CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Scurtă cronologie a evoluției serviciilor de informații românești

 

 

 

Servicii secrete și mituri despre servicii secrete în Europa

 

 

 

 

Evoluţia Serviciilor de Informații în România

Scurtă Cronologie

de Tiberiu Tănase

 

 

 

 

1842 – Este înfințată poliția secretă (servicul secret) – Regulamentul Organic, care este prima lege cu caracter unitar pentru Principatele Moldova și Tara Romanească, prevedea organizarea structurilor naționale de apărare, ordine internă și siguranță a statului.

Astfel, in 1842 este înfințată poliția secretă – serviciul secret atestată documentar în orașele Brăila și Galați, ulterior și în alte reședinte de județ ca principal organ de informații/contrainformații/contraspionaj al statului în subordinea Ministerului de Interne.

1865 – Marele Stat Major şi-a creat, după modelul francez, o Secţie a II-a care se ocupa de culegerea, analizarea şi sintetizarea informaţiilor cu caracter militar.

1874 – Serviciul Secret de la Ministerul de Interne este transformat în Biroul de Urmăriri și Informațiuni (la Prefectura Poliției Capitalei ) devenind astfel un Serviciu de Siguranța Generală a Statului.

1890-1891 – Legea prevede apariția agenților și a comisarilor specializați în Poliția de siguranță generală a statului.

1892 aprilie 19 – În cadrul Ministerului de Interne a fost înfiinţat biroul Siguranţei Generale, devenit apoi Direcţia Poliţiei şi Siguranţei Generale a Statului.

1897 – De la 1 aprilie în fiecare oraș reședință de județ sunt creeate în secret Birourile de Siguranță Generală conduse de agenți speciali de siguranță (acoperiți ).

1897, 20 iunie – Înfințarea la Marele Stat Major al Armatei Române a Serviciului de Informațiuni și Contrsspionaj mixt .

1897, 10 iulie este emis Ordinul Circular nr. 18231, un fel de regulament de organizare și funționare a Serviciului d einformațiuni, contrainformații și contraspionaj al statului. ( Sorin Aparaschivei op. Cit p. 33- 34 ).

1908, 24 martie – Se înfințează Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale a .Statului . Atribuţii în domeniul culegerii de informaţii mai aveau şi Prefectura Poliţiei Capitalei şi Inspectoratul General al Jandarmeriei.

1910, 22 mai – Este înfințat Servicul de Contraspionaj Militar de pe langă Direția Poliției și Siguranței Generale ( adică o structură mixtă civilo- militară).

1913, 13 ianuarie – A fost adoptată Legea privind spionajul în timp de pace, care prevedea pedepsirea celor vinovaţi de trădare şi spionaj cu închisoarea de la 2 la 15 ani.

1914, aprilie – Serviciul Secret creat de Mihai Moruzov este suprimat , organele sale de căutare fiind încorporate în noul Serviciu Special Central al Marelui Stat Major.

1914, octombrie – Direcţia Poliţiei și Siguranței Generale și Marele Stat Major al Armatei Române refac Servicul Comun de Contraspionaj.

1916 – Marele Cartier General al Armatei și Direcția Poliției și Siguranței Generale înființează pe langă corpurile de armată șase Birouri mobile de conraspionaj.

1917, martie – A fost creat de către Mihail Moruzov un Birou de Siguranţă al Deltei Dunării, cu personal provenit de la Siguranţa Generală, dar care lucra pentru Marele Cartier General. Acest embrion al unei structuri informative civile, care acţiona în beneficiul armatei, a fost desfiinţat în vara anului 1920.

1917, 4 aprile – Înfințarea Serviciului de contra spionaj romano –rus pentru susținera frontului

1924, noiembrie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major a fost angajat Mihail Moruzov, la Biroul de căutare a informaţiilor. După eforturi intense care au durat câţiva ani, Moruzov a reuşit să convingă conducerea Marelui Stat Major să accepte înfiinţarea unui Serviciu Secret, încadrat cu funcţionari civili „pentru culegerea, verificarea şi completarea informaţiilor care interesează armata”, care va devenii în anul 19127 , Servicul Secret mixt al Armatei Romane .

1927 – Se realizează primele cooperări între Serviciul Secret condus de Moruzov şi serviciile similare franceze şi britanice.

1930, 10 iunie – A fost emisă o lege asupra spionajului în timp de pace, care agrava pedepsele.

1931 – Este înfințat Corpul Detectivilor în locul Brigazilor de Siguranță.

1934 – Se aprobă prima schemă de organizare oficială a Serviciului Secret care cuprindea o Secţie de Informaţii Externe, una de Contrainformaţii, un Birou Juridic şi un Birou Tehnic. Tot în acest an se accentuează tendinţa centrifugă a lui M. Moruzov, de a scoate Serviciul Secret din structura armatei şi de a-l plasa sub autoritatea Palatului Regal, acţiune care se va concretiza de facto în 1938, dar nu şi de jure.

1936 – În cadrul secției de contrainformații a Servicului Secret (S) se organizează Grupa de Contraspionaj (vezi, Sorin Aparaschivei op cit p. 55)

1937, 1 ianuarie – Intră în vigoare Codul de Justiţie Militară prin care se majorează pedepsele pentru trădare şi spionaj, ajungându-se până la aplicarea pedepsei cu moartea pentru crimele de înaltă trădare.

1937 februarie – Se realizează primul schimb de informaţii între Serviciul Secret condus de Moruzov şi Abwehr (Serviciul Secret de informaţii al armatei germane).

1938, 29 martie – Decizia Ministerială nr 2200 – Servicul Secret revine la Marele Stat Major al Armatei Române.

1939, aprilie – În cadrul Secţiei a II-a a Marelui Stat Major au fost înfiinţate Birouri statistice militare la Iaşi, Bucureşti şi Cluj cu atribuţii contrainformative.

1940, 8 septembrie – A fost emis Decretul-lege nr. 3818 privind organizarea Serviciului Special de Informaţii (SSI – fostul Serviciu Secret), care a funcţionat pe lângă Preşedinţia Consiliului de Miniştri, subordonat direct generalui Ion Antonescu, devenit conducator al Statului .

1940, 12 noiembrie – Decretul lege nr 3813, de reorganizare a Serviciului Special de Informații ramane la Președenția Consiliului de Miniștri, dar administrativ depinde de secretariatul General al Subsecariatului de Stat pentru Armata de Uscat .

1942, ianuarie – Serviciul Special de Informații se reorganizează astfel în Secția a II–a; Contrainformații se constituie Secția a IV–a Contraspionaj .

1942, 21 noiembrie – A fost adoptată Legea nr. 687 pentru combaterea transmiterii de informaţii şi a sabotajului.

1943, august – Este elaborat un decret-lege de reorganizare a Serviciului Special de Informaţii.

1944, 27 august – Secția a II–a comunică Serviciului Special de Informații că a reintrat în subordinea Marelui Stat Major iar la 14 septembrie 1944 este emis dccretul lege nr 1695 prin care SSI se transforma în Serviul de Informații și trece de la Președenția Consilui de Ministri la Ministerul de Război .

1944, 15 septembrie – Prin Decretul-lege nr. 1695, Serviciul Special de Informaţii a fost trecut în subordinea Ministerului de Război, schimbându-i-se şi denumirea în Serviciul de Informaţii al Ministerului de Război (S.I.M.R.).

1945, 17 aprilie – Prin decretul lege 1264, Servicul de Informații revine la denumirea Serviciul Special de Informații și este trecut în subordinea Preşedinţiei Consiliului de Miniştri, fiind redenumit Serviciul Special de Informaţii.

1945, mai – Serviciul Special de Informatii primeste o nouă organizare, contraspionajul fiind individualizat de contrainformații prin apariția Direcției a II-a Contraspionaj care se pastrează până în 1946.

1947, martie – A fost înfiinţat Serviciul de Informaţii al Armatei, aflat în subordinea Marelui Stat Major.

1948, 30 august – Prin Decretul nr. 221 a fost înfiinţată în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Direcţia Generală a Securităţii Poporului (DGSP), formată din 10 direcţii centrale şi 12 direcţii regionale. Până în anul 1964, un rol însemnat în dirijarea noii instituţii l-au avut consilierii sovietici NKVD/KGB/GRU.

1949, 23 ianuarie – A fost înfiinţată, prin Decretul nr. 25, Direcţia Generală a Miliţiei din Ministerul de Interne, care înlocuia Direcţia Siguranţei Generale.

1949, 7 februarie – Jandarmeria a fost desfiinţată, fiind înlocuită cu trupele de securitate.

1951, 30 martie – DGSP a devenit Direcţia Generală a Securităţii Statului (DGSS) care cuprindea şi o Direcţie de Informaţii Externe (DIE).

1952, 20 septembrie – DGSS se desprinde din Ministerul de Interne şi se transformă în Ministerul Securităţii Statului, care se reintegrează în Ministerul de Interne în septembrie 1953.

1956, 11 iulie – Prin HCM nr. 1361, în cadrul Ministerului de Interne s-a înfiinţat Departamentul Securităţii şi Departamentul Internelor.

1958 – După retragerea trupelor sovietice se înființează ceea ce va deveni Grupa XX, un grup de ofițeri cu misiunea ultra-secretă de a depista agenții sovietici din structurile politice, militare și de securitate din România

1960-1965 – Personalul Securităţii este epurat, fiind îndepărtaţi mulţi din ofiţerii impuşi sau controlați de Moscova. Ca urmare a activității Grupei XX, unei serii de agenți sovietici din PCR i se pune în vedere să-și înceteze activitatea.

1967, 22 iulie 22 – Odată cu Decretul nr. 710, în cadrul Ministerului de Interne a început să funcţioneze Departamentul Securităţii statului (DSS), condus de un Consiliu al Securităţii Statului (CSS), care avea în frunte un preşedinte cu rang de ministru.

1968, 4 aprilie – Consiliul Securităţii Statului s-a desprins din Ministerul de Interne şi a funcţionat ca organ central de stat.

1969 – După invazia sovietică din Cehoslovacia se înființează oficial Unitatea specială 0110 (fosta UM 0920/A) cu acţiuni de spionaj şi contraspionaj în ţările socialiste şi spaţiul sovietic, supranimită Unitatea „Anti-KGB”. Activitatea ei avea în vizor acţiunea serviciilor secrete sovietice pe teritoriul României prin ale căror agenturi Kremlinul supraveghea regimul politic de la Bucureşti.

Conform declaraţiilor ultimului comandant al UM 0110, Victor Neculicioiu, după 1990, poziţia operaţională a KGB faţă de România era „destul de clară” fiind socotită la fel de ostilă „ca orice alt stat occidental”.

Unitatea a fost organizată în patru direcţii, două dintre ele se ocupau exclusiv de operaţiunile KGB şi GRU în România, alta (cu acelaşi efectiv şi resurse ca primele două) era destinată combaterii operaţiunilor spionajului maghiar şi iugoslav dar și german (anti-STASI) şi ultima se ocupa de celelalte servicii de informaţii din ţările socialiste sau ale regimurilor pro-sovietice din Asia, Africa şi America Latină.

În 1989, UM 0110 număra 264 de ofiţeri, 8 ofiţeri specialişti în comunicaţii şi tehnică operativă, 15 subofiţeri şi 17 angajaţi civili.

1972, 9 aprilie – Prin Decretul nr. 130, Consiliul Securităţii Statului a reintrat în cadrul Ministerului de Interne. Departamentul Securităţii Statului a fost reorganizat în şase direcţii principale (informaţii interne, contrainformaţii economice, contraspionaj, contrainformaţii militare, securitate şi gardă şi cercetări penale).

1977, 15 decembrie – Se înființează Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA) după un model și cu instructaj al serviciilor speciale ale RFG. Efective erau de 795 soldați și ofițeri în anul 1989, când, pe 24 decembrie 1989, o grupă condusă de Șeful de Stat Major din cadrul U.S.L.A., lt. col. Gheorghe Trosca, este ucisă sălbatic la ordinele agentului sovietic Nicolae Militaru în fața Ministerului Apărării Naționale. După 1990, unitatea de elită primește denumirea de Brigada Antiteroristă (AntiTero) iar în prezent numără un efectiv de circa 2000 de specialiști.

1989, 30 decembrie – Printr-o hotărâre a Consiliului Frontului Salvării Naţionale, organele de securitate au fost dizolvate. Este arestat Iulian Vlad, ultimul șef al DSS, iar Armata, condusă de agentul sovietic Nicolae Militaru, preia toate unitățile Departamentului Securității Statului.

 

SRI – Scurtă Cronologie

 

1990, 20 martie – Are loc operațiunea violentă maghiară de la Târgu Mureș

1990, 26 martie – Prin Decretul nr. 181 al Consiliului Provizoriu de Uniunea Națională (CPUN) a fost înfiinţat Serviciul Român de Informaţii (SRI), instituţie de stat specializată în domeniul culegerii de informaţii privind siguranţa naţională. Primul director: Virgil Măgureanu.

1990, 9 iulie – Brigada Antiteroristă, fosta USLA, intră în componența SRI.

1991, 29 iulie – A fost emisă Legea nr. 51 privind siguranţa naţională a României, care stabileşte noile ameninţări la adresa siguranţei naţionale. Sunt stabilite ca organe de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi pază, precum şi structuri interne specializate din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne şi Ministerului Justiţiei. Activitatea pentru realizarea siguranţei naţionale este coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

1992, 24 februarie – Prin Legea nr. 14, privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii au fost stabilite principalele sarcini şi atribuţii ale instituţiei.

2001 noiembrie – Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a aprobat un nou Regulament de funcţionare a Serviciului Român de informaţii, adaptat noii etape prin care trece statul român.

2002 – Este elaborată şi intră în vigoare Strategia de securitate naţională a României.

 

Alte repere cronologice:

 

În perioada 26 mai 1997 – decembrie 2000, funcţia de director al SRI a fost îndeplinită de Costin Georgescu.

La 7 februarie 2001, Radu Timofte a devenit directorul instituției, iar în noiembrie 2001, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a aprobat un nou Regulament de funcționare a Serviciului Român de Informații.

În perioada 4 octombrie 2006 – 27 ianuarie 2015, conducerea SRI a fost asigurată de George Cristian Maior.

În 25 martie 2008, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a adoptat hotărârea privind aprobarea Structurii şi a Regulamentului de Funcţionare ale Serviciului Român de Informaţii, noua schemă de organizare intrând în vigoare în iulie 2008.

În decembrie 2010 a fost apobat un nou Regulament de Funcţionare al SRI şi o nouă schemă organizatorică, după care Serviciul Român de Informaţii îşi desfăşoară activitatea în prezent, iar în martie 2011, a intrat în vigoare noua viziune strategică „SRI în era informaţională” pentru perioada 2011 – 2015.

Din 3 martie 2015,   directorul Serviciului Român de Informaţii este Eduard Hellvig.

 

 

SRI https://www.sri.ro/ are pagina de FB – https://www.facebook.com/sri.oficial/

 

Resurse:

Sorin Aparaschivei: Cronologie Fotodocumentara a Contraspionajului Romanesc, București 2019 – https://www.cristoiublog.ro/gindul-de-duminica-1-iulie-2018/
Tiberiu Tănase: Evoluția Serviciului Special de Informații în perioada celui de-al Doilea Război Mondial – http://acmrr-sri.ro/wp-content/uploads/2018/11/Vitraliino-35.pdf
Tiberiu Tănase: Serviciul Român de Informații – serviciu de intelligence competitiv în apărarea intereselor de securitate ale României – https://intelligence.sri.ro/serviciul-roman-de-informatii-serviciu-de-intelligence-competitiv-apararea-intereselor-de-securitate-ale-romaniei/
Tiberiu Tănase: Scurtă cronologie a serviciilor de informaţii din România – http://www.ziaristionline.ro/2013/08/18/dr-tiberiu-tanase-scurta-cronologie-a-serviciilor-de-informatii-din-romania/
Dan Andronic: Revista Evenimentul Istoric, Nr. 1, Februarie 2018 – https://evenimentulistoric.ro/ceausescu-vanatorii-agenti-kgb.html
Victor Roncea: http://roncea.ro/tag/grupa-xx/ ; https://evenimentulistoric.ro/toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990.html
Larry L. Watts: Ferește-mă, Doamne, de prieteni. Războiul clandestin al blocului sovietic cu România – https://intelligence.sri.ro/larry-l-watts-fereste-ma-doamne-de-prieteni-razboiul-clandestin-al-blocului-sovietic-cu-romania/

Sursa: Ziaristi Online

06/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluția din decembrie 1989, László Tőkés și Ungaria

 

 

 

„Éljen Tőkés László! Szabadság!” – mesajul scris, acum 26 de ani, pe locul unde a început Revoluţia din 1989

 

 

„Eljen Tőkés László! Szabadság!” (în traducere: Libertate!

Trăiască Tőkés László!”), scria pe zidul Bisericii Reformate din Timişoara,

 pe locul unde a început Revoluţia din 1989;  FOTO Ştefan Both

László Tőkés, Ungaria și Decembrie 1989

Pastorul Tokes filat de Securitate

FOTO: http://www.romanianrevolutionfilm.eu

Recentele pasiuni și poziții publice stârnite de faptul că lui László Tőkés i-a fost retras Ordinul „Steaua României”, ca urmare a pozițiilor și declarațiilor sale constant anti-românești, ne-a readus în memorie biografia celui care avea să-și lege numele de izbucnirea revoltei populare de la Timișoara din 16 decembrie 1989, preludiu al derulării unui complex proces istoric ce avea să atingă apogeul prin înlăturarea regimului Ceaușescu pe 22 decembrie 1989.

László Tőkés pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei

În contextul evenimentelor care se derulau în spațiul Europei Centrale și Est, respectiv prăbușirea glacisului strategic al URSS, cei peste 315.000 de locuitori ai Ti­mișoarei erau în așteptarea producerii a ceva, a unei scântei, în contextul în care apăruseră în oraș ceva semne prevestitoare. Într-un astfel de context,„Cazul László Tőkés” avea să devină pretextul pentru răbufnirea unor nemul­țu­miri latente ale cetățenilor Timișoarei, pentru manifestarea dorinței de schimbare a vieții de zi cu zi și, de ce nu, chiar a regimului social-economic și politic. Referindu-se la „Cazul László Tőkés”, colonelul (r) Filip Teo­dorescu, fost adjunct al șefului Direcției a III-a Contraspionaj (UM 0625) din cadrul Departamentului Securității Statului (DSS), va menționacă, totuși,

Imagini pentru filip teodorescu photos

„Securitatea română nu numai că nu a fost inspi­ra­toarea măsurilor administrative, inclusiv a procesului de evacuare din locuința parohială intentat de superiorul lui László Tőkés pe linie de cult, dar a apreciat ca total inoportună o asemenea măsură”, însă având în vedere faptul că „hotărârile cuplului prezidențial erau inatacabile în concepția cvasitotalității colaboratorilor săi s-a procedat la aplicarea celei mai neinspirate măsuri”.

László Tőkés (n. 1 aprilie 1952 în Cluj-Napoca) provine dintr-o familie de vechi preoți reformați și va absolvi Institutul Teologic Protestant de grad universitar din Cluj-Napoca. Își va începe activitatea profesională în calitate de capelan la biserica reformată din Brașov, în 1975, după care a plecat la Dej în 1977. În 1984 a fost îndepărtat din calitatea de preot pe cale disciplinară.

 

 

 

 

Imagini pentru tokes photos

 

„În 1983 – 1984 am luat parte la editarea unei reviste samizdat din România, numită Ellenpontok (Contrapunct). Eu am scris materialul privind viața bisericească, situația bisericii reformate din România. Pe de altă parte am redactat niște memorii în secret către biserica reformată din Ungaria și către centrul religios din Geneva unde se află sediul alianței mondiale reformate. Articolele din revistă nu erau semnate, dar Securitatea a aflat cine le-a scris”, va mărturisi László Tőkés.

După lungi și interminabile procese cu autoritățile ecleziastice din cadrul Bisericii Reformate, László Tőkés va deveni preot secundar, în 1986, în cadrul episcopiei Oradea, care i-a oferit un loc de muncă în Timișoara. Parohul principal Leo Peuker va muri în 1987 și László Tőkés va rămâne singur în relația cu comunitatea.

„Cât era Leo Peuker preot, veneau la slujbă 40 – 50 de oameni. După ce Tőkés a preluat această sarcină, din săptămână în săptămână venea tot mai multă lume. Sala devenise arhiplină, în 1989 cred că veneau la fiecare slujbă în jur de 600 de oameni. Predicile sale erau un mod de împotrivire la regim.

De pildă, cuvântul «libertate» era folosit foarte des. Nu spunea ceva direct, dar alegea din Biblie citate cu tâlc. Prima noastră înfruntare cu Securitatea a fost în 1988. La 31 octombrie, de ziua Reformației, am organizat în biserică un recital de poezie din Dsida Jeno. (…) Numele lui László Tőkés a apărut în presa din Ungaria pentru prima oară legat de această problemă”, mărturisea Árpád Gazda, redactor-șef al cotidianului maghiar Kronika.

Pe 21 februarie 1989, László Tőkés va trimite o scrisoare Uniunii Mondiale Refor­mate în care își va exprima acordul față de politica acestei organizații care apăra existența Bisericii Reformate în România socialistă și critica, totodată, planul de sistematizare a satelor.

Trebuie menționat faptul că la cea de-a IV-a Conferință a președinților Consiliilor Populare din 3 – 4 martie 1988, Nicolae Ceaușescu a anunțat că trebuie să se reducă radical numărul de sate, de la circa 13.000 în acele momente, la 5.000, cel mult 6.000. Reacția comunității internaționale a fost extrem de vehementă, astfel încât 231 comune din Belgia, 95 din Franța și 42 din Elveția au adoptat sate românești.

Alteța sa Regală Prințul de Wales a condamnat într-un discurs din 27 aprilie 1989, reprodus în The Times-ul din 28 aprilie, campania de sistematizare a satelor.

Războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România.

În data de 3 martie 1989, László Tőkés va primi o primă informație referi­toa­re la faptul că episcopul László Papp intenționează să-l mute din Timișoara. În perioada martie – mai 1989 se vor desfășura mai multe runde din războiul lui László Tőkés cu liderii Bisericii Reformate din România care încercau să-l schimbe din funcția de preot.

Pe 17 mai 1989, o nouă delegație de preoți conduși de protopopul József Kovács sosește la Timișoara pentru a prelua parohia de la László Tőkés și a-i înmâna decizia de numire în Mineu, județul Sălaj, cu începere de la 1 mai 1989.

László Tőkés va refuza efectuarea unui control financiar la parohia sa, iar pe 28 mai 1989, Radio Kossuth din Budapesta dă citire scrisorii lui László Tőkés către episcopul László Papp căruia i se cere sprijinul pentru studenții excluși din Teatrul Studențesc Thalia.

Episcopul László Papp refuză să se implice, iar László Tőkés îi va cere demisia, pe 21 iunie 1989, printr-o „scrisoare deschisă”.

 

Începând din mai 1989, László Tőkés va deveni un invitat frecvent al celor de la Radio Budapesta, iar pe 24 iulie 1989 va apărea în cadrul emisiunii Panorama a televiziunii maghiare și va vorbi despre dărâmarea zidurilor comunismului. Contul bancar al Bisericii Reformate din Timișoara este blocat pe 23 iunie 1989 astfel încât parohia va ajunge în imposibilitatea de a plăti impozitul și a continua, în cadrul legal, lucrările de renovare a clădirii bisericii.

„După ce a refuzat să se mute la Mineu, Tőkés n-a mai primit salariu, dar el totuși ținea slujba. Comunitatea îl ajuta. De nenumărate ori a fost vizitat de autorități. El, în fiecare săptămână după slujbă ținea o informare în care spunea cine a murit, cine a fost botezat, și, în afară de aceste știri normale el mai spunea că a fost vizitat în data cutare de inspectorul cultelor Țeperdel, în data cutare a fost invitat la Securitate de maiorul cutare… Puterea lui era tocmai faptul că n-a făcut taină din toate cele ce i se întâmplau”, rememorează Árpád Gazda.

Pe 26 iulie 1989 va fi deconectat telefonul din locuința lui László Tőkés, însă el va suna numai în cazul unor apeluri anonime de amenințare sau în cazurile în care ofițerii DSS se aflau la celălalt capăt al firului. În cursul zilei de 14 august 1989, episcopii reformați din România, László Papp (Oradea) și Gyula Nagy (Cluj-Na­poca), vor trimite o scrisoare tuturor preoților reformați din România, prin care îi anun­țau că László Tőkés este exclus atât din rândul preoților, cât și din Biserica Reformată.

Slujba din biserică de pe 20 august 1989 va fi ținută, totuși, de László Tőkés și nu de către noul preot venit de la Reșița, Botond Makay. Cu sprijinul presbiteriului, László Tőkés este proclamat preot cu statut definitiv în Timișoara. DSS-ul intră în alertă având în vedere evoluția evenimentelor și în condițiile în care, din august 1989, emisiunea „Vasárnapi Ujság” („Jurnal de Duminică”) a postului Radio Kossuth din Budapesta va înce­pe să prezinte săptămânal evoluția evenimentelor din jurul Bisericii Reformate din Timișoara. Referindu-se la motivațiile înfruntării regimului comunist, László Tőkés va declara:

„Mi-am asumat responsabilitatea și pericolul să lupt pentru drepturile bise­­ricii, ale minorității maghiare. N-am avut în vedre să joc un rol pe plan național. Așa trebuie înțeleasă chestia. Eu nu mi-am putut închipui ca un preot simplu reformat să lupt pentru cauza eliberării țării de sub asuprirea dictaturii comuniste”.

În revolta sa împotriva regimului comunist, László Tőkés va fi sprijinit de către Bela Sepssy și Ildiko Sepssy.

„L-am cunoscut pe László Tőkés la înmormântarea lui Leo Peuker. Înainte de asta nu prea frecventam biserica, deoarece nu-mi plăcea de preotul Peuker, care slujea interesele comuniste. Predica lui Tőkés m-a cucerit, am devenit apoi devotat bisericii, participam la orice acțiune a parohiei, chiar la ședințele presbiteriului unde doar soția era membră (n-aveam drept de vot dar îmi spuneam părerile). Acasă și la serviciu aveam laborator fotografic. Acolo am făcut microfilmele cu texte scrise de László Tőkés, care apoi ajungeau la Budapesta, unde erau prezentate la radio și TV”,mărturisea Bela Sepssy.

Cei doi soți Sepssy vor fi alături de László Tőkés, pe tot parcursul anului 1989, suportând perchezițiile și interogatoriile ofițerilor DSS privind relația cu preotul considerat a fi o problemă de securitate pentru regimul comunist.

„Când Tőkés avea ceva de transmis în străinătate, apela la soțul meu să facă microfilme. În 1990 am aflat că însăși fiica mea ducea microfilmele la Arad, la bunica fostei soacre, de unde altcineva (nu știu cine) aranja să ajungă mai departe”, declară Ildiko Sepssy.

László Tőkés mai mult împotriva României decât a lui Ceaușescu

În martie 1989 vor sosi la Timișoara doi reporteri canadieni, Michel Claire și Jean Le Roy, împreună cu prieteni de-ai lor din Ungaria, la recomandarea fratelui lui László Tőkés din Canada, Istvan Tőkés. În interviul acordat celor doi reporteri canadieni, László Tőkés va vorbi despre planul sistematizării satelor și va afirma că „trebuie zdrobit zidul tăcerii, cineva trebuie să înceapă”. Ofițerii DSS-ului au interceptat echipa celor doi reporteri canadieni, însă interviul filmat cu László Tőkés ajunsese în Ungaria. Reporterii au fost expulzați iar postul de televiziune canadian s-a temut să difuzeze materialul video.

Prin intermediul lui Istvan Tőkés, caseta video va ajunge la Chrudinak Lajos, realizatorul programului Panorama al TV Budapesta, care o va difuza pe 24 iulie 1989.

Un apropiat al lui László Tőkés, tehnicianul dentar Iosif Kabai, membru al presbiteriului Parohiei Reformate Timișoara și, totodată, locatar al casei în care se afla biserica, consideră că era o situație ciudată să privești interviul lui László Tőkés la TV Budapesta în condițiile în care locuința era supravegheată permanent de către ofițerii DSS-ului „care se chinuiau să afle cum izbutește Tőkés să dea interviuri mass-mediei maghiare”.

Intervievat de către revoluționarul Marius Mioc în 17 și 20 sep­tembrie 2001, Iosif Kabai va declara:

„După revoluție am aflat că videocamera cu care a fost filmat (László Tőkés – n. n.) stătea permanent în clădire, reporterii ve­neau fără aparatură, astfel încât securiștii să nu-și dea seama ce scop au. Ca să poată intra în clădire, uneori vizitatorii lui László spuneau că merg la mine. Atunci erau lăsați să intre, cei care păzeau clădirea aveau încredere în mine. Să adăugăm la cele spuse de martor faptul că, chiar intrarea în locuința lui Tőkés era supravegheată, exista o ușă care dădea spre subsol și care n-a fost niciodată supravegheată.

De asemeni, vizitatorii mai pu­teau intra duminica, împreună cu mulțimea care venea la biserică pentru slujbă”. Referindu-se la acest aspect al „cazului László Tőkés”, Imre Borbely mărturisea: „Am reușit să facem asta (transmiterea de informații de la și către László Tőkés – n. n.) chiar și atunci când a fost păzit de milițieni în uniformă în fața casei, întrucât nora mea a reușit de fiecare dată după slujbe să intre la el în casă, a primit de acolo videocasetele, audi-casetele sau scrisorile pe care mi le-a adus mie.

Eu am avut mulți prieteni RDG-iști cu care am cutreierat munții, și prin ei am reușit de cele mai multe ori să trimit informațiile până în Budapesta, întrucât ei nu au fost în vizorul vameșilor și securității de la graniță”.

Maiorul (r) Radu Tinu, fost locțiitor al șefului Securității Timiș în decembrie 1989, va scrie, cu referire la acțiunile lui László Tőkés:

 

Imagini pentru radu tinu photos

„Fără a greși am spus-o în 8 martie 1990 și pot afirma și azi că László Tőkés nu a fost împotriva lui Ceaușescu ci împotriva României. Cultivat și inteligent, ambițios, extremist, T. L. a confirmat prin atitudinea sa postdecembristă că măsurile informativ-operative luate împotriva sa au fost îndreptățite, legale. Cazul său, tipic de trădare, a fost, zic eu, lucrat cu profe­sio­nalism. Nefinalizarea lui prin arestare în momentul în care aveam dovezile trădării – chitanța olografă pentru 20.000 lei (atenție! în ’89 octombrie) și două pagini cu informații, toate găsite la ieșirea din țară la doi cetățeni maghiari, cadre ale serviciilor de specialitate din țara vecină, s-a datorat lui N. Ceaușescu care nu a aprobat măsura propusă de noi, având în vedere situația politică, internațională din momentul respectiv”.

Iosif Kabai, colaboratorul lui László Tőkés, susține că un preot din Ungaria a venit la Timișoara, auzind de necazurile lui László Tőkés, și i-a adus 20.000 de lei cerându-i o confirmare scrisă pentru primirea banilor.

Iosif Kabai

„La scurt timp – declară Iosif Kabai – a venit un polițist (pe 20 noiembrie 1989 – n. n.) cu biletul iscălit de Tőkés spunând că l-au găsit în buzunarul unui cetățean străin care se întorcea acasă și dacă recunoaște semnătura, să aleagă: fie era vorba de banii bisericii pe care și i-a însușit, pedeapsă pentru delapidare; fie a primit banii pentru mesajele trimise în străinătate, pedeapsă pentru spionaj. Eu am vorbit despre acest subiect cu un procuror, care m-a sfătuit ca Tőkés să nu recunoască nimic”.

Pe 11 septembrie 1989, emisiunea Panorama a TV Budapesta va relata pe larg despre „Cazul László Tőkés”. Dispariția de la domiciliu, pe 12 septembrie 1989, a ingi­ne­rului constructor Ernő Újvárossy, un apropiat al lui László Tőkés și șeful lucrărilor de re­no­vare a bisericii, va amplifica atmosfera de teamă, neputință și revoltă surdă împo­triva regimului comunist.

Cadavrul lui Ernő Újvárossy va fi găsit peste două zile în Pădurea Verde și pe el se înregistrau urme de violență. După o investigație jurnalistică privind moartea lui Ernő Újvárossy, publicistul Marius Mioc va considera că László Tőkés a folosit moartea acestuia „pentru a crea în sânul comunității maghiare reformate din Timișoara o anumită stare de spirit care a ajutat la deznodământul din decembrie 1989”.

 

 

 

LazloTokes_interviu_PanoramaTV_1989

„Cazul Ernő Újvárossy” va fi folosit din plin de către autoritățile Republicii Ungare pentru a pune în dificultate pe plan internațional regimul lui Nicolae Ceaușescu. Mátyás Szűrös, președintele Parlamentului de la Budapesta, aflat în vizită oficială în SUA, îi va informa, pe 12 septembrie 1989, pe reprezentanții SUA despre moartea lui Ernő Újvárossy.

Árpád Gazda, redactorul-șef de la Kronika, a confirmat faptul că Mátyás Szűrös a vorbit în SUA despre „Cazul Ernő Újvárossy” și László Tőkés, în pofida faptului că nu există nicio relatare în mass-media acelor timpuri din Ungaria și SUA. Informația lui Árpád Gazda provenea de la cetățeanul maghiar care i-a furnizat informațiile despre „Cazul Ernő Újvárossy” lui Mátyás Szűrös.

În predica pe care o va rosti la funeraliile lui Ernő Újvárossy, László Tőkés va declara: „Asasinii lui Ernő Újvárossy se ascund printre noi, în mulțime”.

Începând din vara anului 1989, Ungaria începea să aibă și o agendă proprie în cadrul Tratatului de la Varșovia folosindu-se de problematica drepturilor omului și cele ale minorităților, miza fiind impunerea intereselor personale și o autoritate privilegiată asupra spațiului românesc.

Guvernul de la Budapesta insista pentru „coordonarea activității” unui nou Comitet Special al Pactului de la Varșovia pentru Drepturile Omului și Problemele Umanitare. În condițiile unei relații speciale între Moscova și Budapesta, amplificată de personalitatea lui János Kádár, oficialii de la Budapesta recomandau înfiin­țarea acestor noi organisme și implementarea anumitor „obligații comune” refe­ri­toare la drepturile minorităților, la reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de la Varșovia din iulie 1989, cu speranța unui eșec care putea să fie pus pe seama poziției intransigente a României cu privire la drepturile umane și la cele ale minorităților, și de a se asigura, astfel, că publicul internațional era informat pe canalele corespun­zătoare.

Un aspect relevant pentru aceste relații „speciale” sovieto-maghiare este oferit de ceremonia din 7 noiembrie 1987 când s-au aniversat 70 de ani de la izbucnirea și desfășurarea Marii Revoluții Socialiste din Octombrie 1917 din Rusia. La Budapesta au fost organizate ceremonii de depuneri de coroane de flori la statuia lui V. I. Lenin, din Dumbrava Orașului (Varosliget), la Monumentul Ostașului Sovietic, de pe dealul Gellert, urmate de o seară festivă la Opera Națională a Ungariei.

Numeroși lideri din conducerea de partid și de stat a Ungariei au participat la recepția oferită de Ambasada URSS la Budapesta.

DSS-ul se afla în alertă totală având în vedere jocul politico-diplomatic al Ungariei, care își afișa, din nou, intențiile revizioniste, în contextul schimbărilor din spațiul Europei Răsăritene din vara – toamna anului 1989.

Numărul celor care căutau azil politic în Ungaria a sporit de la 6.500 în 1987 la 15.000 în 1988, în timp ce în 1985 fuseseră 1.700 de persoane și 3.300 în 1986. În 1988 au primit permis de ședere temporară în Ungaria un număr de 13.400 cetățeni români, dintre care doar 8% erau români, restul fiind maghiari din Transilvania.

În august 1989 se refugiaseră în Ungaria un număr de 25.000 de oameni, dintre care 25% erau români, iar în Iugoslavia se refugiaseră un număr de 5.000 de oameni în perioada ianuarie – mai 1989.

În urma semnării de către Ungaria a Convenției Națiunilor Unite cu privire la refugiați, în martie 1989, doar 29 de azilanți au fost trimiși înapoi, în iulie 1989, în raport cu cei 1.650 de refugiați trimiși înapoi în 1988.

În noiembrie 1989 se aflau în Ungaria, conform datelor oficiale, un număr de 24.000 de cetățeni români, dintre care o șesime erau etnici români.

 Vasile Malureanu

„Compe­ten­țele informative ale Direcției I în problematica acțiunilor de factură re­vi­zionistă au per­mis să se sesizeze reconfigurarea unor riscuri de acest gen din direcția Ungaria, cercurile revizionist-iredentiste din această țară încercând să introducă problema Transilvaniei în ecuația schimbărilor politice inevitabile din România. La nivelul Direcției I funcționa, din anul 1986, Comandamentul unic de luptă contra revi­zio­nis­mului și extremismului iredentist maghiar și erau monitorizate cazurile im­por­tante din această problematică (László Tökés, Sütő András, Szőcs Géza, Domokos Géza ș. a.). Informațiile obținute la sfârșitul anilor ’80 relevau că una dintre mo­da­litățile de acțiune ale revizionismului ungar o reprezenta folosirea fugarilor ro­mâni staționați în Ungaria în acțiuni vizând subminarea și răsturnarea re­gi­mu­lui Ceaușescu. La Direcția I erau gestionate și informațiile privind faptele infrac­țio­nale la regimul frontierei de stat cu relevanță pentru securitatea națională, ceea ce a permis să se sesizeze că, începând din vara anului 1989, autoritățile ungare au început să returneze sistematic cetățeni români trecuți ilegal în această țară”, mărturisește generalul de brigadă (r) Vasile Mălureanu din SRI.

În august 1988, televiziunea maghiară îi va avea ca invitați pe adjunctul ministrului de Externe al URSS, Vladimir Petrovski, și pe istoricul Roy Medvedev pentru o discuție privind necesitatea autonomiei teritoriale a etnicilor maghiari din Transilvania. Înaltul diplomat sovietic a declarat că există o asemănare între „tensiunile româno-ungare și situația naționalităților din Transilvania cu problema din Nagorno-Karabah”, în timp ce Roy Medvedev a criticat regimul Ceaușescu pentru „represiuni la adresa mino­rității maghiare” și a cerut reinstituirea„regiunii autonome Transilvania”.

Încu­rajați de aceste afirmații, liderii politici de la Budapesta au trecut la o reiterare perma­nentă a cererii de autonomie pentru Transilvania.

 

 

 

Mátyás Szürös_Mihail Gorbaciov_1989

În iulie 1989, Mátyás Szürös, secretar al CC al PMSU cu probleme internaționale și, mai apoi, președinte al Parla­mentului Ungariei din a doua parte a anului 1989, va declara unui jurnalist de la Radio Europa Liberă că „cea mai bună soluție pentru problemă (a Transilvanie – n. n.) ar fi fost să se acorde Transilvaniei «autonomie» după cel de-al Doilea Război Mon­dial”.

 

Omul politic și de stat maghiar va declara în mod foarte clar:

 

„Trebuie să facem totul pentru a proteja drepturile egale ale minorității naționale maghiare din Transil­vania…În Ungaria nu există, de fapt, tendințe iredentiste sau revizio­niste adevă­rate. Este posibil ca naționalismul să fie prezent în mintea unor indivizi sau în cadrul unor grupuri restrânse. Nu aceasta este problema. Problema apare atunci când naționalismul este ridicat la rangul de politică oficială. Și asta s-a întâmplat în România. Politicile românești nu sunt doar antimaghiare, ci și direcționate împo­triva Uniunii Sovietice și împotriva slavilor de sud”.

 

 

 

VA URMA :

 

 

 

http://epaxsgo.infoziare.ro/stire; https://romaniabreakingnews.ro

19/10/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Revoluția română din 1989 și zecile de mii de “turiști” sovietici care au participat la lovitura de stat din decembrie 1989

 

 



Punerea in scena a loviturii din decembrie ’89, a o avut “repetitie generala” in 1987 cand, cateva luni dupa vizita lui Gorbaciov la Bucuresti, pe 15 noiembrie 1987, izbucneste “revolta” de la Brasov.

O manifestatie muncitoreasca care coaguleaza repede nemultumitii orasului, intr-o duminica in care in Romania aveau loc alegeri.

Devastarea regionalei de partid, cele cateva momente de libertate ale brasovenilor si apoi interventia in forta a trupelor de interne prevestesc dezastrul lui Ceausescu din decembrie ’89.

Postul “Europa Libera” intra in actiune, difuzand comentariile lui Silviu Brucan pe marginea evenimentelor cateva saptamani la rand.

Un fapt iese in evidenta: gradul de nemultumire al maselor atinsese pragul exploziei sociale.Era suficient un detonator pentru ca “bariera psihologica a fricii colective” sa fie depasita iar populatia, bine manipulata, sa ia cu asalt obiectivele dintr-un oras. Repetitia generala din ’87 nu se rezuma la Brasov.

Incidentele din 15 noiembrie ’87 sunt sustinute apoi de manifestatii ale studentilor la Iasi si Timisoara.

Axa Iasi-Brasov-Timisoara a revoltei din ’87 va functiona si in ’89, chiar daca evenimentele planuite in 15 decembrie ’89 la Iasi nu vor amorsa o “revolta” de proportii, ca la Timisoara, din cauza proastei organizari.

Un lucru apare clar: in ’87, pentru rasturnarea guvernului Ceausescu era necesara declansarea simultana a revoltei in mai multe orase industriale, culminand apoi cu Bucurestii.

La Brasov, in noiembrie 1987, a iesit la iveala si capacitatea de represiune a regimului dar, mai ales, faptul ca “mamaliga poate exploda”. Invatamintele din 15 noiembrie ’87 vor fi aplicate doi ani mai tarziu, cand “spetznaz”-ul sovietic va intra in actiune.

Vine “spetznaz”

Declansarea evenimentelor din decembrie ’89 a fost precedata de un fapt ocultat sistematic in ultimii ani.

Dupa data de 10 decembrie ’89, in Romania patrunde un numar fara precedent de “turisti” sovietici.

Coloane intregi de automobile “Lada”, cu cate patru barbati atletici, sunt semnalate la granita cu RSS Moldova, Bulgaria si Ungaria.

Un detaliu merita mentionat: “turistii” sovietici au patruns in Romania fara pasapoarte, ceea ce dovedeste o complicitate la nivel inalt.

Conform unor statistici se estimeaza la 67.000 numarul “turistilor” sovietici intrati in Romania in decembrie ’89.

Pe 13 decembrie ’89, rapoartele inspectoratelor de securitate Olt si Dolj semnalau deplasarea masiva a coloanelor de automobile “Lada” cu “turisti” sovietici in directia Timisoara.

La o singura statie Peco, de exemplu, a fost semnalata o coloana de 12 automobile “Lada”.

“Turistii” sovietici, atletici si sobri, au evitat orice contact cu bastinasii romani.

S-a remarcat faptul ca, de regula, sovieticii evitau hotelurile, preferand sa ramana peste noapte in masini, prin parcari si campinguri.

Si serviciile secrete occidentale au remarcat invazia de “turisti” sovietici din Romania, in prima jumatate a lui decembrie ’89.

“Turistii” sovietici formau forta de soc “spetznaz”, constituita din “operativi” ai GRU care actionau in civil (“visautniki”).

Totodata, la granitele Romaniei se semanaleaza constituirea unor forte de invazie.

La granita cu URSS, in zona Galati – Braila, s-a semnalat o forta de interventie sovietica alcatuita din trupe de comando ale “spetznaz”, adica “verisorii” turistilor in civil infiltrati in Romania.

La granita cu Bulgaria, la Ruse, se semnaleaza o concentrare a unitatilor franceze GIGN.

In timp ce la frontiera romano-ungara se aflau, gata de interventie, unitati vest-germane din cadrul cunoscutei forte GSG-9 (vezi Antonia Rados, “Die Verschworung der Securitate”, Hamburg 1990).

Ceausescu avusese o discutie apriga cu Gorbaciov

Elemente ale AVO ungar si UDB iugoslav sunt semanalate in Banat si Ardeal, in ciuda faptului ca Ceausescu, reintors la Bucuresti de la o intalnire a Pactului de la Varsovia desfasurata la Moscova (unde avusese o discutie “la cutite” cu Gorbaciov, care ii daduse un ultimatum privind introducerea in Romania a “schimbarii”, a politicii de “perestroika”), dispusese, subit, ca trupele de graniceri (17.000 de militari) sa treaca in subordinea Ministerului de Interne.

La 1 decembrie ’89, la o sedinta a CPEX, Ceausescu isi criticase aprig clica de potentati, cerandu-le sa promoveze “critica si autocritica”. Dupa caderea regimurilor totalitare din Europa de Est, cu complicitatea vizibila a Moscovei, potentatii lui Ceausescu intelegeau insa perfect ca “jocurile” erau facute intre Gorbaciov si Occident si ca zilele lui Ceausescu erau numarate.

Mitingul din 21 a fost spart cu o banda sonora inregistrata la Timisoara.

Ceausescu afla ca nu numai la Timisoara, dar si la Iasi avusesera loc “incidente”, cei drept mult mai modeste.

Pe 17 decembrie, la un CEPEX de criza, Ceausescu anunta: “Stim deja ca atat Est-ul cat si Vest-ul vor sa schimbe totul”.

A doua zi pleaca in Iran. La reintoarcere, pe 20 decembrie, i se spune ca la Timisoara lucrurile s-au mai calmat. Rosteste un discurs televizat din studioul TV, aflat in subsolul Comitetului Central.

La sugestia lui Barbu Petrescu, Ceausescu organizeaza un miting a doua zi, 21 decembrie. In cursul discursului rostit de Ceausescu la miting, din fata CC-ului, se aud brusc tipete de femei, rapait de gloante si scrasnete de tancuri. Lumea fuge panicata si incearca sa se adaposteasca.

In loc de banda cu aplauze…

Ce se intamplase? La mitingurile lui Ceausescu, de regula, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, amplificate prin statie in intreaga zona.

Pe 21 decembrie, o “echipa” instalata in podul Ateneului s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietei Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata anterior la represiunea de la Catedrala din Timisoara, cand se tragea.

Pe banda se aud urlete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de tancuri. Pe 21 decembrie, cand banda este introdusa in statia de amplificare de “grupul” din podul Ateneului, lumea adunata la miting aude rapaitul de gloante si urletul femeilor dinspre zona Victoriei.

Cei prezenti intra in panica, refugiindu-se.

Ceausescu, lipsit de vizibilitate din balconul CC-ului nu intelege ce se petrece si striga: “Stati linistiti, tovarasi!” Elena striga si ea.

 

 

 

 

 

 

Prea tarziu. Mitingul s-a spart. Alti “manifestanti” intra in Piata Palatului cu pancarte anticeusiste.

Se formeaza in Piata Universitatii un nucleu de rezistenta. Printre manifestanti se afla numerosi securisti in civil, care pozeaza in “anticeausisti”.

Dupa-amiaza si noaptea are loc represiune. De pe blocul Dalles si fostul Carlton, echipe speciale de lunetisti trag asupra manifestantilor.(Conform declaratiilor locatarilor).

Iliescu isi ia “La revedere!” de la colegii din Editura “Tehnica”

Avertizat, Ion Iliescu isi ia “ramas bun” de la colegii de la Editura “Tehnica” si pleaca intr-o directie secreta. S-a spus ca s-ar fi deplasat la Televiziune.

Conform anchetei Antoniei Rados (op. cit.) Iliescu s-a deplasat mai intai la sediul MApN, care avea legatura telefonica cu Moscova si tarile membre ale Tratatului de la Varsovia.

De la aparatul cu nr. 261, Iliescu a luat contact cu toate capeteniile Armatei si Securitatii, asigurandu-se de sprijinul lor si a convocat o reuniune pentru orele 15.00, in biroul ministrului Apararii.

 

 

 

 

Ion Iliescu la TVR

 

 

Abia dupa aceea Iliescu pleaca in graba la TVR.

Pe fir direct MApN-ul ramane in contact permanent cu gen. Piotr Lusev, care preia conducerea operatiunilor din Romania. (vezi interviul lui Militaru din “Nouvel Observateur”, mai 1990, precum si interviul cu Mihai Lupoi).

Cacealmaua din “Studioul 4″ era dirijata de Securitate din “Studioul 5″

In sediul CC-ului, gen. Stanculescu apare pentru prima data in civil in fata lui Ceausescu, cu piciorul in ghips si il anunta ca afara sunt “muncitori”, dupa ce dictatorului i se spusese tot timpul ca sunt “huligani”.

Il convinge apoi sa paraseasca rapid cladirea CC.

Desi Ceausescu putea sa plece din CC pe mai multe cai, Stanculescu il convinge sa ia elicopterul solicitat chiar de el.

In felul acesta, masele pot vedea ca “dictatorul fuge”.

 

 

 

 

Foto: Elicopterul cu care au fugit din  cladirea Comitetului Central,  Ceausescu si cativa din apropiatii lui

Intre timp, Securitatea deschide emisia in Televiziune.

O legatura directa, facuta intr-o camera de la etajul 7, langa blocul studiourilor, permite “Televiziunii Romane Libere” sa transmita in releu, via Praga si Belgrad, atat in Est cat si in Vest.

In “Studioul 4″ sunt adusi grabnic o multime de artisti, regizori, poeti, filosofi – figuri binecunoscute – in frunte cu dizidentul Mircea Dinescu (eliberat din arestul la domiciliu de ambasadorul olandez Stork).

 

 

 

Foto: Iau cuvantul  Mircea Dinescu  si Ion Caramitru

Toata lumea face declaratii entuziaste.

Din “Studioul 5″ insa Securitatea vegheaza. La etajul 11, directorul Petre Constantin, un vechi activist, este “asistat” de Dan Martian, lector la “Stefan Gheorghiu” si un apropiat al lui Iliescu. Dupa regizorul Nicolaescu, apare la TVR gen. Militaru care il cheama insistent pe Iliescu.

Apare si Lupoi, omul lui Stanculescu, care ramasese la MApN, unde exista legatura directa cu Moscova.

Soseste si Iliescu, care tuna si fulgera contra lui Ceausescu, la ora aceea arestat la Targoviste.

 

 

Capitanul Mihail Lupoi

Anunta formarea “Consiliului Salvarii Nationale” si cheama oamenii “responsabili” la orele 17.00 la CC. Dupa o jumatate de ora, Iliescu reapare in “Studioul 5″, mult mai sigur pe el si apeleaza membrii de partid, disociindu-i de cel care “intinase nobilele idealuri ale socialismului”.

Pleaca imediat insotit de Silviu Brucan. Cateva minute dupa ce Iliescu a parasit TVR, cei din “Studioul 5″ inchid emisiune si “Studioul 4″. Pretext: “s-a incins aparatura”. Poetilor, filozofilor si artistilor li s-a pus astfel pumnul in gura. 

 

Vladimir ALEXE Articol publicat in decembrie 1999 in ziarul Ziua

prin  SACCSIV weblog si bucovinaprofunda.wordpress.com 

 

 

 

 

 

02/06/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: