CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa, între Germania și România nu a fost încheiată o convenție politică și militară


FOTO: Soldații români trecând Prutul

O problemă amplu analizată în istoriografia națională este neîncheierea unei convenții de natură politică și militară între Germania și România, înainte de declanșarea Operațiunii Barbarossa.

Adolf Hitler și colaboratorii săi nu au avut niciodată intenția de a încheia cu România un act oficial care să fixeze cadrul cooperării bilaterale, inclusiv pe plan operativ. Participarea statului român, ca și a Finlandei, era un fapt fără putință de tăgadă, viitoarea campanie era considerată a fi de scurtă durată, iar valoarea militară a partenerului român era îndoielnică.

De cealaltă parte, Ion Antonescu și-a propus ca obiectiv fundamental al guvernării sale reîntregirea granițelor țării, care nu putea fi materializat, în acel context, decât cu ajutorul Germaniei. El considera că fidelitatea față de ea şi un sprijin consistent în multe domenii, inclusiv militar, vor asigura, la finalul războiului, rezultatul dorit.

Pe această bază n-a încercat să-i propună lui Hitler, șansele oricum fiind ca și inexistente, parafarea unei convenții.

El considera că angajamentul său de recuperare a Basarabiei și a nordului Bucovinei, ce avea susținerea cvasi-unanimă a opiniei publice românești, era suficient pentru viabilitatea cooperării cu Germania. recuperarea Basarabiei și a nordului Bucovinei,

Lipsa unui document oficial care să fixeze obligațiile părților prezenta un avantaj evident. Nelegat de un tratat, Antonescu putea refuza îndeplinirea unor cerințe germane, putea să se oprească acolo unde dorea, să evite situațiile delicate. Dar și reversul lucrurilor era la fel de valabil.

Lipsa unor angajamente precise, a unor limite și criterii clare putea să determine aliatul german să ceară, să pretindă oricât, să angajeze statul român dincolo de legitimitatea revendicărilor sale. Din nefericire, acest lucru s-a și întâmplat.

Germania, având la dispoziție rivalitatea româno-maghiară, pe care a jucat-o cu abilitate în propriul interes, și forțată de puținătatea resurselor, în comparație cu adversarul, a cerut României o participare din ce în ce mai consistentă.

Neputându-se sustrage exigențelor războiului de coaliție, Ion Antonescu a acceptat solicitările Berlinului, astfel că Armata Română a ajuns la Stalingrad, înregistrând aici o înfrângere militară de proporții.

Se impune precizarea că în cursul războiului, Ion Antonescu și Mihai Antonescu, devenit, între timp, vicepreședinte al guvernului și ministru al Afacerilor Străine, au evocat această situație, avansând chiar idei de îndreptare, dar lucrurile au rămas neschimbate.

Acest text este un fragment din articolul „Ostași, vă ordon, treceţi Prutul!“ De ce? Cu ce? Cum?, publicat în numărul 35 al revistei „Historia Special”, preluat de https://historia.ro.

23/06/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Acad. IOAN AUREL POP: ”Rezoluțiunea de la Alba Iulia nu scria nimic nici despre autonomia maghiarilor, nici a germanilor (…) Autonomia teritorială, mai ales, este o iluzie, nu o realitate istorică, inclusiv în U.E.”

Acad. Ioan-Aurel Pop: „Mult trâmbițata autonomie, pe care paticipanții la Marea Unire de la 1918 ar fi promis-o minorităților, este o iluzie, nu o realitate. Rezoluțiunea de la Alba Iulia nu scria nimic nici despre autonomia maghiarilor, nici a germanilor.(…)

Președintele Academiei Române amintește, în cel mai recent dintre episoadele „100 de adevăruri istorice”, difuzat de Trinitas TV și reluat de https://www.infobrasov.net , că în Rezoluțiunea de Unire aprobată la Alba Iulia și adusă la București de delegația liderilor ardeleni nu scria nimic, nici despre autonomia maghiarilor, nici a germanilor.

Se vorbea însă de  faptul că „Transilvania, în întregimea ei, se va bucura de o autonomie provizorie, până la întrunirea Constituantei, menită să dea țării o Constituție”.
„Despre mult trâmbițata autonomie, pe care participanții la Marea Unire ar fi promis-o minorităților, trebuie să vă spun că este o iluzie, nu o realitate.

În Rezoluțiunea de Unire aprobată la Alba Iulia  și adusă la București de delegația liderilor ardeleni nu scrie nimic nici despre autonomia maghiarilor, nici a germanilor, nici a altora. Scrie, în schimb, că Transilvania, în întregimea ei, se va bucura de o autonomie provizorie, până la întrunirea Constituantei, menită să dea țării o Constituție.

Ceea ce s-a și întâmplat.

 (…)Românii sunt cel mai numeros popor din SE Europei, s-au format pe cea mai largă arie, care merge de la Balcani, în sus, până la Carpații Păduroși, în Nord, și de la Tisa, în Vest, până la Nistru „.

Transilvania a avut, un timp scurt, un Consiliu dirigent și un Mare Sfat Național care au jucat rolul de guvern provizoriu, și, respectiv, de Parlament provizoriu. Amândouă, supuse guvernului Parlamentului de la București.

Al doilea caz în care se folosește noțiunea de autonomie se referă la autonomia cultelor religioase din stat și în care intrau și ortodoxia și greco-catolicismul și catolicismul roman și cultele protestante. 
Prin urmare, nu trebuie să confundăm națiunile”, explică academicianul Ioan-Aurel Pop.

Președintele Academiei Române consideră însă  că „societatea de-atunci nu trebuie judecată după principiile democratice de azi, nici după drepturile democratice de azi”, iar situația din România trebuie raportată la situația din Polonia, din Ungaria, din Cehoslovacia, și să vedem dacă sunt diferențe foarte mari.
Felul de dezvoltare a societății în România permitea manifestarea unor principii democratice la nivelul democrației de atunci. 

Minoritățile au continuat să fie unele nemulțumite. Mai ales cele care au fost minorități imperiale dominante”.

21/04/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: