După 30 de ani de la măcelul din 20 martie 1990 de la Târgu Mureș, firele diversiunii duc la Budapesta și Moscova.

 

 

 

 

 

Foto: Tg. Mureș 20 martie 1990

 

 

În decembrie 1989, scenariul provocării unui războiul civil care să creeze premisele destrămării României a eșuat, dar el a continuat să opereze folosind alte căi și mijloace cum ar fi realizarea, cel puțin al unui vid de putere: la 18 februarie, în cursul unei manifestații stradale, a fost atacat și devastat sediul guvernului provizoriu după ce, la 12 ianuarie 1990, avusese loc acțiunea „moarte pentru moarte” condusă de Dumitru Mazilu iar la 28 ianuarie, somarea ultimativă, din partea liderilor partidelor istorice – mai puțin Radu Câmpeanu – a autorităților provizorii să predea puterea. [Zeno Millea, Secesiunea Ardealului, Editura Carpatica, 2002, p. 33 și urm. http://www.scribd.com/doc/59119613/Secesiunea-Ardealului]

A urmat la 15 martie, cu ocazia sărbătoririi zilei maghiarilor de pretutindeni, trecerea graniței de către câteva mii de persoane de cetățenie ungară cu intenția de a manifesta la Satu Mare, unde doar prezența de spirit a autorităților și reacția adecvată a locuitorilor români ai municipiului au împiedicat în ultimul moment ca situația să nu degenereze.

La 19-20 martie, după mai bine de două luni de tensiuni interetnice, au avut loc evenimentele dramatice de la Târgu-Mureș, soldate cu morți și răniți.

Astăzi se conturează tot mai mult faptul că ceea ce s-a întâmplat a avut ca scop reînființarea unei regiuni autonome pe criterii etnice ca prim pas spre autonomizarea Transilvaniei în ideea unei eventuale ruperi a ei de România.

Prima etapă a acestei acțiuni au început cu înființarea partidului etnic UDMR. (Documentarul MAE ungar „1989 – A csodák éve Magyarországon és Európában” – Anul miracolelor în Ungaria și în Europa, consemnează, la p. 98, că UDMR s-ar fi înființat la 25 decembrie 1989. [http://www.mfa.gov.hu/NR/rdonlyres/DDF6013F-21E3-4B6F-A0C9-96594CFB08F3/…)

Tensiunile interetnice din Târgu-Mureș au fost amorsate de acțiunile unui pseudo disident, Károly Király.

Membru fondator al UDMR, Király a fost între 1968–1972 prim-secretar PCR Covasna, membru supleant al CPEx, membru al CC al PCR.
Károly Király pierde toate aceste funcții importante în statul comunist român în urma unui scandal sexual.

„După decenii de fidelitate servilă faţă de regim, schimbă brusc cursul. Format în mediul sovietic, Király, (…) atacă cultul personalităţii lui Ceaușescu și neprincipialitatea ideologică a regimului, probleme care, deși reale, erau irelevante în contextul politicii în domeniul minorităţilor, pe care le atacase anterior in corpore.

Erau însă în deplină conformitate cu scopurile politicii sovietice (s.n.).” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania, The Clash within the Warsaw Pact and The End of the Cold War, Editura RAO, 2013, pp. 214-217
Marginalizat politic, Király este contactat de serviciile de informații ungare care îl ajută să își creeze o aură o aură de oponent al regimului. În această calitate, încearcă să mondializeze problema Transilvaniei.

În 1981 adresează un memoriu atât Organizației Națiunilor Unite, cât și Conferinței de Pace și Securitate în Europa de la Paris, în care se cerea înființarea Republicii Socialiste Transilvania în cadrul comunității statelor socialiste! [Neagu Cosma, Dumitru Marinescu, Fapte din umbră, vol. IV, București, Editura politică, 1983, p.142]
Istoricul Larry Watts crede că nu este exclus ca fostul nomenclaturist să fi fost agent cu dublă subordonare.

„Este plauzibil ca Károly Király să fi fost (și) agent sovietic. A fost, nu o dată, în URSS. A fost și la studii acolo. Şi, mai mult decât atât, atunci când Gorbaciov a venit la București în ’87, și Károly Király era consemnat la domiciliu, Ambasada sovietică a trimis la Târgu-Mureş un automobil, și l-a adus pe aceste la recepția la care a fost invitat şi Ceauşescu, iar Gorbaciov a stat de vorbă cu Király vreo zece minute.” [Irina Airinei, „Anamnesis”, ed. MarLink, București 2011, p. 348.]

La data de 26 decembrie 1989 Károly Király elaborează la Târgu-Mureş, împreună cu alții, un document prin care solicită autonomia maghiarilor din Transilvania, drepturi colective etc.

La 27 decembrie îi înmânează la București lui Ion Iliescu documentul scris în limba maghiară, iar acesta, care dorea/spera să aibă controlul asupra comunității maghiare prin Király, fără a mai verifica cine era în realitate fostul prim-secretar PCR Covasna, membru al CC al PCR și membru supleant al CPEx, îl numeşte pe Károly Király, la 9 ianuarie 1990, prim-vicepreşedintele al CFSN, omul numărul doi în puterea provizorie!
În această calitate, Király desfiinţează CFSN Târgu-Mureş (care era constituit, în consens, la paritate între români și maghiari) şi construieşte un nou CFSN format în majoritate de 57% din maghiari. Mulți dintre ei aveau reputaţie iredentistă sau revizionistă.

Aceștia, împreună cu Károly Király, vor amorsa o serie de acțiuni, de la înființarea unor sindicate pe criterii etnice, la provocarea crizei separării școlilor, manifestații de intimidare a populației românești, încercarea de scindare pe criterii etnice a Institutului de Medicină și Farmacie (IMF) etc. [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, pp. 166-172.]
Profanarea monumentelor românești vine „ca bonus”, dar, psihologic vorbind, dezinformarea/diversiunea instrumentată de av. Elöd Kincses, vicepreședinte al Consiliului județean Mureș, cum că românii ar fi profanat ei înșiși (sic!) monumentul lui Avram Iancu pentru a-i culpabiliza pe maghiari, a fost picătura care a umplut paharul. Toate acestea petrec pe fondul unei inexplicabile indiferențe a conducerii provizorii a României.
„Ceea ce trebuie subliniat este că, în mod evident, a existat o pasivitate, ca să nu spunem un dezinteres al autorităților de la Bucureşti faţă de ce se întâmpla în Ardeal. Este contextul în care apare o structură de autoapărare a românilor din Transilvania, Vatra Românească, în al cărui document de constituire există această frază: «Constatând dezinteresul şi lipsa de atenţie pe care Bucureştiul o arată faţă de ceea ce se întâmplă la Târgu-Mureș (…) am hotărât să ne organizăm».” [Virgil Măgureanu în dialog cu Alex Mihai Stoenescu, De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU, ed. RAO, 2008, p. 170.] (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României  
 
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

 

Cum se poate orchestra un conflict interetnic…

În cartea De la REGIMUL COMUNIST la REGIMUL ILIESCU , Virgil Măgureanu și Alex Mihai Stoenescu ajung la concluzii inechivoce: Conflictul interetnic din martie 1990 de la Târgu-Mureș trebuie interpretat din perspectiva creării unor stări de tensiune care să ducă la compromiterea României ca stat național unitar, izolarea și marginalizarea ei. Este vorba de interesul unor state – URSS și Ungaria – ca Transilvania să devină subiect de drept internațional și de schimbarea staus-quo-ului internațional și teritorial al României.
Conjunctura care a dus la incidentele din 19-20 martie poate fi structurată astfel:

1. După începutul anului 1990, în cadrul unui veritabil război psihologic și de imagine, Transilvania este literalmente inundată de hărți ale Ungariei Mari și de materiale de propagandă revizioniste aduse din țara vecină. La data de 7 ianuarie 1990, într-o emisiune în limba maghiară a postului de radio F M 105 din New York, este prezentată o știre care a fost a fost redifuzată în repetate rânduri în perioada 8-12 ianuarie de Radio Kossuth:

„Asociaţia Maghiarilor Americani a discutat ieri (06.01.1990) problema Ardealului. Ceauşescu a căzut cu sânge unguresc; sacrificiul acesta nu este destul. Maghiarii din Transilvania trebuie să fie liberi iar Transilvania alipită Ungariei. În acest caz trebuie să încercăm întâi rezolvarea pe cale paşnică. Sunt trei posibilităţi: Un verdict internaţional; o Transilvanie independentă, de tipul Elveţiei; Transilvania trebuie să treacă la Ungaria chiar cu folosirea forței”.

Efectele psihologice a acestor acțiuni atât asupra românilor cât și a maghiarilor au fost considerabile instaurând o stare de disensiune, neîncredere reciprocă și încordare.

2. În acest context, președintele Ion Iliescu numeşte alături de el la conducerea ţării pe Károly Király; se poate presupune că Iliescu nu cunoștea trecutul iredentist al fostului membru al CC al PCR, ci doar aura lui de „disident” față de Ceaușescu.

3. Károly Király rupe punţile de legătură şi de înţelegere între români şi maghiari în Transilvania; schimbă compoziția organelor de conducere din Târgu-Mureș în care românii devin minoritari.

4. Încep acțiuni de destabilizare: înființarea unor sindicate pe criterii etnice, contestarea și eliminarea directorilor de origine română ai instituțiilor și întreprinderilor.

Are loc profanarea statuilor lui Avram Iancu și Bălcescu, exemplu concludent de „gândire magică primitivă” constând în atacarea/desființarea simbolurilor adversarului.
Este amorsată „criza separării școlilor” la care o contribuție semnificativă va avea Smaranda Enache, fostă activistă notorie a PCR, convertită rapid în „activist civic”, despre care, ulterior, au apărut documente privind colaborarea cu fosta Securitate. [http://www.ziua.ro/display.php?id=212892&data=2006-12-15;]

Criza separării școlilor atinge apogeul după ce, printr-o telegramă controversată ministrul educației Mihai Șora decide evacuarea de la liceul Bolyai a 14 clase cu limba de predare română.

În mod spontan, elevii români se adună în curtea interioară și scandează: „Suntem frați, nu ne separați!” și „Suntem de naționalitate copii!”

 

[Virusul, acum știe toată lumea, este “un agent patogen, invizibil cu microscopul obișnuit, care se reproduce numai în interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase”. În calculatoare este programul intrus care încearcă să distrugă sistemul invadat. Figurativ, este “sursa unui rău moral”, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online.

 

 

 

Tov. Mihai Șora și tovarășa Smaranda Enache

 

 

  

Nu știm care dintre aceste explicații i se potrivește mai bine lui Mihai Șora, dar Raportul oficial al Parlamentului României privind evenimentele dramatice din 19-20 martie 1990 de la Târgu Mureș menționează explicit drept “factorul detonator” al crizei măsurile arbitrare întreprinse de Mihai Șora, pe atunci Ministru al Învățământului, în dauna elevilor români și în favoarea celor maghiari.

Dacă am fi tratat autorii și actorii loviturii de stat din decembrie 1989 drept ceea ce au fost – viruși – și am fi găsit rapid și remediul extirpării pandemiei de agenți sovietici România nu ar fi fost atât de infectată astăzi.

Privind retrospectiv, peste ani, istoria trăită chiar de noi, acum analizată pe baza documentelor și a informațiilor acumulate în 30 de ani de presă, putem face liniștiți observația că toate firele Operațiunii Târgu Mureș duc la Budapesta și Moscova, scrie jurnalistul Victor Roncea în  Ziaristi Online].

 

 

 

 

 

 

 

Peste trei luni Mihai Șora va demisiona din guvernul Petre Roman pentru ca în noiembrie să devină unul dintre liderii importanți ai Alianței Civice.

Comentând declarația făcută de Ion Iliescu cu ocazia primei sărbătoriri a zilei naționale de 1 Decembrie:

„Aș dori ca toți românii să se regăsească în patria-mamă”, într-un interviu dat săptămânalului francez L’Express Șora va susține: „Iliescu este incoerent: el dorește pentru Basarabia ceea ce refuză Transilvaniei! (sic!) [L’Express – 7-14 decembrie 1990, articol semnat Vincent Hugeux]

 

5. Românii, care se simt abandonați înființează, la 7 februarie, Uniunea Vatra Românească ca organizație de autoapărare. În afară de o reuniune publică la care participă câteva mii de persoane și participarea la ședințele în care se dezbate degradarea situației din municipiu, activitatea UVR se rezumă la organizarea de spectacole folclorice cu repertoriu patriotic.

