Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat a Rusiei, pretinde că Polonia ar trebui să plătească Rusiei 750 de miliarde de dolari pentru „eliberarea” din cel de-al Doilea Război Mondial

Publicația https://notesfrompoland.com relatează că Viaceslav Volodin, președintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului Rusiei, a cerut Poloniei să plătească Moscovei 750 de miliarde de dolari pentru „eliberarea” acesteia la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și apoi ajutarea acesteia la reconstrucție.

Volodin, care este o figură principală a partidului Rusia Unită a lui Vladimir Putin, a mai spus că „Polonia trebuie să returneze” teritoriile pe care le-a primit ca parte a reglementării postbelice și a cerut interzicerea intrării camioanelor poloneze în Rusia.

Remarcile oficialului fac parte dintr-o interpretare revizionistă a istoriei prezentată de personalități importante din politica rusă, în special de Putin însuși.

În timp ce sosirea Armatei Roșii a pus capăt ocupației germane a Poloniei din timpul războiului mondial, aceasta a inaugurat decenii de guvernare comunistă impusă de sovietici, care a durat până în 1989.

Harta Poloniei 1918-1939 și împărțirea ei între Hitler și Stalin în 1939

Harta Poloniei în prezent

Mai mult, înaltul oficial rus se face că uită faptul că războiul a început în septembrie 1939, când Stalin și Hitler s-au înțeles să invadeze Polonia și să o împartă între ei.

Ca parte a reașezării postbelice, Polonia a primit teritorii de la Germania în vest, însă în același timp, a pierdut o suprafață și mai mare de pământ în est, care a fost anexată de Uniunea Sovietică.

În recentele sale declarații – făcute într-o postare Telegram care a fost vizualizată de peste 1,5 milioane de ori – Volodin a susținut că „Polonia a uitat că eliberarea sa de invadatorii fasciști” a venit „la un preț mare pentru poporul sovietic”.

„O treime din teritoriile poloneze actuale… au devenit parte din [Polonia] după cel de-al Doilea Război Mondial numai datorită țării noastre”, a susținut Volodin, care nu a menționat că o parte și mai mare a teritoriului Poloniei de dinainte de război a mers către Uniunea Sovietică.

Apoi a susținut de asemenea, că sovieticii au cheltuit echivalentul a peste 750 de miliarde de dolari în termenii actuali, pentru reconstruirea și dezvoltarea Poloniei după război. În timp ce sovieticii au contribuit la redresarea Poloniei după război, și-au folosit și controlul asupra țării, pentru a o împiedica să primească ajutor conform Planului Marshall al SUA.

Deceniile de guvernare comunistă impusă de sovietici au obligat Polonia și alte țări din blocul estic să rămână în urma Occidentului din punct de vedere economic, un decalaj pe care Polonia a reușit să-l lichideze abia după recâștigarea independenței sale față de Rusia în 1989.

Volodin a continuat acuzând autoritățile actuale ale Poloniei că au demolat monumente ale Armatei Roșii, au închis școli rusești și de „furtul proprietăților rusești”.

Ce nu a spus el, a fost faptul că Polonia a confiscat recent proprietăți utilizate anterior de ambasada Rusiei, dar a făcut acest lucru pe baza unor ordine judecătorești anterioare ignorate de Moscova.

Având în vedere că Polonia „a abandonat istoria comună și a profanat memoria soldaților noștri”, ea „trebuie să returneze teritoriile dobândite ca urmare a celui de-al Doilea Război Mondial și să ramburseze țării noastre fondurile cheltuite pentru ea în anii de război și postbelici”, a scris Volodin.

În plus, președintele Dumei a propus ca Rusia să interzică intrarea camioanelor poloneze pe teritoriul său.

A face acest lucru, a spus el, ar costa Polonia 8,5 miliarde de euro și ar forța 2.000 de firme poloneze care angajează 20.000 de șoferi să dea faliment. El spune că problema va fi discutată luni de Duma.

Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a descris luni planurile Rusiei de a impune sancțiuni Poloniei drept „un truc propagandistic tipic” și a subliniat că, din punct de vedere istoric, de fapt Rusia trebuie să plătească despăgubiri Poloniei. 

„Acesta este un truc propagandistic tipic rusesc. Rusia este responsabilă pentru pagube mari aduse substanței materiale a Poloniei”, a spus Morawiecki în timpul unei vizite în orașul de coastă Gdynia.

El a adăugat că Rusia va trebui să plătească pe fondul războiului pe care îl duce la scară largă împotriva Ucrainei.

„Rusia va trebui, cu siguranță, să plătească despăgubiri uriașe Ucrainei, unde se face vinovată de crime de război și provoacă pagube economice uriașe”, a spus premierul polonez. (sursa: The First News)

Până acum nu a existat niciun răspuns oficial din partea guvernului polonez la declarația lui Volodin.

În 2020, liderul partidului de guvernământ al Poloniei, Jarosław Kaczyński, a cerut Rusiei să plătească Poloniei despăgubiri pentru invazia și ocupația sovietică din cel de-al Doilea Război Mondial. Ambasadorul Rusiei a răspuns sugerând că, de fapt, Polonia ar trebui să plătească Rusiei pentru eliberarea ei de sub ocupația germană nazistă.

Polonia a fost unul dintre cei mai apropiați aliați ai Ucrainei de la invazia Rusiei de anul trecut. Pe lângă faptul că oferă Kievului ajutor militar și umanitar, Varșovia a făcut și presiuni pentru comunitatea internațională să impună sancțiuni mai dure Moscovei.

Publicitate

Ministerul de Finanțe al României emitea la 13 februarie 1947 un raport secret care estima că dezvoltarea României urma să fie întârziată cu 25 de ani de jaful și abuzurile ocupanților sovietici

 

Despre impactul economic al Tratatului de pace pe care România a fost forțată să-l semneze la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial se vorbește foarte puțin sau deloc. În comunism, timp de 45 de ani, subiectul a fost tabu. Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult nici după 1990.

Realitatea este că spolierea României de către cotropitorii sovietici a jucat un rol esențial în decalajul economic înregistrat față de restul Europei, și mai ales față de occident, rămânere în urmă pe care și azi mai luptăm să o recuperăm, notează https://colectionaruldeistorie.ro.

Contextul este mai larg.

În 1913, România Mică avea un PIB/locuitor de 67% din media Europei.

În 1938, după distrugerile cumplite din Primul Război Mondial, greutățile integrării noilor provincii și criza economică majoră din 1929-1933, România Mare coborâse la un PIB/locuitor de 51% din media Europei.

Startul dezastrului s-a dat după 1945.

10 februarie 1947: ministrul de Externe al României, Gheorghe Tătărescu, semnează Tratatul de Pace dintre Puterile Învingătoare în Al Doilea Război Mondial și România. Prin clauzele ascunse și prin tratatele bilaterale pe care România a fost silită să le semneze cu sovieticii, țara noastră avea de plătit către URSS de peste 4 ori mai mult decât suma de 300.000.000 de dolari stipulată oficial în Tratatul de Pace.

Suma totală estimată de plată pentru România cu titlul de despăgubiri către URSS era de 1,2-1,35 miliarde dolari “1947” – echivalentul a 14,5-16,4 miliarde dolari în banii de acum. Fără a fi inclusă și apariția ulterioară a Sovromurilor, care au jefuit și ele sume enorme din economia României ruinată de război.

Referatul de mai jos a fost redactat de Ministerul de Finanțe al Regatului României pe 13 februarie 1947 (regele avea să fie alungat abia în decembrie), la 3 zile după ce Gheorghe Tătărescu, ministrul de Externe, semna Tratatul de Pace de la Paris, în Salonul de l’Horloge al Ministerului de Afaceri Externe al Franței.

Raportul Finanțelor analizează consecințele economice ale Tratatului de Pace abia semnat de România.

Au fost inventariate cheltuielile reale, dincolo de clauza oficială de 300.000.000 de dolari trecută ca despăgubiri de război față de URSS.

La aceasta se adaugă întreținerea trupelor de ocupație, restituirile de bunuri, anularea datoriilor Germaniei față de România simultan cu obligația României de a plăti către URSS datoriile pe care le avea față de Germania, despăgubirile plătite cetățenilor și firmelor aliate pentru distrugerile suferite de industria petroliferă, demontarea și mutarea în URSS a fabricilor aparținând cetățenilor și firmelor germane etc.

Dar și înșelăciunea pe care statul român a fost obligat s-o accepte în clauzele bilaterale cu Rusia sovietică – aplicarea unui curs al dolarului “1938”, mult mai puternic decât cursul dolarului “1947”, contrar prevederilor explicite din Tratatul de Pace semnat la Paris.

Așa cum s- a văzut, despăgubirile erau de fapt doar o mică parte din costul total de 1,2-1,35 miliarde de dolari la cursul din 1947. Transformați la valoarea din 2021, aceștia echivalează cu 14,5-16,4 miliarde dolari în banii actuali.

Analizând enormele dimensiuni ale acestei sarcini, Raportul spunea că:

– exportul României în cel mai bun an de pace, 1938, s-a cifrat la 23.000 milioane lei, egal cu circa 185.000.000 $ “1938” sau cu circa 250.000.000 $ “1947”;

– capacitatea actuală (n.r. – februarie 1947) de export a țării, în ipoteza că ar înceta brusc orice obligație de pe urma Tratatului și dată fiind istovirea economiei țării ca urmare a eforturilor făcute până acum (în bună parte reprezentând de multă vreme adevărate prelevări “din substanță), nu poate fi evaluată la mai mult de 1/5 din exportul anului 1938, adică 50.000.000 $ “1947” pe an;

– ca să-și plătească fără nicio ajustare sau fără niciun sprijin extern sarcinile Tratatului de Pace, României i-ar trebui un sfert de secol, pentru a achita datoriile de 1,2 miliarde de dolari, presupunând că în tot acest timp niciun ban nu ar fi fost reinvestit în propria economie!

– în acest timp, niciun progres nu ar mai fi permis, decât pentru menținerea capacității de plată, populația ar fi osândită la o permanentă și fără ieșire viață de mizerie“.

Pentru cineva care se raportează la PIB-ul actual al României, nu pare mare lucru. Însă România 1947 nu era România membră UE din 2021. Situația țării era realmente catastrofală. Într-un raportul secret al Ministerului de Finanțe, România avea în 1947 o capacitate de export de 50.000.000 de dolari “1947” pe an.

Simultan cu clauzele înrobitoare față de URSS, România a fost silită de Moscova să refuze Planul Marshall, prin care SUA a alimentat Europa cu 13 miliarde de dolari “1948”.

Propunerea SUA a fost făcută în 1947, iar Senatul SUA a aprobat proiectul pe 13 martie 1948. Prin acest plan de reconstrucție a Europei, la care au participat până la urmă numai țările de dincolo de Cortina de Fier, SUA au transferat peste 13 miliarde de dolari “1948” – echivalentul a aproximativ 145 miliarde dolari “2021” – în economiile europene.

Românilor nu li s-a prezentat niciodată adevărata cauză a sărăciei și lipsurilor cu care s-au confruntat după război.

În schimb, s-a dat ordin ca pentru toate neajunsurile să fie învinuită vechea clasă politică, socială și economică, la acea dată fie déjà băgată la pușcărie sau emigrată, fie pe cale să ajungă la pușcărie sau în exil. În timp ce Rusia sovietică demonta fabrici întregi, căra producția de petrol, toată tehnologia industrială și mii de vagoane, cerealele, vitele și lemnul, românului i se spunea că o duce rău pentru că industriașii își sabotau propriile uzine, iar „chiaburii” furau un sac de grâu.

Într-un raport secret al Ministerului de Finanțe, se preciza că România avea în 1947 o capacitate de export de 50.000.000 de dolari “1947” pe an. Asta însemna că, pentru a achita datoriile de 1,2 miliarde de dolari, ar fi fost necesar venitul din export pe 24 de ani, presupunând că în tot acest timp niciun ban nu ar fi fost reinvestit în propria economie!

Ultimele două idei ale referatului secret prezentat pe 13 februarie 1947 de Ministerul de Finanțe de la București: “Ca să-și plătească fără nicio ajustare sau fără niciun sprijin extern sarcinile Tratatului de Pace, României i-ar trebui un sfert de secol. În acest timp, niciun progres nu ar mai fi permis, decât pentru menținerea capacității de plată, iar populația ar fi osândită la o permanentă și fără ieșire viață de mizerie“.

În 1989,la sfârșitul regimului comunist și după 44 de ani de pace, România ajunsese la un PIB/locuitor de 32% din media Europei.

Realitatea este că în cursa de recuperare începută după căderea comunismuui, s-a plecat de foarte jos. Handicapul economiei centralizate comuniste față de economiile de piață a fost considerat de economiști cauza principală a problemelor cu care România s-a confruntat după 1990.

La această prăbușire formidabilă postbelică, stopată abia după alți zece ani (în 2000 ajunsesem la un PIB/locuitor de 26% din media Europei), au contribuit nenumărați factori.

În 2019, la 30 de ani după ieșirea oficială din comunism (cea reală s-a produs mult mai târziu), România reușise să recupereze o parte din decalaj, ajungând la 69% din PIB-ul/locuitor mediu al Uniunii Europene.

În Transilvania se cedează încă odată unor pretendenți maghiari pământul plătit deja de România cu titlul de despăgubiri optanților unguri cu mult timp în urmă

 

 

 

Foto: ”România, așa te iubesc !” – un afiș de propagandă iredentistă maghiară aflat în circulație   în zilele noastre.

 

Protocol PNL-UDMR semnat de ungurii Ludovic Orban și Kelemen Hunor pe seama patrimoniului românesc

 

 

 

 

 

Conducerile UDMR și PNL au semnat luni, 28.10.2009, un așa-zis „acord de colaborare parlamentară”, valabil timp de un an, până la viitoarele alegeri parlamentare din 2020.

Protocolul în cauză a fost semnat de președinții unguri ai PNL și UDMR vederea susținerii guvernului Ludovic Orban la votul de învestire din Parlament, scrie justitiarul.ro

 

 

 

                                                

 

 

 

 

La punctul 8 din acest„acord” apare problema RETROCEDĂRILOR, către UNGURI, la fel de ILEGALE ca retrocedările către optanți, redactată într-un limbaj diplomatic:

„Se va urmări îmbunatățirea legislației în vederea eficientizării procedurilor de retrocedarea a proprietăților confiscate abuziv  în perioada comunistă.”

JAFUL MILENIULUI!

 

În Transilvania se retrocedeaza pamântul cumparat de Romania de la grofi și dat cetățenilor români la reforma agrară. Sate intregi, evacuate cu tot cu cimitire.

“Optantii unguri” sunt latifundiarii maghiari din Transilvania care dupa Tratatul de la Trianon au optat pentru cetatenia maghiara. Cu pamantul acestora au fost improprietarite familiile sarace transilvanene.

Romania le-a platit despagubiri consistente, a cumparat practic pamantul grofilor, la pretul pietei. Statul roman a renuntat la despagubirile de razboi, pe care trebuia sa le incaseze de la Ungaria.

Tara vecina urma sa plateasca despagubiri grofilor, din aceste sume. In plus, a achitat grofilor sume echivalente a 3,2 tone de aur de 24 carate.

Profesorul universitar Ioan Sabau-Pop atrage atentia ca retrocedarile care au loc in prezent in Ardeal ofera ungurilor terenuri care au fost cumparate de statul roman. Autoritatile române trebuie sa iasa din indolenta si sa respinga transant revendicarile fara fundament ale maghiarilor.

Altfel, cu complicitatea lor, Romania restituie proprietati pentru care s-au platit deja despagubiri grele in urma reformei agrare. Dupa tratatul de la Trianon din 4 aprilie 1920, partile fostului Imperiu Habsburgic au revenit statelor succesoare care au preluat proprietatile si alte active apartinand monarhiei austriece, precum si sarcinile si obligatiile aferente ale acestor parti. Locuitorii Transilvaniei au intrat atunci in spatiul de suveranitate al Romaniei devenind cetateni romani.

Printre acestia se numarau sasi, svabi, slovaci, sarbi si secui.

Cetatenii unguri, proprietari de pamant in Transilvania, au respins procesul si au optat pentru a pleca in Ungaria sau alte tari in care aveau proprietati. Psihoza hungarista si superioritatea rasei maghiare din Ungaria de dinainte de Trianon a fost intretinuta si impusa de circa 300 de familii pretinse nobiliare, oprimand foarte crunt celelalte populații care reprezentau circa 70% din locuitorii Ungariei istorice pentru care romanii au fost supusi unui proces sistematic de oprimare economica si nationala printr-o politica de maghiarizare sustinuta.

În fine, cei deveniți “optanți”, circa 200 de familii cu ramificațiile lor, dețineau prin spoliere seculară averi imense și in Transilvania, în principal latifundiare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La lucrările Conferinței de Pace de la Paris care au precedat Tratatul de la Trianon, Guvernul Ungariei a pretins ca familiile nobiliare dețin 80% din proprietățile Transilvaniei și sunt motorul economic al provinciei, motiv pentru care trebuie alipita Ungariei.

Latifundiarii maghiari au fost despagubiti pentru exproprieri, iar reforma agrara pentru Transilvania, Banat si Crisana (Legea din 28 iulie 1921) a dus la improprietarirea fara discriminare a familiilor sărace, a orfanilor de razboi, veteranilor, ranitilor si nu numai.

A urmat o presiune imensa si sustinuta a grupurilor maghiare revizioniste, o lupta dusă pe arenele diplomatiei internationale pentru hrănirea visului de reintregire a Ungariei.

Optantii unguri, prin exponentul lor, Guvernul Ungariei, instaurat dupa alungarea “Ciumei Rosii” a lui Bela Kun de catre armata romana la 4-19 august 1919, au facut lobby si presiuni bine concertate, ani de-a randul, la toate forurile politice interne si internationale, inclusiv in Liga Natiunilor.

Au cerut sa li se aplice prin Reforma un regim preferențial, in sensul să ramâna suprafete mari neexpropriate, cat si cuantumul despagubirilor la sume exorbitante, pentru ca ei au pierdut Transilvania si li se cuvine un tratament privilegiat pe care l-au avut dintotdeauna.

Dupa Conferinta de Pace de la Paris din 1919, cercurile unguresti revizioniste, pe fondul chestiunii de a manipula opinia publica mondiala in problema Ungariei, au demarat un mecanism procesual generalizat. “Procesul optantilor a fost deci o extraordinar de dibace incercare a cercurilor revizioniste de a tine in sah opinia publica mondiala timp cat mai indelungat pe tema Ungariei, pentru a castiga simpatia lumii pentru realizarea visurilor de refacere a Ungariei.” (Onisifor Ghibu)

 

Greșeala lui Titulescu, plătită pâna în ziua de azi

 

Ioan Sabau-Pop vorbeste despre greșeala diplomatului Nicolae Titulescu de a accepta disputa cu maghiarii la Liga Natiunilor si, pe cale de consecinta, la Tribunalul de mare Instanta de la Paris. Decizia politicianului roman, spune avocatul, a deschis o cutie a Pandorei cu blocaje politice si costuri imense care-si revarsa efectele pana in prezent. Profesorul aminteste aici de reactiile Cehoslovaciei si Iugoslaviei, care au refuzat orice tratative cu optantii si statul maghiar, pe motiv ca problema reformei agrare din tarile lor reprezinta o chestiune de politica interna si tine de suveranitatea fiecarui stat. In continuare, dl. Ioan Sabau-Pop, despre revendicarile din prezent ale maghiarilor si impasibilitatea autoritatilor romane.

 

Cât a plătit România ca sa răscumpere Transilvania de la grofi ?

 

De retinut ca in urma procesului “optantilor unguri”, Romania a platit in franci, aur si coroane aur, echivalentul a 3,2 tone aur de 24 karate si a dispus in plus ca despagubirile de razboi datorate de Ungaria pentru Romania sa fie varsate la fondurile de despagubiri pentru optantii unguri. Acest contencios a fost judiciar inchis prin plata drepturilor de catre Romania intre anii 1927 – 1932. Astfel, ceea ce face Statul Roman in zilele noastre, restituind inca o data acele proprietati urmasilor grofilor si contilor unguri, este o imensa greseala. 

Sau o imensa Tradare – nota Z.O. Greseala provine din mai multe directii. Legiferarea stufoasa si ambigua, ex. Legea nr. 247/2005, asumata prin raspunderea guvernamentala a coalitiei de atunci, cu proiect adus in mapa din Budapesta, urmata de HG nr. 890/2005 si cauzata de eroarea politica imensa, generata de prostie sau tradare, au dus la acest jaf national fara precedent. In celelalte state foste socialiste, inclusiv Ungaria, nu s-a restituit nimic fostilor proprietari romani.

Originea greselilor multiple, chiar cu complicitati suspecte, o gasim cu evidenta la autoritatile administrative care “au pus in aplicare legislatia de restituire” stufoasa si interpretabila.

S-au dat titluri de proprietate si hotarari judecatoresti de mii de hectare, de parca ar fi fost bete de chibrituri, fără responsabilitatea funcției si fără maturitatea celor care au facut-o, cu consecinte negative ireparabile.

Spatiul nu permite, dar putem exemplifica cu date si documente ale vremii din care rezulta ca Statul Roman a platit despagubiri prin doua Fonduri agrare de creante infiintate prin Protocoale internationale, fonduri infiintate in Franta (Balle) si Elvetia (Geneva).

Documentele se gasesc in arhive, emana de la autoritatile de atunci, Ministerul Finantelor, Ministerul Agriculturii si Domeniilor, Banca Nationala si hotarari ale Comisiunilor reformelor agrare din judete, precum si din hotarari ale justitiei romane si arhiva Tribunalului de mare instanta de la Paris (in privinta arbitrajului cu optantii care a avut loc la Paris).

Este necesar sa se actioneze cu rapiditate si decisiv pentru dezvaluirea acestor documente, cercetarea arhivelor in special din strainatate, de a fi recunoscute inca o data efectele improprietăririlor in urma Reformelor agrare din anul 1921 si a celei din 1945, asezarea Statului Roman in drepturile sale.

Altminteri ne intoarcem, cel puțin în Transilvania, la fizionomia proprietății din secolul al XIX-lea, ca si cum in ultimele doua secole nu s-ar fi intâmplat nimic.

 

 

IONUT IORDACHESCU

Cuvantul Liber via Ziaristi Online