CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mihai Eminescu – ALBANIA SI ,,REPUBLICILE DE PLAI “

 

 

 

ALBANIA SI ,,REPUBLICILE DE PLAI “ – MIHAI EMINESCU


Zi cu zi stirile despre seriozitatea miscarii albaneze castiga consistenta. La 7 mai foile din Viena au primit mai multe dari de seama telegrafice conform caror albanejii s-ar fi lepadat in mod formal de dominatiunea turceasca si ar fi proclamat independenta statului lor.

In aceeasi zi foaia oficiala ,,Scodra” (Scutari) a aparut pentru prima oara in doua limbi, cea turceasca si cea albaneza, iar in fruntea foii statea o lunga proclamatie a Ligei si a comitetului acesteia. Aceasta proclamatie declara ca Albania a incetat de-a fi sub suveranitatea padisahului.

Mai departe zice ca toti functionarii turci cari nu sunt de nationalitate albaneza sunt a se considera ca departati din functiunile lor, exceptandu-se insa aceia care au dovedit ca sunt amici ai schipetarilor. Ordinele Ligei trebuie sa li se dea ascultare; pe langa ea batranii neamurilor raman ca pan-acum singurii legiuitori.

Cu toata atarnarea de Imparatia turceasca, albanejii au pastrat in parte institutiile lor vechi, constitutionale. Institutiile acestea s-au cam diversificat la deosebitele neamuri sau plaiuri, poate in urma diversificarii in confesiuni religioase.

Neamurile nu plateau dari Imparatiei turcesti, dar erau obligate de-a intra in armata. In sine sistemul vechi al institutiilor albaneze e democratia in intelesul antic al cuvantului, caci poporul exercita puterea suprema in plaiuri, in adunarile sale parlamentare, numite cuvande (din lat. conventus, romaneste cuvant, care inseamna si ,,adunare” si ,,discurs”). Plaiurile mai au, afara de aceste adunari generale, cate un sfat de batrani, al caror cap e in genere ereditar si se numeste voievod, adeca duce.

 Organizatii analoge par a fi existat si la noi pana tarziu, desi izvoarele sunt foarte insuficiente.

Dar Vrancea, Campulungul (Bucovinei), Lapusna par a fi fost asemenea mici republice de plai, ca cele din Albania.

In comune administratia o poarta batranii familiilor, precum si alti membri alesi pentru averea sau influenta lor, dar acestia au mai putina autoritate decat capeteniile plaiurilor ortasesti.

Poporul insusi nu se numeste albanez, ci schipetar. Acest nume pare derivat din cuvantul schiipe sau schipe, care insemneaza ,,stanca “, deci ,,munteni”. Dar se afla in dialectul ghegic cuvantul arberi pentru popor, Arberia pentru Albania.

Desi ramurile nationalitatii sunt numeroase, totusi cele mai principale sunt gheghii si toscii, ca purtatori ai celor doua dialecte principale.

Toscaria cuprinde Albania de sud, Ghegaria sau Ghegania – cea de nord. Acesti din urma sunt catolici, cei dentai greco-rasariteni. Alte doua ramuri mai insemnate sunt arberii si ceamii.

Ciamaria se numeste in limba albaneza Epirul. In fine se vorbeste adeseori de mirditi, neam ostasesc catolic, al caror nume inseamna ,,binecuvantati”, benedicti, caci mira inseamna in limba albaneza bine. Numele populatiunii s-a luat de la formula lor de salutare.

Amestecul foarte mare si pestrit al limbei albaneze, care intrece pe al celei engleze, se va fi nascut din doua imprejurari cari concurg: intai din vechimea poporului insusi, care in viata sa lunga a avut ocazia de-a primi foarte multe influente straine, al doilea din numarul cel mai mare al popoarelor cari parte coexista, parte au locuit pe rand in Peninsula Balcanica. Din limba se dovedesc nenumarate atingeri cu cea romana vorbita in evul mediu de poporul nostru, foarte numeros pe atunci in Peninsula.

Un invatat german a cercetat de ex. 261 de numiri albaneze de animale si a gasit ca dintre acestea 47 se ating cu cuvinte romanesti, multe cu alte cuvinte romanice, 21 italiene, 41 vechi grecesti, inrudite insa originar, 38 medii si neogrecesti. Dintre toate abia 30 se pareau de origine curat albaneza.

Am zis ca pana acum albanejii au stat de obicei in serviciu strain, s-au luptat pentru interese straine.

Astfel, in vestitul razboi de eliberare al Greciei, eroii Botzaris, Kanaris, Miaulis si Sutzos au fost albaneji.

Proclamatia despre care vorbim mai sus e iscalita de Ali Pasa, Hodo Bei, Prenc Bib Doda (seful miriditilor), Mufti Hafis Effendi, episcopul Porten, Nicolae Geaba, in numele notabililor si al poporului atat de confesiune moamentna cat si de confesiuni crestine.

Trupele din tabara de la Coplica a lui Hagi Osman Pasa au trecut cu toate in partea Ligei; casele publice au fost confiscate, functionarii osmani departati.

Consulatelor li s-a propus aparare militara, insa pan-acum n-a avut loc nici o dezordine publica.

La 9 mai Prenk Bib Doda a plecat din Scodra la Tusi cu 3.000 de miriditi, iar la Scodra s-au concentrat 6.000 de albaneji din  Dibra si Matia.

Hodo Bei s-ar fi jurat ca, in caz daca muntenegrenii ar incerca o agresiune, el ia ofensiva si-i trece pe toti sub ascutisul sabiei.

Sub data de 11 mai ,,Politische Correspondez” primeste din Scodra o telegrama care modifica intrucatva stirea despre proclamarea independentei.

Noutatea despre separarea completa a deosebitelor triburi albaneze de sub suveranitatea sultanului nu este absolut exacta.

Manifestatiunile ce le-au facu albanejii pan-acum au de scop organizarea provinciei in principat, sub suzeranitatea sultanului, cu Ali Pasa din Gusinie ca principe al Albaniei.

Valiul Izzet Pasa, asupra caruia se plangea asemenea nota muntenegreana, ca si asupra lui Hagi Osman, n-a voit sa, recunoasca pan-acuma demersele facute de albaneji pe langa el, deci s-a cazut silit de-a se retrage, c-un numar nesuficient de trupe turcesti, in castelul de la Scodra, unde asteapta ajutoare.

 Publicat in Timpul, V, nr. 99, 3 mai 1880, p. 1. Tiparit in volum, prima data, in M. Eminescu, Opere XI Publicistica, p. 152-153. Cu titlul: [Zi cu zi stirile…]

Eminescu trimite pentru unele informatii privind Albania, la Politische Correspondentz, pe care le preia insa din Neue freie Presse, ziarul vienez. Situatia din Albania este prezentata in articolul Wien, 7. Mai (zur Tagesgeschichete).

Die albanische Frage, publicat in 26 aprilie/18mai 1880. Trimiterea la Politische Corespondenst, se gaseste in alt articol, Wien, 12. Mai. (Zur Tagesgeschichte), publicat in acelasi ziar in 1/13 mai 1880. De aici isi extrage Eminescu informatiile.

Invatatul german la care se refera poetul, dar pe care nu-l numeste, este Franz Miklosich (1813-1891), autor, intre altele, si al lucrarii Albanische Forschunger, in trei parti, tiparita la Viena in 1870-1871.

Poetul citeaza in manunscrisul 2257, 425, o alta lucrare a sa, Slavischen Elemente im rumänischen, tiparita la Viena in 1861.

Eminescu considera ,,republicile de plai” vechi forme de organizare, comune romanilor din nordul si din sudul Dunarii.

 

 

/Aromanii sunt ramura sudica a poporului roman, despartita de trunchiul principal al romanismului, aflat pe teritoriul Daciei istorice, dupa interpunerea populatiilor migratoare slave; 

    

 Centrul de cultura si civilizatie aromaneasca din Balcani a fost considerat orasul Moscopole.

O statistica recenta a UNESCO, referitoare la chestiuni lingvistice, consemna cca.10 000 de vorbitori ai dialectului aroman in Albania.

Alte estimari vorbesc de  50 000, pana  la 200 000 de oameni, sau despre cca. 15% din populatia Albaniei. Potrivit celor mai recente estimari (oficiale), aromanii din Albania nu ar fi mai multi de 100 000.

Din pacate pentru Romania si pentru aromanii ei din Albania, la aceasta ora nu se poate discuta cu conducatorii tarii prietene, intrucat  acestia nu vor sa auda de aceste probleme.

 

12/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DESPRE {A}ROMANII DIN ALBANIA

 

Pozitie geografica. Asezarea principala. Comunitatea aromâna din Balcani este concentrata în doua arii. Diferentele între elementele aromâne sunt reliefate de ascendenta lor: primul grup este compus din succesorii de „farsaroti”, un grup etnic ce traieste de o parte si de alta a Alpilor Centrali pâna în Macedonia si Grecia (Korcea/Curceaua, Frasani, Moscopole, Pleasa). Cel de-al doilea grup este compus din etnici ce traiesc în sudul câmpiei litorale a Albaniei, fiind succesorii „saracaciani”-lor, un grup nomad.

Aromânii s-au stabilit într-o comunitate oarecum compacta în jurul orasului Moscopole, centrul cultural principal al civilizatiei aromâne din Balcani. Acest oras stravechi este situat lânga actualul oras albanez Korcea. La mijlocul secolului al XVIII-lea, în Moscopole, traiau 50 de mii de oameni (aproximativ 12 mii de case, 14 uniuni comerciale, o editura, un orfelinat si un azil pentru saraci). De asemenea, existau un liceu, o biblioteca si 24 de biserici. Între anii 1760 si 1790, Ali Pasa din Ianina si trupele albaneze au pradat si incendiat orasul, aceasta stare de fapt conducând la o emigratie masiva. În zilele noastre, Moscopole este doar un sat cu 1000 de locuitori.

 

Date demografice. Asociatiile aromânesti apreciaza ca în Albania traiesc 400 de mii de aromâni, cifra care desemneaza aceasta minoritate ca fiind cea mai mare minoritate etnica.

Libertatea religioasa. În Albania serviciile religioase nu sunt asigurate în limbile minoritatilor. Cu toate acestea, dupa 1989, Guvernul României a participat financiar la constructia unei biserici noi ortodoxe la Korcea. Aici slujeste un preot aromân, hirotonisit de catre Patriarhia româna. Din pacate, este un caz singular.

Educatia. Pâna la instalarea regimului comunist, una dintre preocuparile principale ale României era sa sustina emanciparea culturala si nationala a aromânilor din Balcani.

În Albania, in 1912, existau 17 scoli elementare si un liceu cu predare în limba româna sau în dialectul aromân. În prezent aceste scoli sunt închise, singurele unitati cu predare în dialectul aromân fiind o scoala elementara privata din Korcea si o gradinita din Divjaka.

Începând cu 1992, mai mult de 1000 de tineri aromâni au obtinut burse de studii oferite de statul român.

 

Mass media. Albania nu recunoaste existenta aromânilor ca minoritate etnica, asadar aceasta comunitate nu are acces la cultura si informatii în dialectul aromân. Deocamdata, Asociatia culturala „Aromânii din Albania” publica în albaneza si aromâna ziarul „Fratia-Vâllazenimi”.

Viata culturala. În fiecare an, pe data de 23 mai, aromânii sarbatoresc Ziua Internationala a Aromânilor printr-un festival folcloric.

Administratie publica. Persoanele apartinând minoritatii etnice aromâne nu-si pot înfiinta propriul partid politic. Albania nu garanteaza reprezentarea în Parlament a organizatiilor cetatenilor apartinând minoritatilor etnice, mai mult decât atât, nu garanteaza nici dreptul la minim un singur loc în Parlament.

 

 

Sursa:http://revista.balcanii.ro/index_html?editia=33&page=vecini&nr=1

„In 1912, o data cu debutul primului razboi balcanic, cand s-a pus problema impartirii unor teritorii care apartineau Imperiului Otoman, Romania a sustinut pe cai diplomatice infiintarea si recunoasterea unui stat albanezo-roman pe teritoriul ocupat astazi de Albania. La Bucuresti, cu sprijinul autoritatilor romane, se pregatea guvernul viitorului stat, in frunte cu primul presedinte al Albaniei, Ismail Qemali, cel care avea sa proclame independenta tarii sale in acelasi an, la 28 octombrie. Desi creat cu contributia decisiva a Romaniei, si a aromanilor din respectivele teritorii, statul albanez nu s-a grabit sa acorde drepturile pe care le meritau concetatenii lor latini. Nici astazi nu se grabeste.”

„Este de mentionat ca Guvernul Romaniei a sprijinit printr-un „Pro-memoria”, remis la Foreign-Office cu prilejul Conferintei ambasadorilor (13-26 martie 1913, Londra), crearea unui stat independent albanez, care sa cuprinda cat mai multe din teritoriile locuite de aromani. Aspiratiile de unitate de stat si independenta ale Albaniei (1912) au fost sustinute de aromani (cf. Gelcu Maksutovici – Raporturile dintre albanezi si aromani la inceputul sec. XX): „aproape ca nu se facea deosebire intre actiunile albanezilor si aromanilor (…) se constituie un Comitet Cultural Studentesc, in cadrul Societatii albaneze Drita – din care faceau parte Dobre Ionescu Bujor, Alex. Paraschivescu, Ovidiu Tino, Marasescu Teodor, Gheorghe Lazar, Dumitru Anghel, Rene Polizu si Pandele Dormise – dupa cum se poate constata, majoritatea o constituiau aromanii (…) in componenta noului Comitet al Societatii Drita, ales in 1907, format din N.N. Nacio, presedinte, Nik Hristu si Manole Boscu, vicepresedinti, Ion Hristu Pani, D. Tacica, Marcu Trifan, Mihalache Belo, P. Dumitru, membri, Ilie V. Costuri, casier, Theodor Cona, secretar, Teodor Lopa, Naum Gheorghe, Ilie Th. Emanoil, cenzori, iar ca presedinte onorific continua a fi Dimitrie Butculescu”. 

 http://www.romanii.ro/index.php/romanii-de-langa-noi/57-romanii-din-albania-aromanii

01/07/2010 Posted by | AROMANII DIN BALCANI, ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: