Avertisment: România se depopulează ca în vremuri de război. VIDEO
Depopulare masivă în Europa, ca pe timp de război
Țări ca România, Bulgaria, Letonia, Polonia, Croația și Ucraina și-ar putea pierde până în 2045 peste 20% din populația activă, capabilă să lucreze.
Aceasta este concluzia unui studiu al Institutului vienez pentru Studii Economice Internaționale din Viena (wiiw).
Expertul wiiw Richard Grieveson a declarat la prezentarea prognozei acestui institut pentru anii 2019-2021:
„Așa ceva nu s-a mai văzut în vremuri de pace”.
Pierderi comparabile de populație s-ar înregistra doar în timp de război și în perioade de foamete.
Concluzia este că țările din centrul, estul și sud-estul Europei se vor confrunta cu provocări masive în anii ce urmează.
Pe lângă depopulare, este vorba și de lipsa acută a personalului calificat, care ar influența deja major productivitatea și potențialul de creștere economică.
De asemenea, în comparație cu Europa de Vest, SUA și Asia, regiunea nu ar fi la fel de bine pregătită educațional și tehnologic pentru a se integra într-o economie globală digitalizată.
Nivelul de automatizare în estul și sud-estul Europei ar fi de asemenea mult sub media din Vest și Asia..
Ungaria și Polonia, confruntate cu lipsa personalului calificat și foarte dependente de exporturi (mai ales Ungaria, unde exporturile reprezintă aproape 90% din PIB), vor înregistra probabil scăderi deosebit de puternice, după ani cu creștere substanțială .
Expertul wiiw crede că unul din motive pentru evoluțiile negative prevăzute este reducerea cererii pe piețe de export importante pentru această regiune, precum China și Germania.
Alte țări puternic dependente de exporturi sunt Cehia, Slovenia și Slovacia, toate cu 70 până la 90 de procente din PIB asigurate de exporturile de mărfuri și servicii.
Serbia a înregistrat în 2018 un an bun, cu cea mai solidă creștere economică din ultimul deceniu. România și Turcia au avut reculuri semnificative în 2018, după supraîncălzirea economiei în anii precedenți.
Potrivit institutului din Viena, după creșterea de 4,2% din 2018, prognoza pentru creșterea economică a României ar fi de 2,8% în 2019 (ajustată negativ cu 0,8%), 3% în 2020 (ajustată negativ cu 0,7%), respectiv 3,2% în 2021.
Institutul din Viena prognozează că economiile cu creșterile cele mai pronunțate în 2019-2021 vor fi Kosovo, Albania și Moldova, cele mai sărace țări din Europa în prezent.
Rusia va continua să stagneze, în ciuda majorării prețurilor la țiței, în principal din cauza problemelor structurale din economie și a sancțiunilor occidentale.
Perioada de boom economic pentru centrul, estul și sud-estul Europei, din anii 2017-2018, a ajuns la final și ar urma trei ani de avansuri economice mai scăzute.
Guvernanții și companiile din aceste țări vor trebuia să ia măsuri imediate pentru a evita stoparea totală a creșterii economice în anii care vin.
Pentru o regiune care se confruntă cu un declin demografic atât de accentuat și care se bazează în măsură prea mare pe exporturi industriale, automatizarea rapidă ar fi o prioritate.
În fine, investiții mai mari și mai bine orientate în educație și pregătire vor fi cruciale pentru a pregăti regiunea central-est-sud-est europeană pentru noua economie digitală avertizează https://www.dw.com.
Bizar, dar tragedia depopulării României este privită de comisarul european Corina Creţu ca un fenomen de succes…
Prezentă la Cluj la evenimentul “Fraternitatea italo-română – La fratellanza italo-romena”, comisarul european pentru Politică regională, Corina Creţu, a declarat că migrația românilor reprezintă “cel mai mare fenomen migrator de succes din istoria italiană”.
„Românii care trăiesc în Italia, peste un milion de persoane, constituie cea mai mare comunitate străină din Italia.
Plecarea românilor în Italia a fost posibilă datorită aderării ţării noastre la UE.
Sigur, noi suferim în ţară, pentru că avem fuga creierelor, a oamenilor care sunt respectaţi şi integraţi şi care am dori să rămână în ţară, dar, pe de altă parte, este o libertate de exprimare, de mişcare, de a ne stabili în orice ţară dorim să trăim, o libertate câştigată cu sânge odată cu Revoluţia din 1989, pe care trebuie să o apărăm cu toate puterile noastre.
Aderarea României la UE rămâne cea mai importantă realizare din istoria modernă a ţării noastre, un semnal că destinul nostru se află în Europa”, a spus Corina Creţu.
Conaționalii noștri, românii din Italia (…) îşi iau în serios statutul de cetăţeni europeni.“, a scris Corina Crețu pe contul său de facebook
Populația R.Moldova se reduce, dar scăderea populației va fi compensată de imigranții din state arabe, africane și asiatice, spune un respectat demograf de la Chișinău
Republica Moldova nu are cum evita soarta unor țări occidentale care au devenit ținta valului de imigranți din Afganistan, Irak, Siria și alte state din Asia și Africa de nord, susține demograful Valeriu Sainsus, care este și conferențiar la Academia de Studii Economice.
În fiecare an, Republica Moldova rămâne fără 3 la sută din populație și această tendință se menține deja ani la rând. Unde vom ajunge? Va deveni Republica Moldova o țară depopulată? – aceste sunt întrebările pe care le-am adresat demografului Valeriu Sainsus.
Specialistul spune că sunt greu de prezis consecințele nefaste ale acestei situații, dar, în mod sigur, Republica Moldova nu va ajunge o țară depopulată, chiar dacă de aici ar pleca toți cetățenii moldoveni.
„Este greu de imaginat unde se poate ajunge în contextul în care vorbim despre creșterea mobilității populației (de plecarea și stabilirea moldovenilor peste hotare – n.n.). Inevitabil, migrația încearcă să compenseze diferențele de concentrare a populației. Pământ gol niciodată nu o să existe. Este evident că, în contextul în care o bună parte dintre conaționalii noștri pleacă, locul lor va fi ocupat de reprezentanții altor națiuni”, a spus conferențiarul universitar.
„Presiunile demografice asupra spațiului național sunt foarte mari. Și lucru acesta deja se întâmplă (deja reprezentanții altor națiuni vin în Moldova – n.n.). Uitați-vă ce se întâmplă în Chișinău. Avem populație din afară care se stabilește pe pământul nostru.
Este vorba de populația musulmană care se înmulțește și se extinde în raport cu populația creștină”, susține demograful.
Valeriu Sainsus afirmă că în Republica Moldova se va întâmpla ceea ce se întâmplă acum în alte părți: densitatea de populație se va reduce, iar lipsa de populație va fi compensat de populațiile altor state din periferie.
„Să nu uităm că întreaga zonă europeană se află sub presiunea imigranților. Mă refer la ultimele valuri de migrație ale sirienilor spre state dezvoltate. Probabil că aceste presiuni vor fi mai mici asupra Republicii Moldova pentru că în țara noastră nu există o bunăstare pe care să o putem raporta la cea din Uniunea Europeană. Dar oricum aceste presiuni vor exista”, spune expertul.
Sansus afirmă că Republica Moldova nu are cum să se opună acestui proces, de aceea ar fi mai bine ca autoritățile să se gândească din timp la măsurile pe care urmează să le ia în vedere asimilării celor nou veniți.
„Intențiile noastre de a ne opune procesului global migrațional ar trezi reticențe dure la adresa noastră.Țara trebuie să aibă în vedere asimilarea populației care se va stabili pe teritoriul nostru.
Este important ca cota imigranților care se vor stabili la noi să nu fie mai mare de 5 la sută din totalul populației.Dacă ponderea lor va ajunge la 25 la sută, atunci aceștia vor deveni o forță care ar putea să se opună regimului și cursului de dezvoltare al țării”, a spus el.

„A stopa migrația este practic imposibil. Migrația trebuie dirijată. De aceea, criteriul de bază în ceea ce privește dirijarea migrației rămâne acela de asimilare a populației care se va stabili în aceste teritorii”, a conchis demograful Valeriu Sainsus ( conform sputnik.md/opinie/ explicatie-demograf-moldovenilor-hotare-Moldova-veni-straini.)
CITIȚI ȘI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/29/genocidul-popoarelor-europene-paneuropa-si-sinuciderea-etnica-planul-kalergi/
Câteva din „profeţiile” lui Bertrand Russell
„Reducerea numarului populaţiei este un bine necesar pentru dezvoltarea lumii”.
„Până acum razboiul n-a avut un efect prea mare asupra creşterii populaţiei, care a continuat pe parcursul a două războaie mondiale.
Poate că războiul bacteriologic ar fi mai eficient.
Daca la fiecare generaţie s-ar răspîndi în lume o ciumă neagră, supravieţuitorii ar putea să procreeze liber fără ca, totuşi, să populeze prea mult planeta. Poate că această stare de lucruri este neplăcută, dar ce dacă? Persoanele cu adevărat nobile sînt indiferente la fericire, în special a celorlalţi”.
“În mod gradat, prin reproducere selectivă, diferenţele congenitale dintre conducători şi conduşi vor creşte pînă cînd vor deveni specii aproape diferite. O revoltă a plebei ar deveni la fel de negîndită ca şi o insurecţie organizată a oilor împotriva practicii de a mînca carne de oaie. “
“Dieta, injecţiile şi interdicţiile se vor combina, de la varstă foarte timpurie să producă acel tip de caracter şi tip de credinţe pe care autorităţile îl consideră dezirabil şi orice critică serioasă a puterii va deveni imposibilă psihologic.“
“Populaţia nu va cunoaşte felul în care i se inoculează convingerile. Când tehnica se va fi perfectat, fiecare guvern care a educat generaţii de oameni în acest fel va putea sa controleze întreaga populaţie în mod eficient şi sigur, fără a fi nevoie de armate sau poliţie…
Propaganda educaţională, cu ajutorul guvernului, va putea să obţină rezultate într-o singură generaţie.
Există însă două puternice forţe care se opun unei astfel de politici: una este religia, iar cealalta este patriotismul… O societate ştiinţifică nu poate fi stabilă decat sub conducerea unui guvern mondial.”
Bertrand Russell,
laureat al Premiului Nobel,
în Impactul ştiinţei în societate, 1953
________________________________________
Surse: Wikipedia.ro; http://savatie.wordpress.com/