CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dragobetele, sărbătoarea tinereţii şi a iubirii la români

 

 

 

Dragobetele, simbolul iubirii şi al tinereţii la români

 

 

În calendarul popular sărbătorile nu sunt aşezate la întamplare. De Dragobete este celebrată nu doar dragostea ci şi reînvierea naturii

 Dragobetele este o străveche sărbătoare populară românească, celebrată de la o vreme pe 24 februarie, deşi până de curând data acesteia era variabilă, în funcţie de zonă (1,9,25 martie). Numele său variază şi el de la o regiune a ţării la alta. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroşi etnologi şi filologi, care au propus variante diferite pentru a explica originea sa.

Lingvistul Lazăr Şăineanu a propus analogia „dragu-bete”sufixul „bete fiind folosit în unele zone ale Olteniei pentru a semnifica noţiunea de „adunare, mulţime”. O explicaţie interesantă fece trimitere la cuvintele dacice „trago” – ţap şi „pede”- picioare, cuvinte care în timp s-au transformat devenind „drago”, respectiv „bete”.

Se spune că dacii ar fi avut o divinitate celebrată în această perioadă din an, al cărei nume nu s-ar fi păstrat şi se mai spune că Dragobetele ar fi fost asociat cu alţi zei traci balcanici, personificări ale iubirii.

Cercetătorul Ion Ghinoiu, în lucrarea sa „Obiceiuri populare de peste an- Dicţionar (1997), asociază Dragobetele cu un personaj din mitologia populară românească, „un zeu tânăr al Panteonului autohton, cu dată variabilă de celebrare de la zonă la zonă, patron al dragostei şi bunei dispoziţii pe plaiurile româneşti, fiind identificat cu zeul dragostei din mitologia romană, Cupidon şi cu Eros, zeul iubirii la greci.

Autorul oferă şi detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiul babei Dochia şi cumnat cu eroul vegetaţional Lăzărică”.

La sfârşitul secolului XIX,cercetătorii de folclor au înregistrat o mulţime de alte denumiri date acestei sărbători precum „Ioan Dragobete”, „Sântion de primăvară”, Cap de primăvară”, sau „Granguru”.

Dragobetele mai este identificat şi cu „Năvalnicul”, o altă reprezentare a mitologiei româneşti, un fecior frumos care ia minţile fetelor şi nevestelor tinere, motiv pentru care Maica Domnului l-a metamorfozat în planta dragostei care îi poartă numele (o specie de ferigă).

Tradiţii de Dragobete

De Dragobete oamenii încearcă să refacă ritualurile străvechi ale naturii. Se spune că de Dragobete, păsările se împerecheză.

În această zi de sărbătoare a fertilităţii , au loc logodne simbolice. Tinerii necăsătoriţi, îmbrăcaţi în straie de sărbătoare se strâng în împrejurimile satului şi culeg flori de primăvară de pe câmp, după care urmeză o fugă rituală care se sfârşea cu sărutări şi îmbrăţişări în văzul tuturor, tocmai pentru a marca logodna celor îndrăgostiţi.

De aici şi zicala „Dragobetele sărută fetele! „. Multe din logodnele simbolice petrecute în timpul acestui joc se împlineau şi în realitate şi tot de aceea se spune că de Dragobete trebuie să ne bucurăm alături de persoana iubită, pentru ca dragostea să nu ne ocolească.

Fetele adună apă de pe frunzele de fragi, despre care se ştie că este apa zânelor şi care, odată sărutată, le va face dragi alesului inimii lor

Cei cununaţi până într-un an ies pe uliţa satului şi cinstesc cu vin şi ţuică bărbaţii străini aflaţi în trecere.

Toată ziua este sortită bucuriei, feciorii aprind la sfârşitul zilei un foc mare, în jurul căruia se spun poveşti şi se încing hore.

În vremurile noastre, iubitul Ion Dragobete, care coboară odată în an din Panteonul mitologic al poporului nostru pentru a le spune fetelor cât de mult le iubeşte, a fost înlocuit grăbit pe 14 februarie cu Sfântul Valentin, venit la noi din lumea anglo-saxonă.

Acest sfânt martirizat de păgâni în urmă cu aproape două milenii pentru că a crezut în sfinţenia şi frumuseţea dragostei, nu poate şi nu trebuie să reprezinte un concurent pentru Dragobetele nostru.

Crede cineva că năvalnicul nostru Ioan Dragobete se teme că nu vor mai fi fete cărora să le vrăjească inimile ? A venit an de an, va veni negreşit şi în acest an !

El este feciorul iubit al măicuţei Dochia şi este „Cap de Primăvară”, frumosul flăcău care străbate secolele cucerind inimile fetelor din generaţie în generaţie, de la străbunii daci, până la noi.

