CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

IELELE ÎN MITOLOGIA ROMÂNEASCĂ

 

 

 

 

 

 Ielele  sunt făpturi femine întâlnite în superstiţii, cărora însă nu li se poate stabili un profil precis, din cauza marii diversităţi a variantelor folclorice.

Totusi, cel mai frecvent, acestea sunt descrise ca nişte fecioare zănatice, cu o mare putere de seducţie şi cu puteri magice, având aceleasi atribute ca Nimfele, Naiadele, Dryadele, sau chiar ca ale Sirenelor. Ielele locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, în munţi, pe stânci sau pe maluri de ape, în bălării sau la răspântii, scăldându-se adesea în apa izvoarelor.

Se crede despre ele ca apar in special noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase (poieni silvestre, iazuri, răscruci, vetre părăsite sau chiar în vazduh, dansând goale, cu sânii goi, cu părul despletit, mai rar cu veşmânt de zale sau înfăşurate în văluri transparente şi cu clopoţei la picioare); dansul lor specific este hora; locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc, iarba nemaiputând creste pe locul bătătorit de ele, iar crengile copacilor din jur rămân pârlite; mai tirziu, când iarba răsare din nou, culoarea acesteia este verde-intunecată şi nu e pascuta de vite, iar terenul devine prielnic înmulţirii ciupercilor din soiul“lingura zânei”.

Zânele apar uneori cu trup, alteori sânt doar naluci imateriale, cu aspect iluzoriu de tinere femei vesele; de obicei, folclorul le reprezintă tinere si frumoase, voluptuoase şi seducatoare, nemuritoare, zburdalnice pâna la delir, vindicative si rele, fără a fi totuşi structural malefice.

 

Ielele apar fie în număr nelimitat, fie umblă în cete de şapte, uneori chiar 3, în acest ultim caz (în Oltenia), legenda considerându-le fiicele lui Alexandru Machedon şi le numeşte Catrina, Zalina şi Marina.

Nu sânt considerate, în general, genii rele; ele se răsbună doar atunci când sânt provocate, ofensate sau văzute în timpul dansului (în mod obisnuit sânt invizibile, putând fi   rareori zărite şi numai noaptea), însă atunci pedepsesc pe cel vinovat pocindu-l, după ce l-au adormit cu cântecul şi cu vârtejul horei jucate în jurul acestuia de trei ori.

Principalele lor însuşiri sânt dansul şi cântecul  cu care, ca şi Sirenele, işi vrăjesc ascultătorii.

Pe locul unde au jucat ele, se găsesc uneori semne: mărgele, fire de păr sau altele. Cine se atinge de acestea se poceşte.

Ielele beau noaptea apă din fântâni, şi oricine bea dupa ele rămâne slut. De aceea, când bea cineva dimineaţa apă dintr-o fântână, să lase un semn acolo, ca poceala sa cada pe acel semn.

Chiar acasă, e bine sa acoperi căldarea cu apă, sau alt vas  cu gura în jos, ca să nu se scalde Ielele şi apoi să te pocească . Cand treci sâmbata ori marţi seara peste ape, fă-ţi cruce şi suflă peste apă, ca să nu te imbolnăveşti, căci atunci se scaldă Milostivele.

Cine bea apa de unde au scuipat ele, se alege cu arsuri pe piept, ori cu sfarseala, de nu mai scapa de boala, pana nu-si descanta. Alt leac mai e: sa intre in jocul calusarilor, fara sa vorbeasca, si acestia sa joace calcand pe dansul.

Oamenii obisnuiesc sa puna o capatana de cal intr-un par al gardului, ca s-o vada Ielele si sa fuga, si cei de-acolo scapa astfel de pacostea lor. Cat priveste originea Ielelor, sunt doua legende care circula in popor. Una, ca ele ar fi cele trei slujnice, dupa altii fetele lui Alexandru Machedon, care au baut toata apa vie din sticla pe care o pecetluise imparatul, ca sa bea la batranete.

Dupa ce au băut apa, s-au făcut zâne rele, nemuritoare, şi au zburat în lume. Cea de-a treia, care e tiganca, e cea mai nemilostiva. Asa se explica poate si numirea de Fetele lui Sandru (= Alexandru), care li se da pe alocuri.

Alta, ca ele s-ar trage din cele cinci (dupa altii, sapte) fete care au ramas cu candelele stinse, pentru ca n-au adus untdelemn de ajuns, cand s-au dus intru intampinarea ginerelui, despre care vorbeste parabola Mantuitorului, in Evanghelie.

Credinţele despre Iele, care se găsesc, aproape la fel, la mai toate popoarele din Europa, sunt la noi  în mare parte, influenţate de credinţele slave. Corespund întocmai acelora pe care le au sârbii despre Vile (sing. Vila), şi bulgarii, despre Samodiva.

De altfel, acest din urma nume a patruns si in mitologia poporului nostru, dar ca nume eufemistic al Mortii (judetele Dolj, Valcea, Teleorman etc).

Etimologia numelui  ” iele “, este controversată şi ipotetică. Lazăr Şăineanu considera că numele lor vine de la cuvantul cuman yel care inseamna vânt. B.P. Hasdeu crede ca este in legatura cu sanscritul Vel , a se misca, sau vela , moarte năpraznica, maladie.

Alţi folclorisi cred ca pentru amintirea lor s-a folosit pronumele personal Ele, care pronuntat popular a devenit Iele. Vasile Alecsandri le-a denumit ” Stăpânele vântului “.
De fapt superstitia considera cuvantul Iele demonic, deci nu trebuie sub nici o forma rostit ci inlocuit cu nume sau epitete magulitoare, care sa le faca binevoitoare, cum ar fi: Zanioare, Sfinte de noapte, Soimane, Dansele, Mandre, Iezme, Fecioare, Rusalii, Miluite, Maiestre, Albe, Imparatesele vazduhului, Cele Nepomenite. B.P.Hasdeu in Chestionarele sale, arata ca Ielele sunt ades nominalizate cum ar fi: Rudeana, Ruja, Trandafira, Cosanzeana, Lemnica, Ana, Pascuta, Ogrisceana, Foiofia, Bugiana, Dumernica, Liodiana, Magdalina, Tiranda, Simioana, Rosia, Todosia, Lacargia, Sandalina, Ruxandra, din nou stapana lor ar fi Irodia, Irodiasa sau Doamna.

Fiind dar zane rele, invocarea lor dupa nume nu se poate face decat in cadrul practicilor vrajitoresti si fiecare vrajitoare stie doar 9 nume de Iele. Cel mai frecvent folosite in descantece sunt Margalina, Savatina, Rujalina pe care Vasile Lovinescu le identifica cu tripla Hecate ( in Alexandria din timpul lui Ptolomeu, considerata Regina spiritelor, divinitate subpamanteana, protectoarea vrajilor si a magiei)

Numele de Iude, care se da pe alocuri Ielelor, e si el imprumutat de la bulgari, la care Iudi inseamna, ca si Samodiva, ceea ce intelegem noi prin Iele.

 

 

https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2010/03/d4a17-poze2-metalhead-ro.jpeg?w=550&h=391

 

 

Legenda sau mitul dansului ielelor poate fi pus in legatura cu dansurile din traditia Bacanalelor, sarbatoare romana dedicata zeului Bachus.

 O traditie din Prahova, pomenita de B.P.Hasdeu, spune ca “ielele beau noaptea apa de prin fintini si oricine va bea dupa dinsele, il pocesc”. Ielele nu duc o viata individuala: cetele lor se aduna in aer, ele pot zbura, cu sau fara aripi, si se pot deplasa cu viteze fabuloase, parcurgind “noua mari si noua tari” intr-o singura noapte, uneori folosind trasuri cu cai de foc.

Ielele apar pe stinci singuratice, in poieni sau in anumiti copaci ca paltinul si nucul, rareori la rascruci de drumuri. In aproape toate descrierile care li se fac, Ielele apar acorporale. Foarte importanta in sistemul lor de seductie este imbracamintea.

Vesmintele lor cel mai adesea sint vaporoase, de matase ori din in, de obicei translucide sau chiar stravezii, prin care li se zaresc sinii. Intilnirea cu Ielele este in asemenea conditii extrem de periculoasa pentru oameni. Ielele sint considerate uneori razbunatoare, menire pe care le-a dat-o Dumnezeu sau Diavolul, in aceasta ipostaza fiind identice cu Eriniile din mitologia greaca (la romani, Furii).

Chinuri si sminteli, pedepsele Vintoaselor

Se spune ca barbatii si femeile care lucreaza de Rusalii sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si ismintitii. Multi gospodari de la sate ne-au povestit cum, in zi senina ca si cristalul, s-au trezit cu finul abia strans in claie dintr-o data luat si dus de Vintoase – un fel de vartej format din curenti turbionari care se formeaza istantaneu si dispar undeva prin paduri. Obiectele prinse in acele virtejuri sint risipite pe distante foarte mari.

Se spune totodata ca oamenii ori vitele care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor mor in mod misterios. Grindina, inundatiile catastrofale, uscarea pomilor din aceasta perioada a anului sunt atribuite tot puterilor malefice ale acestor fapturi. La tara spre exemplu, daca un barbat ramine olog dupa ce s-a culcat pe cimp, satenii considera ca a fost pedepsit de Iele.

Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila sau beau din izvoarele, din fantanile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor. Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramane mut.

Odata luat de Iele, existau doua modalitati de exorcizare: Dansul ritual Calusarii si farmecele, descantecele si vrajile babelor satului, facute cu apa neanceputa, luata intr-un ulcior nou, la anume ora al zilei, intr-un anume loc.

Rusaliile

La 50 de zile dupa Pasti poporul roman serbeaza, timp de trei zile sau o saptamina (diferentieri zonale), Rusaliile. Acestea sânt personaje feminine cvasimalefice a caror existenta se petrece mai ales in vazduh, vara si in padure. Similar Ielelor, cu care uneori sint confundate, una dintre calitatile lor principale este dansul deosebit de frumos.

Danseaza in aer sau pe pamint, noaptea, asezate in cerc, dar, daca sint zarite de un muritor sau daca, din greseala cineva calca pe locul pe care au dansat (acolo iarba este arsa), acesta se imbolnaveste foarte grav de o boala numita, in limbaj popular, “luat de Rusalii”.

Remedii magice

Remediul magic-ritual impotriva acestor boli il ofereau, in sudul tarii si in Moldova,Calusarii. Rusalii, latina Rosalia = sarbatoarea trandafirilor, constind in depunerea de trandafiri – rosae – pe morminte; rusaliile – femei fabuloase din categoria Ielelor, in mitologia romaneasca, fiicele lui Rusalim imparat; potrivit credintei populare, Rusaliile le iau oamenilor mintile.

Acest mit – sarbatoare pagina – , a fost suprapusa ulterior peste sarbatoarea crestina postpascala (Pascha rosata sau Domenica rosarum) a Cincizecimii si devenita Duminica Rusaliilor cind casele sint imbodobite cu ramuri verzi. Sarbatoarea este legata de abundenta vegetala a verii.

Caderea Rusaliilor este un dans frenetic cu prabusiri in somn hipnotic, practicat in Duminica Rusaliilor de femeile romance din zona Timoc, insa acesta este considerat mai degraba un caz izolat de datina locala. In Dobrogea romanizata, era obiceiul trandafirilor Rosalia de la sfirsitul primaverii, sarbatoare tinuta de credinciosi in relatie directa cu pomenirile din cultul mortilor.

Poporul a inventat si remedii impotriva actiunilor negative ale Ielelor, fie preventive – pelinul si usturoiul purtate la briu, in san ori la palarie – fie medical-exorciste: jocul caluseresc dansat pe trupul unui bolnav ide Ielei. Tot pentru a evita rabunarea Ielelor, se infige un craniu de cal in parul portii. Coregrafia este cel mai semnificativ atribut al Ielelor.

Horele Ielelor par sa mosteneasca dansul Baccantelor. Aceasta forma de superstitie este de altfel atestata la multe popoare. Tacitus, in “Anale”, vorbeste despre un grup de romani care “cuprinsi de delir, se napustesc cu sabiile scoase asupra centurionilor”, dupa ce au vazut o Nimfa a unui izvor, goala, care “le-a dat sminteala si delir”. Un gen de Iele exista si in mitologia germanica, cu origine daneza: Elfii locuiesc in paduri si danseaza. Arborele lor preferat este arinul, ei avind insa si un rege, pe Erlkonig.

Dimitrie Cantemir despre iele

În lucrarea sa “Descriptio Moldaviae”, domnitorul cărturar Dimitrie Cantemir numea Ielele “nimfe ale aerului, indragostite cel mai des de tinerii mai frumosi”.

Nu se cunoaste originea acestui mit. “Iele” nu este un nume, ci pronumele personal feminin “ele”, rostit popular. Numele lor real, tainic şi inaccesibil este inlocuit cu simboluri atributive clasificate de obicei în doua categorii: epitete imparţiale – Iele, Dinse, Dragaice, Vilve, Iezme, Irodite, Rusalii, Nagode, Vântoase şi epitete flatante, cum sânt Domniţe, Măiestre, Frumoase, Muşate, Fetele Codrului, Impărătesele Vazduhului, etc.

 

In folclor, apar însă şi nume individuale pentru iele, ca Ana, Bugiana, Dumernica, Foiofia, Lacargia, Magdalina, Ruxanda, Tiranda, Trandafira, rar Cosânzeana. Aceste nume nu pot fi rostite intâmplător, deoarece pot deveni invocatii periculoase. Fiecare vrajitoare cunoaşte 9 dintre aceste pseudonime, pe care le poate utiliza în vrăji.

Poporul a consacrat si citeva sarbatori pentru Iele – Rusaliile, Stratul, Sfredelul sau Bulciul Rusaliilor, cele 9 joi de dupa Pasti, Marina, sf. Foca – ce trebuie respectate; cei care ignora aceste sarbatori vor avea de-a face cu minia Ielelor: barbatii si femeile care lucreaza in timpul acestor sarbatori sint ridicati in virtejuri de pe pamint, chinuiti si “smintiti”, la fel ca oamenii care au calcat locul batatorit de Hora Ielelor (in aceasta situatie cei vinovati sint prinsi in hora, intr-un dans demential care ii duce la nebunie), oameni si vite mor in mod misterios, apare grindina, se produc inundatii catastrofale, se usuca pomi, casele iau foc, alti oameni sint paralizati sau schiloditi.

Toti cei care au reusit sa invete si sa cinte cintecele Ielelor sint rapiti si dispar fara urma. Nici cei care dorm sub arborii considerati de Iele proprietate intangibila, sau beau din izvoarele, din fintinile sau din iazurile lor ori din vasele de gospodarie care au fost uitate afara peste noapte, descoperite, nu scapa de razbunarea Ielelor.

Pedepse cumplite primesc cei care refuza invitatia la hora sau care le imita gesturile ridiculizindu-le. Cine, din intimplare, le aude cintecul, ramine mut.

 

 

 

 

Sfintele. Frumoasele. Fata Padurii

Sanzienele sunt niste flori de camp, galbene-aurii, cu inflorescente marunte, pline de polen aromind puternic a fan si a miere. La cea mai mica atingere, din ele se scutura o ploaie fina de aur, pentru ca sunt florile solstitiului de vara, iubitoare de soare, iar viata lor este scurta, de numai doua-trei saptamani, atata vreme cat astrul zilei se afla in taria lui. Imaginea lor suava le-a facut Doamnele Florilor, Sant-zianele (Sfintele zeite sau zane), poate si pentru ca parfumul lor nu seamana cu al nici unei alte flori si, totusi, il inglobeaza pe al tuturora.

In traditia populara, Sanzienele sunt si niste fapturi ireale, fantastice, numite Sfintele, Frumoasele, fapturi luminoase de aer, albe, frumoase, binefacatoare. Din cauza acestei denumiri, sunt adesea confundate cu Ielele, Maiastrele sau Vantoasele, care de regula sunt zane rele.

Parerile specialistilor, dar si ale taranilor sunt extrem de amestecate cand este vorba despre Sanziene, incat, pana la urma, totul ramane cat se poate de neclar.

Ca sunt diferite de Iele este absolut sigur, pentru ca au numai insusiri bune: fuioare de vant usoare in timpul zilei, noaptea se transforma in zane cu parul galben si rochii albe de abur, ce danseaza sub razele lunii (astrul celor nascuti in aceasta zi) prin gradini, mutandu-se de la un loc la altul, cantand pe sus, cu glasuri nemaiauzit de armonioase.

Pentru ca sunt din alta lume si sunt atat de frumoase, „cine le vede nu le crede si cine le-aude nu le raspunde”.

Despre ele se stie ca iau glasul cucului, pentru ca incepand de pe 24 iunie, cucul amuteste, pleaca in munte si se transforma in uliu pasaresc, razbunandu-se pe toate celelalte pasari cantatoare.

In realitate, ziua exacta cand, cu adevarat, cucul pleaca, pierzandu-si orice speranta de recapatare a glasului, nimeni din lumea oamenilor n-o stie existand si exista o spusa foarte subtila in acest sens: „Atunci va sti femeia gandul barbatului, cand va sti ziua cand pleaca cucul”.

Uneori, din mila, Sanzienele ii mai dezleaga limba sa cante o data sau de doua ori si dupa 24 iunie, dar „bine ar fi daca nimeni nu l-ar auzi”, fiindca numai de rau canta atunci, pentru cine-l aude.

La trei zile dupa solstitiul de vara, ziua incepe deja sa scada; orice inceput presupunand si existenta unui sfarsit. Intreaga vegetatie isi pierde cate putin sevele si aromele. De aceea, ultima zi de culegere a plantelor vindecatoare este ziua de Sanziene, fiind socotita pana la urma si cea mai buna zi din an, florile potentandu-si puterile si mirosurile inainte sa le inceapa declinul.

Se spune ca din noaptea zilei de Sanziene, Fata Padurii rupe varfurile florilor, adica le ia puterea si se pisa pe ele, luandu-le mirosurile, ea fiind stapana absoluta a florilor de leac, a florilor rare, a celor magice, a apelor minerale si termale, a vanturilor, a muntilor, a codrilor, putand sa apara fie singura, fie multiplicata.

Sanzienele sau sfintele zane ar putea fi ipostaza benefica a Fetii Padurii, Marea Zeita a vegetatiei – fiindca florile de Sanziene intra tot in patrimoniul ei.

Dupa cum se vede, acest cult precrestin a fost foarte puternic din moment ce supravietuieste chiar si in zilele noastre.

Alte denumiri: ielele, sanzienele, frumoasele, sfintele, maiestrele, maiastrele, mandrele, soimanele, soimaritele, vantoasele, dansele, milostivele, milostivnicele, miluitele, zanele, rusaliile, dragaicele, domnitele, puternicele, nagodele, samovilele, valvele, iezmele, iroditele, musatele, fetele codrului, imparatesele vazduhului.

 

 

 

 

 În această pagină au fost integrate informaţii din sursele:

 http://www.evz.ro/transilvania/?news_id=189194

 http://dacia.8m.net/Cultura/Spiritualitatea/Traditii_si_obiceiuri/Rusaliile/rusaliile.html

 http://www.spiritelenaturii.go.ro/enciclopedie/ielele.htm

http://www.formula-as.ro/articol.php?nrrev=623&&idart=5399&&numecap=Acasă

29/10/2013 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Mitologie romaneasca : Ursitoarele,Ielele,Dragaicele,Caloianul,Craciunul,Solomonarii.DIVINITATI POPULARE ROMANESTI .

Ritualuri pastrate de romani peste negura timpului.

