CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mircea Eliade despre moda existentă printre unii tineri intelectuali de a-şi renega românitatea

 

 

 

Mircea Eliade (n. Bucureşti, 28 februarie 1907 — Chicago, 22 aprilie 1986), filosof al religiilor, istoric al religiilor, eseist, prozator, profesor universitar.

 În luna octombrie 1925 a început studiul filosofiei la Universitatea Bucureşti, încheindu-şi studiile în 1928 cu o teză despre filosoful italian Tommaso Campanella.

A studiat limba sanscrită şi filosofia indiană la Universitatea Calcutta până în 1931, an în care a petrecut şase luni la Hardwar, la cîţiva kilometri de Rishikesh, pe celălalt mal al Gangelui, la Ashram.

Şi-a susţinut doctoratul în filozofie, la Bucureşti în 1933, cu teza intitulată Yoga, o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga.

Între anii  1933-1940 a ţinut cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti. În timpul războiului a fost ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945). Din 1945 s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, până în 1948  la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona.

A fost invitat în S.U.A. unde după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), a acceptat postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor, care din 1985 se numeşte Catedra „Mircea Eliade” a Universităţii din Chicago.(http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Mircea_Eliade)

 

Mircea Eliade despre MODA DE A REGRETA CA ESTI ROMÂN: ”Nu cred ca se afla tara europeana in care sa fie atâţia intelectuali carora sa le fie rusine de neamul lor”.

 

A apărut acum, de curând, o nouă modă printre tinerii intelectuali şi scriitori: a nu mai fi români, a regreta că sunt români, a pune la îndoială existenţa unui specific naţional şi chiar posibilitatea inteligenţei creatoare a elementului românesc. 

Să ne înţelegem bine: tinerii aceştia nu depăşesc naţionalul pentru a simţi şi gândi valorile universale; ei nu spun: “Nu mai sunt român, pentru că sunt înainte de toate om, şi cuget numai prin acest criteriu universal şi etern”.

Tinerii aceştia nu dispreţuiesc românismul pentru că sunt comunişti sau anarhişti, sau mai ştiu eu ce sectă social-universală. Nu. Ei, pur şi simplu, regretă că sunt români şi ar vrea să fie (o mărturisesc) orice altă naţie de pe lume, chinezi, unguri, nemţi, scandinavi, ruşi, spanioli; orice, numai români – nu. 

S-au săturat până în gât de destinul acesta de a fi şi a rămâne român. Şi caută prin orice fel de argumentare (istorică, filozofică, literară) să demonstreze că românii sunt o rasă incapabilă de gândire, de eroism, de probleme filozofice, de creaţie artistică şi aşa mai departe.

Unul dintre ei se îndoieşte demult de realitatea unui neam românesc războinic, încât îşi propune să citească istoria Imperiului Otoman a lui Hammer, ca să verifice dacă într-adevăr s-au luptat vreodată românii cu turcii şi i-au învins! Altul crede că orice creier care contează în istoria şi cultura “românească” nu e de origine română. Cantemir, Kogălniceanu, Eminescu, Haşdeu, Conta, Maiorescu, Iorga, Pârvan etc. – toţi, dar absolut toţi sunt străini.

Sunt slavi, ovrei, armeni, nemţi, orice; dar nu pot fi români, românii nu pot crea, nu pot judeca; românii sunt deştepţi, sunt şmecheri, dar nu sunt nici gânditori, nici creatori.

Dacă le pronunţi vreun nume despre care se ştie sigur că e românesc, au alte argumente. Este din Oltenia? Sânge sârbesc. Este din Moldova? Moldova întreagă e slavizată. Din Transilvania? Sânge unguresc. 

Cunosc câțiva moldoveni care spun cu mândrie: “Am sânge grecesc!” sau “Strămoşu-meu a fost rus”. Singura lor şansă de a fi oameni adevăraţi este de a-şi dovedi că originea lor nu este curat românească.

 Nu cred că se află ţară europeană în care să existe atâția intelectuali cărora să le fie ruşine de neamul lor, să-i caute cu atât  a frenezie defectele, să-şi bată joc de trecutul lui şi să mărturisească în gura mare că ar prefera să aparţină, prin naştere, altei ţări.

Toţi tinerii aceştia au de făcut obiecţii neamului românesc. Mai întâi, spun ei, românii sunt deştepţi, şi asta îi împiedică să aibă drame interioare, să cunoască profunzimile sufletului omenesc; îi împiedică să aibă probleme.

Cine nu are probleme sufleteşti, cine nu capătă insomnii din cauza meditaţiilor şi agoniilor, cine nu e în pragul nebuniei şi al sinuciderii, cine nu ajunge pentru zece ani neurastenic, cine nu urlă “Neant! Agonie! Zădărnicie!”, cine nu se dă cu capul de pereţi ca să afle “autenticitatea”, “spiritualitatea” şi “viaţa interioară” – acela nu poate fi om, nu poate cunoaşte valorile vieţii şi ale culturii, nu poate crea nimic.

Românii sunt deştepţi – ce oroare! Unde poate duce deşteptăciunea? La ce-ţi foloseşte faptul că poţi cunoaşte, superficial, realitatea – când îţi lipseşte facultatea de a imagina probleme, îţi lipseşte boala prin care poţi întrezări moartea şi existenţa, îţi lipsesc înseşi elementele dramei lăuntrice?

Tinerii aceştia sunt supăraţi pe neamul românesc pentru că românii nu au drame, nu au conflicte şi nu se sinucid din desperare metafizică. Tinerii au descoperit o întreagă literatură europeană de metafizică şi etică a desperării. Şi, pentru că desperarea este un sentiment necunoscut românului (care a rămas, în pofida atâtor erezii şi culturalizări, drept-credincios Bisericii Răsăritene), tinerii intelectuali au dedus stupiditatea iremediabilă a acestui neam. (…)

Alimentaţi de lecturi europene, mimând drame europene, voind cu orice preţ o spiritualitate care să semene chiar numai exterior cu spiritualitatea occidentală sau rusă – tinerii n-au înţeles nimic din geniul acestui popor românesc, bântuit de atâtea păcate, având nenumărate lipsuri, dar strălucind totuşi cu o inteligenţă şi o simţire proprie.

 Tinerii au reacţionat împotriva curentului de acum 10-12 ani, pornit de la Gândirea şi Ideea Europeană (Pârvan, Lucian Blaga, Nae Ionescu, Nichifor Crainic; originale sunt tot în cursurile şi publicaţiile lui N. Iorga), care proclamase “autohtonismul”, “specificul etnic” în artă şi în gândire şi încercase cea dintâi filozofie ortodoxă prin crearea tipologiei româneşti.

Cauzele acestei reacţiuni (care a început prin a fi pur spirituală, pentru a ajunge în deplin nihilism, negaţie a istoriei, relativism în cultură, disoluţia conceptelor critice etc.) sunt mult prea interesante şi prea aproape de noi ca să ne încumetăm să le discutăm în acest articol. De altfel, nici n-am încercat aici să cercetăm întreg fenomenul “a nu mai fi român”, ci numai să denunţăm câteva din aberaţiile ultimei mode intelectuale.

Aceia care desperează de destinul de a se fi născut români judecă strâmb meritele şi defectele poporului. Ei vor problematici, îndoieli, eroism – iar poporului român îi e cu totul străină îndoiala şi despre eroi are o concepţie cu totul familiară.

Pentru un tânăr intelectual, credinţa şi îndoiala au valoare filozofică, deschid căile meditaţiei, pun probleme; pentru un ţăran român nu există îndoială, el crede firesc (aşa cum curg apele, cum cresc florile), fără “probleme” (ţăranul român este realist; vezi colecţiile de proverbe, ca să înţelegi cum a reacţionat el contra încercărilor de idealism, de criticism aduse de popoarele cu care a intrat în legătură). (…)

Este adevărat că poporul românesc suferă de multe păcate, este adevărat că ne lipsesc multe axe – dar aceasta e condiţia noastră umană, acestea sunt posibilităţile noastre de a atinge universalitatea.

Putem pleca de la ele sau le putem ignora pur şi simplu. Dar nu e nici cavaleresc, nici eficace să ne fie ruşine că ne-am născut români numai pentru simplul motiv că nu găsim în valenţele româneşti ceea ce vrea Şestov sau Dostoievski.

 

Mircea Eliade – Oceanografie (1934) – Editura Humanitas, 1991, prin 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2011/06/10/mircea-eliade-teroarea-istoriei-si-destinul-romaniei/

 

 

 

19/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Rareori poate fi vazut atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români

 

 

 

Motto:

 

„Sunt român și ca român mă socot buricul pămantului. Că dacă n-aş fi român, n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie, că altfel nu pot să ies“. Petre Țuțea

Atâta dispreț față de propriul neam, ca la unii români, nu am văzut nicăieri!…

 

 

Inainte si acumExistă la noi, românii, prea mulți indivizi care se cred mentori naționali și musai să spună despre noi înșine – generalizând ilicit și grav spunând „noi, românii“ sau „așa e la români“ – că suntem leneși, hoți, proști și alte asemenea însușiri negative.

A devenit obligatoriu pentru acești ipochimeni – unii fiind chiar cadre didactice universitare sau politicaștri – să ne minimalizeze sau chiar să nege istoria poporului nostru și eroii neamului, să înjure biserica ortodoxă, dar, în schimb, să ridice în slăvi, copiindu-se între ei, „valorile“ Occidentului, cultura și civilizația unora care nu ne sunt cu absolut nimic superiori, ci, din contră, au un amalgam de cultură furată de la veritabilii creatori de cultură și civilizație!

A devenit evident că există un centru de inculcare în opinia publică a ideii de a ne determina să ne denigrăm singuri, fiindcă „așa-i desenul“ și așa le-au băgat românilor în cap, din 1990 încoace, alde Patapievici, Liiceanu, Tismăneanu,  Ovidiu Pecican, sau mai știu eu care alte lichele autohtone sau venetici.

Și toate acestea în consonanță sau în acompanierea campaniei de discreditare a românilor de către mass media occidentale, sau chiar de lucrări „prestigioase“, ca, de exemplu, dicționarele Le Petit Robert, Larousse etc., care-i prezintă permanent pe români ca pe niște monștri, dar ilustrând asemenea alegații cu figurile și faptele, comportamentele țiganilor.DACOROMÂNIA ADEVARATĂ

Nu cred că există la alte popoare de pe pământ atât de mulți indivizi care să se întreacă în desconsiderarea țării lor mai tare decât în România. Nici o urmă de demnitate sau de mândrie națională la indivizii respectivi. Parcă suntem blestemați să le acceptăm masochismul și turnatul ligheanului cu lături în propriul cap !

Norocul nostru e că nu chiar toți românii au înghițit pe nemestecate acest dispreț față de propria națiune și nu se aruncă, așa că disperații, să-și batjocorească propriul neam.

Dar, din păcate, sunt prea puțini și nici aceștia, patrioți autentici, nu sunt în stare să se solidarizeze și să se opună denigrării poporului român.

Am avut ocazia să merg pe patru continente, ca turist, nu ca slugă la străini și să cunosc cele mai diferite culturi.

O spun clar și răspicat: românul este mult mai inteligent, mai harnic și mai cu mult bun simț față de cetățenii multor țări care sunt privite de aici, de acasă, cu invidie, fiind considerate – fals! – ca repere de civilizație și prosperitate, deși ele sunt în același stadiu de decadență morală ca și Imperiul Roman înainte de prăbușire!

 

Marius-Albin MARINESCU

12/11/2015 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: