CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O istorie dramatică, ignorată de oamenii noștri politici, privitoare la continuitatea românilor dintre Nistru, Bug și mai departe…

Românii de dincolo de Nistru și Bug. O istorie dramatică a continuității ignorată de politicieni!

Lumea nu cunoaște rădăcinile românești ale așa-zisei regiuni ”Novorosia” cucerită de la turci de Petru cel Mare și, mai ales, de Ecateriana a-II-a (sec. XVIII) în nordul Mării Negre, care s-a format peste o puternică comunitate medievală românească constată istoricul și publicistul clujean Ionuț Țene.

Populația română era recunoscută de cronicarii timpului, varegi, slavi sau bizanini sub denumirea de boholoveni sau vlahi în feudalismul timpuriu.

Populația autohtonă a cunoscut valuri de migratori în nordul Mării Negre. 

Multă lume crede că noile republici reunite Donețk și Lugansk, în noul pseudo-stat Novorosia sunt consecințe ale crizei ucrainene.

Așa-a zisa „Novorosia” nu este un stat nou pe harta lumii, ci o gubernie autonomă, de fapt o marcă de graniță a Imperiului Rus de la sfârșitul secolului XVIII, răsărită în urma „luptelor de eliberare de sub ocupația turcească și tătărească”.

Apoi Novorosia s-a extins la sud-vest până la Cherson, actuala Odessa. Lumea nu cunoaște rădăcinile românești ale pseudo-statului Novorosia, care s-a format peste o puternică comunitate medievală românească.

Populația română era recunoscută de cronicarii timpului, varegi, slavi sau bizantini ca boholoveni sau vlahi în feudalismul timpuriu. Populația autohtonă a cunoscut valuri de migratori în nordul Mării Negre.

Românii erau menționați de aventurierii varegi pe inscripțiile lor runice din insula Gotland, în sec. IX. Boholoveni stăpâneau provinciile Podolia, Volânia, Kiev și partea nordică a Basarabiei, pe când partea sudică a Basarabiei și zona transnistreană limitrofă era sub stăpânirea vlahilor numiți brodnici.

Brodnicii, sub conducerea voievodului Ploscânea, participă la bătălia de la râul Kalka (1223), unde mongolii îi strivesc pe ruși, brodnicii luptând în aripa stângă alături de mongolii conduși de Tsukir Han și Teshi Han.

Românii erau majoritari în zona Nistru, Bug, Cherson până la Nipru. Inițial Kievul a fost o așezare locuită de vlahi în evul mediu timpuriu.

Teodor Burada, folclorist român ce a călătorit mult în Transnistria, în a doua jumătate a secolului XIX, culegând folclor și identificând multe sate românești inclusiv pe valea Bugului, așa cum menționează în cele două lucrări ale sale „O călătorie în satele Moldovenești din gubernia Cherson” (1882) și „O călătorie la Românii din gubernia Kamenitz-Podolsk” (1884), lăsând o mulțime de observații asupra obiceiurilor, portului, limbii acestora, remarcând unitatea sufletească a acestora cu românii basarabeni, transilvăneni sau din România.

În evul mediu, domnitorii Moldovei controlau reginea transnistreană. Ion Vodă cel Cumplit vorbește de Țara Moldovei de dincolo de Nistru. La 10 mai 1574, dă un hristov prin care îl împroprietărea pe Ion Golia, marele logofăt al Moldovei, cu moșii dincolo de Nistru, la gura Iahurlucului și mai sus de Orhei, la capul Peșterei, inclusiv loc de patru mori. Acest lucru nu putea fi realizat decât dacă domnul moldovean chiar stăpânea acele locuri. Există numeroase documente ulterioare care confirmă stăpânirea ținuturilor de pe peste Nistru.

Tot așa, la 4 august 1588, Petru Voievod confirmă printr-un hrisov împărțirea moșiilor între jupâneasa lui Golia și a lui Eremia pârcălabul pe Răut, jumătate din satul Oxintia, o moară la Mihăilașa etc. La 11 august 1593, Ieremia Movilă reînnoiește un hristov de pe vremea lui Ion Vodă referitor la aceleași moșii, iar în 1602 boieri moldoveni vorbesc de neamurile de dincolo de Nistru.

Mai mult, trebuie amintită stăpânirea cetății Lerici a genovezilor, de la limanul Niprului, ocupată de moldovenii lui Petru Aron la 1454 și deținută de Ștefan cel Mare până la 1475.

Secolul XVIII cuprinde mult mai multe documente și acte de vânzare, danii ale moșiilor de peste Nistru. Ștefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug și Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali și români. Cazacii sunt strânși dintre moscali și români.

Prin denumirea de cazac, tătarii înțelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vișnoviețchi se cobora dintr-o soră a lui P.Rareș. A pretins și scaunul Moldovei. După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei ,,Domnișori”, fii adevărați sau închipuiți de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

Mai mult, Nicoară Potcoavă este cel mai bun exemplu al existenței luptătorilor cazaci moldoveni între Bug și Nipru care aspira la tronul Moldovei și care a fost evidențiat într-o elocventă nuvelă de Mihai Sadoveanu.

În secolul XVII domnitorul Gheorghe Duca Vodă era stăpân nu numai peste Moldova, ci și peste Transnistria și teritoriile de la Bug până la Nipru. Stăpânirea sa a fost recunoscută de sultan până la Nipru, devenind și administrator al acestei părți din Ucraina.

Acesta colonizează cu români întinsele teritorii devastate de război, adăugând un nou val de viață românească celei existente, dar rarefiate, și introduce o seamă de reforme pentru a ajuta revenirea vieții economice, prin privilegiile date din capitala Ucrainei românești, Nemirova (Nimirov, pe Bug), la 20 noiembrie 1681.

Vodă Duca numește comandanți români ai regiunii de dincolo de Nistru și construiește cetatea Kanev pe Nipru. Pe lângă hotarul etnic, este împins și hotarul politic mult dincolo de Nistru. După el, au mai deținut conducerea Ucrainei și Ștefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino și Ene Drăghici.

Viața în Ucraina românească ce cuprindea teritoriul dintre Nistru, Nipru, Camenca (la nord) și marea Neagră (la sud) era identică cu cea a românilor din Moldova, documentele fiind redactate în limba română și acolo domnind „jus valahicum”, legea română. Teritoriul era împărțit administrativ în două, de la Nistru la Bug și de la Bug la Nipru.

Hatmanul cazac de la stânga Niprului face pași și mai importanți către Rusia, și ea îngrijorată. După alianța lui Dimitrie Cantemir cu Petru cel Mare la Iași, zona dintre Nistru și Nipru intră treptat și sigur în sfera de influență rusească, născându-se o nouă identitate, care azi formează satul Novorosia. Cu toate acestea, la 1812 Odessa era un oraș majoritar cu populație românească.

Despre destinul românilor de la est de Nistru a scris în 1942 sociologul Anton Golopenția o excelentă carte „Românii de la est de Bug” ( două volume, peste 1500 p.) pentru care sovieticii nu l-au iertat, ucigându-l în bătaie la Jilava – 1951.

Golopenția a făcut cercetări sociologice pe teren și a rămas uimit de numărul mare al românilor din satele din zona Niprului și Donețk în timpul războiului, care nu au pierit în urma bolșevizării staliniste.

El propunea de-bolșevizarea prin cultură și alimentație. Muzicologul Constantin Brăiloiu a înregistrat cântece românești la fel ca în Ardeal, în sate din jurul orașului Donețk ocupat de trupele româno-germane în 1942.

După război Constantin Brăiloiu a fugit în Elveția să scape de furia sovieticilor, unde se pensionează ca profesor al Universității din Geneva.

Cercetătorii români au făcut anchete cu instrumente moderne de cercetare în comisariatul administrat de statul german în zona Nikolaevului, în bazinul Doneţului şi chiar în Tauria de nord.

Recensământul românilor migraţi în Transbugia în secolele trecute şi stabiliţi acolo, realizat de către o echipă de tineri cercetători de la Institutul Central de Statistică, condusă de Anton Golopenţia, între anii 1941-1944.

Recensămîntul cercetătorilor români a confirmat rezultatele recensămîntului sovietic din 1926, care arăta aproximativ 360.000 de moldoveni şi români pe întregul teritoriu de atunci al URSS.

În decembrie 1943, în Bucureşti a fost vernisată o expoziţie de fotografie privind manifestările la nuntă, petreceri, înmormântare, dar şi cu ţesături şi covoare în scopul determinării originii românilor din această parte a Ucrainei.

Interesant că originile și rădăcinile etnice ale teritoriilor din Nordul Mării Negre sunt românești, ceea ce confirmă originile geto-scitice și prelungirea în secole a romanizării, precum și legăturile politico-economice și comerciale ale statelor medievale românești în acest areal.

Această istorie ocultată de comunism și de statele rus și ucrainean ar trebui revelată istoriografic ca o punte de apropiere și cunoaștere între români și populațiile slave de la est de Nistru și Bug.

Motivele lui Putin și Marea Strategie a Rusiei

Strategia lui Vladimir Putin pentru Ucraina este condusă de trei obiective: supraviețuire, imperiu și moștenire.

În primul rând, Putin vede soarta Ucrainei ca pe o problemă existențială atât pentru el însuși, cât și pentru regimul autoritar pe care el și cercul său interior l-au reconstruit treptat în ultimii cincisprezece ani. Revoluția portocalie din 2004 a fost un șoc profund pentru Putin din cauza ecourilor pe care le-a creat în Rusia și pentru că Ucraina părea să fie pe punctul de a deveni o sursă majoră de „difuzare democratică” pe termen lung chiar pe lunga graniță de sud-vest a Rusiei. Din fericire pentru Putin, totuși, strălucirea acestei revoluții a dispărut rapid odată ce liderii săi au obținut funcția și nu și-au îndeplinit promisiunile reformiste. De la început au avut loc lupte interioare între președintele ucrainean Viktor Iuşcenko și prim-ministrul Iulia Timoșenko; reformele au fost amânate; economia ucraineană a scăzut în spirală, iar corupția a rămas rampante.

Până la încheierea președinției lui Iuscenko în 2010, mulți alegători ajunseseră să-l vadă pe Viktor Ianukovici ca o alternativă preferabilă. Ianukovici a beneficiat, de asemenea, de sprijin financiar și „tehnologic politic” substanțial din partea Moscovei. Pentru Putin, Ianukovici a fost o alternativă promițătoare pentru liderii „Orange” orientați spre vest, deoarece părea probabil să mențină legături comerciale și financiare puternice cu Rusia, să arate deferența cuvenită față de Moscova și, mai presus de toate, să țină Ucraina în afara NATO. Dar s-a dovedit că prea mulți ucraineni nu au vrut să urmeze scenariul Putin/Ianukovici.

Când Ianukovici a fugit de la Kiev pe 21 februarie, Kremlinului trebuie să fi părut că un al doilea val al Revoluției Portocalii a preluat controlul Ucrainei. Putin, fără îndoială, a tremurat de furie – dar și de frică.

Al doilea motiv motivant al lui Putin pentru a face tot posibilul pentru a reafirma cât mai multă dominație în Ucraina combină obiectivele sale de a restabili un imperiu rus și de a-și șterge moștenirea personală. Este foarte clar că Putin încearcă să readucă Rusia la fosta sa glorie imperială și, astfel, să-și asigure un loc în istorie ca unul dintre cei mai mari lideri ruși ai tuturor timpurilor. Într-un discurs din 2005, Putin a declarat celebru că „destrămarea Uniunii Sovietice a fost cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea”. 

Comentariile lui Putin despre Uniunea Sovietică, luate împreună cu viziunea sa actuală despre Novorossiya, ar trebui să demonstreze Occidentului că criza din Ucraina nu este un conflict la scară mică, nici pur și simplu o problemă politică internă între estul și vestul Ucrainei. Mai degrabă, a început un război de facto pentru controlul Ucrainei – iar Ucraina, la rândul ei, este doar o parte (deși una foarte importantă) a planului strategic al lui Putin de a restabili hegemonia Rusiei asupra cât mai mult posibil a fostei Uniuni Sovietice. , și astfel să reafirmăm rolul Rusiei ca putere globală majoră.

Deși strategia sa în Ucraina este extrem de ambițioasă, Putin este clar convins că cea mai eficientă tactică este să facă un pas pe furiș. El va evita intervenția militară deschisă, dacă este posibil, pentru a nu șoca puterile occidentale în contramăsuri cu adevărat dureroase. Putin repetă în mod clar modelul Crimeei în estul Ucrainei, după ce a stabilit deja controlul de facto a peste o duzină de locații cheie din cea mai importantă provincie estică a sa, Donețk. Aceasta este cea mai industrializată regiune a Ucrainei [4] , cu o populație de 74,9% vorbitori de rusă și legături industriale foarte puternice cu Rusia

Următoarele trei regiuni cele mai imediat amenințate de preluările furtive ale Rusiei sunt Luhansk, cu 68,6% vorbitori de rusă, Zaporijia cu 48,2%. Herson, cu 24,9 la sută, se află și pe lista pe cale imediată de dispariție, în ciuda procentului său mai mic de vorbitori de limbă rusă, deoarece Rusia trebuie să-l controleze împreună cu Donețk pentru a crea o „punte terestră” între Rusia și Crimeea. Un alt factor „favorabil” din punctul de vedere al Moscovei este că Herson – împreună cu Donețk, Zaporizhia și o parte din Lugansk – se încadrează în mare parte în granițele istorice Novorossiya.

Dincolo de aceste patru provincii, au existat deja incursiuni majore rusești în cele două provincii învecinate Luhansk și Harkov (care are o populație de limbă rusă de 44,3%). Și, așa cum am menționat mai devreme, Putin a proclamat, de asemenea, public, chiar dacă în mod inexact, că Harkov face parte din Novorossiya.

La vest de cele șase regiuni menționate mai sus se află Mykolaiv și Odesa, care au 29,4% și, respectiv, 41,9% vorbitori de rusă. Orașul-port strategic Odesa a văzut deja același tip de agitație anti-Kiev și organizare a unei mișcări secesioniste care sunt semnele distinctive ale jocului Crimeei. Christian Caryl, jurnalist american și editor al Laboratorului pentru democrație de la Foreign Policy, a intervievat recent Odesanii care sunt încântați de perspectiva unui stat autonom Novorossiya. El citează un cetățean care exclamă: „O populație de 20 de milioane, cu industrie, resurse. Cu asemenea avantaje, cine trebuie să devină parte a Rusiei? După standardele europene, aceasta este deja o țară de dimensiuni bune.” 

Limbă, etnie și atitudini

Reclamând dreptul Rusiei de a interveni în aceste provincii estice și sudice, este clar că Moscova va folosi o definiție maximalistă a „rușilor”. Aceasta înseamnă numărarea numărului de vorbitori de rusă mai degrabă decât a numărului de etnici ruși. [6] Acest lucru este în avantajul lui Putin, deoarece numărul etnicilor ruși din aceste provincii este mult mai mic decât numărul vorbitorilor de rusă. În plus, nu numai că mulți ucraineni care trăiesc în est și sud recunosc limba rusă ca limbă maternă, dar un procent semnificativ suplimentar vorbește fluent limba, pe care Moscova ar putea bine să o folosească ca un motiv suplimentar fie pentru anexarea acestor provincii, fie pentru a crea un versiune extinsă a Novorossiya care ar fi de fapt subordonată Moscovei.

Dincolo de a alimenta diferențele etnice și lingvistice pentru a justifica incursiunile Rusiei în Ucraina, Putin lucrează sistematic pentru a crea o ruptură permanentă între ucrainenii din est și vest, bazată pe diferențele preexistente de perspectivă și atitudine și bazându-se pe confruntări și nemulțumiri fabricate.

Sondajele recente de opinie publică efectuate de Baltic Surveys/The Gallup Organization arată că diviziunile lingvistice și etnice dintre vestul și estul Ucrainei se corelează, de asemenea, cu punctele de vedere ale celor două regiuni cu privire la o varietate de probleme, inclusiv: excursia militară a Rusiei în Crimeea, protestele EuroMaidan că l-a înlăturat pe Ianukovici și viitoarele alegeri prezidențiale din 25 mai. [7] Conform sondajului, peste 94% dintre ucrainenii din vest credeau că acțiunile lui Putin în Crimeea constituiau o invazie, în timp ce doar 44% dintre ucrainenii din est credeau același lucru. De fapt, 45% dintre ucrainenii din est au considerat că referendumul din Crimeea privind aderarea la Rusia este un drept legitim al locuitorilor Crimeei de a-și exprima opinia despre viitorul Crimeei.

Șaizeci și șase la sută dintre cetățenii din vestul Ucrainei au spus că au privit pozitiv evenimentele Euromaidan, în timp ce doar 7% dintre cetățenii din estul Ucrainei au spus același lucru. În timp ce 34% dintre cetățenii din vestul Ucrainei au spus că vor vota pentru Petro Poroșenko, „oligarhul de ciocolată”, la viitoarele alegeri prezidențiale, doar 7% dintre ucrainenii din est au fost de acord, iar 11% au spus că vor vota pentru Serhiy Tihipko, un fost membru. al Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, care a adoptat o atitudine pro-federalizare.

Poate cel mai important, 59% dintre cetățenii din estul Ucrainei sunt deja în favoarea aderării la Uniunea Vamală a Rusiei, față de 20% care sunt în favoarea aderării la Uniunea Europeană.

Populația totală a Marelui Novorossiya ideal al lui Putin (Harkiv, Donețk, Lugansk, Zaporizhia, Herson, Dnepropetrovsk, Mykolaiv, Odesa și Crimeea) ar fi de aproximativ 21 de milioane. Aceasta ar fi o adăugare potențială considerabilă la uniunea vamală cu Rusia, Belarus, Armenia și Kazahstan, ceea ce ar oferi Rusiei lui Putin o pârghie economică și mai puternică împotriva Uniunii Europene.

Jurnalista rusă Yulia Latynina vede tactica lui Putin în Crimeea și estul Ucrainei ca pe o nouă strategie militară, în care guvernul controlează și denaturează informațiile pentru a arunca Rusia și separatiștii pro-ruși drept victime. Ea susține că acest lucru „este mult mai important decât obținerea unei victorii militare. Pentru a ieși câștigător în acest scenariu, nu trebuie să-ți împuști inamicul. Tot ce trebuie să faci este fie să-ți omori propriii oameni – fie să-i provoci pe alții să-i omoare – și apoi să îl înfățișezi ca pe un act de agresiune al inamicului, cu toate învârtirile media aferente.” [8] Datorită acestui rol mediatic, toate încercările guvernului ucrainean de a difuza situația din provinciile estice s-au întors îngrozitor.

Implicații pentru Republica Moldova și nu numai

Chiar și presupunând că Putin își va realiza viziunea ambițioasă a Novorosiei Mari, nu există nicio garanție că Putin se va opri la Odesa….

De fapt, contrariul pare foarte probabil. Moldova ar fi, de asemenea, amenințată direct. În martie, guvernul separatist de facto din Transnistria a cerut să fie încorporat în Federația Rusă. 

 Putin ar putea astfel să repete cu ușurință aceleași tactici care au avut succes în Crimeea și care lucrează în estul Ucrainei, în Transnistria. Această regiune separatistă avea să devină independentă de Moldova și, eventual, să se alăture federației Novorossiya.

Este dincolo de scopul acestui eseu să discutăm impactul potențial al acestui scenariu asupra restului Moldovei sau a presupusului stat din centrul și vestul Ucrainei. Este suficient să spunem că, dacă Ucraina și Occidentul nu acționează decisiv împotriva „iredentismului” rus în estul Ucrainei, orice stat din Europa de Est, Caucaz sau Asia Centrală cu o minoritate vorbitoare de limbă rusă ar putea fi expus fie dezmembrării, fie a dominaţiei ruse de facto ca preţ al evitării acesteia.

Putin poate fi oprit?

Este greu de imaginat vreun scenariu realist prin care actualul guvern ucrainean de la Kiev ar putea opri această dezmembrare lentă și constantă a țării. Având în vedere succesul separatiștilor pro-ruși în a ocupa cu impunitate clădirile guvernamentale din estul Ucrainei, ce opțiuni are actualul guvern ucrainean?

Dacă Ucraina poate reuși să facă eforturi militare serioase pentru a contracara tăierea treptată a provinciilor sale, Moscova va da vina pe „fasciștii” instigați de Occident de la Kiev și va interveni probabil militar pentru a asigura victoria separatiștilor pro-ruși în prezent instigă și asistă cu sprijin militar semi-acoperit. Putin și-a exprimat deja indignarea față de minusculele „operațiuni antiteroriste” ale Ucrainei din est și a numit aceste acțiuni „crimă gravă”. 

Având în vedere probabilitatea ineficacității Ucrainei în a face față incursiunilor Rusiei pe teritoriul său, ce opțiuni are Occidentul pentru a face față agresiunii sporite și ambițiilor imperialiste ale Rusiei?

SUA, aliații săi NATO și Uniunea Europeană au rămas cu două opțiuni de bază.

Prima e aceea de a continua modelul actual de acceptare de facto. Occidentul își poate continua cursul actual de condamnare publică și sancțiuni economice și financiare punitive minore, care se opresc înainte de durerea cu adevărat gravă de ambele părți.

Dacă da, Putin va ignora aproape sigur sancțiunile Occidentului, în ciuda impactului lor asupra economiei ruse. El va continua astfel planul său de a separa și federaliza estul și sudul Ucrainei, fie de a o încorpora în Rusia.

Alternativa este ca Occidentul să întreprindă sancțiuni economice cu adevărat profunde și, astfel, reciproc dureroase, care ar reduce drastic exporturile și veniturile de petrol și gaze ale Rusiei, ar decima investițiile străine și ar face ravagii în economia acelei țări. Acest lucru ar necesita să depășim mult sprijinul european neîntemeiat pentru sancțiunile intensificate împotriva Rusiei, pe care l-am văzut până acum, în special în rândul țărilor europene cu legături comerciale strânse cu Rusia. 

Și, având în vedere izolarea lui Putin și a elitei sale conducătoare de durerile economice, ar trebui, de asemenea, să existe o demonstrație puternică de hotărâre militară. SUA ar trebui să dubleze cel puțin numărul de forțe staționate în Europa (în prezent doar 66.000 față de 400.000 în timpul Războiului Rece), iar NATO ar trebui să mute câteva mii de trupe europene, canadiene și americane la granițele de est ale Poloniei și republici baltice și în nord-estul României.

Până acum, Occidentul nu a angajat un număr substanțial de trupe pentru apărarea Europei de Est, în ciuda obligațiilor sale prin tratate de a apăra acești membri NATO. Pe 23 aprilie , SUA au trimis 150 de trupe americane, cu alți 450 așteptați să li se alăture, în Polonia, ca parte a unui exercițiu militar.

 Cu toate acestea, aceste 150 de trupe sunt depășite de cei 40.000 de oameni ai Rusiei staționați la granița cu Ucraina. 

 Din perspectiva expansivă a lui Putin, aceste micro-exerciții sunt derizorii într-un moment în care a ținut exerciții militare în apropierea Ucrainei, implicând trupe de zeci de mii.

Putin nu va fi descurajat de nimic în afară de o demonstrație proporțională de hotărâre a puterilor occidentale.

Cu excepția cazului în care și până când Occidentul va adopta o poziție serioasă împotriva războiului nedeclarat al lui Putin împotriva Kievului și nu se angajează să mențină Ucraina unită și independentă, Putin va continua pe calea actuală a cuceririi pe furiș.

El își va pune în aplicare propria viziune despre Novorossiya ca un pas către restabilirea unei „Rusii Mari” – una care își continuă expansionismul agresiv cu mult dincolo de Ucraina și în care joacă un rol major pe scena mondială dedicată subcotării Occidentului și democrației sale. valorile.

16/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

 EXCLUSIV. Nicholas Dima, fost profesor pentru US ARMY: România trebuie să se pregătească de negocierea frontierelor cu Ucraina

Scriitorul și jurnalistul român  Nicholas Dima, (foto), fost deținut politic anticomunist și apoi, după emigrarea în SUA, profesor pentru militarii americani în cadrul mai multor colegii de război, cum ar fi Fort Bragg, cea mai mare baza militară din lume  cât și la școala de elită a Armatei SUA – West Point Academy – apoi jurnalist la Vocea Americii timp de peste două decenii, cu o carieră impresionantă, felicitat de doi președinți americani, Ronald Reagen și George Bush, pentru lucrările sale, a avut amabilitatea să ne împărtășească punctul său de vedere despre Războiul din Ucraina, oferind cititorilor români o adevărată frescă a Marii Resetări care se derulează prin conflictul din vecinătatea noastră, în care se bat la vedere forțele SUA și UE cu cele ale Rusiei, cu China în expectativă.

Iată viziunea sa extraordinară, expusă într-un articol publicat de https://www.activenews.ro .

Războiul din Ucraina: Observații și Perspective

de Nicholas Dima

Intro: Se stie ca razboiul inseamna continuarea politicii prin mijloace violente; inseamna impunerea vointei unei tari asupra alteia cu rezultate de cele mai multe ori dramatice. Radacina razboiului este insasi natura noastra. Natura umana s-a mai imblanzit de-a lungul istoriei, dar nu s-a schimbat. Religia in general si religia crestina in mod special au temperat comportarea violenta la nivel individual, dar prea putin la nivel de stat. In aceste zile, interesele statale si internationale, cunoscute sau ascunse, se ciocnesc din nou in Ucraina.

***

Ca român cunosc bine si detest expansionismul rusesc si consecintele lui. In ultimii două sute de ani pământul românesc a fost încălcat și invadat de Rusia de 12 ori.

In prezent, Moscova isi redescopera vocatia imperiala in Ucraina, dar de data aceasta ceva e neclar. Kievul a fost si este incurajat de anumite cercuri internationaliste sa provoace Rusia pentru a o forta sa se supuna planurilor occidentale de resetare a lumii. In aces sens, și fără a-si dezvalui public intentiile, fortele globaliste si-au mobilizat aproape toate resursele de care dispun pentru a-si atinge scopul.

Personal, nu am incredere in Rusia, dar dupa 53 de ani in America nu mai am incredere nici in politica de azi a Americii si nici in a marilor tari occidentale.

Ce se intampla?

Potrivit analizelor oficiale publicate la Washington, China ramâne principala adversara a Statelor Unite si a occidentului.

Prin ‘occident’ se intelege grupul de tari capitaliste dezvoltate care au adoptat democratia de tip neo-liberal promovata de Statele Unite.

Interpretarea ideii de democratie a devenit insa arbitrara si destul de elastica. Oricum, tarile occidentale incearca sa impuna si altora sistemul lor prezentandu-l drept o panacee universala, dar urmarindu-si cinic propriile interese.

Altfel, daca China ramane principalul adversar al lumii occidentale, cum se explica actuala mobilizare generala impotriva Rusiei? Se explica prin faptul ca sistemul politic promovat de America si de Uniunea Europeana a fost acceptat in ultimii ani si de Ucraina.Moscova a fost invitata si ea sa faca parte din noua ordine mondiala, dar a primit un rol secundar si subordonat pe care l-a respins. Confruntata cu perspectiva extinderii Aliantei Nord Atlantice pana la granitele ei, Rusia a spus Niet. In consecinta, dialogul diplomatic a fost inlocuit de un dialog armat.

Ideea extinderii sferei de control a unei tari pana la limite maxime e straveche. A infaptuit-o Imperiul Roman acum doua mii de ani, dar fara un plan prealabil si fara un scop clar. De altfel, lumea cunoscuta era limitata in acele timpuri. O extindere remarcabila a realizat-o Anglia cu destul de mult succes in secolul 19. Apoi, acum o suta de ani, fosta Uniune Sovietica a incercat sa comunizeze intreaga planeta.

La acea data promotorii globalizarii aveau deja un plan, aveau o ideologie, se bazau pe expansionismul rusesc, si aveau la dispozitie Armata Rosie. Cladita pe o ideologie falsa si pe resurse limitate planul de comunizare mondiala a esuat. Ideia dirijarii intregului glob a fost preluata totusi dupa cel de al doilea razboi mondial cand spre sfarsitul ostilitatilor invingatorii au pus bazele unei noi ordini mondiale. Acestia au lansat totodata o viziune globala de reorganizare si de guvernare a lumii.

***

La aceasta ora inaintata a istoriei exista doua viziuni de guvernare globala: Prima viziune este promovata de America si de Occident, se face cu manusi, cu ademeniri, si la suprafata e benevolenta. Cine se afla in spatele acestei viziuni? La prima vedere, planul globalist e promovat de Washington si in mod special de Departamentul de Stat si de Casa Alba. Planul e dirijat insa din spate de catre marile corporatii, de miliardari si de lideri politici care controleaza resursele naturale, financiare si mediatice ale lumii. Aceste cercuri urmaresc reorganizarea lumii… chipurile pentru salvarea planetei si pentru binele tuturor. Intentiile sunt laudabile, dar Blaise Pascale, filozof francez din sec. 17, a atras atentia ca „drumul catre iad e pavat cu intentii bune!

Noua viziune post-belica a fost pusa in practica treptat prin diferite organizatii si organisme ca Natiunile Unite, Fondul Monetar International, Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului, Uniunea Europeana, Forumul Economic Mondial, si pe plan militar, Alianta NATO… Viziunea globalista e promovata totodata prin numeroase fundatii si cluburi particulare, prin diverse organizatii secrete, si prin organizatii ne-guvernamentale, intre care mentionez bine-cunoscuta fundatie Soros. Pregatirile pentru realizarea noii ordini mondiale se fac in culise si in intimitatea unor grupuri de mari initiati. In documentata sa carte intitulata Superclass, David Rothkopf mentioneaza o parte din corporatiile supra-nationale si unii dintre miliardarii si liderii politici mondiali care dirijeaza destinele omenirii. Cu toate acestea, adevaratii conducatori, probabil o mana de indivizi inconjurati de un cerc restrains de adjuncti, nu sunt cunoscuti. Oricum, intentia lor este sa controleze destinele planetei.

La concret si la obiect, aceasta viziune este materialista, internationalista si implicit anti-nationala, si in final, anti-crestina si contrara firii umane. Intr-un asemenea sistem religia traditionala centrata pe o fiinta divina este inlocuita cu conceptul de drepturile omului centrat pe vointa, pe interesele, si pe viziunea unor indivizi. Scopul urmarit, declarant in mod indirect sau implicit, este infaptuirea raiului pe pamant; un rai terestru intr-o lume fara morala crestina si fara Dumnezeu. Se contureaza o lume noua condusa de ‘iluminati intunecati’al caror ultim scop este ruperea omului de originea sa divina. Intr-o asemenea lume barbatii se casatoresc cu alti barbati, femeile se culca cu alte femei, copiii cresc fara educatie morala si tinerii sunt dezorientati. In aceastalume banul si placerile imediate sunt singurele scopuri ale vietii. Nu e de mirare ca bisericile crestine din occident s-au golit si in ulte locuri au inceput sa apara temple dedicate lui satana.

O viziune opusa globalizarii occidentale ramane comunismul, rebotezat intre timp socialism in China si progresivism in America. Si aceasta viziune reprezinta tot o lume fara nici un Dumnezeu. De altfel, cele doua viziuni diferita doar ca metode: comunismul clasic a fost aplicat prin crime brutale in timp ce globalizarea se face cu zambre si cu batoane ce ciocolata. Scopul urmarit de amandoua este acelasi: control total asupra omului si asupra intregii societati.

***

Aici ma simt obligat sa deschid o mica paranteza. Cu experienta penitenciara personala si mai ales de familie am studiat cele doua mari crime impotriva umanitatii comise de securitate in inchisorile din Romania; asa-zisele reeducari de la inchisoarea din Pitesti si respectiv din Aiud. Acolo diavolul a experimentat cum poate fi fortata natura umana astfel incat omul sa urmeze un curs nefiresc impus din afara. Am scris despre ele in cartea Marturii Dedicate Eroilor si Martirilor Nostri publicata la Bucuresti in 2018 (Editura INST). Prima reeducare s-a facut prin metode barbare si a vizat limitele fizice ale tineretului intemnitat. A doua a fost sofisticata si a vizat pervertirea sufleteasca a detinutilor politici maturi pentru a accepta oranduiala comunista a acelor zile. La Pitesti oamenii erau striviti fizic; la Aiud erau ademeniti si cumparati sufleteste.

Convingerea mea este ca rezultatele acelor experimente sunt folosite acum la nivel mondial de cercurile globaliste in vederea pervertirii sufletului omenesc; pentru instrainarea omului de originea lui spirituala. Si e foarte greu sa te opui glabalistilor de azi care dupa ce au monopolizat resursele omenirii, te ademenesc cu tot felul de jucarii sclipitoare de la burse de studii in Anglia si concedii la Nisa pana la posturi diplomatice si posibile fotolii ministeriale… Stiu papusarii din umbra cum sa atraga si sa perverteasca oamenii! Si daca identifici si denunti scopurile si mijloacele globalistilor sar pe tine aplaudacii din presa aservita pe motiv ca incalci drepturile omului. Iar pentru cei ‘inraiti’ care continua sa se opuna ‘nobilelor’intentii mondiale, mai exista si varianta Pitesti…

Se pare ca intreaga lume a devenit un camp experimental in care metodele variaza de la cele aplicate la Pitesti la cele aplicate la Aiud. Cine experimenteaza pe noi si ce se urmareste? La inchisoarea din Pitesti experimental era condus de locotenentul zis Ion Marina, pe nume real Itzicovici. La Aiud era condus de colonelul Craciun. Cei care au studiat fenomenul sustin ca amandoi raportau rezultatele direct la ministerul de interne, condus aproape tot timpul de evrei, si care la randul lor il raportau la Moscova tot pe filiera evreiasca. Multi din liderii mondiali de azi care urmaresc reorganizarea lumii sunt de asemenea evrei si unii cercetatori se intreaba consternati: unde vor sa ajunga?

Nu isi dau seama oare ca multi fosti comunisti s-au intors impotriva lor? Ca in prezent anti-semitismul e in crestere si lumea se poate intoarce impotriva lor?

Am avut o discutie cu pastorul Richard Wurnbrandt pe aceasta tema. Am fost impreuna in aceiasi inchisoare din Gherla, dar ne-am cunoscut personal la New York. Pastorul, evreu roman botezat si crestin activ, mi-a spus resemnat si ingandurat ca evreii au o misiune grea in lume. Ei si-au asumat cumva rolul de a-i biciui pe crestini ca sa se intoarca la Dumnezeu. Si in timpurile din urma, a subliniat el, inainte de revenirea mantuitorului, evreii il vor accepta si ei pe Iisus. Traim oare timpurile din urma?

***

Actualul razboi din Ucraina nu este altceva decat un nou pas, dar unul extrem de important, in noua incercare de dominare mondiala. Pentru a fi inteles, razboiul trebue analizat din trei unghiuri sau perspective: Globala, Umanitara, si pentru noi, din perspectiva romaneasca. Cea mai importanta analiza este cea globala. Elucidarea acestei perspective este evitata in mod premeditat in presa aservita intereselor globaliste. Ni se impune sa credem si sa sustinem ca Rusia, o tara agresiva si dictatoriala, a atacat Ucraina, chipurile o tara pasnica si democrata. In consecinta, potrivit noii propagande, libertatea intregii omeniri ar fi amenintata de Moscova. Cine nu accepta acest postulat este etichetat drept inamic al adevarului… Orwell a avut dreptate! Numai ca si adevarul si democratia sunt interpretate dupa interese.

Este adevarat ca Rusia a invadat Ucraina, dar realitatea este mult mai complicata. De altfel, ca analist eram convins ca Rusia nu va ceda controlul asupra Ucrainei fara mari violente. Nu m-am asteptat totusi ca razboiul sa inceapa atat de repede. Personal, intuiam interventia militara in cativa ani, inainte ca generatia care a cunoscut Uniunea Sovietica, inclusiv Putin, sa dispara. Moscova s-a grabit insa intelegand probabil ca timpul nu lucreaza in favoarea ei. Acum, pentru ca razboiul a inceput, ma tem ca nu mai poate fi oprit.

Rusia actuala nu mai are o viziune globala proprie. O asemenea viziune inseamna capacitati economice si militare de anvergura, inseamna un plan pro-activ de actiune si inseamna capacitatea aplicarii planului. Moscova nu mai are aceste posibilitati, dar are in schimb un arsenal nuclear masiv cu care poate ameninta si ameninta interesele occidentale.

Dupa 30 de ani de confuzie si deruta, Rusia si-a regasit echilibrul revenind la originea ei slavo-ortodoxa si la tendintele ei mesianice si nationaliste. In noul context geo-politic de azi, Moscova si-a redefinit totodata prioritatile si, intre altele, a respins categoric pierderea Ucrainei si cooptarea ei in orice alianta ostila. Un asemenea act i-ar ameninta atat statutul de putere regionala cat si existenta statala. In consecinta, Rusia a decis sa invadeze Ucraina inainte de a fi prea tarziu si astfel sa blocheze extinderea pactului NATO.

La vedere, actualul razboi este intre Rusia si Ucraina. La o analiza mai adanca este o confruntare acerba intre America si Occident, pe de o parte, si Rusia (si in viitor China), pe de alta parte. Si tragedia acestui razboi consta in faptul ca nici una din tabere nu isi permite sa piarda. Daca Moscova pierde razboiul, Federatia Rusa se dezmembreaza. Daca Occidentul pierde, Ucraina se destrama si politica de globalizare intra intr-un mare impas.

In opinia mea ambele tabere pornesc de la principii gresite pentru ca nici una nu raspunde aspiratiilor umanitatii: oamenii au nevoie atat de bunuri materiale cat si de implinire spirituala. Omul aspira la nemurire sufleteasca si continua sa creada in Dumnezeu. Una din cartile mele, publicata initial in limba engleza in America si recent in limba romana in tara, se numeste Scopul si Semnificatia Vietii. Asa cum spunea un poet-martir al inchisorilor comuniste, semnificatia vietilor noastre…e mult mai presus de arhangheli si astre, e’n vesnica Ta’ intelepciune! Oricat s-ar sforta dirijorii globalizarii, nu ii pot lua locul lui Dumnezeu.

Occidentul ofera intr-adevar bunuri materiale, dar este din ce in ce mai gol spiritual. Ce ofera in schimb Rusia? Din pacate, orice ar oferi, cei care o cunosc nu mai au incredere in ea. Moscova va trebui sa faca eforturi uriase ca sa castige increderea vecinilor ei. Nimeni nu stie ce ne rezerva viitorul, dar consecintele acestui razboi pot fi catastrofale la nivel global.

Dupa aproape trei luni de la declansare, razboiul din Ucraina a intrat in a doua sa faza. Initial, Putin s-a asteptat probabil ca va incheia ostilitatile in cateva zile si va instaura la Kiev un guvern pro-rus. Este evident ca el nu a cunoscut nici pregatirea precara a armatei sale si nici hotarirea occidentului de a ajuta Kievul masiv pe plan militar. Realitatea de pe campul de lupta s-a dovedit diferita atat pentru Rusia cat si pentru globalisti. Intre timp, Rusia s-a repliat si si-a concentrat fortele in regiunile de est si de sud ale Ucrainei care se numeau candva Noua Rusie. In aceasta etapa, Moscova urmareste sa ingenucheze Ucraina blocandu-i iesirea la mare. O blocare completa ar sugruma Kievul care cu greu si-ar mai putea exporta produsele.

***

Pentru noi romanii, intrebarea este: unde se vor opri rusii? Pe Nipru, pe Nistru, sau vor ajunge la Dunare? Va ingheta oare conflictul undeva pe la jumatate, or va ajunge la granitele Romaniei si va confrunta fortele NATO? Deocamdata nimeni nu stie.

Ce urmaresc insa globalistii si strategii Americani? Marii jucatori globalisti se ascund in culise si scot la vedere doar oficialitatile Americane care le fac jocul. Acestia fac declaratii vehemente si indeamna la lupta. Secretarul de stat Antony Blinken, de exemplu, sustine ca doreste ca Rusia sa slabeasca astfel incat sa nu mai poata comite asemenea acte ca invadarea Ucrainei. Ministrul apararii, Austin Lloyd, a afirmat la randul sau ca urmareste ca Moscova sa nu mai fie capabila sa-si ameninte vecinii. Afirmatii diplomatice si frumoase, dar milioane de oameni sufera consecinte nefaste si economia mondiala a inceput sa tremure. Alti lideri Americani, in special membri ai Congresului, sustin ferm continuarea razboiului si vor ca Rusia sa fie invinsa la ea acasa. Si presedintele Biden si-a modificat recent retorica afirmand ca Ucraina poate si trebue sa invinga in acest razboi contra Rusiei. Tarile membre ale Uniunii Europene sunt cumva mai retinute, dar secretarul general al NATO, Jens Soltenberg, a indemnat si el Ucraina la lupta pana la victorie. Intre timp, Kievul incearca sa atraga Romania si Polonia in conflict sperand in interventia militara directa a aliantei Nord Atlantice si a Americii.

Analistii independenti si obiectivi atrag insa atentia ca Rusia nu trebuie pusa la colt pentru ca in disperare de cauza ar putea recurge la arme de distrugere in masă.

De fapt Vladimir Putin a emis deja un avertisment sever in acest sens. Intre timp, ministrul sau de externe Serghei Lavrov, a menționat riscul provocarii celui de al treilea razboi mondial si nu a exclus posibilitatea ca un asemenea război sa devina nuclear.

O noua ordine mondiala se contureaza intr-adevar si noua ordine nu pare a fi nici cum o viseaza occidentul si nici cum si-o doreste Moscova. Si sa nu uitam ca daca Rusia va fi supusa si răpusa, rămâne China; o putere majora reprezentand o problema pe aceiasi masura.

Pe de alta parte, perspectiva umanitara a razboiului este tragica, e larg mediatizata si e bine cunoscuta:milioane de refugiati, distrugeri masive, victime nevinovate… O mare tragedie care nu trebuia sa se intample in secolul 21. Intr-adevar, natura umana s-a schimbat foarte putin de-a lungul veacurilor.

***

In incheiere si foarte pe scurt .

Ucraina post-sovietică a denunțat stalinismul, dar mentine intactă moștenirea rămasă de la Stalin, și anume teritoriile românești ocupate prin forța brutală de URSS in 1940 și oferite Kievului.

Ucrainienii țin cu dinții de aceste teritorii si nu le vor retroceda de bună voie. De fapt, guvernul de la Kiev considera in mod oficial că Romania era principala țară inamică a Ucrainei.

Intre timp, românii din Ucraina erau tratati cu dușmanie și au fost persecutați si deznationalizati. De exemplu, cărti inocente pentru copii de Ion Creanga au fost confiscate si distruse. Ucrainienii au depus permanent eforturi sustinute să stingă identitatea românească din Bucovina și Bugeac.

Exemple sunt numeroase si continua pâna in ziua de azi. Ce face guvernul de la București pentru promovarea drepturilor românilor ?

Îi indemn pe cititori sa tragă singuri concluziile de rigoare. Altfel, ca geograf, mă întreb din nou unde se vor opri Rusii?

In concluzie, sa rămânem umanitari, dar sa nu uitam ca avem de aparat o tara, o natiune, o limba si o cultura. Razboiul se va incheia la un moment dat si atunci granitele Ucrainei vor fi renegociate. România trebuie sa se pregatească din timp…

21/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Dezinformarea anti-românească capătă proporții naționale în Serbia

Ferește-mă, Doamne, de prieteni! Dezinformarea anti-românească capătă proporții naționale în Serbia

Foto: Românii din Timoc, Serbia. Sursa aici.

În planul relaţiilor bilaterale, în ultimii 20 de ani, mesajele oficialilor de la București au reliefat necesitatea dinamizării cooperării cu Serbia la toate nivelurile, dar mai ales în ce privește îmbunătăţirea situaţiei minorităţii române din statul vecin.

De partea cealaltă, oficialii de la Belgrad și-au exprimat în mod deschis interesul în vederea dezvoltării unor proiecte de importanţă regională, din diverse sectoare, cum ar fi sectorul energiei, economia, comerţul, turismul şi transporturile, fără să ia în serios solicitările lipsite de vitalitate din partea părții române cu privire la protecția etnicilor români de pe întreg teritoriul Serbiei, scrie  Radu Cupcea*într-un articol publicat de https://larics.ro/fereste-ma-doamne-de-prieteni-dezinformarea-anti-romaneasca-capata-proportii-nationale-in-serbia.

O serie lungă de gesturi anti-românești

În pofida declarațiilor reciproce de prietenie (vedeți vizita lui Victor Ponta la Belgrad în octombrie 2012 sau întâlnirea lui Aleksandar Vucici cu Klaus Iohannis în martie 2018 la Cotroceni), autoritățile sârbe nu au încetat să acționeze cu brutalitate asupra comunității românești din Valea Timocului. În 2010, acestea au anchetat peste 300 de români timoceni. Belgradul a pus permanent piedici Bisericii Ortodoxe Române în Timoc și a refuzat introducerea de ore în limba română în școlile din localitățile în care etnicii români sunt majoritari (vezi aici).

Un alt caz revoltător, de tip stalinist, s-a petrecut pe 24 ianuarie 2012 (exact de Ziua Unirii Principatelor române ale Moldovei și Țării Românești), cu girul partidelor sârbești și indirect al autorităților de la Belgrad, care consta în adoptarea „limbii vlahe” ca limbă oficială a românilor/vlahilor din Timoc, cu un așa-zis „alfabet vlah”, în grafie chirilică, ce numără 35 de caractere, adoptat prin intermediul Consiliului Național al Minorității Rumâne, după modelul sovietic al „limbii moldovenești în grafie chirilică”.

Tacit, prin pasivitate și incoerență, autoritățile de la București au fost parte la acest proces intolerabil de deznaționalizare. O singură dată a reacționat în mod hotărât partea română, în februarie 2012, atunci când şi-a exprimat opoziţia faţă de deschiderea negocierilor de aderare ale Serbiei la Uniunea Europeană, solicitândgaranții clare privind tratamentul celor peste 200 de mii vorbitori de limba română din sudul Dunării.

După ce blocajul a fost depășit, aproape nimic nu s-a mai întâmplat ulterior, iar legenda conform căreia Serbia și Marea Neagră ar fi cei mai buni vecini a tot apărut pe buzele politicienilor noștri.

Ultima cărămidă din „zidul sfidării la adresa României”, care a fost așezată fără nicio remușcare de autoritățile sârbe, constă în numirea lui Zoran Milošević, un activist antiromân și transmițător de fake-uri naționaliste și xenofobe, în funția de președinte al Consiliului științific din cadrul Institutului național sârb pentru studii politiceinstituție oficială de la Belgrad.

Despre ce este vorba și de ce autoritățile de la București ar trebui să se simtă ofensate de această numire? În cele ce urmează, încercăm să explicăm semnificația acestui gest.

Conspirația „Românii și românizarea sârbilor”

Domnul Milošević este un cunoscut teoretician al conspirației din Serbia, promovând adesea idei cvasistorice antiromânești și răspândind ură față de români în publicațiile și aparițiile sale publice. Acesta a publicat numeroase articole ce reinterpretează istoria medievală a Țărilor Române, acuză autoritățile României interbelice de „genocid al popoarelor slave”, „expansionism”, „imperialism”, plus multe alte acuzații nefondate și arhicunoscute publicului de la noi din paginile propagandei sovietice.

Teoria conspiraționistă de bază pe care marșează autorul sârb, cea conform căreia românii sunt sârbi romanizați de Occident, alimentează conținutul celor două cărți pe care Milošević le-a publicat în 2017 și 2018.

Prima, intitulată „Anatomia politicii românești”, este un volum colectiv coordonat de Milošević, ce conține o sumă de articole doldora de invenții cu pretenții de argumente științifice. Autorii cărții reinterpretează evenimente istorice și se năpustesc tendențios asupra poporului român reluând tot felul de teme din istorie. Iată câteva titluri din carte:

  1. Zoran Milošević – Izvoarele politicii românești;
  2. Mikhail Borisovich Smolin – Asumări ideologice ale expansionismului messianic al României în al Doilea Război Mondial;
  3. Tamara Semyonova Guzenkova – Statutul internațional și reclamările politicii externe a României;
  4. Vyacheslav Anatolyevich Sodolj, Politica expansionistă a Bisericii Ortodoxe Române pe teritoriul fostelor republici sovietice la sfârșitul secolului XX și începutul secolului XXI;
  5. Sanja Šuljagić, Anularea identității naționale în peninsula Balcanică în secolul al XIX-lea, cu referire specială la România.

Foto 1: coperta cărții „Anatomia politicii românești”

A doua carte, intitulată „Românii și românizarea sârbilor”, ar putea fi considerată de-a dreptul scandaloasă, dacă ar fi conținut măcar câteva idei logice în cuprinsul ei. Întreaga scriitură conține invenții desprinse dintr-un delir naționalist alimentat de propaganda sovietică antiromânească.

Autorul nu ezită să apeleze la invenția stalinistă cu cele două națiuni – românească și moldovenească –, ca mai târziu să-și pună întrebarea „de unde a venit poporul român pe teritoriul slav?”, uitând de teoria „poporului moldovenesc”, folosită de propaganda sovietică din anii ’20 pentru a contesta unirea Basarabiei cu România.

Foto 2: coperta cărții „Românii și românizarea sârbilor”

În aparență, lucrarea lui Milošević pare o minunată carte de istorie populară, cu toate contradicțiile și cu tot restul conspirațiilor din ea. Dar după ce dai peste pasaje care susțin că sub „ingineria de stat a Imperiului Roman, Bisericilor Romano-Catolice și Protestante, Monarhiei Habsburgice, a Franței și Germaniei a fost condiționată crearea națiunii române, autorul invocând:

1) schimbarea limbii (conform lui băștinașilor sârbi de pe teritoriile românești li s-a impus o limbă creată dintr-un amestec de sârbă și latină),

2) trecerea sub tăcere a faptului că în documentele antice și medievale era scris că locuitorii României și Moldovei actuale erau daci slavi”, nu mai ai cum să reziști și o închizi. Printre cele mai hazlii argumente se numără și o așa-zisă trimitere la „versiunea moldovenească a limbii române, care folosește și astăzi alfabetul chirilic” sau faptul că „femeile vlahe au o capacitate deosebită de a româniza bărbații”.

În cele din urmă, după cum vom vedea într-un rezumat dintr-un anunț de lansare a volumului cu pricina, subiectul cărții semnate Milošević este despre așa-zisa românizare a sârbilor din zona României actuale din antichitate până în prezent, care s-a încheiat, conform inventatorului, „deoarece astăzi mai există doar aproximativ 19.000 de sârbi în România” (Vezi aici).

 Totodată, autorul sârb susține că „în zona actuală a României și Moldovei, unde locuiau sârbi, iezuiții i-au transformat în români, iar una dintre modalitățile folosite a fost sistemul de constrângere, unde acei sârbi care nu treceau la români ar fi plătit impozite de 18 ori mai mari. Aplicarea diferitelor măsuri represive și plata unei taxe atât de mari i-a influențat pe sârbi să renunțe foarte repede atât la credința ortodoxă, cât și la națiunea lor” (Asociatia Milos Milojevici).

O aberație!

Comunitatea românilor din Serbia | CER SI PAMANT ROMANESC

Cine este Zoran Milošević?

Pe site-ul Institutului de Studii Politice de la Belgrad, (instituție de cercetare științifică aflată sub jurisdicția Ministerului sârb al Educației și Științei), echivalentul institutului nostru de științe politice din Serbia, acesta este prezentat drept cercetător, doctor în științe sociologice, membru al Comitetului de redacție al revistei Politička Revija, autor și editor a numeroase colecții tematice de lucrări despre relațiile internaționale, publicate de Centar akademske reči, editura unde au apărut și lucrările controversate despre poporul român.

De asemenea, în descrierea cercetătorului fără fotografie de profil pe site-ul institutului, mai aflăm că acesta a publicat în Federația Rusă, în special în publicațiile Academiei Ruse de Științe și a Universității de Stat Bryansk.

Totodată, site-urile unde cercetătorul sârb își publică și promovează articolele conspiraționiste antiromânești îl dau drept profesor titular de sociologie teoretică, precum și director al Centrului pentru Cuvinte Academice (www.carsa.rs).

Foto 3: Zoran Milošević, sursa: rts.rs

Întraga carieră a noului președinte al Consiliului științific din instituția publică sârbă însumează aproximativ 40 de monografii și colecții de lucrări, printre altele despre problemele sociologiei politice, sociologiei religiei, integrării și problemelor identitare.

Ce urmărește Milošević prin campania sa de falsificare a istoriei românilor?

Într-o regiune cu cea mai mare densitate de etnii pe kilometrul pătrat, cu gânduri revanșarde ascunse în mintea majorității liderilor politici, cu multă corupție și cu un balans între Est și Vest specific fiecărei entități statale, Serbia joacă la mai multe capete și hrănește agresiunea unor astfel de naționaliști și ire­den­tiști, în speranța că aceștia vor anunța dorințele Belgradului fără ca autoritățile să fie trase la răspundere. Așa explicăm faptul că într-o instituție cum este Institutul de Studii Politice de la Belgrad vom identifica cercetători decenți, dar și scandalagii de teapa acestui Milošević.  

Politica autorităților sârbe cu privire la comunitatea românească din Valea Timocului este de a o destructura și asimila total în cele din urmă. Acțiunile operate de personaje ca Zoran Milošević, cum scria și Slavoljub Gacović în lucrarea „De la sârbii românizați la limba vlahă. Despre originea și patria, migrațiile, sârbizarea și asimilarea, limba maternă și recensămintele românilor (vlahilor) din Serbia răsăriteană”, urmăresc de fapt inventarea unui nou popor și inventarea unei noi etnogeneze a vlahilor din Serbia estică, care există însă în această formă în Balcani și de dinaintea sosirii romanilor.

Miza este falsificarea istoriei românilor, discreditarea României ca patrie mamă, alimentarea naționaliștilor sârbi cu teorii bazate pe presupuneri nefondate care nu pot fi considerate dovezi, dar care pot servi drept motive pentru dispute etnice, folosind cele două pâr­ghii imbatabile în acest scop: falsificarea și destabilizarea.

România și Serbia se vor sprijini reciproc în caz de dezastru | TIMP  ROMÂNESC

Serbia – prieten sau ne-prieten în Balcani?

Din păcate, decidenții de la București nu găsesc niciodată momentul să intre în substanța acestei probleme și să o combată cu numeroasele instrumente diplomatice aflate la îndemână. Noi ne prefacem că situația este stabilă, iar oficialii sârbi se prefac, așa cum știu ei mai bine, că ne sunt prieteni. Realitatea este alta.

Situația românilor timoceni este foarte gravă, iar oficialii – cei mai mulți – și o mare parte din cercetătorii sârbi nu ne sunt prieteni.

*Radu Cupcea este cercetător la Institutul de Științe Politcie și Relații internaționale al Academiei Române „Ion I. C. Brătianu” și doctorand al Universității din București.

27/09/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: