CELEBRA ÎNTÂLNIRE CHURCHILL- STALIN DIN 9 OCTOMBRIE 1944 CARE A DECIS SOARTA ROMÂNIEI

Churchill: „Cu România nu-mi fac prea multe probleme, aceasta este în foarte mare măsură o chestiune rusească. Să nu folosim expresia «împărțirea de sfere», americanii ar putea fi șocați“

„Acordul de procentaj” de la Moscova din 9 octombrie 1944 , a fost înţelegerea dintre Churchill şi Stalin prin care se fixau, într-o manieră neobişnuită în practica diplomatică, adică prin procente, influenţa Marii Britanii şi a Uniunii Sovietice în ţările Europei de Sud-Est.

Iosif Stalin și Winston Churchill au negociat în doi, pe 9 octombrie 1944, împărțirea Europei după înfrângerea Germaniei.

În aceeași seară a avut loc celebra scenă a șervețelului, în care britanicul a scris pe un petic de hârtie cum urmau să se împartă influențele în țările ocupate de sovietici.Bineînțeles că Stalin n-a respectat acordul, scrie https://colectionaruldeistorie.ro.

Pe 9 octombrie 1944, premierul britanic Winston Churchill sosea la Moscova. În aceeași seară, de la ora 22.00, se întâlnea la Kremlin cu dictatorul sovietic Iosif Stalin. Tema discuției era una extrem de importantă: arhitectura Europei după previzibilul și apropiatul sfârșit al celui de-Al Doilea Război Mondial. Germanii erau ca și învinși, iar acum sosise vremea să se facă aranjamentele postbelice.

De la aceste negocieri purtate la Moscova lipseau americanii, excluși deliberat de Churchill și Stalin. „Ar putea fi șocați” – s-a exprimat britanicul – de modul în care marile puteri ale Europei își negociau sferele de influență. Tot acum a avut loc și celebrul episod al procentajelor privind influența scrise pe o bucată de hârtie – unii spun că pe un șervețel.

În ceea ce-l privea pe Stalin, această împărțire a Europei era a doua la care participa în doar 5 ani. Prima avusese loc în august 1939 și se încheiase cu protocolul secret prin care Uniunea Sovietică și Germania își împărțiseră Centrul și Estul Europei.

„Episodul șervețelului” – propunerea lui Churchill de a împărți sferele de influență în Europa de Est. Stalin a acceptat de formă, dar realitatea a arătat că nu avea de gând să împartă cu nimeni controlul asupra țărilor cotropite.

Celebrul petic de hârtie cu împărțirea sferelor de influență. Churchill a vrut să-l ardă, Stalin s-a opus

La acel moment (octombrie 1944) însă, puterile occidentale nu știau încă de existența anexei secrete din tratatul Molotov – Ribbentrop. Despre documentul din 1939 s-a aflat abia un și ceva mai târziu, în timpul Procesului de la Nurnberg (vestea a fost o veritabilă bombă pusă la temelia credibilității acelui act judiciar, pentru că se dovedea că unul dintre statele judecătoare, URSS, se făcea vinovat de exact aceleași lucruri care li se imputau celor aflați în boxa acuzaților).

Stenograma discuțiilor purtate de Stalin și Churchill în octombrie 1944 poate fi stupefiantă pentru un neinițiat al modului în care decurg astfel de întâlniri. Șeful Guvernului britanic și „mareșalul Stalin” au negociat soarta Europei de Est, a Germaniei și Mării Mediterane, dar și intervenția împotriva Japoniei și chiar situația din Italia.

Rușii au avut pretenția ca și Bulgaria să fie la discreția lor exact cum fusese lăsată România și, pe parcursul discuției, s-au arătat foarte interesați de Turcia și de statutul strâmtorilor Bosfor și Dardanele.

Modul în care a decurs convorbirea despre polonezi a fost la fel de cinic ca și cel privind România, doar că aici dezbaterea a durat mai mult.
„Episodul șervețelului” a avut loc în timpul discuției, după ce Churchill i-a propus lui Stalin ca România să intre 90% în sfera de influență rusească la schimb cu Grecia, unde trebuia ca Marea Britanie să aibă 90%, iar în Iugoslavia să fie părți egale. În timp ce translatorul îi traducea lui Stalin propunerea, britanicul a luat o bucată de hârtie și a scris pe ea procentajele.

Dictatorul sovietic a luat foaia și a bifat-o. Churchill, gândindu-se să nu lase urme, ar fi cerut: “Oare nu e cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Haideți să ardem hârtia”. Stalin s-a opus: „Nu, păstrați-o!”.

Conform acestei propuneri, sferele de influență urmau să se împartă astfel:

– România: URSS 90%, Marea Britanie 10%.

– Grecia: URSS 10%, Marea Britanie 90%.

– Ungaria: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Iugoslavia: URSS 50%, Marea Britanie 50%.

– Bulgaria: URSS 75%, Marea Britanie 25%.

În cursul negocierilor din zilele următoare dintre Anthony Eden, ministrul de Externe al Marii Britanii, şi Viaceslav M. Molotov, comisarul poporului pentru Afacerile Străine al URSS, procentele propuse de Churchill au fost modificate în cazul Bulgariei şi al Ungariei, Uniunea Sovietică obţinând, în cele două ţări, o influenţă cotată la 80%. Istoricii nu sunt de acord asupra semnificaţiei acestor procente.

Este, însă, evident că ele dezvăluiau ponderea pe care protagoniştii Marii Alianţe (URSS, Marea Britanie şi SUA) aveau să le deţină în fixarea destinului ţărilor cuprinse în Acordul de procentaj.

De fapt, aceste procente nu s-au respectat și aplicat niciodată.

Americanii fuseseră excluși cu totul, ceea ce, în mod evident, nu era posibil. Rușii n-au acceptat nicio altă influență sau mișcare democratică în țările pe care le-au cotropit.

România, Bulgaria, Ungaria au fost 100% sub controlul URSS. La acestea trebuie adăugate Polonia, Cehoslovacia și Germania de Est. Iugoslavia a fost singura care a scăpat, asta și pentru că rușii au pătruns doar în parte și temporar pe teritoriul său.

Subiectul Germaniei: Stalin și Churchill au căzut de acord că trebuia să moară cât mai mulți germani, iar țara să fie dezindustrializată complet

De-a dreptul șocant este modul în care Churchill și Stalin au discutat despre Germania. Cei doi au fost de acord nu doar cu împărțirea țării și distrugerea industriei sale, ci și cu ideea că trebuie să moară cât mai mulți germani. Cu regret, britanicul și sovieticul au observat că nu prea e posibil să se treacă la execuții în masă după ce țara va fi fost ocupată total, dar în schimb n-au avut nicio obiecție ca „să moară cât mai mulți pe teren”. Această opinie s-a și reflectat, dealtfel, atât în bombardamentele îndreptate împotriva civililor efectuate de aviația anglo-americană, cât și în crimele de război comise de sovietici în teritoriile germane unde au ajuns.

Ideea era ca, prin uciderea a cât mai multe milioane de germani în timpul ostilităților, să se creeze loc pentru deportarea ulterioară a comunităților alcătuite din membrii acestei etnii de pe teritoriile altor țări. Acest lucru s-a și petrecut la finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, când minoritățile germane din Cehoslovacia, Polonia, Prusia Orientală și alte zone au fost evacuate și trimise în actualul teritoriu al Germaniei.

România a fost singura țară pe care Churchill a predat-o complet și fără pretenții, ca monedă de schimb pentru Grecia.

Harta frontului european la 15 octombrie 1944. Când Churchill și Stalin se întâlneau la Moscova, România, Bulgaria și țările baltice erau deja ocupate de sovietici, iar cucerirea Ungariei și a Poloniei erau iminente. De la aceste realități a plecat britanicul când a venit cu propunerile pentru Stalin

Motivele pentru care britanicul a procedat așa.

În istoriografia românească, momentul din 9 octombrie 1944 este pomenit adesea ca o dovadă a „trădării” anglo-americane. Churchill a folosit România ca monedă de schimb pentru Grecia.

Țara noastră a fost singura în privința căreia Churchill n-a emis absolut nicio pretenție, menționând chiar că britanicii vor fi spectatori. La schimb, solicita ca sovieticii să fie la fel în Grecia, țară care îi interesa în mod deosebit pe britanici.

Această abordare, chiar dacă facilă și cu priză la public, este însă una contestabilă din mai multe puncte de vedere.

În primul rând, la acel moment România era deja ocupată de Armata Roșie. Churchill era, înainte de toate, un politician deosebit de inteligent și un om de stat britanic pur-sânge, crescut într-o mentalitate imperială și care aplica realpolitik. El înțelegea perfect ce lume se prefigura după încheierea războiului și știa că rușii nu mai pot fi scoși din țările pe care apucaseră să le ocupe. România era una din aceste țări.

În al doilea rând, la fel ca și alți oameni de stat britanici, Churchill nu avea la inimă în mod deosebit România. Din punctul său de vedere, destrămarea Imperiului Austro-Ungar fusese o eroare la sfârșitul Primului Război Mondial. Țărișoarele central și est-europene apărute în locul acestui imperiu nu erau capabile, considera Churchill, nici să se autoadministreze prea eficient, nici să țină în frâu colosul rusesc. Așa că nu vedea de ce ar lupta acum pentru România – care era, așa cum am scris mai sus, o cauză deja pierdută.

Sovieticul și britanicul s-au ferit de americani, știind că n-ar fi de acord cu ce se discuta. Stalin a jucat teatru când Churchill i-a cerut să țină în frâu mișcările comuniste din Europa

De la stânga la dreapta: premierul britanic Churchill (al doilea), ambasadorul american Harriman (al treilea), dictatorul sovietic Stalin (al patrulea) și ministrul de Externe sovietic Molotov, în timpul Conferinței de la Moscova, din octombrie 1944. Churchill și Stalin nu l-au invitat pe Harriman la prima discuție, din 9 octombrie, când s-au și negociat sferele de influență

Churchill a început, de fapt, în acea seară de octombrie 1944, politica de „îndiguire” a comunismului care, mai târziu, va fi ridicată la rang de doctrină de președintele american Harry Truman. El a negociat cu Stalin niște margini ale expansiunii rusești: Turcia, Grecia, Germania.

Ar mai fi de remarcat câteva lucruri la această stenogramă:

1) Exhaustivitatea exprimărilor lui Churchill și reținerea lui Stalin. În realitate, e foarte probabil ca dictatorul sovietic să nu fi fost chiar așa laconic, dar discuțiile au avut loc la Moscova și cei care au consemnat convorbirea au fost gazdele sovietice.

2) Merită observat teatrul jucat de Stalin când a venit vorba despre influența pe care acesta o avea asupra mișcărilor comuniste din Europa. Churchill știa foarte bine că agenturile sovietice controlau partidele comuniste din țări precum Italia și Grecia și chiar amestecul spionilor ruși în America.

Britanicul a pus clar pe tapet problema situației din Italia și Grecia și a amintit de alegerile prezidențiale din SUA, unde simpatizanții comuniști (imigranți italieni) puteau fi influențați. Stalin s-a prefăcut neputincios, pretinzând că n-are nicio influență. Mințea și amândoi știau asta, dar mesajul fusese transmis.

3) Atât Churchill, cât și Stalin erau conștienți că americanii n-ar fi fost de acord cu acest stil de a face politică și de împărți sferele de influență în Europa. Tocmai de aceea britanicul a manevrat astfel încât ambasadorul SUA să nu participe la aceste discuții cruciale, în ciuda cererii lui Roosevelt ca acest lucru să se întâmple.

Churchill s-a angajat să-l convingă el personal pe președintele american. Stalin, care și-a arătat deja în mai multe rânduri iritarea față de SUA, a fost încântat de situație.

4) România n-a fost un caz particular la aceste discuții, nu există niciun motiv să se perpetueze teoriile conspirației și mania persecuției pe care mulți istorici și politicieni le-au încurajat de-a lungul anilor. România a fost un capitol între multe altele la negocierile din octombrie 1944 – ba, chiar un subiect mult mai mic decât cel polonez, de exemplu, unde Churchill și Stalin au dezbătut îndelung.

În fapt, pe 9 octombrie 1944 s-a derulat unul din acele episoade, ajunse din când în când la ochii și urechile publicului larg, în care cei mai puternici conducători ai lumii hotărăsc fără prea multe griji și remușcări soarta a zeci și sute de milioane de oameni.

Publicitate