DIRECTIVELE OCUPANȚILOR SOVIETICI PRIVITOARE LA METODELE DE SUBJUGARE și COMUNIZARE A ȚĂRILOR COTROPITE ȘI DE INTOXICARE A OCCIDENTULUI

 Beria pe tribuna mausoleului din Moscova.

Directivele NKVD pentru ocuparea națiunilor Europei de Est și intoxicarea Occidentului

Cotidianul https://timpul.md relatează că în iunie 1947, NKVD-ul (poliția secretă sovietică) distribuia, în regim strict secret, setul de directive destinat sovietizării țărilor proaspăt intrate în sfera de influență a Moscovei și dezinformării strategice a Occidentului.

Stalin a hotărât în 1943 desființarea Internaționalei III – Kominternul – pentru a dovedi Vestului că Rusia nu mai reprezintă coordonatoarea „mișcării internaționale” lăsând fiecare țară să acționeze independent.

În realitate fusese însărcinat bulgarul Gheorghi Dimitrov să circule prin țările cu partide subordonate și să le convingă că e o schimbare doar de tactică, unirea proletariatului din toată lumea rămânând preocuparea permanentă a Moscovei, iar Stalin i-a scris lui Tito explicându-i „că acolo unde armata roșie pune piciorul se impune și sistemul social comunist”.

În acest context, de intoxicare a opiniei publice mondiale, și a țărilor care încă sprijineau masiv economic Rusia bolșevică, inclusiv Statele Unite, au apărut directivele elaborate de Lavrenti Beria, șeful poliției secrete sovietice NKVD, cunoscute sub indicativul „Moscova 2-6-1947 (Strict secret) K-AA/CC113, indicația NK/003/47”.

Primii care s-au referit într-o lucrare științifică la Directivele de baza ale NKVD – Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne – pentru țările din orbită sovietică din 2 iunie 1947, au fost britanicii care au publicat cartea istoricului Andrew și a fostului ofițer KGB Gordievski: „KGB. Istoria secretă a operațiunilor sale externe de la Lenin la Gorbaciov”, Londra 1990.

O nouă promoţie de ofiţeri NKVD (1939-1940). Credit: http://www.reddit.com

În iunie 1947, NKVD (precursorul KGB) distribuia, în regim strict secret, setul de directive destinat sovietizării țărilor din sfera de influență a Moscovei.

Interesant, pentru România, ar fi de urmărit rezultatele acestei politici folosind în paralel Directivele NKVD din 1947 și realitățile de după Revoluția din 1989.

Printre directivele NKVD-ului există referiri la activitatea activiștilor de partid: aceștia erau îndrumați să nu dea niciodată termene precise, să nu formuleze niciodată responsabilități precise, iar toate programele să fie cît mai stufoase, cît mai generale, lipsite de orice claritate.

Linia generală de formare a activiștilor PCR a urmat firul Directivelor. În ani și ani de zile acest tip de formare a determinat o atitudine și o mentalitate specifice însușite în plan politic și regăsită la membrii clasei politice post-comuniste, proveniți din același tip de „bazin formativ”; al PCR-ului.

Mentalitatea politicianistă a devenit în schimb folositoare intereselor de grup ale clasei politice actuale, care și-a regenerat rândurile recrutand noi reprezentanți pe baza acelorași principii. Așa zisele noi generații politice de astăzi sunt pline de exemple ilustrative.

Scenă dintr-un interogatoriu al organelor NKVD, anii ’20. Credit: http://sovtime.com

Lavrenti Beria și edificarea Uniunii Sovietice după acordul secret Hitler – Stalin

Beria a fost unul dintre cei mai cumpliți (și eficienți) călăi comuniști. Numele său este indisolubil legat de „victoria sovietelor”. Lucrând în sistemul represiv sovietic încă din 1921, a fost numit de Stalin șef al NKVD-ului în 1938, unde a funcționat până în 1953. Este direct responsabil de uciderea a milioane de oameni.

Sub directivele lui s-au organizat serviciile represive în toate țările din Estul Europei, căzute că urmare a pactului Ribbentrop-Molotov în aria de influență sovietică. Milioane de polonezi și români dar și alte popoare au fost luați că ostateci în granițele sovietice și deveneau o problema.

Stalin a dat ordin NKVD-ului, trecut acum în mâna lui Beria, să rezolve problema. „Problema” s-a rezolvat parțial prin marele măcel din 1938-39 după care au continuat arestările, execuțiile și deportarea populației din Basarabia și Bucovina și din Țările Baltice.

Barbaria a avut caracter masiv, fiind exterminate aproape în totalitate elită popoarelor, conducătorii spirituali, cei care ar mai fi putut trezi conștiința națională.

După 1940, într-un singur an, peste 200.000 români basarabeni și bucovineni au fost deportați pe întinsul Rusiei, până la Vladivostok, pierzându-li-se urmă.

S-a elaborat un “Plan de muncă” în ianuarie 1941, care a sistematizat și organizat la modul cel mai monstruos sistemul de deportare. Metodă de elaborare a listelor nominale era diabolică: “Este necesar să deportăm fiecare membru al familiei, că pe un principal deportat, împreună fără să-i informăm de separarea care urmează. Toată familia în aceeași mașină, până la vagoane. Abia acolo îl separăm pe capul familiei, apoi pe ceilalți, sub pretextul inspecției sanitare.”

După Stalingrad, în 1943 au fost deportați Karacii din Caucaz, iar în Decembrie 1943 a venit rândul kalmîcilor. În februarie 1944 au fost deportați toți Ingușii iar în Aprilie același an a venit rândul balkarilor că să fie deportați. Au urmat execuțiile din Armenia, urmate de masive deportări (1938), precum și deportarea tătarilor din Crimeea în Asia Centrală și Siberia (1944).

“Acolo unde calcă Armata Roșie se impune și sistemul social comunist”, îi scria Stalin lui Tito. La sfârșitul celui de-al doilea război mondial, jumătate de Europa era ocupată de trupele sovietice “eliberatoare”.

Oficial, Moscova asigura că va respectă suveranitatea și dreptul la autodeterminare al statelor intrate în zona să de influență. În realitate, soarta acestora era deja pecetluită.

În doar câțiva ani, regimurile democratice aveau să fie înlocuite cu sisteme totalitare inspirate și controlate de Kremlin. Rețeta acestei tranziții a fost, peste tot, aceeași. O mare parte a ei a fost teoretizată de însuși Lavrenti Beria, temutul șef al NKVD.

O demonstrează acest set de directive secrete, elaborate de Comisariatul poporului pentru Afaceri Interne la 2 iunie 1947 și purtând indicativul “Moscova 2-6-1947 K-AA/CC113, indicația NK/003/47”. Documentul, descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, președinte al Poloniei între 1945 și 1952, a fost publicat pentru prima dată în ziarul “Novi Dzienic”, în 1981.

Instrucțiuni aproape identice au mai fost descoperite și în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. Mai mult ca sigur ele au fost transmise și aplicate și în România, deși SRI nu a confirmat până în prezent existența unui astfel de document în arhivele Securității. Ne mulțumim, așadar, să vă prezentăm traducerea textului polonez. Similitudinile cu ceea ce s-a întâmplat în țara noastră sunt oricum evidente. Din nefericire, multe aspecte continuă să fie de actualitate și astăzi.

Iată câteva din cele 45 de Directive ale lui Beria care trebuiau să fie aplicate in țările ocupate de URSS

–Trebuie realizată în mod accelerat unificarea tuturor partidelor într-un singur partid, având grijă că toate rolurile cheie să revină acelor oameni care aparțin serviciilor noastre secrete.

-Unificarea organizațiilor de tineret trebuie făcută rapid. De la conducătorii de organizații locale în sus, în poziții de conducere se vor repartiza oameni desemnați de serviciile noastre speciale.

-Se va acorda o atenție deosebită persoanelor cu capacități organizatorice și cu șanse sigure de popularitate. Acești oameni trebuie cooptați, iar în cazul în care se opun, se va bloca accesul lor la posturi ierarhic superioare.

-Se va urmări ca funcționarii de stat (exclusiv organele de securitate și din industria minelor) să aibă retribuții mici. Această se referă îndeosebi la sfera sănătății, justiției, culturii, respectiv la cei care dețin funcții de conducere (documentul găsit în Cehoslovacia adaugă: mai puțin cadrele de conducere alese pe baza lealitatii față de regimul socialist).

-În toate organele de guvernământ, respectiv în majoritatea uzinelor, trebuie să avem oameni care conlucrează cu serviciile noastre speciale, fără știrea organelor administrative locale.

-Se va urmări cu strictețe ca presa autohtonă să nu transmită date privind calitatea și sortimentul mărfurilor ce ni se transporta. Nu este voie ca această activitate să se numească comerț. Trebuie neapărat menționat faptul că e vorba de schimburi de mărfuri.

-Se vor exercită presiuni asupra serviciilor publice în sensul că acestea să nu acorde acte doveditoare a proprietății asupra pământului; actele vor arată doar calitatea de lot dat în folosință, dar niciodată pe aceea de proprietate a deținătorului.

-Politică față de mica gospodărie țărănească urmează a face gospodăria particulară nerentabilă. După aceea, trebuie începută colectivizarea. În cazul în care ar interveni o rezistență mai mare din partea țăranilor, trebuie redusă împărțirea mijloacelor de producție repartizate lor, concomitent cu creșterea obligațiilor de predare a cotelor. Dacă nici așa nu se ajunge la rezultatul scontat, trebuie organizat că agricultură să nu poată asigura aprovizionarea cu alimente a țării, astfel că necesarul să trebuiască acoperit prin import.

-Trebuie făcut totul că hotărârile și ordinele – fie acelea cu caracter juridic, economic sau organizatoric – să fie nepunctuale.

-Trebuie făcut totul că anumite cazuri să fie discutate concomitent de mai multe comisii, oficii și instituții, însă nici una dintre ele să nu aibă drept de decizie înainte de a se consulta cu celelalte (fac excepție cazurile ce vizează industria minelor).

–Sindicatele din uzine nu pot exercită nici o influență asupra activității . Ele pot lucra doar la punerea în practici a hotărârilor și atât.

–Sindicatele nu au dreptul de a se împotrivi conducerii în nici o problema. Sindicatele trebuie să fie ocupate cu alte probleme minore, că de exemplu: organizarea odihnei în concedii, discutarea cererilor de pensii și împrumuturi, programe culturale și distractive, organizarea de excursii, repartizarea mărfurilor deficitare, justificarea unor puncte de vedere și decizii ale conducerii politice.

–Trebuie organizat să fie avansați numai acei conducători care execută impecabil problemele cu care au fost însărcinați și care nu le analizează depășind cadrul activității lor.

-Cadrelor militare autohtone li se pot încredința poziții de răspundere în locuri unde deja sunt plasați oamenii serviciului special.

-Punctualitatea transporturilor de orice gen trebuie perturbată (mai puțin cele cuprinse în îndrumările din N.K.-552-46).

-Luările de poziție ale conducerilor băștinașe pot avea coloratură națională sau istorică, dar acestea nu pot duce la unitatea națională.

-În orașele reconstruite sau nou construite nu se mai admit în locuințe spații excedentare, care ar putea folosi la adăpostirea pe o perioada mai lungă a animalelor sau depozitarea rezervelor de alimente.

-Întreprinderile proprietate personală, micii meseriași și micii industriași să primească doar astfel de materii prime și utilaje inferioare care să împiedice producția de calitate. Prețul acestor mărfuri să fie mai mare decât prețul produselor similare ale întreprinderilor de stat.

–Trebuie extinsă birocrația statului în cel mai înalt grad în toate domeniile. Este admisă critica activității organelor administrative, însă nu se admite nicidecum scăderea numerică a personalului și nici funcționarea normală a aparatului birocratic.

-Trebuie acordată o atenție deosebită bisericilor. Activitatea cultural-educativă trebuie astfel dirijată că să rezulte o antipatie generală împotriva acestora. E necesar să fie puse sub observație tipografiile bisericești, arhivele, conținutul predicilor, cântecelor, al educației religioase, dar și cel al ceremoniilor de înmormântare.

–Din școlile elementare, de specialitate, dar mai ales din licee și facultăți trebuie să fie înlăturați profesorii de valoare care se bucură de popularitate. Locurile lor trebuie să fie ocupate de oameni numiți de noi, având un nivel de pregătire slab sau mediocru. Să se analizeze diferențele dintre materii, să fie redusă cantitatea de material documentar, iar la licee să se oprească predarea limbilor latină și greacă veche, a filozofiei generale, a logicii și geneticii. În manualele de istorie nu trebuie amintit care dintre domnitori a servit sau a vrut să servească binele țării. Se va insistă pe lăcomia și răutatea oricărui rege, pe efectul nefast al monarhiei și pe lupta poporului asuprit. În școlile de specialitate trebuie introdusă specialitatea îngustă.

–Trebuie să fie inițiată organizarea unor acțiuni cu caracter artistic sau sportiv care să sărbătorească lupta băștinașilor împotriva cotropitorilor (exclusiv rușii, îndeosebi nemții) și care să popularizeze lupta pentru socialism.

–Pe plan local este interzisă apariția unor opere despre acei băștinași care, înainte de revoluție și în perioada celui de-al doilea război mondial, au trăit la noi (în URSS, n.n.) sau au luptat alături de noi în timpul războiului.

–Dacă se constituie o organizație care ar sprijini alianța cu noi, dar totodată ar stărui asupra controlului activității economice a conducerii oficiale, imediat trebuie pornită împotriva ei o campanie de acuzare a naționalismului și șovinismului. Această trebuie făcută în felul următor: profanarea monumentelor ce ne aparțin, distrugerea cimitirelor, difuzarea unor manifeste din care să rezulte ponegrirea națiunii și culturii noastre și îndoială față de înțelesul contractelor încheiate cu noi. În muncă de propagandă trebuie implicați și băștinașii, folosindu-ne de ura care există împotriva acelor organizații.

–Se va da o atenție deosebită construcției și reconstrucției drumurilor, podurilor, a căilor și rețelelor de legătură, indiferent cât de îndepărtate sau inaccesibile ar fi, ca în cazul în care este nevoie pe o intervenție armată, locul rezistenței sau al concentrării forțelor reacționare să fie accesibil din toate părțile.

–Trebuie ca reprezentanții opoziției politice să fie închiși. Se va încerca prin toate mijloacele racolarea acelor opozanți care se bucură de stima populației băștinașe. Dacă nu cedează, trebuie compromiși prin campanii de denigrare. Înainte că ei să se întipărească în conștiința maselor, trebuie lichidați prin așa-numite “întâmplări neprevăzute”, sau închiși sub acuzația de crime de drept comun. Numai în cazuri cu totul speciale se admit procese politice, care vor fi ținute sub acuzația de “înaltă trădare”.

-Trebuie împiedicată cu orice preț reabilitarea celor condamnați în procese politice. Dacă această reabilitare devine inevitabilă, se admite doar cu condiția că acel caz să fie considerat o greșeală judecătorească. Condamnatul nu va fi judecat, ci doar grațiat; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv autorii judecății greșite nu vor fi convocați.

-Se interzice judecarea sau chiar criticarea publică a acelor conducători numiți de către partid, care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemulțumirea angajaților. În cazuri drastice se recheamă din funcție, fiind numiți în poziții similare sau superioare. La sfârșit, trebuie puși în funcții de conducere și ținuți în evidență drept cadre de rezervă pentru perioada schimbărilor ulterioare.

-Se vor aduce la cunoștința publicului procesele acelor persoane cu poziție de conducere (în primul rând din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sunt învinuite de atitudine împotriva poporului, socialismului, industrializării. E o acțiune care atrage atenția maselor populare.

-Se va căuta ca cei care lucrează în diferite funcții, indiferent cât de mici, să fie schimbați și înlocuiți cu muncitori cu cea mai mică pregătire profesională, necalificați.

-Trebuie ca la facultăți să ajungă cu prioritate sau în mod exclusiv cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sunt interesați să se perfecționeze la nivel înalt, ci doar să obțină o diplomă.

Publicitate

Stalin se gândea la un al doilea tratat Brest-Litovsk. Basarabia și Bucovina oferite lui Hitler de dictatorul sovietic în schimbul stopării invadării URSS

 

 

 

 

            Stalin                                   Hitler

 

 

 

 

Stalin i-a oferit Basarabia și Bucovina lui Hitler, în schimbul încetării invaziei germane în URSS.

 

 

 

 În data de 3 martie 1918 , tânăra republică bolşevică aflată sub conducerea lui Lenin, semna cu puterile centrale Tratatul de la Brest-Litovsk, care  punea capăt luptelor de pe frontul de est.

Rusia a pierdut atunci, în avntajul Germaniei, o mare parte din teritoriile sale occidentale  (Polonia, ţările baltice şi Finlanda), şi peste 30% din populaţia sa.

Tratatul de la Brest-Litovsk a avut efect numai pentru opt luni, fiind denuntat de guvernul bolsevic în noiembrie 1918, după infrângerea Germaniei şi a aliatilor ei la sfarsitul primului război mondial.

Înfrângerea Germaniei în primul razboi mondial, (marcat de armistitiul cu tarile Antantei de la Compiègne, de pe 11 noiembrie), a facut posibilă declararea independenţei reale a Finlandei, Estoniei, Lituaniei, Letoniei, si Poloniei. 

In aprilie 1922, în Tratatul de la Rapallo, Germania accepta anularea Tratatului de la Brest-Litovsk, cele doua ţări semnatare fiind de acord sa renunţe reciproc la orice pretenţie financiară sau teritorială.

Iată că după două decenii, la puțin timp după invadarea URSS la 22 iunie  1941 de către armatele lui Hitler, Biroul Politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice se pregătea să încheie cu Germania un nou tratat asemănător cu cel de la Brest-Litovsk.

Stalin era dispus, potrivit istoricului Dmitri Volkogonov care a avut acces la cele mai secrete documente ale bolșevicilor, să urmeze exemplul maestrului său, Lenin, care a cedat nemţilor în 1918 întinse teritorii care aparţineau Rusiei. 

El i-a ordonat lui Beria să-l contacteze pe ambasadorul bulgar Stamenov, care era agent al NKVD, și, prin intermediul lui să stabilească legătura cu Berlinul și să-i propună lui Hitler următoarea înțelegere:

„În schimbul încetării acțiunilor militare, Uniunea Sovietică va ceda Ucraina, Bielorusia, statele baltice, Karelia, Basarabia și Bucovina”.

Deci, Biroul Politic, care devenise încă de pe timpul lui Lenin un super-guvern, iar sub Stalin ajunsese un organism de yes-meni cărora le revenea doar sarcina de a sanctifica acțiunile dictatorului, propunea renunțarea la zeci de milioane de cetățeni sovietici.
Însă, pentru Biroul Politic nicio metodă nu era exagerată, nicio măsură nu era inacceptabilă, dacă ea putea salva regimul bolșevic.

Este suficient de amintit că atunci când s-a simțit puternic amenințat de naziști, Stalin a făcut apel la sprijinul Bisericii Ruse, pe care o distrusese aproape în întregime.

Puterea lui Stalin era atât de mare și nelimitată, încât adesea nici nu se mai obosea să-și camufleze acțiunile sub paravanul  Biroului Politic.

În afară de Stalin, numai Molotov a mai știut de negocierile cu Ribbentrop din 23, 28 august și 28 septembrie 1939, care au culminat cu cinica măcelărire a mai multor țări, între care și România, scrie http://www.timpul.md.

Planul secret al URSS de invadare a României în ziua de 22 noiembrie 1968

 

 

STRICT SECRET: În 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineaţa, se pregatea invazia URSS asupra României. Ce a făcut Ceauşescu

 

Cei care acum au cel putin 55-60 de ani îşi pot aminti ca in 1968, în noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre graniţa de est a României, trupe, tancuri şi tehnică militara. Lumea era speriată, nu se ştia prea mare lucru, dar era logic faptl că masarea de trupe la graniţa de est însemna pregatirea pentru un razboi, o invazie a sovieticilor.În urma opoziţiei lui Ceauşescu faţă de invadarea Cehoslovaciei, se aşteptau represalii dure din parte URSS-ului.  Serviciile noastre de contraspionaj cunosteau şi data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?

In August 1968 ruşii au lansat operatiunea “Dunărea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru curajul său nesabuit.  

Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (în 2001), privind posibila invadare a României de catre ruşi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968.  Agenţii operativi raportau doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

Unul din comentariile raportului spunea:

“Sovieticii probabil işi permit sa joace un joc al aşteptării cu românii ca să vada daca aceştia au tras vreo invaţătura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanţi în afacerile Pactului de la Varşovia.”
Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost să infiinteze Gărzile Patriotice.

Rusii nu ne-au mai atacat, drept care gărzile au fost trimise la strans cartofi.

Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin.

În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

 

După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia.

Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito.

Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat.

Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.
Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual:

„Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“.

Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

 

S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!

Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie.

În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

Spionii sovietici ies din umbră

Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României.

Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa.

Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut:

„Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“.

Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română.

Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

 

Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară.

La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr“). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

Că operaţiunea „Nistru“ a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991“ – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“).

 

Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România.

Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa“, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu.

Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte.

 

„Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…)

Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

 

PLAN

Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

• 1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

• 2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

• 3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

• 4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

• 5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

 

SURSA : https://groups.yahoo.com/neo/groups/roarmy230/conversations/topics/30460 prin http:// http://www.diasporatv.eu/strict-secret-noiembrie-1968-ora-dimineata-pregatea-invazia-urss-asupra-romaniei-facut-ceausescu-2/