CÂND A INTRAT UNIUNEA SOVIETICĂ ÎN CEL DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ?

„Doar o singura tara, Rusia Sovietica, poate sa învinga  în  cazul  unui  conflict general.”

Hitler, 19  nov.   1937

Tot ceea ce tine de începutul celui de-al doilea razboi mondial este acoperit în Uniunea Sovietica de ceata de nepatruns a secretului de stat.

Printre multele secrete ale razboiului exista unul pastrat cu strasnicie: data intrarii URSS-ului în cel de-al doilea razboi mondial.

Ca sa ascunda adevarul, comunistii au pus în circula­tie o data falsa-22 iunie 1941. Scribii comunisti au nas­cocit o multime de legende despre 22 iunie. Am auzit pîna si o asemenea varianta: „Noi traiam în pace iar ei au navalit peste noi…”

Daca ar fi sa dam crezare scornelilor propagandistilor comunisti, ar rezulta ca nu Uniunea Sovietica a început cu de la sine putere cel de-al doilea razboi mondial, ci ca a fost antrenata cu de-a sila în razboi.

Pentru ca versiunea datei de 22 iunie sa para mai plauzibila, propaganda sovietica a consolidat-o cu tot felul de’ proptele: pe de o parte a fost inventata o „perioada prebelica”, în care au fost inclusi doi ani ce au precedat data de 22 iunie; pe de alta parte, s-a nascocit cifra celor 1418 zile de razboi, pentru cazul cînd vreun curios s-ar hotarî sa calculeze singur data începutului razboiului; socotind de la momentul terminarii razboiu­lui în Europa, acesta trebuie sa dea neaparat (dupa cal­culele falsificatorilor sovietici) de „acea duminica fatala”.

Însa e usor de demascat minciuna „22 iunie”. Pentru aceasta trebuie scuturate putinele proptele: „perioada pre­belica”, de pilda. TOŢI vecinii europeni ai URSS au devenit victimele agresiunii sovietice. Armata Rosie nu intentiona însa sa se limiteze în vreun fel sau sa înceteze „marsurile eliberatoare” asupra Vestului, iar la vest de URSS nu se afla decît Germania (Ordinul Comisarului poporului pentru Aparare Nr. 400 din 7 nov. 1940).

În septembrie 1939 URSS se declara neutra si astfel, în „perioada prebelica”, cucereste teritorii cu o populatie de peste 23 milioane de oameni. Nu cumva e cam mult pentru un stat neutru?

În teritoriile cucerite, Armata Rosie si NKVD  au comis crime înfricosatoare. Lagarele de concentrare sovietice au fost tixite cu prizonieri, soldati si ofiteri din tarile europe­ne. Ofiterii prizonieri (nu numai polonezi) erau casapiti cu miile.

Putea o tara neutra sa ucida ofiteri prizonieri? si de unde avea o tara neutra mii de ofiteri prizonieri, ba înca în „perioada prebelica”?

Interesant: Germania a atacat Polonia, deci Germania este initiatoarea razboiului european, prin urmare si a celui mondial, Uniunea Sovietica a facut acelasi lucru, în aceeasi luna, dar nu se numara printre initiatorii razboiu­lui. Iar participarea Uniunii Sovietice la razboiul mondial se calculeaza doar de la 22 iunie 1941. De ce?

Soldatul polonez ucis în lupta împotriva Armatei Rosii este socotit participant la cel de-al doilea razboi mondial si victima a acestuia, iar soldatul sovietic care l-a ucis este socotit „neutru”. Daca în aceeasi lupta, pe teritoriul polonez, este ucis un soldat sovietic se considera ca el nu este ucis în timp de razboi, ci în timp de pace, în „perioada prebelica”.

Germania a cucerit Danemarca, este un act de razboi, desi n-au fost lupte mari. Uniunea Sovietica a cucerit tot fara lupta trei state baltice foarte asemanatoare cu Danemarca dupa pozitia geografica, populatie, cultura, traditii, însa actiunile URSS-ului nu sunt socotite acte de razboi.

Germania a cucerit Norvegia, iar acest fapt a însemnat o continuare a agresiunii, înainte însa, Uniunea Sovietica facuse sa se verse rîuri de sînge în Finlanda învecinata.

Dar lista crimelor Germaniei începe de la l septembrie 1939, iar lista crimelor Armatei Rosii în cel de-al doilea razboi mondial începe, cine stie din ce motiv, la 22 iunie 1941. De ce?

În „perioada prebelica”, Armata Rosie pierde în lupte crîncene sute de mii de soldati, în aceeasi perioada, pierderile armatei germane sunt cu mult mai mici. Daca judecam dupa pierderi, Germania are mai multe temeiuri sa se considere neutra în anii 1939-1940.

Actiunile Armatei Rosii în „perioada prebelica” poarta oficial titlul de „întarirea securitatii granitelor vestice”. Este o minciuna. Granitele erau ocrotite atîta vreme cît vecinii URSS erau state neutre, atîta vreme cît nu existau granite cu Germania si, drept urmare, Hitler nu putea nici într-un fel sa atace URSS. Despre un atac prin surprin­dere nici macar nu putea fi vorba.

Stalin însa a distrus sistematic statele neutre ale Europei, stabilind hotare comune cu Germania. Securitatea granitelor sovietice nu putea spori în acest fel. Dar chiar daca am numi agresiu­nea împotriva celor sase state neutre „întarirea securitatii granitelor vestice”, de ce nu folosim acelasi termen si în cazul lui Hitler? Oare cotropind tarile vecine, nu si-a întarit si el securitatea propriilor granite?

Mi se poate replica: în „perioada prebelica” Uniunea Sovietica n-a purtat un razboi neîntrerupt, a fost doar o serie de razboaie si incursiuni cu întreruperi între ele. Însa si Hitler a purtat o serie de razboaie cu întreruperi. De ce folosim în cazul lui alte standarde?

Se afirma ca Uniunea Sovietica n-a declarat razboi, formal, nimanui în „perioada prebelica”, de aceea nu poate fi socotita participanta la razboi.

Dati-mi voie, nici Hitler n-a declarat formal razboi întotdeauna. Dupa infor­matiile propagandei sovietice, la 22 iunie 1941 nimeni n-a declarat formal razboi nimanui.

De ce aceasta data se considera punctul de separatie între razboi si pace?

Douazeci si doua iunie este pur si simplu data înce­perii ofensivei fortelor armate ale unui stat împotriva fortelor armate ale altui stat, forte aflate deja într-un razboi, la care ambele state participau demult.

Criminalul trece întotdeauna sub tacere ca a jefuit si a ucis, povestind doar ce-i convine. Propaganda rosie, ase­menea criminalului prins în flagrant, începe expunerea istoriei razboiului din momentul cînd armatele straine au aparut pe teritoriul sovietic facînd din Uniunea Sovietica o victima inocenta. Haideti sa încetam sa ne-o mai închi­puim o victima inocenta.

Sa ne amintim de cei cu adevarat nevinovati care au murit în „perioada prebelica” sub baionetele armatei „eli­beratoare”. Sa scriem istoria razboiului nu de la 22 iunie, ci din momentul cînd hoardele comuniste, fara sa declare razboi, au lovit în spate Polonia ranita de moarte, a carei armata eroica înqerca, într-o lupta inegala, sa opreasca deplasarea lui Hitler spre Rasarit.

Sa scriem istoria razbo­iului nu începînd din 22 iunie, ci din acea zi cînd Stalin a luat hotarîrea sa înceapa razboiul.

La 1 septembrie 1939, la rasaritul soarelui, armata germana începea razboiul împotriva Poloniei, însa în secolul XX, razboi în Europa înseamna automat razboi mondial, într-adevar, razboiul a cuprins repede continen­tul si apoi aproape întreaga lume.

Printr-un straniu concurs de împrejurari, exact în aceasta zi de l septembrie 1939, cea de-a patra sesiune extraordinara a Sovietului Suprem al URSS a adoptat legea privind serviciul militar obligatoriu. O asemenea lege n-a existat în întreaga istorie a URSS.

Un fapt de mirare: atîta timp cît cu Hitler erau speriati copiii (si maturii), atîta timp cît Hitler era socotit un monstru si un canibal-s-a putut fara serviciul militar obligatoriu, însa este semnat un pact de neagresiune si imediat este nevoie de serviciul militar obligatoriu.

Septembrie 1939 este începutul „razboiului ciudat” în Occident, în Rasarit, în aceeasi luna a început o pace la fel de stranie.

De ce avea nevoie Uniunea Sovietica de serviciul militar obligatoriu? Comunistii raspund la unison: în aceasta zi a început cel de-al doilea razboi mondial, noi n-am vrut sa luam parte la el, dar am luat masuri de prevedere. Maresalul Uniunii Sovietice, K.A. Meretkov, este unul dintre cei care afirma ca legea a avut o importanta uriasa si a fost adoptata „în conditiile celui de-al doilea razboi mondial, care deja începuse” (În slujba poporului, pag. 181).

Dar sa ne închipuim granita polono-germana în acea dimineata tragica: întuneric, ceata, bubuituri, duduitul motoarelor. Putini în Polonia întelegeau ce se petrece: o provocare sau un conflict aparut din senin?

Dar iata ca deputatii Sovietului Suprem al URSS (ciobani de pe pasu­nile alpine si vestiti crescatori de reni de dincolo de Cercul Polar) stiau deja: nu e provocare, nu e conflict pasager, nu e razboi germano-polon, nici macar euro­pean, ci e începutul razboiului mondial. Trebuie ca noi, deputatii, sa ne adunam imediat la Moscova (sesiunea extraordinara!) ca sa adoptam documentele corespunza­toare.

Atîta doar ca nu putem pricepe de ce aceiasi deputati nu au reactionat la fel de iute atunci cînd s-a petrecut un lucru asemanator la granita sovieto-germana în 1941.

În dimineata de 1 septembrie nu stiau ca a început al doilea razboi mondial nici guvernul Poloniei, nici guver­nul tarilor occidentale, nu stia nici macar Hitler.

El a început razboiul împotriva Poloniei în speranta ca va fi o actiune locala, la fel ca invazia din Cehoslova­cia. Nu e propaganda lui Goebbels aici. Sursele sovietice spun acelasi lucru.

General-colonelul de aviatie A.S. lakovlev (în acelasi timp referent personal al lui Stalin) afirma: Hitler era convins ca Anglia si Franta nu vor începe sa lupte pentru Polonia” (.Scopul vietii, pag. 212).

Asadar, Hitler nu stie ca el este cel care a început cel de-al doilea razboi mondial, dar tovarasii din Kremlin o stiu perfect! si înca ceva: drumul pîna la Moscova nu e tocmai scurt.

Unii deputati au nevoie de 7-10, chiar si 12 zile ca sa ajunga în Moscova. Ceea ce înseamna ca exista cineva care a datînainte de începerea razboiului semnalul ca deputatii sa se adune la Kremlin. Sa spunem si mai mult: înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.

Orice încercare de a stabili data exacta la care a început cel de-al doilea razboi mondial si momentul intrarii URSS în razboi ne conduce inevitabil la data de 19 august 1939.

Chiar si înainte, la consfatuirile secrete, Stalin si-a enuntat, si nu o data, planul sau de „eliberare” a Europei: „sa atragi Europa în razboi, ramînînd tu însuti neutru, apoi, cînd adversarii se vor epuiza unul pe celalalt, sa arunci pe talgerul cîntarului întreaga putere a Armatei Rosii” (Opere complete, vol.6, pag. 158, vol.7, pag. 14)

Pe data de 19 august 1939, la sedinta Biroului Politic, s-a luat hotarîrea ferma de a duce la îndeplinire acest plan.

Informatiile despre sedinta Biroului Politic si despre hotarîrile luate atunci au ajuns foarte rapid în presa occidentala. Agentia-franceza Ha vas a publicat un comen­tariu despre hotarîrile luate cu acel prilej.

Cum se poate ca un protocol strict secret al Biroului Politic sa ajunga în presa occidentala? Nu stiu. Totusi, ar fi cîteva cai. Una dintre cele mai verosimile ar fi ur­matoarea: unul sau cîtiva membri ai Biroului Politic, speriati de planurile lui Stalin, s-au hotarît sa-l stopeze. Nu puteau sa protesteze deschis.

Exista o singura cale de a-1 obliga pe Stalin sa renunte la planurile sale: sa se publice aceste planuri în Occident.

Membrii Biroului Politic, îndeosebi cei care controlau Armata Rosie, indus­tria de razboi, serviciul de informatii al armatei, NKVD, propaganda, Cominternul, cu totii aveau o asemenea posibilitate.

Varianta nu este atît de fantezista cum poate parea la prima vedere.

În 1917, ca sa zadarniceasca Revolutia din Octombrie, doi membri ai Biroului Politic, Zinoviev si Kamenev, au publicat planurile lui Lenin si Trotki în presa „burgheza”.

Trebuie sa repet ca nu stiu cum de a ajuns documentul în Occident, subliniez doar ca existau cai ca el sa ajunga acolo. Stalin a reactionat la informatia agentiei Havas cu iuteala fulgerului si extrem de neobisnuit. A publicat în ziarul Pravda o dezmintire.

Dezmintirea lui Stalin este un document foarte serios pe care trebuie sa-l citam în întregime.

Iata-l:

DESPRE INFORMAŢIA MINCINOASĂ A AGENŢIEI HAVAS

Redactorul Pravdei s-a adresat tovarasului Stalin cu întrebarea: cum apreciaza tov. Stalin informatia agentiei Havas despre „cuvîntarea lui Stalin”, care, zice-se, ar fi fost rostita „în Biroul Politic la 19 august” si unde si-ar fi exprimat ideea ca „razboiul trebuie sa continue cît de mult se poate spre a fi epuizate partile în conflict”.

Tov. Stalin a trimis urmatorul raspuns:

„Aceasta informatie a agentiei Havas, ca si multe altele ale acesteia, reprezinta o minciuna. Fireste, nu pot sa stiu în ce cafe-santan a fost fabricata aceasta minciuna. Dar oricît ar minti domnii de la agentia Havas, nu pot nega urmatoarele:

1. a) nu Germania a atacat Franta si Anglia, ci, Franta si Anglia au atacat Germania, luîndu-si asupra lor responsa­bilitatea pentru actualul razboi;

2. b) dupa primele actiuni militare, Germania s-a adresat Frantei si Angliei cu  propuneri de pace,  iar Uniunea Sovietica a sprijinit sincer propunerile de pace ale Ger­maniei „caci ea a considerat si continua sa considere ca încheierea cît mai curînd posibil a razboiului ar usura în mod radical situatia tuturor tarilor si popoarelor;

3. c) cercurile conducatoare ale Angliei si Frantei au refuzat în mod grosolan propunerile de pace ale Germa­niei, la fel si încercarile Uniunii Sovietice de a se ajunge la o grabnica încheiere a razboiului.

Acestea sunt faptele.

Ce argumente aduc împotriva acestor fapte politicie­nii de cafe-santan de la agentia Havas?”

Pravda 30 nov., 1939 I.V. Stalin

Sa hotarasca cititorul singur, ce este „minciuna”-informatia Agentiei Havas sau dezmintirea lui Stalin? Cred ca este putin probabil ca Stalin însusi sa mai repete peste putina vreme propriile sale cuvinte.

Tonul sincer al dezmintirii si faptul, neobisnuit pentru Stalin, ca nu-si pastreaza sîngele rece vin în sprijinul agentiei Havas. În acest caz a fost atinsa o coarda neo­bisnuit de sensibila si din aceasta cauza a rezonat atît de profund. În atîtia ani de putere sovietica, presa occiden­tala a scris mult despre Uniunea Sovietica si despre Stalin personal. Bolsevicii si Stalin însusi au fost învinuiti de toate pacatele capitale.

Despre Stalin s-a scris ca este provocator al politiei, ca si-a ucis sotia, ca este despot, sadic, dictator, canibal, calau, s.a.m.d. Însa, de obicei, Stalin nu a intrat în polemica cu „scriitorasii burghezi”. Atunci de ce tacutul si calmul Stalin s-a coborît pîna la un limbaj de mahala si la jigniri ieftine? Raspunsul nu poate fi decît unul singur: agentia Havas a dezvaluit intentiile cele mai tainuite ale lui Stalin. Tocmai de aceea a reactionat el atît de neobisnuit.

I-a fost indiferent ce vor gîndi despre dezmintirea lui viitoarele generatii (apro­po, acestea nu gîndesc nimic!). Pentru Stalin era impor­tanta mentinerea secretului asupra planului sau pentru viitorii 2-3 ani, pîna cînd tarile europene se vor fi istovit reciproc într-un razboi nimicitor.

Sa fim de acord pentru cîteva minute cu argumentele lui Stalin: da, informatia agentiei Havas era doar „o minciuna fabricata la cafe-santan”. În acest caz, ar trebui sa ne exprimam iritarea ziaristilor agentiei Havas. Dar daca într-adevar ei au nascocit informatia, atunci acest fapt s-a facut pe baza unei cunoasteri profunde a marxism-leninismului, a temperamentului lui Stalin si a unei analize stiintifice minutioase a situatiei politico-militare din Europa.

Desigur ca ziaristii agentiei Havas au înteles situatia cu mult mai bine decît Hitler si decît liderii demo­cratiilor occidentale. Daca informatia agentiei Havas a fost pur si simplu nascocita, atunci avem de-a face cu acel caz, cînd închipuirea corespunde pe deplin cu reali­tatea.

Peste multi ani, cînd avea sa se uite cu totul informatia agentiei Havas si dezmintirea lui Stalin, în Uniunea Sovie­tica au fost publicate 13 volume de opere ale lui Stalin. Printre lucrarile lui se afla si cuvîntarile la sedintele secrete ale CC. În 1939, ziaristii de la agentia Havas n-aveau acces la aceste cuvîntari.

Publicarea operelor lui Stalin confirma însa faptul ca planul lui a fost genial si ca a fost exact asa cum l-au descris ziaristii francezi, înca din 1927, la sedinta deschisa a CC, Stalin a expus ideea necesitatii ca în caz de razboi sa se pastreze neutralitatea pîna în momentul în care „partile beligerante se vor epuiza reci­proc într-o lupta care este peste puterile lor”.

Aceasta idee s-a repetat la sedintele închise. Stalin considera ca, în caz de razboi, Uniunea Sovietica va deveni în mod inevitabil participanta, dar ea va trebui sa intre ultima în razboi, cu forte proaspete, exact în finalul jocului, împo­triva tuturor, cînd ei vor fi epuizati.

Dar si predecesorii lui Stalin afirmasera acelasi lucru. Alcatuindu-si planul în cercul restrîns al tovarasilor de lupta, Stalin cita pur si simplu pe Lenin, subliniind ca ideea îi apartine lui Lenin.

Dar nici Lenin nu este origi­nal. La rîndul sau, el împrumuta ideile din sacul fara fund al marxismului, în aceasta privinta este interesanta scrisoarea lui F. Engels catre E. Bernstain din 12 iunie 1883:

„Toate aceste soiuri de trîndavi trebuie mai întîi sa se tavaleasca în noroi unele pe altele, sa se nimiceasca si sa se compromita reciproc si astfel sa pregateasca terenul pentru noi.”

Stalin se deosebea de predecesorii sai, dar si de urmasii sai, prin aceea ca vorbea mai putin si facea mai mult.

Este important sa stim ce a spus Stalin la sedinta Biroului Politic din 19 august 1939- Dar chiar daca nu s-ar sti vorbele, îi vedem faptele; iar acestea arata cu mult mai limpede gîndul lui Stalin.

Doar peste patru zile de la sedinta Biroului Politic, la Kremlin s-a semnat pactul Molotov-Ribbentrop, realizarea cea mai de seama a diplo­matiei sovietice din întreaga ei istorie si cea mai stralucita victorie a lui Stalin din întreaga si incredibila lui cariera.

Dupa semnarea acordului, Stalin striga fericit: „L-am înse­lat pe Hitler!” într-adevar, Stalin l-a înselat pe Hitler asa cum nimeni n-a fost înselat în întreg secolul XX. Peste doar o saptamîna si jumatate, Hitler ducea un razboi pe doua fronturi, altfel spus, chiar de la început Germania a ajuns în situatia de a pierde razboiul (si chiar l-a pierdut!)

Cu alte cuvinte, la 23 august 1939 Stalin deja cîstigase cel de-al doilea razboi mondial, înca înainte ca Hitler sa atace Polonia.

De abia în vara lui 1940 a înteles Hitler ca a fost înselat. A încercat sa-l forteze pe Stalin, dar era prea tîrziu. Hitler putea conta doar pe niste victorii tactice stralucite, dar situatia strategica a Germaniei era catastro­fala.

Germania se afla din nou între doua pietre de moara: pe de o parte-Marea Britanic cu insulele sale inaccesibile (si SUA cu puterea sa), pe de alta parte, Stalin. Hitler s-a întors cu fata spre Apus, dar a devenit constient de faptul ca Stalin pregateste ofensiva, ca Stalin, printr-o singura lovitura, poate reteza aorta petroliera din România si poate paraliza întreaga industrie germana, armata terestra, aviatia si flota.

Hitler s-a întors cu fata spre Rasarit, dar a fost bombardat strategic si apoi invadat dinspre Apus.

Se spune ca Stalin a cîstigat numai datorita ajutorului si cooperarii Marii Britatiii si a SUA. Sfînt adevar! în aceasta si consta maretia lui Stalin: ca el, dusmanul fundamental al Occidentului, a reusit sa se foloseasca de Occident pentru apararea si consolidarea propriei dicta­turi, în aceasta si consta genialitatea lui Stalin: a reusit sa-si divizeze potrivnicii, aruncîndu-i unul asupra altuia.

Presa libera occidentala a prevazut înca din 1939 un asemenea curs al evenimentelor, cînd Stalin îsi proclama neutralitatea, fiind, în realitate, principalul si cel mai sîngeros instigator si participant la razboi.

Victor Suvorov / Extrase din cartea “Spargatorul de Gheata – Cine a declansat al doilea razboi mondial?“

Publicitate

CINE A DECLANSAT AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL?

 

Occidentul, cu ai sai canibali imperialisti, s-a transformat într-un focar de robie si întuneric. Sarcina noastra consta în a distruge acest focar spre bucuria si alinarea proletarilor din toate tarile.

I.V.   Stalin,   1918

 

CINE A DECLANSAT AL DOILEA  RĂZBOI  MONDIAL?

 

 

 

La aceasta întrebare se raspunde în fel si chip. Nu exista o parere unica. Conducerea sovietica, de pilda, si-a schimbat parerea în aceasta problema de mai multe ori.

La 18 septembrie 1939, guvernul sovietic comunica într-o nota oficiala ca vinovata de izbucnirea razboiului este Polonia.

La 30 noiembrie 1939, în ziarul Pravda, Stalin mai numea niste „vinovati”: „Anglia si Franta au navalit asu­pra Germaniei, luînd asupra lor raspunderea pentru actu­alul razboi”.

La 5 mai 1941, într-o cuvîntare secreta, tinuta în fata absolventilor Academiei militare, Stalin numea înca un vinovat: Germania.

Dupa terminarea razboiului, cercul „vinovatilor” se largeste. Stalin declara ca al doilea razboi mondial a fost început de toate tarile capitaliste. Conform împartirii lui Stalin, înainte de cel de-al doilea razboi mondial toate statele lumii în afara de URSS, erau socotite capitaliste.

Daca e sa-i dam crezare lui Stalin, razboiul cel mai sîngeros din istoria omenirii a fost început de guvernele tuturor statelor, inclusiv Suedia si Elvetia, dar excluzînd Uniunea Sovietica.

Punctul de vedere a lui Stalin, conform caruia vino­vati sunt toti, cu exceptia URSS, a prins radacini pentru mult timp în mitologia comunista. În timpurile lui Hrusciov si Brejnev, ale lui Andropov si Cernenko învinuirile adresate întregii lumi s-au repetat nu o data.

In timpul lui Gorbaciov, în Uniunea Sovietica s-au schimbat multe, însa nu s-a modificat opinia stalinista privind vinovatii de izbucnirea razboiului. Astfel, în timpul lui Gorbaciov, principalul istoric al Armatei Sovietice, generalul-locotenent P.A.Jilin, repeta: „Vinovatii razboiului n-au fost nu­mai imperialistii Germaniei, ci ai întregii lumi” (Krasnaia zvezda, 24 sept. 1985).

Îndraznesc sa afirm ca, învinuind toate tarile lumii de dezlantuirea celui de-al doilea razboi mondial, comunistii sovietici au ascuns cu buna stiinta rusinosul lor rol de instigatori ai razboiului.

Sa ne amintim ca dupa primul razboi mondial Germa­nia a pierdut dreptul de a mai avea o armata puternica si armament ofensiv, inclusiv tancuri, artilerie grea si avioa­ne de lupta.

Pe propriul lor teritoriu comandantii ger­mani au fost lipsiti de posibilitatea de a se mai pregati în vederea unor razboaie agresive. Comandantii germani nu au încalcat interdictiile si nu s-au pregatit de razboi agre­siv în poligoanele lor, au facut aceste lucruri… pe terito­riul Uniunii Sovietice.

Stalin a pus la dispozitia coman­dantilor germani tot ceea ce ei nu aveau dreptul sa mai detina: tancuri, artilerie grea, avioane de lupta. Le-a pus la dispozitie institutii de învatamînt, poligoane, cîmpuri de tragere.

Stalin a dat comandantilor germani accesul liber în uzinele sovietice de tancuri, cele mai puternice din lume: uitati-va, tineti minte, însusiti-va!

Daca Stalin ar fi voit pacea ar fi trebuit sa împiedice cu orice pret renasterea puterii de soc a militarismului german: caci atunci Germania ar fi ramas o tara slabita din punct de vedere militar, în afara de Germania, ar fi fost slabita Marea Britanic, care nu avea trupe terestre corespunzatoare, si Franta, care îsi pierduse aproape în­treg bugetul militar pe un pagubos program de aparare, ridicînd un fel de Mare Zid Chinezesc de-a lungul grani­telor sale; dar si alte tari mult mai slabe din punct de vedere economic si militar, în aceasta situatie, Europa n-ar mai fi fost deloc în pragul conflagratiei…

Însa Stalin, cu un scop anume, nu precupeteste mijloace, forte si timp pentru renasterea puterii militare germane. De ce? împotriva cui? Desigur, nu împotriva lui însusi! Atunci împotriva cui?

Raspunsul este unul singur: împotriva restului Europei.

Renasterea puterii armate a Germaniei este însa doar o jumatate din chestiune. Chiar si cea mai puternica armata nu începe razboiul de la sine. Trebuie, mai îna­inte de orice, un lider fanatic si nebun, gata sa înceapa razboiul.

Iar Stalin a facut foarte multe pentru ca în fruntea Germaniei sa vina un asemenea lider.

Cum l-a creat Stalin pe Hitler, cum l-a ajutat sa puna mîna pe putere si sa-si consolideze puterea, este o tema vasta. Pregatesc o carte despre acest lucru. Vom mai vorbi pe aceasta tema, acum sa amintim doar ca Stalin a îndemnat la razboi cu perseverenta si dîrzenie pe nazistii abia veniti la putere, încununarea acestor eforturi este pactul Molotov-Ribbentrop.

Prin acest pact Stalin a garantat lui Hitler libertatea de actiune în Europa si a deschis ecluza principala a celui de-al doilea razboi mondial.

Cînd pome­nim cu vorbe rele pe dulaul care a hacuit jumatate din Europa, sa nu-l uitam pe Stalin, cel care l-a crescut, dîndu-i apoi drumul din lant.

Chiar înainte de venirea sa la putere, liderii sovietici îl denumeau în secret pe Hitler Spargator de Gheata al Revolutiei.Denumirea este exacta si cuprinzatoare.

Stalin a înteles ca Europa este vulnerabila numai în caz de razboi si ca Spargatorul de Gheata al Revolutiei va putea sa faca Europa vulnerabila. Adolf Hitler, nefiind constient de acest lucru, a netezit calea comunismului mondial.

Prin razboaie fulger, Hitler a îngenuncheat democratiile occidentale, în acest scop el si-a dispersat fortele din Norvegia pîna în Libia.

Spargatorul de Gheata al Revo­lutiei a savîrsit cele mai mari crime împotriva umanitatii si, prin actiunile sale, a dat lui Stalin dreptul moral de a declansa în orice moment Eliberarea Europei, înlocuind lagarele de concentrare brune cu cele rosii.

Stalin a înteles ca razboiul nu este cîstigat de cel care intra primul în joc, ci de ultimul intrat si, galant, i-a lasat lui Hitler infamul drept de a fi instigatorul razboiului, iar el a asteptat cu rabdare momentul „în care capitalistii se vor certa între ei” (Stalin, cuvîntare din 3 decembrie, 1927).

Îl socot pe Hitler un criminal si un ticalos, îl consider un canibal la scara europeana.

Însa, daca Hitler a fost canibal, asta nu înseamna ca Stalin a fost vegetarian.

S-au facut nu putine eforturi pentru a demasca crimele nazis­mului si a gasi calaii care au savîrsit cruntele faradelegi sub steagul sau. Aceasta actiune trebuie continuata si aprofundata.

Dezvaluindu-i pe fascisti, a trebuit sa-i dez­valuim si pe comunistii sovietici, care i-au încurajat pe nazisti în savîrsirea crimelor si au intentionat sa se folo­seasca de rezultatele crimelor acestora.

În Uniunea Sovietica arhivele au fost curatate demult si cu minutie, iar ceea ce a ramas, este aproape inacce­sibil cercetatorilor.

Am avut fericirea sa lucrez pentru putin timp în arhivele Ministerului Apararii al URSS, însa, absolut constient, aproape ca nu folosesc materiale de arhiva. Am multe materiale din arhivele germane de razboi, dar practic nici pe acestea nu le folosesc.

Prin­cipala, mea sursa sunt publicatiile sovietice. Chiar si numai acestea sunt pe deplin suficiente ca sa-i puna pe comu­nistii sovietici la stîlpul infamiei si sa-i aseze pe banca acuzarii, alaturi de fascistii germani, ba chiar înaintea lor.

Principalii mei martori sunt: Marx, Engels, Lenin, Trotki, Stalin, toti maresalii sovietici din timpul razboiului si multi generali importanti, însisi comunistii recunosc ca ei, cu mîinile lui Hitler, au dezlantuit razboiul în Europa si au pregatit o lovitura prin surprindere asupra lui Hitler, ca sa cucereasca Europa distrusa de el.

Valoarea spuselor mele tocmai în aceasta consta: criminalii însisi vorbesc despre crimele lor.

Stiu ca multi vor sari în apararea comunistilor. Dom­nilor, eu am dat în vileag pe comunisti prin afirmatiile lor. Lasati-i sa se apere singuri.

 

 

 

Victor Suvorov – SPĂRGĂTORUL DE GHEAŢĂ

Editura POLIROM

FOSTUL AGENT SOVIETIC VICTOR SUVOROV DEZVĂLUIE ADEVĂRATELE MOTIVE PENTRU CARE STALIN A OCUPAT BASARABIA ÎN 28 IUNIE 1940

 

 

 

 

 

 

 

 

Noi suntem partidul clasei, care duce la cucerirea lumii.

(M.   Frunze, conducator bolșevic  în timpul Revoluției Ruse din 1917).

 

În vara lui 1940, printr-o ticăloasă campanie „eliberatoare”, Stalin a rupt din România Bucovina şi Basarabia. Chiar la gura Dunării, malul estic al rîului, pe o porţiune de cîteva zeci de kilometri, a trecut la Uniunea Sovietică. Imediat a fost mutată aici Flotila Dunării, formată în prealabil.

N-a fost uşor să fie strămutate vasele de pe Nipru: vasele mici au fost transportate pe calea ferată, iar cele mari au fost aduse cu măsuri speciale de siguranţă, pe timp favorabil, prin Marea Neagră.”…

„În iunie 1940, cînd armata germană lupta în Franţa, din ordinul lui Stalin şi fără nici un fel de consultare cu aliaţii germani, Jukov (foto dreapta cu Stalin) a rupt o bucată din România – Basarabia – şi a adus navele fluviale în Delta Dunării.

Dacă Hitler va face încă un pas spre apus, în Marea Britanic, cine garantează că Jukov, din ordinul aceluiaşi Stalin, nu va mai face încă un pas în România, un pas de o sută de kilometri, fatal pentru Germania?
Hitler a cerut şefului diplomaţiei sovietice să îndepărteze ameninţarea asupra inimii petroliere a Germaniei.

Stalin şi Molotov n-au făcut acest lucru.

Cine este vinovat de începerea războiului? Cine pe cine a ameninţat’ Cine pe cine a provocat la acţiuni în replică?

Studiind în amănunt problema, marele istoric britanic L. Hart a stabilit că planul german din iulie 1940 a fost foarte simplu: pentru a apăra România de agresiunea sovietică trebuia ca atacul german să se dea în altă parte, distrăgînd atenţia Armatei Roşii de la cîmpurile petroliere.”…„

De ce a luat Stalin Basarabia în iunie 1940 ne spune telegrama sa din 7 iulie 1941 adresată comandantului Frontului de Sud, generalul de armată LV. Tiulenev.

Stalin cere ca Basarabia să fie menţinută cu orice preţ, „avînd în vedere că teritoriul Basarabiei ne este necesar ca bază de plecare la atac pentru organizarea ofensivei”…
„Hitler lovise deja prin surprindere, iar Stalin nici nu se gîndea la apărare. Principala lui grijă este să organizeze ofensiva pornind din Basarabia.

Căci ofensiva din Basarabia înseamnă ofensiva asupra cîmpurilor petroliere româneşti.
În cariera lui Stalin au fost puţine erori. Una dintre cele puţine, dar cea mai importantă, a fost luarea Basarabiei în 1940.

Trebuia ori să cucerească Basarabia şi să meargă mai departe pîna la Ploieşti, acest fapt însemnînd prăbuşirea Germaniei, ori să aştepte pînă ce Hitler va debarca în Marea Britanic şi, după aceea, să cucerească Basarabia şi întreaga Românie, acest fapt însemnînd sfîrşitul „Reichului de o mie de ani”.

Stalin a făcut un pas înspre petrol, cucerind un cap de pod pentru o viitoare ofensivă, şi s-a oprit aşteptînd.

Prin aceasta şi-a arătat interesul pentru petrolul românesc şi l-a speriat pe Hitler, care pînă atunci luptase în Vest, în Nord, şi în Sud, fără să acorde atenţie „neutrului” Stalin.

Luarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică şi concentrarea în această zonă a unor însemnate forţe de agresiune inclusiv corpul de armată de desant aerian şi Flotila Dunării, l-au obligat pe Hitler să examineze situaţia strategică din cu totul alt punct de vedere şi să-şi ia măsurile de prevedere corespunzătoare.

Era însă cam tîrziu! Nici măcar atacul prin surprindere al Wermachtului asupra Uniunii Sovietice nu l-a mai putut salva pe Hitler şi imperiul său… Hitler a înţeles de unde vine principala primejdie, dar prea tîrziu.

Trebuia să fi gîndit la acest lucru înainte de semnarea pactului Molotov-Ribbentrop.”…

„Şi iată că facem o unică, dar însemnată descoperire: în prima jumătate a lui iunie 1941, în Uniunea Sovietică s-a înfiinţat cea mai puternică armată din lume, însă NU LA GRANIŢA GERMANĂ.

Faptul e uluitor. Există suficiente mărturii că sporirea titanică a puterii militare sovietice la frontiera vestică (în Primul eşalon strategic, în special) n-a fost provocată de ameninţarea germană, ci de alte considerente. Poziţia Armatei 9 indică limpede aceste considerente: aceasta s-a înfiinţat LA GRANIŢA ROMÂNEASCĂ.

După prima dispariţie, Armata 9 apare subit în iunie 1940 la graniţa românească.

Acum însă nu mai este o armată de gradul al doilea, ci o autentică armată de şoc.

Se pregătea o „campanie eliberatoare” în Basarabia, iar sursele sovietice arată că, „Armata 9 s-a înfiinţat special pentru rezolvarea acestei probleme importante” (V7/, 1972, Nr. 10, pag. 83). Pregătirea armatei s-a făcut cu cei mai agresivi comandanţi, în ajunul „campaniei eliberatoare”, armata a fost inspectată de K.K. Rokossovski, abia eliberat din închisoare.

Armata 9 a intrat în componenţa Frontului de Sud, – avînd calitatea de lider-cheie printre celelalte armate, la fel cum fusese Armata 7 în Finlanda.

Frontul era comandat de G.K. Jukov personal.

După o scurtă „campanie eliberatoare”, Armata 9 dispare din nou. Apoi, sub acoperirea Comunicatului TASS din 13 iunie 1941, reapare pe acelaşi amplasament de unde începuse „eliberarea” cu un an în urmă.

Acum nu mai era pur şi simplu de şoc, ci de supraşoc, se pregătea să devină cea mai puternică armată din lume.

Pentru ce? Pentru apărare? Nu, de partea română sunt trupe prea puţine, dar chiar dacă ar fi fost multe, nici un agresor nu va da lovitura principală prin România, din cele mai elementare considerante geografice, însă noua „campanie eliberatoare a armatei 9 în România putea să schimbe întreaga situaţie strategică din Europa şi din lume. România este principala sursă de petrol pentru Germania.

O lovitură asupra României înseamnă moartea Germaniei, înseamnă oprirea tuturor tancurilor şi avioanelor, a tuturor maşinilor, vaselor, a industriei şi transportului.

Petrolul este sîngele războiului, iar inima Germaniei, oricît ar părea de curios, se afla în România.

O lovitură asupra României înseamnă o lovitură direct în inima Germaniei.”…

„Hitler a făcut ca toate acestea să nu se întîmple. În comunicatul guvernului german, transmis guvernului sovietic în momentul începerii războiului, sunt indicate cauzele acţiunii germane împotriva Uniunii Sovietice.

Printre aceste cauze este şi concentrarea lipsită de temei a trupelor sovietice la graniţele României, ceea ce reprezintă un pericol fatal pentru Germania. Toate acestea nu sunt născociri ale „propagandei lui Goebbels”.

Armata 9 de „supraşoc” a luat fiinţă ca armată pur ofensivă. Generalul-colonel P. Belov mărturiseşte că şi după începerea operaţiunilor germane pe teritoriul sovietic, în armata 9 se consideră că, „fiecare misiune defensivă este ceva de scurtă durată” (V7/, Nr. 11, pag.65).

De fapt, de această boală sufereau toate armatele, nu numai armata 9.
O informaţie cu mult mai interesantă despre starea de spirit în Armata 9 aduce triplul Erou al Uniunii Sovietice, mareşalul de aviaţie A.I. Pokrîşkin (pe atunci locotenent major, locţiitor al comandantului escadrilei de avioane de vînătoare din cadrul Armatei 9).

Iată discuţia lui cu un „burtă-verde care nu fusese tăiat pînă atunci” şi căruia „eliberatorii” îi luaseră magazinul.

Suntem în Basarabia „eliberată”, în primăvara lui 1941.

“- O, Bucureşti! Dacă aţi vedea ce oraş frumos!
– Cîndva am să-l văd, i-am răspuns cu convingere. Stăpînul magazinului a făcut ochii cît cepele, aşteptînd ce voi spune mai departe.

A trebuit să schimb tema discuţiei” (A.I. Pokrîşkin, Cerul războiului, pag. 10).”…

„Soldaţii germani au intrat pe teritoriul inamicului toţi ca unul, în acelaşi moment. Cei ai lui Stalin au făcut la fel în Finlanda, în Mongolia şi în Basarabia.

 La fel urmau să procedeze şi în războiul cu Germania.”…„Sovietizarea Finlandei a fost şi mai minuţios pregătită, în momentul în care „clica militaristă finlandeză a început provocarea armată”, Stalin avea deja în rezervă un „preşedinte” comunist finlandez, un „prim ministru” şi un întreg „guvern”, incluzîndu-l şi pe cekistul şef al „Finlandei democratice libere”.

Şi în Estonia, Lituania, Letonia, în Basarabia şi în Bucovina s-au găsit „reprezentanţi ai poporului”, care cereau alipirea la „marea familie frăţească”, s-au găsit (uimitor de repede) preşedinţi de comitete revoluţionare, asesori populari, deputaţi ş.a.m.d.”…

„Din mai 1940 pînă în februarie 1941, au fost reatestaţi (au susţinut examene şi colocvii) 99.000 de activişti din rezerva de partid, inclusiv 63.000 de activişti ai comitetelor de partid. Reciclarea nomenclaturii merge în ritm susţinut. Şi nu numai reciclarea. Apar ordinele de mobilizare.

La 17 iunie 1941, încă 3.700 de lucrători din nomenclatură primesc ordinul de chemare la dispoziţia armatei! Se pregăteşte o nouă sovietizare? 
Nu numai şefii partidului au sovietizat Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina Occidentală şi Bielorusia Occidentală, Basarabia şi Bucovina, dar şi „organele corespunzătoare” au întins o mînă de ajutor, în spatele „reprezentanţilor” şi a „celor în slujba poporului”, NKVD „ajută pe muncitorii şi ţăranii răsculaţi să întărească puterea proletariatului”. Primii care au trecut hotarele sunt grănicerii NKVD.

„Acţionînd în mici grupuri, ei au cucerit şi au luat în stăpînire podurile şi încrucişările de drumuri” (VJJ12, 1970, Nr.7, pag.85).”…

„De exemplu: la 25 iunie 1941, la graniţa românească, şalupele grănicerilor sovietici au desantat în raza oraşului Chilia. Formaţiunea de desant a cucerit un cap de pod.

Pentru aceasta, desantiştii au fost susţinuţi cu foc de către agenţii NKVD”…

„Dar chiar şi pînă la agresiunea lui Hitler, NKVD a lucrat cu aceeaşi anvergură – datele operaţiunilor desfăşurate în 1940 în Estonia, Lituania, Letonia, Ucraina occidentală, Bielorusia, Bucovina şi Basarabia nu sunt însă publicate nicăieri.

Dar sunt publicate destule materiale pe această temă de către victime…”

Victor Suvorov / Extrase din cartea “Spargatorul de Gheata – Cine a declansat al doilea razboi mondial?“