CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Petre Țuțea: „Statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi. Ca-n colonii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La data de 3 decembrie 1991, a încetat din viață Petre Țuțea, filosof înzestrat cu talentul oralității, fost deținut politic între anii 1948–1953 și 1956–1964 (scrieri: „Omul – Tratat de antropologie creștină”, „Între Dumnezeu și neamul meu”, „Bătrânețea și alte scrieri filosofice”); (n.6 octombrie 1902).

In 1935, Petre Țuțea și alți patru autori, scriau Manifestul Revoluției Naționale, o analiză fără menajamente a devenirii României ca stat modern.

Țuțea și ceilalți co-autori afirmă că România modernă este o creație a intereselor economice occidentale și a naționalismului românesc.

Aceștia fac o aprigă critică situației statului român modern, pe care-l numesc „o colonie”.

În volum sunt criticate liberalismul, bolșevismul, dar și conservatorismul.

Nu intamplator, directorul Institutului „Elie Wiesel”, domnul Alexandru Florian, spunea despre Țuțea că face parte dintre „autorii morali” ai crimelor din perioada interbelică și dorea ca Tutea să fie interzis.
Asta desi in doua procese rejudecate dupa Revolutia din 1989, Tutea a fost absolvit in justitie de toate acuzatiile pe care i le-a adus regimul bolsevic, impus de rusi, in anii ’50.

 

Iată ce se spunea in prefața acestui volum:

 

Rostul nostru

 

„Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

 

Banul occidental şi-a descoperit aici la gurile Dunării interese mari şi precise: interese politice: să împiedece înaintarea Rusiei către Constantinopole; interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus; interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări; interese financiare: să încaseze dobânzile pipărate cuvenite, împrumuturilor făcute atât statului român cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoe de un prim ajutor ca s-o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – odată pentru România Mică, altădată pentru România Mare – cât şi de-o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), compania din 1913 (o demonstraţie de forţă necesară) războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul 19 nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei.

În ei vorbea şi lucra energia şi tenacitatea unui neam al căruia act de naştere e columna lui Traian, despre a căruia copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a căruia vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar mai cu seamă asigurându-i câştiguri coloniale şi safisfăcându-i dorinţe privind însăşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de Român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte prin strălucitele ei legături în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea neam prost ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze în interior datorită incomparabilei pregătiri dobândită în sânul unei familii regale specializată în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul 19 au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe jurgoane.

Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – vrea să angajeze un sătean, să i-l ducă:

„Nu merg, Domnule Căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma”.

Într-un stat, care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.

Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii.

Nu, pentru că nu e statul naţional al Românilor ci, statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.

Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor. Ca-n colonii.

De aceia nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alergi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? Lumina va fi tot opaiţ, drumul tot cărare, casa tot bordeiu.

Pentru că cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte oile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante.

Aici e sursa adevărată a indolentei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contuarele străinilor.

Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor.

Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebue nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor.

Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne sbatem, ei – ca să ne sugă mai bine.

Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate decât să fie spoliată, deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea.

Naţiunea e în rezistenţă pasivă.

De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici-o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie şi nici vie. De aceea suntem ţara lui „a-da, bine-bine, lasă-lasă”.

Una dintre ursitoare – naţionalismul român – a fost înşelată: în loc de sfat propriu s-a trezit cu tejghea străină.

Acest contuar al burgheziei apusene şi-al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi în locul, pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al Românilor, un stat naţional în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al Românilor în România Mare.

Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor.

Aceşti nemernici paznici politici ai contuarului trebuesc demascaţi şi naţiunea deslănţuită.

Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale. Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi poate pe mulţi dintre noi o moarte violentă.

Ştim că intrăm în toiul unei lupte, care va scutura ţara ca o vijelie, dar pentru cei care au un crez nu există nici târguiala, nici rezervă. Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.”

 

 

 

Surse: activenews.ro/Fluierul.ro

23/05/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Rareori poate fi vazut atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români

 

 

 

Motto:

 

„Sunt român și ca român mă socot buricul pămantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies“. Petre Țuțea

Atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români, nu am văzut nicăieri!…

 

 

Inainte si acumExistă la noi, românii, prea mulți indivizi care se cred mentori naționali și musai să spună despre noi înșine – generalizând ilicit și grav spunând „noi, românii“ sau „așa e la români“ – că suntem leneși, hoți, proști și alte asemenea însușiri negative.

A devenit obligatoriu pentru acești ipochimeni – unii fiind chiar cadre didactice universitare sau politicaștri – să ne minimalizeze sau chiar să nege istoria poporului nostru și eroii neamului, să înjure biserica ortodoxă, dar, în schimb, să ridice în slăvi, copiindu-se între ei, „valorile“ Occidentului, cultura și civilizația unora care nu ne sunt cu absolut nimic superiori, ci, din contră, au un amalgam de cultură furată de la veritabilii creatori de cultură și civilizație!

A devenit evident că există un centru de inculcare în opinia publică a ideii de a ne determina să ne denigrăm singuri, fiindcă „așa-i desenul“ și așa le-au băgat românilor în cap, din 1990 încoace, alde Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu,  Ovidiu Pecican, sau mai știu eu care alte lichele autohtone sau venetici.

Și toate acestea în consonanță sau în acompanierea campaniei de discreditare a românilor de către mass media occidentale, sau chiar de lucrări „prestigioase“, ca, de exemplu, dicționarele Le Petit Robert, Larousse etc., care-i prezintă permanent pe români ca pe niște monștri, dar ilustrând asemenea alegații cu figurile și faptele, comportamentele țiganilor.DACOROMÂNIA ADEVARATĂ

Nu cred că există la alte popoare de pe pământ atât de mulți indivizi care să se întreacă în desconsiderarea țării lor mai tare decât în România. Nici o urmă de demnitate sau de mândrie națională la indivizii respectivi. Parcă suntem blestemați să le acceptăm masochismul și turnatul ligheanului cu lături în propriul cap !

Norocul nostru e că nu chiar toți românii au înghițit pe nemestecate acest dispreț față de propria națiune și nu se aruncă, așa că disperații, să-și batjocorească propriul neam.

Dar, din păcate, sunt prea puțini și nici aceștia, patrioți autentici, nu sunt în stare să se solidarizeze și să se opună denigrării poporului român.

Am avut ocazia să merg pe patru continente, ca turist, nu ca slugă la străini și să cunosc cele mai diferite culturi.

O spun clar și răspicat: românul este mult mai inteligent, mai harnic și mai cu mult bun simț față de cetățenii multor țări care sunt privite de aici, de acasă, cu invidie, fiind considerate – fals! – ca repere de civilizație și prosperitate, deși ele sunt în același stadiu de decadență morală ca și Imperiul Roman înainte de prăbușire!

 

Marius-Albin MARINESCU

12/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

IDENTITATEA NATIONALA LA ROMÂNI

 Drapelul României

 

 Inedit: Steagul Principatului Pindului

Drapelul Principatului aromân al  Pindului (1941-1943)

 

Fișier:Flag of Moldova.svg

Drapelul R.Moldova

IDENTITATEA LA ROMÂNI

Globalizarea tinde să domine lumea, dar se remarcă totodată, aproape pretutindeni, că popoarele îşi păstrează caracteristicile, adăugând doar într-o oarecare măsură componenta „globală”. Nici englezul, nici germanul, nici francezul n-au renunţat la trăsăturile lor specifice şi cu atât mai puţin americanul, deşi Statele Unite s-au constituit doar cu mai puţin de două veacuri şi jumătate în urmă.

Polonezul şi ungurul ne pot servi de model de trăinicie naţională; chiar atunci când s-au stabilit pe alte meleaguri, ei îşi conservă conştiinţa apartenenţei lor etnice şi în nu puţine cazuri chiar şi limba, după o succesiune de mai multe generaţii.

Ei îşi slujesc solul natal cu dăruire, chiar când vieţuiesc la mii de kilometri de el. Prin contrast, foarte mulţi români dau dovadă de o adaptabilitate excesivă şi, de asemenea, renunţă la „zestrea” lor cu o seninătate desăvârşită.

Fără îndoială acest comportament rezultă, în primul rând, dintr-o lipsă de educaţie identitară.

Care era conştiinţa colectivă a românilor cu un veac în urmă şi care este astăzi? Dar care era educaţia? Ce ţi se spunea acasă, dar la şcoală?

Eu însumi sunt „un produs” al perioadei interbelice şi amintirile îmi sunt limpezi.

Eram în euforia marii împliniri din 1918 şi aşa eram crescuţi. În clasă se cânta imnul naţional, se înălţa steagul ţării, marile împliniri naţionale – unirea cea mică, independenţa şi unirea cea mare – erau comemorate în fiecare an, iar acasă ni se povestea „istoria mică” – implicarea membrilor familiei şi a apropiaţilor în procesele istorice prin care trecuseră românii.

 Sentimentele naţionale reprezentau o dominantă a existenţei şi pentru mine au rămas neştirbite şi cu ele, nedespărţit, am trecut prin viaţă. Mi-au fost reazăm şi neîncetat îndemn prin atâtea timpuri grele.

Au trecut de atunci trei sferturi de veac. Generaţiile de după mine n-au mai beneficiat de acea educaţie, ci, dimpotrivă, nu rareori, au fost supuse unei contra-educaţii naţionale, cum din păcate şi de neînţeles se întâmplă până şi astăzi!

 Istoria este marginalizată ca materie de învăţământ, „miturile” noastre sunt vânate cu înverşunare şi asistăm la o altă deformare a trecutului, în aşa fel ca înaintaşii noştri şi faptele lor să fie înfăţişate minimizant, vedetizându-se cu stăruinţă aspectele negative şi lăsându-se în penumbră cele pozitive, ceea ce nu se face însă cu istoria universală, cu istoria celorlalţi!

Copiii şi tinerii noştri nu sunt crescuţi cu sentimentul dominant al identităţii lor. De mici ei nu mai sunt ai României, ci aceasta nu mai reprezintă pentru mulţi dintre ei – mai ales în mediul urban – decât o simplă escală în drumul lor către în afară.

Odată cu identitatea se destramă naţiunea şi ţara îşi pierde fiii pe care îi formează cu jertfe pentru alţii.

 Este una dintre problemele cele mai grave, pe lângă atâtea altele, prin care trecem.

Nu se cuvine să lăsăm mai departe ca valul nepăsării să ne împiedice mersul înainte şi să ne întunece viitorul !

 

 

autor: acad. Dan Berindei

 

sursa: Revista Clipa – Magazinul actualitatii culturale românesti, cea mai veche revista româneasca din Statele Unite  aflata in circulatie.

 

 

 

04/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: