CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

NAVE DISPARUTE MISTERIOS

Misterele create în jurul corăbiilor se împart în mod firesc în trei categorii: corăbii care au dispărut în mod misterios, corăbii care au fost găsite fără echipaj, deşi condiţiile meteorologice erau bune, şi corăbii fantomă sau „spectrele” tradiţionale.

Până de curând, dispariţiile ambarcaţiunilor nu reprezentau în mod special ceva misterios.

Ambarcaţiuni de navigat fragile, fără sisteme de radio-comunicaţie, dispăreau adesea fără urmă, victime ale diferitelor capricii ale mării.

În acest secol au fost înregistrate câteva dispariţii inexplicabile. Deşi s-ar putea naşte multe speculaţii pe marginea acestor fapte, ele nu reprezintă totuşi în mod evident situaţii misterioase.

Vasele abandonate în mod misterios, cu siguranţă că ridică şi ele multe semne de întrebare, dar în multe cazuri explicaţia poate fi în legătură cu conflicte, crime, răscoale sau chiar cu anumite comportamente bizare ale celor de la bord.

Oamenii constrânşi să trăiască mult timp pe corăbii mici ajung uneori să facă lucruri stranii.

Există însă şi cazuri care sunt totuşi uluitoare şi inexplicabile.

Un echipaj dispărut fără urmă

În 1850, fermierii şi pescarii care locuiau într-un sătuc de pe Plaja Easton, lângă Newport, Rhode Island, au văzut un vas ciudat îndreptându-se spre ţărm.

Cu toate pânzele sus şi cu toate steagurile fâlfâind în vântul aspru, acesta se îndrepta direct spre plajă.

Se adunase deja o mare mulţime de oameni care aştepta tensionată producerea dezastrului, când vasul s-a izbit într-adevăr de fundul mării.

Dar vasul s-a lovit atât de uşor de ţărm, încât nu s-a avariat absolut deloc. Mulţimea a urcat imediat la bord.

Corabia se numea „Seabird”, se afla sub comanda căpitanului John Huxman şi era aşteptată în acea zi la Newport, în urma unei călătorii în Honduras.

Cei căţăraţi pe vas au găsit cafeaua fierbând pe sobă, micul dejun aşezat pentru echipaj, hărţile marine şi instrumentele de navigaţie în perfectă ordine. Singura fiinţă găsită în viaţă la bord era un câine, ce stătea tăcut pe punte.

Cercetările minuţioase întreprinse apoi nu au putut descoperi nici cel mai vag indiciu despre ceea ce s-a petrecut cu căpitanul sau cu echipajul.

De ce, cum şi unde au dispărut ei de pe o corabie perfect solidă, pe o vreme liniştită, numai Dumnezeu şi acel câine corcitură ştiau.

O apariţie fantomatică

Unul dintre martorii următorului fenomen fantomatic a fost însuşi regele George al 4-lea al Angliei.

În 1881 Prinţul George al Ţării Galilor călătorea pe vasul Majestăţii Sale, „Inconstant”, însoţit de fratele său, prinţul Albert Victor.

La ora 4 a.m. pe data de 11 iulie, când vasul se îndrepta de la Melbourne spre Sidney, a fost văzută o lumină roşie necunoscută în apropierea portului.

Ceea ce a urmat e descris cu patos în jurnalul prinţului, care a fost publicat mai târziu în lucrarea mai extinsă intitulată „Croaziera Bacantelor”.

„În mijlocul luminii roşii se vedeau catargele şi velele unui bric aflat la o distanţă de 200 de metri, vas ce ne apărea conturat într-un mod ciudat. Atât ofiţerul aflat în far cât şi cel care asigura paza portului l-au văzut clar, lângă port.

L-a văzut şi marinarul de gardă de pe punte, care a fost trimis imediat la far; dar trecând cu o barcă prin locul acela a verificat că nu era nicio urmă de corabie materială. Noaptea era clară iar marea era liniştită.

13 persoane l-au văzut. Echipajul de pe alte 2 vase „Tourtaline” şi „Cleopatra”, care navigau la tribordul vasului nostru, ne-a întrebat dacă am văzut „lumina roşie ciudată”.

La bord, cu timpul suflând în pânze!

În jurnalul de bord al distrugătorului american Kennison, putem găsi relatarea a două fenomene neobişnuite, sfidând orice logică.

Primul din ele a avut loc în iarna lui 1942, în timp ce Kennison patrula prin zona numită Golden Gate, în dreptul oraşului San Francisco, încercând să detecteze prezenţa submarinelor japoneze.

La un moment dat vasul s-a confruntat cu o ceaţă foarte deasă produsă din senin, aşa încât vizibilitatea a devenit aproape nulă. Kennison, care tocmai făcea manevrele de intrare în port, a continuat să înainteze cu foarte multe precauţii, folosindu-se de radarul de bord pentru a se îndrepta spre insulele Fallon cât mai repede posibil.

Howard Brisbane, Tripod şi Jack Cornelius erau ofiţerii de gardă în cartul respectiv. Marinarii se aflau şi ei la post, foarte atenţi, datorită condiţiilor meteorologice deosebite, când au auzit cu toţii fără excepţie, vocea lui Cornelius spunându-le să meargă să privească repede către pupă!

Apoi Cornelius, cu o voce surescitată, a alertat comandamentul, raportând că distrugătorul tocmai trecuse razant pe lângă ceva ce părea a fi un vas cu două catarge, abandonat.

Vasul a mai fost văzut, de asemenea, de alţi marinari şi de Tripod, descrierile lor coincizând întru-totul: fusese un velier fără echipaj, aflat într-o stare avansată de descompunere. Ciudat a fost însă faptul că ofiţerul de la radar nu a detectat absolut niciun semnal neidentificat!

În aprilie 1943 acelaşi distrugător Kennison era de gardă în largul oraşului San Diego. El se întorcea către port, după ce escortase vasul Lurline, un transportor de trupe, dincolo de zona în care era pericol de intercepţie cu submarinele japoneze.

Era noapte târziu şi Kennison se găsea cam la 150 mile marine de San Diego. Marea era foarte liniştită sub cerul senin, plin de stele strălucitoare. Marinarii Carlton Herschell şi, din nou, Howard Brisbane erau de cart la cârmă.

La un moment dat au văzut cu binoclurile lor un cargo care se îndrepta către ei cu toată viteza. Imediat au alertat cabina radar, pentru a putea obţine mai multe date despre vasul respectiv, dar ofiţerul de gardă nu vedea nimic pe ecran!

Cargoul s-a apropiat foarte mult, cam până la 7 mile marine de distrugător astfel încât marinarii îl puteau vedea cu ochiul liber.

Părea părăsit şi avea un aer ireal, ca şi cum n-ar fi avut consistenţă materială. Apoi, brusc a dispărut!…

Nu s-a găsit nicio explicaţie acestor stranii fenomene.

sursa : yogaesoteric.net

Publicitate

27/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

MAFIA IRLANDEZA :TEROAREA NEVAZUTA A „MAINII ALBE”

Mafia irlandeza – Teroarea nevazuta a Mainii Albe 

Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.

Inca din secolul al XVIII-lea, irlandezii au inceput sa debarce in America. In veacul urmator, valuri masive de emigranti au pornit din Irlanda spre Statele Unite ale Americii, ca spre un nou Taram al Fagaduintei. Stabilindu-se in orase, au dat nastere uneia dintre cele mai vechi si importante retele de crima organizata, ramasa in istorie sub numele de mafia irlandeza.

In cautarea unei vieti mai bune

Inainte de revolutia americana, numarul irlandezilor care migrau in SUA era relativ mic. Plecau acolo fie de buna voie – asa cum se intampla cu servitorii care-si urmau stapanii -, fie deportati ca urmare a unor infractiuni comise in tara de origine. Dupa anul 1820, numarul lor a crescut enorm: incepuse epoca marii dezvoltari economice a SUA, peste tot se defrisa, se construia, iar mana de lucru era mai necesara ca oricand. Impinsi de saracie, barbatii Irlandei – pe vremea aceea o tara prea putin dezvoltata – isi paraseau insula cetoasa in cautarea unei vieti noi, peste ocean. Ajunsi in America, mii de irlandezi lucrau in exploatari forestiere sau in constructii, mai ales in partea de nord-vest a tarii. Marile proiecte de constructii au avut de castigat de pe urma sosirii in numar mare a irlandezilor dornici sa lucreze in America. Saparea Canalului Erie, de pilda, – menit sa lege raul Hudson cu lacul Erie, aflat la granita dintre SUA si Canada, – a fost un astfel de proiect: cei mai multi dintre muncitorii care au lucrat la construirea lui erau irlandezi.

Imigranti irlandezi la sfarsitul secolului al XIX-lea

Daca ar fi fost doar atat, SUA n-ar avea astazi peste 36 de milioane de locuitori de origine irlandeza (autodeclarati ca atare cu prilejul unui studiu efectuat in anul 2006). Dar, incepand cu anul 1854, s-a petrecut in Irlanda ceva cumplit, care avea sa-i goneasca pe irlandezi din propria lor tara, facandu-i sa caute peste ocean o viata mai buna – sau macar supravietuirea. Irlanda a fost lovita de o foamete ingrozitoare, pricinuita de o boala a cartofului, boala care a distrus recoltele de care depindea viata unei treimi din populatia tarii. La acest ghinion s-au adaugat factori politici si sociali. Irlanda, cucerita de englezi, se afla in componenta Marii Britanii. Pamanturile erau detinute de un mic numar de proprietari bogati, dintre care multi isi petreceau viata in Anglia, lasandu-si mosiile in grija unor arendasi care aveau sarcina de a stoarce venituri cat mai mari – evident, exploatandu-i pe tarani. In lipsa unor relatii mai bune, mai apropiate, intre stapanii pamanturilor si cei care le munceau, relatii care le-ar fi conferit, poate o oarecare protectie in fata flagelului, irlandezii au resimtit groaznic scaderea recoltelor care le asigurau hrana. Foametea a lovit cumplit populatia deja saracita. Un milion de oameni au murit, iar alti un milion si-au luat, pur si simplu, lumea in cap, parasindu-si tara, unde parea ca nu-i asteapta decat moartea prin infometare.

America le aparea acestor deznadajduiti ca un liman, un loc in care ar fi putut sa gaseasca un trai mai bun. Asa incat intr-acolo s-au indreptat cei mai multi dintre irlandezii plecati de acasa. Aproximativ doua tremi s-au dus in SUA si o treime in Canada dar, dintre acestia din urma, multi au parasit Canada dupa cativa ani, mutandu-se si ei in Statele Unite ale Americii si alaturandu-se comunitatilor irlandeze deja instalate in cateva orase aflate in plina dezvoltare, precum Philadephia, Boston, New York si Providence. Treptat, au inceput sa se stabileasca tot mai la vest, din Pittsburg, Chicago si Detroit pana in San Francisco si Los Angeles. Iar din randul comunitatilor de imigranti irlandezi s-au constituit mai intai bandele strazilor – sau bandele de cartier -, iar dintre acestia s-au recrutat, mai tarziu, membrii unor extinse grupari de crima organizata care, impreuna, au alcatuit asa-numita mafie irlandeza. (Un numar mai mic de irlandezi a ales Australia spre a-si incerca norocul, drept care si acolo exista, mai ales in orasul Melbourne, o istorie si o traditie a mafiei irlandeze. Membrii acesteia sunt infiltrati in mai multe sindicate, pe care le controleaza intr-o masura mai mare sau mai mica. Se banuieste ca ar fi fost implicati si intr-o serie de omoruri care au avut drept victime peste 30 de membri si asociati ai unor grupari de crima organizata, intre anii 1998 si 2009. Dar sa nu anticipam.)

Gangsteri irlandezi din America anilor ’20

O viata la marginea societatii

Viata irlandezilor in SUA era, cel mai adesea, precara. Erau supusi discriminarii – mai ales din motive religioase, cei mai multi dintre ei fiind catolici, in vreme ce populatia majoritara era protestanta. Dar, mai grav, aveau, cum am spune azi, o „imagine proasta”, fiind considerati violenti, alcoolici, nedemni de incredere si inclinati spre tot felul de faradelegi. Unul dintre stereotipurile cele mai frecvent asociate cu irlandezii era apartenenta lor la bandele de strada, alcatuite din derbedei batausi, lipsiti de orice bruma de comportament civilizat. Ca asemenea bande si asemenea infractori au existat , e neindoielnic; inca de la inceputul secolului al XIX-lea, in orasele unde existau comunitati irlandeze, s-au constituit grupuri de barbati de aceasta origine. Asa cum se intampla si azi cu bandele de cartier, aceste grupari erau rivale, fiecare cautand sa obtina un avantaj asupra celorlalte, sa capete un statut superior, iar rivalitatea degenera, in cele din urma, in conflicte, alimentate de factorii psihologici inerenti vietii pe care o duceau acesti oameni. Traind cel mai adesea in mahalale, ducand o viata mizera, care starnea resentimentele si stimula agresivitatea, gasindu-si adesea refugiul in alcool, irlandezii din America aveau toate sansele sa dea nastere unui asemenea fenomen. Iar aceste bande de cartier au stat la originea „mafiei” irlandeze.

Bandele irlandeze isi obtineau veniturile ocupandu-se de tot soiul de afaceri ilegale, dirijand retele de jocuri de noroc, prostitutie, baruri, case de pariuri. Una dintre specialitatile lor recunoscute era „aranjarea” curselor de cai. Unul dintre primii asemenea afaceristi a fost James „Old Smoke” Morissey, o foarte bizara figura a istoriei americane, un personaj incredibil, care s-a ridicat de la statutul de emigrant sarantoc si analfabet pana la cel de reprezentat in Congresul si in Senatul Statelor Unite ale Americii, in buna parte datorita caracterului sau darz si duritatii capatate ca urmare a vietii grele pe care a dus-o in tinerete. El si-a castigat notorietatea boxand, fiind unul dintre primii si cei mai cunoscuti eroi ai ringului in SUA; in acelasi timp, insa, a fost implicat in tot felul de afaceri cu pariuri sportive, iar unii spun ca ar fi patronat si niste case de toleranta. Asta se intampla in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

James „Old Smoke” Morissey

In anii 1860 si 1880, in SUA au sosit valuri masive de imigranti evrei si italieni. Acestia aveau aceleasi probleme ca si imigrantii irlandezi: erau saraci, inaspriti de viata grea, dispretuiti de populatia autohtona protestanta, discriminati si plini de ura si frustrarea pe care o astfel de viata le sadeste in oameni. Si fenomenul s-a repetat: dupa cateva decenii, mafia irlandeza si-a vazut pozitia dominatoare amenintata de mai nou constituitele mafii evreiasca si italiana. Razboiul dintre ele s-a intetit la inceputul secolului XX si a ajuns la apogeu in perioada prohibitiei (1919 – 1933). Ca si alti emigranti, irlandezii au vazut in prohibitie un prilej de afaceri si de imbogatire. Dar era vorba de o lume dura, in care fiecare trebuia sa-si faca loc cu pumnii si cu gloantele. Pentru a ajunge sa faci afaceri rentabile cu spirtoase – afaceri ilegale – trebuia sa fii capabil sa te aperi de cei care voiau sa-ti deturneze transporturile si sa-ti fure marfa si, cum pentru cei inclinati spre violenta cea mai buna aparare este atacul, bandele incercau care mai de care sa-si sterpeleasca unele altora incarcaturile de alcool transportate clandestin.

Irlandezii s-au impus repede in acest brutal „mediu de afaceri”, caci trecutul violent al bandelor de imigranti irladezi pregatise deja o adevarata traditie a violentei in randurile lor. Asa ca gangsterii irlandezi au devenit jucatori temuti in lumea intunecata a afacerilor interlope. La Chicago, orasul devenit simbol al gangsterismului in anii prohibitiei, numeroase grupari irlandeze s-au implicat in comertul clandestin cu bautura, rivalizand atat intre ele, cat si cu gangsterii italieni, ca Al Capone si banda sa Chicago Outfit, rivalitatea comerciala degenerand in confruntari pline de impuscaturi, sange si morti.

In primii ani ai secolului XX, mai multe bande irlandeze din New York au incercat sa tina piept puterii crescande a gangsterilor de origine italiana, asociindu-se intr-o grupare numita White Hand Gang. Initial, metoda a functionat cu succes, tinandu-i la respect pe rivalii italieni. Dar, curand, pe la mijlocul anilor 1920, alianta irlandeza s-a destramat si gangsterii italieni au dobandit suprematia in lumea interlopa new-yorkeza. Iar distrugerea aliantei a pornit chiar din interior, pentru ca, pe langa conflictele cu gangsterii evrei si italieni, mafia irlandeza era macinata adesea de razboaie interne. Bandele se luptau intre ele si acest lucru le-a slabit considerabil puterea si le-a grabit declinul.

Membri ai gruparii White Hand Gang

  • Acest fenomen nu a fost specific doar primelor decenii ale secolului XX: in Boston, oras in care mafia irlandeza are o istorie lunga si bine documentata, s-a desfasurat, in anii 1960, un sangeros razboi intre doua grupari rivale: Charlestown Mob, condusa de fratii McLaughlin, si Winter Hill Gang, carmuita de James „Buddy” McLean. De data aceasta conflictul ar fi izbucnit, se spune, nu din cauza unei rivalitati de ordin economic, ci din pricina unei povesti cu femei: unul dintre fratii McLaughlin ar fi incercat sa-i fure iubita unui asociat al bandei Winter Hill. Razboiul s-a soldat cu mai multi morti si cu disparitia bandei Charlestown Mob.
  • Intre 1966 si 1977, New York a fost teatrul unui razboi pentru suprematie intre Michael Spillane si James Coonan, fiecare dorind sa capete controlul asupra gruparii The Westies. Conflictul s-a complicat prin implicarea a doua organizatii mafiote italiene, clanurile Gambino si Genovese, incheindu-se, in cele din urma, dupa infruntari soldate cu mai multi morti, printr-o intelegere intre grupuri, prevazandu-se si niste clauze financiare care sa multumeasca pe toata lumea si sa puna capat luptelor.

Mafia irlandeza contemporana

Daca, timp de un secol, mafia irlandeza din America purtase stigmatul originii sale si inclusese mai ales oameni din clasele inferioare ale societatii – urmasi ai imigrantilor saraci si agresivi care formasera bandele de cartier in secolul al XIX-lea – in schimb, in anii 1950 si 1960, americanii de origine irlandeza au inceput sa se inalte treptat. Au trecut, in marea lor majoritate, la afaceri legale; un mare numar dintre ei au facut studii universitare. Odata cu cresterea nivelului intelectual si social al minoritatii irlandeze si cu scaderea infractionalitatii in randurile sale, imaginea ei s-a imbunatatit considerabil. O contributie la acesta ameliorare a avut-o, probabil, si alegerea ca presedinte (in 1960) a lui John Fitzgerald Kennedy, mandru de originea sa irlandeza si a carui popularitate s-a rasfrant in mod pozitiv asupra grupului etnic din care facea parte.

Tatuaj tipic al gangsterilor irlandezi

Cum se prezinta mafia irlandeza in a doua jumatate a secolului XX si in primii ani ai secolului XXI? Reputatia ei de violenta si cruzime a palit mult. Totusi, au mai fost asociate cu ea cateva scandaluri (destul de rasunatoare, e drept) si cateva personaje devenite aproape legende. Unul dintre aceste scandaluri are in centru figura lui James Joseph Bulger, zis Whitey Bulger (n. 1929), american de origine irlandeza, presupus cap al gruparii Winter Hill Gang si care se afla pe lista celor 10 oameni pe care FBI ii cauta cu cea mai mare inversunare. Bulger este acuzat de o gramada de infractiuni, printre care omor, talharie, spalare de bani si trafic de droguri. Afacerea a implicat si un scandal de coruptie, acesta fiind motivul penteru care cazul a facut atata valva: Bulger a reusit, in anii 1990, sa scape de toate incercarile FBI-ul de a-l captura, gratie informatiilor pe care i le-a furnizat chiar un membru al FBI, agentul John Connolly. Timp de ani de zile, acesta a transmis membrilor bandei Winter Hill informatii confidentiale privind intentiile si actiunile FBI cu privire la ei.

John Connolly a fost, la randul lui, acuzat de complicitate la numeroase fapte savarsite de Bulger si, in urma condamnarilor primite (ultima la 15 ianuarie 2009 – la 40 ani de inchisoare) urmeaza, dupa toate probabilitatile, sa-si petreaca tot restul vietii in detentie. Intre timp, Whitey Bulger este in continuare cautat de FBI, care a anuntat ca ofera o recompensa de 2 milioane USD (!) pentru informatii care sa duca la capturarea lui. Cea mai recenta stire sigura, care ii confirma prezenta la Londra, dateaza din 2002. De atunci, nu s-a mai primit nici o informatie certa.

Descopera.ro

18/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

GENERALUL MAFIA IN AMERICA

SUA, Generalul Mafia si destinele lumii 

Iulie, 1943. Confruntat cu imaginea socanta a unui Afrikakorps in plina retragere si cu disensiunile tot mai mari dintre Wehrmacht si soldatii italieni, Mussolini simtea, probabil, ca iminenta invazie Aliata in Sicilia devine realitate. Cu 140.000 de italieni gata de lupta, 40.000 de soldati germani si inca 52.000 de trupe gata sa intre in posibilul teatru de lupta, Sicilia parea, insa, inexpugnabila. Era momentul in care armata americana, sprijinita de OSS (predecesorul CIA), apela la o arma teribila, o arma despre care nici generalii lui Hitler, nici cei ai dictatorului italian, nu isi putusera imagina ca va putea schimba vreodata soarta razboiului: Mafia.

Iulie, 1943. Confruntat cu imaginea socanta a unui Afrikakorps in plina retragere si cu disensiunile tot mai mari dintre Wehrmacht si soldatii italieni, Mussolini simtea, probabil, ca iminenta invazie Aliata in Sicilia devine realitate. Cu 140.000 de italieni gata de lupta, 40.000 de soldati germani si inca 52.000 de trupe gata sa intre in posibilul teatru de lupta, Sicilia parea, insa, inexpugnabila. Era momentul in care armata americana, sprijinita de OSS (predecesorul CIA), apela la o arma teribila, o arma despre care nici generalii lui Hitler, nici cei ai dictatorului italian, nu isi putusera imagina ca va putea schimba vreodata soarta razboiului: Mafia.

Charles „Lucky” Luciano vs vechii „mafiosi” de rit sicilian

Pentru cei mai multi dintre noi, daca nu pentru toti, Mafia reprezinta forma cea mai dura si mai violenta a crimei organizate. De la clanurile siciliene, calabreze si napolitane si pana la Cosa Nostra americana, de la triadele chinezesti, yakuza japoneza si pana la sangeroasele factiuni rusesti, Mafia inseamna o lunga istorie a victimelor nevinovate si a abuzurilor comise in numele atotputernicului ban. In Sicilia, insa, Mafia reprezinta cu mult mai mult. Se spune, pe buna dreptate, ca trebuie sa fii sicilian pentru a intelege pe deplin fenomenul mafiot, si asta pentru ca in mica insula din sud-vestul Italiei, Mafia a constituit de-a lungul istoriei un veritabil mod de viata.

Inca de la temutii razboinici autohtoni din timpul dominatiei arabe a insulei, care incepe din secolul al VII-lea, razboinici care se autointitulau „mahias” – cei mandri, semeti – si pana la unificarea Italiei in 1860, in urma campaniei lui Giuseppe Garibaldi, „mafiosi” pot fi caracterizati drept „haiduci” locali, singura rezistenta a sicilienilor in fata nesfarsitelor dominatii straine. Este de inteles, atunci, de ce cultul Mafiei a patruns atat de adanc in sufletele localnicilor si de ce ura fata de orice forma de autoritate, chiar si cea a politiei, a dus la exacerbarea unui fenomen ce devenea tot mai acut, mai intunecat si mai violent inca din secolul al XIX-lea.


Salvatore Lucania sau Charles „Lucky” Luciano, „parintele” crimei organizate moderne, socotit de revista Time drept una dintre cele mai influente 20 de personalitati ale secolului XX

Nimeni nu constientiza, insa, amploarea reala a lucrurilor in anii de dinaintea celui de al doilea Razboi Mondial, desi semnalele erau mai mult decat evidente. Mafia „exportata” in Statele Unite ale Americii sub numele de Mano Nera castigase hegemonia „lumii subterane” in urma unui sangeros razboi cu Mana Alba – mafia irlandeza, si impreuna cu Banda Purpurie (grupul crimei organizate evreiesti) realizase celebra Cosa Nostra. In Lumea Noua, crima organizata trecuse deja de perioada clasica a gangsterilor de tipul lui Alphonse „Al” Capone in cea extrem de elaborata a mafiotilor dintr-o noua generatie. Charles „Lucky” Luciano, liderul incontestabil al noii organizatii, alaturi de membrii puternicelor familii new-york-eze (Lucchese, Genovese, Gambino, Bonanno si Colombo) erau exponentii noii Mafii. In Sicilia insa lucrurile evoluau pe alt fagas. Conservatori, „mafiossi” sicilieni pastrasera vechile reguli de conduita, iar peste 80% dintre afacerile lor se desfasurau inca in mediul rural, desi „relatiile” incepeau incet-incet sa avanseze catre marile orase. Drogurile, prostitutia si jocurile de noroc erau inca considerate afaceri decadente, iar cei care se aventurau catre aceste noi modalitati de a castiga bani erau repede redusi la tacere.

Mussolini si lupta antimafia

Intr-o atare stare de lucruri, este evident faptul ca autoritatile fasciste italiene nu realizasera potentialul real al clanurilor mafiote siciliene. In fond, intreaga Europa se pregatea de razboi, iar prioritatile pe ordinea de zi ale fascistilor lui Mussolini erau cu totul altele decat o lupta antimafiota. Totul avea sa se schimbe, insa, in urma unui incident in aparenta minor: o vizita a Ducelui in Piana dei Greci, marunt sat sicilian condus la acea vreme de primarul Don Ciccio Cuccia, lider totodata al unei importante familii mafiote locale. Nemultumit de prezenta numarului mare de politisti si garzi personale ale dictatorului, Don Ciccio declara atunci multimii: „Nimeni sa nu indrazneasca sa se atinga de un fir de par, macar, din capul lui Mussolini, prietenul meu si cel mai bun om din lume!”. Abia in acel moment realiza dicatorul ca pana si el avusese nevoie sa fie trecut sub protectia fatisa a Mafiei pentru a fi in afara oricarui pericol. Lucrurile mersesera prea departe.

Benito Amilcare Andrea Mussolini, Il Duce

Trei zile mai tarziu, Don Ciccio era arestat si inchis in temuta inchisoare Ucciardone din Palermo. Mana dreapta a lui Mussolini, prefectul Cesare Mori, cel supranumit „Preffeto di ferro” – Prefectul de fier, primea puteri nelimitate. Folosind metode tipice naziste, Mori reusea intr-un timp record sa trimita la inchisoare sau sa lichideze majoritatea mafiotilor sicilieni, astfel dand clanurilor cea mai puternica lovitura din istorie. Mafia nu mai exista decat formal, iar putinii lideri care reusisera sa scape datorita relatiilor la nivel inalt incercau sa stea cat mai departe de lumea afacerilor necurate. Printre acestia se numara si Calogero Vizzini – „Don Calo”, arhetipul sicilian al celui numit Cappo di tutti cappi, omul care coordonase pana in acel moment toate actiunile mafiei siciliene.

Cel mai rapid blietzkrieg din istorie

La scurt timp dupa izbucnirea celei de a doua conflagratii mondiale, Winston Churchill decisese ca dezmebrarea axei Roma-Berlin nu se putea efectua decat printr-un atac direct asupra Italiei. Lipsita de aliatul sau, Germania ar fi putut deveni astfel o tinta mai accesibila pentru fortele Aliate. Planul „Influx”din 1940 prevedea ocuparea Palermo-ului, capitala Siciliei, si crearea unei baze din care puteau fi lansate viitoarele atacuri continentale. Hitler efectuase insa prima mutare, iar Anglia, supusa bombardamentelor aviatiei germane, renunta temporar la ideea invaziei. Un an mai tarziu, al doilea plan, „Whipcord”, identic cu primul, avea sa fie abandonat la fel de repede urmand a fi inlocuit cu o strategie comuna anglo-americana. Atacul asupra Siciliei, in a treia sa forma, purta numele de cod „Husky” si urma sa aiba loc in data de 10 iulie 1943. Ceea ce a urmat avea sa socheze o lume intreaga.

Fotografie de arhiva cu soldati aliati in timpul Operatiunii Husky

Armata a 8-a britanica, formata din 100 de divizii aflata sub comanda generalului Montgomery, lovise in dimineata zilei stabilite coasta de est a Siciliei. Luptele de o ferocitate rar intalnita lasasera in urma sute de victime din ambele tabere iar victoria facila pe care o asteptau britanicii se dovedise, in realitate, una extrem de costisitoare. In acelasi timp, armata a 7-a americana, condusa de generalul Patton, ocupa in timp record si aproape fara incidente, bazele navale si terestre italiene. Muntele Cammarata cadea, de asemenea, in mainile aliatilor, la 21 iulie, fara ca acestia sa fi tras macar un foc de arma. In timp ce soldatii britanici piereau cu sutele, cei americani cucereau nordul si vestul Siciliei cu pierderi minime. Din cele 24.000 de victime inregistrate de Aliati la finalul campaniei de cucerire a Siciliei, doar putin peste 2000 erau din randul armatei a 7-a.
Fotografie de arhiva – Operatiunea Husky, cel mai rapid blietzkrieg din istorie