Ursitoarele

Soarta unui nou-nascut e stabilita de ursitoare in a 3-a noapte de la nasterea lui.Pentru ca nou-nascutului sa i se prezica o viata cat mai buna, parintii le asteapta cu casa ingrijita, cu masa intainsa, cu lumanari, si veselie in suflet. Ursitoarele sunt  trei de cele mai multe ori. Alte credinte spun ca ar fi sapte sau noua. Ele locuiesc in padure, pe malul marii , in aer sau chiar in cer. Cele mai multe din ele sunt bune la suflet, doar un ace are un picior mai scurt este putin mai rea. Aceasta are ultimul cuvant si poate schimba destinul, dar daca stiti sa o inbunati si  sa o cinstiti cum se cuvine o veti indupleca.

 

Ielele

Sunt femei foarte frumoase care se intalnesc o data pe an si sarbatoresc intalnirea printr-o hora., ‘’draceasca” spun unii chiar daca nu le-au vazut. Din 9 cate sunt , trei pocesc oamenii, trei descanta de dragoste si de urat, iar cele 3 mari ursesc copii. Au mai multe nume, dar exista credinta ca nu este bine sa le strigi pe propriul nume ci pe un altul ca sa nu iti faca rau : Zanele, Rusaliile,Nemilostivele, Dansele,Dragaicele, Vantoasele, Valvele, Irodiencele, Frumoasele, Domnitele,Sfintele, Soimanele, Fetele.

Caloianul

Este un obicei practicat pet imp de seceta.Cand nu ploua , copii satului chiar si adultii faceau o figura de lut, lemn, piatra sau din carpe cu chip de om.Papusa sezata intr-un sicriu era purtata prin sat, iar apoi ingropata intr-un camp sau pe malul unui rau, izvor rascruce de drumuri in timp ce oamenii bocesc si se roaga sa ploua. Nu cumva va aminteste de ritualul dacic cand “cel mai drept si mai viteaz dintre daci” era trimis sus la Zeu cu petitia scrisa pe haine , prin aruncarea sa in sulitile comunitatii  si ingropat ca un erou.

 Craciunul

Este un zeu solar specific teritoriilor locuite de stramosii nostril., identificat cu zeul roman Saturn si cu zeul Iranian Mithra. Mai mult de un mileniu, crestinii au sarbatorit Anul Nou n ziua de Craciun in imediata apropierea a Solstitiului de Iarna.

Apelativul ‘’Mos’’ Craciun  indica varsta zeului adulat, care trebuie sa maora si sa renasca impreuna cu timpul calendaristic la Anul Nou.

Daca speculam putin , ar putea sa semene cu Mitul lui Osiris.

Dragaicele

Sunt un grup de fete care au fost trimise sa ceara apa zeitatilor, pet imp de vara.Lumea se aduna in mijlocul satului sa vada trasura impodibita excesiv, in care sunt Dragaicele la fel de imodobite pe langa straiele nationale cu coronite din spice de grau verde.In tot timpul acesta cei de fatza trebuie sa strige:”au sosit Dragaicele sa secere spicele”

Paparuda

Este un personaj mitologic, inchipuit ca de o femeie, imbracata in zdrernte si care adduce ploaia.Este tot un ritual practicat pet imp de secera.Se imbraca o copila in jur de 10 ani  cu o camasa facuta din frunze de copaci si buruieni.Toti ceilalti de aceeasi varsta o urmeaza si colinda satul . Sunt intampinati de femei , care ii uda cu apa. Acest obicei  a fost preluat si practicat de unele tziganci dar in scopuri finaciare, in sensul ca venea la poarta ta iti cantau “paparuda uda, vino de ne uda…”

Solomonarii

Sunt asemanatori unor uriasi salbatici, roscati, cu ochii bulbucati si rosii, cu trup paros. Imbracamintea lor este zdrentaroasa si murdara. In calatoriile lor in vazduh calaresc pe balauri care mana norii ( in unele legende norii sunt chiar balauri) si declanseaza ploaia si furtuna. Atunci cand suntcalare pe balauri devin invizibili. Decat vracii si ‘’contr-solomonarii” ii pot zari si anihila daca este cazul.

Sursa : escapade.ro

25/01/2010 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: