La 14 februarie 1948 lua fiinţă în România ocupată de sovietici oficina comunistă ”Uniunea Femeilor Democrate”, prilej de satiră și glume într-o vreme în care pentru ridiculizarea comunismului se puteau face ani grei de pușcărie politică

 

 

 

 

Foto: ”Tovarășa”Ana Pauker

ANTOLOGIA UMORULUI POLITIC ROMÂNESC. Uniunea Femeilor Democrate – oficină comunistă şi prilej de satiră pentru glumeţii Bucureştiului. O epigramă  costa ani de puşcărie.

La 14 februarie 1948 lua fiinţă, oficial, încă o făcătură a puterii comuniste, destinată de această dată sexului frumos. Slobodele satelor şi bulevardistele oraşelor au fost fericite să afle că de acum exista şi pentru ele o organizaţie în care să-şi manifeste atitudinile.

Organizaţie de masă dedicată înregimentării şi îndoctrinării ideologice a femeilor, Uniunea Femeilor Democrate trebuie văzută oarecum ca o continuare a Uniunii Femeilor Antifasciste din România.

Preşedinte de onoare al acestei noi oficine comuniste avea să fie aleasă nimeni alta decât Ana Pauker, nascută Hannah Rabinson, fiica unui comerciant evreu din Vaslui, devenita simbol al idealului feminin al comunismului din România, dar şi curea de transmisie a directivelor lui Stalin pentru comunizarea ţării noastre…

Cum tema predilectă a tuturor „organizaţiilor de masă şi obşteşti” create de comunişti era, în acei ani, invariabil, „lupta pentru pace” şi denunţarea „cercurilor imperealiste din occident, aţâţăoare la răsboiu…”, noua oficină comunistă nu putea scăpa neamendată de amatorii de satiră şi umor politic, niciodată puţini, de pe malurile Damboviţei.

Unul dintre aceştia, rămas anonim, s-a grăbit să dedice Uniunii Femeilor Democrate, o epigramă ce a circulat, ani la rând, din gură în gură, în ciuda vigilenţei avangardei clasei muncitoare şi braţului înarmat al acesteia, Securitatea.

Autorul a preferat să rămână anonim, deoarece astfel de creaţii se pedepseau cu ani grei de temniţă sau Canal… Asta dacă nu va fi ajuns totuşi în păstrare ”socialistă”, pe baza altor delicte penale din epocă.

Pentru savoarea sa şi hazul de necaz prilejuit bieţilor români de la sfârşitul deceniului al cincilea al secolului trecut, vom reda,  catrenul buclucaş cu autor necunoscut :

„Noi, femeile democrate, / Vom lupta pe dezbrăcate, / Vom lupta în cracii goi: / Noi vrem p…, nu război!”.

 

 

 

 

Florin Dobrescu 

http://www.buciumul.ro

 

 

Publicitate

STIATI CINE A IMPUS “LIMBA MOLDOVENEASCA” IN CONSTITUTIA R.MOLDOVA? VIDEO

La finele lunii august 1989, s-a petrecut  unul dintre cele mai importante evenimente ale Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia – publicarea scrisorii deschise semnate de 66 de personalități, care au cerut tranșant stoparea experimentului „limba moldovenească“ și declararea limbii române drept limbă de stat.

De la venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov şi pînă cînd, în Basarabia, oamenii de cultură au îndrăznit să pună problema identităţii dintre limba română şi cea „moldovenească” şi să ceară revenirea la alfabetul latin şi decretarea limbii materne ca limbă de stat a republicii a trebuit să treacă cîţiva ani.

Un prim apel colectiv în acest sens a fost publicat în gazeta „Învăţămîntul Public”, gazetă a învăţătorilor moldoveni, în 17 septembrie 1988.

După „Învăţămîntul Public”, „Literatura şi Arta”, săptămînal al Uniunii Scriitorilor din RSSM (Republica Socialistă Sovietică Moldovenească) este revista care va prelua aceste idei şi va milita pentru ele.

Iata ce se spunea in  al doilea document în ordine cronologică, in care se atestă lupta intelectualităţii moldoveneşti pentru ideile naţionale în epoca gorbaciovistă, anume

„Adresarea către toţi oamenii de bună credinţă din republică”, publicată în „Literatura şi Arta” din 27 octombrie 1988.

 

Adresarea respectivă a fost  publicată pe prima pagină a săptămînalului Uniunii Scriitorilor, sub mobilizatoarea chemare a Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS):

„Maeştrii ai literaturii şi artei! Îmbogăţiţi lumea spirituală, formaţi poziţia civică activă a omului, reflectaţi veridic şi pregnant mersul restructurării!”

Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist al Moldovei

Prezidiului Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti
Consiliului de Miniştri al RSSM

Comitetul de conducere al Uniunii Scriitorilor din RSSM, ecsprimînd voinţa oamenilor de litere manifestată la adunările generale din 14 septembrie şi 25 octombrie 1988, propune consfiinţirea în Constituţia RSSM a limbii materne a moldovenilor ca limbă de stat pe teritoriul republicii.
O asemenea acţiune va traduce în mod concret în viaţă principiile politicii naţionale leniniste şi ale democraţiei socialiste, după cum s-a procedat în alte republici unionale: Armenia, Gruzia, Azerbaigean, Lituania, Letonia, Estonia.
Concomitent se cere urgent rezolvată problema revenirii limbii noastre, care este de origine romanică, la grafia latină.

Considerăm, de asemenea, necesare confirmarea rolului limbii ruse ca limbă de comunicare între popoarele URSS şi asigurarea dezvoltării libere şi funcţionării limbilor tuturor popoarelor conlocuitoare din Moldova Sovietică.

Semnau membrii conducerii Uniunii Scriitorilor din RSSM: V[ladimir] Beşleagă [transnistrean], A. Brodschii, Ia[cob] Burghiu, I[on] Vatamanu, G[rigore] Vieru, G[heorghe] Vodă, V[asile] Vasilache, Iu[rii] Grecov [rus], N[icolae] Dabija [redactor şef al săptămînalului „Literatura şi Arta”], N[icolae] Esinencu, L[idia] Istrati, An[atol] Codru [transnistrean], I. Creţu, P[etru] Cărare, L[eonida] Lari [emigrată apoi în România, a fost şi membră a parlamentului român], G[heorghe] Malarciuc, Al[exei] Marinat [transnistrean], V. Prohin, V[asile] Romanciuc, D[umitru] Matcovschi, S[erafim] Saca, D[ionisie] Tanasoglu [găgăuz], I[on] Hadîrcă, M. I. Cibotaru, I[on] Ciocanu, M[ihai] Cimpoi, I[on] C[onstantin] Ciobanu.

După acest apel al conducerii Uniunii Scriitorilor, vine „Adresarea” propriu-zisă care a fost votată la adunarea generală a scriitorilor Republicii Sovietice Moldoveneşti din 25 octombrie 1988:

 

Acest  document istoric spunea printre altele:

„Acum cîteva luni a fost constituită Comisia interdepartamentală pentru problemele limbii, alcătuită din lingvişti, istorici, scriitori şi activişti ideologici.

Din păcate, în componenţa ei au fost incluşi şi unii membrii, care pe parcursul mai multor decenii au susţinut prin activitatea lor „ştiinţifică” minciuna şi falsitatea în domeniul limbii şi istoriei noastre.

Ce ştie opinia publică despre această comisie? Că pînă la ora actuală s-a adunat doar de două ori? Se afirmă că ea are de gînd să corecteze nişte denumiri de localităţi, să perfecţioneze unele norme ortografice şi să aibă grijă de transcrierea corectă a firmelor. Apoi să declare că limba trebue să se dezvolte mai departe, să fie folosită în instituţii de învăţămînt superior şi mediu de specialitate, precum şi în departamentele de stat.

Parcă n-am şti noi cîte hotărîri şi instrucţiuni au fost adoptate de conducerea republicii şi – ce folos din ele?!”

„Sperăm că prin activitatea Comisiei se va pune capăt unui capitol rușinos al lingvisticii conjuncturiste din republică – teoria celor «două limbi» romanice din nordul Dunării. Ne-am convins cu toții că această poziție compromisă s-a soldat cu un singur efect sinistru – degradarea pe toate căile a limbii materne vorbite de băștinașii din Moldova Sovietică, mutilarea conștiinței lingvistice și gândirii lor. (…) Limba noastră trebuie să se afle în aceleași condiții de funcționare ca și spaniola în țările Americii Latine sau germana în Austria. Cu alte cuvinte, abia după ce mai multe generații de moldoveni își vor întrebuința limba maternă în toate domeniile vieții lor, abia atunci vom fi în drept să întrebăm: limba română sau variantă a limbii române?“ 

…scriau cei 66 de semnatari ai apelului din „Învățământul public“, la 17 septembrie 1988.

Toate au culminat cu Marea Adunare Națională de la 27 august 1989, unde sute de mii de oameni au cerut declararea limbii române ca limbă de stat în RSS Moldovenesti, precum și trecerea la grafia latină, lucru care s-a și întâmplat peste trei zile.

Un an mai târziu, după ce în “Marea Adunare Națională” de la Chișinău din 27 august 1989,  sute de mii de moldoveni ceruseră proclamarea limbii române ca limbă de stat și revenirea la grafia latină, în 31 august Sovietul Suprem al republicii (parlamentul) a votat legile care reglementau problema limbii de stat.

Discuțiile din Sovietul Suprem au avut loc într-o atmosferă tensionată.

Încă din 16 august începuseră greve ale muncitorimii rusofone, împotriva decretării limbii “moldovenești” ca limbă de stat, cerîndu-se acordarea aceluiași statut și limbii ruse.

Conform informării făcute de  Mircea Snegur în plenul Sovietului Suprem, 116 întreprinderi, cu un efectiv de 80.000 de muncitori, intraseră în grevă (“Tinerimea Moldovei” din 1 septembrie 1989).

Această  grevă a rusofonilor a contribuit la mobilizarea mai bună a românilor moldovenilor, care au venit în număr mare la “Marea Adunare Națională”.

 

In R.Moldova comunitățile etnice minoritare  reprezinta, potrivit recensamantului din 2004, 30,4% din totalul populației.

 

Proiectul de Constitutie a fost elaborat timp de vreo 4 ani de catre o comisie cu autoritate, din care facuse parte si subsemnatul.

In timpul discuaiilor, nici unul dintre membrii comisiei nu s-a indoit pentru nici o clipa ca limba vorbita de locuitorii republicii este romana, iar poporul nostru este parte a poporului roman.

Declaratia de Independenta, adoptata la 27 august 1991, servea drept preambul al Constitutiei tarii.

Deputatii care au venit in Parlament in 1994 n-au elaborat o alta Constitutie, ci doar au schimbat-o pe ici-colo, in partile ei esentiale. In viziunea acestora, Republica Moldova nu mai era stat national, unitar, locuit de o populatie romaneasca ce vorbeste romaneste, cum se afirma in varianta definitiva, ci – unul polietnic, impartit in autonomii si cu “limba moldoveneasca” de stat.

Sfidandu-se adevarul stiintific, s-a revenit la valorile sovietice, care au fost “consfintite”, paganeste, in Constitutie.

Iata cine a impus in Constitutie limba “moldoveneasca”

Atat V. Voronin cu consilierii sai, cat si ministrii A. Stratan, V. Tvircun s. a., dar si presa loiala guvernarii, inclusiv protagonistii (aceiasi) emisiunii “Mai ai ceva de spus” de la postul antimoldovenesc de televiziune NIT al magnatului B. Birstein, au afirmat cu diverse ocazii, ca sa-i apere pe comunisti, ca nu comunistii au fost cei care au fixat termenul de “limba moldoveneasca” in Constitutie, acestia lasand sa se inteleaga ca chiar democratii l-au pus acolo, ca acum tot dansii sa se revolte.

Dar asa sa fie oare?! Cine sunt cei care ne-au condamnat la acest razboi civil de uzura? Cine sunt blestematii care ne-au creat probleme inca pentru o suta de ani inainte, cum se laudau chiar dansii in 1994?!

In Parlamentul care a votat Constitutia, din cele 103 mandate – 84 apartineau comunistilor, impartiti in membri ai Partidului Democrat Agrar si ai Aliantei Partidului Socialist – Interfront, si doar 19 mandate fusesera atribuite Aliantei Taranilor si Intelectualilor si celor din Alianta Frontului Popular din Moldova.

Iata numele celora care au decis numele limbii oficiale a  R.Moldova:

P. Sornikov (de nationalitate rus, interfrontist);

V. Nosov (presedintele Interfrontului, rus);

V. Solonari (vicepresedinte al Interfrontului, rus);

V. Kralov (lider al Interfrontului, rus);

V. Goncear (interfrontist, de nationalitate rus);

V. Morev (de nationalitate rus);

A. Gorodnitki (militar, rus);

E. Mazur (interfrontist, rus);

S. Beznoscenko (militar, rus);

I. Trombitki (interfrontist, rus);

M. Sidorov (rus, inainte de a fi deputat in Parlamentul Republicii Moldova, a fost ministru al Justitiei in guvernul de la Tiraspol, ministerul sau condamnandu-l pe I. Ilascu, si nu doar pe el, la moarte, iar pe alti colegi de-ai acestuia la ani grei de detentie);

A. Zakrevski (rus);

C. Spiridonov (rus);

A. Nemtev (rus);

T. Angheli (gagauz, antiroman inveterat);

V. Peremienko (rus);

N. Oleinik (ucrainean, nu vorbeste limba de stat);

D. Todoroglo (gagauz, din 1998 – deputat comunist);

V. Cecan (din 1998 – deputat comunist);

V. Zlacevschi (din 1998 – deputat comunist);

S. Dragan (bulgar, din 1998 – deputat comunist);

I. Zabunov (bulgar);

A. Muravski (ucrainean, nu vorbeste limba de stat);

M. Russu (din 1998 – deputat comunist);

V. Stepaniuc (din 1998 – deputat comunist);

D. Prijmireanu (din 1998 – deputat comunist);

A. Lazarev (Artiom Lazarev, cunoscut istoric antiroman, autor al unor monografii monumentale de falsuri);

V. Stati (“celebrul” adept al moldovenismului primitiv si agresiv, autorul cunoscutului dictionar tampit moldo-roman, dupa 1998 – deputat comunist);

V. Senic (lider al partidului socialistilor, dupa ce i-a expirat mandatul de deputat, a predat “l. moldoveneasca” la Universitatea din Tiraspol);

A. Cepoi (unul dintre cei mai isterici antiromani, ajuns in Parlament pe lista socialistilor comunisti);

L. Iachim (o mulgatoare vorbareata din Truseni, care era plina de cunostinte lingvistice ca broasca de par);

L. Tabara (un individ fara scrupule, care nu are in viata nimic sfant, decat cariera);

D. Motpan (presedinte al Partidului Democrat Agrar si presedinte al Parlamentului, cel care se revolta ca in librarii nu se vinde “globul Moldovei”);

A. Diaconu (vicepresedintele lui D. Motpan, om cu foarte multe ambitii si cu foarte putina carte);

S. Gradinar (interfrontist, rus);

D. Uzun (interfrontist, rus);

I. Micu (presedinte de colhoz din Iechimauti, dupa ce-a depus mandatul de deputat, a fost arestat pentru talharii in proportii deosebit de mari);

A. Versteac (presedinte de colhoz din Taraclia, cand lua cuvantul – rosea microfonul, pentru ca spunea numai prostii);

A.Popusoi (recent, ca director al Departamentului “Moldsilva”, a interzis ca in padurile Moldovei sa se vorbeasca limba romana, e fli presedinte al defunctului Partid Democrat Agrar);

T. Olaru (presedinte de colhoz, numit in fruntea Radioteleviziunii);

D. Diacov (deputat agrarian, azi presedinte al Partidului Democrat);

N. Andronic (deputat agrarian, azi presedinte al Partidului Popular Republican);

D. Zidu (gagauz, fost ministru sovietic al invatamantului, propagator al valorilor sovietice);

M. Levitki (fosta “maica Tereza”, pe ale carei maini se aflasera timp de 4 ani toate ajutoarele umanitare ce venisera in republica);

A. Russu (presedinte de colhoz);

Gh. Lungu (presedinte de colhoz);

L. Paladi (presedinte de colhoz);

M. Curchi (presedinte de colhoz)…

Care dintre ei e democrat ! Care dintre cei enumerati mai sus nu e comunist !

Deputatul  P. Lucinschi (a propus, drept compromis, sa se indice in paranteze si “limba romana”, fiind sustinut de Caraus, Gaibu, Puica, Besleaga, Nedranco, Jeleapov, P. Cojocaru, I.Turcan, C.Platon, M. Stratulat, M.Stefanet, V. Rusu, G.Mihaila, M. Ceban, Turcan, G. Bratunov, V. Vartic, Fimuc, E. Rusu, I. Ungureanu, N. Tcaciuc, Roman, A. Cibotaru, Gh. Marin, E. Grabovschi, I. Popov si inca vreo cativa “herostrati”, ale caror nume pentru moment imi scapa, dar pe care istoria, sunt convins, nu va pregeta sa-i sanctioneze dupa merit.

Ei au decis destinul limbii noastre. Ei au certat societatea pentru mai multe decenii inainte.

Cei mai multi dintre “lingvistii” de mai sus, care si-au expus categoric parerea despre limba pe care au vorbit-o, E. Coseriu si B. Petriceicu-Hasdeu, n-au nimic in comun cu poporul nostru, nu cunosc barem nici “limba moldoveneasca”, pe care au promovat-o, sfidand adevarul stiintific si bunul-simt.

Comunistul V. Voronin, fost general al militiei sovietice, afirma ca limba noastra e “moldoveneasca”, pentru ca asa e mentionat in Constitutia R. Moldova, iar tot ce e scris in Constitutie e adevarat.

Ca si cum aceasta ar fi fost scrisa de insusi Dumnezeu !…

 

Prin decizia sa din 9 septembrie 1994, la cateva luni de la Hotararea Parlamentului din 28 iulie 1994, de a fixa in articolul 13 al Constitutiei Republicii Moldova ca “limba de stat e limba moldoveneasca”, Prezidiul Academiei de Stiinte a Republicii Moldova conchidea:

“Articolul 13 din Constitutie trebuie sa fie revazut in conformitate cu adevarul stiintific, urmand a fi formulat in felul urmator:

“Limba de stat (oficiala) a Republicii Moldova este limba romana”.

Dar ti-ai gasit!

Parlamentul interfrontist – agrarian (comunist) a insistat in eroare, concluzionand: “Noi stim mai ghini si limbi vorghim!”

Dansii doreau sa ne faca pe toti, de la mic la mare ca ei, adica sa nu vorbim limba romana, ci s-o behaim, s-o mugim, s-o latram, s-o nechezam, s-o covitaim…

Asa ne doreste si agramatul Voronin. Reusi-va oare?!

Autor: Nicolae Dabija

Sursa: Literatura si Arta: Nr.16, Chisinau

 

ATACURI ARMATE SI PROVOCARI SOVIETICE IN BASARABIA, DUPA UNIREA DE LA 1918. VIDEO

 

 

Lantul trebuie sa fie tare !

 

 

 

Între 5 şi 7 octombrie 1921, o bandă de bolşevici din stânga Nistrului, formată din 36 de indivizi, a organizat un atac banditesc asupra unor localităţi din sudul Basarabiei.

Insurecţia s-a soldat cu omorârea a doi cetăţeni şi trei militari români şi zece răniţi, bandiţii având pierderi de şase persoane.

Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918 a nemulţumit profund bolşevicii, astfel încât aceştia, în chiar primii ani după Unire, au întreprins atacuri armate din partea stângă a Nistrului asupra satelor şi locuitorilor din partea dreaptă în scopul de a-i intimida şi a provoca dezordine, nervozitate, incertitudine în rândurile populaţiei.

Istoriografia de după 1990 a descris amănunţit provocările comuniştilor în Basarabia după 1918 calificate de aceştia drept „răscoale” (amintim de cea de la Hotin, ianuarie 1919, de la Tighina – mai 1919, de la Tatarbunar – septembrie 1924), care în fond erau diversiuni organizate de Komintern asupra României şi locuitorilor Basarabiei.

 

 

 

Afis de propaganda sovietic

 

 

Adepţii lui Lenin au întreprins frecvent insurecţii de proporţii mai mici.

Un raport al prefectului judeţului Cetatea Albă, adresat Directoratului General al Internelor din Basarabia la 8 octombrie 1921, relatează despre unul din aceste atacuri banditeşti.

Nu vom comenta conţinutul documentului, întrucât cele relatate în el demonstrează elocvent metodele folosite de bolşevici.

Îl reproducem păstrând originalul, inclusiv scrierea denumirilor de localităţi.

„Urmare raportului nostru telegrafic Nr. 148 din 7 octombrie a. c. am onoarea a Vă raporta detaliat desfăşurarea atacului bolşevic de la 6 şi 7 oct[ombrie] a.c. astfel după cum urmează:

În noaptea de 5 spre 6 octombrie la orele 3½ o bandă de bolşevici compusă din 36 indivizi armaţi cu 2 mitraliere, 4 puşti mitraliere, arme, granate franceze şi engleze şi bombarde şi-au făcut apariţia în comuna Alexandrovca, de unde îmbarcându-se prin forţă în 9 căruţe cu cai şi conducătorii lor, au luat direcţia spre comuna Moldovca/Vodeni, unde ajungând pe la orele 7½ şi intrând în comună, au împuşcat pe evreul Coremazchi din Crocmaz pentru motivul ca a spionat românilor, luându-i şi patru mii de lei, după care s-au dus la şcoala primară interesându-se în ce limbă se predau cursurile; întâlnind apoi invăţătorul Cula Ananie din Caplan, care venise la percepţie spre a-şi incasa un mandat, au intenţionat să-l omoare, lăsându-l în viaţă numai în urma stăruinţelor populaţiei şi luându-i biletul de identitate, cu care sus numitul se justificase în faţa lor.

Urmăriţi de jandarmii de la postul Babei şi Secţia Staro Cazaci, bandiţii au luat direcţia Caplan şi în drum a avut loc prima ciocnire.

De aici văzându-se în de aproape urmăriţi s-au îndreptat spre Olăneşti şi, în drum, au omorât pe notarul comunei Crocmaz, Dinmcovschi, jefuindu-l de suma de 2000 lei.

În marginea comunei Olăneşti fiind întâmpinaţi de jandarmii postului şi de populaţie adunată în apărarea satului, bandiţii crezând că au în faţa lor armata, au luat direcţia spre Crocmaz, unde de asemeni întâmpinându-i populaţia şi jandarmii, au fost siliţi să ia direcţia Staro Cazaci, acolo străjerii şi populaţia înarmaţi cu furci de fier, topoare etc., i-au oprit şi i-au forţat să-şi schimbe direcţia înapoi, astfel văzându-se urmăriţi în de aproape de jandarmii posturilor învecinate din Babei, Staro Cazaci, Ivanovca, Han Clişa, Caplan, Gura Roşie, Olăneşti, Crocmaz, Seimeni şi de Grăniceri, s-au retras în valea localităţii numită Baicazia, unde dând drumul căruţelor s-au fixat pe o poziţie prielnică cu plantaţiuni şi şanţuri, deschizând focuri de mitralieră, arme şi granate.

La ora 3 a sosit de la Cetatea Albă şi Detaşamentul din Reg[imentul] 5 jandarmi, compus din 20 jandarmi, sub comanda Dlui căpitan Sandu, luând dispoziţiunile de încercuirea lor.

Lupta a durat până la ora 7 seara când bandiţii profitând de întuneric şi de faptul că frontul din spatele lor era format de populaţia din satele învecinate, înarmată numai cu furci şi ciomege, s-au retras în direcţia Han Câşla-Gura Roşie, lăsând pe teren şase morţi.

În aceeaşi luptă a căzut mort jandarmul sergent instructor Matei Mihai, şeful postului Han Câşla şi strajerii Arion Morolenco din comuna Han Câşla şi Vuhaţev Eudochim din comuna Staro Cazaci.

Răniţi au fost jandarmul plutonier Claman Dumitru, Şeful postului Staro Cazaci, cap[itan] jandarm Dima Nicolae de la postul Gara Roşie, cap[itan] jandarm Vagner Petre din Reg. 5 jandarmi, soldatul jandarm Marin Ştefan de la postul Crocmaz, soldat jan[darm] Ciobanu Const. de la postul Seimeni, trei soldaţi Grăniceri şi străjerul Izotov Iacov din comuna Staro Cazaci.

Asupra unuia din bandiţi care se crede a fi şeful lor s-a găsit o hartă militară a sudului Basarabiei, un carnet cu mai multe note şi un tablou de numele a 4 indivizi.

Jandarmul Sergent Instructor Matei Mihai mort în luptă corp la corp cu bandiţii, a fost desbrăcat de haine pe care le-au luat cu ei.

În timpul retragerei bandiţilor spre Han Câşla şi Gura Roşie, detaşamentul Palanca din compania 6-a Reg[imentul] 7 infanterie a angajat cu ei o scurtă luptă, în urma căreia un soldat a fost rănit.

Banda profitând însă de întuneric a reuşit să dispară în direcţia Gura Roşie – Han Câşla, îndreptându-se înspre pichetul de grăniceri Liman din faţa localităţii Maiacki, unde se presupune că aveau bărcile cu care intenţionau să treacă Nistrul, astfel că pe la ora 3 noaptea pichetul Liman care fusese deja prevenit, simţind apropierea bandiţilor a luat poziţia de luptă, somându-i cu focuri.

Unul din bandiţi îmbrăcat acum în hainele jandarmului Matei Mihai, somat de grăniceri a se opri, a răspuns în româneşte „Ce mai întrebi nu vezi cine sunt”, însă grănicerilor părându-li-se suspect, au tras focuri asupra lui, omorându-l.

În acest timp, între restul bandei şi grănicerii Pichetului s-a angajat o luptă care a durat până aproape la ora 6 dimineaţa când bandiţii au reuşit să treacă Nistrul înot de cealaltă parte.

În insula numită Toronciuc, pe locul de trecere a bandei, s-a găsit granate şi aproape 20 bucăţi dinamită, iar pe terenul de luptă de la Baicazia s-a luat de la bolşevici două puşti mitraliere şi 18 granate de diferite sisteme şi mărimi.

Din cercetările făcute până în prezent cum şi din declaraţia din ultimele momente a şefului lor, reiese că această bandă a fost trimisă în Basarabia de organizaţia Bolşevică din Tiraspol în scopul de a răspândi teroarea şi ideile bolşevice.

În trecerea prin comuna Caplan au răspândit şi unele numere din ziarul scris în limba română şi cu caractere ruseşti intitulat „BOLŞEVICUL BASARABEAN”.

Cercetările continuă spre a stabili dacă printre bolşevicii morţi sunt şi elemente locale, căci după felul cum au operat denotă că cunoşteau bine locurile şi oamenii.

Având în vedere cele arătate mai sus, ţinem a semnala atenţiunii Dvs, că atât jandarmii de la posturile menţionate, cât şi detaşamentul de jandarmi de sub comanda d-lui Căpitan Sandu, Comandantul Companiei jand[armi] din Cetatea Albă, ajutaţi şi de populaţie, cu curaj demn de toată lauda, şi-au făcut datoria în chip eroic şi în consecinţă propunem şi vă rugăm să binevoiţi a dispune ajutorarea familiilor celor morţi şi decorarea celor răniţi, ca un exemplu şi încurajare pe viitor, în îndeplinirea datoriei.

Prefectul Jud. C[etatea] Albă (semnătura)”

P.S. Pe prima pagină a raportului urmează o inscripţie de mână:

„Se va interveni pentru decorări şi pentru acordarea de ajutoare conform cererii din prezentul raport”. (Semnătura este indescifrabilă.)

La finele raportului, la fel este o inscripţie de mână:

„Cazul din prezentul raport a fost adus la cunoştinţă M[inistrului][de] Interne, subsecretariatului de Stat al Internelor şi Corpului 3 Armată, pe baza unor rapoarte telegrafice primite de la Pref[ectura] Judeţului şi poliţiei Cetatea Albă, acum însă urmează a se hotărî asupra ajutorării familiilor celor căzuţi în lupta armată”. (Semnătura indescifrabilă. 17 X.921.)

Publicând acest document, sperăm că poate cineva dintre locuitorii satelor amintite în raport: Caplani, Olăneşti, Crocmaz ş.a., cunosc mai multe, acesta fiind şi îndemnul pentru istoricii din localităţile respective pentru a reconstitui evenimentele din acele zile de grea cumpănă pentru Basarabia.

Mihai Taşcă,
doctor în drept

Sursa : Timpul.md