1989: A fost o revoluție, sau un război hibrid împotriva propriului popor, ai cărui învingători au confiscat România pentru deceniile următoare?

Războiul hibrid împotriva propriului popor

Momentele cheie din istoria recentă a României postcomuniste sunt neclare. Dosarele Revoluției, mineriadelor și conflictului de la Târgu Mureș sunt clasate și redeschise periodic. Dosarele se plimbă de la parchetele militare la cele civile, probele au dispărut, martorii au murit (unii în condiții suspecte) sau au plecat din țară.

Eforturile presei de a investiga aceste evenimente au fost parazitate întotdeauna de dezinformări monstruoase. 

Narațiunile dezvoltate pentru a explica aceste momente au câteva puncte comune: dușmanul extern (ungurii, sovieticii) și apelul la unitate în fața „provocărilor” externe, simptome ale diversiunii „cetății asediate” produse de orice regim autoritarist. Dar care a fost miza și cine a stat în spatele evenimentelor?

Probabil cei care stau și în spatele dezinformărilor de astăzi, căci metanarațiunea ultimilor 27 de ani este aceeași, cu declinările conjuncturale necesare: România riscă să devină o colonie (sovietică atunci, europeană acum), străinii au furat tot, viața în regimul Ceaușescu a fost mai bună decât cea de astăzi, valorile tradiționale sunt în pericol, „oculta” internațională decide viitorul țării.

Revoluția de la Timișoara a fost confiscată de nomenclatura comunistă și de Securitate printr-o contrarevoluție, un adevărat război hibrid împotriva propriului popor.

Serviciile de informații au fost înființate în februarie-martie 1990 și populate în majoritate covârșitoare cu foști securiști, eventualele proteste fiind anticipate și anihilate prin diversiunea de la Târgu Mureș. Mineriadele au întărit poziția liniei dure neocomuniste de la putere, îndepărtând România de opțiunea și simpatia europene. Faptul că mineriada din septembrie 1991 a avut loc la scurt timp după puciul de la Moscova nu e întâmplător.

Securitatea a câștigat puterea, a construit „capitalismul original” și a plasat oameni șantajabili în pozițiile cheie ale statului. Dar acum vrea ceva mai mult – vrea ca istoria să consemneze că Securitatea a fost de partea Poporului, că a reprezentat Binele. Iar asta e miza cea mai mare. Călăii au o slăbiciune pentru istorie.

O revoluție fake?

„Trei zile dacă mai trăiesc, da’ vreau să știu că s-a limpezit lumea”, spunea Elisabeta Rizea, cea care a preferat să meargă la pușcărie decât să trădeze adevărul în care credea.

În casa ei depuseseră jurământul, în 1949, partizanii din grupul Arnăuțoiu. După cei 13 ani de pușcărie, a fost supravegheată de Securitate până în decembrie 1989.

Mama Rizea (foto) sau tanti Tuța, cum îi spuneau vecinii, a murit la 91 de ani, căci nu mai putea aștepta nesfârșitul. În mai 2001, atunci când a fost vizitată de Regele Mihai I și de Regina Ana, au copt porumb și au spus ghicitori.

„Pînă oi muri îl iubesc ca pe ochii din cap. Doresc să fie regele României, să fie mereu în țară”. Erau românii unei alte Românii. În 2003, a fost înmormântată cu perucă – securiștii îi smulseseră părul în închisoare.

În primii ani de după Revoluție, sătenii din Nucșoara s-au împotrivit ridicării unei troițe închinate partizanilor uciși de Securitate și o priveau în continuare strâmb pe tanti Tuţa. Le amintea de propria lașitate. Românii au eșuat apoi în a-i ridica Elisabetei Rizea un monument – ar fi fost un monument al Adevărului. Dar știm noi oare adevărul, cel care ne va face liberi?

Ceea ce numim astăzi „Revoluția din 1989″ este pentru unii revoluție confiscată, pentru alții lovitură de stat, înscenare a unor servicii secrete sau contrarevoluție. Asa cum spune Lucian Boia, minciuna, nu sacrificiul, a devenit mitul fondator al României moderne.

Au existat teroriștii? Au fost agenții serviciilor de informații străine prezenți pe teritoriul României în 1989 și 1990? Au fost implicați sovieticii? Cine a dat ordinul de a se trage în 22 decembrie 1989? Cine a ordonat războiul radio-electronic?.

Cine a orchestrat amplul proces de dezinformare și fake news în acele zile?

S-a spus că a fost prima revoluție „televizată”. A fost mai degrabă prima revoluție făcută cu ajutorul televiziunii, prin coordonarea „insurgenților”, dezinfomare și fake news.

Ce s-a întâmplat, de fapt, după celebra fugă cu elicopterul a cuplului Ceaușescu?

Timp de 25 de ani, dosarul Revoluției, înregistrat ca 97/P/1990, s-a plimbat de la parchetele civile la cele militare, fiecare declinându-și, pe rând, competența de soluționare. Între septembrie 1998 și decembrie 2004 nu s-a desfășurat niciun act de cercetare penală. În 2015, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție clasează dosarul în care se făcuseră cercetări privind moartea a 709 de persoane și rănirea altor 2 198.

În ordonanţa de clasare, PICCJ arăta că, „pe fondul unei stări de oboseală şi stres”, s-au tras focuri de armă între militari. Perioada 22-31 decembrie 1989 a fost caracterizată prin „vid de putere, stare de confuzie, panică şi haos”. 

După „euforia generală privind victoria revoluţiei” s-a răspândit „o stare de teamă” privind revenirea lui Nicolae Ceauşescu la conducerea ţării, „cu ajutorul unor forţe fidele”. A urmat o „acţiune comună îndreptată, conform percepţiei create, împotriva unor elemente contrarevoluţionare, care acţionau împotriva voinţei întregii populaţii”, mai stabileau procurorii militari din PICCJ.

În aprilie 2016 dosarul este redeschis, devenind 11/P/2014, și extins în noiembrie 2016, pentru a include infracțiuni împotriva umanității. Parchetul General anunță că vor fi reaudiate toate persoanele vătămate.

În 18 decembrie 2017, Ministerul Public dă un comunicat bombă.În urma administrării probatoriului, procurorii au stabilit „situația internațională deosebit de complexă existentă la finalul anului 1989″, „situația internă în perioada premergătoare evenimentelelor de la Timișoara și în  timpul desfășurării acestora”, „conjunctura convocării de către fostul președinte Nicolae Ceaușescu a mitingului popular din 21 decembrie 1989″, „succesiune clară a evenimentelor politico-militare existente în după-amiază și seara zilei de 21 decembrie 1989″, „sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din Piața Palatului și declanșarea protestelor în București”, „succesiunea evenimentelor deosebit de importante din noaptea de 21/22 decembrie 1989″, „împrejurările legate de fuga cuplului prezidențial de pe sediul CC al PCR, traseul urmat și comportamentul forțelor militare înainte, în timpul și după pătrunderea revoluționarilor în sediul Comitetului Central” și „componența comandamentului politico-militar care a preluat, în timp foarte scurt, după fugă președintelui în exercițiu,  puterea totală în România”.

Aici apare cea mai interesantă precizare din document: „în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.”

Ce putea să însemne oare aceasta? Că Partidul Comunist Român nu pierduse puterea? Că Securitatea, instrumentul de represiune și teroare al PCR, nu dispăruse? Că structurile de forță continuau să se subordoneze vechii puteri, care se menținea la putere? Afirmația era extrem de importantă.

Să parcurgem documentul Ministerului Public până la capăt, apoi vom reveni la „vidul de putere”.

În ceea ce privește diversiunile, acestea „au existat, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite”, fiind lansate „prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații”, instaurându-se astfel la nivel național „binecunoscuta psihoză teroristă”.

Fenomenul diversionist este „unic în istoria României prin complexitate și anvergură” nu numai din perspectiva „mecanismelor concrete de acțiune” ci și a „persoanelor care au dirijat acest fenomen”. Procurorii au documentat și „solicitarea de ajutor militar străin (sovietic)”. În finalul comunicatului se arată că „probe importante, de natură să stabilească adevărul privind Revoluția, au fost distruse sau alterate” dar că urmărirea penală va continuă „cu celeritate și eficiență”.

Cum se explică oare schimbarea radicală în administrarea probelor? Timp de 25 de ani, nici procurorii militari și nici cei civili nu au putut ajunge la concluzii ferme privind Dosarul Revoluției. Între timp au murit martori și inculpați, au dispărut probe. După ce dosarul fusese clasat de PICCJ, misterul este rezolvat în bună măsură, în numai doi ani.

Societatea românească a dezoltat cel puțin patru narațiuni principale privind evenimentele din decembrie 1989. Toate încearcă să răspundă la întrebarea „Cine a tras în noi?”. Întrebarea este legitimă, mai ales că după fuga lui Ceaușescu din 22 decembrie 1989, toate structurile de forță i se subordonaseră lui Ion Iliescu, șeful Frontului Salvării Naționale, organ provizoriu al puterii de stat, în întrunirea care a avut loc la Ministerul Apărării, la ora 16.00.

Logica puterii ne îndeamnă să credem că cei care au ordonat și coordonat genocidul și uriașa dezinformare ar putea fi chiar cei care au beneficiat de urmări, adică cei care au obținut puterea.

Dar nu există probe, sau procurorii au pretins că nu au probe pentru a susține această supoziție, până în decembrie 2017, când au făcut public faptul că „în decembrie 1989 nu a existat vid de putere.”

În prima narațiune, susținută de foștii ofițeri de Securitate, Armata este vinovată de crimele comise după 22 decembrie 1989. A făcut-o pentru a ascunde propria vină privind represiunea de la Timișoara. Povestea teroriștilor a fost inventată de Armată (care preluase puterea în 22 decembrie la ora 13.30) ca diversiune, pentru a acoperi răzbunarea împotriva Securității. Dovada, spun foștii securiști, este că informația „la 18.00 vin teroriștii” ar fi fost transmisă armatei încă din amiaza zilei de 22 decembrie.

Așa se explică asasinarea echipajului condus de col. Gheorghe Trosca, şeful Statului Major al Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă (USLA), ucis și decapitat de armata comandată de Nicolae Militaru pentru că l-ar fi deconspirat pe acesta ca agent GRU.

Nu a fost o revoluție, nici măcar la Timișoara, a fost o lovitură de stat militară, pregătită cu mult timp înainte de sovietici și acceptată de celelalte mari puteri, dovadă fiind prezența la vârful celor mai importante structuri de forță a generalilor Nicolae Militaru, Vasile Ionel și Marin Pancea, agenți GRU.

În acest scenariu, grupul de putere instalat în 22 decembrie – Iliescu, Roman, Militaru – este vinovat de diversiunea care a urmat, soldată cu 949 de morți și asasinarea cuplului Ceaușescu.

În a doua narațiune, susținută de ofițerii Armatei române, Securitatea este responsabilă de diversiunile create, începând cu mitingul din 21 decembrie din fața Comitetului Central. Obiectivul era preluarea puterii, chiar dacă, oficial, trupele de Securitate s-au retras în cazărmi și s-au subordonat imediat armatei. Povestea teroriștilor a fost inventată de Securitate pentru a permite lupta împotriva armatei. Cât despre Trosca, acesta ar fi fost un ofițer al Securității și nimic mai mult, dovadă că în 2011 i s-a retras titlul de „erou-martir al Revoluției Române”. Intervenția puterilor străine (solicitată public, la TVR) a fost o dezinfomare generată de Securitate, pentru a justifica baia de sânge care a urmat.

A treia narațiune, susținută de unii istorici și jurnaliști, este că diversiunile au fost create de rețeaua „246″, subordonată Direcției de Informații a Armatei (DIA) și avea ca scop menținerea la putere a Partidului Comunist Român,  împiedicarea revenirii pe tron a Regelui Mihai (așa se explică distrugerea Bibliotecii Centrale Universitare, un simbol al regalității) și ajungerea la putere a partidelor istorice. Ei au fost de fapt „teroriștii”. Lovitura de stat a fost dată de generalul Victor Stănculescu, atunci când a decis să nu respecte ordinul de luptă dat de Ceaușescu în 22 decembrie, ordonând retragerea armatei în cazărmi la ora 13.30.

A patra narațiune, cea „oficială”, este cea potrivit căreia evenimentele dinainte și de după 22 decembrie trebuie judecate în același context și fac parte din același „film”. După 22 decembrie, armata și Securitatea au fost de partea poporului, teroriștii au existat dar nici unul nu a putut fi adus în fața instanței iar FSN este „emanația Revoluției”.

„Cât priveşte îndoiala dacă în decembrie 1989 a fost sau nu revoluţie, ea este de acum, superfluă; recidivează doar în cazuri de rea credinţă şi subcultură politică. (…) O revoluţie poate fi declanşată în fel şi chip, chiar şi prin lovitură de stat sau răscoală, însă acestea din urmă nu schimbă cu nimic natura fenomenului, ci îi potenţează, cel mult, specificul”, scrie Ion Iliescu în Revoluția trăită.

Pentru a susține aceeași teză, Dumitru Mazilu citează Larousse, care definește revoluția ca fiind „revolta populației împotriva autorităţilor aflate la Putere, determinând înlăturarea şi instaurarea unei noi Puteri”. Dar noua Putere fusese deja instalată în 22 decembrie seara, fiind reprezentată, printre alții de Iliescu și Mazilu. Conform dicționarului Larousse, revoluția se încheiase, triumfătoare. În acest caz, evenimentele de după 22 decembrie au fost o contrarevoluție? A cui?

Petre Roman are o altă perspectiva istorică: „S-a spus şi s-a scris adesea că revoluţia română a fost «confiscată». Cred că expresia este în bună măsură corectă: încă din noaptea dintre 22 şi 23 decembrie 1989 mişcarea de eliberare democratică a societăţii româneşti s-a găsit închisă în limite înguste, cele ale vechiului regim întrucâtva «modernizat». Iar puterea a fost monopolizată, sau măcar puternic infiltrată, de vechi comunişti a căror singură voinţă era să-i dea regimului căzut, printr-o operaţie pur «cosmetică», aparenţa de legitimitate pe care nebunia lui Ceauşescu îl făcuse să o piardă. Pe scurt, în momentul în care pentru România se deschideau toate posibilităţile democratice, ea a rămas la stadiul unei specii confuze de perestroika.”

În vacarmul de dezinformare din deceniile care au urmat este imposibil să se facă lumină fără a avea acces la probe. Comunicatul Ministerului Public din decembrie 2017 devine astfel extrem de important.

Afirmația că „în decembrie 1989 nu a existat vid de putere” nu poate fi interpetată decât într-un singur fel: Partidul Comunist s-a menținut la putere, execuția cuplului Ceaușescu fiind doar un episod din preluarea puterii în interiorul nomenclaturii comuniste.

În acest caz însă, subordonarea structurilor de forță noii puteri, în 22 decembrie 1989, ar fi trebuit să fie urmată de celebrul „consens” invocat de Ion Iliescu. Cu toate acestea, din seara zilei de 22 a început măcelul. De ce?

În jurul orei 18.00, în fața Comitetului Central fusese convocat, prin intermediul TVR, un miting la care urma să se comunice numele viitorilor conducători ai statului. Atunci când în balconul în care cu o zi înainte se aflaseră cuplul Ceaușescu și alți demnitari comuniști și-au făcut apariția foşti activişti notorii ai partidului, în frunte cu Ion Iliescu, un dizident de partid, mulțimea a început să strige „Fără comunişti!”, „Fără comunişti!”. Atunci a început să se tragă.

Tot la ora 18.00, șase tancuri ale Regimentului 20 (UM 01060) primesc ordinul de luptă privind apărarea Comitetului Central și a Palatului Republicii, „nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”. Mulțimea a început să strige „Opriţi focul!”, „Nu mai trageţi!”, „Armata e cu noi!”.

Înăuntru, Frontul Salvării Naţionale îşi începea prima şedinţă iar afară apăreau în scenă „teroriștii” și Armata începea lupta cu aceștia.

Sugerează oare procurorii că Partidul Comunist a păstrat puterea după 22 decembrie 1989? În acest caz, putem specula că cererile mulțimii privind eliminarea foștilor comuniști dar și a Partidului Comunist însuși din noua viață politică, i-a făcut să instrumenteze acest amplu exercițiu militar cu muniție de război, combinat cu acțiuni de dezinformare și război radio-electronic. Într-un cuvânt, un adevărat război hibrid.

A fost așadar o contrarevoluție condusă de Partidul Comunist împotriva propriului popor? Au avut nevoie nomenclatura și Securitatea de sânge și diversiune pentru a se relegitima? Diversiunea urma tiparul bolșevic al „provocării” străine.

Românii aveau nevoie de un nou dușman, pentru ca poporul și noua conducere să ajungă la acea „unire în cuget și simțiri” despre care vorbiseră propagandiștii comuniști tot timpul. Mai întâi au fost teroriștii, apoi sovieticii.

Dacă Ceaușescu ar trăi astăzi, ar spune că în decembrie 1989 a avut loc o lovitură de stat a sovieticilor, cu sprijinul țărilor din Pactul de la Varșovia. Asta spunea și în decembrie 1989. Faptul că discursul este același cu cel de astăzi al foștilor ofițeri de Securitate nu e întâmplător – în fond, Ceaușescu avea informațiile de la aceștia.

Dacă e să ducem acest exercițiu de logică până la capăt, ar însemna fie că, într-adevăr, GRU a pus la cale o lovitură de stat, scoțând lumea în stradă la Timișoara, fie că Ceaușescu a fost dezinformat de proprii săi oameni de încredere. Poate că Parchetul militar ne va ajuta, în cele din urmă, să soluționăm această dilemă colosală.

Informațiile difuzate de „Televiziunea Română Liberă” au fost instrumentate în acest sens: teroriștii otrăviseră apa, voiau să arunce în aer barajele și Institutul de Cercetări Nucleare de la Pitești, comandourile străine atacau porturile, elicoptere străine erau ascunse în apropierea autostrăzii București-Pitești, în București erau amplasate mașini-capcană, etc.

Știrile erau transmise de crainicii televiziunii, cunoscuți publicului pentru prezentarea buletinelor de știri din timpul regimului comunist – Petre Popescu, George Marinescu, Victor Ionescu, Cornelius Roșiianu și de Teodor Brateș, fost redactor-șef adjunct al Redacției Actualități.

Ei au lansat apelurile către armată și populație pentru a „apăra Revoluția”: „Televiziunea este încercuită de aceşti bandiţi, de grupuri răzleţe. Televiziunea este în pericol! Cerem urgent armatei să intervină! Nu mai este timp de pierdut! Daţi ordinele corespunzătoare aşa cum v-aţi angajat în faţa poporului!” (Teodor Brateș), „Ostaşi, folosiţi armele pe care le aveţi în dotare fără a aştepta neapărat această dezlegare formală. Poporul vă dă acum ordine! Nu aşteptaţi numai de la nişte comandanţi, poate prea limitaţi în limitele impuse atâţia ani de dictatură. Să ne apărăm cu ceea ce avem la îndemână!” (Victor Marinescu), „Utilizaţi toate forţele! Tot armamentul, toată muniţia!“ (George Marinescu).

Dezinformarea continua și în afara țării. Radio Budapesta, agențiile de știri Tanjug, ADN și BTA anunță un număr din ce în ce mai mare de morți.

Rechizitoriul întocmit cuplului Ceaușescu menționa cifra de 60 000 de victime.

Unii istorici și jurnaliști susțin că teroriștii au existat și că ei au fost predați Ministerului Apărării Naționale, listele cu datele acestora existând în arhivele MApN. Foști ofițeri de informații afirmă că aceștia ar fi fost scoși din țară pe calea aerului și că sunt gata să depună mărturie în acest sens.

Gelu Voican Voiculescu și Virgil Măgureanu susțin teza implicării unor puteri străine prin miile de „turiști” care au intrat in România în decembrie 1989. Scenariul era susținut și de Sergiu Nicolaescu: „Intervenţia hotărâtă a maselor şi a militarilor a făcut posibilă dejucarea planurilor forţelor externe şi interne aventuriste de a crea o Iugoslavie în România.”

În 23 decembrie, crainicul George Marinescu citește o hârtie care îi este înmânată de Teodor Brateș, în care se spune:

 „Suntem informați că s-a luat legătura cu ambasada sovietică, care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucât agenții străini și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați pentru a distruge ceea ce poporul român a cucerit.“

Brateș avea să declare mai târziu că hârtia a ajuns la Marinescu „de la etajul 11″, când el se afla la toaletă. În documentarul „Televiziunea la zidul revoluției”, realizat de Cornel Mihalache pentru TVR în 2014, se arată însă limpede cum Brateș îi întinde hârtia lui Marinescu, cerându-i: „Citește asta!”. Era solicitarea reală sau era o dezinformare menită să îi identifice pe sovietici ca fiind noul dușman?

Narațiunea dezvoltată după decembrie 1989 și întreținută și astăzi de foștii ofițeri ai Securității este că sovieticii au instrumentat mai întâi revolta începută la Timișoara, a cărei evoluție i-a luat însă prin surprindere.

A fost nevoie apoi de lovitura de stat militară dată de generalul Stănculescu, care trebuia să fie deghizată în faldurile unei revoluții. Narațiunea vine în scopul legitimării Securității ca instituție profund patriotică, singura care veghea asupra integrității teritoriale a României.

Secretarul de stat James Baker declara în 24 decembrie 1989 că „S.U.A. nu ar avea obiecţii dacă Tratatul de la Varşovia va considera necesar să intervină militar în România“, pentru a stopa vărsarea de sânge.

Fosta Securitate consideră declarația o dovadă a înțelegerii sovieto-americane din Malta, din 2-3 decembrie 1989, conform căreia Ceaușescu trebuia înlăturat. Ministrul de Externe al U.R.S.S. a respins sugestia lui Baker.

În 26 decembrie 1989, Gorbaciov, aflat la al II-lea Congres al deputaţilor poporului din U.R.S.S., le răspundea ziariştilor: „Românii nu ne-au cerut aşa ceva iar noi am decis să renunţăm la doctrina Brejnev.“

 Foștii ofițeri de Securitate susțin că Gorbaciov nu ar știut de acțiunea GRU de răsturnare a lui Ceaușescu și de asistare a PCR in acțiunea de relegitimare. În fond, arată ei, GRU a vrut să îl răstoarne pe Gorbaciov prin puciul din augut 1991.

E greu de crezut însă că Gorbaciov nu ar fi știut nimic despre o eventuală implicare a GRU în baia de sânge din România. El era cel care avea să ordone în ianuarie 1991 intervenția armatei sovietice în Lituania, pentru reprimarea în forță a mișcării de independență. Gorbaciov nu era un inocent, deși istoria ar putea să-l consemneze ca atare, în cele din urmă.

Să încercăm o recapitulare a acestor informații contradictorii, revenind la comunicatul Ministerului Public din 18 decembrie 2017 și precizările privind dezinformare și diversiunea.

Procurorii au aflat așadar care care a fost „sursa sunetului cu efect de panică (emis la data de 21 decembrie 1989, în timpul discursului lui Nicolae Ceaușescu) care a contribuit, alături de alte elemente, la dezorganizarea mitingului din  Piața Palatului și declanșarea protestelor în București”, au documentat diversiunea care „a existat, s-a manifestat complex pe mai multe planuri, fiind cauza principală a numeroaselor decese, vătămări corporale și distrugeri survenite” precum și „mecanismele dezinformărilor” lansate „prin intermediul TVR, Radiodifuziunii și mijloacelor militare de comunicații” care au dus la instaurarea „binecunoscutei psihoze teroriste”.

Au existat nu numai o „diversiune radio-electronică” ci și „ordine militare diversioniste” care au avut „consecințe deosebit de grave”, procurorii amintind aici că „în anul 1987, forțele armate ale României au importat două tipuri de imitatoare de foc militare, respectiv imitatoare pentru armamentul de infanterie, cu foc la gura țevii și imitatoare privind desantul de parașutare.” În plus, exista „o mai bună înțelegere a diversiunii radio-electronice”.

Cine sunt cei care comandat această diversiune ar trebui să aflăm de la procurorii militari, dacă nu vor interveni alte evenimente neprevăzute. Un element cheie al probelor îl reprezintă înregistrările video ale Televiziunii Române.

În cursul anului 2017, în pofida protestelor masive din ianuarie și februarie, PSD a continuat demersurile privind modificarea codurilor penale. Amendamentul care privea limitarea acceptării probelor video în anchete ar duce, în primul rând, la închiderea Dosarului Revoluției, după cum a arătat chiar procurorul general Augustin Lazăr.

Să fie o simplă întâmplare?

Relegitimarea Partidului Comunist Român ca „forță conducătoare” s-a făcut prin confiscarea revoluției și declanșarea contrarevoluției, prin instrumentalizarea celui mai amplu exercițiu militar cu muniție de război din istoria României, combinat cu acțiuni de dezinformare și război radio-electronic. PCR nu a fost singurul beneficiar. Securitatea și-a reinventat nu numai trecutul, arătând că a fost dintotdeauna în slujba poporului, ci și viitorul, având grijă să promoveze în funcțiile statului oameni șantajabili.

A fost un adevărat război hibrid îndreptat împotriva propriului popor, ai cărui învingători au confiscat România pentru deceniile următoare.

Sursa: Fragment din Matrioșka mincinoșilor: Fake news, manipulare, populism, Humanitas, 2018, reprodus de https://www.veridica.ro.

Publicitate

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (II)

Continuarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2022/06/03/rolul-serviciilor-de-spionaj-maghiare-in-provocarea-evenimentelor-sangeroase-de-la-targu-mures-din-martie-1990/ (I)

O tainică invazie armată

 ÁVO, securitatea maghiară, a acționat și în România, în anii 1989 – 1990. Implicarea informativă a ÁVO în România este atestată de documentele din Arhiva CNSAS și a fost recunoscută oficial de fostul prim-ministru al Ungariei din acea perioadă, Miklós Németh. Într-un interviu publicat la 30 ianuarie 2015, șeful guvernului maghiar a recunoscut că „a trimis agenți cu duzinile în România, după ce a venit la putere în noiembrie 1988. (…) Aceștia se ocupau și de culegerea de informații, lucrând în echipe mici.” 

Documentele publicate în cartea „ZORI ÎNSÂNGERATE” probează că agentura ÁVO, trimisă în România de guvernul cripto-comunist de la Budapesta, nu s-a limitat la culegerea de informații. Spionii comuniști unguri au inițiat și operațiuni de infiltrare a instituțiilor Statului Român, sesizate de Contraspionaj: „La oficiul P.T.T.R. nr. 3 din Tg.-Mureș, șeful stației de frecvență este ing. KOCSIS MARIKA, care în data de 20.03.1990 a fost surprinsă ascultând convorbiri telefonice la masa de verificare pe unde trec circuitele speciale ale M.Ap.N., M.I. și a Secției de informații a Județului Mureș.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria (2)

 

Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român. Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Articolul de față, semnat de jurnalistul Mihai Groza (https://informatiahr.ro/acum-se-stie-evenimentele-din-martie-1990-din-targu-mures-au-fost-premeditate-si-provocate-de-ungaria (2), sintetizează conţinutul unor pasaje importante ale cărţii, pentru ca cititorii să înţeleagă cu adevărat ce s-a întâmplat şi, eventual, să apeleze la sursa originală.

„De Paşti maghiarii vor bea sânge de român”

Imediat ce Mitterrand dăduse frâu liber în public atitudinii antiromâneşti, Szűrös a lansat ideea că toţi maghiarii de peste hotare sunt membri ai „marii naţiuni ungare”, iar radio Kossuth şi-a intensificat diabolizarea: românii sunt leneşi, parşivi, hoţi, mincinoşi, biserica ortodoxă este primitivă, pasivă, specifică unui popor incult, reluându-se ideea medievală a civilizatorului maghiar.

Au urmat zile fierbinţi în care contraspionii români din Tg Mureş, ostracizaţi de propriul guvern şi paralizaţi de neîncrederea propriului popor, transmit: un număr însemnat de români din Târgu Mureş au primit în cutiile poştale înscrisuri prin care li se punea în vedere în termeni categorici să părăsească oraşul împreună cu familiile; regizorul Hunyadi András a incitat actorii de la secţia maghiară să fie pregătiţi să săvârşească acţiuni, inclusiv cu vărsare de sânge, până la alungarea din Transilvania a tuturor românilor şi evreilor; Szász Etelka, de la Fabrica de mănuşi, afirma că „de Paşti maghiarii vor bea sânge de român”; medicii Bartha András şi Nagy Endre din Sovata instigă cetăţenii de etnie maghiară să solicite ca toţi românii din Sovata să părăsească localitatea; Benedek Imre, medic şi cadru universitar a spus că va preda doar cursuri în limba maghiară, iar Brassai Zoltán, şef lucrări la Facultatea de medicină, acceptă doar examinarea studenţilor maghiari; la Fabrica de medicamente şi Textila Mureş ajung în CFSN elemente anarhice cu antecedente penale, care solicită înlăturarea românilor din muncile de răspundere; personalul medical de naţionalitate maghiară din clinicile din Tg Mureş, având principali lideri pe Szabó Pál, Retecgi Károli, Szabó Árpád, Piros Fráncisc, Doczi Balázs, au refuzat acordarea de asistenţă medicală pacienţilor de origine etnică română, inclusiv celor care au suferit leziuni în zilele de 20-21 martie 1990; Asztalos Sándor, din cadrul atelierului de proiectare al Metalotehnicii a afirmat faţă de un coleg că „în curând voi românii vă veţi ruga în genunchi de noi maghiarii să nu vă omorâm chiar pe toţi”; învăţătorul Gábos Dezideriu din Albeşti a afirmat faţă de secretara şcolii că „lupta maghiarilor din România va continua, chiar dacă va fi nevoie să se recurgă la arme, până când ungurii vor învinge”; la Centrul de difuzare a cărţii Mureş au sosit 300 de volume din Ungaria, cu o prefaţă în care scrie: „maghiari, nu vă lăsaţi, nu fiţi laşi.

Cereţi autonomie, organizaţi-vă pentru că sunteţi o forţă. Pe acei care nu se raliază la această chemare, să-i desconsideraţi”; Bereczki Ana, revenită din Ungaria în Târnăveni însoţită de un grup de 12 tineri unguri care aveau arborate pe mijloacele de transport drapele ungureşti, difuzau materiale de propagandă antiromânească şi iredentistă; Kincses Mária Adrianne, fostă asistentă la IMF Tg. Mureş, a convocat tot personalul de etnie maghiară şi a propus predarea exclusiv în maghiară şi refacerea regiunii autonome maghiare. Maghiarii din familiile mixte au fost eliminaţi din şedinţă.

Nu mai insistăm, deoarece în majoritatea instituţiilor şi întreprinderilor se cerea eliminarea românilor şi interzicerea limbii române şi se făceau liste de epurare etnică, majoritatea iniţiatorilor afirmând că toate sunt posibile pentru că „Ungaria e cu noi”. Semnalul fusese dat chiar de Mátyás Szűrös.

Fiind imposibil să redăm în spaţiu mic logica analizelor din carte – unde se dovedeşte de pildă că nu e posibil să ataci aproape concomitent 39 de posturi de miliţie din localităţi îndepărtate unele de altele fără o coordonare profesionistă – ne vom opri doar asupra câtorva fapte demne să stârnească interesul.

Băieţii de la AVO, deghizaţi în reprezentanţi ai Crucii Roşii Mondiale

La Hotelul Intercontinental din Tg. Mureş a închiriat o cameră Crucea Roşie Mondială, dar s-a cazat şi un grup de membri ai organizaţiei Asklepios, care s-au declarat reprezentanţi ai aceleiaşi instituţii – de fapt, cetăţeni unguri care culegeau şi transmiteau în exterior informaţii despre acţiunile violente din 20 şi 21 martie. Informaţii şi dezinformări, precum ştirea că maşina reală a Crucii Roşii Mondiale a fost atacată şi echipajul omorât.

Sediul din Geneva al organizaţiei a dezminţit, afirmând că oamenii lor sunt în viaţă, în schimb reprezentanţii Asklepios nu au recunoaştere internaţională şi nici statut de funcţionari.

Erau băieţii de la AVO (fostul serviciu secret ungar), conectaţi cu angajaţi maghiari ai PTTR Mureş, care au fost surprinşi ascultând convorbiri tehnice la masa de verificare pe unde treceau circuitele speciale ale ministerelor de Interne şi al Apărării, precum şi ale Secţiei de Informaţii.

Autorii cărţii demonstrează că iniţiatorii şi comanditarii agresiunilor informativ-operative şi imagologice împotriva României sunt politicienii maghiari Gyula Horn şi Mátyás Szűrös, comunişti revopsiţi, ale căror legături cu spionajul sovietic erau de notorietate pentru contraspionii români.

Lor li se adaugă un alt personaj cu legături GRU (serviciul de spionaj militar al URSS) – generalul Ferenc Kárpáti. În partea română apare pe scenă Károly Király, cunoscut şi el ca agent sovietic. Secondat de Mihai Şora, (personaj eliminat concomitent cu Ana Pauker de la Ministerul de Externe pentru a nu mai avea acces la documente secrete), omul care, din poziţia de ministru al Învăţământului, a oficializat entuziast obiectivul hungarist al separării învăţământului pe criterii etnice în Transilvania.

Să nu uităm de colcăiala agenţilor GRU şi KGB din jurul lui Ion Iliescu: generalii Militaru, Vasile Ionel, Ştefan Kostyal, Cico Dumitrescu, Eftimescu, Logofătu etc., plus civilii în frunte cu Brucan, Alexandru Bârlădeanu etc.

Foarte interesant este că deşi cei care au activat ediţia a 4-a a planului aveau conexiuni sovietice, Gorbaciov respinsese ferm pretenţiile cuplului Horn-Szűrös privind Transilvania. Obiectivul lui era doar dărâmarea regimului ceauşist.

Pentru că s-au trezit fără un element de bază al Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 pe care contau sută la sută, cei doi s-au răzbunat: au decis accelerarea retragerii trupelor sovietice din Ungaria, rechemarea studenţilor maghiari de la Moscova, au iniţiat demersuri pentru desfiinţarea Pactului de la Varşovia, chiar în vreme ce Sergiu Celac şi Stănculescu tratau trimiterea de studenţi români la Institutul de Relaţii Internaţionale şi Academia Frundze de la Moscova, iar România începea negocierea Tratatului Politic cu URSS. Kremlinul nu avea absolut nici un interes în destabilizarea regimului pro-sovietic al lui Iliescu şi accederea la putere a forţelor naţionaliste, dezvoltate prin Vatra Românească.

Agenţii sovietici erau interesaţi doar de tema RSS Moldovenească

Găsim în carte şi relatări ale contraspionilor despre activitatea „ziariştilor” sovietici prezenţi la evenimentele din martie 1990 din Tg. Mureş: doi buni vorbitori de română, dar care erau interesaţi doar dacă s-au scandat lozinci de adeziune cu RSS Moldovenească şi „dacă ungurii nu au cerut alipirea Ardealului de Ungaria în mod condiţionat de alipirea RSS Moldovenească la România”.

Limpede: cei care au iniţiat Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 au apreciat cu totul eronat situaţia, nici poveste ca intenţiile maghiare să fie susţinute cu mână armată din răsărit: trupele Speţnaz, care punctaseră cu succes obiectivul Ceauşescu, tocmai se retrăgeau discret din România…

Vatra Românească nu putea fi creată de securişti, din moment ce era ţintă a ofiţerilor de informaţii

Apropo de Vatra Românească: întâlnim şi azi gazetari aiuriţi pe la televiziunile de bârfe susţinând că Uniunea Vatra Românească a fost creată de securişti şi că este vinovată de violenţele din martie 1990; ei, iată că documentele CNSAS arată indubitabil că Vatra Românească era ţintă a ofiţerilor de informaţii! Secţia de Informaţii Judeţeană Mureş (SIJ) primeşte ordin de la Bucureşti să „aibă în atenţie” Conferinţa UVR ce urma să aibă în municipiu, iar SIJ raportează:

„O atenţie prioritară s-a acordat prelucrării surselor de încredere, cu posibilităţi informative în acţiune, pentru a semnala din timp orice aspect de interes operativ… Concomitent, vor participa patru cadre de informaţii la lucrările conferinţei”.

Din informarea SIJ dinainte de Conferinţă constatăm că agenţii au nimerit primele trei nume care vor fi ulterior alese: Radu Ceontea, Ioan Sabău şi Vasile Ţîra. Întrucât unul din autorii cărţii (Tudor Păcuraru) este analist de informaţii, ne „traduce” mai în detaliu raportul: într-un oraş relativ mic, niciodată cadrele de informaţii nu participă direct la acţiuni; dacă au fost nevoiţi să trimită 4 cadre, înseamnă că, „la acel moment, în mediul Uniunii Vatra Românească nu exista un dispozitiv de surse secrete umane aflat în legătură cu SIJ Mureş”.

Deci unde naiba erau „miile de securişti” care au creat-o? Existau exclusiv în propaganda maghiară: radio Kossuth a fost primul care a acuzat Vatra Românească de violenţele din martie, iar intelectualii „unguri şi români” din Gyula, a doua zi după evenimente, prin acelaşi post, „precizau că acestea au fost provocate de foşti securişti şi legionari”; tot prin radio Kossuth agentul Király Károly (dulgher cu Şcoala Centrală a Comsomolului la Moscova) transmitea fake-news-ul că din UVR fac parte activişti, manişti, securişti şi legionari.

Foşti legionari erau, dar altundeva: SIJ Mureş transmitea că unul a ajuns preşedintele PSD Sergiu Cunescu din Târgu Mureş şi alţii sunt infiltraţi în organizaţia aceluiaşi partid din Câmpia Turzii. Agenţii le dădeau tuturor numele şi istoricul – dovadă că tema făcea parte din punctajul culegerii de informaţii – dar nu există în materialul informativ care stă la baza volumului nici un document care să ateste penetrarea UVR de legionari.

Faptul că Uniunea Vatra Românească e alcătuită din securişti şi legionari şi că este un pericol pentru democraţia românească se va regăsi în zeci de mii de propoziţii ale propagandei ungare, de dinlăuntrul şi din afara graniţelor; repetată la nesfârşit, această opinie aproape că s-a generalizat în 30 de ani, aşa că mulţi din cei care o folosesc şi astăzi nici măcar nu ştiu ale cui victime sunt.

Insistenţa obstinată a propagandei hungariste pe diabolizarea acestei uniuni trebuie luată ca o compensare a eşecului, a faptului că atunci, în martie 1990, Vatra Românească era unica formă de autoapărare a românilor, constituită ad-hoc într-un stat demantelat care habar nu avea ce se întâmplă cu adevărat în Ardeal, iar sutele sale de filiale au împiedicat, pentru multă vreme încă, materializarea unora din obiectivele şovinismului maghiar la nivel local.

Din ziua numirii lui Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN, contraspionii români au tăcut mâlc

De ce nu se cunoşteau la Bucureşti detaliile necesare luării unor decizii corecte? Pentru că din ziua numirii de către naivul domn Iliescu a agentului sovieto-maghiar Károly Király ca vicepreşedinte al CPUN (funcţie echivalentă cu al doilea om în stat), contraspionii din Tg. Mureş au amuţit. N-au mai trimis nici o informaţie, conştienţi că ar fi parvenit trădătorului.

S-au mai transmis doar câteva note anodine în februarie 1990, când Király era la Budapesta pentru a se trata de leucemie (mai târziu s-a aflat că nu era bolnav: s-a dus acolo pentru a coordona cu serviciile secrete ungare viitoarele evenimente de la Tg. Mureş, pe care iniţiatorii le preconizau ca declanşatoare ale unui război civil în urma căruia Transilvania devenea teritoriu care trebuia pacificat prin forţe militare străine).

Elementul de noutate al Planului Virradat/Aurora zorilor – 4, faţă de primele 3 ediţii, este mixtul operativ: planurile sunt alcătuite după şablonul Aurora Zorilor, îmbunătăţite cu elemente luate din cultura sovietică de spionaj-subversiune, întrucât toţi ofiţerii care comandau AVO făcuseră şcoală la Academia Dzerjinski de pe lângă KGB.

De altfel, când Ungariei i-a revenit şefia Comitetului NATO de contraspionaj, a explodat un mare scandal internaţional, pentru că şeful Serviciului de securitate naţională ungar petrecuse 6 ani şi jumătate (mai mult decât facultatea de medicină!) la academia KGB şi tot acolo îşi făcuseră studiile directorul general al contraspionajului militar şi ofiţerii responsabili cu arhivele secrete.

Sütő András vorbea despre „pogrom” mult înainte de izbucnirea incidentelor

Înainte de final, un singur amănunt (din cele multe) care atestă premeditarea evenimentelor de la Târgu Mureş: la 20 martie, când românii şi maghiarii tocmai erau în conflict de stradă, la Televiziunea Ungară apare Sütő András, care denunţă „progromul” la care e supusă populaţia maghiară.

Scriitorul apare la tv frumos şi integru, pe când în realitate, la ora difuzării, Sütő era pe masa de operaţie, fiind rănit la ochi în seara precedentă.

Aşadar, interviul în care se vorbea accentuat şi convingător despre un „pogrom” fusese înregistrat cu câteva zile înainte, când în Târgu Mureş exista într-adevăr o mare tensiune, dar pe străzile municipiului era încă linişte şi pace.

În fine, cine vrea să-şi amintească incitările directe ale avocatului Kincses Előd (Fiţi vigilenţi, dacă armata nu-i cu voi, dezarmaţi-i!), ale lui Jakabffy Attila (Acum, pe ei, că suntem mulţi!), să afle câte ceva despre cei 10.000 de turişti maghiari veniţi într-o zi de marţi (?!) 20 martie, „la recreere” în România, despre cei 400 de la Bicske, despre cumpărarea ţiganilor şi compromiterea UDMR prin acţiunile AVO, despre dispariţia din reportajul lui Dorin Suciu a secvenţei în care „un detaşament de indivizi solizi, înarmaţi cu bâte scurte” au rupt cordonul de poliţişti care despărţea manifestanţii maghiari de cei români şi multe alte minunăţii.

Rolul serviciilor de spionaj maghiare în provocarea evenimentelor sângeroase de la Târgu Mureş din martie 1990 (I)

Publiciștii Tudor Păcurariu şi Florian Bichir valorifică, în cartea „Târgu Mureş 1990: Zori însângerate”, informaţiile conţinute de cele două volume ale Dosarului 091950 al CNSAS – contribuţia Biroului „B” (contraspionaj) de la Târgu Mureş la Buletinul Informativ – material elaborat zilnic pentru informarea principalilor factori de decizie ai statului român.

Cartea e dedicată „ofiţerilor români, contraspioni şi antiterorişti care, năpăstuiţi de propriul Guvern, au ales să-şi facă datoria faţă de Patrie cum au putut mai bine, sub huiduielile gloatei isterizate”.

Acum se ştie: evenimentele din martie 1990 din Târgu Mureş au fost premeditate şi provocate de Ungaria.

Planul Virradat/Aurora zorilor 1: 

Geneza

Pentru cei care n-au citit-o, lucrarea publiciștilor Tudor Păcurariu şi Florian Bichir dezvăluie – pe baza materialelor din Arhiva CNSAS – care au fost interesele din spatele scenei și cine a regizat violențele interetnice de acum 32 de ani. Informațiile culese, verificate și sintetizate de Biroul de Contraspionaj Mureș, așa cum apar ele în documente inedite, arată că incidentele au fost planificate și regizate de Securitatea comunistă ungară, ÁVO.

Comentând pe marginea faptelor relevate în această carte, jurnalistul Mihail GROZA, redactor șef al publicației  Informația Harghitei, consmnează faptul că, abia ajuns la putere în 1920, Horthy a cerut militarilor să pună la punct planul Virradat/Aurora zorilor. 

Numele a fost inspirat de – cităm – „o capodoperă a romantismului şovin”, respectiv poezia lui Petőfi Șandor, ”Viaţă sau moarte”:

„Tu sârbule, croatule, neamţule, slovacule, valahime/Ce tot muşcaţi pe maghiar? (…)/Nu sunteţi decât nişte corbi, corbi hulpavi şi scârboşi,/Dar maghiarul nu este încă un cadavru/Nu, pe Dumnezeul meu, nu!/Şi îşi va zugrăvi pe cer/ Aurora zorilor cu sângele vostru…”.

Concret, acesta prevedea ocuparea, în 1921, a oraşelor Viena şi Graz, alipirea lor la Ungaria şi un atac-surpriză peste frontiera româno-ungară consfinţită prin Tratatul de Pace de la Trianon.

Doar că, după vizita la Budapesta a Armatei Române în 1919, Ungaria nu mai avea practic forţă militară, deci ofiţerii nu prea aveau ce plan să facă, aşa că au pasat sarcina Secţiei IV, Spionaj-subversiune, care a propus următorul modus operandi: victimizarea Ungariei, activizarea mişcărilor iredente ale minorităţii maghiare, găsirea unui aliat în Răsărit (se avea în vedere armata contrarevoluţionarului rus alb Denikin) şi mituirea unei puteri din vest.

A fost aleasă Franţa, căreia i s-a oferit controlul asupra Căilor Ferate şi a unei mari părţi a industriei ungare, în schimbul susţinerii revendicărilor maghiare la Conferinţa de Pace şi înarmarea a 100.000 de militari unguri care să lupte, cică, cu bolşevicii.

Franţa n-a marşat, iar vechii ofiţeri maghiari proveniţi din armata chezaro-crăiască şi-au dat seama că la un raport militar de 1 la 15 în defavoarea lor n-au nici o şansă de a lua Transilvania de Nord, aşa că Planul Virradat/Aurora zorilor – 1 a fost încuiat în seifurile Secţiei IV, de unde l-au fotografiat agenţii SSI ai lui Mihail Moruzov – şi aşa s-au aflat cele de mai sus şi încă alte amănunte pitoreşti, care pot fi găsite în volumul despre care vorbim.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 2:

O fantezie, raportul de forţe era 1 la 25

Spre finele anilor 1930 Ungaria avea 30.000 de militari, cât îi îngăduia Tratatul de Pace, un tratat de prietenie cu Italia fascistă şi un prim-ministru îndrăgostit de sintagma „Ungaria milenară”, pe contele Bethlen, la solicitarea căruia s-a elaborat Planul Virradat/Aurora zorilor – 2, care prevedea: ocuparea Slovaciei, a Croaţiei şi Sloveniei (parte din Iugoslavia deja), a Ucrainei Subcarpatice şi a întregii Transilvanii.

Cum Ungaria nu avea vânători de munte, Secţia IV – Spionaj-subversiune propunea blocarea defileelor şi trecătorilor cu unităţi maghiare de gherilă constituite pe teritoriul românesc. Pretextul pentru declanşarea agresiunii ar fi fost activizarea mişcării iredente a minorităţii maghiare din statele vizate, intrarea trupelor ungare „de stabilizare”, organizarea unui plebiscit în care populaţia să decidă autodeterminarea şi, apoi, alipirea la Ungaria.

Pentru pregătire au fost înfiinţate 4 posturi de propagandă radiofonică. Cel de la Nyíregyháza, destinat ţării noastre, era axat pe diabolizarea românilor, pe difuzarea de calomnii, injurii şi ameninţări pentru a descuraja rezistenţa populaţiei româneşti din Transilvania; se viza epurarea etnică sub sloganul „cu cât îi vom exclude dintre noi pe străinii care s-au strecurat în rândurile noastre, cu atât ne vom înţelege mai bine între noi” – idei cu care harghitenii au fost bombardaţi şi în 1989, inclusiv prin articole care înfierau căsătoriile mixte, care strică puritatea sângelui, la care se adăuga propaganda din bisericile catolice şi reformate, unde preoţii invocau de data aceasta puritatea ritului.

Raportul de forţe dintre Ungaria şi statele ce urmau a fi ciuntite era acum de 1 la 25 – asta ca să realizăm cât de realişti puteau fi politicienii maghiari. Ca atare şi Planul Virradat/Aurora zorilor – 2 a fost ascuns în seifurile Secţiei VI, de unde le-au sustras Agenţii Serviciului Secret de Informaţii român.

Organizarea de detaliu şi modul de acţiune al spionajului, contraspionajului şi serviciului de propagandă şi contrapropagandă ale Ungariei, dezvoltate în urma Planului Virradat/Aurora zorilor – 2 sunt descrise în detaliu în cartea „Spionajul maghiar în România. 1918-1940”, semnată Ioan Dumitru şi apărută în 1990 la Editura Concordia. Interogatoriile membrilor grupului de spionaj maghiar condus de Husznapi Kovács Zoltán confirmă faptul că unele dezvoltări teoretice din planul Virradat au prins viaţă efectivă.

Planul Virradat/Aurora zorilor – 3:

A fost finalizat fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş

Pactul Hitler-Stalin este semnat la 23 august 1939. În aceeaşi zi Horthy ordonă şefului Marelui Stat Major actualizarea Planului Aurora zorilor. A treia ediţie a planului a fost prezentată guvernului ungar în decembrie 1939, în condiţiile în care trei din cerinţe erau deja realizate: angrenarea unui aliat din Răsărit, diabolizarea românilor prin propagandă radio, constituirea coloanei a 5-a în Transilvania.

Ca atare, compartimentului de spionaj-subversiune i s-a cerut să pregătească sabotarea infrastructurii critice din România, destabilizarea Armatei Române şi să vizeze familiile mixte (au fost listaţi 1.600 de funcţionari şi ofiţeri români care-şi întemeiaseră astfel de familii). Marea putere din vest nu mai trebuia cumpărată, Germania lui Hitler era dispusă să presteze pe gratis.

Când armata germană înainta spre Paris, Ungaria era interesată de un singur lucru: originalul Tratatului de la Trianon. În timpul evacuării Arhivei de Tratate din capitala franceză, un anume director, Louis de Robien, înclinat spre colaboraţionism, a predat fasciştilor originalul Tratatului, împreună cu alte acorduri şi protocoale dintre România, Franţa şi Marea Britanie. Având la vedere dovezile conlucrării României cu partea adversă, Hitler a pedepsit-o rapid, obligând-o să cedeze jumătate din Transilvania.

Şi astfel, prin conjunctura istoriei, Planul Virradat/Aurora zorilor – 3 s-a realizat parţial fără ca Ungaria să tragă un singur cartuş.

Specialiştii au identificat 18 puncte comune ale celor trei planuri Aurora Zorilor, între care se prenumără: găsirea unui aliat din Răsărit, cumpărarea unui aliat din Occident, activizarea iredentismului şi constituirea coloanei a 5-a, propagarea conceptelor de autodeterminare şi autonomie, constituirea de liste cu prieteni şi duşmani, epurarea etnică, nuclee teroriste şi de sabotaj, inventarea pretextului de agresiune, lansarea de ameninţări militare, încercarea de a introduce „observatori” care să instrumenteze un plebiscit, infiltrarea instituţiilor, influenţarea oamenilor politici din spaţiul vizat şi inducerea în eroare a celor străini etc.

E necesar să mai spunem că toate acestea s-au regăsit şi în evenimentele din 1989-1990? Dacă 18 elemente se repetă în 4 ediţii ale unui plan, cât de naiv poţi să fii pentru a spune că toate acestea sunt întâmplătoare?

Ce hram purtau iniţiatorii Planului Virradat/Aurora zorilor – 4:

Mátyás Szűrös, Gyula Horn, Ferenc Kárpáti – agenţi GRU şi KGB

În 1990 la conducerea Ungariei se aflau, în viziunea occidentală, doi „reformişti”: Szűrös Mátyás şi Gyula Horn. Dar presa occidentală a anilor 1960-80 s-a ocupat o leacă de dl Szűrös, constatând că: studiase la Moscova la un institut condus de un personaj celebru, Andrei Ianuarevici Vâşinski, fostul procuror general al URSS; în noiembrie 1956 a fost trimis, „cu epoleţii de locotenent sub veston”, la Szolnok, unde János Kádár avea nevoie de câţiva acoliţi pentru a reînfiinţa partidul comunist în Ungaria. „Mátyás Szűrös a fost un comunist care a avut o legătură mult mai lungă cu Uniunea Sovietică, chiar a lucrat la Departamentul Internaţional, unde a colaborat direct cu KGB şi cu serviciile de informaţii. Tot timpul” (Larry Watts).

Gyula Horn se născuse într-o familie de cominternişti şi a fost recrutat de GRU în 1954, cu prilejul studiilor în URSS. Chiar presa din Ungaria l-a deconspirat că a făcut parte din brigăzile în pufoaice, constituite de URSS ca forţă de represiune după înăbuşirea revoluţiei ungare din 1956. În mai 1989 cei doi au avut consultări la Moscova, unde li s-a trasat sarcina deschiderii pentru est-germani a frontierei cu Austria.

Ei au ridicat problema României, care cică ar avea arme nucleare care ameninţă Ungaria. Un alt leninist cu studii la Moscova, Kárpáti Ferenc, ministrul Apărării, cel care recunoştea mai târziu că trimitea „duzini de agenţi în România”, a măsluit „dovezile”.

Kárpáti coordona agentura de spionaj care acţiona împotriva României şi se întâlnea la Balaton cu generalul Stănculescu şi colonelul KGB de pe zona Est-Europeană ca să vorbească, după afirmaţiile fostului ministru român al Apărării (în volumul În sfârşit, adevărul! – convorbiri cu A. M. Stoenescu) despre soarta comunismului şi despre faptul că românii resping din principiu tot ce vine de la Moscova, şi, ca atare, va fi foarte greu să intre în România ideile lui Gorbaciov.

Sovieticii însă n-au pus botul la manipularea cu bomba atomică, iar în 2005 fostul secretar general al Tratatului de la Varşovia, I.P. Aboimov, a confirmat că „Ungaria voia ca noi să intervenim în România, fiindcă spera să soluţioneze astfel problema Transilvaniei”. Gorbaciov urmărea să-i potolească pe unguri şi a intermediat la Bucureşti o întâlnire Miklós Németh – Gyula Horn – Ceauşescu.

Maghiarii au fost extrem de agresivi, au pretins că Transilvania le aparţine şi că vor internaţionaliza problema. Horn a şi făcut-o, căci revenind de la Bucureşti a minţit de la obraz că oficiali români l-au informat că România va produce în curând rachete cu rază medie de acţiune, în presa occidentală apărând speculaţii că România pregăteşte un război nuclear cu vecinii.

Această temă de diabolizare era foarte eficientă în acele timpuri, aşa cum s-a dovedit şi în vremurile mai apropiate de noi, fiind folosită cu succes împotriva lui Saddam Hussein.

Un colaboraţionist nervos: François Mitterrand

Pentru Planul Virradat/Aurora zorilor – 4 găsirea unui aliat în Occident n-a fost o problemă: exista Francois Mitterrand, foarte supărat pe Ceauşescu, pentru că-i trimisese doar 62.000 de dolari pentru campania electorală.

Drept care, când a ajuns preşedinte, primul demnitar invitat la Paris a fost János Kádár şi prima vizită în străinătate a fost la Budapesta. Mitterand le promisese maghiarilor „schimbarea situaţiei”, iar azi se ştie cu certitudine că a intervenit pe lângă Mihail Gorbaciov, spunându-i că este de acord ca Transilvania să aparţină Ungariei.

Socialiştii îl numesc ultimul mare preşedinte al Franţei, deşi amănunte ale trecutului său dubios (rolul jucat în rândurile miliţiei colaboraţioniste franceze, presiuni asupra ministrului justiţiei pentru temporizarea cercetărilor asupra şefului poliţei regimului de la Vichy şi obturarea totală a anchetelor privind implicarea regimului colaboraţionist în holocaust etc.) i-au cam şters aura.

Oricum, fascismul său latent a erupt în comportamentul oribil faţă de România – şi decât cu aşa prieteni latini care-i imploră pe ruşi să sprijine luarea de către unguri a Transilvaniei, mai bine singuri şi cu duşmanul la poartă.

(Va urma)