TEORIA CONSPIRAŢIEI: Masoneria şi planificarea războaielor mondiale. VIDEO
Masonul de grad 33 ALBERT PIKE (secolul 19 !!!) despre rolul ISLAMULUI în declanşarea celui de-AL TREILEA RAZBOI MONDIAL, despre DISTRUGEREA ATEISMULUI şi despre cum omenirea va primi “lumina lui LUCIFER” …
Circula pe internet de câţiva ani un soi de profeţie sau plan despre cele trei războaie mondiale.
Iată ce se spune pe blogul lui Dan Tănăsescu, Al Treilea Război Mondial profeţit de masonul Albert Pike:
Într-o presupusă scrisoare din anul 1871, pe care Albert Pike, Mare Maestru mason de grad 33, i-ar fi adresat-o lui Giuseppe Mazzini, revoluţionar italian şi membru Illuminati, este expus planul ocult de instaurare a Noii Ordini Mondiale, prin trei războaie mondiale în urma cărora va fi instaurată domnia lui Lucifer la nivel global.
Adepţii acestei teorii susţin că scrisoarea s-ar afla la Biblioteca Britanică (British Library) din Londra, deşi reprezentanţii acesteia neagă faptul că acest lucru ar fi adevărat.
Iată presupusul pasaj din scrisoare care se descrie acest plan malefic:
Primul Război Mondial trebuie să fie declanşat cu scopul de a permite Illuminati să răstoarne puterea Ţarilor din Rusia și de a face această țară o fortăreață a comunismului ateu. Divergențele cauzate de “agenturi” (agenți) Illuminati între britanici și imperiile germanice vor fi folosite pentru a instiga la acest război. La sfârșitul războiului, comunismul va fi construit și utilizat în scopul de a distruge alte guverne și pentru a slăbi religiile.
Al Doilea Război Mondial trebuie să fie instigat profitând de diferențele dintre fasciști și sioniștii politici. Acest război trebuie să fie declanşat astfel încât nazismul să fie distrus și sionismul politic să fie suficient de puternic pentru a institui un stat suveran Israel în Palestina. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, comunismul internaţional trebuie să devină suficient de puternic pentru a contrabalansa creștinătatea, care va fi apoi restrînsă și ținută în frâu până în momentul în care vom avea nevoie de ea pentru cataclismul social final.
Al Treilea Război Mondial trebuie să fie instigat profitând de diferențele cauzate de “agenţi” ai “Illuminati” între sioniștii politici și liderii lumii islamice. Războiul trebuie să se desfășoare în așa fel încât islamul (lumea arabă musulmană) și sionismul politic (statul Israel) să se distrugă reciproc.
Între timp, celelalte națiuni, o dată în plus divizate pe această temă, vor fi constrânse să lupte până la punctul epuizării fizice, morale, spirituale și economice complete… Vom dezlănțui nihiliștii și ateii și vom provoca un formidabil cataclism social, care în toată grozăvia sa va arăta în mod clar națiunilor efectul ateismului absolut, originea sălbăticiei și a turbulențelor celor mai sângeroase.
Apoi peste tot, cetățenii, obligați să se apere de minoritatea mondială a revoluționarilor, îi vor extermina pe acei distrugători ai civilizației și mulțimea, dezamăgită de creștinism, ale cărei spirite deiste vor fi din acel moment, fără busolă sau direcție, nerăbdătoare pentru un ideal, dar fără să știe spre ce să-şi manifeste adoraţia, va primi adevărata lumină, prin manifestarea universală a doctrinei pure a lui Lucifer, adusă în cele din urmă în faţa ochilor publicului.
Această manifestare va rezulta din mișcarea generală reacționară care va urma distrugerii creștinismului și ateismului, ambele cucerite și exterminate în același timp.
Sursa
Dacă analizăm istoria, primele două războaie mondiale s-au desfăşurat conform profeţiei şi s-au realizat şi scopurile expuse în textul ei, iar al treilea război mondial, dacă va începe, se va purta între lumea musulmană (Califatul arab) şi Israel (sionism), semnele începutului fiind deja vizibile.
Foto: Giuseppe Mazzini
Masoneria neagă autenticitatea scrisorii:
http://freemasonry.bcy.ca/anti-masonry/pike_mazzini.html
William James Guy Carr (2 iunie 1895 – 2 octombrie un autor canadian, care a scris despre o vastă conspirație despre care a spus că a descoperit-o. A fost descris ca fiind „cea mai influentă sursă în crearea demonologiei americane Illuminati”.
În anii 1950, a fost liderul Federației Naționale anticomuniste a laicilor creștini din Toronto.
Reală sau nu, teoria sa merită analizată, în special în privinţa celor spuse de el despre cel de-al treilea razboi mondial.
Era greu de prevăzut un război arabo-israelian în anii 50? Desigur că nu, căci el de fapt deja începuse:
http://ro.wikipedia.org/wiki/R%C4%83zboiul_Arabo-Israelian_din_1948-1949
Deci pâna aici nimic spectaculos.
Al treilea razboi mondial nu poate duce la distrugea sionismului, eventual cel mult ar putea duce la destramarea Israelului ca formă de organizare statală pe care o ştim azi.
Asta ar avea o noimă, caci urâciunea va fi intronata la Ierusalim şi va conduce un imperiu mondial format din ramăşiţele popoarelor rămase după cumplita conflagraţie.
Citiţi vă rog profeţiile ortodoxe pe care chiar ne putem baza:
PROFETIA Sfantului LAVRENTIE DE CERNIGOV despre ANTIHRIST
Razboiul arabo-israelian nu s-a extins planetar atunci, în anii 50, însă factorul islamic din ecuaţie se prea poate să conteze acum, căci nu putem să nu ne gândim la papuşăreasca afacere a primăverii arabe cu consecinţa sa directă – ISIS.
E evident ca degeaba n-au creat ei monstruozitatea aia de califat:
Vigilant Citizen: ISIS = creatie CIA. Scopul? Razboi si haos in Orientul Mijlociu. Panica si MASURI ANTI TERORISTE = REPRESIUNE acasa …
Observăm de asemenea invazia de refugiaţi musulmani în Europa şi de curând astfel de declaraţii:
Șeful armatei NORVEGIENE: Europa trebuie să distrugă ISLAMUL dacă își dorește să supraviețuiască
Iata si trei citate pe care, de asta data, e sigur ca Albert Pike le spus sigur:
„Francmasoneria are două doctrine, dintre care una este ascunsă, cunoaşterea sa fiind rezervată doar Maeştrilor…, iar cealaltă este publică…„
”Lucifer, Zeul Luminii, lupta împotriva lui Adonai, Zeul Bibliei; da, Lucifer e Dumnezeu„
„Lucifer este purtătorul luminii. Nume straniu şi misterios al celui ce este Spiritul întunericului! Lucifer, fiul dimineţii! Este cel care aduce lumina şi în toată splendoarea sa intolerabilă orbeşte pe cei slabi sau sufletele egoiste.„
Referitor la luciferianism, citiţi şi:
CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a clădit pe banii ROCKEFELLER, iar țelul său final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul /
În concluzie:
Nu stim daca acea scrisoare e reala sau nu. Dar nici nu conteaza. Absolut nimic nu dovedeste daca se va descoperi vreodata ca n-a fost scrisa de Albert Pike.
Interesantă este partea a doua despre al treilea razboi mondial din eventuala scrisoare.
Observăm că se vorbeste acolo despre un soi de revoluţie. Iar aşa ceva chiar se pregateste de zor sub ochii nostri:
Oricum papuşarii s-au ocupat de cele doua razboaie mondiale de până acum şi se vor ocupa cu siguranţă şi de al treilea.
Sursa:
https://saccsiv.wordpress.com/ adevar-sau-facatura-masonul-grad-33-albert-pike-secolul-19-despre-al-treilea-razboi-mondial-despre-islam-si-despre-lucifer/
TEORIA CONSPIRATIEI. DESPRE SECRETELE NOII ORDINI A SECOLELOR . VIDEO
Teoria Conspiratiei : Novus Ordo Seculorum
Foto: Reversul marelui sigiliu al Statelor Unite ale Americii
Novus Ordo Seculorum este una din cele doua devize care apar pe reversul Marelui Sigiliu al Statelor Unite ale Americii (cealalta fiind Annuit Coeptis, care inseamna “inceputul a fost incuviintat”, care se refera, printre altele, la reusita conspiratiei de punere a bazelor statului masonic american).
Expresia Novus Ordo Seculorum se traduce literal prin Noua Ordine a Secolelor si nu prin NOUA ORDINE MONDIALA , ceea ce in limba latina ar corespunde cu « Novus Ordo Mundi ».
Filosoful si secretarul Congresului – Charles Thompson.
Pasajul care a inspirat expresia provine din textul poetului Virgilius, in cel de-al patrulea epilog al Bucolicelor iar deviza Novus Ordo Seculorum a fost propusa in 1782 de catre CharlesThomson, unul din parintii fondatori ai Statelor Unite, desemnat de catre Congresul continental sa prezinte conceptul final al Marelui Sigiliu al SUA .
Poetul antic Virgiliu aştepta zorii unei noi epoci, în care oamenii vor fi reuniţi cu zeii …
-
Ultima Cumaei venit iam carminis aetas;
-
magnus ab integro saeclorum nascitur ordo.
-
iam redit et Virgo, redeunt Saturnia regna,
-
iam nova progenies caelo demittitur alto.
La data de 20 iunie 1782, Congresul american a aprobat conceptia lui Thomson privind Marele Sigiliu oficial, a carui descriere indica pentru revers:
-
« La baza piramidei este inscris MDCCLXXVI cu cifre romane», anul 1776, data fondarii Statelor Unite ale Americii.
-
« Si mai jos urmatoarea deviza : “Novus Ordo Seclorum” », « O noua ordine in Istorie».
Aceasta este de asemenea motto-ul Universitatii Yale din Statele Unite.
Semnificatii
Deviza se situeaza la baza reversului Marelui Sigiliu si e atasata imaginii Piramidei si datei MDCCLXXVI (1776), Statele Unite avand ca scop sa se extinda geografic ,dar mai ales sa urmeze idealul ca libertatea sa devina destinatia intregii omeniri, Statele Unite fiind prima democratie care intr-o zi va deveni o realitate pentru intreaga omenire.
Simbolismul devizei Novus Ordo Seclorum semnifica asadar inceputul unei noi ere pentru America, odata cu proclamarea Declaratiei de Independenta.
Fondatorii Statelor Unite au fost vizionari,ei gandind ca opera lor este menita sa dainuiasca in timp, si sa stea la baza unei noi istorii, cu consecinte durabile.
In cartea sa (Common Sense),Thomas Paine a scris :
« Cauza Americii este in mare masura cauza intregii umanitati […] Aceasta nu este preocuparea unei zile,a unui an,nici a unui secol; posteritatea este virtual implicata in derularea lucrurilor,chiar pana la sfarsitul vremurilor prin ceea ce se petrece »
Marele Sigiliu prezinta simboluri masonice evidente, cum ar fi PIRAMIDA si OCHIUL si de aceea el face obiectul discutiilor care stau la baza TEORIEI CONSPIRATIEI
Simbolismul piramidei pe versoul sigiliului are o semnificatie dificila. Piramida are 13 trepte (designerii nu s-au obosit deloc de a repeta cifra 13), si cifra romana pentru 1776 este printata de-a lungul in partea de jos a piramidei.
Ochiul atot-vazator din partea de sus a piramidei subintelege ajutorul divin de care Americanii au avut nevoie pentru intemeierea tarii noi. Insasi, piramida sugereaza forta si durabilitatea.
Motto-ul Latin “Annuit Ceptis” situat deasupra piramidei se traduce ca “El (Dumnezeu) a favorizat cele incepute ”.
Annuit Cœptis se traduce din latinescul annuo (a aproba) si din cœpio (a incepe,a intreprinde), cu intelesul ca « a aprobat lucrurile incepute ».
Aceste cuvinte inscrise langa Ochiul Providentei , semnifica credinta in faptul ca insasi Providenta a permis creerea Statelor Unite.
Banderola de sub piramida “Novus Ordo Seclorum” sau “O noua ordine a secolelor,a istoriei”, a avut menirea de a expune inceputul unei noi ere Americane.
Simbolistica inscrisa pe Marele Sigiliu al SUA o regasim si pe bancnota americana de 1 dolar.
Marele sigiliu al Statelor Unite are doua fete. Prima fata poarta motto-ul E pluribus unum (13 litere) si prezinta un „vultur” (in realitate un phoenix) purtand in gheare un manunchi de 13 sageti, respectiv o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, avand deasupra capului 13 stele, aranjate deloc intamplator, chiar in forma celebrei Peceti a lui Solomon.
Piramida cu 13 niveluri, inscriptiile latinesti Annuit coeptis (13 litere) si Novus ordo seclorum si ochiul „atotvazator” apar pe „revers”. Intalnim astfel o prima ciudatenie – si anume cele doua fete ale sigiliului.
Sigiliul este pe post de stampila, folosit pentru a autentifica anumite documente, de ce este nevoie de un revers al unei stampile?
In realitate, ambele fete ale Marelui Sigiliu, fiecare continand anumite simboluri, au existat inca din perioada Congreselor Continentale – primele „guverne” americane, alcatuite din reprezentanti ai coloniilor.
In anul 1776 adoptarea formala a Declaratiei de Independenta s-a facut de catre un grup de 56 de semnatari, dintre care 52 erau membri declarati ai francmasoneriei. (De altfel toti cei 15 generali de varf ai lui Washington erau masoni, 5 dintre ei chiar mari maestri.
Istoricul mason Mackey pretinde ca Washington insusi era mare maestru al lojei Virginia). La cateva ore dupa adoptarea Declaratiei de Independenta, un comitet alcatuit din Benjamin Franklin (mason din 1731), Thomas Jefferson si John Adams s-a intrunit pentru a concepe Marele Sigiliu. Cei trei au invitat pe Pierre Eugène – artist sa li se alature. Congresul Continental nu a aprobat insa sigiliul realizat de acestia. Ca urmare, in anul 1782, Congresul i-a desemnat pe William Barton, o autoritate in materie de simboluri si heraldica si pe Charles Thompson, secretar al congresului, sa finalizeze acest demers. Astfel s-a nascut dublul Sigiliu al Statelor Unite folosit si in prezent.
Primele schite ale reversului sigiliului american contineau piramida masonica neterminata, avand motto-ul Deo favente perennis (Gratia nepieritoare a lui Dumnezeu).
Ele au fost respinse de catre primul comitet pentru stabilirea sigiliului (desemnat in 1776), precum si de cel de-al doilea. Abia in 1872, piramida neterminata a fost completata cu ochiul „Providentei”, plasat deasupra ei.
Pana in 1934 au aparut bancnote de 1 dolar care nu aveau imprimat reversul sigiliului. Acesta a ramas necunoscut publicului larg american pana in 1935, cand Presedintele Franklin Roosevelt a cerut Trezoreriei sa tipareasca pe bancnota de 1 dolar si fata si reversul sigiliului conceput cu 150 de ani inainte.
Prima varianta a bancnotei avea „vulturul” in stanga si piramida in dreapta. Roosevelt a cerut mutarea in stanga a piramidei.
O remarca interesanta este ca in actualul sigiliu american, ochiul din varful piramidei este un ochi stang. In simbolismul universal, Ochiul Providentei divine este cel drept.
O remarca interesanta este ca in actualul sigiliu american, ochiul din varful piramidei este un ochi stang.
In simbolismul universal, Ochiul Providentei divine este cel drept…
Bancnota americana de 1 dolar este un socant exemplu de simbolism masonic. Pe fata ei este imprimat portretul lui Washington, unul dintre principalii revolutionari masoni care au contribuit la fondarea Statelor Unite.
In dreapta portretului lui Washington, se observa emblema Trezoreriei, care inglobeaza simbolurile masonice ale echerului, cheii si balantei si 13 stele dispuse pe echer, dupa cum se observa in imaginea de mai jos. In privinta reversului bancnotei, el are infatisarea de mai sus abia dupa 1935 din vremea marelui crah bursier.
Sigiliul american, cu cele doua fete ale sale, este intesat de simboluri masonice, in centrul lui aflandu-se ideea-forta de unificare.
Desigur, neintamplator, cuvantul „one” (unu) se repeta de 6 ori. IN GOD WE TRUST se afla in centrul reversului bancnotei, deasupra cuvantului ONE.
|
|
|
|
De la baza catre varf, treptele piramidei masonice corespund urmatoarei ierarhii: umanistii, francmasonii fara sort, lojile albastre, cluburile francmasonice mascate (Rotary, Lions, etc), ritul York, ritul scotian 1-33, comunismul, Marele Orient, B’nai Brith, Clubul celor 500 , Clubul celor 33, Consiliul celor 13 (grupare secreta condusa de clanul Rothschild), pe cea mai inalta treapta fiind situata Casa Rothschild. MCDCCLXXVI este numarul roman ce reprezinta 1776. Anul 1776 reprezinta formal anul in care s-a adoptat Declaratia de Independenta, insa printre altele reprezinta si anul fondarii lojei francmasonice denumita „Illuminati” de catre Adam Weishaupt (1 mai 1776). O alta semnificatie a anului 1776, reprezinta construirea Turnului Babel mentionat in Biblie, daca s-ar lua ca anul 0 – anul nasterii lui Adam.
Motto-ul Novus Ordo Seclorum a fost creat de catre Charles Thompson, in iunie 1782.
El a folosit, se pare, un vers din Eneida lui Virgiliu, Magnus ab integro seclorum nascitur ordo („la nastere mareata si reinnoita ordine a veacurilor”), in care Sibila (profeteasa) din Cumae prevestea noua era de pace adusa de Cristos.
O alegere interesanta, am spune noi, care corelata cu ochiul stang „atotvazator” ne poate pune pe ganduri. Filosofia masonica afirma ca omul „neinitiat” se afla intr-o stare animalica, grosiera.
Prea putin luminat sau chiar lipsit de „lumina” spirituala pe ca o ofera, se zice, doctrinele masonice, el poate fi asemuit cu o piatra imperfecta, necioplita si neslefuita.
In schimb, omul „initiat” este educat, sofisticat, disciplinat si cultivat. El tinde catre „perfectiunea spirituala” si poate fi asemuit cu o caramida, cu o piatra cioplita, slefuita. Piramida masonica este construita exclusiv din pietre slefuite, alese cu meticulozitate de asa zisii „zidari”, care examineaza cu atentie defectele pietrelor si le resping pe cele „imperfecte”.
Teoria conspirationista afirma ca zidarii („pietrele perfecte”) sunt masonii de rang inalt si uneltele lor, iar proiectul lor consta in „innoirea” si reformarea (Perestroika sau Tikkun Olam) intregii lumi. Astfel, pentru a construi o Noua Ordine Mondiala, ei trebuie mai intai sa o distruga pe cea veche, conform devizei lor: Ordo Ab Chao (Prin haos la ordine) afirma aceeasi teorie conspirationista.
Celalalt motto – Annuit coeptis, inseamna „inceputul a fost incuviintat”, fraza referindu-se, printre altele, la reusita intreprinderii conspirative de punere a bazelor statului masonic american.
Sub indrumarea lui Haym Salomon si a lui Benjamin Franklin, a fost introdus in Marele Sigiliu al Statelor Unite simbolul ochiului „atotvazator”, in interiorul pietrei unghiulare din care emana raze solare. Multi au presupus ca ochiul este cel al lui Osiris, zeul-soare al Egiptului antic sau al fiului sau, Horus.
Acest lucru este in parte adevarat, dar lucrurile nu se opresc aici. Iata ce nota in aceasta directie Albert Pike, fost Suveran Mare Comandor: „Soarele … este Ochiul Atotvazator al Lojilor noastre. […] Steaua Stralucitoare („Marele Arhitect, completam noi”) a fost recunoscuta ca emblema a Omniscientei, a Ochiului Atotvazator, care in viziunea anticilor era Soarele„. Adevarata identitate a Marelui Arhitect este ascunsa sub o multime de deghizari si subterfugii. El este, pretind masonii – „Soarele”, „Hiram Abiff”, cel care poarta un „Nume Inefabil”, „Ein Soph”, „Marele Arhitect al Universului”, „Abaddon”, „Mahabone”, „Jahbuhlun”.
In ceea ce-l priveste pe Haym Salomon – un evreu din Polonia, pana recent, putine manuale de istorie ii pomeneau numele. Francmasonii il numesc insa, cu mandrie – finantatorul Revolutiei Americane. Se zice ca ar fi fost agentul clanului Rothschild in America. In onoarea lui s-a ridicat si o statuie, la Philadelphia.
Fata sigiliului repeta prin diverse elemente motivul numarului 13. Astfel, pe ea apare un phoenix care poarta in ghearele piciorului stang 13 sageti, in ghearele piciorului drept o ramura de maslin cu 13 frunze si 13 fructe, iar in cioc inscriptia E puribus unum, avand 13 litere.
Deasupra phoenixului, 13 pentagrame formeaza Pecetea lui Solomon. Aripa dreapta a phoenixului are 32 pene mari, iar cea stanga 33, corelate cu ultimele grade ale Ritului York.
In simbolismul universal, phoenixul reprezinta moartea si renasterea ciclica a naturii si a lumii, in general. Asocierea sa cu aparitia atat de fortata a numarului 13 (simbol al mortii si al distrugerii) este o alta tema la care merita sa ne gandim. Numarul 13 mai simbolizeaza si cele 13 grade ale ritului York.
Motto-ul ce apare aici – E pluribus unum (Dintre mai multi – unul singur, sau altfel spus – Unul singur deasupra tuturor) ne poate duce la ideea de unificare fortata (prin prezenta sagetilor) a tuturor guvernelor, sistemelor monetare si religiilor, prin crearea unui stat unic, condus de un singur om, idee care este dealtfel intens amintita de asa-zisa teorie conspirationista.
Extrem de semnificativ este faptul ca, suprapunand peste triunghiul ce incadreaza piramida un triunghi identic, orientat invers, varfurile acestora indica literele A, S, M, O, N din logo-urile latine. ASMON este conform legendei, o entitate ce pazeste Templul lui Solomon, iar prin anagramare, rezulta cuvantul MASON.
Marcata de simbolismul ezoteric, bancnota dolarului a fost proiectată sub egida preşedintelui Roosevelt, francmason de gradul 33, care era sfătuit în privinţa simbolismului ocult de vicepreşedintele Henry Wallace, francmason şi el şi discipol al artistului teozof Nicholas Roerich.
Surse: http://www.dezvaluiri.go.ro/popoare.htm; Wikipedia.ro; enciclopediaascunsa.blogspot.ro ; colectzii.ro;
O schimbare a echilibrului de forțe în lume. Cand va ajunge China pe primele pozitii ? VIDEO
Armata razboinicilor chinezi de teracota
Specialiștii de la Institutul Internațional pentru Studii Strategice de la Londra (IISS) vorbesc despre o schimbare a echilibrului de forțe în Asia, unde cheltuielile militare cresc și, totodată, se intensifică tensiunile.
În noua ediție a ghidului The Military Balance, analistul IISS Christian Le Miere, referindu-se la creșterea puterii navale a Chinei, subliniază că autoritățile de la Beijing își dezvoltă flota oceanică la modul serios.
Până la sfârșitul deceniului, chinezii ar putea avea deja trei grupuri de avioane de luptă, urmând că în 2050 să ajungă la paritate cu SUA.
Am fost deja martorii desfășurării de către China a rachetelor balistice anti-navă – un nou tip de arme care ridică îndoieli serioase cu privire la viabilitatea portavioanelor în vestul Oceanului Pacific. În curând vor avea loc și alte schimbări.
China lucrează activ la dezvoltarea unei arme hipersonice. Putem presupune că racheta de croazieră hipersonică ghidată cu traiectorie imprevizibilă reprezintă una dintre prioritățile de modernizare a flotei chineze militare.
Totodată, China se dezvoltă progresiv. Avionul de luptă chinez invizibil J-20 de generația a cincea este creat pentru lui utilizarea lui în calitate de purtător de rachete de croazieră. Protecția eficientă a navelor de război de suprafață împotriva unor atacuri cu rachete va deveni imposibilă.
Strategia și tactica de război pe mare va fi schimbată radical, iar bogata experiență americană în domeniul proiectării, construcției și operării portavioanelor nu va avea nico valoare. În ceea ce privește dezvoltarea noilor tehnologii și metode de război, americanii ar putea ajunge în situația chinezilor.
Dacă în următorele decenii se vor produce cu adevărat schimbări radicale la capitolul tehnici și tactici de război, atunci realizările Chinei vor accelera procesul de ajungere la paritate cu SUA. Washingtonul este în continuare o putere mondială în domeniul științei și tehnologiilor avansate, dar, în același timp, nu trebuie să uităm că și China dispune de un potențial semnificativ.
Important este că autoritățile de la Beijing urmăresc foarte atent realizările științifice la nivel mondial, identifică cu succes domeniile de perspectivă și investesc forțe colosale.
Construindu-și de la zero flota oceanică, chinezii sunt mai puțin legați de tradiții, dogme și investiții făcute anterior, iar planul lor ar putea fi mai flexibil și mai dinamic. Prin urmare, cursa navală în Asia ar putea aduce surprize în viitorul apropiat.
Vocea Rusiei