6. Transformarea FSN în partid politic influențează negativ situația. Mioapă politic, având în față doar perspectiva apropiatelor alegeri, neinformată și/sau dezinformată, puterea de la Bucureşti se dezinteresează în continuare de problematica Transilvaniei.
Aflat sub influența lui Károly Király, care îl dezinformează, președintele CPUN Ion Iliescu nu ia în considerație semnalele de avertisment ale delegației UVR și „temporizează” rezolvarea situației. În stradă, românii scandează: „Iliescu nu uita, și Ardealu-i țara ta!”

7. În prima parte a lunii februarie, Károly Király pleacă la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală. Zvonul care circulă: este grav bolnav de leucemie după ce a fost radiat de Securitate. Conform unui săptămânal budapestan [Képujság, A tizedes még a többiek, nr. 8 din 24.02.1990], la invitația Ministerului Apărării Patriei, la mijlocul lunii februarie sosește la Budapesta și pastorul László Tőkés.

8. La Târgu-Mureș au loc acțiuni psihologice de intimidare a românilor: marșul-procesiune cu lumânări și cărți de la 10 februarie condus de scriitorul András Sütő, notoriu fost nomenclaturist comunist – 100.000 de persoane, 60.000 aduse din Harghita și Covasna – putând fi interpreta și ca posibil exercițiu de mobilizare.

9. Pe data de 18 februarie începe o grevă a studenților și profesorilor maghiari de la Institutul de Medicină și Farmacie (IMF). Ea se manifestă prin pichetarea și ocuparea, așezați pe jos, a spațiilor publice ale IMF. [Ambele procedee sunt descrise de Gene Sharp, specialist în „acțiuni nonviolente de acțiune” http://nonviolentaction.net/serbia-otpor-uses-sharps-work-to-defeat-dict…
Greva este intens mediatizată pe plan internațional de ziariști olandezi (care vorbesc limba maghiară…) prezenți prompt la acțiune. Crește afluența de ziariști „internaționali” din presă audio-vizuală, înzestrați cu camere video, aparate de fotografiat și de înregistrat, care irită trecătorii cu insistența lor în a pune întrebări tendențioase și care transmit instantaneu „evenimentele”. Toate acestea presupun coordonarea unui „centru de gândire” profesionist.

10. După 15 martie 1990, când în județele Satu Mare, Covasna, Harghita și Mureș au loc manifestări ale populației maghiare, la Târgu-Mureș are loc o rapidă radicalizare a maghiarilor și, în paralel, a românilor. Se ajunge ca, la 16 martie, un iresponsabil să intre în forță cu mașina într-o coloană de demonstranți români pașnici, rănind 14 persoane, patru dintre ele grav.

Károly Király, care se întorsese din Ungaria și se afla la Bucureşti, telefonează autorităţilor militare din oraş cerându-le să intervină în mod direct, cu trupe şi tehnică, pentru aplanarea conflictelor (inexistente) din oraş și a-i proteja pe studenții maghiari din căminele IMF. Vorbind pe un ton autoritar, el susţine că intervenţia ar fi fost aprobată chiar de Ion Iliescu. Ulterior, ajuns preşedinte al României, Ion Iliescu a negat ferm că ar fi dat vreodată o astfel de dispoziţie.

După ce criza separării școlilor atinge punctul critic, mitingurile românilor cerând demisia lui Károly Király și a avocatului Előd Kincses (ale cărui apeluri la radio și cuvântări publice erau considerate defăimătoare) și contra-mitingurile maghiarilor se potențează reciproc.
La 19 martie, conflictul este amorsat. Un grup numeros de săteni din localitățile de pe valea Gurghiului atacă clădirea sediului partidelor politice în care se în care găsea și un sediu al UDMR. Autoritățile locale au susținut că „persoane rămase neidentificate”, au aruncat cu diverse obiecte de la etajul clădirii în grupul de sătenii care se deplasa spre clădirea studioului de radio Târgu Mureș pentru a protesta împotriva unui discurs jignitor la adresa românilor. UDMR susține că atacul ar fi fost nemotivat.

Clădirea este asaltată timp de câteva ore, poliția e depășită de eveniment, iar când persoanele aflate în imobil sunt evacuate, scriitorul András Sütő este grav molestat.
Situaţia se deteriorează iar peste doar o zi, în data de 20 martie izbucnește un conflict violent între o masă compactă de maghiari numărând circa 15-16.000 de persoane și alta de români estimată la 2-3000 de persoane după ce cordonul firav de polițiști care despărțeau cele două tabere este rupt.

Rezultatul: 6 morți, câte trei din fiecare tabără, și 168 de răniți: 33 de naționalitate maghiară și 135 de naționalitate română. Tragedia s-a petrecut pe fondul unei deficiențe informative foarte grave din partea autorităților locale, mergând până la dezinformarea autorităților centrale: maghiarii deliberat, românii din oportunism sau slugărnicie.
Nu am structurat o cronologie mai detaliată a evenimentelor al căror martor am fost, dar ea poate fi lesne filtrată, prin coroborarea cu alte informații din cărțile col. Ioan Judea, Tîrgu-Mureș, Cumpăna lui martie, ed. Tipomur, 1991 și av. Kincses Elod, Martie negru la Târgu-Mureș, Kriterion 2015. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 7
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

„Nu e nevoie să veniți domnule președinte, situația poate fi ținută sub control”
Un jurnal personal despre acest dramatic eveniment „20 martie 1990 – Imagini blânde de la Târgu-Mureș”este accesibil pe internet la adresa http://roncea.ro/2010/03/20/exclusivitate-roncea-ro-20-martie-1990-jurna…

Jurnalul nu relatează decât pe scurt unele întâmplări care, după peste un sfert de veac de la dramaticele evenimente, capătă semnificații deosebite privind modul în care s-a ajuns la escaladarea extremă a violențelor.
Cea dintâi este s-a petrecut în dimineața zilei de 20 martie în biroul preşedintelui CPUN Mureş, gen. (r) Ion Scrieciu, în prezența lui Augustin Buzura, venit pentru a face un raport despre situaţia de la Tg. Mureş, Ion Vulcan, corespondentul judeţean al Radio România, Dorin Suciu, corespondentul TVR şi Simonfi Katalin, de la redacţia maghiară a TVR. În timp ce discutam despre incidentele în seara precedentă la sediul partidelor politice, a căror victimă fusese scriitorul András Sütő, a sunat pe „firul scurt” președintele Ion Iliescu, care s-a arătat foarte îngrijorat şi s-a interesat de starea acestuia.

Iliescu a întrebat dacă este cazul să vină la Târgu-Mureş pentru a dezamorsa tensiunile. A fost asigurat de gen. (r) Scrieciu că, deşi gravă, situaţia poate fi ţinută sub control.

Peste numai câteva ore, gen. Ioan Scrieciu era el însuși ținut „sub control”, sechestrat în propriul birou cu cuțitul la gât. La propriu…

La scurt timp, în jurul orei 18, a urmat declanșarea confruntării violente dintre cei grupul masiv de maghiari și cel al românilor, cam de cinci ori mai puțin numeros.
Soarta peliculei filmate de mine de la etajul al 5-lea al hotelului Grand, și care cuprindea principalele secvențe ale dramei care se consumase în după-amiaza zilei de 20 martie ridică multe semne de întrebare.

După vizionarea în masa de montaj, Teodor Brateș (cel care a orchestrat în primele zile ale Revoluției din decembrie 1989 dezinformarea „teroriștii Securității”) a decis ca reportajul să nu se difuzeze.
Filmul există în arhiva Ministerului Apărării Naționale.

A ajuns acolo cu prilejul comemorării unui an de la evenimente după ce a fost difuzat la emisiunea militară a TVR din inițiativa col. Valeriu Pricină. Am constatat cu acea ocazie că din reportaj lipsesc câteva secvențe importante.

Una dintre ele este cea în care este rupt cordonul de polițiști care despărțea masivul grup de demonstranții maghiari de grupul mult mai mic de demonstranți români. Operațiunea a fost executată prin îmbrâncirea violentă a acestora din urmă de un grup de indivizi înarmați cu bâte scurte și care, după îmbrăcăminte, nu păreau în nici un caz a fi săteni veniți de pe valea Gurghiului.

Cine erau aceștia rămâne deocamdată o enigmă. Personal, după ce am intrat în posesia unor informații de la „surse care doresc să își păstreze anonimatul”, înclin să cred că făceau parte dintre cei specializați în gherilă urbană în cazarma din Bicske.
Al treilea episod pe care trebuie să-l detaliez, este discuția pe care am avut-o cu gen. (r) Ioan Scrieciu referitor la plecarea lui Károly Király, în prima parte a lunii februarie, la Budapesta pentru a se interna într-o clinică medicală.

Generalul mi-a spus că a fost informat că era vorba de un pretext pentru ca Király, care fusese racolat de serviciile de informații ungare (AVO), să coordoneze „direct din centrală”, prin emisari, manevrarea situației de la Târgu-Mureș. Pe baza acelei informări, gen. (r) Scrieciu a și făcut, imediat după evenimente, o plângere penală împotriva lui Károly Király.

Relativ recent, am aflat că informația era reală și că îi fusese furnizată de serviciile de informații ale armatei. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 8

 

Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

Dorin Suciu

De la războiul psihologic la cel de imagine prin dezinformare și manipulare mediatică.

Primul care a atins chestiunea implicării unor servicii de informaţii străine în declanşarea la Târgu-Mureş a dramei de la 20 martie, în scopul provocării unui conflict interetnic major, chiar al unui război civil, care să pună în discuţie pe plan internaţional statutul politic şi statal al Transilvaniei a fost, în 2006, Virgil Măgureanu, primul şef al Serviciului Român de Informaţii, cu ocazia unei conferințe de presă la Târgu-Mureș.
O informație relevantă în acest sens este cea făcută publică de gen. de div. (r) Victor Negulescu, care la începutul anului 1990 devenise șeful serviciului de contraspionaj militar.

Astfel, „…înaintea evenimentelor din martie 1990 de la Târgu Mureș, un alt agent de bază al serviciilor de infirmații ungare, colonelul Sándor Arady (fost cetățean român, emigrat în Ungaria și revenit ulterior ca atașat militar) a îndeplinit, împreună cu ambasadorul Ungariei în România, mai multe misiuni de spionaj în Transilvania”. [Gen. de div. (r) Victor Negulescu, De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Târgoviște, Editura Bibliotheca, 2000, pp. 208-209]
În legătură cu posibila implicarea în acțiunile premergătoare incidentelor interetnice din 20 martie 1990 a unor servicii de informații străine, astăzi există date certe că înainte de 15 martie 1990, circa 10000 de turiști din Ungaria au fost dirijați spre Transilvania.

Cam 7000 spre Satu Mare, care era foarte aproape de granița româno-ungară, restul de 3000 spre Oradea, Cluj, Târgu-Mureș, Harghita și Covasna și o parte spre Timișoara și Arad.

La Satu Mare acțiunea a fost un mare fiasco, arborarea însemnelor Ungariei pe edificiile publice, sau fixarea de diverse plăci comemorative pe clădiri sau monumente artă și cultură fiind împiedicată.
În ultima perioadă au apărut analize și cărți ale unor publiciști, reputați specialiști în intelligence și istorici care sunt de părere că ce s-a întâmplat în 20 martie 1990 la Târgu-Mureș a avut un evident vector antistatal, susținut de profesioniști ai dezinformării, intoxicării și diversiunii care au acționat atât din interiorul cât și din afara țării amorsând un veritabil război psihologic.

Până a putea ajunge la concluzii sigure privind mecanismele prin care a fost instrumentate „evenimentele de la Târgu-Mureş”, ar fi de cercetat un alt aspect, cel al folosirii acestora pentru lansarea unui nou episod al unui război de imagine împotriva României, cel al „pogromului antimaghiar”.
El s-a fundamentat tot pe o dezinformare care, prin manipularea opiniei publice internaționale, a încercat acreditarea ideii că la Târgu-Mureș ar fi avut loc un pogrom (!) împotriva maghiarilor și că România este sfâşiată de un conflict interetnic fără leac, că românii sunt nişte şovini incurabili iar minoritatea maghiară este persecutată mai rău decât pe vremea lui Ceauşescu!

Dezinformarea „pogromul antimaghiar” a fost emisă prima oară de András Sütő în emisiunea PANORAMA a televiziunii naționale ungare la data de 20 martie. Într-un interviu înregistrat, acesta anunța că UDMR va cere guvernului și parlamentului apărarea cu armata a integrității fizice a minorității maghiare (?!) Dialogul cu reporterul se încheie cu un apel al lui Sütő către Organizația Națiunilor Unite și comunitatea internaţională în care se clama că „pericolul de pogromuri antimaghiare în Transilvania este o realitate concretă” [Anca Florea, Păstrați România întreagă, Editura „Viitorul Românesc”, 1996, p. 38]

În mod evident, înregistrarea interviului cu András Sütő nu putea fi făcută decât înainte de 19 martie, când scriitorul a fost molestat și, deci, anterior violențelor interetnice din 20 martie! Referirile la „pogromul” – ce avea să se întâmple abia peste una sau două zile! – arată că lansarea dezinformării „pogromul de la Târgu Mureș” formulare logomahică prin excelență – a fost premeditată.

Tot la 20 martie, într-un interviu acordat ziarului canadian Toronto Star în ziua precedentă gravelor incidente soldate cu morți și răniți (!), episcopul László Tőkés susține că „violența va continua atâta timp cât guvernul pune o parte din vină pe seama minorității maghiare” și pretinde că „un grup naționalist de dreapta, Vatra Românească, (…) încearcă să-i determine pe maghiari să părăsească țara, să emigreze în Ungaria.”
Cu două săptămâni înainte de alegerile generale care urmau să aibă loc în Ungaria la 9 aprilie 1990, dezinformarea a fost preluată de Gyula Horn, pe acea vreme ministrul de externe al Ungariei. Mânat şi de raţiuni electorale, acesta a afirmat la o reuniune ținută la Lisabona, între 22-24 martie pe tema relațiilor Consiliului Europei cu țările din Europa Centrală și de Est, că la 20 martie la Târgu-Mureş ar fi avut loc un pogrom împotriva populaţiei maghiare.
Comunist cu vechi state de serviciu – printre altele s-a dovedit că el a făcut parte din trupele care au reprimat Revoluţia Ungară din 1956 -, Horn se bucura totuși de un imens prestigiu şi simpatie pe plan internaţional fiind cel care deschisese graniţa spre Austria pentru toţi turiştii est-germani care se găseau în Ungaria în august 1989, așa că dezinformarea a avut un impact major.

Referindu-se direct la aserțiunile lui Gyula Horn, istoricul Larry L. Watts remarcă: „Povestiri ale pogromului românesc împotriva etnicilor maghiari din Târgu Mureș continuă să circule, dar puțini se întreabă cum un „grup” estimat între 500 și 3.000 de oameni ar putea lansa un pogrom împotriva unui alt grup estimat între 9.000 și 15.000, sau cum un asemenea pogrom ar putea duce la 135 răniți în tabăra atacatorilor, iar în presupusa tabără-victimă la doar 33 de răniți. (s.n.)” [Larry L. Watts, Extorting Peace: Romania and the End of Cold War, Bucharest RAO 2013, vol. II, pp. 26-27].
Dezinformarea a fost preluată și colportată de episcopul reformat László Tőkés care la 28 martie, cu ocazia unui congres ecumenic calvin, (reformat) care a avut loc la Geneva a susținut că: „Există acolo, la Târgu-Mureș, un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii și violenței.”

În ceea ce privește lungul șir de dezinformări care au urmat, dincolo de manipularea românilor și maghiarilor, deopotrivă, sau de încercările de intoxicare a autorităților române și organismelor internaționale, este interesant de arătat cum a fost lansat războiul de imagine împotriva României la puţin timp după evenimentele din 20 martie 1990.
Prima mişcare a fost cea efectuată de televiziunea particulară Chanell 4 din Marea Britanie și de postul german ZDF: prezentarea nefericitului Mihăilă Cofar, țăran român din localitatea Ibănești, drept maghiar.
Deși irlandezul Gary Honeyford, reporter al postului Sky News, care înregistrat in extenso violențele interetnice din 20 martie, a infirmat ferm ideea unui pogrom antimaghiar, [http://www.youtube.com/watch?v=1jJDqbeDZ3c&feature=player_embedded] dezinformările, folosite pentru a fabrica cele mai grosolane manipulări ale publicului internaţional, au proliferat. Astfel, Mihăilă Cofar, victimă a dezlănţuirii instinctelor, a fost prezentat în documentarul Bad Neibours – Vecini răi – difuzat de televiziunea Channel Four din Marea Britanie, ca și de televiziunea ZDF din Germania, drept student maghiar bătut bestial pentru că solicita înfiinţarea unei universităţi maghiare! Argumentul suprem a fost că nefericitul purta un pulover verde!

Cele două televiziuni nu și-au cerut scuze nici când s-a dovedit că au dezinformat publicul.
Ulterior, Peter Swain, regizorul filmului Bad Neibours – Vecini răi – prezentat de Channel 4 – a recunoscut într-un interviu cu ziaristul Mihai Mincan că a „distorsionat realitatea”, că filmul a fost comandat după „evenimentele din 20 martie” și că a fost plătit de un producător originar din Ungaria, Paul Neuberg și a precizat că el nu i-a consultat pe reprezentanții românilor, ci doar pe ai maghiarilor. Întrebat dacă cunoștea identitatea reală a victimei, Swain a răspuns că da, știa, dar că faptul nu-l interesa…
[http://adevarul.ro/news/eveniment/exclusiv-culisele-manipularii-conflict…
La 4 octombrie 1990, după ce identitatea lui Mihăilă Cofar fusese de mult elucidată, trei turiste românce la Paris asistau uluite la o scenă incredibilă prezentată la o emisiune dedicată dramei din 20 martie de postul de televiziune Antenne 2. Atunci când pe micul ecran a apărut secvenţă atroce a schilodirii lui Cofar, invitată a postului respectiv, Smaranda Enache, personaj de tristă amintire care contribuise din plin la agravarea crizei separării școlilor din Târgu Mureș, a exclamat: „Iată de ce e în stare poporul român. [Cuvântul liber, 4 februarie 1991].

Ulterior, ziarul din Târgu Mureș a prezentat identitatea celor trei persoane: Elena Buşe, din Bistriţa Năsăud, Corina Ichim, fiica dnei Bușe, și Rodica Crăciun, din București, cazate la Hotel Frantour, Berthier Brochant 163, Avenue de Clichy 75007, Paris…
Peste doar o săptămână, la 14 octombrie 1990, când lucrurile păreau că se liniștiseră, András Sütő supralicitează. Revista „A hét” – Săptămâna – nr. 44 relatează că acesta, aflat la Viena, a declarat în biserica evanghelică de pe Strada Linden: „Mă adresez dumneavoastră între două pogromuri, pentru că la Târgu-Mureș se prefigurează deja cel de-al doilea” (sic!). Este lansată ideea „endemizării” pogromului, o variantă „îmbunătățită” a diversiunii inițiale. (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – episodul 9
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

A fost conflictul interetnic de la Târgu Mureș provocat de «odioasa Securitate»?
Semnificativă este și „cariera internațională” a dezinformării „pogromul de la Târgu-Mureș”. Dincolo de dobândirea de capital politic de politicienii de la Budapesta, dezinformarea urmărea despuierea României de simpatia de care nici nu apucase să se bucure bine după decembrie 1989.
Apoi, odată amorsată, pe la începutul anului 1991, dezinformare a fost transformată în intoxicare de Géza Entz, ministrul al Oficiului Maghiarilor de peste Graniţe, care a transformat „pogromul endemic” în „bomba etnică cu explozie întârziată” care e pe cale să se declanşeze în România.
Agentul de influență pentru punerea în operă a intoxicării a devenit acelaşi episcop Tőkés.

Aflat în Statele Unite, în primăvara anului 1992, acesta a lansat, în cotidianul The Washington Times, într-un articol (apărut pe patru coloane!) cu titlul „Ethnic Cleansing in Transylvania” enormitatea că „În România are loc o purificare etnică, la fel ca şi în Bosnia – Herţegovina, doar că mijloacele folosite sunt mai subtile”! După aceea, folosind filiera bisericii calvine, dezinformarea a fost propagată de László Tőkés în Olanda…
În acest context, al filierelor de transmisie a manipulărilor, este foarte interesant de reamintit că studenții maghiari, care în martie 1990 făceau grevă pe treptele Universității de Medicină și Farmacie, erau intervievați, fotografiați și filmați de reporteri olandezi care vorbeau ungurește.

Azi, explicația e simplă: aceștia erau foarte probabil urmașii revoluționarilor unguri care se refugiaseră în Olanda în 1956. Pe același tip de filieră religioasă și de acțiune politică se situează în zilele noastre blocarea aderării României la spațiul Schengen.
S-au lansat şi alte speculații pe diferite paliere, privind evenimentele sângeroase de factură interetnică de la 20 martie 1990.

Astfel, fostul nomenclaturist comunist András Sütö, reciclat în „cărturar a al maghiarimii” și devenit evident agent de influență în presa occidentală, lansează la 19 martie 1994 la Duna TV o variantă… îmbunătățită și adăugită:

„…Puterea provizorie a instrumentat pogromul antimaghiar din 20 martie 1990. După care, făcându-ne pe noi responsabili de cele întâmplate, a folosit evenimentele tragice de la Târgu-Mureș ca pretext pentru înființarea SRI.” O alegație absurdă având în vedere că România nu avea nevoie de pretexte ca să înființeze un serviciu de informații generale, prerogativă care, oricum, face parte din dreptul inalienabil al unui stat suveran!
De altfel, este de notorietate că la acea dată Securitatea era desfiinţată, conducerea ei arestată iar membri ei închiși prin cazărmile armatei.

Oricum, se poate presupune că un serviciu de informaţii, care în decembrie 1989 şi-a încuiat armele în fişete ca să nu poată fi acuzat că a reprimat revoluţia, nu era atât de stupid încât să pună la cale o ciocnire interetnică cu consecinţe imprevizibile pentru viitorul României doar pentru a demonstra că România are nevoie de un serviciu de informaţii!
Peste un deceniu, dezinformarea lansată de András Sütö va fi preluată și „dezvoltată” de Gabriel Andreescu, activist APADOR CH, în prelegerea ținută la sediul fundației Bernády din Târgu Mureș în martie 2005 și publicată ulterior în ziarul Ziua.
Inspirat de elucubrațiile lui Andreescu, Előd Kincses, personaj controversat al evenimentelor dramatice din martie 1990, refugiat o perioadă la Budapesta, va susţine și el că la Târgu-Mureş ar fi avut loc o „diversiune cu mai multe scopuri”: înainte de toate legitimizarea înființării SRI şi stoparea investiţiilor străine spre Ardeal! La rândul său, senatorul UDMR György Frunda va relua şi el enormitatea că ceea ce s-a întâmplat la Târgu Mureş ar fi opera Securităţii care „era conştientă că pierde teren şi că influenţa ei se diminuează tot mai mult” (?!).

Într-un raport prezentat în februarie 2003 de istoricul Larry L. Watts pentru Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic asupra Forţelor Armate (DCAF) se arătă că:

„Posibilitatea izbucnirii unui conflict etnic mai larg care ar fi putut duce la dezintegrarea naţională a fost mai degrabă puternic resimţită decât înţeleasă complet la Bucureşti, în mod deosebit dat fiind degenerarea paralela a relațiilor sârbo-croate în Republica Federală Socialistă Iugoslavia, care nu dusese încă la dezmembrarea țării. Incidentul de la Târgu Mureș, care a etichetat România drept un butoi de pulbere în prima jumătate a anilor ’90, a subliniat necesitatea urgentă a unui serviciu de securitate internă care să avertizeze din timp și să permită întocmirea unor planuri pentru situații neprevăzute. (s.n.)”.

Într-o carte recent lansată, gen. bg. Vasile Mălureanu arată că înființarea unui serviciu național cu competență generală era decisă cu mult înainte de martie 1990 și accentuează faptul că ceea ce s-a întâmplat la Târgu-Mureș a fost cauzat de lipsa, timp de trei luni „fapt foarte grav, unic în istoria modernă” a unei „centuri de siguranță” informative.
Împrumutând elemente structurale și organizatorice de la modelele de servicii de informații americane, canadiene și europene, Decretul nr. 181 din 26 martie 1990 privind înființarea SRI a reflectat și preocuparea pentru instabilitatea internă. [Vasile Mălureanu, Apărarea ordinii constituționale: perspectiva unui ofițer de informații, Editura PACO 2016. pp.293-302”.

Este evident că „evenimentele de la 20 martie de la Târgu Mureș” au precipitat reînființarea unui serviciu național de informații, așa cum este evident că bazându-se pe paralogismul „Post hoc, propter ergo hoc” – După, deci din acea cauză – au fost numeroși „logomahi” care au profitat pentru a promova o nouă dezinformare mascată sub forma unui fals silogism: odioasa Securitate a provocat conflictul interetnic de la Târgu Mureș pentru a forța înființarea SRI, deci SRI este urmașul odioasei Securități… (continuă în ediția de mâine)

Martie 1990: „pogromul de la Târgu-Mureș”, o etapă a războaielor psihologice și de imagine duse împotriva României – ultimul episod
Dorin Suciu
Motto: E important să știm ceea ce s-a întâmplat, dar și mai important este să știm de ce și cum s-a întâmplat…

De la războaiele psihologic și de imagine la războiul logistic și „țara-mamă din interior”
În sensul celor scrise mai sus, se poate afirma că, în martie 1990, conducerea României din acea perioadă a fost victima unui proces de intoxicare, iar populația ei, îndeosebi, cea din Transilvania – români și maghiari deopotrivă – a unui fenomen de dezinformare. Aceasta, împreună cu manipularea și diversiunea în prezentarea evenimentelor de către mass-media – mai puțin în cea din țară și masiv în cea internațională unde agenții de influență și-au făcut din plin jocul – au făcut un rău imens României.
Prin lansarea războiului de imagine bazat pe formula „pogromul de la Târgu Mureș” s-a încercat inducerea concluziei că la 20 martie 1990 s-ar fi dorit „servirea unei lecţii maghiarimii care lupta pentru drepturi etnice (?) şi pentru autodeterminare”. La ce poate duce „lupta pentru autodeterminare” a unei minorităţi, supusă unui proces deliberat de isterizare de către cei care se erijează în liderii ei, dar şi naţionalismul prostesc al liderilor populaţiei majoritare, s-a dovedit peste nu mult timp și încă foarte aproape de România: în Kosovo pe vremea când Serbia era condusă de Miloșevici…
Practicând o triplă ofensivă, politică, diplomatică şi de imagine în media internaţionale, şi orchestrând minorităţile maghiare din ţările vecine Ungariei, guvernele naţionaliste de dreapta ale lui József Antall (1990 – 1994) şi Viktor Orbán (1998 – 2002; 2010 – până în prezent) au făcut din forţarea obţinerii de autonomii pe baze etnice în țările limitrofe un exerciţiu curent.

Astfel, ulterior eșuării tentativei din martie 90 de autonomizare a Transilvaniei, au fost puse la cale alte acţiuni de înfiinţare în mijlocul țării noastre a unui teritoriu autonom pe criterii etnice, care să refacă defuncta Regiune Autonomă Maghiară de tristă amintire stalinistă, sub titulatura de „ținutul secuiesc”. Și nu oricum, ci făcând din el, nici mai mult, nici mai puțin decât „țara-mamă din interior”!

Ar mai trebui amintit urmărirea unor obiective în domeniul economic-financiar prin care se care dorește crearea în Transilvania a unei subeconomii subversive. Un adevărat război logistic al cărui pilon principal este bazat pe retrocedările de păduri, de diverse clădiri valoroase, unele de patrimoniu etc.

Dar acesta este un alt episod din războiul politic, psihologic și de imagine purtat împotriva României…

 

Epilog – Cercul se închide

Pe vremea când era cancelar al Germaniei, Konrad Adenauer a afirmat într-un celebru discurs că „Istoria este rezultanta erorilor care ar fi putut fi evitate”. Ceea ce s-a întâmplat însă la 20 martie 1990 la Târgu-Mureș pare să arate că unele drame ale istoriei nu se nasc doar din greșeli involuntare… Drept care mă simt dator să relatez două episoade:
La 20 martie 2012, Centrul Cultural Român de la Budapesta și Muzeul Terorii, condus de istoricul Maria Schmidt, specialistă în istoria serviciilor secrete ungare și nu numai, au organizat un simpozion intitulat „Condamnați să conviețuiască”. (sic!) Invitați de onoare au fost László Tőkés, Smaranda Enache și Gabriel Andreescu.

Printre altele, simpozionul a susținut ideea că defuncta Securitate a fost cea care a pus la cale „pogromul” de la Tg. Mureș…

Apoi, la începutul lunii noiembrie 2015 am aflat din presa ungară că Károly Király, despre care în timpul crizei de la Târgu Mureș s-a spus că este grav bolnav de leucemie, trăiește bine-sănătos în țara vecină și că împlinind 85 de ani a fost decorat cu cea mai înaltă distincție pentru merite deosebite de János Ader, președintele Ungariei…
*
La întrebarea „De ce și cum s-a întâmplat de fapt acel episod sângeros și imund din martie 1990?” se poate răspunde cu un cunoscut verset biblic care relatează primul caz de război psihologic din istorie. Este vorba despre felul în care poporul evreu, căruia i se promisese țara Canaanului, cea unde „curge lapte și miere”, a cucerit cetatea Ierihonului:
„Iar la al șaptelea ocol al zidurilor cetății, pe când preoții sunau din trâmbițe și chimvale, Iosua a poruncit poporului: „Strigați tare, căci Domnul v-a dat în mână cetatea (…) iar zidurile s-au prăbușit îndată și gloatele au dat năvală, fiecare drept înaintea lui. Și astfel au cuprins cetatea”.
Biblia, Cartea lui Iosua 6, 16 și 20

 

Sursa:  http://www.condeiulardelean.ro/articol/martie-1990-pogromul-de-la-targu-mures-o-etapa-razboaielor-psihologice-si-de-imagine-duse.

 

 ADDENDA
 

Raportul pus la rece

La fel ca și Raportul Comisiei Senatului privind evenimentele din Decembrie 1989, pe care nici Parchetul nu îl avea mai an deși susține că cercetează de 30 de ani lovitura de stat mascată în revoluție, nici Raportul Comisiei parlamentare de anchetă care a investigat evenimentele din Martie 1990 nu a fost dat publicității, deși, chipurile, parlamentarii sunt reprezentanții noștri.

Mai mult, copia Raportului intrată în posesia noastră poartă explicit indicația NU SE ÎMPRUMUTĂ.

 

 

 

 

 

 

O altă asemănare cu cele două situații este legată de opiniile separate ale celor s-au ocupat de anchete.

Dacă în cazul Decembrie 1989, senatorul țărănist Șerban Săndulescu a simțit nevoia să conceapă un Raport separat, cu mai multe informații despre conspirația și rolul sovieticilor în lovitura de stat, la fel, în privința Comisiei pentru Târgu Mureș, Ioan Mânzatu, inventator în domeniul farmaceutic și om politic independent de garda fesenistă, ca fondator al Partidului Republican, a făcut public, “pe surse”, propriul Raport-sinteză.

 

 

 

 

Din Raportul Mânzatu rezultă că operațiunea a fost realizată printr-o dinamică în crescendo, prin etape provocatoare și tehnici subversive stabilite profesionist, începând cu decembrie 1989.

Mânzatu amintește crimele bestiale săvârșite de unii maghiari asupra personalului român din structurile Ministerului de Interne din județele Harghita, Covasna și Mureș și apoi pașii care au dus la ridicarea tensiunii în martie 1990 cu tendințele secesioniste ale unei părți a populației maghiare instigată de factori interni și externi scrie http://www.ziaristionline.ro/2020/03/20/mihai-sora-virusul-care-a-starnit-conflictul-de-la-targu-mures-30-de-ani-de-la-macelul-din-20-martie-1990-toate-firele-operatiunii-targu-mures-1990-duc-la-budapesta-si-moscova-victor-roncea-in-ev/

 

Publicitate

România și războaiele de imagine. Portretul neretuşat al unui agent de influenţă – Tőkés László

 

 

Portretul neretuşat al unui agent de influenţă: László Tőkés. Studiu de caz prezentat la Universitatea de vară de la Izvorul Mureşului

 

„Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”

László Tőkés

 

 

România și războaiele de imagine.

Portretul unui agent de influență

 

 

Fost colaborator a două servicii de informații comuniste – al Securității și al AVO, serviciul de informații ungar -, fost episcop reformat, fost președinte de onoare al UDMR, fost vicepreședinte al Parlamentului European, fost soț adulterin (fost, pentru că soția sa a divorțat de el) și fost cavaler al Ordinului Steaua României, László Tőkés a fost, este și va fi, în calitate de agent de influență, un vector al războaielor psihologice și de imagine împotriva României.

Cea mai recentă „performanță”, care dă și măsura capacităților sale profesionale și mentale, a fost să repete la Universitatea de vară de la Tușnad inepția care a provocat retragerea Ordinului Steaua României: un nou apel către prim-ministrul Victor Orban ca Ungaria să-și asume statutul de „putere protectoare” faţă de maghiarii din Transilvania…

*

O simplă căutare pe Google arată că despre László Tőkés s-a scris enorm, îndeosebi în presa online și mai ales după retragerea, decisă de justiția română, și confirmată de președintele Iohannis, a Ordinului Steaua României.

Cele mai multe materiale arată, în mod explicit, o aversiune fățișă față de personaj, fapt care nu miră.

Există cărți ale unor autori reputați, dintre care unii, prin forța împrejurărilor, sunt în deplină cunoștință de cauză, iar alții produc sau coroborează dovezi, care ajung la concluzii inechivoce: cariera lui László Tőkés a început cu semnarea unui angajament cu Securitatea în 19 noiembrie 1982, numele sau de colaborator fiind Vasile.

Primele persoane care au suferit de pe urma delațiunilor lui Tőkés au fost soţii Klaas şi Ida Eldesing, cetăţeni olandezi, misionari ai Bisericii Reformate, care au fost expulzaţi din România. [fotocopia delaţiunilor a fost reprodusă în paginile revistei Tinerama nr. 210 din 21-27 decembrie 1994].

Interesul Securităţii pentru László Tőkés se manifestă cu adevărat abia în iarna anului 1985, când Direcția de Informații Externe află că László Tőkés este în vederile organizațiilor iredentei maghiare.

În 1988, preluat de emisari speciali trimişi din Occident, Tőkés citește la posturile de radio Kossuth și Europa Liberă scrisori privitoare la acțiunea „Villages roumains” – Salvați satele românești, acuzând statul român că vrea să demoleze satele maghiare [Ulterior, așa cum arăta în ediția sa din 15 februarie 1990, cotidianul francez Le Monde, organizația franceză care a inițiat acţiunea Villages roumains a admis că ea a avut și aspectele unei manipulări].

Între aprilie 1988 şi decembrie 1989, László Tőkés este înregistrat audio şi video în mai multe întâlniri conspirative cu agenţi ungari. La un moment dat i se plasează un agent român pe post de emisar ungur, iar Tőkés îi face un raport complet asupra activităţii sale!

În septembrie 1989, Securitatea îi cere lui Ceauşescu arestarea lui, dar șeful statului nu ia nici o măsură, „pentru a nu aduce prejudicii relațiilor cu Ungaria”.

În octombrie 1989, la granița româno-ungară, asupra a doi membri ai serviciilor de informații ungare, este găsită o chitanță olografă pentru 20.000 lei semnată de László Tőkés, două pagini cu informații date de acesta și un chestionar a cărui ultimă întrebare era: „Când credeţi că va cădea Ceauşescu?”, la care Tőkés nu a completat nici un răspuns.

Nu știa, nu i s-a spus. Faptul vine să întărească teza conform căreia Tőkés nu a fost decât un simplu instrument [Alex M. Stoenescu, Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO, 2006, pp. 275-276].

Modalitatea prin care cazul de trădare al lui László Tőkés s-a transformat în declanșatorul dezordinilor din Timişoara, continuate printr-o revoltă populară împotriva iobăgiei ceaușiste, rămâne, deocamdată, o necunoscută. Există doar o singură certitudine: dincolo de activitatea lui de agent aservit structurilor spionajului ungar, László Tőkés n-a fost decât o unealtă într-o subversiune marca KGB & Co.

Ridicat în grad de „erou al revoluției”, gonflat – de la început, i se decernează de către Academia Ungară de Ştiinţe premiul literar (?!) „Berzsenyi” -, pentru activitatea din anul 1989 [Anca Florea, Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc, 1996, p. 12], devenit, aproape peste noapte, din simplu pastor, episcop reformat de Piatra Craiului [la 26 martie 1990], promovat pe filiera politico-religioasă a bisericilor reformate din Olanda și Elveția, „uns” președinte de onoare al UDMR [la 26 mai 1990], beneficiind la maximum de relațiile Hungarian Human Rights Foundation (HHRF), a lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, se antrenează în operațiuni de dezinformare, urmând, așa cum voi arăta în episoadele următoare, să devină agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României.

Aș dori să mulțumesc autorilor la care am făcut referire la începutul acestui eseu-analiză. Fără informațiile cuprinse în cărțile lor, elaborarea sa nu ar fi fost posibilă.

Ei sunt: Filip Teodorescu (Un risc asumat, Editura Viitorul Românesc), Radu Tinu (Timișoara, no comment!, Editura Paco, București), Anca Florea ( Păstraţi România întreagă, Editura Viitorul Românesc), Alex M. Stoenescu (Istoria loviturilor de stat, vol. 4, partea II, Editura RAO), Gheorghe Rațiu (Raze de lumină pe cărări întunecate, ed. PACO), Andrassew Ivan (Ne vígy minket a kísértésbe, Noran Libro Kiadó) Ion Pitulescu și alții (Șase zile care au zguduit România.

Ministerul de Interne în decembrie 1989), Victor Negulescu (De la informații la contraspionajul militar – drumul anevoios al unui serviciu secret, Editura Bibliotheca), Colecția de documente Marius Mioc, (dosarul Ildiko Sepssy), Radu Portocala (România. Autopsia unei lovituri de stat, Editura Agora Timișoreană), Aurel Perva, Carol Roman (Misterele revoluției române, Editura Răscruci de Milenii), Alisson Muttler , corespondent în România al Associated Press. http://bigstory.ap.org/author/alison-mutler și, nu în ultimul rând, Larry L. Watts (Ferește-mă Doamne, de prieteni – Războiul clandestin al Blocului Sovietic cu România, Editura RAO).

 

 

 

 

 

***

Pentru a putea argumenta atât aserțiunea cuprinsă în titlu, cât și pe cele de la sfârșitul frazei de mai sus, va trebui să prezint, cu riscul de a părea didactic, câteva noțiuni necesare sine qua non nu doar lămuririi titlului, ci și înțelegerii conținutului acestui eseu.

Agentul de influență este „un fel de agitator în stare purăcare încearcă, la comanda puterii-origine, să destabilizeze, la modul general, societatea-ţintă adversă” [Roger Mucchielli, La Subversion CLC, Paris, 1976, p. 35.]. Alți autori nu sunt pe deplin acord cu această ultimă nuanță și consideră că agentul de influențăîncearcă să manipuleze opiniile publicului – inclusiv ale celui internațional – în beneficiul celui care l-a recrutat prin utilizarea de informaţii tendențioase, eronate sau falsificate [Vladimir Volkoff, Tratat de dezinformare, de la Calul Troian la Internet, Editura Antet, 2009, p. 21].

Procedeul preferat al agenților de influență este logomahia [cuvânt din greaca veche, însemnând „luptă prin cuvinte”, prin combinarea vocabulelor: lógos, cuvânt, și máhe, luptă], una dintre formele cele mai insidioase ale dezinformării. Urmărind denigrarea, discreditarea inamicului, expunerea sa deriziunii, disprețului sau ridicolului, logomahia constă în folosirea de formulări care să solicite emoțiile și care, prin colportare și promovare sistematică, sfârșesc prin a fi acceptate ca adevărate [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, Editura Antet, 2000, p. 9].

Aceste formulări sunt concepute de specialiști conform mecanismele psihice publicității dar care urmăresc obținerea unui efect invers: acela de a-l face odios pe adversar și supunerea sa oprobriului publicului. Exemplele în literatura de specialitate sunt numeroase, începând cu primul război mondial «Halt the Hun!» – Oprește-l pe Hun (referire la germani), «Hun or Home», al doilea război mondial: «Good shooting and Hunting: TO BERLIN! » sau epoca Războiului Rece: «Vânătoarea de vrăjitoare» (referire la McCarthy- creație KGB ), «Besser rot als tot» – Mai bine comunist decât mort – creație STASI. Așa cum voi arăta, «pogromul de la Tg. Mureș», «bomba etnică cu explozie întârziată» (referire la minoritățile maghiare), «epurare etnică» și altele sunt exemple tipice de formulări logomahice.

Unul dintre cei care a intuit printre primii potențialul deosebit al luptei prin cuvinte a fost Niccolò Machiavelli care scria în „Principele” – primul manual de marketing politic: „Arta politicii constă în aceea de a face să se creadă”…

Intuiția genială a lui Machiavelli poate fi explicată prin o teoremă formulată în 1928 de sociologul american William I. Thomas: „Nu este important dacă interpretarea este corectă sau nu – dacă oamenii definesc anumite situaţii ca reale, în consecinţele lor acestea se vor manifesta ca reale”. Bazată pe conceptul definirii de situație, teorema lui Thomas arată că semenii noştri nu reacţionează doar la situaţiile obiective, ci și la semnificaţiile pe care le atribuie unor situaţii despre care pot fi făcuți să creadă că sunt reale.

Cel care a atras atenția asupra repercusiunilor perverse ale falselor definiri de situaţie a fost un alt sociolog, Robert K. Merton. Într-un articol care a făcut epocă, publicat în 1948, Merton a demonstrat că acestea, dacă nu sunt combătute prompt şi eficient, dobândesc o forţă interioară de a se consolida şi de a produce efecte. Merton a denumit această forță „The self fulfilling prophecy”- profeţia care se realizează prin ea însăși.

Capacitatea falselor definiri de situație de a produce efecte prin promovarea lor sistematică stă la baza mecanismului psihic al operaţiunilor de publicitate, dar și la a celor de subversiune realizate, în principal, prin dezinformare şi intoxicare.

Ambele concepte au fost studiate minuțios de Vladimir Volkoff, fost consilier al serviciile secrete franceze. Acesta consideră că dezinformarea constă în manipularea opiniilor publicului în scopuri politice, folosind «informaţii deturnate»”, adică tendențioase, eronate sau falsificate”. În ceea privește intoxicarea, ea este o tehnică care țintește un grup restrâns de factori de decizie și constă în furnizarea de informaţii deturnate pentru a-l determina ia anumite hotărâri favorabile celui care practică intoxicarea [Vladimir Volkoff, Dezinformarea – armă de război, p. 22].

Aceste gen de „informații”, potențat de zvonuri insidioase [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, cel mai vechi mijloc de informare din lume, Editura Humanitas, 1993, p. 228], este colportat de agenții de influență prin așa-numitele cutii de rezonanță: în general mass media – presa scrisă și audio-vizuală -, Internet, rețele de socializare, dar și prin lideri de opinie, personalități civile sau religioase, diverse organizații non guvernamentale sau de lobby.

Volkoff a ajuns la concluzia că dezinformarea reprezintă rezultanta unei concepții politice: este sistematică, concepută și pusă în aplicare de profesioniști, recurge prioritar la mass-media și se adresează opiniei publice naționale sau internaționale.

Henri-Piere Cathala, un alt specialist de marcă, specifică în plus că dezinformarea implică disimularea surselor și a scopurilor reale, precum și intenției de a face rău. Dezinformarea se numără printre acțiunile psihologice subversive, vizează distrugerea moralului adversarului sau compromiterea gravă a acestuia și este o formă de agresiune [Henri-Piere Cathala, Epoca dezinformării, Editura Militară, Bucureşti, 1991, p. 24].

Concluzionând, cele trei coordonate ale dezinformării sunt:

• maniheismul, prin împărțirea în două tabere, a celor buni și a adversarilor cei răi;

• diabolizarea celor răi prin intermediul unor formulări logomahice destinate să-i denigreze și să-i discrediteze, acestea fiind structurate pe acuzații inventate și colportate prin agenții de influență;

• ținta dezinformării, care este opinia publică internă sau internațională.

***

Într-o carte de excepție, jurnalista și scriitoarea Anca Florea observa la pagina 10: „În 1990, a început un joc politic, care ne-a găsit naivi, dezbinați și bezmetici”. În acest context, voi prezenta în continuare o mică parte din declarațiile și acțiunile agentului de influență László Tőkés, conforme cu propria formulare: „Poate că omul e făcut numai din cuvintele lui…”.

14 martie 1990, Postul de radio Vocea Americii. După ce cere o lege specială a minorităţilor în România, László Tőkés declară: „mi-am propus să urmăresc în activitatea mea bisericească şi politică reconcilierea dintre Ungaria şi România”. (sic!)

20 martie 1990, într-un interviu apărut în ziarul „Toronto Star”, la afirmaţia reporterului că vinovăţia pentru cele petrecute la Târgu Mureş ar fi împărţită, pastorul László Tőkés tranşează: „Aceasta este o prezentare falsă. Nu ambele părţi sunt de vină. Acesta nu este şovinism maghiar, este şovinism românesc (…) Violenţa va continua atâta vreme cât guvernul pune o parte de vină pe seama minorităţii maghiare!” (s.n.)

21 martie 1990, TV CBC, Canada: „Guvernul român este responsabil pentru tot ce se întâmplă la Târgu Mureş, în centrul Transilvaniei”.

22 martie 1990, TV CTV, Canada: „Aceasta nu este o confruntare între români şi unguri. Este un terorism unilateral, practicat de români împotriva populaţiei maghiare” (s.n.)

28 martie 1990, Geneva. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés susține: „Există acolo (la Târgu Mureş) un conflict unilateral, în sensul că maghiarii continuă să fie victimele terorii şi violenţei”. (s.n.)

28 martie 1990, cotidianul „The Globe and Mail” din Canada publică articolul „Represiunea anti-etnică pune în pericol alegerile”, din care aflăm varianta de curând devenitului episcop reformat László Tőkés despre ce s-a întâmplat în conflictul din 20 martie: „Maghiarii demonstrau paşnic pentru drepturile lor când au fost atacaţi brutal de către criminalii naţionalişti români”. (s.n.)

30 martie 1990. Într-un interviu acordat postului de radio BBC, la întrebarea reporterului: „Excludeţi o manipulare din Ungaria sau din exilul maghiar?”, episcopul Tőkés afirmă ambiguu: „Rolul Ungariei îl exclud. (s.n.) Toate forţele majore din Ungaria se înţeleg şi sprijină cultural poporul maghiar care e separat de graniţe, dar aparţine ei pe plan spiritual, cultural şi lingvistic.”

2 aprilie 1990. Agenţia spaniolă EFE reproduce afirmația lui László Tőkés: „Ceauşescu a murit, dar spiritul său trăieşte, în sensul că Guvernul, PNȚ şi Vatra Românească doresc să lase impresia că minoritatea maghiară din România, guvernul ungar şi turiştii din Ungaria au provocat ciocnirile naţionaliste.” (s.n.)

6 aprilie 1990, Budapesta. În emisiunea Panorama a Televiziunii naționale ungare, László Tőkés subliniază: „A eticheta pe unguri ca fiind naţionalişti în contextul de la Târgu Mureş este o dezinformare flagrantă”. Şi în continuare: „Agresorii de la Mureş sunt şovinii şi naţionaliştii de la Vatra Românească”. (s.n.)

În aceeaşi perioadă, AFP şi Reuter citează declarațiile episcopului László Tőkés, după primirea la preşedintele american George Bush: „Am căzut de acord cu preşedintele Bush ca SUA să nu acorde României clauza naţiunii celei mai favorizate (sic!) decât atunci când vor avea loc alegeri libere şi vor fi asigurate drepturile depline ale minorităţilor”.

14 iunie 1990. Copenhaga, Conferinţa General Europeană asupra Drepturilor omului. Într-o conferinţă de presă, László Tőkés, devenit președinte de onoare al UDMR, afirmă: „Problema minorităţii maghiare este o problemă universală de democraţie şi una dintre cele mai urgente de reglementat în noua Europa care se conturează”. Și avertizează: „Mă tem de o catastrofă dacă ea nu se rezolvă rapid”. (s.n.)

15 iunie 1990. Tv Antenne 2 – Franţa. László Tőkés declară: „Dacă noua conducere a României nu este capabilă să realizeze un dialog între minorităţi, stabilitatea va fi de scurtă durată, iar condiţiile pentru a doua revoluţie sunt realizate”. (s.n.)

19 iunie 1990. Europa Liberă, scrisoarea deschisă a episcopului László Tőkés către preşedintele Ion Iliescu. Episcopul se arată îngrijorat de situaţia maghiarilor, respectiv a credincioşilor, faţă de evenimentele condamnabile din 13-15 iunie, şi aseamănă acţiunea minerilor cu instigarea ţăranilor din judeţul Mureş la manifestările violente comise împotriva maghiarilor. Tőkés mai deplânge stadiul democratizării ţării, invocând un război civil! (s.n.)

Aici, trebuie remarcat ceea ce în limba maghiară se numește sugestiv „szépség hiba”, adică un „defect de frumusețe”: la 13-15 iunie1990 nu numai că nu a fost agresat nici un minoritar maghiar, dar în diverse localități din județele Covasna și Harghita, printre care și Miercurea Ciuc, au fost atacate și devastate mai multe sedii de poliție…

Devenit, la 26 martie1990, din simplu pastor episcop reformat de Piatra Craiului, „uns” după numai două luni președinte de onoare al UDMR, beneficiind la maximum de relațiile lobby-ului și diasporei ungare cu mass media internaționale, László Tőkés se antrenează în operațiuni de dezinformare și devine, cum vom vedea mai jos, agent de influență în acțiuni de anvergură îndreptate împotriva României:

4 august 1990. Ziarul italian L’Unitá, organul oficial al Partidului Comunist Italian (!), reproduce declarația episcopului Tőkés conform căruia „România nu are tradiţie democratică, de aceasta fiind responsabilă cultura ortodoxă bizantină, care a pus în valoare ierarhizarea. (…) Transilvania poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale”. (s.n.)

Specialiștii în dezinformare ar putea fi invidioși pe o asemenea performanță: un ziar comunist dintr-o țară catolică este folosit de un episcop calvin, lider al unei formații politice a dreptei radicale, pentru a face propagandă neagră împotriva țării al cărei cetățean este…

5 august 1990, în ziarul finlandez Helsingen Sanomat, László Tőkés completează: „Problema este că naţionaliştii din România nu vor democraţie şi că românii nu au fost obişnuiţi cu alternative, neavând niciodată o posibilitate de alegere”.

10 august 1990, Televiziunea națională ungară, emisiunea Panorama: „În România de azi se instaurează o dictatură asemănătoare celei de dinainte de Revoluţie, dictatură care se exercită împotriva minorităţilor etnice şi a forţelor de opoziţie”

Mult mai interesantă însă este afirmația că: „maghiarimea noastră nu poate fi niciodată împărţită prin intermediul graniţelor” și, în consecință, dl. Tőkés afirmă senin: „Apartenenţa naţională a Ardealului este o problemă care trebuie discutată de Ungaria şi România”. (s.n.)

14 august 1990, Elveția: „La 20 martie 1990, la Târgu-Mureș a avut loc un pogrom sângeros împotriva populației maghiare”, declară László Tőkés la o reuniune ecumenică a World Council of Churches (WCC) ținută la Geneva.

La acea dată se lămurise demult că dramaticele evenimente provocaseră românilor un număr de două ori mai mare de răniți decât maghiarilor și că victima acelei scene atroce, în care un om căzut la pământ, fără cunoștință, continua să fie lovit cu cruzime, se numea Mihăilă Cofar și era român.

10 noiembrie 1990. Declaraţia publicată de ziarul Corriere della sera, după ce László Tőkés suferise un accident rutier în Ungaria: „Chiar dacă nu pot merge, voi conduce a doua revoluţie în România (s.n.) paşnică, fără vărsare de sânge” – speră proaspăt devenitul episcop reformat.

11 martie 1991, Olanda, ziarul Algemeen Dagblad: „Se pare că într-un viitor apropiat problema minorităţilor va deveni problema centrală, de maximă importanţă a politicii mondiale (…) Din această perspectivă chestiunea minorităţilor din România capătă o importanţă deosebită, mai cu seamă în privinţa aspectului transilvănean al problemei”. László Tőkés îşi exprimă speranţa că se vor pune bazele noii arhitecturi a minorităţilor în Europa: „o arhitectură în care se va integra organic – şi multiconfesionala şi multinaţionala Transilvanie (…)”.

10 iunie 91. Europa Liberă anunță că episcopul Tőkés a avut o întrevedere cu congresmanul Frank Wolf, prin intermediul căruia a cerut Congresului american „sprijin pentru asigurarea securităţii personale” și a reclamat că a fost ameninţat cu expulzarea din ţară.

23 iunie 1991. Budapesta, Radio Kossuth. „În zilele noastre – spune episcopul Tőkés – pe frontispiciul gândirii internaţionale se află probleme privind confederaţia, autonomia, autodeterminarea, regionalismul. (…) Nouă nu ni se refuză doar autonomia ci drepturile umane, individuale şi colective ale unei naţionalităţi”. (s.n.)

3 iulie 1991. București. Romániai Magyar Szó, relatare din 20-21 iulie: La Reuniunea de drept internațional de la Geneva, László Tőkés a ținut un discurs intitulat Politica antimaghiară a României în care temele principale au fost „românizarea”, „asimilarea”, „colonizarea în masă cu români a Ardealului”, „alungarea și emigrarea maghiarilor”, „genocidul psihic și cultural”.

5 iulie 1991. Erdélyi Napló ; Romániai Magyar Szó; Falvak Népe; Csángó Újság, relatează între 12 și 15 iunie că episcopul reformat László Tőkés a fost primit de Papa Ioan Paul al II-lea. Tőkés l-a informat pe Papă despre situația minorităților din România, a cerut sprijin pentru ceangăii din Moldova în vederea păstrării limbii lor materne informându-l pe sanctitatea sa de intențiile de asimilare a ceangăilor (s.n.) și de presiunile care se fac în acest sens de românii greco-catolici. (?!)

12 noiembrie 1991. Paris. Într-o conferinţă de presă președintele de onoare al UDMR László Tőkés afirmă că „Transilvania nu aparţine României, ci a celora care locuiesc aici”.

Peste câteva zile, el susține la Strasbourg că România nu satisface condiţiile pentru a deveni membru al Consiliului Europei. (s.n.)

8 ianuarie 1992. Televiziunea națională ungară, dar şi presa scrisă, înştiinţează publicul că viaţa episcopului Tőkés e în pericol, ba mai mult, pe capul domniei sale s-a pus un preţ: 150.000 de dolari!

11 februarie 1992. Episcopul László Tőkés este primit de regina Belgiei. Printre temele abordate de acesta: „necesitatea sprijinirii poporului maghiar din România şi a regionalizării ţării după modelul Flandrei şi al Valoniei” (s.n.).

[Sursele informațiilor de mai sus sunt Anca Florea, Păstrați România întreagă, pp. 12-23, date coroborate prin manuscrise personale.]

12 februarie 92. Austriacul Die Presse redă, în articolul „În România domină vechile metode”, opiniile episcopului Tőkés care îşi afirmă îngrijorarea faţă de situaţia maghiarilor din Ardeal pe care „naţionaliştii români îi tratează ca pe cetăţeni de categoria a doua” şi conchide că „situaţia viitoare a minorităţii maghiare va fi similară evreilor sau germanilor” (s.n.). Această ultimă formulare prin excelență logomahică va fi reluată și amplificată.

19 februarie 1993. Cotidianului Süddeutsche Zeitung dedică o pagină întreagă problematicii minorităților maghiare din afara granițelor Ungariei. „Situația actuală a maghiarilor din România este similară cu cea a evreilor din anii 1930” (!), susține episcopul László Tőkés.

19 februarie 1993. Cu ocazia unei vizite organizate în statul american Ohio de liderii emigrației ungare din SUA și a reprezentanților bisericilor protestante ungare, László Tőkés ține la City Club din Cleveland o conferință televizată în direct despre faptul că „în România are loc împotriva minorităţii maghiare un proces de epurare etnică, la fel ca în Serbia sau Bosnia, doar că maghiarii nu au arme” [Informația are ca sursă editorialul semnat de Remus Grama în săptămânalul America, publicație a Uniunii Românilor din Statele Unite. Articolul specifică prezența la conferința de la Cleveland a poetului Ioan Alexandru, senator PNȚ, aflat în vizită în SUA.].

Ca urmare a conferinței, în ediția din 20 februarie, publicația Plain Dealer din Cleveland va scrie un articol având ca subiect „fascismul românesc”! [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

23 februarie 1993. În vizită la Washington, László Tőkés, episcop și președintele de onoare al UDMR, este primit la Departamentul de Stat de subsecretarul de stat Ralph Johson. Temele discuțiilor, așa cum a reiese din articolele publicate la 24 februarie în ziarul Magyar Nemzet din Ungaria și la 25 februarie în Romániai Magyar Szó au fost „restaurația comunismului în România” și „epurarea etnică ce are loc în România”.

La conferința de presă care a urmat, Tőkés va susține că există o singură soluție a dezamorsării „bombei etnice”: împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, și autonomia teritorială pe baze etnice. [http://udvardy.adatbank.transindex.ro/?action=nevmutato&nevmutato=TőkésLászló&kezd=331].

26 februarie 1993. Sub titlul Ethnic Cleansing in Transylvania – Epurare etnică în Transilvania, cotidianul The Washington Times publică un amplu interviu cu László Tőkés în care acesta susține că în Transilvania are loc o epurare etnică ca și în Bosnia, dar nu cu mijloace violente (?!). Pe larg, ziarul relatează că în țările vecine Ungariei minoritățile maghiare constituie bombe etnice cu ceas.(s.n.) Conform ziaristului Andrew Borowiec, „unii dintre maghiari vorbesc despre rectificarea frontierelor de la Trianon”.

27 februarie 1993. Cotidianul ungar Magyar Hirlap reia articolul din The Washington Times sub titlul „Ziar american despre bomba etnică”.

27 februarie 1993. Budapesta. Prezent la conferința de presă a lui László Tőkés referitoare la turneul pe care l-a făcut în Statele Unite, corespondentul TVR, Dorin Suciu, îl întreabă pe acesta dacă își menține afirmațiile despre epurarea etnică a maghiarilor din Transilvania apărute în The Washington Times. Președintele de onoare al UDMR confirmă, specificând însă că mijloacele sunt mai subtile. (s.n.)

Difuzarea înregistrării pe postul de televiziune național declanșează un imens scandal public. Tőkés este contestat de toate partidele politice, inclusiv de Alianța Civică, partener politic al UDMR. Presa titrează: Declarații de export (România Liberă) Episcopul e unealta diavolului (Tineretul Liber), Un trădător, un provocator, un nimeni, avocatul diavolului: LászlóTőkés (Vremea) ș.a.m.d.

Ministerul de externe român califică declarația episcopului ca „dezinformare gravă și neconformă adevărului”. UDMR, prin liderii săi, se „delimitează” de președintele său de onoare, iar mai multe asociații ale revoluționarilor de la Timișoara îi retrag lui László Tőkés calitatea de revoluționar.

Acesta va primi o altă grea lovitură peste numai câteva luni, în iunie 1993, când va izbucni scandalul Fundației Internaționale Transilvania. Înființată la inițiativa episcopului și a scriitorului András Sütö la 29 mai 1990, fundația, cu sediul la Budapesta, era destinată să-i sprijine pe maghiarii expatriați care intenționau să se reîntoarcă în România. Președinte este ales scriitorul András Sütö, vicepreședinte episcopul László Tökés, iar membri ai comitetului de conducere Géza Szöcs, lider marcant al UDMR, și Sándor Csóori, președintele Uniunii Mondiale a Ungurilor.

În primii doi ani de activitate, fundația va obține un rezultat greu de prevăzut: reușește să repatrieze un singur maghiar – Attila Kelemen din Târgu Mureș. Izbutește, în schimb, să arunce cel mai deplin mister asupra dispariției mai multor zeci de milioane de forinți, sau a echivalentului lor în valută! Scandalul care a urmat a fost imens. El a marcat începutul declinului lui László Tökés ca om politic, dar nu și a carierei de agent de influență a acestuia.

Se pare însă că megalomania și pandantul ei, mitomania, o dată încolțite, nu au leac. În plin scandal al Fundației Internaționale Transilvania, cea păstorită de episcopul László Tőkés și din pușculița căreia dispăruseră sutele de milioane de forinți, acesta își continuă turneele destinate denigrării românilor și României…

23-24 octombrie1993. București, cotidianul Romániai Magyar Szó relatează că László Tőkés a făcut o vizită în Marea Britanie la invitația institutului teologic Wycliffe Hall. După ce a fost primit de lordul cancelar, la 20 octombrie Tőkés a ținut o conferință la care au participat reprezentanți ai celor două camere ale parlamentului. El a subliniat că „Problema minorităților trebuie apreciată ca o partea procesului de democratizare”. Una dintre remarcile sale a fost că „în lipsa unei tradiţii democratice, românii au în mare parte o mentalitate de iobagi” (sic!) și că „în comparaţie cu România, Ungaria este o ţară occidentală” [Anca Florea, Păstrați România întreagă, p. 32].

            6 martie 1994. Emisiunea „A Hét” ‑ Săptămâna ‑ a Televiziunii Ungare, redă declarația făcută de episcopul Tőkés în Israel, în luna februarie a anului 1994, cu ocazia unei reuniuni pe tema reconcilierii dintre cultele creştine şi cultul mozaic: „În cursul celui de al doilea război mondial, în România s‑au comis împotriva evreilor atrocităţi la fel de mari ca și cele din Ungaria, doar că, până acum, s‑a reuşit în mod abil escamotarea datelor privind antisemitismul românesc.”

O aberație, fiind bine știut că în perioada mai 1994 – aprilie 1945 au fost deportați jandarmeria ungară și omorâți în lagărele naziste ale morții aproape 600.000 de evrei unguri, o zecime din numărul evreilor asasinați în întreaga Europă de către naziști. „Prigonirea evreilor (din Ungaria) este probabil crima cea mai abjectă din întreaga istorie a omenirii” aprecia Winston Churchill, la data de 7 iulie 1945, în jurnalul său.

27 ianuarie 1995. Budapesta. Acuzat atât în România, cât și în Ungaria, de colaborare cu fosta Securitate, într-o conferință de presă László Tőkés declară: „Campania împotriva mea constituie un atac împotriva întregii maghiarimi din România!” Episcopul a mai susținut că „în România există o listă neagră, unde (…) figurez şi eu, în legătură cu mine existând un plan de lichidare de către serviciile secrete române”

5 mai 1995. Agenţia Ungară de Presă – MTI. Cu ocazia unei vizite făcute de episcopul Tőkés în Statele Unite, acesta afirmă că „Washingtonul ar trebui să fie mai sever cu Bucureştiul şi să nu renunţe la verificarea anuală a reînnoire a clauzei pentru România.” (s.n.) Președintele de onoare al UDMR admite că la Departamentul de Stat al S.U.A. se constatată în continuare „o anumită aversiune în ceea ce priveşte conceptul de autonomie etnică”.

16 noiembrie 1996. Timișoara. În timpul unei slujbe ecumenice a bisericilor istorice maghiare ținută împotriva încheierii tratatului dintre România și Ungaria, episcopul László Tőkés pretinde că „Tratatul de bază româno-ungar reprezintă o trădare. Tot ceea ce ni se smulge cu forţa poate fi redobândit, dar la ceea ce renunţăm noi înşine este bun pierdut”.

În acest timp, mass-media internaționale relatau că Occidentul salută încheierea tratatului, redând mesajele Departamentului de Stat al SUA, ale lui Jacques Chirac, preşedintele Franţei, Daniel Tarschys, secretarul general al Consiliului Europei, Leni Fischer, preşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei, Javier Solana, secretarul general al NATO, Klaus Kinkel, ministrul german de externe.

14 septembrie 1997. Târgu‑Mureş. Cu ocazia vizitei în municipiu a lui Viktor Orbán, preşedintele Fidesz Partidul Civic Ungar, László Tőkés a reluat mai vechea sa marotă întrebând retoric: „Cine poate nega că de 80 de ani această ţară are loc o epurare etnică spirituală a maghiarimii?”Episcopul a mai susţinut că în condiţiile în care minoritatea maghiară din România numără peste două milioane (?!) de persoane, iar alte minorități doar câteva mii, „egalitarismul între minorităţi este de‑a dreptul înjositor”… (s.n.)

*

Din lehamite, după ce mi-am încetat activitatea în calitate de corespondent de presă la Budapesta și văzând că regimul președintelui Emil Constantinescu și CDR nu înțelege să ia nici un fel de măsură, ba chiar trece sistematic sub tăcere activitățile antiromânești ale agentului de influență László Tőkés, am renunțat la „monitorizarea” declarațiilor acestuia. Totuși, pentru perioada 1998-2000, ele se pot regăsi în ziarul Adevărul , al cărui redactor-șef adjunct Cristian Tudor Popescu și cu mine am fost dați în judecată, fără succes, de episcopul și președintele de onoare al UDMR.

În anul 2000, am devenit director-general adjunct al Rompres/Agerpres și am constat că László Tőkés își continuă „cariera” care îl consacrase, folosind tehnicile logomahice – ale războiului prin cuvinte – împotriva României. Din păcate, statutul profesional nu mi-a permis stocarea a nici unui fel de informații asupra subiectului.

Redau, totuși, având în vedere că a apărut la vremea respectivă în presă, una dintre formulările tipice: „Drumul României spre Europa trece prin Transilvania” – lansată de Tőkés la Universitatea de vară “Balványos” (Tuşnad, 24-30 iulie 2000). Cu acea ocazie, acesta a criticat conducerea UDMR pentru a nu fi pus condiţii mai dure partenerilor de guvernare care au folosit uniunea în scopul unei „politici de faţadă” (altă formulare logomahică) pentru a-i păcăli pe occidentali în privinţa situației minorităţii maghiare…

Intrată temporar într-un con de umbră, ocupația predilectă de agent de influență a lui László Tőkés cunoaște un reviriment în regimul Băsescu, după ce în anul 2007, în urma unor alegeri suspecte ajunge europarlamentar.

Selectez doar câteva dintre declarații făcute de László Tőkés chiar în anul în care, la două săptămâni după câştigarea de către Traian Băsescu a unui nou mandat prezidențial (!) acesta i-a acordat gradul de cavaler al ordinului Steaua României pentru „meritele sale în declanşarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timişoara”:

19 februarie 2009. Mediafax: Într-o intervenție ținută la Bruxelles, europarlamentarul László Tőkés declară: „Doresc să atrag atenţia Parlamentului Europei că în România, prin metode subtile, chiar și acum, continuă omogenizarea și românizarea Transilvaniei prin metoda schimbării artificiale a proporţiilor etnice”.

1 mai 2009. Miercurea Ciuc. La o adunare populară, László Tőkés susține că: „În Transilvania continuă un genocid nesângeros, început în urmă cu 90 de ani”. El dă ca exemplu de „genocid” situația din municipiul Sfântu Gheorghe unde, în intervalul 1966-1992, numărul maghiarilor a scăzut cu 13%… La solicitarea jurnaliştilor români de a prezenta probe că tendința continuă, Tőkés a recunoscut ca nu are dovezi privind faptul că Guvernul ar avea intenţia de a strămuta în Harghita și Covasna cetățeni români…

18 iunie 2009. Washington. Ziarul ungar Magyar Hirlap relatează că, într-o conferință de presă ţinută în capitala Statelor Unite, europarlamentarul Tőkés a afirmat că „Din cauza politicii ungare actuale față de minoritățile maghiare, maghiarimea este ca o armata împrăștiată. Dacă se va strânge însă laolaltă și va şti să-și unească forţele, atunci ea se va transforma într-o armată capabilă să lovească”. (?!) László Tőkés a mai cerut ca politica guvernului ungar să fie schimbată în aşa fel încât „să cuprindă o naţiune de 14-15 milioane de maghiari, iar acest lucru să se facă pe principiul dreptului la autonomie al naţiunii maghiare din bazinul carpatic și al suveranității limitate”.

Se poate continua mult timp cu ceea ce, la primă vedere, par niște elucubrații sub formă de declarații personale sau politice, dacă n-ar fi, de fapt, dezinformări foarte elaborate.

Așa cum reiese din declarațiile făcute deLászló Tőkés în perioada 1990 – 2010, îndeosebi din fragmentele scrise cu litere italice și subliniate cu aldine, ele fac parte dintr-un război de imagine împotriva României, cea care trebuia despuiată de ultima brumă de simpatie pe care i-o conferise sângeroasa revoluție din decembrie 1989 prin acreditarea câtorva idei:

• Românii sunt un popor înapoiat, violent și intolerant care comitepogromuri asupra maghiarilor. O aberație evidentă având în vedere conceptul de pogrom: implicarea/organizarea de acțiuni violente împotriva unor grupuri etnice de către autoritățile statale.

• Stabilirea unei parale între epurarea etnică din Bosnia și situația maghiarimii din Transilvania;

• în România are loc o restaurație a dictaturii comuniste;

• renașterea în România a fascismului (sic!) prin organizația Vatra românească;

• încercarea de acreditare publică a opiniei că în România există un „tradițional antisemitism românesc” și transmiterea (prin transfer emoțional) a tezei că „maghiarimea persecutată” din România s-ar afla în aceeași situație dramatică precum evreimea europeană între cele două războaie mondiale;

• promovarea în forurile internaționale a intoxicării (lansată în 1991 de Géza Entz, directorul Oficiului pentru Maghiari de peste Granițe a guvernului ungar) privind așa-zisa „bomba etnică cu explozie întârziată” a cărei dezamorsare poate fi realizată doar prin împărțirea Transilvaniei în cantoane, după modelul elvețian, sau după modelul belgian, prin acordarea de autonomie teritorială pe criterii etnice ca în Flandra și Valonia;

• Transilvania, multinațională și multiculturală, poate fi considerată imaginea extrem orientală a democraţiei occidentale;

• Aserțiunea că România este un stat-paria, fără tradiție democratică, de cultură ortodoxă, deci în afara ariei culturale a Europei și care refuză „drepturile umane, individuale şi colective ale naţionalităţii maghiare”;

• „genocidul psihic și cultural” la care este supusă aceasta ș.a.m.d.

Aberația maximă comisă de agentul de influență László Tőkés, cea care a dus la pierderea Ordinului Steaua României – acordat cu atâta „generozitate” de ex președintele Băsescu -, a fost însă cererea ca Ungaria să asigure, după exemplul Tirolului de sud, protecția Ungariei asupra Transilvaniei!

***

În final, voi analiza ceea ce ar fi putut fi capodopera carierei agentului de influență László Tőkés: „Ținutul secuiesc – Tibetul României”, o combinație elaborată de dezinformare și intoxicare.

Ea a fost executată ca la carte, conform definiției de dicționar a termenului: „dezinformarea constă în manipularea opiniei publice în scopuri politice, prin folosirea de informaţii tratate cu mijloace deturnate”

O trecere cronologică în revistă a evenimentelor este concludentă. În luna aprilie 2010, europarlamentarul László Tőkés l-a invitat pe Tendzin Gyaco, cel de-al 14-lea Dalai Lama, să viziteze localitatea Chiuruș din județul Covasna unde s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, considerat un „sfânt” (bodhisattva) de cei de credinţă budistă, și să țină o conferință urmată de manifestările comemorative în municipiul Sfântu Gheorghe.

La primă vedere, totul poate părea gestul unui politician care încearcă să acumuleze capital politic prin parazitarea unei personalități cu mare notorietate, laureată a premiului Nobel pentru pace. În fapt, a fost vorba de o diversiune bine pusă la punct. Ideea vizitei a fost atent elaborată, nu doar în biroul de la Bruxelles al europarlamentarului Tőkés, după cum se poate lesne ghici…

Mecanismul acțiunii consta în translarea semnificației politico-emoționale a conceptului controversat de „Tibet”, cu tot ce presupune el, spre așa-zisul Ținut secuiesc și acreditarea faptului că acesta ar fi un fel de Tibet al României.

Complementar, vizita urmărea, prin intoxicare, compromiterea relațiilor dintre România și Republica China – foarte sensibilă la cele două aspecte, Tibet și Dalai Lama.

Pentru amorsarea dezinformării a fost folosit faptul că în toamna anului 2010 urma să aibă loc în Ungaria o vizită a lui Dalai Lama cu care László Tőkés avea să se întâlnească oficial la Budapesta. Încărcătura mediatică a vizitei lui Tendzin Gyaco – acesta este numele „civil” al celui de al 14-lea Dalai Lama – urma să potențeze vizita acestuia în „Ținutul secuiesc”.

Vizita din septembrie 2010 a lui Dalai Lama la Budapesta a avut loc la invitația Societății Ungare pentru Ajutarea Tibetului și a fost minuțios organizată.

Ea a început cu conferința „Introducere în budismul tibetan” ținută de Dalai Lama în fața a circa 11000 de persoane pe o arenă sportivă din capitala Ungariei și care a fost repetată în ziua următoare. Tendzin Gyaco a mai ținut apoi alte două conferințe. La toate cele patru conferințe, doar o parte dintre spectatori au plătit biletul, o mare parte primind bilete gratis, ceea ce presupune o acțiune de propagandă subvenționată.

În cursul vizitei, care a fost intens mediatizată, Dalai Lama a primit din partea lui Gábor Demszky, primarul general al capitalei ungare, diploma de cetățean de onoare al Budapestei și la invitația Grupului Parlamentar de Prietenie Ungaro-Tibetan, a ținut în Parlamentul Ungariei o cuvântare. Tot în Parlamentul Ungariei, Dalai Lama s-a întâlnit cu László Tőkés, ajuns vicepreședinte al Parlamentului Europei la inițiativa Fidesz, partidul de guvernământ din Ungaria. Presa nu a avut acces la întrevedere.

Rezumând, în aprilie 2010, László Tőkés îl invită în nume personal pe cel de-al 14-lea Dalai Lama ca, în toamnă, să viziteze localitatea Chiuruș din „Ținutul secuiesc” unde, în secolul al XIX-lea, s-a născut lingvistul Körösi Csoma Sándor, autor al unui dicționar englez-tibetan.

Vizita a fost programată să aibă loc imediat după vizita intens mediatizată lui Dalai Lama din luna septembrie în Ungaria. În mod evident, cele două vizite ale lui Dalai Lama au fost coordonate astfel încât cea din Ungaria să o potențeze politic și mediatic pe cea din România.

În contextul acesta, este evident că scopul real al vizitei lui Dalai Lama, care pe lângă ceremonia de comemorare a lingvistului maghiar, cuprindea și alte acțiuni, era să ofere ocazia lui László Tőkés de a internaționaliza problema autonomiei teritoriale pe criterii etnice a „ținutului secuiesc”, care, conform declarațiilor sale repetate, ar fi… „Tibetul României”. Nu mai trebuie subliniat faptul că această acțiune politicianistă care folosea conotațiile negative ale așa-zisei «probleme a Tibetului» ar fi afectat în mod cinic nu numai imaginea României, dar și a Chinei.

Se poate trage concluzia că un scop complementar al vizitei a fost încercarea de înrăutățire a relațiilor româno-chineze contându-se pe faptul că România va avea o reacție inadecvată – de acceptare a vizitei lui Dalai Lama -, ceea ce nu s-a întâmplat datorită reacției ferme a Ministerului Afacerilor Externe. Acesta a accentuat faptul că România consideră Tibetul ca o parte inalienabilă a Chinei și că astfel de vizite, oficiale sau „particulare”, nu se realizează decât prin intermediul MAE român.

Reacția biroului de presă a lui Dalai Lama a fost cât se poate de adecvată: arătând că nu dorește ca această vizită să fie un prilej de disensiuni, a anunțat că liderul spiritual budist renunță la vizită. După tonul comunicatului, este foarte probabil ca Dalai Lama să-și fi dat seama că s-a intenționat folosirea sa într-o acțiune de manipulare, așa cum a mai fost folosit, atât el cât și „problema Tibetului”, ca instrument de șantaj mediatic de mai multe puteri, îndeosebi din G7, în relația cu China.

Surse: publicația „Temesvártol Brusszellig” (De la Timișoara la Bruxelles) elaborată de biroul europarlamentarului László Tőkés, ziarele centrale ungare Népszabadság, Népszava, Magyar Hirlap, Agenția Ungară de Presă MTI, Radio Kossuth, Duna TV, Jurnalul național.

*

Una dintre acțiunile recente care reconfirmă statutul de agent de influență al lui László Tőkés, devenit eurodeputat Fidesz, sunt declarațiile făcute la 21 aprilie la o reuniune ținută în orașul Eger: „Zi de zi, se poate observa cumromânii îşi şterg opincile pe drepturile maghiarilor”, „de decenii întregi, maghiarii sunt victimele unei agresiuni verbale care poate fi comparată doar cu antisemitismul verbal” (sic!) și „(…) opinia publică internaţională trebuie trezită la realitate pentru a înţelege că maghiarii nu luptă pentru drepturi cuvenite minorităţilor, ci pentru însăşi existenţa lor”. Sursă: www.egerhirek.hu

Sunt cuprinse în aceste formule logomahice toate cele trei coordonate ale dezinformării:

maniheismul, prin crearea de două tabere, cei buni și cei răi, diabolizarea adversaruluicel rău prin intermediul unor acuzații denigratoare inventate și colportate prin agenții de influență și ținta, care este opinia publică.

Și o ultimă mențiune: după știința mea, ocupația de agent de influență nu este incriminată de codul penal al nici unei țări! Nu există nici un delict de dezinformare sau influență.

Singura soluție pentru a fi combătută subversiunea realizată prin dezinformare ar fi organizarea unor echipe de cercetători – psihologi, sociologi, jurnalişti, experţi în contra-ingerinţă care, „studiind dezinformarea caz cu caz, disecând, urcând până la pseudo-informaţia iniţială, reperând procedeele de dezinformare utilizate, să reconstituie doctrina din aplicaţiile sale și acționeze în consecință” [ Vladimir Volkoff, Dezinformarea, armă de război, p. 17].

Dorin Suciu

Surse : Ziaristi Online; cubreacov.wordpress.com

DEZVĂLUIRI. MARTIE 1990 – Drama ciocnirii interetnice de la TÂRGU MURES, parte din războiul de imagine împotriva României care avea ca scop provocarea unei crize care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei

 

 

 

 

TÂRGU MURES, MARTIE 1990. Memento mori

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

Câteodată, rolul întâmplării se poate dovedi mai important decât perseverența.

Hazardul a făcut să mă reîntâlnesc cu dna Rodica Sabău-Pop care, la vremea aceea, era recepționeră la „Grand” – hotelul în fața căruia au avut violențele ale căror imagini au făcut înconjurul globului.

În contextul comemorării care urma să aibă loc, doamna respectivă mi-a povestit că la data de 19 martie 1990, cu o zi înainte de „evenimente”, era de serviciu, când, pe la orele 14-15, a sosit la hotel un bărbat cu pașaport irlandez care a cerut să fie cazat pentru o zi într-o cameră cu vedere la stradă, la ultimul etaj, și a dorit să plătească în avans.

Cum nu erau camere libere la acel etaj, a fost cazat la etajul 7.

Dna Sabău-Pop și-a amintit perfect de aceste amănunte pentru că irlandezul, al cărui nume nu l-a reținut, a plătit echivalentul în lei al tarifului cu mărci vest-germane, iar ea s-a enervat pentru că nu avea să-i dea restul în valută și a trebuit să apeleze la bișnițarii care își făceau veacul în fața hotelului.

După ce și-a dus bagajele în cameră, irlandezul a coborât la recepție și a cerut cheia ușii de la terasa de la etajul 11 al hotelului, explicându-i că el este reporter de televiziune.

Faptul a surprins-o oarecum, dar i-a dat cheia după ce a consemnat acest fapt în registrul hotelului.

Toate aceste lucruri se petreceau în după-amiaza zilei de 19 martie, cu exact 24 de ore înainte de ciocnirile violente care urmau să aibă loc în fața hotelului a doua zi.

Am rugat-o pe dna Sabău-Pop să facă rost de registrul hotelului din luna martie 1990. S-a uitat la mine cu mirare, oarecum cu milă, și mi-a explicat că, după atâta timp, foarte probabil acel registru nu mai există.

Am insistat și, după ce a scotocit două zile prin arhiva hotelului, m-a anunțat că l-a găsit.

 

 

 

 

 

 

 

 

Când m-am uitat la pagina cu date de 19 martie am avut un șoc: la camera 709 figura scris cu pix roșu  numele Honeyford Gary Lawon din Irlanda!

În colțul din stânga jos al paginii registrului am găsit și nota făcută de recepționeră: Cheia pentru 709, de la terasa XI (Marcel).

În urmă cu două decenii, Marcel Mija era recepționerul-șef de la „Grand”…

Am căutat imediat pe Google și am găsit că Gary Honeyford a fost reporter tv pentru postul Sky News, corespondentul acestuia pentru Irlanda de Nord.

Una dintre fotografiile de pe Internet îl arată transmițând de la Belfast, localitate de tragică reputație pentru conflictul etnic care o macină.

 

 

 

 

 

 

 

 

Faptul că ceruse o cameră cât mai sus, cu vedere spre centru, că plătise în avans pentru o singură zi (am găsit și numărul chitanței, 594), că inspectase terasa de sus a hotelui impune de la sine o concluzie: reporterul de la Sky News venise la un „pont”.

Cel care i-l „vânduse” știa precis că în preajma hotelului, situat vis-a-vis actuala Prefectură, urma să se petreacă ceva.

Ceea ce avea să întâmple a doua zi arată clar că cel ce îi furnizase pontul nu era român și nici prieten al României, din simplul motiv că înregistratrea video a reporterului de la Sky News numai favorabile imaginii României nu erau!

Pe data de 20 martie, pe la ora 18 au avut loc „evenimentele din Tîrgu-Mureș”!

Eu care eram reporterul TVRL am filmat pe peliculă de 16 mm, suit pe pervazul camerei 504, atât confruntarea cât și maltratarea acelui nefericit în pulover verde. Irlandezul a înregistrat drama de pe terasa de sus a hotelului.

Acele scene atroce, în care „ungurul” Mihăilă Cofar a fost pur și simplu linșat, au făcut înconjurul lumii și au fost copios folosite împotriva României pentru a o eticheta ca țară locuită de niște barbari sîngeroși care la 20 martie 1990 au dezlănțuit un „pogrom” antimaghiar.

Degeaba am demonstrat indubitabil peste două zile într-un reportaj-anchetă adevărata identitate a lui Mihăilă Cofar, nefericitul țăran de pe valea Gurghiului, venit aiurea la Tîrgu-Mureș, răul fusese făcut.

Restul poveștii a fost spusă de colegul Mihai Mincan, ziarist la Adevărul, care a avut o idee extraordinară: să-l caute pe Peter Swain, regizorul britanic al documentarului „Bad Neighbours” – „Vecini răi”, difuzat de Channel 4 și reluat de principalele televiziuni europene în care „ungurul“ Mihai Cofariu era bătut cu bestialitate de români.

Acesta a fost găsit tocmai în India și a dezvăluit că pentru filmul său despre Tîrgu-Mureş, din martie 1990, a fost plătit de Paul Neuberg, un producător originar din Ungaria.

Swain a mărturisit că Neuberg a fost cel care i-a furnizat imagini şi indicaţii.

În dialogul cu jurnalistul Mihai Mincan, regizorul Peter Swain arată că documentarul ce a reprezentat pentru presa internaţională etalonul evenimentelor din Târgu-Mureş a fost produs şi finanţat de la Budapesta.

Tot el admite că filmul său a reprezentat exclusiv punctul de vedere al maghiarilor și că în el nu s-a solicitat niciun punct de vedere din partea românilor…

Filmul „fusese planificat de câteva săptămâni”, iar legătura a fost făcută prin nişte „foarte bune contacte politice locale maghiare”. 

Mai mult, Peter Swain recunoaşte: falsa identitate etnică a lui Mihai Cofariu i-a fost furnizată de cei care le-au dat imaginile: producătorul şi sursele sale.

În ceea ce îl privește pe Gary Honeyford, acesta nu a fost decât o simplă unealtă, căruia i s-au dat la momentul potrivit  informațiile necesare și a cărui muncă a fost vândută de Sky News lui Channel 4, care a făcut treaba murdară.

Manipularea făcută prin documentarul lui Peter Swain, a pregătit calea războiului de imagine împotriva României și lansarea de către Gyula Horn, ministrul de externe al Ungariei, episcopul Laszlo Tokes și Geza Entz, ministru al Oficiului pentru maghiarii de peste granițe, a dezinformării cunoscute ca „Pogromul de la Târgu Mureș”.

Așa a început despuierea României de simpatia de care se bucura după Revoluția din Decembrie 1989, izolarea și marginalizarea ei.

Drama ciocnirii interetnice între români și maghiari a fost gândită ca un prilej de lansare a unui război de imagine împotriva României având ca finalitate provocarea unei crize gen Nagorno – Karabah ,care să ducă la schimbarea statutului Transilvaniei.

 

 

 

Preluat de pe certitudinea.ro/

Cititi materialul integral pe  ZIARIȘTI ONLINE

POST-SCRIPTUM LA UN REPORTAJ – Un film de Al. Gaşpar,    pe baza filmărilor făcute de Dorin Suciu.

 

 

 

 

 

 

 

– See more at: http://www.ziaristionline.ro/2012/03/20/nu-uita-adevarul-despre-targu-mures-20-martie-1990-o-ancheta-care-dovedeste-premeditarea-loviturii-maghiare/#sthash.5hxCTZIo.dpuf