 

http://ro.blastingnews.com/cultura – dragobetele-simbolul-iubirii-

 

 

 

 

 

23/02/2017 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Dragobetele, sărbătoarea iubirii si tinereții la români

 

 

 

Sarbatorile calendarului popular nu au fost asezate la intamplare. Dupa o iarna friguroasa in care stam la gura sobei, primavara explodeaza cu activitatile sale, cu freamatul naturii, cu bucuria dragostei. Sarbatorile ce se petrec de la mijlocul lui februarie pana la sfarsitul lunii martie au tocmai menirea de a prilejui obiceiurile primaverii, de a urni omul din lenevirea de peste iarna. O astfel de sarbatoare este si Dragobetele.

Cine este Dragobetele?

Dragobetele este, de cativa ani, sarbatorit pe data de 24 februarie, dar data acestei sarbatori este una variabila, in functie de zona (28 februarie, 1, 9, 25 martie). De asemenea, numele sarbatorii a devenit o conventie a zilelor noastre, insumand denumiri, traditii si obiceiuri din diverse zone ale tarii.

Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa.

Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”. Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”( cu tema slava), adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 23 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia. Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete.

Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Zafiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris).

În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.

Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” – țap și „pede” – picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”.

Se spune ca era fiul Babei Dochia, asociat cu alti zei balcanici precrestini, in principiu personificari ale iubirii.

Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an – Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (…), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”.

Obiceiuri si traditii de Dragobete

De Dragobete se intampla multe lucruri. In primul rand, oamenii incearca sa refaca ritualurile naturii. De exemplu, se spune ca de Dragobete pasarile se logodesc. Dragobetele este o sarbatoare a fertilitatii, a fecunditatii, de aceea in aceasta zi au loc logodirile simbolice. Tinerii necasatoriti, imbracati de sarbatoare, se strangeau in imprejurimile satului unde culegeau flori de primavara si alte plante pe care le foloseau in descantecele lor.

Fetele adunau zapada inca netopita si apa de pe frunzele de fragi spunand ca este apa zanelor. Aceasta apa, odata sarutata, avea sa le faca dragi oricui.

Obiceiul Zburatoritului era o fuga rituala intre tineri ce se sfarsea cu sarutari si imbratisari in vazul lumii, tocmai pentru a marca logodna pentru un an a celor indragostiti.

dragobete

De aici a ramas zicala „Dragobetele saruta fetele!” Multe dintre logodirile din cadrul jocului se implineau si in realitate, de aceea se spune ca de Dragobete trebuie sa ne bucuram impreuna cu persoana iubita pentru ca dragostea sa nu ne ocoleasca.

Feciorii strangeau lemne la sfarsitul zilei pentru a aprinde un foc mare. In jurul lui se spuneau povesti si se incingeau hore. Toata ziua era sortita bucuriei, rasului, daruirii de flori, statului in natura.

Tot in aceasta zi, cei cununati pana intr-un an ieseau pe ulita satului si serveau cu vin sau tuica barbatii straini ce treceau prin sat tocmai pentru ca acest contact sa aduca noroc si fertilitate cuplului de tineri.

Dragobetele marcheaza, practic, inceputul noului an agrar. In aceasta zi se facea curat in casa si in ograda, dar nu se incepeau treburile grele sau cele de la camp. Hranitul pasarilor aducea noroc si belsug viitoarei recolte.

 

In vremurile noastre, Ioan Dragobete, frumosul flacau iesit din Panteonul mitologic al poporului nostru, este inlocuit grabit pe 14 februarie de Sfantul Valentin, venit pe la noi acum cateva decenii  din lumea anglo-saxona.

Sfantul Valentin cel martirizat de pagani  pentru ca a crezut in frumusestea si sfintenia iubirii curate, nu poate sa reprezinte in nici un  fel un concurent pentru Dragobetele nostru.

 

 

 

 

 

 Crede cineva ca navalnicul  nostru Ioan Dragobete are a se teme ca nu vor mai fi fete carora sa le vrajeasca inimile ?

A venit an de an, va veni  negresit si in acest an !…


El este  feciorul iubit al  Maicutei Dochia si este „Cap de Primavara”, un tanar frumos  care a strabatut istoria cucerind inimile fetelor  din generatie in generatie , de la strabunii daci si pana la noi…

 

Surse: http://www.crestinortodox.ro; Wikipedia.ro; http://www.livrarefloribucuresti.ro;

 

 

 

23/02/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

DRAGOBETELE – SIMBOLUL IUBIRII SI TINERETII LA ROMANI

 

 

 

 

 

 

 

 

 

De Dragobete, la români este  cinstita vesnicia dragostei.

 

 

 Baiat frumos, nazdravan, năvalnic,  Dragobetele  este un fecior  roman de-al nostru si, după o veche legendă românească, este fiul   Babei Dochia.

 I se mai zice si Cap de primăvară, si se spune ca  atunci cand il vad, fetele si femeile sunt  pe loc fermecate…

 

 

 

 

 

 

 

 Ziua Dragobetelui  cade pe   24 februarie , desi în unele zone ale ţării el  se serbează pe  28 februarie, sau  chiar la 1 martie. 

“Dragobetele sărută fetele!” e o  zicala  raspandita  în Muntenia, Oltenia, Dobrogea şi Transilvania.

Chiar  si in zilele noastre, în satele din Gorj şi Olt, tinerii necăsătoriţi se întâlnesc de Dragobete, stiind ca asa vor  fi îndrăgostiţi tot anul.

Cine poate fi  Dragobetele altul  decat un fecior roman,de-al nostru? 

Spiritualitatea populara il  prezinta   ca pe un   zeu  al  tineretii, cu un loc bine stiut in Panteonul autohton, patron  al dragostei,al bucuriei,si al tineretii vesnice.

De  Dragobete fetele si baietii se imbracau cu straie   de sarbatoare si cutreierau  in grupuri prin lunci si paduri, cantand si cautand primele flori de primavara.

Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si alte flori timpurii si  le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare.

Daca,  se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele: „Flori de fraga/Din luna lui Faur/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

 

 

Picturi de Sabin Balasa 

 In dimineata zilei de Dragobete fetele si femeile tinere strangeau zapada proaspata, o topeau , si se spalau cu apa astfel obtinuta pe cap, dorind sa se  faca  admirate.

 Femeile obisnuiau sa atinga un barbat din alt sat in ziua de Dragobete  ca sa fie dragastoase tot anul, si mai aveau grija sa dea mancare buna orataniilor din curte, pasarilor cerului, nici o vietate neputand  sa fie  sacrificata  de  Dragobete.

Se stie doar din batrani ca Dragobetele  e  si ziua cand  pasarile isi cauta perechea,se strang in stoluri si  isi ciripesc dragostea …

Flacaii petreceau din plin  ,chiuind si cantand si prin satele vecine, ca sa le mearga bine peste vara.

Dragobetele trebuia tinut cu orice pret…

 Daca nu se facea cumva Dragobetele, oamenii  credeau ca tinerii nu se vor mai indragosti in anul care urma.

Se mai credea si ca  e  semn rau era daca o fata sau un baiat nu intalneau de Dragobete macar un reprezentant al sexului opus, opinia generala fiind ca tot anul  respectivii nu vor mai fi iubiti, iar daca o fata iesea impreuna cu un baiat si nu se sarutau, se credea despre ei ca nu se vor mai iubi in acel an. 

  Dragobetele ne invata sa iubim frumos…

 

 

 

 

 

Dragobetele - 24 februarie, sarbatoarea iubirii la romani!

 

 

 

 

 Pretutindeni se auzea zicala: „Dragobetele saruta fetele!”

El mai  este identificat si cu Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost transformat de Fecioara Maria  intr-o  planta de dragoste care ii poarta numele  (o specie de feriga).

Cuvantului  Dragobete ar putea proveni din slava veche avand semnificatia : „dragu biti” – adica ,”a fi drag”.

Unii specialisti spun ca numele provine din cuvintele dacice „trago” – tap si  din „bete” – picioare (pedes, in latina ),tapul fiind in vechime simbol  de virilitate. In decursul timpului,trago a devenit drago, iar pede – bete .

Folcloristii  ne mai spun ca   au mai  existat  si alte denumiri pentru aceasta sarbatoare, precum „Ioan Dragobete”, „Dragostitele”, „Sintion de primavara”, „Cap de primavara” sau „Cap de vara intai”, dar si „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”. In unele locuri  este numit  fiu al Babei Dochia, si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.

   In vremurile noastre, Ioan Dragobete, frumosul flacau iesit din Panteonul mitologic al poporului nostru, este inlocuit grabit pe 14 februarie de Sfantul Valentin, venit pe la noi acum cateva decenii  din lumea anglo-saxona.

Sfantul Valentin cel martirizat de pagani  pentru ca a crezut in frumusestea si sfintenia iubirii curate, nu poate sa reprezinte in nici un  fel un concurent pentru Dragobetele nostru.

 Nu cred ca navalnicul  nostru Ioan Dragobete are a se teme ca nu vor mai fi fete carora sa le vrajeasca inimile…A venit an de an, va veni  negresit si in acest an.

El este  feciorul iubit al  Maicutei Dochia si este „Cap de Primavara”, un tanar frumos  care a strabatut istoria cucerind inimile fetelor  din generatie in generatie , de la strabunii daci si pana la noi…

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

24/02/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: