DEZVĂLUIRI: REBELIUNEA LEGIONARĂ ȘI IMPLICAREA ÎN EVENIMENTELE DIN 21-23 IANUARIE 1941 A COMUNIȘTILOR ROMÂNI ȘI A ALTOR AGENȚI AI SERVICIILOR SECRETE SOVIETICE

Regele Mihai, Regina Mamă – Elena, Generalul Ion Antonescu, Horia Sima și Ion Zelea Codreanu la manifestația din 8 noiembrie 1940 de la Iași. Foto: Arhivele Naționale / Historice.ro

În septembrie 1940 pierderile teritoriale ce au lovit ţara au provocat în România o gravă criză politică. După cedarea Basarabiei sovieticilor, a urmat Dictatul de la Viena care rupea Transilvania de patria mamă în favoarea Ungariei lui Horthy și cedarea Dobrogei de sud (Cadrilaterul) către Bulgaria. Pe fondul creşterii impresionante a popularităţii Mişcării Legionare, s-a format un guvern condus de generalul Ion Antonescu care a adus şi Garda de Fier a lui Horia Sima la putere, transformând astfel la 14 septembrie 1940 România în Stat Naţional Legionar.

Însă această conducere bicefală a țării nu putea avea o viaţă lungă. După doar câteva luni de guvernare comună pe 21 ianuarie 1941, legionarii și generalul Ion Antonescu, au intrat într-un conflict deschis, încercând să preia singuri întreaga puterea.

Au fost trei zile de grave violenţe între Legiune şi armată. În cele din urmă, mișcarea legionară a fost înfrântă, iar Legiunea a intrat într-un declin din care nu a mai ieşit niciodată.

Istoricul dr. Tiberiu Tănase, secretar al Diviziei de Istoria Științei din cadrul CRIFST al Academiei Române și autor a sute de studii de specialitate publicate de editura Academiei Naționale de Informații Mihai Viteazul și publicațiile SRI „Intelligence” și „Revista Română de Studii de Intelligence”, cât și revista rezerviștilor SRI, „Vitralii – Lumini și Umbre” sau Arhivele Totalitarismului a INST – Academia Română. (…). El s-a dedicat cercetării documentelor din arhivele secrete ale fostelor servicii speciale românești și a unor aspecte mai puțin cunoscute din istoria  Legiunii „Arhanghelul Mihail”.

Cercetând arhivele existente în România, de la cele ale SRI (CNSAS) la cele naționale (DANIC), ale MAPN și ale Academiei Române, istoricul a constatat că „a reieșit implicarea în evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 atât a unor comuniști români cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice”.

”Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în Corpul Muncitoresc Legionar. Deși, comandantul Mișcării legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Comuniștii s-ar fi înscris în cuiburile legionare pentru a-și satisface interesele importante: ascunderea scopului lor real, adică schimbarea orientării partidelor naționaliste, falsificarea rezultatelor, obținerea informațiilor din diferite compartimente ale vieții sociale și schimbarea în direcții favorabile intereselor URSS. Comuniștii ar fi exploatat slăbiciunile lui Horia Sima.”

În acest sens, autorul redă și concluzia unei Note a Direcțiunii Generale a Siguranței Statului (DGSS) din martie 1941, în care se arată că Legația Sovietică din București raporta că „în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri.”

Unul dintre cele mai interesante documente din volum este un raport transmis Internaționalei a III-a de PCdR, la 9 februarie 1941, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate”.

Raportul, suntem informați din cuprinsul lui, era însoțit de edificarea Kremlinului asupra succesului operațiunii printr-un reportaj filmat, pentru a se lămuri cu ochii lor și coordonatorii de la Moscova „asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și cele mai importante centre din țară”.

Nota Direcțiunii Generale a Poliției (DGP) conchidea: „În concluzie, PCR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele mișcării legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România”.

Analiza finală a expertului în informații este drastică: „Desfășurarea acțiunilor din timpul și după evenimentele din 21-23 ianuarie 1941 a dovedit că legionarii nu au reușit să depisteze sau să elimine elementele comuniste care s-au infiltrat din ordinul Internaționalei a III-a și al serviciilor de informații sovietice.

Mai mult, comuniștii au reușit să imprime Mișcării Legionare acele directive ale Internaționalei a III-a care vizau socoaterea de sub influența ideologiei legionare a cât mai multor muncitori, chiar și a celor ce activaseră sau activau în CML. Aceștia urmau să fie folosiți de PCR ca „o forță de șoc” conform cu principiile broșurii „Revolta armată și războiul de stradă”, curs predat la școala de propagandă a Internaționalei Comuniste de la Moscova.”, fapt evidențiat în Evenimentul Istoric, Nr 25, Februarie – Martie 2020.

Istoricul Tiberiu Tănase a relatat pe larg operațiunea într-unul din numerele revistei Historia, de unde publicația https://www.activenews.ro. a reprodus mai multe date și documente revelatoare din care reiese că Mișcarea Legionară a reprezentat pentru Partidul Comunist un concurent însemnat și incomod în lupta pentru cucerirea puterii politice și instaurarea unui stat totalitar, unde lupta pentru putere presupunea „eliminarea concurenților”, dorința de compromitere și distrugere a adversarului.

Competiția s-a amplificat în condițiile în care, prin Înaltul Decret nr. 3151 din septembrie 1940, Statul Român a devenit „Stat național-legionar, iar Mișcarea Legionară este singura mișcare recunoscută în noul stat”.

Odată cu proclamarea statului național-legionar, PCR transmitea noi instrucțiuni și directive membrilor săi, în care cerea ca aceștia „să speculeze asemănarea între unele principii comuniste și legionare și să se strecoare cât mai mult în rândurile cămășilor verzi pentru a le compromite; să speculeze toate nemulțumirile, creând cât mai multe dificultăți guvernului”.

În acest context, și autoritățile au devenit din ce în ce mai preocupate de infiltrările elementelor comuniste în Mișcarea Legionară. Astfel, ministrul de Interne, generalul Petrovicescu, recunoștea, în ședința Consiliului de Miniștri din 29 octombrie 1940, pătrunderea comuniștilor în Mișcarea Legionară, menționând că: „De multă vreme avem informația că se produce o penetrație de comuniști în Mișcarea Legionară”. De asemenea, generalul Antonescu îi comunica lui Hitler, la 14 ianuarie 1941 că „Mișcarea Legionară s-ar fi anarhizat prin implantarea în rândurile sale a comuniștilor”.

În memorandumul înaintat în aceeași zi Führer-ului, șeful statului român sublinia: „Elemente nepregătite sau trimise de comuniști poartă răspunderea pentru pierderea de popularitate a legiunii, pentru haosul economic care a urmat și pentru creșterea primejdiei de anarhie, în timp ce propaganda comunistă se intensifică”.

Instituțiile statului, cu ochii pe comuniști

Documente ale Inspectoratului General al Jandarmeriei, ale Direcției Generale a Poliției și ale SSI-ului conțineau o serie de informații care atestau asemenea infiltrări ale comuniștilor în rândurile legionarilor, speculând toate lipsurile muncitorilor.

Astfel, Inspectoratul General al Jandarmeriei informa prin Ordinul de informațiuni nr.71/1940, din 1 noiembrie 1940, în legătură cu „preocuparea comuniștilor în elaborarea unui plan pentru introducerea în Mișcarea Legionară a unor agenți comuniști de încredere, conform instrucțiunilor primite de la Centru (Moscova), și care, printre altele, vor căuta să provoace sub egida legionară tulburări și manifestațiuni”.

Cauzele care au dus la pătrunderea elementelor comuniste în Mișcarea Legionară au fost sesizate și de Direcția Generală a Poliției în „Dările de seamă din lunile februarie și martie”, în care erau menționate: a) ușurința cu care era primit în Mișcarea Legionară orice solicitant fără vreun control serios; b) desființarea breslelor, care a condus la împingerea muncitorilor spre continuarea activității în cuiburile legionare sau alte organizații cu caracter politic.

În timpul rebeliunii legionare s-a strigat „Trăiască Rusia sovietică”!

În ceea ce privește aspectele legate de amestecul sovieticilor prin filiera PCd.R la acțiunile din timpul rebeliunii, a fost publicat un număr redus de documente. Din documentele studiate în arhive (Direcția Arhivelor Istorice Centrale, Arhivele Naționale București, Arhiva Serviciului Român de Informații și arhivele MApN) a reieșit însă implicarea în rebeliunea legionară atât a unor comuniști români – mulți agenți ai serviciilor secrete sovietice, cât și a altor agenți ai serviciilor secrete sovietice.

În acest sens, în unele documente sunt menționate nume ale unor comuniști infiltrați și identificați ca participanți la rebeliune. Astfel, în unele dintre documente se menționează următoarele: „Cu ocazia manifestațiilor din ziua de 21 ianuarie, la care au luat parte și un grup de muncitori ceferiști, s-a auzit strigând TRĂIASCĂ RUSIA SOVIETICĂ!

Adevărații legionari au părăsit pe manifestanți, văzând singuri greșeala ce au făcut-o când au primit pe acești muncitori în sânul Mișcării Legionare. Persoanele care au strigat și manifestat pentru URSS nu s-au putut identifica, majoritatea dintre ei fiind înarmați cu revolvere” (4). Privitor la participarea comuniștilor la acțiunile din timpul rebeliunii, în „Darea de seamă pe luna martie 1941″ a DGP se preciza că: „În timpul rebeliunii, între muncitorii încadrați în CML au fost identificați numeroși comuniști care au participat la demonstrații, furturi, jafuri, crime. Sentințele pronunțate de către tribunalele militare confirmă această afirmație”.

Muncitori comuniști cu rol de „agenți provocatori”

Unii muncitori, identificați ca participanți la rebeliunea legionară, sunt menționați într-o notă a DGP din aprilie 1941, și anume: „Vasiliu Iulius – strungar la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu, înscris în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, la care a luat parte activă; Ionescu Nicolae (zis Dumitrache Nicolae), lăcătuș la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, cunoscut ca vechi comunist, se înscrisese în ultimul timp în cadrele Mișcării Legionare în care a activat până în ziua rebeliunii, când a fost văzut luând parte la acțiunile la care se dedau rebelii; Cojan Constantin, lucrător la Rafinăria Teleajen a Societății Româno-Americane, comunist notoriu continuă a face propagandă în rândul lucrătorilor a făcut parte în ultimul timp din Mișcarea Legionară și a luat parte la rebeliune”.

De asemenea, a fost menționat și Lucrețiu Vâlceanu, „notoriu comunist și fost luptător în Brigăzile Internaționale Roșii din Spania, înscris ulterior în Mișcarea Legionară, în calitate de redactor al ziarului Biruința a difuzat zvonul fantezist că generalul Dragalina este de partea rebelilor”.

Demn de semnalat este și faptul că, într-un raport al Direcției Generale a Poliției, din 28 august 1941, rezulta că „după rebeliune s-a observat că un număr însemnat dintre foștii muncitori care aderaseră la Mișcarea Legionară s-au retras și au început să activeze în mișcarea comunistă din care făcuseră parte anterior. La Atelierele CFR Grivița, unde majoritatea elementelor comuniste trecuseră în tabăra legionarilor, astăzi se încadrează din nou în rândurile mișcării comuniste dând mîna cu foști tovarăși”.

Documentul demonstrează rolul de „agenți provocatori” pe care l-au îndeplinit „anumite elemente comuniste” infiltrate în Mișcarea Legionară. Activitatea „agenților provocatori comuniști” este confirmată și de SSI, care, urmărind permanent atât activitatea Mișcării Legionare, cât și activitatea comunistă, preciza în „Nota privind rolul agitatorilor comuniști introduși în Mișcarea Legionară”: „Cercurile legionare conducătoare cred că acești pseudo legionari (n.n. – comuniști) au fost introduși în mișcare numai pentru a agita și anarhiza țara, rămânând pe mai departe comuniști. Așa fiind – susțin cercurile menționate – nu poate fi cazul despre o încadrare a unor legionari în Partidul Comunist, ci despre o revenire a comuniștilor în cadrele partidului după ce și-au făcut datoria în cuiburile legionare”.

Horia Sima și militantul comunist Dumitru Groza

Dumitru Groza, şeful Corpului Muncitoresc Legionar din timpul rebeliunii legionare

Amestecul unor comuniști în timpul rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941 este reluat și analizat pe o bază informațională mai largă de către SSI în „Darea de seamă asupra rebeliunii”, întocmită la sfârșitul lunii februarie din același an. Dar, prin aprobarea dată de Horia Sima, reorganizarea Corpului Muncitoresc Legionar (CML) urma să fie făcută sub conducerea lui Dumitru Groza, un „militant comunist de notorietate”.

Așa după cum demonstrează documentele din Arhiva SSI, comuniștii se înscriseseră masiv în CML. Comandantul Mișcării Legionare observase acest fenomen și hotărâse o epurare, însă primirea de noi membri muncitori cu simpatii comuniste a continuat. Și aceasta, pentru că, între comandantul Mișcării Legionare și conducătorii Partidului Comunist ar fi existat relații mult mai vechi.

După cum atestau date din Arhivele Siguranței și din cele ale Ministerului Muncii, Dumitru Groza, unul dintre apropiații lui Horia Sima, era în realitate, „unul dintre cei mai încrâncenați militanți ai extremismului de stânga”. Prin Dumitru Groza s-ar fi menținut supremația CML asupra restului Legiunii, iar Horia Sima i-ar fi luat permanent apărarea.

Tot în „Darea de seamă asupra rebeliunii” întocmită de SSI se oferă și alte câteva exemple de intruziune comunistă. Astfel, serviciile de Siguranță și ale SSI se implicaseră în arestarea lui Boris Niconov din Basarabia, trimis de Soviete cu „misiunea de a se introduce la legionari”. Un alt exemplu făcea referire la cizmarul Moga, un alt comunist notoriu din Cernăuți, care primise suma de 200.000 lei de la Ajutorul legionar, spre a se instala ca refugiat la Suceava. Alți comuniști legionari percheziționaseră sediul Centrului informativ Suceava al SSI, iar executanții au fost Krevinski, Cervinski și Viskeron Alois, de asemenea identificați ca notorii comuniști infiltrați în Mișcarea Legionară.

Concluzia documentului SSI privind implicarea comuniștilor în rebeliune, în urma directivelor și intereselor sovietice, se impunea de la sine: „Sovietele – cărora orice complicații de ordin politic intern din România le foloseau – au căutat și reușit prin elementele ce se infiltraseră în rândurile Mișcării legionare, pe de o parte, să fie informate asupra activității interioare a Mișcării legionare, iar pe de altă parte de a provoca tot prin aceleași elemente mișcări și acțiuni anarhice conform cu interesele sovietice”.

De altfel, și Legația Sovietică din București „era de acord cu faptul că în Mișcarea Legionară se aflau foarte multe elemente comuniste, foarte bine apreciate, iar mulți dintre aceștia, cu ocazia rebeliunii, au ațâțat spiritele provocând dezordini și chiar participând la jafuri”. Mai mult, „Sovietele ar fi trimis în România mari sume de bani pentru a fi întrebuințate în propaganda legionară. Cu împărțirea lor s-ar fi ocupat conducătorii muncitorilor legionari”.

Interesul sporit al Moscovei față de situația din România este demonstrat și de un raport documentat transmis de PCdR la 9 februarie 1941 Internaționalei a III-a, cu privire la „statistica devastărilor, numărul victimelor, pagubele estimate la circa zece miliarde lei”. Raportul era însoțit de un reportaj filmat „asupra modului în care s-a desfășurat rebeliunea în Capitală și în cele mai importante centre din țară. În concluzie, PCdR raporta că acțiunea de penetrație comunistă în cadrele Mișcării Legionare a dat rezultate neașteptate și că ea reprezintă cea mai eficace încercare de revoluție în România”.

Concluziile autorităților statului prezentate Președinției Consiliului de Miniștri subliniau că „jafurile, asasinatele și devastările au dat rebeliunii un caracter revoluționar comunist, explicabil, de altfel, prin primirea în Legiune a elementelor de stânga și a celor de la periferia Capitalei”.

Tiberiu Tănase / HISTORIA

Video ilustrativ de arhivă cu Horia Sima și Ion Antonescu.

Regele Mihai și Mișcarea Legionară

 

Așa cum e scrisă acum istoria, regele Mihai pare să fi plutit într-o zonă lipsită de orice fel de implicare politică până în august 1944 – ceea ce nu prea pare probabil.

Într-adevăr a fost marginalizat de Ion Antonescu și lipsit de pârghii de acțiune. Dar nici nu prea avea foarte multe șanse să se implice în viața publică după domnia dezastruoasă a lui Carol al II-lea.

Cuvântul de ordine al domniei regelui Mihai pare să fi fost păstrarea cu orice preț a monarhiei în România, indiferent de sacrificii. Regele Mihai inițial a acceptat de frica unei republici dominația lui Ion Antonescu (care a preluat și responsabilitatea pentru cele petrecute între 1940-1944), când i-a fost pus în pericol tronul de invazia sovietică în 1944 a luat parte la debarcarea lui Ion Antonescu în speranța că își va menține tronul, iar apoi a colaborat cu comuniștii cu aceeași speranță – până când a fost făcut pachet și trimis peste graniță.

Istoricul și jurnalistul George Damian a publicat în https://historice.ro. o serie de imagini în care regele Mihai apare la o manifestație legionară din 8 noiembrie 1940 de la Iași alături de regina mamă Elena, generalul Ion Antonescu și liderul Gărzii de Fier, Horia Sima.

Nu sunt foarte clare relațiile regelui Mihai cu Mișcarea Legionară la sfârșitul anului 1940, nu am văzut foarte multe scrise despre asta, poate fi un subiect care ar merita investigat mai atent.

Publicitate

Istoricul George Damian: NATO se pregătește să se apere și își menține poziția de neintervenție în Ucraina

Război Ucraina, Ziua 29

În cea de-a 29-a zi de război în Ucraina, NATO a decis să-și mențină poziția de neintervenție în Ucraina, dar să-și întărească flancul estic și să se pregătească de un eventual atac rusesc cu „arme neconvenționale”, scrie https://www.activenews.ro/stiri/Razboi-Ucraina-Ziua-29.-Istoricul-George-Damian

Germania tocmai anunțase că nu mai poate livra armament Ucrainei decât contra cost.

Polonia a cerut trimiterea unei forțe de menținere a păcii în Ucraina, însă este inacceptabil pentru partea adversă ca aceasta să fie coordonată de NATO, se analizează ce organizație imparțială ar putea să o conducă.

Orașele Izium și Mariupol ar fi aproape de a cădea total în mâinile rușilor. Ucrainenii au reușit să scufunde în portul Berdiansk cea mai mare navă rusă de desant. Alte nave ale armatei lui Putin din Marea Neagră au bombardat ținte din Harkov și Odesa.

Rubla se dorește a fi impusă ca monedă de schimb în regiunile ucrainene controlate de ruși. Parlamentul Ucrainei a împuternicit Guvernul ca, la nevoie, să-și poată desfășura activitatea și din alt oraș decât Kievul. Mai multe detalii ne oferă istoricul George Damian:

„1. Polonia a cerut înaintea summit-ului NATO de ieri trimiterea în Ucraina a unei misiuni de menținere a păcii sub coordonarea Alianței care să se ocupe de asigurarea securității pentru convoaiele de evacuați din zonele unde se desfășoară lupte, pentru aceste culoare urmând să fie impuse și zone de interdicție aeriană.

Președintele belorus Lukașenko (foto) a declarat că asta ar însemna declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. Ulterior, Polonia a lansat ideea unei misiuni umanitare pentru Ucraina sub coordonarea unei alte organizații internaționale, fără să se specifice care ar fi aceea. NATO a decis ieri mărirea capacităților sale defensive din Europa de est, intensificarea ajutorului acordat Ucrainei și pregătirea pentru eventualitatea unui atac rusesc cu arme neconvenționale. Poziția Alianței a rămas una de neimplicare directă în conflictul din Ucraina.

2. Orașul Izium („poarta către Donețk”) a fost și ieri scena confruntărilor dintre forțele ucrainene și cele ruse. Ministerul Apărării de la Moscova a anunțat că forțele sale controlează în totalitate orașul, informație negată de autoritățile locale ucrainene.

Surse ucrainene susțin că luptele continuă atât în oraș, cât și în localitățile din jur.

Forțele ucrainene prezente în Mariupol au rezistat și ieri atacurilor ruse, nu este clar cât timp vor mai putea face asta.

Forțele ruse au ajuns ieri în centrul Mariupolului și se pregătesc să izoleze forțele de apărare în două zone distincte, ceea ce înseamnă că se apropie momentul căderii orașului, în lipsa unei intervenții externe. 

3. Pentru a putea rezista în continuare atacului rusesc, Ucraina ar avea nevoie să primească zilnic 500 de rachete Javelin(foto) și 500 de rachete Stinger.

Germania a anunțat cu câteva zile în urmă că nu mai poate face livrări de rachete către Ucraina din stocurile armatei și că următoarele livrări vor trebuie negociate și plătite.

4. O rachetă ucraineană a distrus ieri nava rusă de desant Saratov, ancorată în portul Berdiansk. Dincolo de lovitura de imagine realizată prin scufundarea acestei nave, operațiunile rusești în Marea Neagră vor fi lipsite de cea mai mare navă de desant care ar fi putut să fie folosită în eventuale operațiuni viitoare.

Nave ruse din Marea Neagră au bombardat ieri dimineață poziții ucrainene din orașul Odessa. Orașul Harkov a fost atacat cu rachete Kalibr lansate de pe nave din Marea Neagră.

5. Parlamentul de la Kiev a adoptat ieri o lege prin care se permite guvernului Ucrainei să-și desfășoare activitatea și în alt oraș. Pare să fie vorba de un pas pregătitor pentru eventualitatea în care autoritățile ucrainene ar putea fi silite să evacueze Kievul.

6. Forțele ruse de ocupație întreprind noi măsuri pentru impunerea rublei ca mijloc de plată în zonele pe care le controlează. Astfel, au început să fie făcute plăți în valoare de 10.000 de ruble (mai puțin de 100 euro) pensionarilor și angajaților publici din zonele ocupate. În paralel, este interzisă introducerea de noi grivne ucrainene în aceste regiuni.

7. La Herson a fost arborat ieri un steag ucrainean gigantic pe clădirea administrației locale. Primarul orașului a anunțat că vechiul steag trebuia înlocuit, cel nou acoperă clădirea de sus până jos”, a scris istoricul George Damian, vineri dimineață, pe Facebook.

DEZVĂLUIRI – Comploturile politico-militare care au încercat să pună în dificultate regimul Ceaușescu și relația dintre KGB și Securitate. VIDEO

KGB vs DSS / Comploturile politico-militare, date istorice, dezvaluiri și controverse în conferința publică de la IRRD`89

În contextul aniversării a 30 de ani de la izbucnirea, desfășurarea și victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, IRRD 1989 a realizat o nouă conferință publică, în ziua de 21 februarie 2019, dedicată comploturilor politico-militare care au încercat să pună în dificultate regimul Ceaușescu, precum și relația dintre KGB și Securitate.

Modul în care serviciile de informații sovietice și occidentale au fost implicate în realizarea unora dintre aceste comploturi, participanții la aceste comploturi, biografiile lor profesionale și politice, rolul și locul fostului Departament al Securității Statului (DSS) în lichidarea acestor comploturi, relevanța lor în economia prăbușirii regimului Ceaușescu și nu numai, au fost subiectele abordate în cadrul acestei conferințe, consemnează DORIAN THEODOR CLENCIU, în https://romaniabreakingnews.ro/kgb-vs-dss

Au conferențiat istoricii dr. Florian BANU (Consilier CNSAS) și dr. Constantin CORNEANU (Director General-adjunct al IRRD 1989). Pe parcursul conferinței au intervenit Gelu Voican VOICULESCU (Director General al IRRD 1989), Petre ROMAN (membru în Colegiul Național al IRRD 1989), generalul de brigadă (r) Vasile MĂLUREANU (fost coordonator la nivel central al activității informative pe profilul antisubversiune – Direcția I Informații Interne din cadrul DSS, respectiv Diviziunea A – Apărarea Constituției din Serviciul Român de Informații), jurnaliști, istorici, revoluționari.

Referitor la această confruntare dintre KGB și Securitate, istoricii dr. Florian BANU (Consilier CNSAS) și dr. Constantin CORNEANU (Director General-adjunct al IRRD 1989) au menționat faptul că precursoarea UM 0110 (anti-KGB), viitoarea UM 0920/A din structura Direcției Generale de Informații Externe (DGIE) își are originea în ordinul primit de către generalul Nicolae Doicaru, la începutul anului 1963, din partea ministrului Alexandru Drăghici, de a se constitui o unitate specială care să apere ambasadele și agențiile economice românești din țările socialiste de atenția serviciilor in­for­mative și contrainformative ale aliaților din Tratatul de la Varșovia.

Șeful DGIE, Nicolae Doicaru, va interpreta într-un mod ciudat ordinul lui Alexandru Drăghici și va înfiin­ța un serviciu a cărui principală misiune era aceea de a recruta diplomați occidentali acreditați în diverse capitale din spațiul dominat de sovietici.

La sfârșitul anului 1965, colonelul Constantin Iosif, prieten cu generalul Nicolae Doicaru, a devenit șeful a ceea ce s-a numit la început Biroul Țări Socialiste din cadrul Direcției Generale de Informații și, mai apoi, locțiitor al serviciului de informații orientat spre țările socialiste.

În primăvara anului 1969, ca urmare a reorganizării activității și structurii DGIE, Biroul Țări Socialiste a primit și sarcini de natură contrainformativă, devenind o unitate inde­pen­dentă, sub comanda aceluiași colonel Constantin Iosif.

În 1973, după reorganizarea Di­recției a III-a Contraspionaj și debarcarea generalului-maior Neagu Cosma de la con­du­cerea acesteia, UM 0920 (DIE) a preluat și nucleul special din cadrul Direcției a III-a care se ocupa cu combaterea spionajului din țările socialiste și verificarea loialității mem­brilor CC al PCR.

Contraspionajul descoperise trădările din DIE, faptul că o serie întreagă de ofițeri DIE aflați la post erau deconspirați, încă din plecare, iar unii dintre agenții din exterior ai Direcției a III-a căzuseră în mâna contraspionajului occidental, ca urmare a unei „indiscreții” venite de la DIE. Ordinul prin care Direcției a III-a i-au fost limitate o serie de prerogative în muncă purta numărul „000235” (Strict-secret de importanță deosebită), adică numărul de la mașina de serviciu a lui Ion Mihai Pacepa.

Prin acest ordin spionajul românesc prelua în totalitate contraspionajul în sensul că au fost desființate rezidențele create, lichidate punctele de contraspionaj create în străinătate, dar instaurată obligația de a preda acestor organe orice informator de contraspionaj care pleca în străinătate definitiv sau pentru o perioadă mai îndelungată.

Noua unitate (UM 0920/A) se va afla, în continuare, sub comanda colonelului Constantin Iosif care va fi cooptat și în consiliul de conducere al DIE. În ancheta întreprinsă în 1978, după dezertarea generalului Ion Mihai Pacepa, se va releva faptul că șeful UM 0920/A minimalizase pe orice cale pericolul pe care-l prezenta activitatea serviciilor de informații din țările socialiste pentru cadrele din DIE.

În 1977, UM 0920/A va trece sub coordonarea directă a ministrului de Interne, Teodor Coman, și a generalului Nicolae Pleșiță. Ofițerii DIE au mărturisit, în cursul an­chetei din 1978, faptul că au fost distruse, din ordinul colonelului Constantin Iosif, nu­me­roase documente referitoare la introducerea de tehnică operativă în domiciliile unor oa­meni pe care nu-i agreau, respectiv Mircea Malița, Nicolae Militaru precum și alți dem­ni­tari comuniști din epocă.

Colonelul Ion Păduraru (DIE) va raporta faptul că șeful UM 0920/A a distrus toate materialele cu privire la persoanele suspecte că ar lucra pentru un serviciu de informații din țările socialiste.

Ancheta internă efectuată în 1978 va releva faptul că UM 0920/A a instalat tehnică operativă și a desfășurat activități contrainformative fără aprobări legale de la organele în drept chiar și împotriva cadrelor de conducere din aparatul de stat și, totodată, au prelucrat cu mijloace TO și filajul de care dispunea UM 0920/A pe cine au dorit Nicolae Doicaru și Ion Mihai Pacepa, atât din Ministerul de Interne, cât și din alte instituții. UM 0920/A a fost folosită și de Emil Bobu, cu prilejul Plenarei CC al PCR din aprilie 1974, pentru a-i supraveghea pe unii activiști ai PCR care nu prea mai erau de acord cu Nicolae Ceaușescu și cu a sa politică. Într-un interviu acordat postului de televiziune Duna TV, fostul general de securitate Ion Mihai Pacepa a declarat că Ion Iliescu a fost interceptat ani de zile cu microfoanele tip «UM 0920/A», încă din anul 1972.

Ofițerii UM 0920/A au participat la acțiuni de filaj și supra­veghere informativă și a membrilor marcanți ai Consiliului de Stat, prim-miniștrilor sau a secretarilor CC al PCR urmărindu-se verificarea loialității acestora față de PCR și față de Nicolae Ceaușescu. După defectarea lui Ion Mihai Pacepa (23 iulie 1978), UM 0920/A va deveni UM 0110 (denumită codificat „Contraspionaj Est” sau „anti-KGB”).

În decembrie 1989, UM 0110 avea în componența sa 304 persoane, dintre care 264 ofițeri, care lucrau în patru servicii informative.

Două dintre aceste servicii se ocupau de URSS, unul de Ungaria și Iugoslavia, celălalt de RDG și celelalte state socialiste. La comanda UM 0110 a rămas colonelul Constantin Iosif, devenit, mai apoi, general, până în 1986 când a fost înlocuit cu generalul-maior Victor Neculcioiu.

În preocupările ofițerilor UM 0110 se vor afla, cu precădere, toți cei care aveau studii militare/civile în URSS sau manifestau simpatii față de Uniunea Sovietică. Într-un document din 18 iulie 1995 înaintat de către MApN către senatorul Șerban Săndulescu (PNȚcd), membru al Comisiei parlamentare pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, se menționa faptul că primele cadre ale MApN au plecat la studii militare în URSS în 1948, prima promoție de ofițeri absolvenți fiind în 1950, iar ultima în 1967.

 În total, 1.858 de ofițeri ai MApN au absolvit academii și școli militare, precum și cursuri de perfecționare (specializare) în URSS. 816 ofițeri au absolvit academii militare, cu durata de 2 – 7 ani, astfel: 

1) 161 la academii militare generale de comandă și stat-major (Academia Militară Superioară „K. E. Voroșilov” și Academia Militară „Mihail B. Frunze”);

2) 348 la academii militare cu profil de armă (artilerie, blindate, geniu, transmisiuni, transporturi, chimie și radiolocație);

3) 257 la academii militare cu profil tehnico-ingineresc;

4) 33 la Academia de Spate și Apro­vizionare;

5) 17 la Academia Militară Politică „V. I. Lenin”. Acestor ofițeri li se vor adăuga 348 de ofițeri care au absolvit școli militare cu durata de 1 – 3 ani din diferite specialități militare, precum și 704 ofițeri care au absolvit cursuri de perfecționare pe linie de comandă, stat-major, servicii și asistență medicală. 

La data întocmirii documentului, 1.827 dintre acești ofițeri nu mai lucrau în MApN fiind scoși din evidența rezervei militare, adică nu mai aveau nicio obligație militară.

 „Ceilalți 41 ofițeri, au vârsta cuprinsă între 51 și 60 de ani, îndeplinesc cu competență funcții pe linie de comandă, stat-major, tehnică, învățământ și cercetare științifică, fiind apreciați în notările de serviciu, preponderent, ca ofițeri foarte buni”, menționa MApN.

Direcția Personal din Ministerul de Interne a comunicat că în urma analizelor efectuate a rezultat faptul că în perioada 1948 – 1968 nu au fost trimise cadre ale Ministerului de Interne la studii academice sau de nivel superior în URSS.

Însă, 1.000 de cadre ale Ministerului de Interne au efectuat stagii de perfecționare (specializare) la instituții de învățământ civil sau militar din URSS. În 1995 nu se mai aflau în activitate niciunul dintre acești oameni.

În contextul denigrării Revoluției Române din Decembrie 1989, presa post-decembristă a menționat existența unor generali (Nicolae Militaru, Vasile Ionel, Marin M. Pancea, Gheorghe Logofătu etc.) și a unor ofițeri superiori din MApN care ar fi lucrat pentru GRU sau KGB, însă dovezile, cu excepția unor supoziții, nu au fost făcute publice niciodată în condițiile în care se păstrează misterul asupra destinului dosarelor din arhiva fostei UM 0110 (anti-KGB), precum și al dosarelor fostei Direcții a IV-a Contrainformații militare.

Istoricul Marius Oprea consemnează, privitor la arhiva UM 0110, faptul că, după o sursă anonimă, o mare parte a arhivei UM 0110, circa 40.000 de pagini, depozitată la Iași, a fost transferată în 1994 – 1995 către București.

 În lucrarea Cazul Timofte – KGB…, jurnalistul Alexandru Mihăilă reproduce în facsimil (p. 322) raportul din 10 aprilie 2001 al colonelului Constantin Muraru din SRI în care se menționează faptul că înainte de anul 1996, dar și după aceea, a apărut solicitarea „inventarierii tuturor persoanelor ce au făcut obiectul preocupărilor pe linia contraspionajului sovietic (a fostei UM 0110) cu precizarea necesității valorificării datelor și informațiilor pe care le dețineau foștii lucrători ai UM 0110, activi sau în rezervă, cunoscut fiind faptul că pe acel profil de muncă arhiva nu s-a conservat”. 

Istoricul britanic dr. Dennis Deletant declara, într-un interviu apărut în săptămânalul Prezent, că  marile mistere, care continuă să învăluie istoria Securității, și care trebuie să fie developate opiniei publice, și nu numai, se referă la: 

1) stabilirea influenței pe care a avut-o KGB la începuturile Securității, în 1948;

2) care a fost politica de cadre a Securității înainte de 1965 și după;

3) care au fost țintele UM 0110;

4) unde sunt banii din conturile fostului DSS și 

5) care sunt politicienii din Occident și din partidele socialiste vest-europene care au primit bani de la regimul Ceaușescu sau au întreținut relații cu Securitatea română.

Referindu-se la o posibilă implicare a serviciilor de informații sovietice (KGB&GRU) într-o conspirație împotriva lui Nicolae Ceaușescu în anii ꞌ80, fostul șef al Direcției a IV-a Contrainformații Militare, generalul-locotenent (r) Vasile Gheorghe, va declara, cu re­ferire la Nicolae Militaru, într-un interviu acordat jurnalistei Angela Băcescu în martie 1991, că sunt lipsite de temei susținerile generalului, privind amploarea legăturilor pe care le-ar fi avut în rândul generalilor și a altor categorii de militari activi.

În realitate aceste legături se refereau la câțiva rezerviști, nemulțumiți și ei, pentru măsurile administrative luate împotriva lor.

O serie de mărturii ale fostului ministru al Apărării Naționale, generalul (r) Con­stantin Olteanu, referitoare la incidentul din 18 februarie 1978 (conversații intime cu generalii sovietici în afara cadrului oficial) care a permis îndepărtarea lui Nicolae Militaru din MApN pe motiv de apartenență la GRU, au născut numeroase întrebări: a fost Nicolae Militaru agent secret al GRU sau doar un susținător al politicii URSS în cadrul Tratatului de la Varșovia și în lume?

Inexistența în circuitul istoriografic a unor docu­mente din dosarele Direcției a IV-a Contrainformații militare a DSS, cu referire la Nicolae Mili­taru, amplifică misterul asupra acestui ofițer și a rolului său în confruntarea dintre comunitatea de intelligence a României socialiste, susținătoare a politicii interne și externe a lui Nicolae Ceaușescu, și KGB&GRU, ca instrumente de putere ale Uniunii Sovietice.

Direcția a IV-a Contrainformații militare va încerca, conform declarațiilor făcute de către generalul-maior Constantin Nuță lui Constantin Olteanu, să forțeze o mărturisire completă a lui Nicolae Militaru, în condițiile în care cei de la contrain­for­mații militare, nu au cunoscut din timp despre faptul că va avea loc o asemenea discuție, nu au dirijat special un informator și nici nu au avut instalată tehnică operativă.

Fostul ministru al Apărării Naționale, Constantin Olteanu, nu a crezut versiunea privitoare la surpriza pe care GRU și Nicolae Militaru au produs-o ofițerilor Direcției a IV-a Contrainformații militare, iar Nicolae Ceaușescu nu s-a grăbit să-l schimbe din funcție, imediat, pe generalul-colonel Nicolae Militaru.

Nicolae Militaru a rămas în funcția de ministru-adjunct al Ministerului Construcțiilor Industriale până la data de 8 februarie 1984, deși pe 4 aprilie 1983 a fost trecut în rezervă și pensionat din MApN.

Totodată, a rămas membru supleant al CC al PCR până la 22 noiembrie 1984, nemaifiind ales la Congresul al XIII-lea al PCR. Beneficiind de o asemenea calitate a putut să se interneze la Spitalul „Elias” unde l-a reîntâlnit pe Ion Iliescu care venise într-o vizită la Valter Roman.

Menționăm faptul că la 17 aprilie 1983, Nicolae Militaru i-a scris lui Nicolae Ceaușescu cerându-i să fie numit la comanda Academiei Militare a Republicii Socialiste România.

După întâlnirea cu Ion Iliescu, Nicolae Militaru a trecut, conform propriei mărturii din 1991, să contacteze personalități politice și militare ale regimului comunist care se puteau angaja în derularea unui complot politico-militar prin care urma să fie înlăturat de la putere Nicolae Ceaușescu.