CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ron Paul: ” Guvernele adoră crizele, deoarece atunci când oamenii se tem, sunt dispuși să renunțe la libertățile pe care le au”

 

 

nedefinit

Una din  vocile care critică măsurile luate de guverne este aceea a dr. Ron Paul.

Acesta a publicat un articol în care își exprima temerile legate de folosirea de către guvernanți a fricii provocate de răspândirea virusului covid 19 pentru a restrânge  drepturile și libertățile democratice. 

Dr.Ron Paul militează împotriva tuturor legilor care consideră că încalcă  Constituția SUA sau cresc impozitele.

Susținător al libertarianismului , el susține un stat federal cu un rol limitat, impozite mici, piețe libere și  o politică externă neintervenționistă.

„Guvernele adoră crizele, deoarece atunci când oamenii se tem, sunt mai dispuși să renunțe la libertățile pe care le au, la schimb cu promisiunile în care guvernul îi asigură că va avea grijă de ei.” După 11 septembrie, de exemplu, americanii au acceptat legea „PatriotAct” – promisiunea guvernului privind securitatea lor – în schimbul cedării totale a drepturilor și libertăților lor civile.În cei 18 ani de la adoptarea Legii „PatriotAct” – o listă impresionantă de 342 de pagini prin care FBI, NSA, DHS, CIA, precum și alte agenții guvernamentale, au primit puteri extinse – trecută prin Congres, ca urmare a „așa-ziselor” atacuri teroriste din 11 septembrie.

Legea „PatriotAct”, a încălcat, prin efectele produse, cel puțin șase din primele zece amendamente constituționale – Primul, al IV-lea, al V-lea, al VI-lea, al VII-lea și al VII-lea amendament – și, probabil al XIII-lea și al XIV-lea amendament.

De asemenea, „PatriotAct” a redefinit terorismul într-o formulă atât de largă, încât multe activități politice non-teroriste, cum ar fi de exemplu: marșurile de protest, demonstrațiile civile, adunările civile ad-hoc, precum și „nesupunerea civică”, față de un funcționar al statului (ex. polițist) sunt considerate și acum acte teroriste.

Astfel, orice persoană se va angaja în activiăți protejate de Primul Amendament (dreptul la opinie, exprimare, etc.), va deveni suspectă și țintă a sistemelor de monitorizare și supraveghere.„PatriotAct” a plecat de la ideea că dacă agențiile guvernamentale de securitate internă ar avea acces la informații despre fiecare american, acestea ar putea distinge teroriștii de ceilalți cetățeni.

La acel moment a fost „un impuls” împărtășit și susținut de toate comunitățile și serviciile de protecție, de la poliția orașelor mici, până la agențiile federale. Acum însă, prin coronavirus, măsurile luate de guvernele lumii au depășit impunerile din „Patriot Act”.„Este destul de straniu că oamenii nu se întreabă dacă această „pandemie” a coronavirusului ar putea, în fapt, să fie o mare farsă, în special privind pericolul real al bolii – care este exagerat din punctul meu de vedere – și nu-i observă pe cei care au interese financiare sau politice… fără a le păsa nici o secundă de panica pe care o produc prin menținerea unei astfel de situații.

Tuberculoza, o boală veche despre care nu  prea se mai discută în aceste zile, a ucis aproape 1,6 milioane de oameni în 2017. Unde este panica ?Să nu înțelegeți greșit!

Asta nu înseamnă că boala declanșată de Covid 19 este inofensivă…  vor muri fără îndoială de coronavirus oameni, în special cei din categoriile vulnerabile de vârstă sau care au și alte afecțiuni asociate.”

„Deși poate nu mă credeți, personal am mai văzut acest film! Guvernul forțează o amenințare ca scuză pentru a ne restrânge libertățile și drepturile. Noi, de bună credință acceptăm să le cedăm, iar când „amenințarea” s-a terminat, Guvernul nu ne va mai da niciodată înnapoi drepturile și libertățile cedate!” – dr.Ron Paul (articol)

 

09/08/2020 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: