CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Despre disoluţia Statului Român şi despre acţiunile sistematice distrugere prin dezmembrare a României

Despre disoluţia statului român si despre acţiunile sistematice  distrugere si dezmembrare a României, putem afla citind un material important apărut în premieră la Cotidianul.ro :

 

“De la statul-naţiune la statele-regiuni”

 

“Roumanie – Le demembrement teritorial a commence”

 

Afirmaţia citată este titlul unui articol semnat de Jean-Michel Berard în rubrica “Actualitatea ignorată” a revistei lunare “B.I. Infos” (“Balkans Info”), care apare la Paris, începând din martie 1996.

Autorul menţionat spune că noua Românie europeană a fost descoperită de Comisia de la Bruxelles printre lamele a “două cuţite oculte” – Uniunea Federalistă a Comunităţilor Etnice (UFCE) şi Centrul European pentru Minorităţile Problemă (ECMI) – ca o Românie hibridă.

România regionalizată se prezumă a deveni, consecinţă a metehnelor unei clase politice lipsite de conştiinţa naţională, “un Etat feodal”, în care seniorii vor capta maximul de resurse de la guvernul central, în numele prerogativelor lor locale, iar sub autoritatea Comisiei de la Bruxelles, pentru a se individualiza şi întări faţă de “Centru”, vor realiza [n.n. definitivă] alianţe tranfrontaliere [n.n. deja proiectate şi chiar existente, dar nefuncţionale].

Configuraţiile alianţelor tranfrontaliere sunt deja stabilite, unele fiind şi consacrate în tratate bilaterale, fără ca, la vremea respectivă, semnatarii de la Bucureşti să realizeze şi toate consecinţele pe termen lung.

 

 

 

 

Harta: Cu prilejul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare Europeană de la Viena, în octombrie 1993.

 Ion Iliescu a acceptat „integrarea economică” a judeţelor Maramureş, Satu Mare şi Sălaj, cu entităţi administrativ-teritoriale din Ungaria, Slovacia, Ucraina şi Polonia, într-o “EURO-REGIUNE  CARPATICĂ“.

 

 

Din aprilie 1997, România este reprezentată în Asociaţia Interregională “Euroregiunea Carpatică” şi de către judeţul Botoşani, iar în noiembrie 2000, a fost acceptat şi judeţul Harghita.

Judeţele româneşti au statutul de membru cu drepturi depline alături de regiunile din celelalte state: Ungaria, Polonia, Ucraina.

Regiunile slovace au primit statutul de membru cu drepturi depline la şedinţa Consiliului EC din 25 noiembrie 1999.

Euroregiunea Carpatică: 161.192 kmp şi 16.051.000 de locuitori

În 1997, prin Tratatul cu privire la relaţiile de bună vecinătate şi cooperare între România şi Ucraina, la Articolul 8 se menţionează: “(…) Părţile contractante (…) vor contribui la colaborarea dintre unităţi administrativ-teritoriale din cele două state în cadrul euro-regiuni existente, precum şi al euroregiunilor «Prutul de Sus» şi «Dunărea de Jos», nou create, la care pot fi invitate şi unităţi administrativ-teritoriale din alte state interesate”.

 

 

EUROREGIUNEA „PRUTUL DE SUS” a fost înfiinţată la data de 22 septembrie 2000 în municipiul Botoşani (România).

Actele de constituire ale euroregiunii sunt Acordul despre crearea Euroregiunii „Prutul de Sus” şi Statutul euroregiunii.

Fondatorii Euroregiunii „Prutul de Sus” au fost regiunea Cernăuţi (Ucraina), judeţul Botoşani (România), judeţul Suceava (România), judeţul Bălţi (Republica Moldova), judeţul Edineţ (Republica Moldova).

Începând cu data de 15 octombrie 2003, în componenta Euroregiunii „Prutul de Sus” intră regiunile Cernăuţi şi Ivano-Frankivsk din partea Ucrainei, judeţele Botoşani şi Suceava din partea României, raioanele Făleşti, Edineţ, Glodeni, Ocniţa, Râşcani şi Briceni din partea Republicii Moldova.

