Uneltele cu care sovieticii au supus Armata Română. VIDEO

 

Divizia Tudor Vladimirescu, unealta cu care sovieticii au supus Armata Română.

Iosif Visarionovici Djugasvili (Stalin) a declansat in 15 noiembrie 1943 operatiunea de destructurare a armatei romane, unul dintre stalpii statului roman modern: atunci s-a infiintat, in Uniunea Sovietica, divizia I Infanterie „Tudor Vladimirescu”, urmata imediat de catre o alta divizie, „Horia, Closca si Crisan”, scrie   Petrisor Peiu pentru Ziare.com.

Cele două divizii  au fost constituite din prizonieri de război români aflati in lagarele sovietice dupa batalia de la Stalingrad și care aveau de ales între a trăi în Gulag sau să treacă de partea  sovieticilor, ceea ce constituia crimă de înaltă trădare pe timp de război.

 
Crearea diviziei „Tudor Vladimirescu nu a fost un fapt inedit.

Divizia poloneză „Tadeusz Kosciuszko” condusă de col. Zygmunt Berling, ori Brigada independentă cehoslovacă a colonelului Ludvik Svoboda au fost dovezi ale unei decizii de strategie anterioară exemplului românesc.

Aceste divizii de voluntari – voluntariatul implica asumarea individuală a unui angajament scris al persoanei – au fost folosite mai târziu într-o măsură mai mare sau mai mică de Moscova pentru ascensiunea partidelor comuniste din aceste state către cucerirea puterii.

 În principiu, corpul voluntarilor se angaja să lupte pe front împotrina Germaniei naziste şi aliaţilor săi cu toate mijloacele puse la dispoziţie, într-un cuvânt, luptau pentru a scăpa de condiţiile inumane din lagărele de prizonieri şi alegeau roata norocului pentru a se reîntoarce acasă ori a muri pe front.

 Divizia I Infanterie Tudor Vladimirescu, a fost organizată sub atenta supraveghere a NKVD. Numele a fost inspirat de experienţa avută de Tudor Vladimirescu în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, când a luptat în armata rusă și a fost decorat cu Ordinul Sfântul Gheorghe, clasa a – III – a. 

Guvernul Sovietic a aprobat crearea de unităţi militare de voluntari pe data de 2 octombrie 1943 

Înfiinţarea concretă s-a produs pe data de 15 noiembrie 1943, membrii fiind nevoiţi să depună un jurământ de credinţă, încâlcând astfel flagrant Codul de Justiţie Militară – articolele 498-499, respectiv articolul 501 – care pedepsea cu moartea actul de trădare.

După bătălia pierdută de Germania şi aliaţii săi la Stalingrad şi Cotul Donului – printre care se găsea şi România – numărul prizonierilor români deţinuţi în URSS trecuse de o sută de mii de militari.

  Cea care a coordonat eforturile propagandistice, a asigurat componenta ideologică şi a fost cureaua de transmisie între divizie şi sovietici a fost Ana Pauker (pe numele ei real – Ana Rabinsohn ).

Ana Pauker, viitor ministru de externe în al doilea guvern Groza, aflată pe teritoriul sovietic încă din 1941 activa ca un important resort al mobilizării şi agitaţiei propagandistice pentru formarea primei divizii de voluntari români din rândul prizonierilor de război.

A apărut în uniformă de colonel sovietic la mai multe întruniri organizate de organele NKVD pentru recrutarea voluntarilor.

Ea a fost ajutată, printre alții, de Petre Borilă (Iorgu Dragan Rusev), Leonte Răutu (Lev Oigenstein), Dumitru Coliu (Dimităr Colev), Vasile Luca (Luka Laszlo, cel mai apropiat colaborat al Anei Pauker în Uniunea Sovietică) sau Valter Roman (Ernest Neulander).

Toţi cei enumeraţi vor intra în ţară odată cu trupele sovietice şi vor sosi în Bucureşti în ziua de 31 august 1944, pe tancurile ruseşti.
Înainte de înființare, soldaților și ofițerilor aflați în lagărele de prizonieri li s-au prezentat cele două soluții posibile: fie se alătură mișcării, fie vor avea de îndurat o captivitate dură în Gulag.

Majoritatea covârşitoare a soldaţilor s-a raliat apelului, în proporţie de aproximativ 90%, spre deosebire de cadrele superioare, unde doar o parte dintre ofiţeri  s-au alăturat Diviziei. 

Dumitru Petrescu, unul dintre ilegaliștii comuniști aflati atunci la Moscova în echipa Ana Pauker, a coordonat efortul de ideologizare a ofiterilor si soldatilor romani din cele doua divizii, adica i-a transformat in uneltele comunizarii viitoare a Armatei.

 Ei au depus un juramant care continea fraza cheie: „Jur sa păstrez cu sfintenie fratia de arme cu Armata Rosie”, 

Scopul înființării acestor divizii a fost acela  de a elimina cadrele militare ostile comuniștilor sau URSS, de a controla politic și ideologic forțele armate ale României.

Instaurarea comunismului în România s-a făcut cu ajutorul principal al tancurilor sovietice, dar interfaţa, reprezentanții politici, au fost membrii Partidului Comunist, un partid-anexă al Cominternului – Internaționala a – III – a, controlat cu autoritate de la Moscova.

 

  Divizia Tudor Vladimirescu l-a avut  drept comandant pe col. Nicolae Cambrea, ca șef de stat major pe lt.-col. Iacob Teclu și ca adjunct politic pe col. Mircea Haupt.

Încă de la constituire divizia făcea parte din sistemul sovietic militar și doar după instaurarea deplină a comunismului în România a devenit parte a armatei române, aducându-și din plin contribuția la comunizarea sistemului militar românesc.

Divizia „Tudor Vladimirescu” a fost adusa la București inca din 31 august 1944, impreuna cu tancurile sovietice, si a fost „integrata” rapid in Armata Română, participand la razboiul de pe frontul de vest. 

A participat ca parte a armatei sovietice la luptele din Transilvania, ajungând până în munții Tatra. Pentru faptele de arme alături de armata U.R.S.S., la 9 februarie 1946 va fi acordată medalia sovietică „Victoria” unui grup de 58 de ofițeri români din această divizie.

Pe 29 decembrie 1947, cu numai o zi inainte de alungarea de pe tron a regelui Mihai, ministrul comunist al Apararii, Emil Bodnaras, isi incununeaza opera de preluare a Armatei prin Ordinul 2808/1947, prin care 30 de generali si 49 de colonei care conduceau Armata au fost inlocuiti cu ofiteri ai unitatii „Tudor Vladimirescu”.

La 30 decembrie 1947, militarii Diviziei „Tudor Vladimirescu” au participat, alături de comuniști, la lovitura de stat care a răsturnat ilegal ordinea constituțională în România, înlocuind Garda Regală de la Palatul Elisabeta, ce fusese arestată.

  În anul 1947 această divizie a fost parțial motorizată.

 

 

 

FOTO: Col. Nicolae Cambrea, primul comandant al Diviziei Tudor Vladimirescu

Aşa cum îi mărturisea Stalin fruntaşului comunist  iugoslav  Milovan Djilas ”în războiul acesta nu este la fel ca în cel trecut; cel care ocupă un teritoriu îşi impune şi sistemul său social. 

Prizonieri deveniți voluntari

 

Jurământul îi obliga pe soldați să lupte împotriva trupelor hitleriste și să cultive o relație de prietenie față de Uniunea Sovietică:

„Jur poporului meu robit de Nemţi să lupt pentru libertatea şi propăşirea lui.

Jur să-mi îndeplinesc fără şovăire îndatoririle mele de ostaş în tabără, pe câmpul de luptă, oricând şi oriunde, să mă supun ordinelor comandaţilor mei şi să păstrez secretul militar.  

Jur să lupt pentru o prietenie trainică între România şi Uniunea Sovietică, care mi-a dat putinţa să lupt cu arma în mână pentru distrugerea duşmanului comun – Germania Hitleristă.

Jur să păstrez cu sfinţenie frăţia de arme cu Armata Roşie. Jur să lupt până la ultima picătură de sânge contra nemţilor fascişti, care mi-au târât ţara în războiul lor nelegiuit”.

 

FOTO: Mitingurile organizate de comuniști își arătau sprijinul pentru Divizie FOTO: RONCEA.RO

 Colonelul Nicolae Cambrea (din noiembrie 1944, general, în urma unui ordin semnat de către Stalin) a ajuns în fruntea diviziei.

Acesta fusese șeful Statului Major al Diviziei 5 Infanterie, luat prizonier după bătălia de la Cotul Donului, în noiembrie 1942. Cu valoare anecdotică, a rămas celebră epigrama dedicată de Păstorel Teodoreanu colonelului Cambrea şi valabilă şi pentru ceilalţi voluntari:

„Din falnic vânător de munte/ Mi te-a făcut Ana Pandur/ Întâi ţi-a înfipt o stea în frunte/ Şi-apoi un Debreţin…în cur.”

Alţi trădători ajunși la conducerea diviziei au fost colonelul Iacob Teclu – şeful Statului Major al Diviziei Tudor Vladimirescu, Mihail Maltopol – preşedintele Asociaţiei prizonierilor români din URSS şi colonelul Mircea Haupt – adjunct politic şi comandant provizoriu după ce Nicolae Cambrea a fost rănit în luptele din apropiere de Oradea, la începutul lunii octombrie 1944.

„URSS, cea mai puternică țară din lume”

În Ordinul de zi nr. 1, din 15 noiembrie 1943, colonelul Cambrea clama că lupta le va aduce „libertatea și belșugul și să nu uitați că avem alături de noi ca prieteni, ca sprijin și vecina URSS, cea mai mare și mai puternică țară din lume. Numai alături de ea, țara noastră va fi în viitor fericită și respectată.”

Soldații au început imediat antrenamentele, într-o tabără lângă Riazan, la aproximativ 80 de kilometri de Moscova. Logistica era asigurată de sovietici, care se ocupau îndeaproape şi de instruirea voluntarilor. Propaganda printre soldaţi era asigurată prin intermediul ziarului Graiul Liber, o replică a ziarului Direcţiei Politice a Grupului de Trupe a Armatei Roşii – Graiul Nou – şi a Secţiei de Educaţie şi Cultură, condusă de Dumitru Petrescu – ilegalist aflat în grupul de la Moscova.

Un detaliu interesant rezultă dintr-un interviu dat de colonelul Cambrea ziarului Scânteia în luna noiembrie 1944.

Acesta afirmă că una dintre condițiile puse de sovietici pentru înființarea formațiunilor voluntare a fost aceea că soldații nu vor fi întrebuințați împotriva unităților românești.
Ruşii şi-au dat seama că s-ar putea ca voluntarii să refuze ordinul de a trage în soldaţii de rând, din moment ce întreaga propagandă se concentra pe trupele germane şi „trădătorii” români de la conducerea ţării.

„Salvați” de 23 August

Nu au mai fost nevoiţi să intre în luptă împotriva unităţilor militare româneşti, deoarece a intervenit Actul de la 23 august, trupele ruseşti înaintând adânc pe teritoriul României, fără luptă.

 Divizia Tudor Vladimirescu a participat la luptele împotriva armatei ungare începând cu 7 septembrie, fiind încadrată, alături de celelalte trupe româneşti, Frontului II ucrainean, în bătăliile duse în zonele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Târgu Mureş, Oradea Mare, Debreţin, Munţii Tatra.

Aportul cel mai semnificativ a fost dat pentru cucerirea orașului Debrețin (Debrecen), astfel că prin ordinul nr. 0374, Comandantul Suprem al Armatei Roşii se acorda Diviziei I Infanterie română de voluntari Tudor Vladimirescu (…) denumirea de Debreţin.

Începând din acest moment, unitatea va fi cunoscută sub numele de Tudor Vladimirescu-Debreţin.

Rolul politic

Odată îndeplinit rolul militar, divizia a trecut la afirmarea misiunii politice. Au început campanii agresive în ziarul partidului care militau pentru eliminarea cadrelor militare bănuite a fi comis crime de război şi a fi fost responsabile de dezastrul ţării.

Cele două încadrări erau foarte largi, practic, orice ofiţer superior putând fi acuzat de colaborare cu regimul Antonescu şi, implicit, să fie responsabil de dezastrul ţării.

 

 

FOTO: Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Vasile Luca și Teohari Georgescu (grupul moscovit) FOTO: FOTOTECA ONLINE A COMUNISMULUI ROMÂNESC

  Nicolae Cambrea, Iacob Teclu sau liderii importanţi ai Partidului Comunist vorbeau de rolul viitor al Diviziei, care poate constitui un nucleu sănătos pentru democratizarea Armatei Române ,o adevărată armată a poporului.

În realitate, ”democratizarea armatei” însemna eliminarea indezirabililor, a anticomuniștilor și antisovieticilor, infiltrarea unităților cu membrii ai Diviziei și crearea unui corp de cadre militare loial Partidului Comunist.

Pentru a-şi asigura aderenţi şi pentru eficientizarea propagandei în rândurile soldaţilor Armatei Române s-a înfiinţat, în cadrul Ministerului de Război, Direcţia Superioară a Educaţiei, Culturii şi Propagandei.

 Aceasta îşi va schimba denumirea de două ori: din 12 octombrie 1945 va fi cunoscută sub numele de Inspectoratul General al Armatei pentru Educaţie, Cultură şi Propagandă, iar începând din 5 octombrie 1948 va fi Direcţia Superioară Politică a Armatei.

Pericolul reprezentat de aceşti agenţi ai Moscovei a fost sesizat şi de către Nicolae Rădescu (președinte al Consiliului de Miniștri între 6 decembrie 1944 și 28 februarie 1945) care, într-un memoriu trimis secretarului de stat american James Byrnes, avertiza că democratizarea armatei nu însemna decât introducerea în fiecare unitate, mare sau mică, a comisarului politic provenit din Divizia Tudor Vladimirescu, după sistemul sovietic.

Din nefericire, anglo-americanii nu au putut face nimic pentru împiedicarea sovietizării României și, implicit, a Armatei Române.

Misiunea de destructurare a Armatei Regale Române şi introducerea de agenţi loiali comuniştilor şi sovieticilor a fost uşurată de reintegrarea parţială apoi, totală, în cadrul Armatei Române a voluntarilor din Divizia Tudor Vladimirescu- Debreţin.

 Aceştia au constituit nucleul aparatului de educaţie politică şi ideologică din cadrul Armatei, condus de generalul Victor Precup (susţinător al Regelui Carol).

Dezamăgit de rolul atribuit după Restaurația Carlistă, acesta încearcă să declanșeze un complot împotriva Regelui în aprilie 1934.

Lovitura eşuează şi este internat în lagărul de la Doftana. Aici va fi iniţiat şi cooptat de comunişti.

A fost unul dintre numeroşii tovarăşi de drum ai comuniştilor) şi a pus bazele nucleului viitoarei Armate a Republicii Populare Române. Rolul atribuit voluntarilor Diviziei a fost completat prin Ordinul de Ministru nr. 2808 din 29 decembrie 1947 (ministrul Apărării Naționale era Emil Bodnăraș) care decapita conducerea Armatei.

În prima fază, au fost înlocuiţi 30 de generali  şi  49 de colonei, , în mare parte cu reprezentanţii unităţii Tudor Vladimirescu.

Raţiunea pentru care a fost constituită divizia îşi atinsese scopul – eliminarea celor care erau cunoscuţi pentru atitudinea ostilă la adresa comuniştilor şi a Uniunii Sovietice, controlul politic asupra pârghiilor de decizie în Ministerul Apărării şi la Marele Stat Major şi controlul ideologic, începerea drumului de creare şi educare a unei armate de tip nou, loiale conducerii Partidului, sub atenta supraveghere a agenţilor şi consilierilor militari sovietici, care asigurau expertiza necesară.

 

 

 

 

 

În ciuda refuzului unui număr însemnat  de militari români de a deveni părtași la trădarea țării,  „comitetul de convingere” a fost  întărit cu col. Nicolae Cambrea – viitor comandant al diviziei „Tudor Vladimirescu”, col. Iacob Teclu, şef de stat major şi col. Mihai Maltopol – responsabil cu redactarea şi distribuirea gazetei diviziei, „Graiul Liber” având girul generalului Mihail Lascăr, aflat la rândul său în captivitate.

Din octombrie şi până în luna mai 1944, divizia a fost antrenată şi înarmată, find aptă de a intra în prima linie a frontului ca divizia I română de infanterie a Frontului 2 Ucrainian.

Evoluţia politică şi militară a celui de-al doilea război mondial şi particular actul de la 23 august 1944 a făcut ca preconizata luptă dusă de români împotriva altor români să fie evitată.

Conform Codului de Justiţie Militară, art. 498-499 şi 501 , valabil din 1939, voluntarii români constituiţi în divizia „Tudor Vladimirescu” se găseau în situaţia de trădare de ţară şi urmau să fie executaţi de autorităţile militare române în caz de capturare.

Într-o situaţie similară s-au găsit şi românii încadraţi în Armata Naţională de Eliberare condusă de gen. Platon Chirnoagă, armată aflată sub conducerea politică a Guvernului român de la Viena condus de Horia Sima (Germania a pregătit din timp o alternativă politică formată preponderent din membri ai Mişcării Legionare refugiaţi după eşecul Rebeliunii – ianuarie 1941 – în câteva oraşe germane, în cazul în care la Bucureşti, mareşalul Ion Antonescu sau regele Mihai ar încerca ieşirea din Axă, după model italian).

Diferenţa dintre cele două corpuri de voluntari este că unii au fost exoneraţi de executara pedepsei – membrii diviziei „Tudor Vladimirescu” – pe când ceilalţi au fost „vânaţi” de noul regim de la Bucureşti multă vreme. (În octombrie 1943, divizia „Tudor Vladimirescu se găsea în poziţia de trădare de ţară, fiindcă statul român prin armata sa se găsea de partea forţelor Axei, iar în noiembrie 1944, Armata Naţională de Eliberare sub ordinul Guvernului de la Viena, se găsea la rândul ei în aceiaşi postură fiindcă lupta declarat împotriva României care trecuse în Coaliţia Naţiunilor Unite)

Prin două decrete-lege din aprilie şi august 1945 o parte din voluntarii diviziei „Tudor Vladimirescu” au fost încorporați în  Armata Română.

În scurt timp, aceştia au asigurat funcţionarea nucleului care a întreprins schimbări majore în interiorul structurii naţionale de apărare, al cărui comandant suprem era încă regele Mihai.

În cadrul diviziei „Tudor Vladimirescu” şi-a făcut apariţia comisarul politic şi Serviciul Agitprop – agitaţie şi propagandă după un model sovietic care au contribuit la politizarea armata română sau la tranziţia de la Armata regală la Armata populară..

Printre relatările privind constituirea Diviziei „Tudor Vladimirescu” sunt semnificative și relatările veteranului de război Oleg Dombrovschi (n. în România Mare, în 1919, la Orhei), publicate în EVENIMENTUL ZILEI, 23 ian. 2009, p.6-7).

„În anii detenției sovietice, Oleg Dombrovschi a fost martorul unei schisme care separă și astăzi apele veteranilor de război: înființarea diviziei Tudor Vladimirescu. Creată la ordin sovietic și compusă din prizonieri de război, divizia era vârful de lance al defensivei noii lumi […]

Tancurile sovietice pe suportul cărora s-a constituit la finele anilor ’40 republica populară erau manevrate de acești foști prizonieri români ai lagărelor, descurcăreții de care avea nevoie ideologia găunoasă a stalinismului victorios. […] Antifasciștii au venit și la Yelabuga, cu discursurile învățate pe de rost și veșnic înșelătoarea întrebare: «Cine nu vrea să se înscrie în Tudor Vladimirescu?» .

Oleg nu voia și a rămas consecvent, în ciuda sfaturilor «prietenești». «Chiar a venit unul și mi-a spus să mă înscriu că altfel se va alege praful de mine, nu voi avea nici un viitor. Nu m-am putut abține să nu-l înjur.»”
Aceasta este una din mărturiile de la cei care au trăit în prizonieratul sovietic și au participat direct la evenimentele amintite.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: 

 

 

https://www.timpul.md/articol/divizia-tudor-vladimirescu-unealta-cu-care-sovieticii-au-supus-armata-romana–138877.html

http://www.romania-actualitati.ro/divizia_tudor_vladimirescu-69236

 

https://evenimentulistoric.ro/tradatori-sau-eroi-secretele-romanilor-din-tudor-vladimirescu 

Publicitate