 1962, în Israel evrei devotaţi trăiesc într-un „Timp final” special, într-un „timp al lui Mesia”. SUA a aspirat să instituie o Nouă Ordine Mondială specială. Europeanul mondialist Jacques Attali predică despre venirea ultimei faze a unui Regim Comercial special. Poporul islamic (în special șiiții) se aşteaptă în viitorul apropiat la venirea lui Mahdi, Imamul Ascuns. Hinduşii sunt convinşi de sfârşitul lui Kali Yuga, Secolului Întunecat. Este o revigorare a escatologicului rasist în mișcările național-socialiste. În comunităţile creştine au circulat şi mai multe profeţii despre Ultimul Papă (Flos Florum) şi despre ultimul patriarh al ortodoxiei. Lamaiştii sunt siguri ca actualul Dalai Lama va fi ultimul. China a fost călită într-o aşteptare mistică. Comunismul sovietic a căzut brusc şi neaşteptat.
Toate aceste semne ne vorbesc despre începutul de „Endkampf”, despre începutul Ultimei bătălii. Până şi cuvintele din cântecul bolşevic „Este ultima noastră luptă decisivă” sună ca o revelaţie tulburătoare, ca un indiciu al bătăliei finale planetare.

Ordinul şi „ai noştri”

Termenul „ai noştri” (”nashi”) nu a fost des folosit în context geopolitic. Faimosul geopolitician şi jurist german Carl Schmitt a insistat asupra necesităţii de a introduce conceptul „ai noştri” pentru a explica o determinare proprie geopolitică a unei naţiuni, stat sau bloc etnic.
Faimosul reporter TV Aleksandr Nevzorov a realizat acest lucru în practică, într-o serie de emisiuni TV. „Ai noştri” a devenit astăzi în Imperiul Rus un concept univoc eurasian, incluzând nu numai ruşii şi slavii, dar şi tătarii, turcii, Ugro-finii etc. realizând o legătură genetică cu spaţiul imperial şi ideea imperială. În practică, conceptul „ai noştri” al lui Nevzorov este o definiţie sintetică a eurasienilor înnăscuți, a autohtonilor imperiali, stăpâni, prin dreptul culturii și prin naștere, ai pământului lor, ai Marelui Pământ.
Este semnificativ că atlantiştii ruşi din Rusia nu folosesc acest cuvânt. Este logic, deoarece aici ei nu sunt dintre ”ai noștri”; pentru aceștia, propriul lor ”ai noștri” se află departe dincolo de granița continentului, în insula mohorâtă.
Dar pentru Jean Pârvulescu, care şi el a făcut din acest termen un concept conspirologic geopolitic, noţiunea „ai noştri” este atotcuprinzătoare. Jean Pârvulescu identifică conceptul „ai noştri” cu întreaga reţea de partizani al Marelui Bloc Continental – din Japonia până în Belgia, din China în Franţa, din India în Spania, din Iran în Germania, din Rusia în Italia. „Ai noştri” pentru Pârvulescu este sinonim cu însuşi Ordinul Eurasian cu toate ramurile şi grupările sale, recunoscându-se reciproc, conștient sau nu, conspirativ sau fățiș, în aceeași zonă de influenţă geopolitică, mistică şi metafizică.
„Ai noştri” este frontul unit invizibil al Continentului, Frontul Tărâmului, Frontul Răsăritului Absolut, a cărui provincie vestică este Europa, Europa „noastră”, Europa tradiţiei, Pământ, Spirit. „Ai noştri” este atât catolic şi ortodox, cât şi islamic, atât hindus şi taoist, cât şi lamaist, atât păgân şi agnostic, cât şi mistic. Dar numai cei care sunt devotați Continentului Răsăritului, misteriosului și necunoscutului său Destin.
Pârvulescu vorbeşte despre o „Franţă paralelă”, o „Românie paralelă”, o „Rusie paralelă”, o „Chină paralelă” ca despre o substanţă spirituală, ca despre măsura invizibilă spirituală a ţărilor reale, în secret unite într-o „Eurasie paralelă”, „Eurasia Spiritului Pur”.
„Ai noştri” sunt soldaţii „Eurasiei paralele”, eroii Estului Absolut, toţi servind în logica ocultă a ”spiralei profetice” principiul Unicului, Unica Idee, Scopul, Principiul Ascuns. Îndată ce conservator-revoluţionarul german, naţionalist, rusofil şi eurasian Arthur Moeller van den Bruck a spus repetând ce a spus Khomyakov („Biserica este Unică”): „Există un singur Reich (un singur Imperiu), la fel cum există doar o singură Biserică”. Este Reich-ul „nostru”, este Biserica „noastră”, este Imperiul „nostru”.

Ora Eurasiei

În timp ce noi ne regăsim în Eurasia, în timp ce vorbim în numele ei, în timp ce rămânem legați de substanța ei misterioasă, mistică, Eurasia ne aparține, este dintre ”ai noștri”. În ciuda tuturor persecuțiilor din partea atlantiștilor, în ciuda eficienței strategiei lor distructive, în ciuda ”somnului” greu și adânc al unor întregi arii și al popoarelor care locuiesc acolo, în ciuda dominației agenților Ordinului Atlantic în politicile continentale, în cultura continentală, în economia continentală – în ciuda tuturor acestea, procesul de ”decolonizare” este implacabil.
Doar că trebuie să ne abținem de la a cădea în arhaism, de la a apăra forme culturale, sociale, politice uzate; nu trebuie să fim pur și simplu conservatori, conservatori din inerție.

Ordinul Eurasia este Revoluția Conservatoare totală, Marea Deșteptare a conștiinței geopolitice, este calea verticală, în locul oscilațiilor de la stânga la dreapta pe care le face șarpele pentru a merge înapoi.
Ordinul Eurasia este duelul crud și deschis cu puternicul și vicleanul Oponent, cu Ordinul lui Seth, Măgarul Roșu, Ordinul ”Morții Dansând”.

Trebuie să aruncăm servitorii Oceanului înapoi în Ocean, să îmbarcăm agenții ”Insulei” cu destinația înapoi către ”Insula” lor. Trebuie să îi extragem din carnația Continentului pe toți aceia care i-au trădat pe ”ai noștri”, care au trădat idealurile noastre, interesele noastre.
Da, inamicii noștri au adevărul lor.

Da, trebuie să respectăm alegerea lor profund metafizică, trebuie să ne fixăm privirea în Secretul lor, în secretul din ”Groapa Apusului”. Dar asta nu trebuie să ne influențeze fermitatea, furia, cruzimea rece și aprigă. Putem fi indulgenți doar atunci când Continentul nostru va fi liber, când ultimul atlantist va fi aruncat în Apele Sărate, în elementele aparținând simbolic zeului egiptean cu chip de crocodil.
Judecând după semne precise, ”Vremurile sunt aproape”. Endkampf, Ultima Bătălie se va dezlănțui în curând. Sunteți pregătiți, seniori ai ”Ordinului Polar”? Sunteți pregătiți, soldați ai Eurasiei? Sunteți pregătiți, înțelepți strategi ai GRU? Sunteți pregătite, mari popoare ale Eurasiei, care v-ați prins în rămășag prin faptul însuși al nașterii voastre?
Deja au bătut clopotele decisive ale Ceasului Eurasiei…
Marele Război al Continentelor deja se apropie de ultima sa clipă.

Sursa: Acest text a fost iniţial publicat ca Partea III-a din «Conspirologia» (Analiza Conspiraţiilor), Moscova, 1992, de Alexander Dughin.

Fragmente preluate din http://www.4pt.su/ro/content/marele-razboi-al-continentelor