 

 

 

EUROREGIUNEA DUNĂREA DE JOS

 

 

Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră Eurorogiunea Dunărea de Jos are ca membri fondatori: Consiliul Judeţului Galaţi, Consiliul Judeţului Tulcea şi Consiliul Judeţului Brăila din România, Consiliul raional Cahul şi Consiliul raional Cantemir din Republica Moldova, Consiliul Regional Odessa, Administraţia Regională de Stat Odesa şi Consiliul raional Reni din Ucraina.

Euroregiunea “Dunărea de Jos” funcţionează în baza Convenţiei semnate la 14 august 1998. Reprezintă un parteneriat între România, prin judeţele Tulcea, Brăila şi Galaţi, Republica Moldova, prin raioanele Cahul şi Cantemir şi Ucraina, prin Consiliul Regional Odessa.

 

La sfârşitul anului 1997, premierul Victor Ciorbea prevede, în cadrul Proiectului de Regionalizare, crearea, între România şi Ungaria, a Euro-regiunii “Dunăre-Mureş-Tisa”.

Ulterior se alătură şi provincia Voivodina din Sebia.

 

 

 

Euroregiunea DCMT (română Dunăre-Criş-Mureş-Tisa, maghiară Duna-Körös-Maros-Tisza, sârbă: Dunav-Kriš-Moriš-Tisa) are o populaţie 5.732.000 şi suprafaţa de 77.456 kmp.

Guvernul a semnat în 1997 Tratatul de Liber Schimb “CESTA” cu Ungaria, Cehia şi Slovacia, ale cărui efecte au fost dezastruoase pentru piaţa şi agricultura României, dar benefice pentru cei cu planuri de cucerire economică a României.

Pe un alt plan, administraţiile teritoriale de specialitate în domeniile transporturilor, apelor, pădurilor, mediului, comerţului, sănătăţii ş.a. au fost reconfigurate, încă din anii ’90, la recomandări externe, după alte criterii decât cele ale actualei împărţiri administrativ-teritoriale a României, ceea ce a indus falii între realitatea economică şi cea politico-administrativă. Consecinţa poate fi exprimată prin titlul sugestiv al unei opere de analiză şi predicţie geopolitică a lui Pierre Hillard, “La marche irresistible du nouvel ordre mondial. Destination BABEL” (“Marşul irezistibil al noii ordini mondiale. Destinaţia BABEL”, Editions François-Xavier de Guibert, 2007).

Anterior sau concomitent temporal, colocvii şi conferinţe internaţionale asupra ţărilor de est, ori special dedicate Transilvaniei au început concertarea atacurilor la adresa istoriei şi identităţii naţionale a românilor.

Astfel, la un colocviu din Olanda, Sandor Vogel (format şi prin redacţiile “A Hét” şi “Korunk”), în acord cu istoricul Andrei Pippidi, afirmă că “istoria românilor este creată din mituri, iar identitatea lor este în realitate inexistentă”.

Mai afirmă vectorii atentatului la fiinţa noastră naţională că “România nu este un stat-naţiune, ci un mozaic de multiple grupuri etnice“.

Nu poate scăpa observaţiei manipularea “mitului Dracula” pentru a caracteriza specificul românilor, ca grup etnic lipsit de o conştiinţă şi identitate naţională, cu rezerva că în Transilvania există o conştiinţă europeană (Alexandru Duţu, “The politicization of myths: The Transilvanian case”).

De la statul-naţiune la statele-regiuni

La întrebarea dacă statele-naţiune mai pot avea vreun rol în economia mondializată, Kenichi Ohmae, specialist în strategia şi geopolitica afacerilor, dă un răspuns clar negativ.

Sub efectul fluxurilor transnaţionale de investiţii, industrii, informaţii şi populaţie, în 41 de state-naţiune, rolul acestora este deja mai mult figurant pe scena economică, devenind, astfel, unităţi teritoriale artificiale pe plan economic (Kenichi Ohmae, “The End of the Nation State: The Rise of Regional Economies”, Simon and Schuster, Free Press paperback, 1995).

Statele-naţiuni cedează rolul lor în favoarea noilor entităţi economice “naturale” – “statele regiuni”. Acestea vor apărea fie în interiorul graniţelor actualelor state, fie depăşind graniţele politice. Ele vor deveni, se spune, motorul prosperităţii mondiale.

Şi ni se dau ca exemple de succes entităţile administrativ-economice ad-hoc de prin Asia de Sud- Est sau Silicon Valley. S-ar putea să fie o constatare pripită şi cu o mare doză de optimism propagandistic.

“Alianţa Liberă Europeană” (“The European Free Alliance”) este reprezentarea politică activă a “minorităţilor problemă” din viitoarele 29 de “state naţiuni şi regiuni”: Galiza [în nord-vestul Spaniei], Catalunia, Euskal Herria [între Asturia şi Aragon], Fryslan [nord Olanda şi sud Danemarca], Emiliana-Romagna [Italia], Veneto [Italia], Savoie [Italia], Kernow (Cornwall, Marea Britanie), Andalucia [sudul Spaniei], Occitania [între Spania şi Franţa], Sardegna [Sardinia], Corse [Corsica], Cymru [Wales. Ţara Galilor în limba galeză], Scotland, Silesia, Friuli [între Veneţia şi Slovenia], Vlaanderen [nordul Belgiei], Breizh [Bretagne, Franţa], Elass-Alsace, Sud-Tirol, Vale d’Aosta [în Alpii Italiei], “Macedonian Minority în Grece”, “Deutchsprachige Gemeinschaft Belgiens” [comunitatea belgienilor de limbă germană].

Viitori membri ai alianţei, anunţaţi la apariţia lucrării lui Pierre Hillard, în 2007, erau menţionaţi “Baleare, Moravia, Transilvania-Banat, Aragon, minorităţile maghiară din Slovacia şi poloneză din Lituania.

Euroregiunea Adriatică este proiectată a include şapte entităţi administrativ-teritoriale din Italia, 10 entităţi ex-iugoslave de pe coasta dalmată şi Albania.

Euroregiunea Pirinei-Mediterana va reuni regiunea Languedoc-Roussillon din Franţa, Aragonul, Catalunia şi Baleare din Spania.
Retrasări geopolitice de amploare, dramatice pentru unii şi binevenite pentru alţii, sunt estimate ca urmare a recompoziţiei Orientului Mijlociu, unde vor apărea state noi: Statul Sfânt Islamic (Mecca şi Medina), Marele Iordan, Sunni Irak, Bagdad (city state) Arab Shia State, Free Kurdistan, Free Belucistan, Marele Lebanon.

Într-un asemenea context, pe care geopoliticienii români par să-l ignore, ce surprize şi în ce orizont de timp ne-ar putea rezerva viitorul?

 

Aurel I. Rogojan 

 

Surse:

Ziaristi Online prin http://www.badpolitics.ro/ 

13/08/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , | Lasă un comentariu

Se face lumina treptat, in legatura cu diversionistii care au provocat luptele interetnice din 19-21 martie 1990 de la Târgu-Mureş ! VIDEO

Se face lumină, încetul cu încetul, asupra evenimentelor dramatice din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureş !

Despre evenimentele dramatice, sângeroase, un început de minirăzboi civil, din 20 martie 1990, de la Târgu-Mureş, s-a scris. Dar niciodată suficient, uneori prea departe de adevăr şi de o abordare obiectivă, din păcate.

Tocmai de aceea, în numărul 12, anul III, 2012, în prestigioasa revistă „Vitralii (Lumini şi Umbre)” a veteranilor din Serviciile Române de Informaţii, renumitul istoric dr. Alex Mihai Stoenescu vine cu o nouă contribuţie la cunoaşterea adevărului, prin articolul „Tulburările etnice de la Târgu-Mureş (19-20 martie 1990)”, apelând la documente din arhive, asupra cărora nu poate exista nici cel mai mic dubiu, proiectând o rază de lumină asupra evenimentelor de atunci, „printre cele mai deformate mediatic şi istoric în ultimii 20 de ani”.

Secvenţele filmate şi difuzate, în acele zile, de televiziunile occidentale, la comandă, au falsificat o realitate dramatică, evenimentele şocante şi dure, privind manifestaţiile maghiare premergătoare, din 28 şi 29 ianuarie, recurgând doar la simplificări, preferând să aleagă doar „instantaneul” şi „fragmentul”.

Astfel, o mişcare iredentistă maghiară din Transilvania, care s-a finalizat dramatic, prin evenimentele violente de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990, a rămas premeditat izolată într-o singură secvenţă: lovirea, cu bestialitate, a românului român Mihăilă Cofar, de mai mulţi agresori unguri, prezentată Europei şi lumii invers, de către televiziunile occidentale. „Ungurul cu jerseu verde”, lovit cu barbarie, cu o pornire criminală de-a dreptul, nu era studentul maghiar, cum trâmbiţa mass-media ungară, şi, preluând, cea occidentală, ci ţăranul român Mihăilă Cofar.

Aşa s-a plimbat prin Europa şi prin lume, cu paşaport fals, acea cutremurătoare imagine! „În realitate, la acel deznodământ dramatic s-a ajuns ca urmare a unei lungi perioade de pregătire (a conflictului de către iredentiştii maghiari – n.a.), urmată de o insistentă căutare a situaţiei conflictuale.”
O furibundă campanie de segregare teritorială în Transilvania, sprijinită, deopotrivă, de „grupurile revizioniste ale lobby-ului maghiar din Occident”, colaborând strâns cu „administraţia oficială a Ungariei”, a condus la „redeschiderea internaţională a Dosarului Trianon”, oful unguresc de după 1 Decembrie 1918. „Problema încorporării Transilvaniei nu putea fi deschisă atunci printr-un conflict militar, calea aleasă fiind provocarea unei crize etnice, care să profite de toate slăbiciunile Statului Român”: o putere provizorie debilă, la sfârşitul lui decembrie 1989, şi, în timpul care va urma, o armată dezorganizată, premeditat, un serviciu secret, tot intenţionat destructurat, „şi o naţiune total derutată”.

Pe acest fond au loc declaraţii şi numeroase activităţi iredentiste, extremiste, şovine. Exploatând dorinţa de autonomie „a unor lideri maghiari din România”, reluând campania antiromânească de pe timpul lui Ceauşescu, dinainte de evenimentele din decembrie 1989, Ungaria profită, în diversiunile ei, şi de faptul că „acţiunea iredentistă din Transilvania era favorizată de abandonarea, de către CFSN, a problemei naţionale, pornind de la ideea falsă că (…) problema care întreţinea conflictul maghiaroromân de un mileniu a dispărut”.
Dispariţia autorităţii statului a constituit fondul care a favorizat evenimentele de la Târgu-Mureş.

Tokes Laszlo, Kiraly Karoly (viitor vicepreşedinte!) şi Domokos Geza au fost cooptaţi în CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale). Comunicatul CFSN, din 25 decembrie 1989, este citit la Radioteleviziune de Virgil Măgureanu, stipulând toate drepturile minorităţilor.

În Decretul-lege nr. 2, din 27 decembrie 1989, „primul act oficial prin care CFSN prelua puterea în stat, erau stabilite numele ţării, forma de guvernământ – republică – şi drapelul”. Dar, „nu se decreta nimic în privinţa suveranităţii, independenţei, integrităţii teritoriale a statului”.

O simplă scăpare să fie? Ciudat, Kiraly Karoly este numit în funcţia de vicepreşedinte al CFSN şi în cea de şef al Comisiei pentru Minorităţi Naţionale, funcţii înalte pentru cel care, „în afara pornirii şovine, destituit de Ceauşescu din funcţia de înalt demnitar comunist, inclusiv din cea de membru al CPEx., nu avea niciun merit real”. „Fostul preşedinte Emil Constantinescu îl plasează în categoria celor «proveniţi din zona controlată de KGB-GRU».”

Astfel, oare, să se explice „aducerea lui de către Ion Iliescu la conducerea provizorie a statului”? Se ştie că între cei doi existau vechi legături din perioada tinereţii, „când erau amândoi în conducerea UTM”. În naivitatea lui, în discursul de Anul Nou, Ion Iliescu se referea la „condiţiile optime” acordate minorităţilor, pentru înlăturarea „tuturor surselor de tensiuni şi neînţelegeri, pentru o conlucrare cu adevărat frăţească”.

Chiar să nu fi avut Ion Iliescu informaţii despre tensiunile interetnice din Ardeal? N-am crede! Nu peste mult timp, la 25 ianuarie 1990, Ion Iliescu „va semnala public că, în Transilvania, se dezvoltă o acţiune iredentistă”. „În ultimele zile, ni se semnalează – spunea el – multe fenomene îngrijorătoare din unele judeţe din Transilvania, privind tendinţa de separatism, care provoacă tensiuni şi conflicte între cetăţenii români şi cei de naţionalitate maghiară.” Să nu fi ştiut el, Ion Iliescu, nimic despre intrigile lui Kiraly Karoly?
După demersurile din 22 decembrie, la doar trei zile, la 25 decembrie 1989, se constituie, la Bucureşti, Comitetul Executiv Provizoriu al UDMR, care lansează un apel pentru „păstrarea tradiţiilor, a limbii şi culturii, prin realizarea autonomiei în interiorul graniţelor ţării”.

Era 25 decembrie 1989!  Ziua de Crăciun. (Zi în care soţii Ceauşescu erau ciuruiţi de gloanţele automatelor Kalasnikov la zidul cazărmii din Târgovişte!) Preşedinte al UDMR „este ales scriitorul Domokos Geza, fost membru supleant al CC al PCR”.

UDMR s-a format „exclusiv pe criteriul etnic, nu pe baza Decretului lege din 31 decembrie 1989, privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice, ci, curios, pe baza vechii legi a fundaţiilor şi asociaţiilor din 1921”. UDMR făcea excepţie! Deci, UDMR era „o coaliţie formată din şase asociaţii neguvernamentale şi trei partide, cu personalitate juridică distinctă”.

„Pătrunderile sale în toate Parlamentele României, din 1990 şi până astăzi, s-au făcut ilegal, prin încălcarea prevederilor legilor electorale, care stabileau procentul de 8% pentru coaliţii!” „Slăbiciunea Justiţiei române şi laşitatea partidelor” au făcut posibil acest lucru! Primul „semnal al declanşării tulburărilor etnice din Transilvania îl dă Agenţia sovietică TASS, considerând incidentele de la Timişoara, din 16 decembrie 1989, „o revoltă a minorităţii maghiare”, conform „unui plan de distrugere sistematică a autorităţii Statului Român în acel judeţ”.

Plutonierul Alexandru Coprean, din Căpâlniţa (Harghita), suferă grave vătămări corporale, plutonierul Gabi Dănilă, şeful postului de poliţie Zetea (Harghita), a fost ucis, prin înjunghiere, lovituri în cap şi împuşcare. Aceeaşi tragică soartă au avut-o ofiţerul Aurel Agache şi alţi români! Au loc incitări, mitinguri ad-hoc, acţiuni virulente, sunt scandate lozinci cu caracter naţionalist-iredentist şi antiromânesc: „Moarte valahilor!”, „Horthy! Horthy!”, „Ardealul la Ungaria!”, „Acum ori niciodată!” etc..

La toate acestea se adaugă „participarea activă, în procesul derulării evenimentelor, a unor persoane stabilite, ilegal, în Ungaria”, revenite în ţară, „pregătite pentru a desfăşura acţiuni antiromâneşti”, ca instigatori.

Se constituie „grupuri de iniţiativă”, cu scopul „secesiunii unei părţi din Transilvania”; la Sfântu-Gheorghe, se întocmeşte chiar un memorandum „de alipire a Ardealului la R. Ungară”, este întocmită chiar şi o platformăprogram, cerându-se aceeaşi „alipire la Ungaria”.

Scopul? Provocarea unor tulburări etnice, segregaţioniste, activităţi extremist-revizioniste, „distrugerea autorităţii statale în Transilvania”, ruperea ei din trupul Ţării-mamă! Din păcate, liderii români ai puterii momentului au uitat de responsabilitatea lor pentru „apărarea suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale ale României”!

Totul, printr-un abandon al structurilor statului, de care a profitat, din plin, iredentismul unguresc.
Încă din după-amiaza zilei de 22 decembrie 1989, se trece la constituirea Consiliului Municipal Târgu- Mureş al FSN, preşedinte – col. ing. Ioan Judea. Preşedinte al Consiliului Judeţean Mureş al FSN este Kiraly Karoly, iar vicepreşedinte Kincses Elod.

Echipe de jurnalişti maghiari şi occidentali se flendureau prin Târgu- Mureş, vânând şi inventând „incidente” transformate, imediat, în ştiri de presă, uneori cu imagini, publicate în aceeaşi seară sau a doua zi, în presa din Ungaria, preluate apoi de agenţiile internaţionale. Fantasmagoria devenea dominantă! „În Transilvania – susţineau ei -, autorităţile române au militarizat zona şi ameninţă (uneori şi atacă!) minoritatea maghiară de 2,5 milioane de suflete.” De unde 2,5 milioane de maghiari? Ce armată românească i-a atacat? Tăcere! Diversiune. Imagini, în mass-media europeană, cu coloane militare, cu blindate staţionate! Vâlvătaie în presa de la Budapesta despre situaţia din Band, unde „grupuri de români fac măcel”! De fapt, românii de acolo, nu ungurii, au fost agresaţi! Diversiunea era pusă la cale de „o echipă a televiziunii maghiare, de Agenţia Reuters şi de jurnalişti ai unor cotidiene finlandeze”.

Comunicând Bucureştilor că nu va trimite trupe la Band, col. Ioan Judea constată, cu surprindere, că, numai după câteva minute, este sunat de generalul Militaru: „Aici, la Consiliul Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale – se răstea el -, se discută că la Band este război civil, armata trage în manifestanţi!”.

Aşa circulau „ştirile” dinainte confecţionate.

Separatiştii maghiari, „în frunte cu Kiraly Karoly şi Kincses Elod, constituie un grup de iniţiativă pentru întocmirea unui memorandum privind reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, cu capitala la Târgu- Mureş”, unde Kiraly Karoly a fost, până în 1965, prim-secretar UTM, fiind şi membru al CC al UTM.

Este chemat, de vechiul său prieten, Ion Iliescu, la Bucureşti, acesta aducând cu el şi memorandumul, care va fi „aprobat verbal” de Ion Iliescu, şeful FSN, cu toate formulările extremiste ale documentului. Un „document” care, într-un fel, completa „ştirile despre militarizarea Transilvaniei, pentru a masacra minoritatea maghiară”.

Pe acest fond, iredentiştii maghiari militau pentru şcoli separate, pentru a-i despărţi pe elevii şi studenţii maghiari de colegii români, inscripţionări în limba maghiară, epurarea etnică a românilor din consiliile locale provizorii, declanşând conflicte în organizaţiile FSN, mai ales după eliminarea ofiţerilor Armatei Române.

Diversiunea etnică se intensifică. Este publicat manifestul organizaţiei UDMR Mureş – „Aici şi acum!” („Itt es most!”) :

„1. Separarea învăţământului de la grădiniţă până la universităţi;

2. Separarea instituţiilor de cultură şi ştiinţifice;

3. Limba maghiară, limba oficială în toate localităţile unde ungurii sunt majoritari;

4. Scrierea bilingvă a localităţilor şi a reclamelor unde locuiesc peste 10 la sută unguri;

5. Preluarea în administraţie şi folosinţă separată a tuturor imobilelor construite în perioada dominaţiei austro-ungare;

6. Alegerea sau numirea în organele puterii politice legiuitoare, executive şi judecătoreşti a cadrelor conducătoare în raport cu proporţia minorităţii maghiare; conducătorii acestor colective să cunoască limba maghiară, vorbit şi scris;

7. Instituirea Ministerului Minorităţilor, cu toată reţeaua de subordonare până la localităţi unde locuiesc unguri”. Porunci ungureşti! În faţa acestui document, denumit „Cele 7 porunci ale conducerii maghiare”, multiplicat şi răspândit sub formă de manifest, „lipsiţi de orice protecţie din partea statului şi abandonaţi de autoritatea centrală, românii din marile centre urbane ale Transilvaniei au început să se organizeze singuri”, mai ales în jurul reprezentanţilor Armatei Române.
Astfel, la 8 februarie 1990, în Sala Polivalentă din Târgu-Mureş, se constituie Uniunea Naţională „Vatra Românească”, cea de care, la 20 martie 1990, se va spulbera valul iredentist maghiar.

Organizaţie de apărare civilă a românilor din Transilvania, în contextul distrugerii autorităţii statului naţional unitar şi al abandonării lor de către noua conducere de la Bucureşti, Uniunea Naţională „Vatra Românească” însemna şi devenea o reacţie de autoapărare a celor „părăsiţi de Guvernul român” împotriva „deplinei maghiarizări a zonei central-estice a Transilvaniei, a distrugerii statului naţional unitar român şi a încercărilor de alipire a unor părţi ale lui la Ungaria”.

Are loc o escaladare a tensiunilor în zonă, UDMR încălcând orice înţelegere stabilită. Printr-o diversiune grosolană, printr-un ordin al ministrului Învăţământului, ministru adjunct fiind Palfi Attila, „semnat de ministrul Mihai Sora, clasele cu predare în limba română de la Liceul Bolyai erau mutate în localul Institutului de Subingineri, local ocupat deja”. Prin jocul dublu al UDMR, elevii şi profesorii români erau aruncaţi în stradă!

Abandonul românilor din Transilvania, tendinţele de separatism din Ardeal, au constituit „atmosfera de fond a violenţelor care au izbucnit la 20 martie 1990”.

De sărbătoarea Ungariei, la 15 martie, 10.000 de turişti unguri, dirijaţi de UDMR, pătrund în Ardeal, „la Satu-Mare, Oradea, Cluj, Târgu-Mureş, Harghita, Covasna şi Timişoara”, încălcându-se prevederile legale, transformându-se într-o manifestaţie antiromânească, prin scandările unor lozinci: „Moarte românilor!”, „Ardealul la Ungaria!”, „Horthy, Horthy !”.

Statuile lui Avram Iancu şi Nicolae Bălcescu sunt profanate ! „Între 17 şi 19 martie 1990, în mai multe oraşe din Transilvania sunt răspândite manifeste prin care maghiarii cer reînfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, structură teritorială înfiinţată, arbitrar, de Stalin.

Acestea au constituit scânteia pălălăii care va urma, la 20 martie 1990. Maghiarii au pregătit, dinainte, „ciomege, răngi de fier, cuţite, bile de oţel aruncate cu praştia, sticle incendiare”.

Ce s-a întâmplat ştim cu toţii! „S-au înregistrat 278 de răniţi (190 de români, 88 – maghiari), şase morţi (trei români, trei maghiari)”.

Cum a fost întocmit Raportul Comisiei Parlamentare asupra evenimentelor de la Târgu-Mureş se ştie! „O analiză distanţată de evenimente!” O ruşine. O prestaţie penibilă, departe de „adevărurile grave ale evenimentelor din Transilvania, ignorate, deşi primul ministru Petre Roman le includea într-un «scenariu tip Bosnia»”.

Presa internaţională şi cancelariile occidentale declanşează „o avalanşă de presiuni care vor marca, prin şantaj, politica internă şi internaţională a României în viitorul deceniu şi jumătate”.
În anul 1995, istoricul dr. Alex Mihai Stoenescu se afla într-o delegaţie oficială la postul de televiziune londonez ITN.

Întrebându-l pe director „de ce a transmis imaginile de la Târgu- Mureş, cu linşarea lui Mihăilă Cofar, drept «un atac românesc la adresa maghiarilor», şi de ce, după ce a fost informat, imediat, că este vorba despre un român, nu a corectat informaţia falsă?”, directorul a răspuns, smucit: „Aceasta este politica postului în problema maghiară din România!”.

„Care este principalul criteriu profesional de funcţionare a postului dumneavoastră?” – l-a întrebat un ziarist bulgar. Răspuns uluitor: „Banii!”. Fără comentarii!

Să ne mai mire, oare, că, de atâţia ani de zile, continuă „campaniile antiromâneşti de imagine”?
P.S. Mulţumim – şi pe această cale – istoricului dr. Alex Mihai Stoenescu pentru aceste dezvăluiri, noi raze de lumină asupra confruntărilor etnice, dramatice, de la Târgu-Mureş, din 20 martie 1990, şi a unor precedente care le-au declanşat.

Autor: Lazar Ladariu

Aparut in nr. 256-: 19 octombrie – 1 noiembrie 2012

01/11/2012 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: