CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Leny Caler, o actriță și cântăreță aflată în centrul atenției vieții bucureștene între cele două războaie mondiale

 

 

 

 

Leny Caler | Facebook

 

 

  Foto: Leny Caler (n. 1904, București- d.2 februarie 1992, la Berlin, în Germania)

 

 

 

La începutul deceniului al patrulea al secolului trecut, făcea furori una din frumusețile Bucureștiului, actrița și cântăreața de muzică ușoară Leny Caler, care a fost pentru generaţia interbelicã una dintre cele mai cunoscute figuri.

Era idolul tinerelor fete, actriţă şi cântăreaţă de muzică uşoară de succes,  iubită cu patimă de câțiva scriitori interbelici celebri, printre care Camil Petrescu şi Mihail Sebastian.

Primului i-a inspirat celebru personaj Doamna T din ”Patul lui Procust”, iar cel de-al doilea a scris ”Jocul de-a vacanţa” special pentru ea.

 Copilăria ei este învăluită în mister…

Născută în 1904 în Bucureşti, tot ce se știe este că a plecat de acasă la 12 ani, fiind luată de o trupă ambulantă de spectacole şi a devenit cântăreaţă. Se spune că cea care a îndemnat-o să aleagă actoria a fost Maria Ventura.

Leny Caler a absolvit conservatorul particular de artă dramatică al actorului Alexandru Mihăilescu și după absolvire a fost cooptată de Lucia Sturdza-Bulandra la Teatrul „Regina Maria”.
A jucat pe mai multe teatre precum Teatrul „Fantasio” deținut de actorul Ion Iancovescu, „Teatru Nostru” condus de Sică Alexandrescu și alte companii de teatru.


Când în 1942, o lege rasistă a interzis prezența actorilor evrei pe scenele românești, a jucat la Teatrul Evreiesc de Stat Barașeum.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și-a început cariera actoricească cu roluri episodice şi secundare. A plecat apoi la Teatru Fantasio. După primele roluri importante şi-a câştigat simpatia publicului şi a criticilor de teatru.

Printre primii critici care i-au acordat atenţie s-a numărat şi Camil Petrescu.


 Despre Leny Caler, Camil Petrescu spunea într-una din cronicile dedicate actriţei : „Are ceea ce se numeşte stil, diversitatea cea mai mare în unitatea de ton cea mai strictă. De aici şi contagiunea irezistibilă a jocului d-sale”.

Despre prima întâlnire, actriţa avea să scrie în memoriile sale:

„Eram emoţionată, curioasă foc să cunosc un ziarist, poet şi romancier, primul care a scris într-un ziar despre mine.

Mare mi-a fost uimirea cînd am văzut în faţa mea un tinerel mic de statură, dar bine legat, proporţionat, cu păr blond-şaten, cu o frunte înaltă, puţin bombată, cu sprîncene bine marcate, de sub care mă priveau doi ochi de un albastru neverosimil, ca de mărgea, nu prea mari, dar vii, inteligenţi.

Mă privea zîmbind copilăreşte, dulce. Am zîmbit şi eu, încîntată că aveam în faţa mea un bărbat care părea atît de tânăr, nu un scriitor cu aer grav, a cărui seriozitate m-ar fi îngheţat.

Ne-am plăcut şi ne-am simţit bine împreună din primul moment”.  


Camil Petrescu, care era cu 10 ani mai în vârstă decât Leny, o îndemna să citească  şi îi aducea câte o carte la fiecare întâlnire:

„Venea mereu cu cîte o carte nouă, îmi cerea să-i explic ce-am înţeles din cartea precedentă. Era un examen destul de greu pentru mine, care nu întotdeauna înţelegeam ce citeam.

Camil îmi dădea, cu răbdare, explicaţii, mă învăţa să gîndesc şi să înţeleg sensurile mai adînci ale lecturii. Cînd reuşeam, mă lăuda, dar cînd mergea mai greu se înfuria şi-mi spunea uneori vorbe grele, jignitoare. Era un profesor destul de sever, dar nu mă supăram pe el, ştiam că are dreptate.

De altfel, prinsesem gustul lecturii, fapt care-l încînta pe Camil”, aflăm din memoriile actriţei.
  Între frumoasa actriţă şi amantul gelos, certurile erau dese şi se sfârşeau, de fiecare dată, cu o despărţire.

Nu stăteau separaţi prea mult timp. Scriitorul obişnuia să-şi ceară iertare pentru crizele de gelozie, aducându-i flori.

„După una din certurile noastre, pentru a şterge cuvintele jignitoare, aspre, pe care mi le spusese, mi-a trimis un buchet de flori. Din păcate, eu nu eram acasă, nu era nimeni ca să le primească. Mi-a scris a doua zi: «Florile întoarse din drumul lor spre tine au înflorit la mine, sub privirile mele triste»”, scria Leny în memoriile sale.   

 

 

 

 

 

            Leny Caler alaturi de Camil Petrescu si Jenica Crutescu

 

 

 

Pentru Camil Petrescu, Leny Caler a fost întruchiparea perfecţiunii feminine. Deşi s-au despărţit şi ea a ales să se mărite cu criticul bogat Scarlat Froda, el avea să-i poarte toată viaţa o amintire duioasă.

„Femeia aceasta mi-a dat halucinaţia unei desăvîrşiri. Această halucinaţie n-o pot rupe din mine, fără să rup şi fire de carne”, scria marele scriitor , după despărţire. 
Vă amintiti de misterioasa „doamna T” din „Patul lui Procust” de Camil Petrescu? Personajul o are ca model, de fapt, pe fermecătoarea Leny Caler, cea pentru care și Camil Petrescu făcuse o pasiune ascunsă.  .
 
 

  Pe MIhail Sebastian,   l-a cunoscut când era deja căsătorită cu Scarlat Froda. L-a apreciat ca scriitor, nu şi ca bărbat. El, în schimb, a sfârşit îndrăgostit nebuneşte de ea si nu s-a sfiit sa noteze:

„Aveam aseara, plecand de la Leni, sentimentul ca, daca m-as sinucide in chiar noaptea aceea, as face-o impacat, aproape cu voie-buna… N-am să-i pot explica niciodata cat de mult inseamna – sau putea sa insemne – ea pentru mine. Si nici eu nu-mi dau seama daca o iubesc cu un mare amor sau cu ultimele mele rezistente de viata”. Complicat este amorul, mai cu seama cand il trăiesc altii!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leny a vrut să-l cunoască, după ce i-a citit scrierile.

 

„În entuziasmul şi în graba tinereţii mele, n-aveam dorinţă mai vie decît să cunosc, cît mai curînd, autorul al cărui scris mă fermeca, mă tulbura chiar. Şi, într-o bună zi, mi-a fost prezentat. Am fost surprinsă şi – de ce să nu mărturisesc – chiar puţin dezamăgită cînd l-am văzut. Nu-mi venea să cred că tînărul din faţa mea, timid, stîngaci, cu o înfăţişare insignifiantă, este autorul, talentatul autor al articolelor din ziare, al nuvelelor care mă încîntaseră”, scria Leny după întâlnirea cu scriitorul.

Corina din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian e tot Leny. Mihail Sebastian nota în jurnalul său în 21 martie 1936: „Pe femeie (personajul Corina) ar trebui s-o joace Leni. Este în realitate Leni, tot ce aşteptam de la ea, tot ce putea fi, tot ce în anume sens este”. Tot în jurnal, Mihail Sebastian vorbeşte despre emoţia de a scrie pentru Leni, despre „gândul că va trăi lucruri gândite de mine, va spune cuvinte spuse de mine”.


Dupa prima reprezentatie a piesei (17 septembrie 1938), Leni si Mihail au sarbatorit in stilul caracteristic: cutreierau singuri pe strazile Bucurestiului interbelic, ținându-se de mina în fata unui afis, unde numele lor erau tiparite unul lîngăaltul, si-l admirau ca doi indragostiti care se privesc pentru intâia data ochi in ochi.

Si totusi, idila nu putea să tină la nesfârsit: ­Sebas­­tian simtea inutilitatea iubirii, cu momente de idolatrizare sau de luciditate stranie, in care vede o Leni mica sufleteste, urita si fără niciun farmec. 
Intr-un final, cind a simtit ca povara sufleteasca e prea grea, Sebastian a notat: „Am terminat cu ea… dar daca faptul in sine a fost destul de usor, fara violenta, pe jumatate surizind, sa nu mi se para ca de aici incolo va fi la fel de usor.

Vin acum ceasurile de neliniste absurda, nevoia sufocanta de a o vedea, obsesia telefonului care nu mai suna, tentatia de a pune mina pe receptor si de a o chema, o intilni «intimplator» pe strada, mica alarma de a trece prin fata teatrului, nevoia de a ridica privirea, cind trec pe strada ei, spre ferestrele ei (…)“. 

 

 

Actorul George Vraca a fost, după Timică, al doilea mare partener al lui Leny Caler, deopotrivă camarad şi „prieten”, cei doi cunoscându-se într-o epocă de deplină maturitate pentru Vraca, în care era considerat „idolul publicului”.

 

 

 

 

Este posibil ca imaginea să conţină: 2 persoane, oameni în picioare

 

Foto. Sylvia Fulda, Leny Caller si George Vraca

 

 

 

 

S-au apropiat în perioada în care jucau împreună la Teatrul Ventura, în spectacolul Cum vă place, după o piesă de Shakespeare, iar personalitatea aproape magnetică a lui Vraca a fascinat-o pe Leny de la prima întâlnire.

„Înzestrat cu remarcabile daruri pentru scenă – un fizic de o rară frumuseţe, perfect proporţionat, cu temperament, voce cu   un timbru cald, cu un farmec cuceritor, avea şi o eleganţă înnăscută care se reflecta în toate gesturile şi mişcările lui.

 

 

Compozitorul Elly Roman a compus melodii de muzică ușoară special adaptate pentru vocea fumoasei actrițe, cântece care au fost înregistrate de casa londoneză de discuri His Master’s Voice.

Popularitatea de care se bucura o transformă pe artistă în idolul tinerelor fete care-i imită felul de a se îmbrăca, de a se coafa, sau a vorbi, preluându-i chiar şi replicile de pe scenă în viaţa cotidiană, aducând cu ele în peisajul străzii ceva din verva molipsitoare a interpretei. O întreagă generaţie de spectatori doreşte să o păstreze nealterată în graniţele ei, în timp ce artista lupta să nu rămână fixată şi imobilizată doar în acele roluri în care publicul ei o prefera, simţindu-se pândită la fiecare pas de rutină şi repetiţie”.

 

 

 

 

 

 

leny-caler

                                            

                                         Leny Caler la Teatrul Regina maria

 

 

 

Într-o cronică a  piesei „Tessa” care s-a jucat în anul 1935 pe scena Teatrului Maria se spunea:

Pe această Tessă o înfăţişează cu mijloace de mare comediană, d-ra Leny Caler. Creaţia domniei sale, constituie o culme pentru cariera sa, şî aşa biruitoare, ea surprinzând doar o parte a numeroşilor săi admiratori; – pe cei cari au uitat că nu de mult interpreta dactilografei Suzi Sachs – care a făcut „gen” în teatrul românesc – a jucat, şi încă admirabil, roluri în care râsul se îmbină cu lacrima. Talentul, adevărat talent al actorului nu poate fi însă monocord.

Diversitatea rolurilor pe care le interpretează aceasta consacră pe marea artistă. Şi d-ra Caler a dovedit, cu prisosinţă, că e o mare actriţă, o desăvârşită fermecătoare de suflete. Consacrată, sunt sigur însă, că nu şi-a dat încă măsura talentului său.” („Realitatea Ilustrată” – 2 octombrie 1935)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tudor Muşatescu (foto) îi oferă artistei piesa „Visul unei nopţi de iarnă”, ca suvenir al unei ierni de altădată şi ca pretext pentru un dialog fermecător. Ideală interpretă a Mariei Panait, Leny Caler îl are ca partener de scenă pe George Vraca în rolul scriitorului Alexandru Manea, într-un ansamblu care-i cuprindea pe Vili Ronea, Nelly Stelian, Mişu Fotino, Marcel Anghelescu.

În anul  1942 o lege rasistă îi interzice artistei şi celorlalţi actori evrei prezenţa pe o scenă românească şi, în această perioadă, joacă pe scena teatrului Baraşeum, unde găsiseră refugiu actorii fără angajament.

Constatarea că publicul românesc o urmează şi o încurajează şi-n acest nou teatru, o entuziasmează.

Joacă în „Fata cu părul de aur” de Nicuşor Constantinescu şi Scarlat Froda (soțul actriței).

 

 

 

 

 

Artistul si oglinda - Leny Caler

 

                                     Foto: Volumul autobiografic – Artistul si oglinda

 

 

 

 

 

  Boala a îndepărtat-o de scenă, dar va mai juca în trei spectacole la Teatrul Municipal condus de Lucia Sturdza Bulandra: în 1953, în „Afaceriştii” de Tudor Şoimaru, în 1956 în „Trei generaţii”, într-un rol de compoziţie, domnişoara Macri cea mică, scris anume pentru ea de Lucia Demetrius şi în 1957, în „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, în rolul Constance, nebuna din Passy, în regia lui W. Siegrifried.

Spre sfârșitul vieții Leny Caler s-a autoexilat la Berlin. Aici și-a scris și memoriile – care au fost publicate abia in anul 2002, la 10 ani după moartea artistei.

 

 

 

 

 

 

 

 

„Artista din mine nu are nevoie de oglindă, dar femeia, da”, mărturisea Leny Caler, în volumul autobiografic „Artistul şi Oglinda” (Editura Universal Dalsi, 2002).

Asemenea unui colecţionar dedicat, îşi etalează cu reverenţă şi neţărmurită grijă amintirile profesionale sau sentimentale, făcând lumină asupra comorilor descoperite, fără a înlătura, însă, clopotul de sticlă ce le acoperă.

Totul pare foarte clar, dar, în acelaşi timp, de neatins, pentru că Leny Caler nu ne deschide o poartă către lumea ei, ci ne povesteşte cam ce am putea vedea dacă acea poartă ar fi deschisă. Şi trebuie să o credem pe cuvânt.

„Eşti o bijuterie, albastră în lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale şi cu văpseli imposibile în sângele dumitale, dacă ai. Trebuie să fii de sticlă şi azbest.

Trebuie să fi venit de prin minerale şi o să întrebăm dacă nu miroşi a platină sau chihlimbar.

Dumneata eşti un material din seria briliantelor, întunecate de un reflex de seninătate, iar făptura dumitale este de tină înflăcărată” (Dedicația făcută  lui Leny Caler, de Tudor Arghezi  într-un număr din Bilete de papagal).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:  

 

„87 artisti bucuresteni din teatru, opera si revista” – F.O.Fosian (Tiparul Vremea – carte care nu s-a pus in vanzare), Leny Caler,  portretul unei artiste – Iolanda Berzuc, Jurnalul National, enciclopediaromaniei.ro

https://www.discogs.com/artist/7267080-Leny-Caler).

https://deieri-deazi.blogspot.com/2013/12/artisti-aproape-uitati 

https://adevarul.ro/ povestea-frumoasei-leny-caler-actrita-i-a-vrajit-faimosii-scriitori- 

https://argyrocephalous10.rssing.com/chan-6180036/all_p87.html

http://www.revistavip.net/Arhiva_RevistaVIP/Mihail_Sebastian_si_Leni_Caler 

24/06/2020 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

24 februarie – Sărbătoarea Dragobetelui protectorul tinerilor şi al iubirii la români

Dragobete (1)

Dragobete, sărbătoarea iubirii la români. „Dragobetele sărută fetele”.

Pe vremuri, la această dată românii  sărbătoreau „Dragobetele” (zeu al tinereţii în Panteonul roman, patron al dragostei şi al bunei dispoziţii); sărbătoarea este numită şi „Ziua îndrăgostiţilor”, „Cap de primăvară” sau „Logodnicul păsărilor”.

Probabil că 24 februarie însemna pentru strămoşii noştri începutul primăverii, ziua când natura se trezea, păsările își căutau cuiburi, iar omul participa și el la bucuria naturii. Ziua de 24 februarie era considerată şi  începutul anului agricol.

Ziua lui Dragobete, zeul tinereţii, al veseliei şi al iubirii are origini străvechi. Acesta este un personaj preluat de la vechii daci şi transformat ulterior într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.

Urmând firul anumitor legende populare, se pare că Dragobetele (numit şi “Cap de primăvară”, “Năvalnicul” sau “Logodnicul Păsărilor”) nu era nimeni altul decât fiul babei Dochia, un flăcău chipeş şi iubăreţ, care seducea femeile care îi ieşeau în cale.  

Sărbătoarea Dragobetelui are rădăcini foarte vechi. Numit și Năvălnicul sau Logodnicul Păsărilor, fecior chipeș și puternic, el aduce iubirea în casă și în suflet.

Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților care, în ziua de Dragobete, se îmbrăcau cu haine curate, de sărbătoare și porneau cu voie bună spre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămăioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste.

Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană spre sat, fuga fiecăreia atrăgând după sine câte pe băiatul care le îndrăgea. După ce își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărut care simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici și celebra zicală :

„Dragobetele sărută fetele!”

Flăcăii, strânși în cete și fetele obișnuiau ca, în ziua de Dragobete, să își cresteze brațul, în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, respectiv surori de cruce.

Fiecare tânăr avea grijă ca ziua de Dragobete să nu îl prindă fără pereche, ceea ce ar fi reprezentat un semn rău, prevestitor de singurătate pe întreg parcursul anului, până la următorea zi de Dragobete. 

Se mai credea că, în ziua de Dragobete, păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile.

Prilej de bucurie și bunăstare, Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român.  

După 1990, mulţi români au importat din Vestul Europei  Valentine s Day, sărbătorită pe 14 februarie și considerată Ziua Îndrăgostiților.

 Există  însă din ce în ce mai multe contestări ale acestei sărbători de import, fără rădăcini în tradiţiile noastre, din ce în ce mai mulţi români  acordând o importanță mai mare păstrării tradițiilor autohtone și implicit, sărbătoririi zilei de Dragobete la 24 februarie.

 

 

Romanii au ales simbolul Dragobetelui, printr-o campanie semnata CohnandJansen JWT

 

Foto: Simbolul sărbătorii Dragobetelui  votat online

 

Campanile pro-Dragobete, se desfăşoară sub sloganul „De Dragobete iubește românește!

 

cele-mai-frumoase-sarbatori-ale-satului-romanesc-dragobetele

CITIŢI ŞI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/02/23/dragobetele-sarbatoarea-tineretii-si-a-iubirii-la-romani/

 

 

24/02/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Avem copii isteţi !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ce este igiena?

Igiena este când vin neamurile şi văd ce curat e în casă. 

 

 

 

Din ce se face săpunul?

Săpunul se face din mai mulţi clăbuci, la un loc.  

 

De ce ne spălăm cu săpun?

Noi ne spălăm, ca să dăm săpun în ochi la microbi.  

 

 

De ce circulă sângele în corp? 

Sângele umbla prin corp, ca să îi prindă pe microbi şi să îi înece. 

 

Ce sunt amprentele?

Amprentele e când punem mâna pe o clanţă şi rămân degetele acolo şi le găseşte poliţia. 

 

Ce este sufletul?

Suflet e când îţi pune mama prăjituri pe farfurie şi îi laşi prăjituri şi lu ăla mic.  

 

 

Ce este tristeţea?

Tristeţe inseamnă când un om vine la altul şi bea mult.  

 

 

 

Ce înseamnă cuvântul „modern”?

Modern e când vezi ceva frumos şi e scump şi n-ai bani.  

 

 

Ce este timpul?

Timpul este o vreme care trece tot timpul.  

 

 

 

 

Ce sunt buruienile?

Buruienile sunt nişte plante folositoare doar lor.  

 

 

Ce este acela un secret?

Secretul este atunci când nu trebuie să ştie poliţia. 

 

 

Ce este zambetul?

A zâmbi este când nişte oameni râd cu gura închisă, ca să nu deranjeze oamenii de la bloc.  

 

 

La ce foloseşte steagul?

Steagul foloseşte, ca atunci când veneau turcii peste noi, ei nu ştiau pe ce ţară veneau şi atunci noi le arătam steagul şi după aia ei ştiau. 

 

 

 

Ce este acela un minister?

Minister inseamnă, ca să te duci acolo să te razbuni. 

 

 

Ce sunt vecinii

– Vecinii sunt nişte oameni, care tatăl meu şi mama mea se împrietenează, ca să-i dea o sută de lei.  

 

 

Dragostea este atunci când, după o perioada de întâlniri, un baiat îi propune unei fete să se căsătorească şi îi promite că va fi alături de ea toată viaţa, sau cel puţin pâna vor avea copii și vor divorţa.  

 

 

 

De ce işi fac oamenii cadouri?

Oamenii îşi fac cadouri, ca să nu fie nesimţiti.  

 

 

 

 

Dirijorul are un băţ in mână, că e urât să arate cu degetul la ăla care cântă cu contrabasul, ca să vadă cum merge simfonia.  

 

 

De ce găina nu zboara pe sus, ca celelalte păsări?

Găina nu zboară pe sus ca celelalte păsări, pentru că-i e frică să nu scape oul, când îi vine să-l facă.  

 

 

 

 

 

 

 

02/11/2017 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: