În 1774 un autor german publica la Leipzig o lucrare privitoare la români

Johann Thunmann, Cercetări asupra istoriei popoarelor din Europa de Răsărit, Leipzig, 1774

 

 

„Și valahii de dincolo de Dunăre, pe care grecii îi numesc în derâdere cuțovlahi, sunt necunoscuți. Cunosc istorici de meserie care nu au auzit de existența lor niciodată.

Sunt un popor mare și numeros și compun jumătate din populația Traciei și trei sferturi din cea a Macedoniei și Thessaliei.

Și în Albania locuiesc mulți. Vorbesc același grai ca și frații lor de dincoace de Dunăre, însă amestecat cu multe cuvinte grecești.

Ei nu sunt în niciun chip veniți din Dacia. De 750 de ani sunt cunoscuți sub numele de vlahi și găsim urme ale graiului lor încă din secolul al VI-lea.

Se numesc ei înșiși rumani sau rumuni. Grecii îi numesc vlahi, uneori însă îi confundă cu arvaniții*.

Albanezii îi numesc ciobani.

Sunt și astăzi în mare parte nomazi. Au însă și așezări temeinice și cele mai multe orașe ale Traciei de Mijloc, Macedoniei și Thessaliei sunt locuite de valahi.”

 

*Arvaniţii  sunt o populaţie de origine albaneză şi de religie creştină ortodoxă din Grecia central-sudică, iniţial vorbitoare a graiului arvanitic al dialectului tosc din cadrul limbii albaneze.

În ţările române, au fost mercenari, neferi sau poteraşi în garda domnească, sau paznici înarmaţi ai boierilor pentru paza personală, fiind cunoscuţi sub denumirea de arnăuţi (din limba turcă: arnavudlar însemnând albanezi).  

 

 

 

Sursa: https://tiparituriromanesti.wordpress.com/

Sursa traducerii: Stelian Brezeanu, Gheorghe Zbuchea (coord.), Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997

Sursa Foto: Johann Thunmann, Untersuchungen über die Geschichte der östlichen Europäischen Völker, Leipzig, 1774

Publicitate

Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)

 

 

 

 

 

  Marele cărturar  moldovean Miron Costin (n. 30 martie 1633 – 1691), a fost fiul hatmanului Iancu Costin şi al Saftei, din cunoscuta familie de boieri a Movileştilor .

A fost un mare reprezentant al culturii româneşti din secolul al XVII-lea, un om de o aleasă cultură si  un adevărat poliglot, posedând în aceeaşi măsură limbile română, polonă, ucraineană, slavă veche şi latină.

Îndeplinind multe funcţii pe lângă domnii moldoveni, M. Costin a fost martor şi în acelaşi timp participant, la multe evenimente din istoria Ţării Moldovei, pe care în mare parte le-a reflectat în cronica sa.

Miron  Costin a lăsat posterităţii o bogată moştenire spirituală …

Principala sa operă este “Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron-voda  încoace de unde este părăsit de Ureche , vornicul de Ţara de Jos, scos de Miron Costin, vornicul de Ţara de Jos, în oraş Iaş, în anul de la zidirea lumii 7183, iar de la naşterea mîntuitorului lumii Iisus Hristos, 1675 meseţă …dni“.

O altă remarcabila  lucrare a sa este “Cronica Moldovei şi a Munteniei“, scrisă în 1677.

In ultimii ani de viaţă, Miron Costin a lucrat la opera sa  intitulata “De neamul moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor“.

Erudit, cunoscător de limbi străine și conștient de rolul culturii în evoluția statelor, Costin a trecut în eternitate lăsând posterității o operă valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât și din punct de vedere literar.

Activitatea dregătorului, a diplomatului ce se remarcă prin patriotism și ură împotriva asupritorilor nației sale, cunoașterea tuturor aspectelor politicii din vremea sa, experiența luptătorului s-au împletit cu preocupările cărturarului, ale istoricului devotat pământului strămoșesc și ale scriitorului deschizător de drumuri în literatura română

 

Blogul Tipărituri Româneşti (https://tiparituriromanesti.wordpress.com), 

având ca sursă: polona.pl, redă un fragment din lucrarea „Miron Costin, Cronica țărilor Moldovei și Munteniei, 1677 (cu un dicționar latin-român)” 

Traducerea după: Miron Costin, Opere alese, București, 1966

 

 

 

 

 

„Despre limba volohă sau rumânească

Cea mai strălucită dovadă a acestui popor, de unde se trage, este limba lui, care este adevărată latină, stricată, ca și italiana. Am avut un ban de aramă găsit în pământ lîngă Roman, pe care erau foarte lămurite cuvintele acestea: hereditas romana, iar acum moldovenii numesc hereditas – herghelie, așa s-a stricat acea limbă în vremea îndelungată, care ce nu schimbă și nu strică pe lume?

Totuși, întreaga temelie a vorbirii și până astăzi se ține pe limba latină, și o parte din cuvinte stau neschimbate nici măcar cu o literă.

Cea mai mare parte însă a cuvintelor este la fel sau la început, sau la mijloc, sau la sfârșitul cuvântului; o parte însă mai mică, și substantive și verbe, au în sine împrumuturi din toate limbile vecine, dar mai mult din cea slavă, iar mai puțin din limbile ungurească și turcească. Înfățișez și o probă a acestei limbi:

 

 

 

 

 

 

 

 

Substantive:

homo – omul
sanguis – syndzie (sânge)
caput – capul
mens – mynte
frons – frunte
scientia – szcynca (șțiința)
supercilia – sprinczene (sprâncene)
oculus – okiul
nasus – nasul
facies – faca (fața)
ora – gura
bacia – budza
lingua – limba
dentes – dincy (dinți)
mustax – mustaca (mustața)
barba – barba
pectus – pieptul
anima – inima”