CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Teorii și practici de construcție identitară în spațiul fost sovietic a mitului ”Homo Moldovanus”. VIDEO

Map of Moldova

Foto: Harta R.Moldova astăzi, după cotropirea și ciuntirea Basarabiei romanești de către colonialiștii sovietici

Repere istorice

Asemenea multor altor cazuri, „Homo Moldovanus” nu putea să apară, să fie inventat sau imaginat din neant.

Adaptând o formulă deja consacrată a cercetătorilor preocupaţi de naţionalism şi etnicitate, „Homo Moldovanus” este deopotrivă „primordial”, ancorat în nişte trăiri imemorabile, dar şi „modern”, construit şi modelat, scrie istoricul și publicistul Octavian Țâcu în http// http://www.Timpul.md.

„Constructivismul” lui „Homo Moldovanus” porneşte, încă de la 1924, atunci când autorităţile sovietice, din raţionamente ideologice şi geopolitice, au găsit de cuviinţă exploatarea unei identităţi „moldoveneşti” din afara acelui spaţiu consacrat istoric, pentru a genera o entitate etnică diferenţiată faţă de cea existentă în Basarabia românească.

Moldovenismul” sovietic a fost religia „oficială” a lui „Homo Moldovanus”.

Aceasta a fost o politică de stat în Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească, creată dincolo de Nistru la 12 octombrie 1924, iar după 1940, în nou creata RSS Moldovenească, înființată pe teritoriul românesc al Basarabiei anexate de sovietici, şi bineînțeles în URSS, care a avut ca idee fixă cultivarea unei seprații politice, etnice, istorice, culturale şi lingvistice între populaţia românească a RSS Moldovenești şi cea din restul României.

A fost o politică promovată constant, cu obstinație, în acest spaţiu din 1924 până în 1989 și așa cum vedem, ea este continuată până în prezent.

Moldovenismul ca viziune politică este un concept etno-cultural confecționat în laboratoarele ideologice și sociologice din fosta URSS menit a netezi calea rusificării populației române dintre Prut și Nistru, pe principiul „Divide et impera” („divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”.

„Homo Moldovanus” și ingineriile sociale sovietice

Uniunea Sovietică a creat pentru „Homo Moldovanus”, ceea ce Ronald G. Suny a arătat şi în cazul altor specimene sovietice de acest gen, o „naţiune teritorială” cu propriul său aparat de stat şi elite conducătoare, o limbă „moldovenească” distinctă, având simbolurile unui stat suveran, cu drapel şi stemă, deşi fără suveranitate reală sau drept de expresie politică. Din această perspectivă, „comunitatea imaginată” a lui „Homo Moldovanus” a căpătat o formă fizică şi politică, îmbrăcând uniformă sovietică.

vaca-in-lant

„Homo Moldovanus” a crescut şi s-a dezvoltat sub supravegherea lui „Homo Sovieticus”, care-i controla cu rigurozitate fiecare pas.

Acest proces a fost unul atât „pozitiv”, în termenii de „promovare” ai „acţiunii afirmative” imperiale, cât şi distructiv, în sensul liniei „dure” a politicilor naţionale sovietice, asociate cu teroarea şi represiunile, ca instrumente de deznaţionalizare, antiromânismul, colectivizarea şi industrializarea, rusificarea şi sovietizarea.

Cei care-l conduceau de „acasă” pe „Homo Moldovanus” n-au fost niciodată reprezentativi pentru locurile unde acesta era născut.

Aceştia erau nişte elite subalterne, care, sub supravegherea Moscovei, mediau între autorităţile centrale şi populaţia republicii.

Acest fapt îl îndemna pe „Homo Moldovanus” superior să fie sârguincios în a adopta aspectele culturii sovietice, în a avea soţie de „Homo Sovieticus”, era motivat să înveţe limba rusă pentru a obţine statutul de „mediator” între „Homo Sovieticus” de la centru şi restul „Homo Moldovanus”.

Prin această atitudine, „Homo Moldovanus” obţinea încrederea lui „Homo Sovieticus” pentru a putea avansa în structurile naţionale sau pan-unionale.

Homo Moldovanus” s-a cultivat în ceea ce Tom Nairn numea „rezervaţie culturală”, o cultură etnolingvistică fără naţionalism politic ca unică manifestare a naţionalismului „sănătos” în variantă sovietică. „Homo Sovieticus” şi-a rezervat întreaga putere de decizie asupra faptului care erau expresiile „patriotice” permise lui „Homo Moldovanus” şi ce era „naţionalism periculos”, iar limitele dintre aceste expresii au fluctuat continuu în perioada sovietică.

El era ancorat într-un set de simboluri inventate, identitatea sa fiind promovată prin ritualuri de celebrare a unor tradiţii noi sovietice, comemorarea unor eroi ai trecutului „revoluţionar”, strict selectaţi de regim.

Unele personalităţi din istoria cenzurată a Moldovei istorice au fost incluse în discursul narativ oficial, iar altele au fost excluse.

Ştefan cel Mare – figură emblematică a istoriei românilor – a fost acceptat să fie părintele spiritual al lui „Homo Moldovanus” tocmai pentru că se încadra în logica „primordialismului” moldovenesc de tip sovietic, cultivat asiduu de autorităţile de la Moscova.

Antiromânismul şi demonizarea României au constituit atribute indispensabile în modelarea lui „Homo Moldovanus”.

Cu rădăcini profunde în propaganda sovietică a perioadei interbelice, antiromânismul sovietic a avut multiple manifestări: promovarea agresivă a imaginii negative a României, prin inocularea ideii că în anul 1918 Basarabia a fost „anexată” de România „burghezo-moşierească”, care a „exploatat-o” ca o „colonie” timp de 22 de ani; ridicarea antiromânismului la nivelul politicii oficiale în RSSM prin persecutarea şi condamnarea „naţionaliştilor moldo-români”, prin combaterea influenţelor „burgheze” româneşti asupra tuturor aspectelor vieţii politice, sociale şi culturale, prin ştergerea oricărei memorii faţă de experienţa naţional-statală anterioară, prin contracararea oricăror încercări de raportare la cultura şi istoria română, prin impunerea unei educaţii istorice contrafăcute, prin stabilirea unei adevărate „cortine de fier” pe Prut, cu scopul de a izola Basarabia de restul teritoriului românesc.

Naşterea lui „Homo Moldovanus”

Perioada comunistă atestă şi un proces de asumare a identităţii „Homo Moldovanus” de către populaţia RSSM. Această asumare are câteva explicaţii.

Homo Moldovanus Sovietic - Editura ARC CumparaCarti

În primul rând, ea a fost o urmare a nevoii de supravieţuire şi convieţuire cu autorităţile sovietice după 1940/1944, dar şi, nu rareori, de prosternare benevolă în faţa acestora, populaţia autohtonă însuşindu-şi o atitudine de circumspecţie şi prudenţă faţă de circumstanţele timpului.

Conformarea sa, bazată pe o experienţă istorică îndelungată, nu a fost una surprinzătoare în perioada sovietică, la fel cum nu este surprinzătoare în R. Moldova.

În al doilea rând, această conformare a fost rezultatul unei coabitări într-o societate în care limba puterii, a educaţiei şi comunicării publice a fost prioritar limba rusă.

Dar, totodată, acesta a fost rezultatul coexistenţei cu o minoritate vorbitoare de rusă, puternică şi numeroasă şi cu un statut social privilegiat.

În al treilea rând, „acţiunea afirmativă” sovietică în chestiunea naţionalităţilor, cu politica sa antiromânească, de izolare în raport cu România, a dus în ultimă instanţă la deformarea şi marginalizarea limbii lor native.

Mulţi românii din RSS Moldovenească vorbeau (şi continuă să vorbească) o limbă română rudimentară, strecurând cuvinte din limba rusă, iar uneori chiar preferând cuvintele ruse atunci când întâmpină dificultăţi în găsirea unui echivalent în limba română.

Drept urmare, nu puţini sunt moldovenii care pretind că această limbă prost vorbită ar reprezenta o limbă „moldovenească”, distinctă de limba română.

În cele din urmă, procesul de asumare a fost rezultatul politicilor sovietice de „construcţie” a identităţii „moldoveneşti”, care au promovat o imagine pozitivă a lui „Homo Moldovanus”.

Sentimentul de a fi parte a unei supraputeri şi cunoaşterea unui standard de viaţă relativ bun, în contrast cu cel pe care România l-a avut în epoca comunistă, a creat un mit al superiorităţii lui „Homo Moldovanus” faţă de români în perioada Uniunii Sovietice, un mit menit să sublinieze distinctivitatea acestora.

Prin prisma acestor constatări putem spune că „Homo Moldovanus” ideal în varianta sovietică era individ cu două feţe. Pe de o parte el trebuia să fie un „om simplu sovietic”, care era atomizat („este ca toţi ceilalţi”), dezindividualizat, opus la tot ce este elitar şi original, „transparent” (adică accesibil pentru un control de „sus”), modest (primitiv) în cerinţe (reduse la necesităţile „raţionale” de supravieţuire), făcut pentru totdeauna, impasibil la schimbări şi uşor de condus (de fapt supus mecanismului primitiv de conducere).

În acelaşi timp, „Homo Moldovanus” trebuia să fie în primul rând un antiromân sau cel puţin refractar la tot ce e românesc, convins de faptul că el este altceva decât român, vorbitor de limbă „moldovenească”, amestecată cu rusisme, predispus spre îndoctrinare, deznaţionalizare, rusificare şi sovietizare, preferând cu uşurinţă limba rusă ca mijloc de comunicare în alte circumstanţe decât cele legate de baştina sa, pătruns de un complex de inferioritate faţă de ruşi sau cei vorbitori de limba rusă, complex compensat prin adularea şi acceptarea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică, mândru de ideea apartenenţei la marea „supraputere” sovietică.

De o manieră deformată, aceste „calităţi” au continuat să se perpetueze în perioada postsovietică, dar de data aceasta generând alte complexe şi îmbrăcând haina unui individ, care este fixat axiomatic pe ideea apărării statalităţii R. Moldova împotriva „duşmanilor” săi „numeroşi” interni şi externi.

Cu alte cuvinte, folosind un slogan al timpurilor de odinioară, „Homo Moldovanus” este mai viu decât toţii viii, iar aderenţa cetăţenilor R. Moldova la această identitate va cauza încă mult timp probleme de funcţionalitate statalităţii sale.

Cantonarea în moldovenism, conceput ca hotar despărțitor de românism, a fost și încă mai este o manevră politică pentru a asigura vasalizarea Moldovei în fața stăpânilor ruși și deznaționalizarea populației băștinașe.

Pentru implementarea în rândurile populației încă needucate a urii față de români și România,s-au folosit mai multe metode, toate caracterizate printr-o brutalitate extremă:

  • închiderea granițelor
  • izolarea culturală totală de România
  • propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic și prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus și poporul moldovenesc”. O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”„sclavie”„colonie a României”„cotropitori români”.
  • Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia colonialistă devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresist și decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea țaristă din   1812 și apoi reanexarea sovietică a Basarabiei în 1940 și 1944.

Practic, românofobia a devenit doctrina de bază a ideologiei de stat sovietice (ruse) și o idee obsedantă a întregului sistem de educație și instruire, care avea drept esență sloganul „naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”.

La baza construcției lui Homo Moldovanus stă în primul rând mitologia sovietică.

Uniunea Sovietică și-a impus propriile mituri, nelăsând loc opțiunilor identitare în rândurile populației române băștinașe, iar acestea știm foarte bine că se așezau pe mitul marelui Lenin, mitul Revoluției Socialiste din Octombrie și 9 mai Ziua Victoriei.

În fundamentarea mitului”Homo Moldovanus” s-au utilizat mai multe ingrediente, primul fiind acela că moldovenii au fost eliberați la 1812 de Imperiul Rus, chiar dacă a fost vorba de o cotropire, un rapt și o sfâșiere a Țării Modovei prin anexarea jumătății sale de răsărit situate între Prut și Nistru.

Moldovenii rămași în Țara Moldovei au creat la 1859 unindu-se cu Muntenia, statul românesc, în timp la est de Prut, rușii au construit o nouă entitate teritorială – gubernia Basarabia, anexată Imperiului Rus.

Ulterior sovieticii au adăugat și alte ingrediente, mai ales cele legate de națiunea burgheză moldovenească și națiunea socialistă moldovenească care a început să fie construită de la 1917, în stânga Nistrului…

Anul 1940 a adus pactul Ribbentrop-Molotov și anexarea Basarabiei unite cu România în 1918, la URSS.

În URSS,”Homo Moldovanus” trebuia să fie un anti-român sau cel puţin refractar la tot ce e românesc, convins de faptul că este altceva decât român și că a nația lui a apărut înaintea românilor. El vorbea o limbă „moldovenească” amestecată cu rusisme, era un antieuropean și prin extindere un antioccidental predispus la deznaţionalizare și îndoctrinare, la rusificare şi sovietizare, preferând cu uşurinţă limba rusă ca mijloc de comunicare

Totodată,”Homo Moldovanus” a fost și este pătruns de un complex de inferioritate faţă de ruşi sau de vorbitorii de limba rusă, complex compensat de adularea şi acceptarea formelor imperiale şi culturale de sorginte sovietică și rusă, care îl fac mândru de ideea apartenenţei la marea „supraputere” sovietică.

Publicitate

18/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Învăţământul și cultura sovietică, un instrument de rusificare a poporului RSS Moldovenești prin ideologizare, deznaţionalizare și ascunderea adevărului istoric

 

 

 

 

Ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988 (românește cu litere chirilice) dă glas indignării cu privire la faptul că în centrul Chișinăului se vorbește moldovenește

 

Foto:  

 

Ziarul „Moldova Socialistă” din 13 august 1988 (scris românește dar cu litere chirilice) publica, de pildă, opinia chişinăuencei N. Sorbală, care era “indignată de faptul că la acest cenaclu se vorbeşte numai în limba moldovenească, în centrul oraşului, unde zilnic vin foarte mulţi turişti, se vorbeşte într-o limbă neînţeleasă de alţii. (…) Mă miră că miliția nu întreprinde nimic”.

Distinsa doamnă tovarășă nu era deranjată de ceea ce discutau oamenii din centrul Chişinăului, ci o deranja simpla folosire a limbii „moldoveneşti” într-o întrunire publică unde participă un număr mare de oameni. A vorbi „moldoveneşte” în public în centrul Chişinăului era, la acea vreme, un lucru neobişnuit și condamnabil.

 Chișinăul era un oraș dominat ferm de limba rusă.

Ideologizare, deznaţionalizare, rusificare, ascunderea adevărului istoric… Aşa caracterizează învăţământul din perioada URSS mulţi dintre cei care au trecut prin şcoala sovietică. Mulţi recunosc însă că atunci vedeau altfel lucrurile.

Pe vremea URSS, învăţământul era unul dintre instrumentele de îndoctrinare în masă a populaţiei. Școala avea scopul să formeze un om nou: cetăţean al societăţii socialiste, devotat patriei sovietice şi cauzei Partidului Comunist, implicat în lupta de clasă, supus guvernării, muncitor şi ateu.

În RSS Moldovenească, cele mai ideologizate erau programele la istorie, îşi amintesc profesorii.

Informaţia era denaturată, unele fapte erau omise, altele – exagerate. De asemenea, au fost create mituri şi stereotipuri, precum cel al „ostașului rus eliberator” și cel al „ocupantului burghezo-moșieresc român”.

Propaganda începea chiar din Abecedar şi era prezentă în toate manualele şcolare, de la geografie până la muzică…

Scopul suprem al cotropitorilor sovietici era soluționarea definitivă a „problemei naționale” prin crearea unui tip nou de „intelectual” care să trateze cultura drept un domeniu al vieții sociale, coordonată și dirijată conform necesităților partidului.

Se începe procesul de transformare a populației locale românești într-o minoritate prin mai multe metode: deportările în masă,  exterminarea basarabenilor folosiți drept „carne de tun” în operațiunile militare ale Armatei Roșii, foametea organizată.

În primii ani postbelici majoritatea celor deportați au fost învinuiți de „naționalism”, adeziune la diferite „partide burghezo-naționaliste”. În Basarabia au avut loc colonizări permanente mai ales cu etnici slavi.

Rezistența deosebită la asimilare a țăranilor basarabeni a făcut ca românii din RSS Moldovenească – locuind în cea mai mare parte la țară – să fie printre etniile din imperiul sovietic care au provocat cele mai multe dificultăți regimului de la Moscova.

 Cantonarea în moldovenism conceput ca hotar despărțitor de românism, a fost și încă mai este o manevră politică pentru a asigura vasalizarea Moldovei în fața stăpânilor ruși.

Moldovenismul ca viziune politică este un concept etno-cultural menit a netezi calea rusificării populației române dintre Prut și Nistru, pe principiul „Divide et impera” („divide și cucerește”, „dezbină și stăpânește”.

Pentru implementarea în rândurile populației  a urii față de români și România,s-au folosit mai multe metode, toate caracterizate printr-o brutalitate extremă:

  • închiderea granițelor

  • izolarea culturală totală de România

  • propagandă culturală: popularizarea unei noi istorii revizuită prin prisma discursului sovietic și prin perspectiva noii „prietenii multiseculare” dintre „poporul rus și poporul moldovenesc”. O armată de noi cadre utilizau frecvent expresii ca „teroare”„sclavie”„colonie a României”„cotropitori români”. Concomitent se falsifica rolul istoric al Rusiei în raport cu Moldova: Rusia colonialistă devine un prieten al Moldovei din cele mai vechi timpuri, fiind prezentată ca cea care a jucat un rol progresist și decisiv în istoria Moldovei, devenind „fratele mai mare”, justificându-se astfel anexarea țaristă din   1812 și apoi reanexarea sovietică a Basarabiei în 1940 și 1944.

Practic, românofobia a devenit doctrina de bază a ideologiei de stat sovietice (ruse) și o idee obsedantă a întregului sistem de educație și instruire, care avea drept esență sloganul „naționaliștii moldo-români sunt dușmanii de moarte și călăii poporului moldovenesc, trădătorii intereselor sale naționale”.

Activitățile propagandistice vizau totodată ștergerea din memoria basarabenilor a atrocităților la care s-au dedat ocupanții sovietici împotriva celor care nu erau loiali puterii sovietice, crimele și deportările în masă, foametea organizată.

 

 

 

 

07/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Demintologul Lucian Boia și tezele sale 

 

      Există un consens printre istorici privind această „întârziere”.  E foarte adevărat că românii s-au organizat într-o formație statală mai târziu. Cronicarii noștri au explicat mai multe asemenea întârzieri prin faptul că țara în care Dumnezeu ne-a dat să trăim se află „în calea tuturor răutăților”!

Dacă te simți însă solidar cât de cât cu acest popor, mai bagi de seamă un lucru: românii și-au creat un stat propriu mai târziu, așa e!, numai că o dată înființate aceste state, ele n-au mai dispărut de pe harta politică a Europei niciodată!

Muntenia și Moldova, la care putem adăuga și Transilvania, de la data apariției lor și până azi au avut o existență neîntreruptă!

