Bogdan al IV-lea, nefericitul urmaș al domnitorului Moldovei, Alexandru Lăpuşneanu

 

 

 

 

 

Foto: Bogdan al IV-lea (1553 – 1574), fiul cel mare al  lui Alexandru Lăpuşneanu , Domn al Moldovei, martie 1568 – februarie 1572.

S-a născut înainte de căsătoria tatălui său cu Ruxandra (1538-1570), fiica lui Petru Rareş,  care a avut loc abia în ianuarie 1556 („în acest an s-a cununat cu doamna sa Roxanda, în anul 7064 luna întâia”, spune inscripţia unui epitaf dăruit cu acest prilej de Lăpuşneanu mănăstirii Slatina, ctitoria sa).  

Cronicarul oficial al lui Alexandru Lăpuşneanu, Eftimie, cel mai bine informat izvor contemporan, indicând chiar şi luna calendaristică, mărturiseşte că „fiind în al doilea an al domniei, lui Alexandru voievod i s-a născut un copil scump şi prea dorit şi fiu prea iubit, Bogdan voievod, în luna august”(1554).

(În Cronicile slavo-române, p. 116, 125; i se spune, de altfel, „copil„, adică fiu născut în afara căsătoriei, cum şi era pe atunci).

După această naştere, la 3 septembrie 1554, Lăpuşneanu a întemeiat mănăstirea Slatina, între cele două evenimente fiind desigur o legătură.

Preotul armean din Cameniţa Podoliei, care l-a cunoscut aici pe Bogdan la 17 septembrie 1571, afirmă că atunci acesta era „de abia de 17 ani, însă avea un corp regulat şi era frumos”.

La 20 august 1571, G. Vasari, secretarul ungur al episcopului catolic de Cameniţa, relata legatului papal din Polonia că voievodul Bogdan, care ţine „legea greacă”, este favorabil ajutorării celor de credinţă catolică, „şi este de circa optsprezece ani” (et est annorum circiter decern et octo).

E vorba deci de o aproximaţie apropiată, care astfel nu contrazice primele două relatări mai exacte.

Tot de o aproximaţie este vorba şi în relatarea târzie a lui Grigore Ureche, pentru care Bogdan vodă era „cocon brudiu” (necopt), „de 15 ani” la ridicarea în domnie, la 1568 (Letopiseţul, p. 193), de unde ar rezulta anul naşterii 1553, foarte apropiat de cel adevărat.

Incă de la 24 martie 1564 Alexandru Lăpuşneanu stabilise printr-un testament ordinea succesiunii la tron a fiilor săi, pe care îi socotea legitimi, în frunte cu Bogdan, propunându-le acestora pentru respectarea voinţei sale sprijinului înaltei Porţi şi al sultanului, şi numai dacă Poarta nu-i putea ajuta, îi sfătuia să facă apel la împăratul Austriei, regii Poloniei, Franţei, Angliei, sau la dogele Veneţiei (Hurmuzaki, III , p. 532).

Oricum a variat ulterior  în acte ordinea succesiunii fiilor săi, în concepţia lui Lăpuşneanu, Bogdan s-a aflat mereu în frunte.

La 9 martie  Alexandru Lăpuşneanu aduna Marele Sfat al Ţării şi îi cerea să aleagă domn pe fiul său, Bogdan, căruia îi va transmite sceptrul înaintea tuturora.

Inaintea morţii, grijuliul părinte, renunţând la domnie în favoarea acestuia, consecvent concepţiei sale asupra priorităţilor politice, s-a adresat înaltei Porţi pentru trimiterea steagului de domnie.

După încheierea Sfatului, sau poate a doua zi, Alexandru s-a călugărit sub numele de Pahomie, a cărui iniţială provenea de la numele dinaintea domniei, Petru.

Intrarea în monahism şi curînda sa adormire întru Domnul, au iscat bănuiala unei morţi silnice a acestuia.

 A fost îngropat la ctitoria sa, Mănăstirea Slatina, împreună cu soţia , Ruxandra, fiica lui  Petru Rareş şi cu două fete ale lui.

După moartea fostului domn, nu toţi boierii şi-au ţinut cuvântul, unii susţinând candidatura marelui vornic al Ţării de Jos, Ionaşcu Zbierea.

Bogdan Lăpuşneanu, fiul lui Alexandru Lăpuşneanu, se considera însă voievod, intitulându-se ca atare („Bogdanus, Dei gracia Wayvoda verusque heres regni Moldavie et cetera”) la 16 martie 1568, două zile după înmormântarea tatălui său, a cărui moarte o anunţa atunci saşilor bistriţeni (Hurmuzaki, XVI , p. 628-629).

In cadrul adunării elective, care a urmat la o dată necunoscută, dar apropiată în timp, Dumitru marele hatman şi Gavrilaş mare logofăt, s-au ridicat  împotriva lui Zbierea, a cărei candidatură a fost respinsă şi sfatul domnesc l-a „ales” domn pe Bogdan (Călători străini, II, p. 391).

La 25 martie 1568, după numai 11 zile de la înmormântarea lui Alexandru Lăpuşneanu, sultanul anunţa regelui Poloniei şi hanului crâmlean, că domnia Moldovei „a fost acordată fiului său Bogdan şi i s-a trimis împărătescu nostru steag” (Mustafa A. Mehmed, Documente turceşti, I, p. 85-86).  

De fapt, ceauşul Geafer, care aducea lui Bogdan confirmarea în domnie, a plecat spre Moldova după 24 martie 1568, iar Sinan aga, care purta steagul şi celelalte însemne de învestitură, la 11 aprilie.

Pentru aceasta s-au plătit în secret marelui vizir Sokollu Mehmed paşa 30000 de ducaţi, iar tributul de 35000 de ducaţi a fost sporit cu 5 000 de ducaţi (Hurmuzaki, III , p. 579).

La luarea domniei, în martie 1568, Bogdan Lăpuşneanu avea doar 13 ani şi 9 luni, fiind, aşadar, minor chiar după concepţia de atunci, având-o ca tutore pe mama sa, Ruxandra. 

După moartea Ruxandei (1570), tânărul voievod Bogdan a rămas conducător de sine stătător, la numai 15 ani.

Numai că Bogdan Lăpuşneanu n-a ştiut să profite de bunele relaţii cu Poarta, moştenite de la tatăl său.

Orientarea sa spre Polonia, cu care a încheiat tratate de supunere, i-a atras mazilirea din partea Porţii, care nu era dispusă să cedeze nici o palmă din influenţa sa asupra Moldovei.

La toate acestea s-a adăugat şi nemulţumirea boierimii vârstnice, înlocuită în anturaj şi favoruri, după moartea doamnei Ruxandra, de adolescentul voievod care îşi luase „sfetnici leşi”, cu care risipea averea domnească (Azarie, în Cronicile slavo-române, şi Grigore Ureche, Letopiseţul, critică vehement această atitudine), astfel încât, după Ureche „năpusti trebile ţarâi, că pre cât îl iubiia întâi, pre atâta îl urâsă apoi”.

Toate acestea erau adevărate, de vreme ce le confirmă întru totul relatările independente ale unui contemporan avizat, precum polonul Leonard Gorecki, care vorbeşte de dispreţul lui Bogdan faţă de turci, de nemulţumirea sultanului Selim pentru pacea perpetuă încheiată cu regele Sigismund II August, de ura faţă de el a boierilor moldoveni „pentru că se dăduse cu totul în amiciţia polonilor, le făcuse stipendii militare şi-i ţinea la el cu multă libertate” (Al. Papiu Ilarian, Tesauru de monumente istorice pentru România, III).

Motivele imediate ale mazilirii lui Bogdan Lăpuşneanu au fost legate de conflictele cu ceauşii turci trimişi mereu pentru a-l aduce la ordine, înlocuirea gărzii turceşti, moştenite de la tatăl său, cu 400 de călăreţi poloni, şi a unor dregător bătrâni cu străini (poloni), rudele celor îndepărtaţi sau chiar ucişi, plângându-se la Poartă.

Politica sa filopolonă, amestecul sfetnicilor poloni în treburile ţării, obligaţia de a întreţine oştile polone, au stârnit ura marilor boieri în frunte cu Ieremia Golia Cernăuţeanul, care se temeau mai ales de introducerea catolicismului în ţară,  motive pentru care s-au plâns Porţii de la Constantinopol.

La sfârşit de ianuarie 1572 Bogdan Lăpuşneanu se pornise spre Polonia spre a se căsători cu fiica unui magnat din Liov, Ioan Tarlo, însă acolo, a fost făcut prizonier de un nobil polon .

Fiind priceput în mânuirea armelor, Bogdan s-a împotrivit capturării, fiind rănit grav la cap.

Documentele vremii consemnau că: „la trecerea râului Nistru a fost atacat de domnul Cristofor Zborowski, urmărit şi închis”, trebuind să-i plătească pentru răscumpărare 12000 de taleri şi să-i promită cumnatului acestuia 13000 de taleri.

Zborowski, logodnicul unei surori a lui Bogdan, fusese chipurile jignit de ruperea logodnei la cererea fostului domn al Moldovei, dar mai pe urmă s-a aflat că fusese plătit de rivalul său, viitorul Ioan vodă, toată acţiunea fiind de fapt o atragere în capcană a tânărului domn.

A rămas în captivitate circa o lună, după care, cu ştirea regelui Sigismund II August şi cu sprijinul lui N. Mielecki, hatmanul Coroanei şi voievodul Podoliei, şi al hatmanului cazacilor nizovi (zaporojeni), Temriuk Piatigoreţ, în martie-începutul lui aprilie 1572 a organizat o expediţie în Moldova, pentru redobândirea tronului, la 11 aprilie 1572 ştiindu-se la Varşovia că acesta izbândise.

Indată un sol polon a plecat la Poartă, stăruind în a doua jumătate a lui aprilie pentru reîntronarea lui Bogdan.

Imediat însă după  momentul prinderii şi sechestrării  lui Bogdan de către polonezi, boierii moldoveni s-au plâns la Poartă, iar aceasta îl va numi domn, în mai 1572, pe Ioan Vodă cel Viteaz .

După mijlocul lui aprilie, Ion vodă (zis şi cel Cumplit), proclamându-se domn, a intrat în Moldova  cu oaste turcească, tătărască şi munteană, izbutind să-şi înfrângă rivalul lângă Ştefăneşti.

Încercând zadarnic să-şi recapete tronul cu ajutorul polonezilor, alungat şi rătăcind pe la toate curţile europene, soarta îl va duce pe Bogdan Lăpuşneanu în Rusia, la Moscova, la curtea lui Ivan cel Groaznic,

 Turcii nu l-au putut împiedica să plece la Moscova şi cel puţin un timp i-au pierdut urma.

La 13 iulie 1574, la Poartă, se credea că de la Viena a trecut în Polonia, apoi în Boemia sau în Germania.

In realitate, după ce trecuse prin posesiunile regelui Danemarcei, Frederick al II – lea, apoi pe la Rugodev (Narva) (13 iunie) şi Novgorod (29 iunie), la 10 iulie a ajuns la Moscova, iar la 19 a lunii a fost primit de Ivan cel Groaznic.

Ulterior, el însuşi a relatat că a fost primit de „marele cneaz nu numai cu cinste şi cu bine, ci i s-a acordat din acea zi două moşii importante, ca să-şi menţină rangul princiar, şi e onorat atât de mult încât după marele cneaz e considerat al doilea după hanul tătarilor”.

Bogdan Lăpuşneanu a rămas la Moscova până la moarte.

N-a renunţat nici aici la speranţa de a se întoarce în Moldova, spionii imperiali urmărindu-i permanent acţiunile şi el însuşi rămânând în legătură cu Hans Rueber, comandantul imperial al Ungariei Superioare.

Ţarul însuşi îi dăruise două feude, între care Tarusa.

Tradiţia consemnată de Grigore Ureche spune că „bolnăvind de ochi” nu se mai gândea la domnie (Letopiseţul, p. 196), ceea ce pare destul de puţin probabil.

Oricum, moartea sa s-a datorat, foarte probabil, rănii de la cap primite în timpul atacului lui Cristofor Zborowski din februarie 1572.

Prin testament lăsa dreptul de moştenire asupra scaunului Moldovei lui Ivan cel Groaznic şi o seamă de bogăţii pe care ţarul le-a împărţit unor biserici.

Totuşi, urmaşii indirecţi au încercat să obţină cel puţin o parte din averea sa.

In 1598, cancelarul şi marele hatman polon Jan Zamoyski îi scria lui Ieremia Movilă că Czolhanski, ginerele lui Orzechowski, acesta din urmă, la rândul său, ginerele lui Alexandru Lăpuşneanu, vroia să plece la Moscova pentru a cere lucrurile răposatului Bogdan.

Zamoyski observa că soţia lui Czolhanski, descendentă a lui Lăpuşneanu, „este înrudită, după tatăl ei, Orzechowski din casa Fredro şi cu mine”, şi cerea sprijinul domnului Moldovei pentru această acţiune.

Nu se ştie unde a fost înmormântat Bogdan Lăpuşneanu, fiind sigur însă că mormântul i s-a aflat la Moscova.

 

 

Bibliografie (surse):

 

https://www.academia.edu/12124580/Genealogie_dinastic%C4%83_familia_

lui_Alexandru_vod%C4%83_L%C4%83pu%C5%9Fneanu

  https://www.ro.biography.name/conducatori/94-romania/814-bogdan-al-iv-lea-lapusneanu

  http://istoria.md/articol/180/Bogdan_al_IV_lea 

Publicitate

România de sânge albastru. Povestea nobililor români a căror viaţă s-a împletit cu istoria ţării noastre. VIDEO

 

 

 

 

Oamenii despre care  vom  vorbi au în vine sângele nobil al lui Cuza și al Cantacuzinilor, al Sfântului Brâncoveanu și al neamului Ghica. Dar asta în loc să-i ajute, i-a distrus.

Comuniștii nu le-au suportat demnitatea și cultura și dragostea de țară.

Așa că i-a declarat dușmani ai poporului. I-au sărăcit, încarcerat, torturat,ucis.

Unii s-au salvat fugind în Occident. Și astăzi am fost privați de șansa de a avea elite născute din voievozi și domnitori care chiar au trăit doar pentru țara noastră.

Urmașii acestor mari români își spun acum povestea și veți vedea cât de mult a pierdut România când i-a alungat.

Trebuie neapărat să recuperăm istoria vechilor elite româneşti, e deja târziu. Trebuie să redeschidem cuferele bunicilor bunicilor noştri şi să suflăm praful.

Chiar şi doar pentru farmecul istoriilor dramatice uitate acolo. Începem! Începem să vorbim despre marile familii boiereşti şi despre istoriile lor întinse de-a lungul a sute de ani.

Nu e o pledoarie pentru supravieţuire. De fapt, nu e nicio pledoarie aici.  Nu mai avem nicio scuză.  În 2018, România va aniversa centenarul Marii Uniri.

Dar nimeni nu poate sărbători mituri şi frânturi de istorie.

Aceştia sunt oamenii care au făcut România modernă, România Mare. Au fost odată…

 

Citiţi şi:

http://adevarul.ro/cultura/istorie/serial-boieri-mari-episodul-1-mai-leaga-marile-familii-boieresti-odinioara-

 

 

 

 

A fost hatmanul Ştefan Răzvan, eroul dramei lui Hașdeu „Răzvan și Vidra”, un țigan ajuns pe tronul Moldovei ?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştefan Răzvan, domnitorul despre care se spune a condus Moldova  în perioada aprilie – decembrie 1595, este citat ca una dintre puținele figuri ale istoriei românilor care pare să fi fost de origine țigănească. În programa școlară de” Istoria și tradițiile minorității romilor”, acesta  este inclus pe o listă de 17 personalități românești de etnie romă.

Wikipedia spune ca era fiul unui țigan musulman care emigrase către Moldova din Imperiul Otoman și al unei femei moldovence , ca a servit  probabil în armata regelui Henric al IV-lea al Franței, apoi în armata poloneză.

Înainte de a accede la tron era comandantul gărzii lui Aron Voda vea titlul de hatman.

A luptat alături de Mihai Viteazul și Sigismund Báthory împotriva turcilor otomani si i-a succedat la tron lui Aron Vodă, pe care l-a alungat cu sprijin maghiar, devenind domn.

Detronat ca urmare a invaziei poloneze în Moldova, a fost înlocuit cu Ieremia Movilă. A incercat sa-si recupereze tronul,, iar lupta decisivă a  dat-o la Areni, lângă Suceava. Pierzând bătălia, Razvan  a fost capturat în încercarea sa de a fugi spre Transilvania și a fost executat.

Ca mulţi alţi domni ai Tarilor Române, el şi-a câştigat faima prin popularizarea sa intr-o dramă istorică romantică şi nu in urma unei domnii memorabile.

În drama  „Răzvan şi Vidra”, a lui  Bogdan Petriceicu Haşdeu, Răzvan este prezentat ca un rob ţigan eliberat de pe domeniul mănăstiresc, care ajunge domn al Moldovei.

Copil fiind, se spune si ca Răzvan era  robul lui Anastasi, arhiepiscop mitropolitan al Moldovei între 1572 şi 1578, care î-a dat  o bună educaţie, înainte de a-l elibera, prin testamentul său.

S-a înrolat apoi în armata poloneză sub regele Ştefan Bathory, de unde iese cu gradul de colonel şi un titlu nobiliar.

S-a distins ca un luptător curajos în cadrul unei formaţiuni independente de cazaci, ”Zaporojkaia Seş”, ajungand  la înalta funcţie de hatman, comandant al forţelor cazace.

Din această postură, el intră în serviciul domnului moldovean Aron Vodă, care-l trimite în misiune diplomatică la Sigismund Bathory, principe al Ardealului şi nepot al regelui polon.

 

 

 

 

 

 

 

În urma tratativelor, Sigismund şi Aron Vodă devin aliaţi împotriva otomanilor, iar Răzvan este numit comandant al gărzii personale a domnului moldav, formată din mercenari unguri.

A obținut astfel statut de boier și s-a implicat în politica Moldovei. Se spune că cea care i- a stîrnit setea de putere și l-a făcut să ravnească tronul a fost sotia sa, Maria – Vidra,  o boieroaică ambițioasă și trufașă, nepoata lui  Onciu Moțoc.

În această perioadă, regele Sigismund încerca  unirea celor trei principate romane, sub domnia sa.

La 20 mai 1595, în baza tratatului de la Alba Iulia, Mihai Viteazul acceptă să devină vasal al lui Sigismund, Muntenia  pierzându-şi astfel independenţa.

Aron Vodă refuză însă  şi, pentru a-l pedepsi, regele maghiar îl acuză de trădare şi uneltiri cu turcii, îl pune pe  hatmanul  Răzvan să-l aresteze şi, la 24 aprilie 1595,  îl numeşte domn al Moldovei chiar pe fostul hatman.

Cronica Buzeştilor, contemporană cu evenimentele, preluată ulterior de Letopiseţul Cantacuzinesc, prezintă episodul astfel  înlăturării lui Aron Vodă:

“Îl ajunse pâra mincinoasă şi năpasta. Că trimise Bator Jicmont craiul (Sigismund Bathory-n.n), de-l legară cu doamna sa şi-i luă toată averea şi-l scoase din ţara lui cu ruşine, şi-l băgară în temniţă în Venti (Vânţu de Jos, jud. Alba), şi-i tăiară toţi boierii şi toate capetele în luna lui aprilie în 23 de zile din cursul anului 7103.

Şi-l puseră domn în locul lui  pe unul ce era agă la Aron Vodă, anume Răzvan şi-i schimbară numele de-i puseră Ştefan Vodă, să fie domn Moldovei”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Sigismund Bathory

 

 

 

 

Pe 5 iunie 1595, delegaţia moldoveană semnează şi ea închinarea ţării lui Sigismund, noul domn devenind, asemeni lui Mihai, simplu locţiitor al principelui ardelean.

O relatare în privinţa caracterului lui Razvan  găsim în conversaţia în limba turcă avută de Mihai Viteazul cu solul polonez Lubieniecki în 27 iulie 1595:

”E trădătorul meu: nu ţăran, ci grădinar, a cărui mamă îmi este supusă mie. Mi-a furat şase mii de galbeni ungureşti când a fost trimis de mine la Constantinopol, iar acum mi se face frate…

„Dispreţul lui Mihai faţă de aliatul său de conjunctură este evident, arătând şi că acesta este “de neam ţigănesc, fără nicio credinţă, care m-a înşelat în slujba lui faţă de mine şi apoi l-a răsturnat pe Aron, pe domnul său, din domnie, şi acum porunceşte moldovenilor în locul  lui”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Ştefan Răzvan s-a arătat totusi un aliat credincios, participând alături de Mihai la toate campaniile antiotomane ale acestuia.

În timpul unei acţiuni militare, atacul asupra cetăţii Giurgiului, polonezii, care în scrisorile către Papă îl numeau „om de naştere joasă,” profită de absenţa sa şi îl instalează domn pe Ieremia Movilă, descendent din „lignajul vechilor voievozi”.

 

 

 

 

 

Ieremia Movila (Moghilă)

 

 

 

 

 

 

La scurt timp, Răzvan încearcă să-şi recâştige tronul, mizând pe faptul că polonezii s-au retras în ţara lor.

Cu oşti de la suveranul său, Sigismund Bathory, intră în Moldova îndreptându-se către cetatea de scaun a Sucevei.

În bătălia desfăşurată la Areni, pe 14 decembrie 1595, fostul domn, care potrivit lui Miron Costin în Letopiseţul Ţării Moldovei, avea peste 12000 de oameni, istoricul Xenopol apreciind oastea ungurească la mai puţin de 2000 de soldaţi, este învins.

Despre fuga sa spre Transilvania, Cronica Buzeştilor relatează: “fugi până la un sat anume Măneşti şi acolo fu prins Ştefan Vodă de nişte ţărani şi ducându-l la Ieremia Vodă, puţină vreme a fost viu, apoi l-a înţăpat Ieremia Vodă şi oastea lui a pierit cu totul”.

Cronicarul moldovean Miron Costin descrie sfarșitul tragic al lui Ștefan Răzvan:

„L-au prins oștile lui Ieremii-Voda și pre Răzvan și l-au adus la Ieremie-Voda. Stă movila și acum pe drumul Baiei de la Suceava, care se pomenește Movila lui Răzvan pînă astăzi.

Cît l-au adus pre Răzvan la Ieremie-voda, după cîtăva mustrare, i-au tăiat îndată capul și l-au pusîntr-un par împrotiva cetății”.

 

 

 

 

 

 

 

Miron Costin

 

 

Tot Miron Costin considera moartea lui Răzvan Vodă ca o pedeapsă pentru trădarea lui Aron: ”cât l-au adus pe Răzvan la Ieremia Vodă după câteva mustrări, i-au tăiat capul şi l-au pus într-un par împotriva cetăţii. Iară pe unguri i-au gonit oştile până la munţi, cu mare vărsare de sânge. Fost-a acesta războiul în anul 7104 decembrie 5 zile. Aşa s-a plătit răul ce-l făcuse el lui Aron Vodă”. 

O altă cronică din 1599, a silezianului Baltasar Walther, preia informaţii provenite de la cancelarul lui Mihai Viteazul, logofătul Teodosie Rudeanu, şi prezintă faptele într-un mod asemănător:

”aga Ştefan Răzvan, de neam singan, ostaş viteaz dar fără credinţă faţă de fostul său domn Aaron şi apoi, după înfrângerea sa în Moldova, împotriva aşteptării, tras în ţeapă, în faţa tuturor”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nicolae Balcescu scria despre  Stefan Razvan  :

 

 

 

 

„Acest Razvan era nascut in Moldova, dintr-un tata tigan si o muma moldovanca. El intrase de tanar in armia polona si, deosibindu-se printr-o vitejie neobicinuita in razboiu polonilor cu muscalii, fu din simplu soldat ridicat la cele mai inalte trepte ostasesti de craiul Poloniei, Stefan Bathori.

In urma intorcanduse in Moldova, intra in slujba lui Aron Voda, care ii dete rangul de aga si il trimise la mai 1593, sol la Sigismund Bathori.

Apoi, Razvan primi de la Aron comanda gvardiei sale de unguri. El trase la sine dragostea acestor ostasi si izbuti, dupa cum vazuram, cu agiutorul lui Bathori, a rasturna pe domnul sau si se urca astfel in locu-i, pe un tron de care se facuse vrednic prin vitejia lui“.

Mai tarziu, (in batalia de langa Areni, la 3/13 decembrie 1595) prins de oamenii lui Ieremia Movila, acesta a avut parte de o moarte cumplita.

„Printr-o cruzime inspaimantatoare el (Ieremia) porunci a pune pe Razvan la cazna, apoi ii taie nasul si buzele, si dupa aceea puse de-l trase in teapa, espuindu-l asfel – priveliste de jale – la armie si la locuitorii tarii.

In minutul in care mult nenorocitul Razvan Voda gemea de dureri pe teapa, cu o cruda barbarie adusera pe fratele sau inaintea lui de-i taiara capul. L-aceasta vedere, durerea mortii fratelui sau adaogandu-se la a sa, Razvan deodata se ridica, tasni pe teapa, intinse bratile catre dragul sau frate si intr-aceasta miscare isi dete sufletul“.

„In drumul ce merge de la Suceava la Baia si pana astazi se arata si se pomenes te movila lui Razvan Voda, loc unde zac, neuitate de popor, oasele viteazului domn. Astfel de cumplita moarte avu acest barbat pe care meritul sau si norocirea il inaltase din pulbere pe tronul patriei sale.

Nascut tigan, dintr-un neam osandit de veacuri la robie, el fu inca o dovada puternica ca in ochii providentii nu sunt popoare alese si popoare osandite, ca ea raspandeste deopotriva indurarile sale peste toti oamenii, fara osebire de natie si clasa, puind pe fruntea fiecarui pecetea dumnezeirei si declarandu-l cu drepturi deopotriva ca toata omenirea, in libertate,la egalitate, la virtute si la adevar“. 

 

(N. Balcescu, Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, Junimea, Iasi, 1988).

 

 

 Epilog

 

 

Potrivit unui  studiu facut de profesorul dejean Kiss Francisc, s-a consemnat existenta vaduvei lui Razvan, Vidra, cu 400 de ani in urma, in satul Babdiu, din judetul Cluj.

In urma supunerii lui Razvan  din 1595 fata de Sigismund, in acele vremuri se obisnuia ca domnitorii sa detina o proprietate ca loc de refugiu intr-o tara vecina.

Asa s-a intamplat si cu Stefan cel mare sau cu Mihai Viteazul.

Dupa toate probabilitatile, in Transilvania, Stefan Razvan  primise in posesie satul Zapart (astazi Babdiu, comuna Bobalna).

Date fiind noile imprejurari ostile vaduvei lui Razvan – pe numele adevarat Maria sau Mariuca, dupa cum apare in documente – , pe la 1596 aceasta s-a refugiat pe aceasta proprietate, dupa moartea sotului sau, sub ocrotirea lui Ioan Cernai, episcop ortodox de Vad.

Femeie apriga si iute la manie, aceasta nu era insa iubita de cei peste care stapanea, acestia facand numeroase plangeri la principele Transilvaniei, pentru a-i apăra în faţa „nelegiurilor şi samavolniciilor la care erau supuşi'” de Maria-Vidra.

 Primul document care semnalează prezenţa Mariei -Vidra în aceste locuri este datat 11 decembrie 1599.

În el se arată cum aceasta şi Ştefan Ciurea, reprezentantul episcopului de Vad, le-au întâmpinat pe Elena Korosi, văduva nobilului Cristofor Kereszturi, şi pe fiica ei, Ecaterina.

Acestea, din ordinul lui Mihai Viteazul, intrau în posesia satelor Olpret (azi Bobâlna) şi Nireş.

Un alt document consemnează patru ani mai târziu, în 1603, că în satul Rogoz „s-au numărat claiele de fân a soţiei voievodului Ştefan”, ceea ce atestă că văduva stăpânea şi satul Rogoz din zona Chioarului, judeţul Maramureş.

După vreo 8 ani de văduvie, în jurul anului 1603, Maria s-a recăsătorit cu voievodul Ionaş de Boiu Mic şi Românaşi, care avea sub stăpânire opt sate aparţinătoare domeniului Chioar.

Extrem de ambiţios, acesta încerca mereu să-şi mărească proprietăţilesi pentru asta, la un moment dat, chiar a acordat un împrumut de 4.000 florini de aur generalului Giorgio Basta, în scopul întreţinerii armatei imperiale.

Suma era considerabilă pentru acele vremuri, iar în schimbul ei Ionaş a primit în stăpânire zece sate din Maramureş şi Sălaj.

Odată cu schimbarea situaţiei politice şi retragerea generalului Basta din Transilvania, planurile de înavuţire ale voievodului Ionaş s-au prăbuşit.

Într-o primă fază, cuplul voievodal a pierdut câteva sate luate de principele Sigismund Rakoczi. Mai apoi, în 1615, dieta de la Cluj a prevăzut revizuirea tuturor donaţiilor cu începere din 1588.

 Au încercat din răsputeri să le recupereze în anii care urmează, însă fără urmă de succes.

Mai putin bogata decat se visa, Maria a murit la o data nestiuta. Numele ei a disparut din documente incepand cu 1631. Totusi, posteritatea o va cunoaste mereu ca pe Vidra lui Razvan din „Razvan si Vidra”. (din saptamanalul Clujeanul, 2003).

 

 

 

Dar daca Razvan n-a fost domn al Moldovei ?

 

 

Letopiseţul Ţării Moldovei al lui Miron Costin  începe  cu evenimentele din vremea lui Aron voda  şi Răzvan.

El ne spune despre principele transilvanean Sigismund Bathory ca „s-au ajuns cu boierii lui Aron, anume Ştefan Radu vornicul şi Răzvan hatmanul„,”cu ştirea lor au trimis oşti şi l-au luat pe Aron cu toată casa .. la Belgrad” (Alba Iulia). Apoi,”l-au pus pe Ştefan Radu domn în Suceavă„.

 Asadar,vornicul  Stefan Radu  a  fost pus de Sigismund  „domn în Suceavă„. nu Razvan…

Personajul Răzvan intră în scenă de-abia când Sigismund Bathory atacă Moldova, în decembrie 1595, si tot atunci este omorât (după unele surse, tras în ţeapă, după Miron Costin, decapitat).

Vedem asadar, că Razvan era  doar un pretendent la tron, care nu a domnit niciodată si ca vornicul Ştefan Radu este cel care a domnit.

Avem de-a face cu două personaje diferite, cu funcţii diferite (Ştefan Radu era vornic – adica şeful curţii domneşti a lui Aron voda, iar Răzvan era hatman – comandantul oastei). 

Astfel, în loc de un erou de legendă, avem potrivit cronicarului Miron Costin, de-a face cu doi boieri, care nu s-au remarcat prin aproape nimic în istorie şi care şi-au trădat domnitorul, cauzându-i acestuia şi moartea.

Si principele Sigismund Bathory dă vina „lui Ştefan Radu că au lăsat să cuprinză leşii scaunul ţării cu blăstămăţia lui„, adică celălalt personaj.

Nici asupra altor lucruri izvoarele nu par să se pună de acord. Se spune că Razvan a luptat cu eroism şi a fost omorât de Ieremia Movilă, insa Miron Costin scrie că moartea lui a fost pentru trădarea lui Aron şi încercarea de a-l detrona pe Ieremia Movilă („Aşa s-au plătit lui Răzvan răul ce-i făcuse şi el lui Aron vodă„).

În fond, moartea lui Răzvan nu este o epopee. El fusese comandantul lui Aron şi avea datoria să-şi apere domnitorul, bun sau rău, chiar cu preţul vieţii. 

Asupra originii lui Răzvan planează iarăşi dubii… Unele izvoare (inspirate din „Răzvan şi Vidra„?) îl consideră fiul lui Petru Şchiopul, cu o femeie romă. Greu de crezut acest lucru!

Petru Şchiopul era creştin ortodox convins, puţin probabil să trăiască cu o femeie în afara legii ortodoxe.

În plus el era: „blându, nebeţiv, necurvar, dreptu la judecată, nelacom” sau „adevărate matce, nu maştihă” (Miron Costin).

Sa fi greşit Miron Costin, unul dintre cei mai obiectivi cronicari din câţi au existat, omul care nu şi-a cruţat prin scrisul său, nici rudele sau apropiaţii (de exemplu Movileştii), atunci când era cazul?

Lui Ştefan Răzvan îi sunt atribuite două tipuri de monede în sistemul groşilor, şi anume monede din argint cu valoare nominală de 3 groşi, similare monedelor poloneze din acea epocă.

Exista pe „sfantul internet” un site  unde este dată la iveală o monedă pe care, ni se spune, apare Ştefan Răzvan.

 

 

 

 

 

Putem citi acolo pe Avers: STEPII*BOIBOD*MOL*DOB  si pe Revers: GROS*ARGT/RIP*REG*MO/OLDABIA/15-95

 

 

Prin urmare, un anume Ştefan a fost domnitor al Moldovei în acea perioadă. Nu Răzvan ! 

O fi fost Stefan Radu, fostul vornic, cel despre care ne vorbea Miron Costin in cronica sa ?

Bibliografie (surse):

 

 

1. Haşdeu, „Răzvan şi Vidra”

2. Cronica Buzeştilor

3. Letopiseţul Cantancuzinesc

4. Miron Costin, Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace

5. Laura Berghi, Anuar vol.5, Institutul de relaţii internaţionale Moldova, Chişinău 2007

6. Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei (prin interpolatorii cronicii)

7. http://en.wikipedia.org/wiki/ _Stefan_Razvan.;

8.   http://www.istoria.md/  Domnia_lui_Stefan_Razvan_in_Moldova;  http://jurnalul.ro;

9. http://www.atacdeconstanta.ro/stefan-razvan-tiganul-de-pe-tronul-moldovei;

10. http://moldovenii.md/md/news;

11. https://tiparituriromanesti.wordpress.com/monede-moldovenesti-cu-legenda-in-limba-latina.

12. http://monederomanesti.cimec.ro/razvan.htm

    Vedeti şi :
    

    1. Lista domnitorilor Moldovei