3 decembrie 1931 – Începe la Gorikovo, lângă Moscova, Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România

Anul 1931 (3-4 decembrie): În URSS, la Gorikovo, lângă Moscova, s-au desfăşurat lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România (PCdR – secția română a Kominternului).

Socotit ca un fel de moment de rascruce pentru comuniști, Congresul al V-lea al PCdR a avut loc  în URSS pentru că în România interbelica acest partid trădător al intereselor poporului român  fusese scos în afara legii la 5 aprilie 1924, fiindcă milita pentru autonomia provinciilor românești „până la despărțirea totală de statul român”, calificat drept „stat imperialist”, format din „petice”, prin „cucerirea” de teritorii străine.

Mesajul PCdR sugera că just și corect este ca România Mare să se dezmembreze și să returneze Basarabia rușilor, Transilvania maghiarilor și Dobrogea bulgarilor…

La acea dată, partidul comunist din România  număra 1500 de membri, cea mare parte neromâni, iar ideologia sa fatiș antinațională, era pusa in slujba intereselor imperialismului moscovit.

Astfel, din punctul de vedere al originii etnice a membrilor PCdR: 440 erau maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucraineni, 70 ”moldoveni”, 170 diverse alte naționalități.

După cum se poate observa, românii (inclusiv moldovenii) aveau o pondere de numai 26% în structura Partidului Comunist din România, deși ei constituiau 72% din populația țării.

În hotărârile Congresului au fost menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale.

Atunci s-a născut pentru prima dată teza stalinistă conform căreia „România este un stat imperialist” si ca atare, „nationalitățile conlocuitoare au dreptul la autonomie si autodeterminare „până la despărtire” (evident, trimiterile erau cu adresă directă la provinciile românești Transilvania, Basarabia, Tinutul Herței si Dobrogea).

Acest Congres al Partidului Comunist din România, a adoptat o rezoluție profund antinațională, redactată de maghiarul Béla Kun (fostul conducător al Republicii Sovietice Ungare, dizolvate de Armata Română) și semnată de Alexandru Iliescu (foto), la data aceea secretar al CC al P.C.d.R., tatăl conducătorului revoluției anticomuniste române din decembrie 1989, Ion Iliescu :

„România contemporană nu reprezintă prin sine o unire a tuturor românilor, ci este un stat tipic cu mai multe națiuni, creat pe baza sistemului prădalnic de la Versailles, pe baza ocupării unor teritorii străine și pe baza înrobirii unor popoare străine.

Burghezia și moșierimea din România, înfăptuind propriile lor planuri imperialiste și îndeplinind, totodată, însărcinarea puterilor imperialiste din Europa de a crea la Nistru un avanpost contra URSS, au cucerit Basarabia, Transilvania, Bucovina și Banatul și supun unei asupriri naționale nemaipomenite și unei exploatări semicoloniale pe cei 8 milioane de moldoveni, unguri, ruși-ucraineni, bulgari, nemți, turci și alții.”

Congresul a adoptat o rezoluție de 7 puncte privind problema națională a României și sarcinile P.C. din România:

Astfel, România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice.

Spre exemplu, punctul 5 stipula:

Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956, p. 371–377).

De aceea, România era pregătită de o revoluție burghezo-democratică, dar care trebuia să fie condusă nu de burghezia națională, ci de proletariat în alianță cu țărănimea. Se arată că numai în alianță cu URSS, țara își putea rezolva problemele și putea deveni o națiune industrială modernă.

În cadrul Congresului, Comitetul Central este restructurat, la conducere este impus Alexander Ştefanski-Gorn, comunist de origine poloneză, care a condus P.C.d.R. în perioada 1931-1936.

În continuare împărţite între fracţiunea din interior şi cea aflată la Moscova: pe lângă veterani ca Boris Ştefanov sau Elena Filipovici, apar (sau reapar) Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, losif Chişinevschi, Vasile Luca, losif Rangheţ, Leonte Răutu sau Mihai Roller, derbedeul care a măsluit cu nerușinare Istoria Românilor, după ce comuniștii sosiți pe tancurile sovietice au acaparat puterea la București.

In ţară se afirma o noua generaţie de comuniști: Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Alexandru Bârlădeanu ş.a.

În perioada interbebelică, Partidului Comunist din România a fost cu o singură excepție condus numai de alogeni : 

Gheorghe Cristescu, român (1921-1924); Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.

Publicitate

Dictatorul comunist nord-corean Kim Jong Un ordonă confiscarea câinilor de companie

 

 

 

 

    Foto: ”Iubitul” dictator comunist Kim Jong Un 

 

 Dictatorul comunist nord-corean Kim Jong Un a ordonat confiscarea câinilor de companie din capitala țării, afirmând că ei  un simbol al  „decadenței” occidentale.

Kim a emis directiva  privind confiscarea animalelor de companie, în iulie a.c., susținând că creșterea acestora face parte dintr-o mentalitate specifică  ideologiei burgheze ”, scrie https://nypost.com/2020/08/17/kim-jong-un-orders-pet-dogs-to-be-confiscated-in-pyongyang/.

„Oamenii obișnuiți cresc porci și alte animale, dar oficiali de rang înalt și bogații cresc câini ca animale de companie, ceea ce provoacă  resentimente ” în rândul  claselor inferioare.

„Autoritățile au identificat gospodăriile cu câini crescuți ca animale de companie și îi obligă pe stăpânii lor să  renunțe la ei sau  îi confiscă forțat.” 

Dar, în timp ce regimul opresiv spune că hotărârea respectivă  combate extravaganța capitalistă  proprietarii de câini se tem că ținând cont de lipsa de hrană din Coreea de Nord , rostul respectivei  directive este doar acela de a crea o sursă de hrănire a maselor muncitoare  flămânde.

Proprietarii de câini „îl înjură pe Kim Jong Un pe la spate” inutil, pentru că  au  mâinile legate, neavând nici o posibilitate de a se opune .

 

 

 

 

 

Congresul al V-lea al Partidului Comunist din România de la Moscova şi ideea subversivă a autonomiei maghiarilor din ţările vecine Ungariei

 

 

 

La 3-4 decembrie 1931, s-au desfăşurat in URSS lucrările Congresului al V-lea al Partidului Comunist din România, in urma carora a fost numit secretar general al acestui partid obedient Moscovei, Alexandru Ştefanski (Gorn), membru al Partidului Comunist Polonez.

 Socotit ca un fel de moment de rascruce pentru comunisti, Congresul al V-lea al PCdR din 1931 a avut loc  la Gorikovo, langa  Moscova, pentru ca in Romania interbelica acest partid tradator al intereselor poporului roman  nu putea exista legal, avand in vedere ideologia sa fatis antinationala, pusa in slujba intereselor imperialistilor de la Rasarit.

Atunci s-a nascut pentru prima data teza stalinista conform careia „Romania este un stat imperialist” si ca atare, „nationalitatile conlocuitoare au dreptul la autonomie si autodeterminare „pana la despartire” (evident, trimiterile erau cu adresa directa la provinciile romanesti Transilvania, Basarabia, Tinutul Hertei si Dobrogea).

În timpul  celui  de al -V-lea Congres al Cominformului de la Moscova, coordonat de Béla Kun, fostul lider al Republicii comuniste  ungare a sfaturilor, care fusese lichidata de interventia  Armatei Romane, se hotărâse, între altele, ca România să fie divizată între mai multe republici sovietice, care să aparţină unei proiectate “Federaţii Sovietice Balcanice”.

Partidul Comunist Român din Exterior, în rezoluţia „Despre chestiunile naţionale în Europa centrală si în Balcani”, acceptase menţionarea unor declaratii aberante politice legate si de Romania. Citam :

„După Pacea de la Versailles au apărut (…) noi state mici imperialiste: Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, România, întemeiate pe anexarea de teritorii considerabile populate cu alte naţionalităţi si constituind focare de oprimare naţională si reacţiune socială”, cerându-se separarea popoarelor asuprite din aceste ţări.

În paragraful –II – al acestei rezoluţii, la „Chestiunea ucraineană”, se trasau sarcini partidelor comuniste din Polonia, Cehoslovacia, România, de a sprijini constituirea unei republici sovietice muncitoreşti şi ţărăneşti, prin includerea în graniţele noului stat a teritoriilor statelor menţionate mai sus.

In ceea ce privea asa numita Chestiune maghiară, in capitolul –VIII- al rezoluţiei se preciza fara ocolisuri:

„Congresul apreciază că este indispensabil să se întărească activitatea comunistă printre ungurii din regiunile anexate de România, Cehoslovacia şi Iugoslavia. Partidele comuniste din aceste ţări trebuie să revendice pentru ei dreptul de a dispune de ei înşişi, până la, şi inclusiv, separarea lor de statele care le-au anexat…” 

Întâlnirile şi congresele comuniste în URSS, mai ales, se ţineau destul de des şi la ele au participat şi români social-democraţi câştigaţi de comunişti, unii infiltraţi din ţarile vecine . Printre participanţi se numărau: Lucreţiu Pătrăşcanu, Ana Pauker, Gheorghe Cristescu (închis şi el de tovarăşii lui după 1948), Elek Koblos, Al. Criszan, A. Dobrogeanu-Gherea, Ekaterina Arbore, H. Steinberg…
Reprezentantilor românilor (…majoritatea alogeni, evrei!) participanţi la discuţii li s-a cerut ca în documentele partidului comunist din România să se popularizeze problema autodeterminării, accentuându-se chiar asupra dezmembrării unor provincii din statul român făurit cu atâta suferinţă şi jertfe.

În decembrie 1931, cand avea loc Congresul al V-lea al P.C.R. de la Moscova, partidul număra cca 1500 de membri.

În hotărârile Congresului sunt menținute vechile teze sau introduse unele noi, îndreptate împotriva intereselor naționale. Privind problema națională a României și sarcinile P.C.R., congresul adoptă o rezoluție de 7 puncte.

România era prezentată ca fiind un stat multinațional, care subjugă națiunile, acuzată de exploatare colonială a provinciilor și de pregătirea unui război împotriva Uniunii Sovietice.

Spre exemplu, punctul 5 stipula:

Imperialismul român, încercând să zdrobească mișcarea revoluționară printr-o sălbatică teroare albă, se silește în același timp să-și întărească baza sa în regiunile ocupate, ducând o politică activă de colonizare și românizare. […] În Basarabia, imperialismul român se silește să-și întărească poziția sa prin românizarea intensivă a moldovenilor, care au fost declarați drept „români“. Masele largi ale țărănimii moldovenești și ale micii burghezii orășenești sunt tot așa asuprite ca și populația rusă, ucraineană și evreiască. Burghezia română singură n-are câtuși de puțină încredere în acești „români“ declarați de dânsa[…].(Documente din Istoria Partidului Comunist din România, vol. III, 1929–1933, Editura de Stat pentru Literatură Politică, București, 1956, p. 371–377)

De aceea, România era pregătită de o revoluție burghezo-democratică, dar care trebuia să fie condusă nu de burghezia națională, ci de proletariat în alianță cu țărănimea. Se arată că numai în alianță cu URSS, țara își putea rezolva problemele și putea deveni o națiune industrială modernă.

În cadrul Congresului, Comitetul Central este restructurat, la conducere fiind impus Alexander Ştefanski-Gorn, comunist de origine poloneză, care a condus P.C.R. în perioada 1931-1936.

Partidul Comunist din Romania avea o fracţiune in interiorul tarii şi cea aflată la Moscova: pe lângă veterani ca Boris Ştefanov sau Elena Filipovici, apar (sau reapar) Lucreţiu Pătrăşcanu, Remus Koffler, losif Chişinevschi, Vasile Luca, losif Rangheţ, Leonte Răutu sau Mihai Roller, faimosul falsificator comunist de mai tarziu al istoriei noastre..

Ceea ce este mai important, pentru viitor, se petrece însă în ţară:afirmarea unei noi generaţii de agitatori:Gheorghe Gheorghiu-Dej, Miron Constantinescu, Alexandru Bârlădeanu, mai junele Nicolae Ceauşescu, ş.a

Potrivit revistei Memoria (in articolului Comunismul românesc de la începuturi până la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej, de Eugen Denize), următorii secretari generali ai partidului au fost străini, și anume: 

Elek Köblős, maghiar, 1924-1928; Vitali Holostenko, ucrainean, 1928-1931; Alexandru Ștefanski (Gorn), polonez, 1931-1934; Eugen Iacobovici, evreu, 1934-1936; Boris Ștefanov, bulgar, 1936-1940; Miklós Goldberger, evreu maghiar, în 1940; Ștefan Foriș (István Fóris), evreu maghiar, 1940-1944.

 

 

Foto: Alexander Danieliuk-Stefanski

 

 

 

Structura națională a membrilor PCdR  era preponderent minoritară, dupa cum arata o statistică din 1933 din care reiesea că acest partid  avea 1665 membri, dintre care: 600 muncitori, 455 țărani, 227 funcționari, 178 intelectuali, 95 meseriași, 110 alte categorii.

Din punctul de vedere al originii etnice: 440 erau maghiari, 375 români, 300 evrei, 140 bulgari, 100 ruși, 70 ucraineni, 70 moldoveni, 170 diverse alte naționalități.

După cum se poate observa, românii (inclusiv moldovenii) aveau o pondere de numai 26% în structura Partidului Comunist din România, deși ei constituiau 72% din populația țării.

Pentru presa de atunci nu era nimic surprinzator in  Rezolutia, adoptata de Congresul al V-lea al comunistilor romani, maghiari…evrei si de alte nationalitati , deoarece marea majoritate a membrilor sai, atatia cati erau, dar mai ales a conducerii sale, era formata din alogeni.

Vedem asadar cand  s-a nascut in mintea unor iredentisti notorii din Ardeal ideea unei  unitati teritorial-administrative cu denumirea „Tinutul Secuiesc”, ceva care nu a existat niciodata ! Ei bine,vedem ca „preludiul” ideii existentei unui Tinut secuiesc autonom in Transilvania isi are origineain subteranele ideologiei staliniste, aflat in perioada interbelica, in plina expansiune.

La ora actuală, după ultimul recensământ, judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, pe care le revendică zgomotos liderii secuilor (sau ce-or fi ei) au o suprafaţă totală de 17.058 km pătraţi, faţă de 13.550 km pătraţi cât totaliza enclava ungurească în 1952.

De asemenea, în cele trei zone vieţuiesc astăzi 611.391 unguri (dintr-un total de 1.238.000 pe întreg teritoriul), faţă de 515.628 în 1952.La care se adaugă: 407.035 români, 60.297 ţigani şi ceva germani şi evrei. 

Ceea ce denotă că populaţia maghiară din cele trei judeţe se ridică la un procent de 45,45%, românii totalizează 35,88% procente, iar restul sunt ţigani şi vreo 2.500 de germani şi evrei. 

Situaţie în care orice om sănătos la minte, măcar cu scaun la cap, se poate întreba: ce vor ei, când nici măcar nu sunt majoritari?

 

 

Citiţi şi:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/11/30/interzicerea-partidului-comunist-din-romania/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2018/07/02/98431/

 

 

 

 

Surse:

 

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/p-c-r-in-slujba-moscovei-activitatea-din-perioada-interbelica

http://infobrasov.net/chiar-vor-ungurii-o-regiune-autonoma-maghiara-sau-doar-niste-avantaje-in-plus/