Care popoare din Europa se mai pot lăuda cu o asemenea continuitate?! Cel puțin la popoarele cu care ne învecinăm situația este cu totul alta! Atât în sud, cât și în vest sau nord!… Numai Marea Neagră ne întrece în stabilitate și continuitate…

      Așa se face că atunci când în jurul nostru au apărut sau reapărut state naționale după secole de absență, conducătorii popoarelor respective – mă refer la bulgari și unguri, au venit la București și au cerut să facă stat comun cu românii! Îi speria autonomia! Se desvățaseră să mai fie suverani.

Bulgarii în 1880, și ungurii în 1920, au cerut parteneriat, federalizare, întovărășire, cum vreți să-i zicem, cu noi, cu amărîții de români ai lui Lucian Boia!… Nu mai știau cum e să fii de capul tău! Se obișnuiseră sub tutela sau călcâiul altei autorități suverane! 

      Însăși apariția statelor românești, spre deosebire de alte țări (state) din zonă, s-a produs fără amestec și tutelă străină, externă! Ca o inițiativă „locală”! Au pregetat românii să-și afirme existența, dar când au făcut-o n-au mai plecat de pe harta lumii!

      Nu am cerut de la nimeni voie sau sprijin să ne facem stat! Iar când am fost nevoiți să acceptăm obediența față de turci, conducatorii noștri s-au priceput să negocieze și să păstreze pentru Țară cele mai importante prerogative ale suveranității: turcilor li s-a interzis să cumpere moșii în țările românești sau să înalțe moschei!

În țările românești s-a dus o viață românească tot timpul, dintodeauna! Și aceasta este esența suveranității!

      Mircea Eliade și Vasile Pârvan, pe urmele altor istorici români și străini, au semnalat rolul jucat de români și de statele înființate de ei aici, la porțile Europei.

Un rol de santinelă, ducând o existență în nesiguranță, cu rare perioade de pace și înlesnire! La adăpostul asigurat de noi, în Vest ceilalți creștini au ridicat catedrale mândre, orgolioase, la care s-a trudit decenii la rând sau secole chiar!

La noi s-a inventat Biserica pusă pe roți, în căruță purtată, ca să o putem lua cu noi când satele erau nevoite să plece în bejenie din calea răilor…  

      În 1994 poetul Ioan Alexandru a fost invitat în Germania, unde urma să se întâlnească chiar cu președintele țării.

Mi-a cerut o idee, ce să-i spună marelui lider politic european din partea românilor.

Avea Ion destule idei, nu-i vorbă, dar nu strica să aibă din ce alege, cât mai multe.

Așa că i-am sugerat și eu una: frate Ioane, spune-i neamțului că noi românii trăim un sentiment de frustrare, de amărăciune, când vedem că Europa Occidentală se lasă invadată de musulmani!

Noi, românii, câteva secole bune ne-am opus pătrunderii necredincioșilor dincolo de noi, în inima Europei! Iar acum vedem cum aceștia iau avionul și trec pe deasupra noastră ca să se stabilească nestingheriți în Occident, li se permite să-și facă geamii și moschei mărețe etc. Ne simțim păcăliți! Păcat de sacrificiile noastre!…

5. Universitatea din Bucureşti s-a înfiinţat cu 500 de ani în urma celei de la Praga, de exemplu, de aceea nu putem concura cu restul Europei ca nivel de educaţie şi instruire.

Nivelul nostru de educație și instruire s-a putut vedea cel mai bine, măsurat în modul cel mai corect, când copiii români, după câțiva ani de școală în România, au ajuns să-și continue studiile în străinătate!

E poveste bine cunoscută: copii care în România erau mediocri, în Occident au devenit premianții clasei!

Matematica făcută în clasele 9-10 se face numai la facultate, în țări cu veche tradiție academică, universitară!

După 1990, o directivă specială venită de la Bruxelles și aplicată în toate școlile a impus coborîrea nivelului de predare, să nu se mai învețe atâta în școlile românești!

Am avut ocazia să vorbesc cu mulți străini, aproape toți mi-au relatat uimirea că în toate casele de români în care intraseră găsiseră o bogată bibliotecă, cu sute de volume, cu tiluri dintre cele mai valoroase, mai „clasice”!

Miron Grindea, ziarist londonez plecat din România înainte de 1940, revenind prin anii 70, avea numai cuvinte de încântare pentru nivelul canalului cultural al Televiziunii, era entuziasmat de câtă muzică simfonică se transmitea!!

Nu l-am prea crezut când mi-a pus că asemena canal TV nu exista în Anglia și nici în tot Occidentul… Azi, în România care trăiește tot mai intens după modelul occidental, un asemena canal este tot mai greu de întreținut…

6. Tot ceea ce este cât de cât bun în România, tot progresul (atât cât este), îl datorăm străinilor.

Carol I a fost cel mai mare conducător al ţării, edificiile arhitectonice de calitate au fost ridicate de francezi. Concluzia lui Boia: românii n-au fost şi nu sunt capabili de nimic, iar fără minorităţile evreiască şi germană, lucrurile ar fi stat şi mai rău!

 

Carol a fost adus în România nu ca să conducă Țara, o puteau conduce și românii. S-a făcut însă un calcul și s-a ajuns la concluzia că ar fi bine să avem un domnitor străin, dintr-o familie de regi și împărați!

Ca să avem astfel „o pilă” la cel mai înalt nivel european, acolo unde se iau deciziile majore. Ca să putem intra în sistenmul de alianțe politcie, imposibil de ignorat sau de evitat! Cu acest calcul a fost de acord și Cuza!

      Majoritatea țărilor din vecinătatea noastră, de voie, dar mai ales de nevoie, căci li s-a impus, au avut în frunte regi sau prinți străini.

Cel mai concludent exemplu sunt ungurii, al căror stat apostolic, adică înființat de Vatican, cu sprijinul și sub tutela Bisericii Catolice, a avut cu precădere regi străini!

Regii de sorginte ungară îi numeri pe degetele de la o singură mână!

      Ceea ce am făcut noi abia în 1866, în restul Europei se făcea de sute ani! Nerușinatul de Boia ne face acest reproș, că am adus un rege străin?! Dar uită să spună că acel rege nu ieșea din cuvîntul lui Ion C. Brătianu, întemeietorul adevăratei dinastii, a Brătienilor, care a condus Țara după 1848 vreme de un secol!

      Da, avem multe clădiri ridicate de arhitecți francezi! Dar mai presus de orice avem un stil arhitectonic românesc, numit și brâncovenesc! Ați auzit de așa ceva cu privire la celelalte popoare ale Europei?!

Acest stil este predominant la Casa Poporului, cea mare clădire din lume. Cel care a dispus ridicarea ei a mai avut o ambiție, pe lângă aceea de a construi în România clădirea cea mare din lume: anume să fie ridicată și terminată, cu finisaje cu tot, folosindu-se numai materiale și dotări made in Romania!…

Ai comentat vreodată această poveste, dle Boia?

      Evident, din punct de vedere arhitectonic – dar și din altele, Transilvania poartă o pecete nemțească, o amprentă germană de preț, pentru care trebuie să le fim recunoscători sașilor și șvabilor, a căror plecare din România reprezintă într-adevăr o mare pagubă!… Este semnificativă dificultatea cu care foarte mulți germani din România s-au integrat în mediul total nemțesc din Germania!

Traiul printre români și-a pus și pe ei o amprentă de preț pe care se străduie să n-o piardă!  

      În privința evreilor din România, îmi vine în minte un text al lui Jacob Negruzzi, dacă nu mă înșel. O epistolă, în care  deplânge soarta Iașilor, oraș pe care „invazia” evreiască îl urâțise. În ce fel?

Toate casele din Iași aveau dintotdeauna o curte, o grădină cu flori care mai de care mai frumos aranjată, de parcă locuitorii orașului s-ar fi întrecut între ei cine are grădina cea mai îmbietoare! În timp, tot mai multe case, mai ales de pe ulițele centrale, și-au schimbat proprietarul.

Casele cumpărate de evrei le recunoști, spune scriitorul moldovean, după aspectul jalnic al curții, al grădinii de care nu se mai ocupă nimeni!… Comentând la seminar acest text, asistentul ne-a făcut atenți că în perioada interbelică prinseseră și evreii gustul grădinii cu flori și Iașul arăta din nou, cel puțin din această perspctivă, a oraș moldovenesc, românesc…

      Frate-meu, care a fost medic la țară vreo patru ani, a făcut o observație asemănătoare: într-un sat dobrogean recunoști ograda unui machedon după acest detaliu: nu crește flori… Numai niale!…

      Ce vreau să spun cu asta? Ca și în cazul germanilor, evreii care au avut norocul să trăiască sau chiar să se nască în România, au căpătat și ei o anumită amprentă românească, prin care se deosebesc de ceilalți evrei. Ceea ce se poate cel mai bine constata în Israel! Ce au luat evreii de la români?

Nu numai imnul de stat al Israelului, nu numai aurul scos mai mult sau mai puțin ilegal din România, și atâtea altele, ci și un stil românesc de comportament care-i particularizează printre ceilalți fii ai Israelului. „Dăruind vei dobândi!”, obișnuia să spună Nicolae Steinhardt, marele român evreu.

O vorbă care se potrivește cu ce am spus mai sus! Lucian Boia vede numai jumătatea acestui proces! Nu are ochi pentru a consemna câștigul dobândit de evrei!

Ține să ne scoată cu orice preț datori la toată lumea! Nu are habar, sărmanul, cât de plăcut este pentru român să se simtă dator și recunoscător!… Numai să aibă cui!

7. Românii, spre deosebire de celelalte ţări din regiune, s-au lăsat convertiţi la comunism fără să se opună. Au cooperat şi s-au adaptat obedienţi la regimul sovietic, în loc să-l înfrunte, ceea ce arată duplicitatea şi laşitatea acestui popor.

 

8. În anii 1970-80, poporul român se adaptase perfect la noua realitate comunistă, nu mai existau proteste chiar dacă Securitatea se „înmuiase“.

 

9. Protestatarii de la ultimul miting al lui Ceauşescu nu ştiau nici ei prea bine ce vroiau.

10. În finalul broşurii, ca un corolar, se afirmă, argumentându-se cu „ştiri“ luate de la posturile TV, că „până şi Bulgaria“ a luat-o înaintea României. Statul vecin e dat de Lucian Boia drept exemplu de progres.

Comentând teza acestui Boia numerotată mai sus cu cifra 7, domnul MATEI UDREA afirmă, pe bună dreptate, că această teză „este, poate, cel mai dureros neadevăr, cu atât mai mult cu cât Lucian Boia a trăit perioada comunistă de la un cap la altul.” Adăugăm și noi următoarele obiecții:

Românii sunt poporul care a făcut cel mai mult pentru opoziția anti-comunistă! În timpul Primului Război Mondial, după instaurarea bolșevismului în Rusia și după primele încercări leniniste de a-l exporta în Europa, românii au făcut o mulțime de lucruri care, în final, au stopat revărsarea comunismului asupra continentului nostru!

Printre altele, la loc de cinste și de veșnică pomenire, pun gestul homeric al generalului POETAȘ, pe frontul din Moldova, în 1918, când a văzut să soldații ruși fac propagandă bolșevică printre soldații români, îndemnându-i să facă și ei o revoluție, adică să-i alunge pe ofițeri și să-l dea jos pe rege.

Năstrușnicul general i-a dezarmat pe mujici, apoi le-a dat jos pantalonii și le-a administrat fiecăruia o sfîntă „bătaie la curu gol” cu centironul propriu!

Firește, această „manevră” de toată frumusețea a făcut-o cu ajutorul soldaților români, țărani și ei, ca și mujicii ruși, dar țărani cu bun simț și cu capul pe umeri!… Imginați-vă scena! E puțin spus homerică!

Ce să mai zic de campania din Ungaria, prin care Armata Română a salvat Ungaria din ghearele bolșevismului criminal!… Nici până azi vecinii noștri nu au fost în stare să ne mulțumească în mod „solemn și oficial”!

De partea cealaltă a frontului de Est, trupele de români ardeleni din cadrul armatei imperiale, habsburgice, au fost singurele pe care nu le-a luat șuvoiul revoluționar, anarhic și criminal!

Disperate, autoritățile imperiale au apelat la Maniu și la românii din armata imperială cerându-le să intervină împotriva „revoluționarilor” din Viena și Praga, manipulați de la Moscova!

Românii au salvat și prin această intervenție neoficială Europa, asediată de „stafia comunistă” într-un mod foarte concret, vizibil și palpabil! Cu sute și mii de victime din rândurile „burghezo-moșierimii” austro-ungare!

Aflu de la dl Liviu Petrina că Primăria Vienei intenționează să consemneze acel moment printr-un monument închinat militarilor români de la 1918!… Le dau o sugestie edililor vienezi: să mai facă un monument al recunoștinței austriece și pentru contribuția românilor la eșecul asediului Vienei, cel din 1683, parcă!

Dacă turcii ar fi cucerit Viena și Austria, vă dați seama ce se întâmpla în continuare?!…

Șerban Vodă a plătit cu viața pentru prestația valahă sub zidurile Vienei!… Ai scris vreo propoziție pe acest subiect, mare istoric ce ești, Lucian Boia?!…

Zilele trecute Lucian Boia și-a lansat o carte despre Primul Război Mondial, unde se vorbește mai ales de români! O vorbă nu spune Lucian Boia despre rolul decisiv jucat de români în stoparea expansiunii comunismului!… Subiect tabu pentru istoricii noștri mercenari!

Nu le trece prin minte să consemneze acest merit românesc care s-a manifestat la scară universală! Repet: prestația românească de la sfârșitul Primului Război Mondial este capitol din istoria universală! Știa el Engels ce știa când dorea extincția românilor ca popor!

Fără români, fără intervenția noastră, a valahilor, expansiunea bolșevică avea șanse mari să meargă până la capăt! Adică până la Atlantic!

Iată-i însă că, prin liderul lor, istoricii mercenari se grăbesc să acrediteze teza opusă, cum că noi am agreat comunismul!…  

Cum bine comentează dl MATEI UDREA, numitul Boia se face că nu știe nici de rezistența partizanilor din munți, de „parașutiștii” care au venit din Occident să-i susțină pe acești partizani… Fenomen unic în tot lagărul comunist.

Nu am fost vrednici, noi, urmașii acelor eroi „din munți”, să le cinstim și să le înnemurim sacrificiile!… Dar timp mai este ca să ne îndreptăm greșeala, oricât se vor opune sponsorii cărților scoase de acest istoric inventat peste noapte, numitul Boia!…

E adevărat că românii au agreat ceea ce unii, cu un termen foarte potrivit, au numit național-comunismul lui Dej și Ceaușescu!

Care a fost cu totul altceva decât comunismul bolșevic, imaginat și pus în practică de Lenin-Stalin și cominterniști!

Mă număr printre acei români care au agreat național-comunismul! Cei mai mulți români s-au aflat în această postură care, de la o zi la alta, devine tot mai onorabilă! Și numărul „nostru” e tot în creștere, domnilor!

Se plânge Lucian Boia că n-am avut și noi disidenții noștri!… Chiar n-a aflat ce s-a aflat după 1990?, anume că disidenții din Polonia sau Cehia și alte țări din „lagăr” au fost agenți KGB?

Că așa zisul fenomen al disidenței anti-comuniste, a lui Havel sau Walessa, a fost o făcătură KGB-istă bine controlată?

Ce fel de istoric ești, individule?! (Nota bene: singurul disident curat se pare că a fost Paul Goma al nostru! Singurul sau unul dintre puținii!…)

Lucian Boia, l-ai citit pe Larry Watts, americanul care v-a făcut de rîs pe toți istoricii lui pește din România?! L-ai citat măcar o dată?!… Nu mai poți face azi vreo referire la „epoca Ceaușescu” fără să te referi la americanul care a salvat onoarea Americii printre români!

Așa cum Larry Watts nu va fi niciodată publicat la editura Humanitas, la fel nici cei ce publică la această editură nu-l vor cita pe Larry Watts, autorul care a dezvăluit cât de real și de bine instituționalizat este antiromânismul în lumea de azi, cea de după Primul Război Mondial!

Cât de activ a fost anti-românismul sovietic și al acoliților lor din tratatul de la Varșovia! Cât de real a fost, în replică, anti-sovietismul românesc, al lui Ceaușescu personal!

Mult discutatul anti-semitism nu a produs nici pe departe efectele anti-românismului! Nu cred că există persoane care trăiesc de pe urma anti-semitismului așa cum există persoane care ies la pensie după ce o viață întreagă nu au făcut altceva decât să gândescă și să acționeze, din proprie inițiativă sau la ordin, împotriva intereselor românești!

Deseori pensia fiindu-le plătită chiar de statul român!… Nu mă aștept să găsesc în vreo broșură de-a lui Lucian Boia nici măcar cea mai timidă aluzie la existența acestei îndeletniciri criminale: anti-românismul!

Cât privește termenii în care comentează Lucian Boia evenimentele din decembrie 1989 și ce a mai urmat, las pe altă dată punerea la punct necesară.

Consemnez numai un fapt: ca să se producă mascarada din decembrie 1989 a fost nevoie de efortul conjugat al celor mai importante entități diversioniste de pe planetă: KGB, CIA, Mossad și celelalte, binecunoscute. KGB și fratele său GRU au dislocat în România efective uriașe: peste 30.000 de agenți!…

Câtă onoare ne-au făcut astfel și nouă, românilor, și lui Ceaușescu!… Unde în Europa căderea comunismului a mai necesitat o concentrare de forțe internaționale atât de vastă?!

Semn că suntem mari și tari, domnule Boia! Suntem o nucă tare pentru cei ce ne vor capul!… Îmi pare rău că asta vă deranjează atât de tare și nu vă face deloc plăcere! Cu cărțile pe care le publicați, nu vă faceți iluzii că ne veți „înmuia”!

Cândva, cu ani buni în urmă, fără să ne cunoaștem propriu zis, ne salutam cu plăcere în holul Universității din Edgar Quinet!

Păreați un om normal! Un om! V-ați schimbat atât de mult sau așa cum sunteți acum ați fost dintotdeauna, iar eu nu v-am „citit” ca lumea la timp?!…

Deunăzi v-am citit și ultima broșură, mai sus pomenită, despre Primul Război Mondial. M-a edificat deplin, căci nu eram decis prin ce să explic „derapajele” dumneavoastră: ignoranță sau rea credință? Lipsă de profesionalism, adică impostură, sau mercenariat penibil, ticălos?…

Voi reveni, deci. Până atunci să-i dăm rând informației cu care domnul MATEI UDREA respinge demonstrația pe care încearcă să o facă același Lucian Boia, cum că „bulgarii ne-au luat-o și ei înainte”:

cică președintele Bulgariei e mai dihai și mai de belea ca toți președinții noștri post-decembriști. Citez: „Actualul preşedinte al Bulgariei a fost bodyguard, asigura paza interlopilor înainte de a fi propulsat în funcţia actuală. Atât.” Ai naibii bulgari!… Ce le-a trecut prin freză?!… O fi adevărat? Chiar că ne-au luat-o înainte!

(va urma)

 

Ion COJA

http://ioncoja.ro/lucian-boia-vazut-mai-de-aproape-ii-2/

http://ioncoja.ro/lucian-boia-privit-mai-de-aproape-iii/

22/05/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: