Un efect al propagandei ruse: diferențierea între români și vlahi
Acad. Ioan Aurel Pop: „Diferențierea dintre români și vlahi, efect al propagandei ruse”
S-a spus și s-a scris adesea că numele de România a fost „inventat” sau folosit pentru prima oară de către un autor grec, Dimitrie Philippide, pe la 1816, când el publica la Leipzig lucrările Istoria României și Geografia României, referindu-se în linii mari la spațiul vechii Dacii traiane.
Unii au crezut sincer și mai cred că toponimul de România a apărut realmente ex nihilo la începutul secolului al XIX-lea, din rațiuni politice artificiale și în spirit naționalist modern.
În legătură cu această convingere se află și o alta, curentă și acum în anumite zone ale spiritualității europene: valahii au fost o populație difuză, disparată și neprecizată în Evul Mediu, cu mai multe ramuri și componente; dintre anumiți valahi, s-ar fi format în epoca modernă, odată cu națiunile de tip modern, românii.
Cu alte cuvinte, valahii și românii ar fi două popoare (etnii) predominant romanice, aflate în succesiune: întâi ar fi fost vlahii și apoi românii.
Impunerea unor asemenea idei tendențioase, cu substrat politic, legate de diferențele dintre vlahi/valahi și volohi sau dintre moldoveni și români, fără nicio bază științifică, s-a făcut, în mare măsură, datorită propagandei rusești și apoi sovietice, însușite și perpetuate până astăzi în anumite cercuri și de anumite state.(Discursul de recepție la Academia Română al istoricului Ioan Aurel Pop, 29 mai 2013).
„Serbia. Catastrofa lingvistică, numită „limba vlahă”, demontată de academicianul Alexandrina Cernov: Valea Timocului nu va avea o „limbă vlahă” funcțională”.
”Limba „vlahă”, este un proiect care nu o să reziste mult. Şi apoi, este un proiect politic şi nu lingvistic, deci este vorba numai de denumire şi de voinţa politică a statului.
Ca să apară o limbă nouă este nevoie de un proces istoric îndelungat de dezvoltare a acestei limbi, de implimentarea ei. Şi atât în Valea Timocului, cât şi în alte regiuni lucrul acesta nu poate fi implimentat prin voinţă politică – Academician Alexandrina Cernov
Atunci când se vorbește despre vlahii și limba vlahă din Serbia se are în vedere numai regiunea Valea Timocului unde locuitorii sunt înregistrați ca vlahi, iar autoritățile se folosesc de acest lucru pentru a rupe în două comunitatea românească din Serbia.
Alexandrina Cernov – profesor la Universitatea din Cernăuți, membru de onoare al Academiei Române, din anul 1992, șefa catedrei de limbă și literatură română la Universitatea din Cernăuți, critic și istoric literar, a afirmat într-un interviu pentru Adevărul Moldova că apariția unei „limbi vlahe” funcționale nu este posibilă în această regiune.
În regiunea Valea Timocului din Serbia a fost reactivat proiectul de standardizare a limbii vlahe pe baza graiului local. Ce părere aveți de acest proiect al „limbii vlahe”?Este un proiect foarte asemănător cu limba moldovenească, adică un dialect se încearcă să fie ridicat la rangul limbă de sine stătătoare. Este, în fond, aceeași politică, sunt aceleași intenții.
Desigur că m-am întâlnit cu mulți așa-ziși vlahi și ei vorbesc de fapt un dialect al limbii române. Dar nu este o limbă de sine stătătoare. În acest moment limba vorbită de ei păstrează structura gramaticală, atât morfologică cât și sintactică.
Însă întrebuințează anumite cuvinte poate pentru anumite noțiuni. Totuși când are anumite afinități fonetice cu o altă limbă, ea nu poate fi considerată limbă de sine stătătoare.
Hotărâtoare este structura în jurul căreia se organizează celelalte elemente ale limbii.Din perspectiva proiectului „limbii moldovenești” cum apreciați eventualul succes al „limbii vlahe”?Succesul este unul politic. Acest proiect poate să fie impus politic, însă nu și lingvistic. Și el nu va avea influență asupra limbii pe care o vorbesc oamenii de acolo.
Adică limba va rămâne aceeași. Desigur că o mare importanță o are cultura și măsura în care cultura glasurilor, și cea literară și cea folclorică va evolua. Dar eu nu cred că oamenii simpli vor renunța la cultura lor populară.
Care credeți că vor fi efectele asupra elevilor români din Serbia în cazul în care li se va preda în această limbă vlahă?Din câte cunosc eu, în toate localitățile din Serbia școlile sunt românești, elevii învață în limba română și oamenii de acolo se consideră români. În afară de Valea Timocului.
Astfel, dacă vorbim despre vlahi și limba vlahă, vorbim numai despre Valea Timocului unde oamenii de acolo se înregistrează ca fiind vlahi, iar autoritățile se folosesc de acest lucru pentru a rupe două masive românești unul de celălalt.
Dar să ne amintim că și Basarabia și Bucovina au trecut prin această experiență. Și noi am avut atunci școli moldovenești, ni se preda în limba moldovenească, iar noi scriam cu literele alfabetului chirilic.
Și după cum vedeți acest proiect nu a rezistat, pentru că până la urmă toată populația a optat pentru limba română și alfabetul latin. Și în primul intelectualitatea. Deci acest proiect al „limbii vlahe” din Valea Timocului foarte mult depinde de activitatea și de voința intelectualității din zona respectivă. Ea va avea rolul hotărâtor.
Or, cum nu se va numi, limba va rămâne aceeași. Adică i se schimbă numai denumirea, dar limba va rămâne aceeași. Referitor la efectele asupra elevilor, aceasta este o problemă de perspectivă.
Pe de o parte, indiferent cum se va numi limba este important să existe școli în această limbă, pentru că atunci ea se va păstra. Nu putem în mod artificial să schimbăm limba. Ea este limba pe care o vorbește poporul. Și dacă au școli, înseamnă că limba se va păstra mai bine, indiferent de denumirea pe care o va avea.
Noi avem experiența limbii române și a limbii moldovenești. Deci, oricât nu s-ar strădui statul să ne facă dicționare, și cărți, și monografii, și manuale, limba va rămânea aceea pe care o vorbește poporul.
Până la urmă, ar fi posibilă apariția unei „limbi vlahe” funcționale?Eu cred că nu ar fi posibilă. Este un proiect care nu o să reziste mult. Și apoi, este un proiect politic și nu lingvistic, deci este vorba numai de denumire și de voința politică a statului.
Ca să apară o limbă nouă este nevoie de un proces istoric îndelungat de dezvoltare a acestei limbi, de implimentarea ei. Și atât în Valea Timocului, cât și în alte regiuni lucrul acesta nu poate fi implimentat prin voință politică.Care ar fi beneficiile folosirii limbii române literare?
Beneficiile folosirii unei limbi române literare vor fi foarte mari, pentru că limba română literară are o literatură bogată care va dezvolta o intelectualitate puternică.
Deci, dacă luăm limba română literară, înseamnă că luăm și literatura respectivă și asta ar însemna că privăm un popor de cultura lui națională.
O limbă nu poate fi schimbată și nu poate fi implimentată de politicieni, pentru că limba este un organism viu care se dezvoltă nu prin voința politică, ci prin voința poporului care vorbește această limbă și dezvoltă în primul rând un folclor în această limbă.
Și acest folclor este un nivel de cultură al poporului respectiv.
Sursa: romaniabreakingnews.ro
ADEVĂRUL DESPRE NOI. Identitatea limbii şi a poporului nostru
Acţiunea „moldovenistă” sovietică s-a prezentat totdeauna şi explicit ca avînd în primul rînd un scop politic, în aparenţă, generos şi nobil: acela de a afirma şi a promova identitatea naţională specifică a poporului moldovenesc dintre Prut şi Nistru (şi de dincolo de Nistru).
E adevărat că scopul a fost în primul rînd, ba chiar exclusiv, politic. Dar de generozitate, nobleţe, naţionalitate etc. nu poate fi vorba dacă ţinem seama de premisele reale ale acestei acţiuni şi de sensul în care ea a înţeles identitatea (anume ca neidentitate).
Identitatea unui popor nu se afirmă negîndu-i-o şi suprimîndu-i-o. Nu se afirmă identitatea poporului „moldovenesc” din stînga Prutului separîndu-l de tradiţiile sale autentice – reprezentate în primul rînd de limba pe care o vorbeşte –, desprinzîndu-l de unitatea etnică din care face parte, tăindu-i rădăcinile istorice şi altoindu-l pe alt trunchi ori în vid. Aceasta nu e afirmare, ci, dimpotrivă, anulare a identităţii naţionale, istorice şi culturale, a poporului „moldovenesc”: e ceea ce în Republica Moldova se numeşte, cu un neologism binevenit, „mancurtizare”.
Şi „mancurtizarea” e genocid etnico-cultural. Din punct de vedere politic, promovarea unei limbi „moldoveneşti” deosebite de limba română, cu toate urmările pe care le implică, este deci un delict de genocid etnico-cultural, delict nu mai puţin grav decît genocidul rasial, chiar dacă nu implică eliminarea fizică a vorbitorilor, ci numai anularea identităţii şi memoriei lor istorice.
Ni se spune însă că, cel puţin pentru o parte din „moldovenişti”, problema limbii nu s-ar mai pune în aceşti termeni, ci numai ca o chestiune de nume: se ştie şi se recunoaşte că limba română şi limba moldovenească sînt una şi aceeaşi limbă şi se propune numai să se numească cu două nume diferite („română” în România, „moldovenească” în Republica Moldova).
Dar şi această versiune „discretă” e lipsită de fundament. Limba română n-a fost niciodată numită – şi nu se poate numi – „română” sau „moldovenească”, fiindcă român, românesc şi moldovean, moldovenesc nu sînt termeni de acelaşi rang semantic (moldovean, moldovenesc se află la nivelul termenilor muntean, oltean, bănăţean, ardelean, maramureşean, pe cînd român, românesc e termen general pentru toată limba română istorică şi pentru limba română comună şi literară); a fost numită cîndva, mai ales de străini, „moldavă sau valahă”, ceea ce nu e acelaşi lucru.
Şi, în lingvistică, moldovenesc, cu privire la limbă, se aplică numai unui grai (în cadrul dialectului dacoromân) a cărui arie nu coincide cu Moldova (deşi cuprinde o mare parte din ea); dar limba „moldovenească”, fiind identică cu limba română, nu poate fi identică cu acest grai şi nu trebuie confundată cu el.
Pe de altă parte, „moldoveni” nu sînt numai locuitorii băştinaşi din Republica Moldova, ci şi locuitorii Moldovei „mici” din dreapta Prutului, şi românii bucovineni; şi aceştia nu numesc limba lor comună şi literară „moldovenească”, ci „română” sau „românească”.
Singurul argument care se prezintă în favoarea denumirii duble e că aceeaşi limbă se vorbeşte în două state diferite. Dar nu e un argument valabil.
Limba germană nu se numeşte „austriacă” în Austria şi cea engleză nu se numeşte „australiană” în Australia, „statouniteană” (?) în Statele Unite etc.
Pe lîngă aceasta, limba română nu se vorbeşte numai în România şi în Republica Moldova, ci şi în afara graniţelor acestor ţări, şi ne întrebăm, dacă se admite denumirea dublă, cum ar trebui să se numească limba vorbită de românii din Ucraina, din Ungaria, din Serbia, din Bulgaria.
Pe de altă parte, denumirea dublă duce la aceleaşi confuzii ca şi teoria celor două limbi diferite şi poate implica aceleaşi urmări cît priveşte identitatea etnică şi culturală a vorbitorilor…
A promova sub orice formă o limbă moldovenească deosebită de limba română este, din punct de vedere strict lingvistic, ori o greşeală naivă, ori o fraudă ştiinţifică; din punct de vedere istoric şi practic, e o absurditate şi o utopie; şi, din punct de vedere politic, e o anulare a identităţii etnice şi culturale a unui popor şi, deci, un act de genocid etnico-cultural.
Eugeniu COŞERIU (sau Eugenio Coseriu, n. 27 iulie 1921, comuna Mihăileni, județul Bălți, azi în Republica Moldova – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).
Este fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen.
Părinte a ceea ce azi se numește lingvistica integrală, Eugeniu Coșeriu este unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX.
A fost Doctor Honoris Causa a aproape 50 de universități din întreaga lume.
O CHESTIUNE DE DEMNITATE: Noi suntem AROMÂNI, nu „ARMÃNJ!” VIDEO.
“Noi suntem AROMÂNI, nu ARMÃNJ!” – o campanie a blogului Zboarâ Niangrâpsiti
08/01/2011 prin Izabela Papazicu
Având în vedere acţiunile anti-aromâneşti tot mai dese, prin care se încearcă rescrierea istoriei multimilenare a aromânilor, în scopul inventării unui aşa-zis “popor makedonarmân” separat de cel român, cu o limbă scrisă într-o grafie improprie pentru a nega apartenenţa acestora la romanitate si românism si care împiedică realizarea interesului aromânilor de a-şi păstra identitatea în ţările în care trăiesc astăzi,
NOI, AROMÂNII,
considerăm ca adevăruri imuabile următoarele:
– aromânii vorbesc un dialect al limbii române si formează, împreună cu daco-românii, megleno-românii si istro-românii, poporul român
– singura grafie acceptată pentru aromână este cea normată de Academia Română, prin opera acad. Matilda Caragiu-Marioţeanu. În dialectul lor, aromânii “se iscălesc” ARMÂŃIL’I, nu ARMÃNJLJ
– aromânii nu pot fi consideraţi o minoritate naţională în România
– aromânii trebuie să primeasca statutul de minoritate naţională, după modelul FYROM, în toate statele din Peninsula Balcanică în care încă nu sunt recunoscuţi ca naţionalitate conlocuitoare
– aromânii trebuie să aibă în România un statut special, recunoscut prin lege, care să le permită pastrarea dialectului şi tradiţiilor
Având în vedere cele de mai sus,
SOLICITĂM:
– forurilor legiuitoare ale Albaniei, Bulgariei, Greciei şi Serbiei recunoaşterea de urgenţă pentru aromânii de pe teritoriul lor a statutului de minoritate naţională şi acordarea tuturor drepturilor ce derivă din acest statut, în conformitate cu legislaţia europeană în domeniu
– Parlamentului României adoptarea de urgenţă a unei legi prin care aromânilor, megleno-românilor si istro-românilor să le fie recunoscut statutul special de vorbitori ai unor dialecte ale aceleiaşi limbi cu majoritatea daco-română, statut în virtutea căruia să aibă acces în dialectul propriu la serviciu religios, mass-media si învăţământ cel puţin până la nivel primar inclusiv, plătite din bugetele publice la care fiecare dintre aceşti vorbitori contribuie prin lege
Susţine şi tu această campanie! Preia pe site-ul tău unul din aceste bannere:
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 