Spre deosebire de serviciile secrete britanice care ignorasera aspectele legate de lupta antimafia a lui Mussolini, OSS (Office of Strategic Services), precursoarea CIA, vazuse in nemultumirea populatiei si a influentilor „mafiosi” un puternic potential aliat. Date neoficiale indica faptul ca omul din spatele acestui urias complot nu a fost nimeni altul decat Lucky Luciano, liderul Cosei Nostra americane, aflat in acea perioada in detentie pentru o perioada de 30 pana la 50 de ani de inchisoare. In schimbul eliberarii, Luciano si-a contactat mai vechea cunostinta, Don Calogero Vizzini, prin intermediul lui Vito Genovese, viitorul lider al familiei Genovese, iar ceea ce a urmat depaseste orice putere de imaginatiei. La fel de interesat sa scape de teroarea instaurata de Mussolini, Don Calo si-a folosit toata influenta pentru a mobiliza populatia in vederea sprijinirii trupelor americane. Ghizi care sa ii ajute pe Aliati in strabaterea drumurilor incalcite ale muntilor, eliminarea lunetistilor germani, primiri fastuoase in localitatile siciliene, sunt doar cateva dintre ajutoarele oferite de celebrul capo di tutti capi soldatilor condusi de generalul Patton. Mai mult, in momentul debarcarii trupelor americane, peste jumatate din soldatii italieni aflati sub comanda colonelului Salemi, cel care ar fi trebuit sa asigure rezistenta pe coasta de vest a Siciliei, dezertau imbracati in haine civile. Salemi era arestat de oamenii lui Don Calo si inchis in cladirea primariei din localitatea Mussomeli. Toate acestea il determinau pe generalul Patton sa exclame: „A fost cel mai rapid blietzkrieg din istorie!”

Noua Mafie si teoria conspiratiei

Calogero „Don Calo” Vizzini, supranumit Generaul Mafia, boss-ul suprem al Siciliei intre 1945-1954


La 26 iulie 1943, la numai 16 zile de la lansarea asaltului, o delegatie americana il numea pe Calogero Vizzini primar in Villalba, localitatea sa natala. In aceeasi seara, in timpul unei receptii oferite de noul primar, fostii detinuti mafioti erau prezentati oficialilor americani drept victime ale nazismului. La cererea lui Don Calo, cei mai multi dintre ei primeau permisul de port arma. In mai putin de 10 ani, „victimele regimului fascist” dobandeau victorii dubioase in alegerile locale din majoritatea satelor si oraselor siciliene. Ca si cum nu era de ajuns, acelasi Don Calo primea un post onorific in armata americana precum si apelativul „Generalul Mafia” din partea populatiei eliberate. In acelasi timp, Lucky Luciano era eliberat si „exilat” in Sicilia. Devenit lider incontestabil al traficului de droguri din Italia, Luciano se stingea din viata, in mod dubios, la 26 ianuarie 1962. Vito Genovese intra in atentia Diviziei de Investigare a Crimelor din cadrul armatei Statelor Unite ale Americii datorita dosarului sau extrem de bogat in infractiuni. La scurt timp insa, anchetatorul sau, Orange C. Dickey, primeste ordinul sa abandoneze ancheta. Vito urma sa devina capul celei mai influente familii mafiote din New York si dascalul unei veritabile scoli de viitori infractori. Mafia intrase dupa razboi intr-o noua era.

Don Vito Genovese, unul dintre cei mai puternici si influenti mafioso din New York

Poate parea evident faptul ca oficialii armatei americane nu au recunoscut niciodata un asemenea „Pact cu diavolul”, desi recompensele si favorurile descrise mai sus sunt de notorietate. In fapt, aceiasi oficiali nu au negat decat implicarea Mafiei in Invazia Siciliei catalogand totul drept o legenda numai buna de inclus pe lista lunga a teoriilor conspirationiste. Scandalul raportului Herlands din 1954, cel in care anchetatorul Thomas E. Dewey recunostea existenta dosarelor de colaborare cu Mafia, a fost insa repede musamalizat. De altfel, acele dosare nu au fost facute niciodata publice.

Majer Suchowlinski sau Meyer Lansky, mana dreapta a lui Lucky Luciano, a construit impreuna cu aceasta The Comission (forul superior al Mafiei americane)

Memorabila ramane insa declaratia din presa vremii a lui Meyer Lansky, unul dintre apropiatii lui Lucky Luciano, suspectat de a fi colaborat cu serviciile secrete americane in aceeasi perioada: „Toata lumea din New York radea de naivii agenti secreti care se plimbau printre docuri intreband muncitorii daca au vazut spioni. Gesturile si modul in care vorbeau pareau rupte din filmele de actiune.Toti se uitau la mine cu gura cascata si asteptau sa spun DA si sa-i salvez pe ei si tot Departamentul.”

Descopera.ro

17/01/2010 Posted by | DIVERTSMENT, PRESA INTERNATIONALA, PRESA ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: